Superficie. Hotarare anterioara de partaj. Despagubiri lipsa de folosinta.

Pe rol fiind acţiunea reclamantei A.V. , în contradictoriu cu pârâţii S.L. şi S.T. I., având ca obiect pretenţii şi a acţiunii reconvenţionale având ca obiect constatare drept superficie. Grefiera a făcut referatul cauzei arătând că în prezenta cauză a fost amânata pronunţarea în şedinţa din data de 11.02.2009, pentru astăzi 18.02.2009, ora 14. Avocata pârâtei-reclamant reconvenţional-S.L. a depus concluzii scrise.

INSTANŢA, deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine urmãtoarele:

I. Obiectul şi istoricul cauzei:

I. 1 Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva sub nr. 2184/221/03.05.2007, reclamanta A.V. a chemat în judecată pârâţii S.L.şi S.T.I., solicitând obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 1.800 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă pentru terenul intravilan, în suprafaţă de 447 mp, înscris în CF 196 N Brâznic, cu nr. cadastral 92 pe care se află edificate construcţiile proprietatea pârâţilor. Reclamanţii au mai solicitat şi obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri echivalente cu dobânda legală calculată la suma de 1800 lei, de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea creanţei principale. Acţiunea a fost timbrată cu 249 lei (chitanţele de la filele 3, 24 şi 55 ) şi s-a ataşat timbru judiciar de 3 lei. Prin Sentinţa civilă nr. 4513/2007, Judecătoria Deva a admis acţiunea aşa cum a fost formulată.

I. 2 Prin Decizia civilă nr. 392/R/2008, Tribunalul Hunedoara admiţând recursul pârâţilor a casat Sentinţa civilă nr. 4513/2007 şi a trimis cauza spre rejudecare,

I. 3 Dupã casarea cu trimitere spre rejudecarea, dosarul a fost înregistrat la Judecãtoria Deva sub nr. 02184/221/18.07.2008 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare C8 civil-fond funciar-minori. Reclamanta şi-a precizat acţiunea solicitând despăgubiri în cuantum de 900 lei şi pentru perioada iunie 2007-decembrie 2008. Precizarea a fost timbrată cu 78 lei (f. 150).

I. 4 Tot după reînregistrarea dosarului pe rolul Judecătoriei Deva, reprezentanta pârâtei a arătat expres că a invocat în cursul judecăţii dreptul de superficie nu doar ca o simplă apărare pasivă ci sub forma unei cereri reconvenţionale. Faţă de această precizare, instanţa i-a pus în vedere să timbreze acţiunea. Acţiunea reconvenţională a fost timbrată cu 1000 lei şi s-a aplicat timbru judiciar de 5 lei.

II. Temeiurile de fapt şi de drept invocate de reclamantă în susţinerea acţiunii şi temeiurile de fapt şi de drept invocate de pârâţii-reclamanţi reconvenţionali în apărare:

 II. 1 Expunând situaţia de fapt, reclamanta a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 1670/2002 a Judecătoriei Deva – irevocabilă prin decizia civilă nr. 1717 /2003 a Curţii de Apel Alba Iulia - s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la imobilele pe care le deţineau în comun. La insistenţa pârâţilor, arată în continuare reclamanta, terenurile i-au fost atribuite integral, deşi pe o suprafaţă de 447 mp se află edificată casa pârâţilor, ceea ce a fãcut imposibilã folosirea de cãtre reclamantã a terenului pentru care i s-a recunoscut dreptul de proprietate. După finalizarea procesului, pârâţii au demarat procedura executării silite împotriva reclamantei, iar aceasta a plătit sulta pe care o datora şi, în baza Sentinţei civile nr. 1670/2002 a Judecătoriei Deva şi-a întabulat dreptul în CF 196 N Ilia Brâznic, cu privire la imobilul teren, cu nr. cadastral 92, pe care se află construcţia proprietatea pârâţilor. Fiind proprietar exclusiv asupra terenului aferent casei pârâţilor, este îndreptăţită a fi despăgubită de către aceştia cu contravaloarea lipsei de folosinţă a respectivului teren, pe care o apreciază la suma de 50 lei /lunar. În drept s-au invocat prevederile art. 483 c. civ.

