Simulatie contract de imprumut - antecontract de vanzare cumparare. Acceptare tacita a succesiunii.

Succesiune. Acceptare tacită. Forme de manifestare.


Pentru a fi valabilă, acceptarea succesiunii trebuie făcută în termenul de 6 luni de la deschiderea succesiunii prevăzut de art. 700 Cod civil, în una din cele două modalităţi prevăzute de art. 689 Cod civil.

Acceptarea voluntară poate fi făcută în mod expres sau tacit, în această ultimă situaţie intenţia acceptării trebuind să rezulte neîndoielnic din îndeplinirea oricărei activităţi pe care moştenitorul nu ar fi putut să o facă decât în această calitate, respectiv: plata de impozite, intrarea în posesia sau folosinţa bunurilor succesorale, etc.

Înstrăinarea întregului mobilier din garsonieră, chiar dacă s-a făcut prin act de milostenie, plata cheltuielilor de întreţinere aferente acestei garsoniere de către reclamantă, din probele dosarului rezultând că nu este locuită în prezent de altă persoană, vizitele ocazionale în această garsonieră pentru a se verifica starea locuinţei, predarea unei chei către preşedintele asociaţiei de locatari pentru ca acesta să poată interveni în caz de urgenţă, demonstrează îndeplinirea unor acte cu intenţia neechivocă de a fi acceptată în mod tacit succesiunea, reclamanta comportându-se ca o adevărată proprietară.

La data de 18.05.2006, reclamanţii P.O.I.R. şi P.O.V. au chemat în judecată pe pârâţii D.N.C. şi B.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să valideze oferta reală de plată a debitului urmată de consemnaţiune, făcută în favoarea pârâţilor şi să dispună radierea ipotecii instituită prin contractul de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificat sub nr. 1746/10.10.2000 la BNP D.F.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, la data de 10.10.2000, au împrumutat de la pârâţi suma de 80 milioane lei ROL, pe o perioadă de 5 ani, încheind în acest sens contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1746/2000. Împrumutul a

fost garantat prin instituirea ipotecii asupra apartamentului proprietatea reclamanţilor, compus din 4 camere şi dependinţele aferente, situat în Craiova, iar ipoteca a fost înscrisă la Biroul de Carte Funciară la nr. 9053-ipoteca C3/1.

La data scadenţei, reclamanţii, vrând să restituie împrumutul şi să radieze ipoteca, au constatat că pârâţii refuză în mod nejustificat să primească suma respectivă, sub diverse motive, motivul principal constituindu-l faptul că între timp pârâţii au divorţat.

Pârâta B.A. a depus întâmpinare cu caracter reconvenţional, la data de 07.09.2006, solicitând respingerea acţiunii şi obligarea reclamanţilor fie să-i restituie jumătate din preţul de piaţă al garsonierei, fie să încheie actul de vânzare-cumpărare pentru jumătate din garsoniera situată în Craiova, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată la data de 12.09.2006, pârâtul D.N.C. a solicitat respingerea acţiunii, arătând că la data de 10.10.2000 a împrumutat reclamanţilor suma de 80 milioane lei vechi, ce reprezenta la acea dată contravaloarea unei garsoniere, împrumut pe care reclamanţii nu l-au restituit. Reconvenţional, pârâtul D.N.C. a solicitat obligarea reclamanţilor la plata contravalorii împrumutului acordat în anul 2000, împrumut ce astăzi are valoarea unei garsoniere estimată provizoriu la suma de 700-800 milioane lei vechi, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 06.10.2006, reclamanţii au formulat întâmpinare la cererile reconvenţionale ale pârâţilor, solicitând respingerea acestora întrucât în contractul încheiat nu s-a prevăzut nicio clauză vizând alte obligaţii asumate de reclamanţi, în afară de clauza legală privind data restituirii împrumutului, iar clauzele contractului respectiv nu au fost modificate printr-un act cu aceeaşi valoare juridică.

Pârâţii au precizat cererea reconvenţională, la 14.11.2006, în sensul că au solicitat obligarea reclamanţilor să respecte actul autentic intitulat “promisiune unilaterală de vânzarecumpărare”, prin care s-a hotărât înstrăinarea unei garsoniere contra sumei de 80 milioane lei, iar conform declaraţiei date la notariat părţile s-au obligat ca în cazul în care se răzgândesc să le restituie contravaloarea garsonierei respective la cursul zilei în momentul plăţii, arătând că îşi menţin celelalte capete de cerere din cererea reconvenţională.

La termenul din data de 14.11.2006, reclamanţii, prin apărător, au invocat prescripţia dreptului material la acţiune în privinţa capătului de cerere având ca obiect obligaţia de a face.

Pârâţii au formulat din nou precizare la acţiune, la data de 30.01.2007, solicitând constatarea valabilităţii convenţiei de vânzare-cumpărare având ca obiect garsoniera situată în Craiova, pentru care au plătit preţul de 80.000.000 lei vechi şi consemnată în înscrisul intitulat “promisiune unilaterală de vânzare cumpărare”, autentificat sub nr. 1745/10.10.2000 la BNP D.F.

La data de 26.02.2008, pârâta B.A. a depus precizare la cererea reconvenţională prin care a solicitat, în temeiul art. 1175 Cod civil, să se constate simulat contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1746/10.10.2000 şi că, în realitate, între părţile contractante s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu garanţie imobiliară, având ca obiect garsoniera situată în Craiova, Jud. Dolj, suma de 80 milioane lei vechi pe care reclamanţii-pârâţi au recunoscut că au primit-o, reprezentând nu un împrumut, ci preţul convenit de părţi, conform valorii de piaţă al acestei garsoniere la momentul respectiv.

