Un testament nu poate fi revocat, în tot sau în parte, printr-o scrisoare expediata de defuncta unei cunostinte

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta N. D. O., domiciliată în Focşani,(...), (...) .1, .7, cod poştal (...), judeţul V împotriva deciziei civile nr.529 pronunţată la 21 octombrie 2008 de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu pârâtele E. B. E., domiciliată în P,(...), .71, .B, .30, cod poştal (...), judeţul P- prin procurator E. O., domiciliat în comuna E. de T., sat Plaiu, nr. 137, cod poştal (...), judeţ P şi N. H. S., domiciliată în B,(...), .80, .20, .24, sector 4, cod poştal (...).

Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar şi cu 10,00 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanţei nr.(...), care au fost anulate la dosar.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurenta-reclamantă N. D. O. asistată de avocat T. B. din B a r o u l B u c u r e ş t i, intimata-pârâtă E. B. E. prin procurator E. O., conform procurii autentificată sub nr.347/7.02.2007 de Biroul Notarului Public M. D. şi reprezentată de avocat E. E. din B a r o u l P r a h o v a şi intimata-pârâtă N. H. S. reprezentată de avocat E. S. din B a r o u l P r a h o v a.

Procedură îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Părţile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.

Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat T. B., având cuvântul pentru recurentă, arată că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că şi pârâta E. B. are vocaţie succesorală la moştenirea def. E. M., întrucât defuncta a revocat primul testament şi a întocmit unul nou în care a dispus ca averea sa să revină reclamantei N. D. O. şi pârâtei N. H. S. F., în cote de 1/2 pentru fiecare.

Mai arată că din scrisoarea adresată de defunctă prietenei sale S., rezultă că E. E. a fost exclusă de la moştenire întrucât, pe de o parte, defuncta nu era mulţumită de comportamentul acesteia, iar pe de altă parte, defuncta a apreciat că familia pârâtei E. B. a primit averea soţului său, astfel că, este echitabil ca averea sa să revină celorlalte două nepoate.

Defuncta era o persoană onestă şi nu se poate susţine că, prin scrisoarea trimisă prieteni sale în anul 2004, a încercat să o înşele pe aceasta.

Se mai arată că părinţii pârâtei E., atunci când au fost anunţaţi că E. M. a decedat, s-au dus în imobilul din S şi au minţit-o pe vecina defunctei că au venit să ia haine pentru că s-a schimbat vremea.

Imobilul a fost subevaluat, instanţa neţinând cont de actele şi de expertiza extrajudiciară depuse la dosar. Se impune efectuarea unei noi expertize care să stabilească valoarea reală a imobilului.

În mod greşit instanţa a reţinut că N. D. nu a solicitat să-i fie atribuit imobilul. Prin concluziile puse la instanţa de fond, reclamanta a solicitat omologarea variantei II.1 refacere 2, variantă în care imobilul îi era atribuit în întregime.

Totodată, instanţa a reţinut în mod greşit că singura care s-a îngrijit de casă a fost pârâta N.. Cu facturile depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada că s-a preocupat de întreţinerea imobilului, efectuând o serie de îmbunătăţiri.

Se solicită atribuirea imobilului către reclamantă, urmând ca aceasta să plătească sulta corespunzătoare.

Instanţa în mod greşit a dispus compensarea cheltuielilor de judecată. Pârâţii nu au fost obligaţi să suporte, conform cotelor primite, parte din onorariul de expert care a fost achitat doar de reclamantă.

Se mai susţine că instanţa nu a ţinut cont de dreptul de creanţă pe care reclamanta îl are asupra imobilului, justificat de îmbunătăţirile pe care le-a efectuat şi nu a obligat pârâtele să achite suma stabilită prin expertiza efectuată în cauză.

Solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat. Fără cheltuieli de judecată.

Avocat E. S., având cuvântul pentru intimata N. H. S., arată că este de acord cu admiterea primului motiv de recurs, în sensul de a se constata că au vocaţie succesorală numai reclamanta N. D. şi pârâta N. S..

În scrisoarea trimisă prieteni sale, defuncta arată că a întocmit un nou testament întrucât nu vrea să-i nedreptăţească pe nepoţii din P.

Cu privire la celelalte motive de recurs, solicită să fie respinse ca neîntemeiate, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar. Cu cheltuieli de judecată.

Avocat E. E., având cuvântul pentru intimata pârâtă E. B.-E., arată că primul motiv de recurs este inadmisibil întrucât reclamanta, prin acţiunea formulată, nu a solicitat revocarea testamentului, iar la instanţa de fond a solicitat respingerea cererii reconvenţionale prin care se solicita, printre altele, şi revocarea voluntară a testamentului olograf din 10 august 1997.

În cauză, nu există niciun act autentic de revocare a testamentului iniţial şi nici nu s-a făcut dovada că există un testament posterior. Nu a fost prezentat în instanţă un alt testament pentru a se verifica dacă îndeplineşte cerinţele legale, respectiv dacă a fost scris, datat şi semnat de defunctă.

În scrisoarea adresată de defunctă prieteni sale S., se arată că s-a întocmit un nou testament şi că acesta rămâne valabil “dacă nu mă voi răzgândi”.

Scrisoarea a fost întocmită cu un an înainte de decesul lui E. M. , perioadă de timp în care aceasta se putea răzgândi. Nu există nicio dovadă că pretinsul testamentul posterior a fost dosit sau distrus de de fam. E..

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că părinţii pârâtei E. au stat în imobil doar 10-15 minute, pentru a lua banii necesari pentru înmormântare, şi nicidecum că au stat timp îndelungat pentru a căuta pretinsul testament.

Totodată, în ziua înmormântării defunctei E. M., s-a vorbit de testamentul olograf şi niciuna din nepoate nu l-au contestat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la subevaluarea imobilului, solicită să fie respins ca neîntemeiat, întrucât, la instanţa de fond, reclamanta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză.

Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, arată că este neîntemeiat, întrucât, la instanţa de fond, reclamanta nu a solicitat atribuirea în proprietate exclusivă a imobilului în litigiu, ci a solicitat omologarea variantei a II-a pct. 1 din expertiza refacere.

Se mai arată că celelalte motive de recurs, referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată şi la recunoaşterea unui pretins drept de creanţă, sunt inadmisibile, întrucât aceste critici nu au fost invocate la instanţa de apel.

Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.