II. 2 Pârâta S.L. a formulat întâmpinare (f.18) prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că pe terenul pentru care reclamanta solicită contravaloarea lipsei de folosinţă se afla edificată casa părinţilor săi – în prezent decedaţi, de moştenirea cărora este străină. Pârâta mai arată că în cartea funciară figurează ca proprietari S.E. şi S.D. şi ea nu a folosit niciodată acest imobil. Totodată, mai arată că, la data când părinţii săi au edificat această construcţie, terenul s-a aflat în proprietatea lor, astfel că, fiind constructori de bună credinţă au dobândit un drept de superficie asupra terenului. În fine, pârâta mai arată că nu a exercitat niciun act de folosinţă, în ultimi 3 ani asupra imobilului în litigiu, şi nici nu a încheiat vreun act juridic cu reclamanta, care să-i dea dreptul acesteia să pretindă vreo chirie pentru teren.

II. 3 Prin întâmpinarea formulată iniţial (f.21), ulterior completată (f.42) pârâtul S.T. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată susţinând, în esenţă, că, în procesul de sistare a indiviziunii a fost reprezentat de către sora sa – pârâta S.L.şi că, personal, nu solicitat niciodată atribuirea terenului aferent casei reclamantei, iar singura care a încasat sulta la care a fost obligată reclamanta prin hotărâre – în sumă de 44.000.000 lei vechi - a fost sora sa, care, în prezent, nu îşi mai recunoaşte calitatea de moştenitoare a părinţilor lor. Pârâtul a mai arãtat că nu a avut niciun beneficiu din moştenirea lăsată de părinţii săi, astfel că nu consideră corect sã fie obligat la suportarea despăgubirilor pretinse de reclamantă, cu atât mai mult, cu cât nu i-a interzis niciodată acesteia să cultive pământul şi să culeagă roadele. Mai mult, pârâtul arată că este plecat din ţară de mai mulţi ani şi că nu a folosit niciodată terenul respectiv, iar reclamanta nu i-a comunicat vreodată pretenţiile sale legate de folosul de tras. În fine, pârâtul mai arată că părinţii săi au fost constructori de bună credinţă, astfel că au dobândit un drept de superficie asupra terenului, şi că nu s-a încheiat vreun act juridic cu reclamanta, care să-i dea dreptul acesteia să pretindă vreo chirie pentru teren.

III. Probele administrate:

In probaţiune s-au depus următoarele înscrisuri: - Extras CF 196 N Ilia Brâzinic în care se menţionează că reclamanta este proprietara terenului iar pârâţii sunt proprietarii construcţiilor (f. 5); - Somaţia BEJ Benteu Aron prin care s-a cerut reclamantei să achite sulta datorată în baza Sentinţei civile nr. 1670/2002 a Judecătoriei Deva (f. 6) - Sentinţa civilă nr. 1670/2002 şi Decizia civilă nr. 1717/2003 (f. 7-12) - Certificat de moştenitor nr. 1252/26 decembrie 1973, după defunctul S.A. (f. 13-14); - Declaraţia pârâtei S.L. datată 23 mai 2007 prin care arată că nu a făcut niciun act de acceptare a succesiunii părinţilor S.D.D., decedat în data de 26.04.2004 şi S.E., decedatã în data de 02.11.2994 (f.20) - Extras CF 119 N Ilia Brâznic (f. 36) - Extras CF 797 Brâznic (f. 37) Au fost audiaţi martori ale căror declaraţii au fost depuse la filele 43-44, din Dosarul nr. 2184/221/2007. In al doilea ciclu procesual au fost audiaţi martori (f. 116-117 şi 142-143), s-a depus o adeverinţa privind înregistrare în evidenţele fiscale a construcţiilor şi terenului (f. 118-119), titlul de proprietate nr. 13905/77 (f. 120) şi s-a efectuat o expertizã, raportul fiind depus la filele 133-138. A fost ataşat Dosarul nr. 1156/1999 .

IV. Analizând actele şi lucrările dosarului, instantă constatã următoarele:

IV. 1 Starea de fapt reţinutã de instanţã: Prin Sentinţa civilă nr. 1670/2002, pronunţată în dosarul nr. 1156/1999, Judecătoria Deva a admis în parte acţiunea formulatã de reclamanta A.V. împotriva pârâţilor S.D.D., S.T.I. şi S.L.. Instanţa a constatat că reclamanta împreună cu defuncta S.E. (mama pârâţilor S.T.I. şi S.L.şi soţia pârâtului S.D.D.) sunt moştenitoarele defunctului S.A. iar pârâtii S.T.I. şi S.L.au calitatea de moştenitori sezinari ai defunctei S.E. .

