Uzucapiunea nu poate fi invocata de un comostenitor

Stăpânirea de către unul dintre moştenitori a bunului succesoral poate duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în situaţia în care a intervenit o manifestare exterioară din partea acestuia, care să demonstreze că a înţeles să transforme posesia din comună în exclusivă; cu alte cuvinte, să se fi produs o intervertire în fapt a posesiei.

 

Posesia exercitată astfel de către unul dintre moştenitori poate fi unită cu cea a autorului său, dacă ar fi unicul moştenitor al acestuia.

Nu se poate uni posesia exercitată de un moştenitor cu cea a autorului comun al părţilor în condiţiile în care se solicită în contradictoriu cu ceilalţi moştenitori dobândirea dreptului de proprietate prin joncţiunea posesiilor, cu atât mai mult cu cât aceştia au uzat de drepturile succesorale de pe urma autorului comun.

(Decizia nr. 617 din 7 martie 2002 - Secţia a IV-a civilă)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, la data de 14.02.2000, reclamantul M.V. a chemat în judecată pârâţii M.F., M.E. şi M.T., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, ca rezultat al joncţiunii posesiei sale şi a autorilor săi asupra imobilului, teren şi construcţie, situat în Bucureşti, sectorul 4.

In motivarea cererii s-au arătat următoarele:

In anul 1965, părinţii părţilor au cumpărat cu înscris sub semnătură privată terenul în suprafaţă de 386 mp situat în Bucureşti, sectorul 4.

Părinţii săi au posedat paşnic, neîntrerupt şi sub nume de proprietari, terenul, timp de 20 de ani, până în 1985. Din 1985 l-au cedat lui, ţinându-se seama de faptul că tuturor celorlalţi fraţi ai săi, pârâţii în cauză, le-au procurat imobile şi autoturisme.

In anul 1985 a intrat în stăpânirea imobilului precizat ca un adevărat proprietar, nefiind deranjat în posesia sa nici de către părinţi şi nici de către fraţii săi, care au fost la curent cu această înstrăinare şi au respectat-o ca atare.

Prin Sentinţa civilă nr. 12269 din 13.11.2000 s-a respins acţiunea ca neîntemeiată şi s-a luat act că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

La soluţionarea cauzei instanţa a avut în vedere actele dosarului, din care a reţinut următoarele:

Pârâtul M.T. a chemat în judecată în anul 1995 vânzătoarele imobilului, solicitând constatarea valabilităţii convenţiei de vânzare-cumpărare a terenului, încheiată de către părinţii săi în calitate de cumpărători, să se constate că părinţii săi au devenit proprietarii construcţiei edificate pe teren prin accesiune şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare asupra imobilului, teren şi construcţie, ce face obiectul litigiului de faţă.

In conformitate cu art. 57 din Codul de procedură civilă, putând pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, au intervenit în cauză şi celelalte părţi din dosarul de faţă, inclusiv reclamantul.

Participarea reclamantului în calitate de intervenient, care a pretins aceleaşi drepturi ca şi reclamantul M.T., denotă acceptarea constituirii de către adevăraţii proprietari vânzători a dreptului real în favoarea posesorilor, părinţi ai părţilor, drept constituit implicit în favoarea tuturor moştenitorilor acestora.

S-a reţinut astfel renunţarea din partea reclamantului la momentul soluţionării Dosarului nr. 9932/1995 prin Sentinţa nr. 1196 din 6.02.1998, moment'situat ulterior împlinirii termenului prescripţiei achizitive.

Instanţa a reţinut astfel că reclamantul a renunţat la dreptul de a invoca prescripţia achizitivă pentru care în anul 1995 se împlinise termenul legal de 30 de ani.

împotriva sentinţei de fond a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru următoarele motive:

în primul Dosar nr. 9932/1995 s-a cerut constatarea valabilităţii convenţiei de vânzare-cumpărare, care este un lucru diferit de prescripţia achizitivă; potrivit art. 1201 din Codul civil "este lucru judecat atunci când a doua cerere de judecată are acelaşi obiect".

Sunt aduse critici cu privire la Sentinţa civilă nr. 1196 din 6.02.1998, pronunţată în Dosarul nr. 9932/1995.

Nu a renunţat în nici un fel, nici tacit şi nici expres, la dreptul de a uzuca.

Timp de 15 ani s-a aflat în posesia imobilului şi nu se poate concluziona că a renunţat la dreptul său.

Se poate concluziona că părinţii săi au renunţat la uzucapiune, căci au abandonat posesia în favoarea sa.