 C U R T E A:

Deliberând asupra recursului civil de faţă:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul J u d e c ă t o r i e i S i n a i a sub nr(...), reclamanta N. D. O. a chemat în judecată pe pârâtele N. H. S. F. şi E. B. E., solicitând să se dispună ieşirea din indiviziune asupra averii succesorale rămasă de pe urma defunctei E. M., decedată la data de 10.04.2005, cu obligarea tuturor părţilor, în cote egale, la suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că ultimul domiciliu al defunctei E. M. a fost în S, iar masa succesorală se compune dintr-un imobil situat în S, str. M. (...) nr.31, compus din construcţie şi terenul aferent în suprafaţă de 180 mp.

Se susţine că prin testamentul scris, datat şi semnat de defunctă la data de 10.08.1997, au fost lăsate ca moştenitoare testamentare părţile din prezenta cauză, fiecăreia revenindu-i o cotă egală de 1/3 din acest imobil.

Mai arată reclamanta că, prin încheierea din 19.09.2005 a Biroului Notarial E. G, dată în dosarul nr.132/2005, s-a dispus suspendarea procedurii succesorale notariale, determinată de faptul că una din moştenitoarele testamentare a invocat împrejurarea că testamentul olograf din 10 august 1997 nu mai este valabil, întrucât, înainte de deces, testatoarea a întocmit un alt testament prin care a revocat testamentul anterior.

Aceste susţineri ale pârâtei N. F. H. S. nu au putut fi dovedite prin existenţa noului testament, însă succesorii nu s-au înţeles cu privire la cota parte ce li se cuvine, astfel încât, procedura notarială a fost suspendată.

Reclamanta mai susţine că testamentul olograf a fost scris, datat şi semnat de mâna testatoarei, cu respectarea art.859 Cod civil, de unde rezultă că nu este lovit de sancţiunea nulităţii.

A mai solicitat reclamanta pronunţarea unei încheieri interlocutorii prin care să se constate deschisă succesiunea defunctei E. M., calitatea de moştenitoare testamentare a tuturor părţilor, cu cote egale de 1/3 fiecare, cu numirea unui expert de specialitate pentru evaluarea şi lotizarea imobilului.

Pârâta N. H. S. F. a formulat întâmpinare cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea acţiunii de ieşire din indiviziune formulată de reclamantă, constatarea revocării voluntare a testamentului olograf din 10 august 1997, constatarea calităţii de unică succesoare testamentară după defuncta E. M., a reclamantei N. D. O. şi a pârâtei N., în cote de ½ fiecare, asupra următoarei mase succesorale: apartamentul din S, str. M. (...) nr.31, dobândit prin titlu de proprietate nr.40/8141 din 07.08.1974, dreptul de concesiune asupra locului de veci din cimitirul „T.” din S, certificatul de acţionar la S.C. E. S.A S din data de 02.08.1996 şi patru depozite bancare constituite în anul 1994, 2003, 2002 şi 2003 la BCR SA Agenţia S.

În motivarea cererii, pârâta N. arată că la data de 10.04.2005, în jurul orei 10,00, a încetat din viaţă N. părţilor din dosar, E. M., care se afla internată pentru tratament la Institutul B. B. din B, în aceeaşi cameră cu bunica pârâtei E. B. E..

După ce a aflat despre decesul mătuşii, părinţii pârâtei au plecat de îndată la S la locuinţa acesteia, unde au intrat după ce au solicitat cheia de la uşa de acces unei vecine, fără să o anunţe şi pe ea sau alte persoane despre deces, cheie care a rămas ulterior la ei, iar până la anunţarea şi sosirea celorlalte două nepoate ale defunctei, au avut timp suficient pentru a cerceta şi scotoci în apartamentul acesteia.

Se mai arată că a fost anunţată despre decesul mătuşii şi a sosit la S după trei zile de la decesul acesteia, fără să mai găsească cel de-al doilea testament olograf, cel prin care s-a revocat testamentul iniţial din 10 august 1997.

Cu privire la existenţa acestui nou testament şi revocarea primului, pârâta N. susţine că existenta sa rezultă din scrisoarea datată 3.05.2004, prin care defuncta E. M. arată, expres acest lucru, iar comportamentul pârâtei E. şi al părinţilor ei, ulterior decesului defunctei, o îndreptăţesc să deducă despre existenţa acestui nou testament, în care era instituită în calitate de legatară împreună cu reclamanta, cu atât mai mult cu cât, defuncta a fost juristă şi cunoştea efectele juridice ale unui astfel de act.

Mai susţine pârâta N. că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art.1198 Cod civil, care îngăduie dovada cu martori şi prezumţii în situaţia în care partea nu poate conserva şi înfăţişa înscrisul ce-i servea de dovadă dintr-o cauză de forţă majoră, căreia i se asimilează şi fapta de neînlăturat a unei persoane.

Sub aspectul atribuirii bunurilor, pârâta N. a solicitat să-i fie atribuită în natură casa de locuit din S, care nu este comod partajabilă, deoarece dispune numai de o baie şi o bucătărie, având dimensiuni care fac imposibilă separarea, cu precizarea că şi-a asumat actele de întreţinere ale imobilului suportând toate cheltuielile casei, plătind toate facturile la zi, în valoare de 3000 lei.

Pârâta E. B. E. a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acţiunea reclamantei, dar consideră total neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de cealaltă pârâtă, întrucât nu se poate dovedi constatarea revocării voluntare a testamentului din 10 august 1997, deoarece un astfel de act nu se poate face decât fie printr-un act autentic, fie printr-o formă de testament prevăzută de lege.

Se mai susţine că atâta vreme cât nu a existat un al doilea testament întocmit de defunctă, nu poate fi pusă în discuţie revocarea voluntară a testamentului iniţial, iar scrisoarea redactată de defuncta E. M. comportă multiple interpretări şi concluzii, dar care nu poate fi apreciată ca fiind o revocare a testamentului iniţial.

Reclamanta N. D. O. a formulat o precizare a cererii principale, prin care a arătat că este de acord cu cererea reconvenţională formulată de pârâta N. H., urmând ca imobilul să fie atribuit şi lotizat în cote egale pentru cele două moştenitoare, iar la evaluarea şi atribuirea imobilului urmează a se avea în vedere lucrările de îmbunătăţiri efectuate de reclamantă pe cheltuiala sa exclusivă, şi anume avizul J., înlocuirea branşamentului de gaze de la stradă până la centrala termică din interiorul casei, montarea unui contor nou, verificarea şi amenajarea coşului de evacuare şi efectuarea unei instalaţii termice complete.