Prin aceeaşi hotãrâre s-a constatat şi masa succesoralã şi s-a dispus ieşirea din indiviziune între reclamantã şi pârâţii S.T.I. şi S.L.. Instanţa a dispus atribuirea în întregime a casei, anexelor gospodăreşti şi a terenurilor din Titlul de proprietate nr. 13905/77/07.07.1998 reclamantei A.V. , cu obligarea acesteia la plata sultei de 32.524.256 lei – pentru construcţii şi 8.236.800 lei – pentru teren, către pârâţii S.L.şi S.T.I. şi întabularea dreptului de proprietate al reclamantei, într-o carte funciarã nedefitivã.

Sentinţa a devenit irevocabilă – prin decizia civilă nr. 1717/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a admis recursul declarat de pârâţi şi s-a modificat decizia civilă nr. 36/A/2003 a Tribunalului Hunedoara, în sensul respingerii apelului declarat de către reclamanta A.V. . Dupã rãmânerea irevocabilã a Sentinţei civile nr. 1670/2002, reclamanta şi-a întabulat dreptul de proprietate în CF 119 N Ilia Brâznic şi în CF 196 N Ilia Brâznic. Referitor la aceastã din urmã carte funciarã se constatã însã cã pe terenul proprietatea reclamantei existã o construcţie întabulatã pe numele pârâţilor (f. 35). Din raportul de expertizã întocmit în cauzã (f. 133-138) rezultã cã aceste construcţii sunt situate în localitatea Brâznic, nr. 60, pe parcela cu numãr cadastral 92. Terenul, în suprafaţã tabularã de 447 mp, are în realitate o suprafaţã de 418,45 mp, din care casa ocupã o suprafaţa sde 71,25 mp şi fântâna 1,50 mp.

IV. 2 Referitor la obligarea pârâţilor la plata de despãgubiri pentru folosinţa terenului: In speţã, se constatã cã deşi reclamanta este proprietara terenului, pe acest teren se aflã o gospodãrie, construcţii şi grãdina, în privinţa cãreia deşi pârâţii contestã cã le foloses, din cartea funciarã rezultã cã sunt întabulaţi ca proprietari ai construcţiilor care, aşa cum s-a constatat prin raportul de expertizã, ocupã o suprafatã dse 71,25 mp iar fântâna mai ocupã încã 1,50 mp. Prin urmare, reclamanta deşi este proprietara terenului iar potrivit prevederilor art. 480 şi urmãtarele din Codul civil în care este îndreptãţitã sã exercite toate prerogativele dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosinţa şi dispoziţia, în speţã, reclamata, în afarã de dispoziţia juridicã, nu poate exercita nicioa altã prerogativã, ba mai mult, terenul fiind ocupat în mare parte de construcţii proprietatea pârâţilor chiar şi posibilitatea de a înstrãina imobilul la preţul pieţei este mai degrabã teoreticã.

Reclamanta a soliciat ca despãgubire o sumã modicã de doar 50 lei lunar dar cu toate acestea pârâţii s-au opus invocând un drept de superficie care, dupã aprecierea acestora ar trebui sã fie gratuit.

IV. 3 Referitor la dreptul de superficie: In principiu pãrţile s-au pus de acord cã singura modalitate echitabilã de rezolvare a situaţiei create ca urmare a punerii în aplicare a Sentinţei civile nr. 1670/2002 care a avut ca rezultat întabularea în CF 196 N Ilia Brâznic a reclamantei ca proprietarã a terenului şi a pârâţilor ca proprietari ai construcţiilor este sã se stabileascã explicit şi sã se înscrie în cartea funciarã dreptul de superficie în favoarea pârâţilor. Discuţii între pãrţi existã însã în privinţa despãgubirii pretinse de reclamantã. Astfel, pârâţii, invocând dreptul de superficie pretind recunoşterea explicitã a dreptului de folosinţa asupra întregii suprafeţe de teren din CF 196 N Ilia Brâznic fãrã nicio platã în timp ce reclamanta înţelegând cã atât timp cât existã construcţiile pârâţilor pe terenul ei nu va putea sã-şi exercite dreptul de folosintã şi cã dreptul de dispoziţie juridicã este afectat în mod serios pentru cã nu poate vinde terenul la valoarea de piatã, pretinde o despãgubire modicã de 50 lei lunar. Instanta constatã cã dreptul de superficie nu este recunoscut expres şi prin urmare nici definit în legislaţia noastră, dar existenţa sa este unanim acceptată, apreciindu-se că se întemeiază pe prevederile art. 492 Cod civil.

