Tranzactia poate fi anulata si separat.

Hotărâre de expedient, prin care se consfinţeşte convenţia părţilor. Acţiune în anularea convenţiei. Admisibilitate.

 

C. proc. civ., art. 271, art. 272, art. 273

Hotărârile care consfinţesc învoiala părţilor - adică dispozitivul lor - reprezintă de fapt o transpunere a convenţiei părţilor, ceea ce nu echivalează cu o judecată întemeiată pe probe şi finalizată pe convingerile instanţei.

Ca urmare, convenţia părţilor în sine, indiferent că este consacrată printr-o hotărâre judecătorească, este susceptibilă, ca orice contract, de a fi atacată pe calea acţiunii în anulare pentru motivele de nulitate prevăzute de lege.

C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1031 din 29 mai 1992

Prin acţiunea formulată la 6 noiembrie 1989, I.I. a chemat în judecată pentru partaj pe pârâţii K.I., B.I., B.M. şi M.I., cerând să se constate că de pe urma lui K.I., decedat la 26 februarie 1989, a rămas jumătate dintr-un teren în suprafaţa totală de 10.249 mp precum şi o sumă de bani economisită în timpul concubinajului lor după divorţ şi totodată a solicitat obligarea moştenitorilor legali la restituirea proporţională a cheltuielilor în sumă de 12.000 lei pe care le-a efectuat singură, cu înmormântarea defunctului.

Prin cerere reconvenţională, pârâţii au cerut să se constate nulitatea tranzacţiei consfinţite prin sentinţa civilă nr. 862/1983 a Judecătoriei Satu Mare, prin care defunctul şi reclamanta au convenit că aceasta din urmă este proprietara cotei de 1/2 din terenul în litigiu, susţinând că a fost bun propriu al defunctului.

Judecătoria Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 4331 din 5 decembrie 1990, pronunţată în fond după casare, după un prim ciclu procesual, a admis atât acţiunea principală cât şi cererea reconvenţională şi stabilind că reclamanta şi defunctul au fost coproprietari în cote de 1/2 asupra terenului, a dispus ieşirea din indiviziune atribuind reclamantei suprafeţele de 283 mp intabulată sub nr. top. nou 286/4, de 3063 mp înmatriculat sub nr. 287/4, suprafaţa de 481 mp nr. top. 288/4, de 260 mp înmatriculată sub nr. 290 şi suprafaţa de 59 mp, iar pârâţilor împreună, restul.

Totodată, constatând că reclamanta a efectuat din resurse proprii, cheltuieli de înmormantare de 12.000 lei a obligat pe pârâţi în solidar la restituire.

În fine, stabilindu-se că de pe urma defunctului au rămas şi o serie de bunuri mobile care se află în posesia reclamantei, s-a dispus evaluarea şi predarea către pârâţi.

Hotărârea a fost confirmată de Tribunalul Judeţean Satu Mare prin respingerea recursurilor declarate de părţi.

Considerând că ambele hotărâri, prezentate mai sus sunt vădit netemeinice şi esenţial nelegale, procurorul general a declarat recursul extraordinar de faţă, susţinând că în mod greşit s-a reţinut valabilitatea tranzacţiei dintre defunct şi reclamantă şi calitatea acesteia de coproprietar pe 1/2 din teren, întrucât bunul a fost dobândit numai de către defunct în anul 1951, anterior căsătoriei cu I.I., iar tranzacţia era inadmisibilă în anul 1983 şi, de asemenea, că instanţele au omis să determine întinderea terenului aferent locuinţei.

Recursul extraordinar a fost admis pentru următoarele considerente.

Într-un prim ciclu procesual, Judecătoria Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 1216 din 6 aprilie 1990, a respins cererea reclamantei pentru împărţirea terenurilor, reţinând că tranzacţia dintre defunct şi reclamantă, fosta sa soţie, intervenită în partajul bunurilor comune, consfinţită prin sentinţa civilă nr. 662 din 2 martie 1983 este lovită de nulitate absolută în partea privitoare la aceste imobile.

Ca urmare a admiterii recursului declarat de reclamantă, Tribunalul Judeţean Satu Mare, prin decizia nr. 391 din 19 iulie 1990, statuând că modificarea hotărârii prin care s-a consfinţit tranzacţia părţilor este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de competenţă materială a judecătoriei şi a autorităţii lucrului judecat, a dispus casarea cu trimitere şi includerea terenului la partaj.

Soluţia instanţei este greşită.

Potrivit dispoziţiilor art. 273 C. proc. civ., hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor se dă fără drept de recurs.

Din interpretarea art. 271 şi 272 C. proc. civ., rezultă că, hotărârile care consfinţesc învoiala părţilor - adică dispozitivul lor - reprezintă de fapt o transpunere a convenţiei părţilor, ceea ce nu echivalează cu o judecată întemeiată pe probe şi finalizată pe convingerile instanţei.

Ca urmare, convenţia părţilor în sine, indiferent că este consacrată printr-o hotărâre judecătorească este susceptibilă, ca orice contract, de a fi atacată pe calea acţiunii în anulare, pentru motivele de nulitate prevăzute de lege.

Or, sub acest aspect era necesar pentru stabilirea cadrului legal, punerea în discuţia părţilor a motivelor acţiunii în anulare şi, în raport de acestea, administrarea probelor.

În consecinţă, recursul extraordinar a fost admis şi a fost dispusă casarea hotărârilor cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În analiza acţiunii în anulare este de reţinut şi necesitatea interpretării exacte a conţinutului convenţiei, sens în care se vor verifica, dacă este posibil şi actele dosarului, ţinându-se seama şi de susţinerile şi recunoaşterile părţilor, care