Prin sentinţa civilă nr.336/18.03.2008, J u d e c ă t o r i a S i n a i a a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta N. D. O. şi cererea reconvenţională formulată de pârâta N. H. S. F., a constatat revocarea voluntară a testamentului olograf din data de 10.08.1997, întocmit de defuncta E. M., precum şi calitatea de unice moştenitoare testamentare dupa defuncta E. M. a reclamantei N. D. O. şi a pârâtei N. H. S. F., în cote egale de 1/2 fiecare, asupra imobilului situat în orasul S,(...), judeţul P, compus din construcţie şi teren în suprafaţa de 88 mp.

Totodată, prin aceeaşi sentinţă s-a dispus partajarea imobilului prin atribuirea sa în natură, în intregime, pârâtei N. H. S. F., care a fost obligată să plătească reclamantei N. D. O. suma de 98.821 lei, cu titlu de sultă şi s-au respins ca neîntemeiate restul pretenţiilor părţilor, cu compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunţa o asemenea soluţie, s-a reţinut, în esenţă, că din probele adminsitrate rezultă, cu certitudine, că defuncta şi-a revocat primul testament, întocmit la 10.08.1997, prin care şi-a deferit imobilul din S, str.M.(...), nr.31, celor trei nepoate, respectiv reclamantei şi pârâtelor, în cote egale de 1/3 fiecare, încheind un alt testament prin care o înlătura de la moştenire pe pârâta E. B. E., testament ce a fost sustras în ziua decesului defunctei E. M., de părinţii pârâtei E. B. E..

S-a mai reţinut de instanţa de fond că, în aceste condiţii, imobilul ce a făcut obiectul testamentului revine unicelor moştenitoare testamentare ale defunctei, respectiv reclamantei N. D. O. şi pârâtei N. H. S. F., în cote de 1/2 pentru fiecare.

Totodată instanţa a motivat atribuirea imobilului, în întregime, pârâtei N., prin aceea că nu este comod partajabil în natură, iar singura care a solicitat atribuirea acestuia în natură a fost pârâta N., cu obligarea reclamantei la plata despăgubirilor către această pârâtă.

Referitor la aducerea la masa de partaj a dreptului de concesiune asupra locului de veci din cimitirul „T.” din S, a certificatului de acţionar la S.C. E. S.A S din data de 2.08.1996 şi celor patru depozite bancare constituite în anul 1994, 2003, 2002 şi 2003 la BCR SA Agenţia S, instanţa de fond a constatat netemeinicia acestui capăt al cererii reconvenţionale, în condiţiile în care natura succesiunii ce se dezbate este una testamentară şi nu legală, astfel încât, nu se poate reţine că testamentul s-a referit la universalitatea bunurilor aflate în patrimoniul defunctei E. M. la data decesului acesteia, în condiţiile în care voinţa testatoarei a fost în sensul de a lăsa celor două nepoate ale sale imobilul din S, nu şi alte bunuri succesorale.

Impotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta N. D. O., cât şi pârâta E. B. E..

În motivarea apelului său, apelanta-reclamantă a arătat că în mod greşit instanţa de fond şi-a însuşit valoarea de 194.841 lei găsită de expert şi care include şi valoarea îmbunătăţirilor efectuate de ea, întrucât această sumă reprezintă o subevaluare a imobilului, expertul aplicând diverşi indici, fără a folosi metoda comparaţiei, iar c/val îmbunătăţirilor trebuia să-i profite ei, în mod exclusiv.

Un alt motiv de apel constă în aceea că în mod greşit instanţa de fond a atribuit imobilul în natură pârâtei N., susţinând că doar aceasta l-a solicitat, cât timp, din încheierea de amânare a pronunţării, reiese că a solicitat omologarea variantei II.1 anexa 4 din raportul de expertiză refacere 2, variantă ce face referire la împărţirea în natură a imobilului între ea şi pârâta N., ceea ce înseamnă că a solicitat atribuirea în natură a imobilului, şi nu despăgubiri cu titlu de sultă.

În motivarea apelului său, apelanta-pârâtă a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a constatat revocarea voluntară a testamentului olograf din 10.08.1997, cât timp nu există niciun act care să dovedească existenţa unui testament posterior şi nicio persoană nu a luat cunostinţă, în mod efectiv, de existenţa unui nou testament, caz în care nu se poate susţine că acest pretins testament posterior îndeplinea condiţiile de validitate, respectiv era scris, semnat şi datat de testatoare.

Precizează apelanta-pârâta că eronat instanţa de fond a constatat revocarea voluntară a testamentului olograf din 10.08.1997, doar pe baza unor simple declaraţii de martori, ţinând seama şi de faptul că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art.1198 pct.4 Cod civil, pentru a fi admisibilă o asemenea probă, în condiţiile în care nu este vorba de pierderea pretinsului testament posterior de către intimata N., dintr-o cauză de forţă majoră, din moment ce aceasta nu a deţinut niciodată un asemenea act juridic.

Susţine apelanta-pârâtă că instanţa de fond a interpretat greşit decizia de speţă, nr.237/1978 a fostului Tribunal Suprem, privind admisibilitatea probei cu martori, întrucât, prin cererea reconvenţională nu s-a susţinut că ea ar fi ascuns sau dosit pretinsul testament, ci intimata N. a presupus existenţa unui asemenea testament, prin raportare la scrisoarea defunctei, or, nici ea şi nici părinţii săi nu au cunoscut de existenţa unui alt testament, caz în care, în lipsa unor elemente certe cu privire la existenţa unei fapte de dosire sau distrugere a pretinsului testament posterior, proba cu martori era inadmisibilă.

Apelanta-pârâtă a mai criticat şi faptul că instanţa de fond a luat în considerare numai dovezile şi susţinerile părţii adverse, iar uneori a reţinut în motivare împrejurări de fapt care nu rezultă din probele dosarului, respectiv că scrisoarea adresată de defunctă numitei S. nu a fost scrisă la 3.03.2004 (cu o lună înaintea decesului) aşa cum susţine instanţa de fond, ci la 3.05.2004, cu un an înaintea acestui eveniment.

Totodată, se susţine că reclamanta a arătat la interogatoriu că în vara anului 2004 defuncta i-a spus că intenţionează să-şi schimbe testamentul, fără a preciza în ce sens, ceea ce înseamnă că până în vara anului 2004 nu fusese încheiat un alt testament, ceea ce determină înlăturarea susţinerilor martorei E. (...) conform cărora, în vara anului 2004, defuncta i-ar fi arătat o hârtie, spunându-i că este noul său testament.