Astfel, potrivit prevederilor art. 492 Cod civil, “orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pamant sau asupra pamantului, sunt prezumate a fi facute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeste din contra”. Prin urmare, în favoarea proprietarului terenului funcţionează prezumţia că este şi proprietarul supraedificatelor dar prezumţia poate fi răsturnată, făcându-se dovada contrarie.

Referitor la regimul juridic al dreptului de superficie, ICCJ, a reţinut următoarele: “Dreptul de superficie este un drept real pe care o persoana, proprietar asupra construcţiilor a altor lucrări sau plantaţii, îl are pe suprafaţa de teren care aparţine altei persoane, teren asupra căruia superficiarul capata un drept de folosinta. Astfel definit, dreptul de superficie are caracter imobiliar şi perpetuu prin natura sa, existenta acestuia fiind dependenta de caracterul definitiv al construcţiei, plantaţiei sau lucrării ce grevează terenul pe care se afla. Dreptul de superficie nu este gratuit; pentru folosinta terenului, superficiarul putând fi obligat la plata unei indemnizaţii.” (Decizia nr. 4125/2005-ICCJ-Secţia comercială-publicată pe site-ul oficial al ICCJ). In concluziile scrise, pârâta a fãcut trimitere la hotãrârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în cauza Bock şi Palade împotriva României, din care, potrivit aprecieriii acesteia ar rezulta cã dreptul de superficie nu constituie o ingerintã în dreptul de proprietate şi cã se constiuie fãrã platã.

In realitate însã, în cauza Bock şi Palade împotriva României (cererea nr. 21740/02, hotãrârea din 15 februarie 2007), Curtea, în analiza fãcutã, dupã ce a stabilit cã existã o ingerintã, a constatat cã în speţã ingerinţa nu era prevãzutã în „lege” în sensul Convenţiei, situaţie în care nu a mai continuat analiza obişnuitã cu privire la justificarea ingerinţei şi respectarea principiului proporţionalitãţii. Concret, în cauza la care a fãcut trimitere pârâta, Curtea a constatat că:

- stabilirea printr-o hotărâre judecătorească a unui drept de folosinţa asupra terenului proprietatea unui terţ, nu poate fi echivalată cu o expropriere pentru cã nu se pierde dreptul de proprietate şi nu poate fi privitã nici ca o reglementare a folosirii bunului, dar constituie o “ingerinţã” în sensul primei fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1adiţional la Convenţie (a se vedea alineatele 53- 57)

- referitor la condiţia impusã de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie ca ingerinţa sã fie prevãzutã în “lege” Curtea a reţinut cã expresia "dreptul de superficie”, este menţionată în mai multe acte normative, care nu stabilesc regimul juridic al acestui drept dar cã există o jurispudenţă bogată privind dreptul de superficie, ceea ce în accepţiunea Curţii echivaleaza cu prevederea “ingerinţei” în “lege” (a se vedea alineatele 59-62) - conform jurisprudenţei constante (echivalată de Curte cu prevederea ingerinţei “în lege”) în sistemul de drept românesc, dreptul de superficie nu se poate naşte decât din lege, prescripţie achizitivă, legat sau prin acordul părţilor iar simplul fapt de a ridica construcţii pe terenul altuia, nu ar putea duce la constituirea unui drept de superficie pe terenul altuia, în lipsa unuia din cele patru elemente menţionate anterior (alineatul 63 teza a II-a şi a III-a).