Prin Decizia civilă nr. 1374 din 22 mai 2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ s-a admis apelul şi s-a schimbat în tot sentinţa de fond; s-a admis acţiunea reclamantului şi s-a constatat că acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului şi construcţiei din sectorul 4 prin uzucapiunea de 30 ani; a fost obligat intimatul M.T. la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului în sumă de 5.400.000 lei.

La pronunţarea deciziei tribunalul a avut în vedere că, din probele administrate în cauză, rezultă că autorii reclamantului şi reclamantul au posedat imobilul, teren şi construcţie, printr-o posesie utilă de 30 de ani.

împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs intimatul M.T., criticând-o pentru următoarele motive:

1. Motiv ce se încadrează în art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă:

între părţi există proces de ieşire din indiviziune, în Dosarul nr. 3545/1995, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti de pe urma autorilor, iar în masa succesorală de pe urma acestora este inclus şi imobilul - teren şi construcţie - ce face obiectul litigiului de faţă; acest dosar a fost suspendat până la pronunţarea Sentinţei civile nr. 1196 din 6.02.1998 a aceleiaşi instanţe, privind imobilul în litigiu.

Nu a existat nici o joncţiune a posesiilor, cât timp a existat şi există un litigiu civil privind ieşirea din indiviziune.

2. Motiv ce se încadrează în art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă:

Decizia tribunalului nu cuprinde motivele pe care se sprijină; nu arată nici o probă care a condus instanţa la concluzia întrunirii condiţiilor joncţiunii posesiilor şi uzucapiunii de 30 de ani.

Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat.

Moştenitorii sunt presupuşi că stăpânesc bunurile succesorale unii pentru alţii cât timp se găsesc în stare de indiviziune. în aceste condiţii, posesia lor având un caracter echivoc, nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Stăpânirea însă de către unul dintre moştenitori a bunului succesoral poate duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune; acest lucru în situaţia în care a intervenit o manifestare exterioară din partea acestuia, care să demonstreze că a înţeles să transforme posesia din comună în exclusivă, cu alte cuvinte să se fi produs o intervertire în fapt a posesiei.

Joncţiunea posesiilor invocată de către reclamantul-intimat M.V., unul dintre moştenitori, reprezintă adăugarea, la termenul posesiei sale actuale, a timpului cât lucrul a fost posedat de autorul său; se indică o posesie actuală în favoarea reclamantului-intimat începând din 1985, deci de 15 ani de la data introducerii acţiunii în faţa instanţei de fond.

Chiar dacă pentru această perioadă de timp ar fi intervenit o intervertire în fapt a posesiei, nu este suficientă pentru invocarea sa şi pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului.

S-ar fi putut uni posesia sa cu cea a autorilor săi, în cazul în care ar fi fost unicul moştenitor al acestora.

Dar, după cum rezultă din actele dosarului, s-a uzat de drepturile de moştenitor de pe urma autorilor comuni ai părţilor şi de către ceilalţi moştenitori, fraţi ai reclamantului-intimat.

Astfel, există pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în Dosarul nr. 3545/1995, un proces de ieşire din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma autorilor părţilor, iar în masa succesorală de pe urma acestora a fost inclus imobilul, teren şi construcţie, ce face obiectul litigiului de faţă.

Se invocă astfel o joncţiune a posesiilor exercitate de reclamantul-intimat şi de autorii săi, în condiţiile în care celelalte părţi din cauză sunt moştenitorii autorilor alături de reclamantul-intimat.

In aceste condiţii, se constată că în mod greşit s-a reţinut de către tribunal uzucapiunea de 30 de ani, prin unirea posesiilor exercitate de autorii reclamantului-intimat şi de acesta. Pentru perioada de posesie exercitată de autorii părţilor, toate părţile beneficiază de drepturi egale, ca succesori ai acestora.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că decizia recurată - care, de altfel, nici nu a fost motivată, ci s-a rezumat numai la o trimitere generică la probele administrate - a fost pronunţată cu încălcarea art. 1860 din Codul civil, referitor la joncţiunea posesiilor, posesia autorilor părţilor neputând fi unită cu o posesie exercitată de către unul dintre moştenitori pentru împlinirea termenului de 30 de ani, în condiţiile în care acesta din urmă nu este singurul succesor care poate invoca drepturi de pe urma autorilor.

Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează să admită recursul şi să modifice decizia recurată în sensul că se va respinge apelul ca nefondat