Susţine apelanta că, potrivit probelor adminsitrate, defuncta a avut relaţii mai apropiate cu ea şi familia sa, or, dacă şi-ar fi modificat testamentul, ar fi însemnat că defuncta, care era o persoană onestă şi cu demnitate, să-şi modifice comportamentul faţă de ea şi familia sa, condiţii în care apare că nejustificata constatarea instanţei în sensul că defuncta a înlăturat-o de la moştenire, printr-un testament posterior a cărei existenţă certă nu a fost dovedită.

A mai precizat apelanta-pârâtă că dorinţa defunctei a fost ca părinţii săi să se ocupe de înmormântare şi din acest motiv aceştia s-au dus la S în ziua decesului, respectiv pentru a lua banii necesari înmormântării, aflaţi în bibliotecă, în cartea nr.32, plecând la S în jurul orelor 16-17 unde au întârziat circa 10-15 minute, şi nicidecum nu „au zăbovit până seara, câutând prin mai multe cărţi din bibliotecă”, astfel cum a reţinut instanţa de fond, fără a arăta pe ce se bazează o asemenea constatare.

T r i b u n a l u l P r a h o v a, prin decizia nr.529 pronunţată la 21 octombrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă N. D. O. şi a admis apelul declarat de apelanta-pârâta E. B. E. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilului bun succesoral, situat în S,(...), conform variantei II pct.2 din raportul de expertiza tehnică refacere 2, întocmit de expert E. E., astfel:

Lotul 1 – reclamanta N. D. O. – primeşte sultă în sumă de 65.422,33 lei de la lotul 3;

Lotul 2 – pârâta E. B. E.- primeşte sultă în sumă de 65.422,33 lei de la lotul 3;

 Lotul 3 – pârâta N. H. S. F.- primeşte, în natură, în intregime, imobilul situat în S,(...), compus din construcţie şi terenul de sub casă, în suprafaţă de 88 mp, în valoare totală de 194.891 lei şi plăteşte sultă lotului 1 suma de 65.422,33 lei şi lotului 2 suma de 65.422,33 lei.

Prin aceeaşi decizie, a fost respinsă cererea reconvenţională, ca neîntemeiată şi s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei privind admiterea în parte a acţiunii şi compensarea cheltuielilor de judecată, fiind obligată apelanta-reclamantă şi intimata-pârâtă N. H. S. F., în solidar, la 2000 lei cheltuieli de judecată în apel, către apelanta-pârâta E. B. E..

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin încheierea din 19.09.2005 a Biroului Notarului Public J. E.-E. G, s-a dispus suspendarea procedurii notariale, motivat de faptul că pârâta N. a depus copia unei scrisori, datată 3.05.2004, conform căreia defuncta ar fi întocmit un nou testament, înţelegând astfel să-l revoce pe cel olograf, datat 10.08.1997.

S-a mai reţinut că prin testamentul olograf T.-menţionat, defuncta a dispus ca dupa încetarea sa din viaţă, imobilul pe care îl are în proprietate, situat în S, str.M.(...), nr.31, să rămână în proprietatea următorilor nepoţi: N. D., G. (N.) H. şi E. B. E., în cote de 1/3 pentru fiecare, precum şi în aceleaşi cote, terenul de 500 mp, situat în S, E. J., lot.36, teren pe care, însă, defuncta l-a înstrăinat în timpul vieţii, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2277/01.10.2001.

Conform conţinutului scrisorii depusă în copie la dosarul de fond, datată 3.05.2004, nesemnată, pretins scrisă de către defunctă, aceasta ar fi intocmit iniţial un testament simplu, în care a trecut-o şi pe pârâta E., întrucât aceasta îi era dragă când era mică, însă, crescând, a devenit “la fel ca tineretul din ziua de azi”, ea fiind de modă veche, astfel că, nu-i mai place, motiv pentru care ar fi întocmit un nou testament, numai pentru celelalte două nepoate şi dacă nu se va răzgândi, acest ultim testament va rămâne valabil.

Instanţa a mai reţinut că, potrivit răspunsurilor reclamantei şi pârâtei N. la interogatoriu, testamentul întocmit la data de 10.04.1997 a fost înmânat de către defunctă tuturor nepoatelor, cu excepţia pârâtei N., care a arătat că nu a luat exemplarul său pentru că era în divorţ cu soţul, dar a citit acest testament şi i-a cunoscut testamentul, reclamanta şi pârâta N. arătând, de asemenea, că în ultimii ani de viaţă, defuncta nu şi-a schimbat comportamentul faţă de familia E., vizitând de sărbători această familie şi, totodată, că la înmormântare, tatăl pârâtei E. a făcut vorbire despre testamentul din anul 1997 şi nu au fost niciun fel de discuţii privind contestarea lui.

A mai reţinut instanţa că martora E. (...), propusă de pârâta N., a arătat că în vara anului 2004, aflându-se cu pârâta în imobilul defunctei, aceasta din urmă i-ar fi spus nepoatei sale că a făcut un alt testament prin care i-ar fi lăsat ei imobilul şi unei alte nepoate din Focşani, precizând că atunci când defuncta a ieşit din casă cu o hârtie, spunând că acela este noul testament, nici ea şi nici pârâta nu au lecturat pretinsul testament, întrucât pârâta a refuzat să discute despre moarte.

Se mai arată că martora a mai susţinut că atât la înmormântare, cât şi după aceea, E. U. a făcut referire la un alt testament, pe care l-ar fi făcut defuncta şi pe care i l-ar fi arătat, precum şi că în ultima parte a vieţii, defuncta a fost mai apropiată de pârâta N., la care apela pentru a o însoţi la doctor.

Martora E. N., propusă tot de pârâta N., a declarat că în ziua decesului au venit nepoţii de la P, solicitandu-i cheile sub pretextul de a lua nişte haine ale acesteia, întrucât vremea se încălzise afară, aflând abia spre seară că, în realitate, vecina sa a murit, însă nu poate preciza cât timp au stat aceştia în imobil, întrucât cheia nu i-a mai fost restituită.

În ceea ce-l priveşte pe martorul E. U., instanţa de apel a reţinut că acesta a declarat că în toamna anului 2004, defuncta i-ar fi arătat un testament olograf, spunându-i că a făcut un nou testament, pe care apoi l-a bagat într-un caiet, fără ca el să-l lectureze şi fără să discute cu defuncta conţinutul testamentului, iar în ziua înmormântării a adus la cunoştinţă celor 3 nepoţi această situaţie.