Concluzionând, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a reţinut că în speţa pe care a analizat-o, fosta Curte Supremă de Justiţie, constatând, contrar practicii judiciare constante, naşterea dreptului de superficie dintr-o simplă “…situaţie de fapt care nu a fost urmărită sau cunoscută de cei interesaţi”, dând efect juridic “aparenţei de drept”, care nu se încadrează în niciuna din cauzele care pot duce la naşterea dreptului de superficie, a pronuntat o hotărâre prin care s-a adus atingere dreptului de proprietate fără ca ingerinţa să aibă temei în dreptul intern (alineatul. 63 teza finală şi paragraf. 64).

Prin urmare, în hotãrârea la care a fãcut trimitere pârâta, Curtea a reţinut expres cã instituirea unui drept de superficie constituie o ingerinţã în dreptul de proprietate în sensul primei fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie. Si cum orice ingerintã în dreptul de proprietate este incompatibilã cu prevederile Convenţiei, în lipsa unei despãgubiri echitabile (a se vedea în acest sens, printre multe altele hotãrârile Curţii date în cauzele Constantinescu şi alţii c. României, Cernescu şi Manolache c. României, Pascanu c. Romaniei etc), este evident cã susţinerile pârâtei S.L. nu pot fi acceptate.

IV. 4 Concluziile instanţei:

Faţã de argumentele de fapt şi de drept expuse mai sus, instanţa va admite atât cererea principalã cât şi cererea reconvenţionalã şi va obliga pârâţii la plata, în solidar, către reclamantă a sumei de 2.700 lei cu titlu de despăgubiri de 50 lei lunar, calculate pânã în luna decembrie 2008, inclusiv, pentru lipsa de folosinţă a terenului înscris în CF 196 N Ilia-Brâznic, cu nr. cadastral 92 pe care se află edificate construcţiile proprietatea pârâţilor, sumă la care se va adăuga dobânda legală ce va fi calculată pentru această sumă, începând cu data de 03.05.2007 (data introducerii acţiunii) şi până la data plăţii efective.

 Deasemenea va constata cã pârâţii-reclamanţi reconvenţionali au un drept de folosinţa asupra terenului înscris în CF 196 N Ilia-Brâznic, cu nr. cadastral 92. Având în vedere prevederile art. 19 din Legea cadastrului şi publicitãţii imobiliare nr. 7/1996 şi art. 38 alin. (3), 39 alin. (1) şi 94 din Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, instanţa va dispune înscrierea dreptului de superficie în CF 196 N Ilia-Brâznic, pe durata existenţei construcţiilor evidenţiate în aceasta carte funciarã ca fiind proprietatea pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali.

Având în vedere prevederile art. 274 Cod pr civila, pârâţii care s-au opus în mod sistematic cererii mai mult decât rezonabile a reclamantei de a i se plãti o despãgubire modicã pentru cã este în imposibilitate de a-şi exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra terenului, vor fi obligaţi sã achite reclamantei suma de 1775,06 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Instanţa va respinge cererea pârâtei-reclamant reconvenţional S.L. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecatã având în vedere faptul cã reclamanta a fost mereu de bunã credinţã şi a recunoscut dreptul de superficie doar cã, aşa cum era şi firesc, a solicitat o despãgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea reclamantei A.V., în contradictoriu cu pârâţii S.T.I. şi S.L.. Admite cererea reconvenţională. Obligă pârâţii la plata, în solidar, către reclamantă a sumei de 2.700 lei cu titlu de despăgubiri de 50 lei lunar, calculate pânã în luna decembrie 2008, inclusiv, pentru lipsa de folosinţă a terenului înscris în CF 196 N Ilia-Brâznic, cu nr. cadastral 92 pe care se află edificate construcţiile proprietatea pârâţilor, sumă la care se va adăuga dobânda legală ce va fi calculată pentru această sumă, începând cu data de 03.05.2007 (data introducerii acţiunii) şi până la data plăţii efective.

Constatã cã pârâţii-reclamanţi reconvenţionali au un drept de folosinţa asupra terenului înscris în CF 196 N Ilia-Brâznic, cu nr. cadastral 92 şi dispune înscrierea dreptului lor de superficie în CF 196 N Ilia-Brâznic, pe durata existenţei construcţiilor evidenţiate în aceasta carte funciarã ca fiind proprietatea pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali.

Obligă pârâţii sã achite reclamantei suma de 1775,06 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge cererea pârâtei-reclamant reconvenţional S.L. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecatã. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.02.2009, ora 14; Sentinta civila nr.732.