Instanţa a mai reţinut că martorii O. B. şi T. F., propuşi de pârâta E., au arătat că au cunoscut de întocmirea testamentului din data de 10.04.1997, pe care l-au văzut şi citit, că nu au auzit niciodată pe defunctă pomenind despre intenţia de a se răzgândi cu privire la succesoarele sale, că defuncta a continuat să rămână în bune relaţii cu familia E., cu care a petrecut toate sărbătorile, inclusiv Revelionul 2004-2005.Martorul O. a arătat că, personal, a însoţit familia E., în ziua decesului defunctei, la imobilul din S, unde mama pârâtei a luat din bibliotecă cartea nr.32, din care a luat un plic în care se aflau 20.000.000 ROL, din care 300 dolari SUA şi O. acte despre locul de veci din cimitir şi extrase de cont.

De asemenea, tribunalul a reţinut că, potrivit raportului de expertiză topo întocmit de către expert E. E., terenul bun succesoral de 88 mp a fost evaluat la suma de 136.699 lei, iar prin raportul de expertiză construcţii, locuinţa în litigiu a fost evaluată la suma de 139.451 lei, din care 2.752 lei reprezintă c/val îmbunătăţirilor efectuate de reclamantă la imobil, la evaluarea construcţiei expertul ţinând seama de caracteristicile tehnice ale acesteia, folosind metoda costului standard.

S-a arătat că, potrivit art.859 Cod civil, testamentul olograf este valabil ca atare „când este scris în tot, datat şi semnat de mâna testatorului” scrierea integrală, datarea şi semnarea de mâna testatorului, fiind prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute. Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, un asemenea fel de testament prezintă o serie de avantaje, dar şi inconveniente, unul din acestea constând în aceea că poate fi distrus sau dosit după moartea testatorului sau chiar în timpul vieţii acestuia, dar fără ştirea lui.

Art. 920-923 Cod civil, prevede că testamentul poate fi revocat, revocarea putând fi voluntară, expresă sau tacită ori judecătorească, printre cazurile de revocare voluntară tacită, numărându-se, de exemplu, facerea unui testament nou care trebuia întocmit cu respectarea formelor solemne prevăzute de lege pentru testament, distrugerea voluntară a testamentului, cu condiţia ca aceasta să fie efectuată de testator sau de altă persoană, dar cu ştirea testatorului, ori chiar fortuit, însă cu ştirea lui, în caz contrar, atunci când distrugerea s-a produs fără ştirea testatorului, aceasta nu va avea semnificaţia revocării tacite, caz în care legatarul poate dovedi că testamentul a existat şi că a fost distrus fără şirea testatorului.

S-a apreciat că atât timp cât, cu probele administrate, pârâta N. nu a reuşit să facă dovada existenţei unui testament încheiat valabil, precum şi dovada luării şi distrugerii lui de către pârâta E., înseamnă că pretenţia sa de a se constata revocarea voluntară a testamentului din 10.04.1997 este neîntemeiată.

Astfel, în mod greşit instanţa de fond a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta N. şi a constatat revocarea voluntară a testamentului întocmit în anul 1997, reţinând că din conţinutul scrisorii datată 03.03.2004, coroborată cu declaraţiile martorilor pârâtei, care deşi au susţinut că defuncta le-ar fi arătat o hârtie, pretinzând că este un nou testament, nu au văzut efectiv şi nu au lecturat conţinutul unui asemenea act, face dovada întocmirii unui nou testament de către defunctă, prin care ar fi instituit ca succesoare testamentare, în cote de câte ½, numai pe reclamantă şi pe pârâta N..

Cu privire la motivul de apel conform căruia în mod greşit instanţa de fond a constatat revocarea voluntară a testamentului olograf din 10.08.1997, cât timp nu exista niciun act care să dovedească existenţa unui testament posterior şi nicio persoană nu a luat cunoştinţă în mod efectiv de existenţa unui nou testament, caz în care nu se poate susţine că acest pretins testament posterior îndeplinea condiţiile de validitate, respectiv era scris, semnat şi datat de testatoare, instanţa a apreciat că este fondat având în vedere că, din declaraţiile martorilor propuşi de pârâta N., reiese că niciunul din aceştia nu au văzut, efectiv, un asemenea testament, nu i-au lecturat conţinutul, astfel încât, nu au putut oferi informaţii certe nu numai cu privire la conţinutul unui asemenea act, la faptul dacă era scris, datat şi semnat de testatoare, dar nici măcar cu privire la existenţa sa.

S-a apreciat că declaraţiile martorilor E. (...) şi E. U., în sensul că defuncta le-ar fi arătat o hârtie în vara şi, respectiv, toamna anului 2004, spunând că este noul ei testament, nu reprezintă o dovadă concludentă în acest sens, cât timp actul pretins arătat de defuncta nu a fost perceput efectiv de cei doi martori, nu a fost citit de către aceştia, astfel încât, este vorba de o simplă presupunere a martorilor că li s-ar fi prezentat un testament, şi nicidecum o probă certă că defuncta a şi întocmit un astfel de act.

Mai mult chiar, în cazul în care, aşa cum arăta martora E. (...), pretinsul testament i-ar fi fost arătat în prezenta pârâtei N., astfel încât, aceasta din urmă a luat cunoştinţă de existenţa lui în vara anului 2004, este greu de crezut că, la înmormântare, pârâta nu ar fi invocat o asemenea împrejurare, nu ar fi spus niciun moment, cu ocazia înmormântarii, că N. sa i-ar fi arătat un alt testament prin care o instituia ca legatară, alături de reclamantă.

Or, dimpotrivă, din răspunsurile la interogatoriu, atât reclamanta cât şi pârâta N., au arătat, în mod expres, că tatal pârâtei E. a facut referire, după înmormântare, la testamentul din anul 1997, ocazie cu care nu au făcut niciun fel de discuţii în sensul contestării lui de către ele.

S-a mai arătat că în situaţia în care ar fi văzut un asemenea act, chiar dacă nu l-ar fi citit, dar având convingerea întocmirii unui nou testament, ar fi însemnat ca la data înmormântării sau imediat dupa aceea, pârâta să invoce existenţa acestuia, or, nici reclamanta şi nici pârâta nu au făcut niciun fel de discuţii cu privire la existenţa unui nou testament prin care s-ar fi revocat testamentul din 1997, nu au invocat niciun moment faptul că defuncta le-ar fi arătat un alt testament, nu au pretins că înainte cu un an de deces, respectiv în vara anului 2004, defuncta ar fi spus că intentionează să-şi schimbe testamentul.

Totodată, s-a apreciat că este greu de crezut că defuncta, care în anul 1997 a întocmit un testament olograf, înmânând câte un exemplar fiecărei nepoate, în anul 2004 ar fi întocmit un alt testament, într-un singur exemplar, fără a-l lăsa în posesia măcar a uneia din cele două nepoate sau a unei alte persoane de încredere, pentru a fi sigură că de acest testament vor beneficia numai cele două nepoate, cu atât mai mult cu cât testatoarea, care îndeplinise funcţia de jurist, cunoştea inconvenientele întocmirii unui testament olograf.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantei-pârâte, în sensul că instanţa de fond a luat în considerare numai dovezile şi susţinerile părţii adverse, iar uneori a reţinut în motivare împrejurari de fapt care nu rezultă din probele dosarului, respectiv scrisoarea adresată de defunctă numitei S. nu a fost scrisă la 3.03.2004, ci la 3.05.2004, tribunalul a apreciat că este întemeiată întrucât scrisoarea a fost datată 3.05.2004, cu un an înainte de deces, împrejurare care, coroborată cu răspunsurile reclamantei la interogatoriu, duce la concluzia că, în realitate, la data întocmirii pretinsei scrisori, nu exista un nou testament şi nici ulterior, nu s-a facut dovada întocmirii vreunui asemenea act, cu atât mai mult cu cât, din probele administrate, nu reiese existenţa niciunui motiv pentru care, cu un an înainte de deces, defuncta nu ar fi dorit să aducă la cunoştinţa pârâtei E. acest testament şi nici celorlalte nepoate, deşi a avut la dispoziţie suficient timp.

Mai mult, din toate probele administrate, reiese că defuncta avea o relaţie foarte apropiată cu familia E., împrejurare care, coroborată cu recunoaşterea reclamantei şi a pârâtei N. la interogatoriu, în sensul că N. lor era o persoană onestă, face greu de crezut posibilitatea ca defuncta să-şi păstreze aceeaşi atitudine faţă de această familie, să profite de bunăvoinţa, de ataşamentul lor faţă de ea, fără să le aducă la cunoştinţă intenţia de a modifica testamentul.

S-a apreciat că nici susţinerea pârâtei N., în sensul că în vara anului 2004 defuncta i-a arătat acest act dar nu a dorit să-l citească pentru că nu dorea să vorbească despre moarte, invocând în acest sens declaraţia martorei E. (...), nu poate fi avută în vedere, ţinând seama că în anul 1997, cu ocazia întocmirii primului testament, nimic nu a impiedicat-o să citească acel act, deşi N. sa era cu 7 ani mai tânără, astfel încât, cu atât mai mult nu se impunea să vorbească despre decesul acesteia şi moştenirea ce urma a fi lăsată.

Tribunalul a mai arătat că scrisoarea adresată de defunctă numitei S. a fost depusă numai în copie la dosar, fără a purta semnătura defunctei, astfel că, necoroborându-se cu alte probe, o asemenea copie, singură, nu poate constitui o proba certă şi concludentă cu privire la întocmirea de către defunctă a unui testament posterior, prin care să fi înţeles să revoce primul testament.

Susţinerea apelantei-pârâte, în sensul că părinţii săi s-au dus la S în ziua decesului pentru a lua banii necesari înmormântării, aflaţi în bibliotecă, în cartea nr.32, plecând la S în jurul orelor 16-17 unde au întârziat circa 10-15 minute, şi nicidecum nu „au zăbovit până seara, câutând prin mai multe cărţi din bibliotecă”, astfel cum a reţinut instanţa de fond, fără a arăta pe ce se bazează o asemenea constatare, a fost considerată întemeiată de către instanţa de apel, având în vedere declaraţia martorei Pinta N. care a arătat că părinţii pârâtei E. i-au solicitat cheia de la imobil, fără a preciza când anume s-a întâmplat acest lucru, respectiv la ce oră şi, totodată, a arătat că nu ştie când aceştia au părăsit imobilul, întrucât cheia nu i-a fost restituită, astfel că, susţinerea instanţei, în sensul că părinţii pârâtei E. ar fi stat toată ziua în imobil şi ar fi căutat prin mai multe cărţi din bibliotecă, nu se întemeiază pe niciuna din probele administrate.

Mai mult, martorul O. B. a arătat că mama pârâtei E. cunoştea unde sunt banii, respectiv în cartea 32 din bibliotecă, motiv pentru care a luat banii din această carte şi actele referitoare la locul de veci şi certificate de acţionar şi nicidecum nu a căutat şi prin alte cărţii, căutare în urma căreia ar fi descoperit pretinsul testament. Faptul că i-ar fi spus martorei Pinta N. că au venit să ia nişte haine întrucât vremea s-a încălzit, nu constituie un argument în susţinerea ideii că, de fapt, intenţia lor a fost aceea de a ascunde decesul pentru a putea căuta testamentul, cât timp din nicio probă administrată nu rezultă că părinţii pârâtei, ori pârâta E., au cunoscut pretinsa intenţie a defunctei de a schimba testamentul.

S-a apreciat că susţinerea apelantei-pârâte că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art.1198 pct.4 Cod civil, nu are relevanţă în cauză, întrucât atât timp cât pârâta N. a susţinut că a existat un testament pe care l-ar fi luat familia E. în ziua decesului, înseamnă că singura posibilitate a acesteia de a-şi dovedi susţinerile era proba cu martori, martori care însă nu au reuşit cu declaraţiile lor să demonstreze existenţa testamentului şi sustragerea şi distrugerea acestuia de către familia E..

Ca atare, atât timp cât în cauză, din probele adminstrate, nu rezultă că defuncta ar fi întocmit un alt testemant ologarf valabil, ce ar fi fost luat şi distrus de către pârâta E., înseamnă că în mod greşit instanţa de fond a constatat revocat voluntar testamentul din 10.04.1997.

S-a mai arătat că, în aceste condiţii, înseamnă că de pe urma defunctei, au rămas ca moştenitoare testamentare toate cele trei nepoate, revenindu-le cota de câte 1/3 din imobilul ce a făcut obiectul testamentului T.-menţionat.

În ceea ce priveşte varianta de lotizare, ţinând seama de criteriile prevăzute de disp.art.741 c.civ., instanţa a apreciat că varianta optimă este aceea prin care imobilul se atribuie în întregime pârâtei N., având în vedere, pe de o parte, faptul că imobilul nu este comod partajabil în natură, iar pe de altă parte, că pârâta N. a fost cea care a suportat toate cheltuielile casei, plătind toate facturile la zi, solicitând şi atribuirea în natură, în întregime, a acestuia, spre deosebire de reclamantă şi pârâta E., care au solicitat omologarea unei variante prin care s-a propus împărţirea imobilului, or, aşa cum se precizează în cuprinsul raportului de expertiză, imobilul nu este comod partajabil în natură, situaţie în care, o împărţire a acestuia ar putea genera noi conflicte între moştenitori.

De asemenea, instanţa a apreciat că nu are relevanţă critica apelantei reclamante în sensul că, solicitând varianta II pct.1 anexa 4 din raportul de expertiză refacere 2, a înţeles să solicite atribuirea în natură a imobilului, şi nu despăgubiri, întrucât, pe de o parte, pârâta N. a solicitat să i se atribuie întregul imobil în natură, şi nu împărţirea acestuia între moştenitori, iar pe de altă parte, aceasta a fost cea care a suportat toate cheltuielile casei, plata manoperei pentru verificarea centralei termice, cumpărarea unor materiale pentru instalaţa de gaze şi racord gaze la centrala termică.

Referitor la motivul de apel conform căruia expertul ar fi subevaluat imobilul prin aplicarea unor indici fără a folosi metoda comparaţiei, instanţa de apel a apreciat că este nefondat, întrucat din cuprinsul raportului de expertiză reiese că expertul a avut în vedere toate caracteristicile imobilului, precum şi celelalte elemente care se iau în considerare la stabilirea valorii de circulaţie a imobilului (amplasarea în zona centrală a staţiunii turistice, amplasarea singur în curte, acces uşor din drum asfaltat, etc.), folosindu-se metoda costului standard, conform Decretului 256/1994, şi nu metoda comparaţiei, avand în vedere că nu există nicio dovadă în sensul că în aceeasi zonă ar exista şi alte construcţii edificate în acelaşi an, care au suferit un incendiu şi au fost reconstruite, fiind folosite aceleaşi materiale de construcţie, având aceleaşi dimensiuni, etc. şi au fost evaluate la preţuri mult mai mari decât aceasta, pentru a se putea folosi o asemenea metodă.

D. instanţa de apel că nu poate fi reţinută nici susţinerea apelantei -reclamante în sensul că în mod greşit i s-a atribuit J din c/val îmbunătăţirilor efectuate de ea şi care trebuiau să-i profite exclusiv, cât timp nu a formulat nicio obiecţiune la instanţa de fond cu privire la variantele de lotizare în acest sens, expertul incluzând cota de 1/2 din c/val îmbunătăţirilor în varianta II pct.1 anexa 4 refacere 2, solicitată de reclamantă la instanţa de fond, motiv pentru care, ea nu mai poate critica nici sub acest aspect raportul de expertiza în faţa instanţei de apel.

Împotriva deciziei T r i b u n a l u l u i P r a h o v a a formulat recurs reclamanta N. D. O., invocând art. 304 pct. 8 şi 9 C.pr.civilă, pentru următoarele motive:

Un prim motiv este că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că şi apelanta-pârâtă E. are vocaţie sucesorală la moştenirea def. E. M., însă, în realitate, au rămas ca moştenitoare testamentare reclamanta şi pârâta N. S., întrucât defuncta a revocat primul testament, întocmind un altul, în care a dispus ca unice moştenitoare să rămână pârâta N. şi reclamanta.

O altă critică este că în mod greşit instanţa de apel a considerat corectă evaluarea imobilului efectuată de expert N. J.; în mod corect, instanţa de apel ar fi trebuit să încuviinţeze efectuarea unei noi expertize din care să rezulte valoarea reală de circulaţie a imobilului.

Se critică decizia şi pentru faptul că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că se impune atribuirea imobilului către pârâta N. pentru că, în mod corect, instanţa ar fi trebuit să atribuie bunul în proprietatea exclusivă a recurentei, urmând să plătească sulta corespunzătoare.

Recurenta critică decizia şi pentru faptul că în mod greşit s-a dispus compensarea în parte a cheltuielilor de judecată.

Ultima critică se referă la faptul că în mod eronat instanţa de apel nu a apreciat că are un drept de creanţă în valoare de 2.752 lei, conform evaluării efectuată de expert N. J., sumă ce reprezintă contravaloarea plăţilor pe care le-a efectuat în vederea întreţinerii imobilului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta precizează că instanţa de apel în mod neîntemeiat a apreciat că nu s-a probat existenţa şi conţinutul celui de-al doilea testament, însă, prin scrisoarea adresată prietenei sale S., testatoarea arată că a întocmit un alt testament, în care le-a inclus doar pe nepoatele N. şi N., astfel că, este clar că există al doilea testament, iar instanţa de apel a încercat să lipsească de valoare probatorie scrisoarea depusă la dosar.

Referitor la evaluarea imobilului, recurenta arată că imobilul este subevaluat, expertul a aplicat indici negativi ce nu se justifică, pornind de la o situaţie de fapt eronată, astfel că, imobilul este într-o stare tehnică bună, şi nu satisfăcătoare.

Arată recurenta că, deşi a solicitat în apel efectuarea unei noi expertize de evaluare a imobilului şi a anexat ca justificare o expertiză extrajudiciară, în mod neîntemeiat instanţa a respins această solicitare.

În ceea ce priveşte atribuirea imobilului, recurenta arată că la instanţa de fond a solicitat omologarea raportului de expertiză în varianta a II-a anexa 4 din raportul de expertiză N. J. refacere 2, iar prin această variantă imobilul urma să-i fie atribuit în natură, în cote de ½, alături de pârâta N..

Consideră recurenta că este greşită aprecierea instanţei de fond conform căreia pârâta N. este singura care a îngrijit casa, iar instanţa de apel în mod netemeinic nu a observat că şi ea a cheltuit sume de bani pentru întreţinerea şi îmbunătăţirea imobilului, astfel că, este pertinentă cererea sa de a i se atribui imobilul în natură.

O altă critică este că instanţa de apel nu a procedat legal prin aceea că a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, întrucât, din verificarea chitanţelor ce atestă plata onorariilor de expert, se poate observa că a achitat întreg onorariul cuvenit expertului, iar în mod normal, acesta ar fi trebuit suportat de toţi moştenitorii, în raport cu cotele succesorale.

Ultima critică este că instanţa de apel nu a ţinut cont de dreptul de creanţă pe care îl are împotriva comoştenitorilor, justificat de îmbunătăţirile pe care le-a efectuat la imobil şi care au fost evaluate de expert N. J. la suma de 2752 lei, iar expertul extrajudiciar la suma de 2898,19 lei.

Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se efectua o nouă expertiză care să evalueze corect, conform preţurilor de piaţă ale imobilului, urmând să se stabilească dreptul de creanţă şi să se evalueze cheltuielile de judecată, cu împărţirea acestora.

La data de 13.03.2009, intimata N. S. F. formulează întâmpinare prin care solicită admiterea în parte a recursului declarat, numai sub aspectul primului motiv, respectiv că intimata E. B. E. nu are vocaţie la succesiunea def. E. M., aşa cum a procedat instanţa de fond când a admis cererea reconvenţională şi a constatat revocarea testamentului olograf din 10 august 1997 şi calitatea de singure succesoare testamentare ale defunctei, în persoana recurentei şi a sa.

Susţine intimata că existenţa celui de-al doilea testament, care l-a revocat pe primul, rezultă din scrisoarea de 03.05.2004 în care defuncta arată că a făcut un nou testament numai pentru cele două nepoate ale sale, respectiv ea şi recurenta, iar dacă nu se va răzgândi, acesta, ultimul, rămâne valabil.

Referitor la atribuirea bunurilor, consideră că în mod corect i-a fost atribuit în natură apartamentul din S, str. M. (...), nr. 31, care nu este comod partajabil pentru că dispune numai de o baie şi o bucătărie şi face imposibilă separarea.

La data de 23.04.2009, intimata E. B. E. formulează întâmpinare arătând că, potrivit art. 920 Cod civil, revocarea unui testament se face printr-un act autentic, încheiat la notarul public sau printr-un testament posterior, care trebuie să fie valabil încheiat.

Susţine intimata că în prezenta cauză nu există un act autentic de revocare a testamentului iniţial şi nici un testament posterior valabil întocmit pentru a se ajunge la concluzia că defuncta şi-a revocat testamentul olograf din 10.08.2007 şi, mai mult, nici intimata N. nu a lecturat vreodată pretinsul testament posterior, împrejurare ce rezultă din declaraţia martorei E. (...).

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la evaluarea imobilului, acesta este neîntemeiat pentru că în mod corect instanţa de apel a constatat că recurenta nu a formulat la instanţa de fond obiecţiuni cu privire la evaluarea imobilului.

C de-al treilea motiv de recurs, în ceea ce priveşte omologarea variantei de lotizare, este neîntemeiat faţă de împrejurarea că, la judecătorie, recurenta nu a solicitat atribuirea în proprietate exclusiva a imobilului rămas moştenire,

Motivele de recurs nr. 4 şi 5, referitoare la greşita compensare a cheltuielilor de judecată şi nerecunoaşterea unui pretins drept de creanţă în valoare de 2.752 lei, sunt inadmisibil întrucât aceste critici nu au fost invocate de recurentă şi la instanţa de apel, pentru a fi discutate în contradictoriu cu părţile adverse.

Se solicită de către intimată, respingerea recursului va nefondat.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea va reţine că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este nefondată prima critică, în sensul că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că şi pârâta E. are vocaţie succesorală la moştenirea def. E. M., pe motiv că defuncta ar fi revocat primul testament, întocmind un altul în care ar fi dispus ca unice moştenitoare să rămână pârâta N. şi recurenta-reclamantă, întrucât potrivit art. 920 Cod civil, “un testament nu poate fi revocat, în tot sau în parte, decât sau prin un act legalizat de judecătoria competentă, care act va cuprinde mutarea voinţei testatorului, sau prin un testament posterior”.

Or, în cauza de faţă, nu s-a făcut dovada că ar fi fost revocat primul testament printr-un act autentic sau printr-un testament posterior, pretinsa scrisoare neavând valoare de revocare a testamentului, motiv pentru care, această susţinere a recurentei este nefondată.

Critica referitoare la evaluarea imobilului efectuată de expert N. J. şi omologat de prima instanţă, este nefondată, întrucât singura obiecţiune cu privire la expertiza întocmită de expert N. J. a fost în ceea ce priveşte neconvocarea tuturor părţilor, obiecţiune încuviinţată de instanţa de fond la 5.06.2007, expertul răspunzând ulterior prin refacerea expertizei la data de 31.07.2007 (fila 130-138 dosar fond).

În mod corect instanţa de apel nu a dispus efectuarea unei noi expertize de evaluare a imobilului, întrucât părţile nu au formulat obiecţiuni la această expertiză în ceea ce priveşte evaluarea şi, mai mult, din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că expertul a avut în vedere toate caracteristicile imobilului, precum şi explicaţiile date de părţi expertului, asupra construcţiei în litigiu.

În ceea ce priveşte critica sub aspectul atribuirii imobilului către pârâta N. H. S. F., Curtea va reţine că şi această critică este nefondată, întrucât pârâta N. a suportat toate cheltuielile casei, a plătit manopera pentru verificarea centralei termice, a cumpărat materiale pentru instalaţia de gaze şi racord gaze la centrala termică, situaţie ce rezultă din depoziţiile martorilor Pinta N. şi E. (...).

Se impune atribuirea în natură a imobilului construcţie către intimata-pârâtă N., ţinând cont de faptul că imobilul-construcţie nu este comod partajabil în natură, astfel cum rezultă din expertiza E. E., refacere 2.

Critica recurentei că instanţa de apel nu a procedat legal prin aceea că a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, urmează a fi respinsă, întrucât, în realitate, instanţa de apel a menţinut dispoziţiile sentinţei privind compensarea cheltuielilor de judecată, iar în apel recurenta nu a făcut critici sub acest aspect, astfel că, în recurs, criticile sub acest aspect, sunt inadmisibile.

Se va respinge şi ultima critică, care se referă la faptul că instanţa de apel nu a ţinut cont de dreptul său creanţă împotriva comoştenitorilor în ceea ce priveşte îmbunătăţirile efectuate la imobil şi evaluate de expert N. J. la suma de 2.752 lei, întrucât recurenta nu a formulat critici la instanţa de apel, astfel că, în recurs aceste critici sunt inadmisibile.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.

În baza dispoziţiilor art. 274 C.pr.civilă, va obliga recurenta, către E. B. E., la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată şi către N. H. S. F., la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta N. D. O., domiciliată în Focşani,(...), (...) .1, .7, cod poştal (...), judeţul V împotriva deciziei civile nr.529 pronunţată la 21 octombrie 2008 de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu pârâtele E. B. E., domiciliată în P,(...), .71, .B, .30, cod poştal (...), judeţul P- prin procurator E. O., domiciliat în comuna E. de T., sat Plaiu, nr. 137, cod poştal (...), judeţ P şi N. H. S., domiciliată în B,(...), .80, .20, .24, sector 4, cod poştal (...).

Obligă recurenta la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată, către E. B. E. şi la 1.000 lei cheltuieli de judecată, către N. H. S. F.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2009.

Preşedinte, Judecători,