S-a mai solicitat, în temeiul art. 1073-1077 Cod civil, ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare cumpărare pentru garsonieră, dacă reclamanta a devenit între timp proprietara acesteia, aşa cum s-a obligat, iar în situaţia în care nu se va putea pronunţa o astfel de hotărâre, să se dispună rezoluţiunea antecontractului cu obligarea reclamanţilor la plata daunelor interese pentru neexecutare, daune interese care au fost stabilite de comun acord de către reclamanta P.O.V. cu pârâtul D.N.C. printr-o clauză penală, inserată în declaraţia autentificată sub nr. 2126/2004 şi care reprezintă contravaloarea garsonierei la cursul zilei, pe care o evaluează la suma de 150 000 RON, sumă care urmează a fi reactualizată la data executării efective a plăţii.

Prin sentinţa civilă nr.4826 din 4 aprilie 2008, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 5319/215/2006, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii P.O.I.R. şi P.O.V.

A fost admisă în parte cererea reconvenţională precizată formulată de pârâţii D.N.C. şi B.A.

S-a constatat simulat contractul de împrumut cu garanţie reală imobiliară, autentificat sub nr. 1746/10.10.2000 de BNP D.F. şi natura acestuia de antecontract de vânzare-cumpărare cu garanţie imobiliară şi s-a dispus rezoluţiunea acestui antecontract, reclamanţii fiind obligaţi la plata către pârâţi a sumei de 150.000 lei RON despăgubiri, sumă ce se va actualiza la data plăţii cu indicele de inflaţie.

A fost respinsă cererea pârâţilor privind pronunţarea unei hotărâri care să ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare şi au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5900,3 lei RON (reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru şi timbru judiciar).

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a examinat cu prioritate excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune, prematurităţii şi lipsei calităţii procesuale active a pârâtei-reclamante B.A., invocate de reclamanţi în privinţa cererii reconvenţionale, reţinând următoarele:

Acţiunea care vizează pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare este prescriptibilă, fiind supusă termenului general de 3 ani, conform art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe a curge de la data refuzului debitorului şi care poate fi întrerupt prin predarea bunului creditorului (atitudine care are semnificaţia recunoaşterii de către debitor a creanţei creditorului).

Excepţia prescripţiei dreptului material al pârâţilor-reclamanţi la acţiune a fost respinsă de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 04.03.2008, întrucât dreptul la acţiune, respectiv dreptul de a cere instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic, s-a născut la momentul la care debitorii (reclamanţii-pârâţi) au refuzat îndeplinirea obligaţiei sumate.

Or, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare reclamanţii-pârâţi nu erau proprietarii garsonierei (cum nu sunt nici în prezent), iar declaraţia autentificată sub nr. 2126/08.09.2004 relua angajamentul acestora, termenul de prescripţie începând să curgă cel mai devreme la data de 27.02.2006, când reclamanta a dat declaraţia autentificată de neacceptare a succesiunii mamei sale, din care s-ar putea deduce refuzul acesteia de a executa obligaţia.

Instanţa a apreciat însă că, în mod clar, refuzul reclamanţilor de a executa obligaţia asumată prin antecontractul de vânzare-cumpărare s-a exprimat prin notificările comunicate pârâţilor-reclamanţi la datele de 23.02.2006 şi 24.02.2006 privind ridicarea recipiselor de consemnare a sumei de 8300 RON, de la aceste date născându-se dreptul la acţiunea pârâţilorreclamanţi în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, iar în subsidiar în rezoluţiunea antecontractului şi despăgubiri.

Pentru acelaşi motiv a fost respinsă de către instanţă şi excepţia prematurităţii acţiunii, dreptul pârâţilor-reclamanţi la acţiune fiind născut şi actual.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei-reclamante B.A. a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece aceasta împreună cu pârâtul-reclamant au calitatea de creditori solidari ai reclamanţilor-pârâţi, ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, neavând relevanţă în privinţa acestei calităţi faptul că, în prezent, pârâţii-reclamanţi nu mai sunt căsătoriţi.

Pe fond, prima instanţă a reţinut că, deşi reclamanţii-pârâţi au urmat procedura ofertei reale de plată urmată de consemnaţiune, nu se poate valida oferta de plată şi radia ipotecapentru următoarele considerente:

Din analiza înscrisurilor depuse de părţi la dosar, coroborate cu prezumţia de recunoaştere a pretenţiilor pârâţilor-reclamanţi de către reclamanţii-pârâţi, instanţa a reţinut că, în realitate, părţile au încheiat un antecontract de vânzare cumpărare (promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare), reclamanţii-pârâţi obligându-se să vândă pârâţilor-reclamanţi garsoniera situată în Craiova, jud. Dolj, pentru care pârâţii-reclamanţi au achitat suma de 80 000 000 lei ROL, iar pentru garantarea transferării dreptului de proprietate în patrimoniul acestora din urmă s-a instituit o ipotecă convenţională asupra apartamentului proprietatea reclamanţilor-pârâţi, situat în Craiova, Jud. Dolj.

Cu privire la acest aspect, prima instanţă a reţinut că, între părţi, proba existenţei actului secret care modifică actul aparent, în condiţiile art. 1191 Cod civil, nu poate fi făcută decât printr-un înscris care constată convenţia secretă şi care poartă numele de contraînscris.

S-a apreciat că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a simulaţiei, “actul secret”, fiind reprezentat de cele două chitanţe sub semnătură privată, încheiate la datele de 05.05.2000 şi 12.06.2000, anterior actului public - contractul de împrumut autentificat sub nr.1746/10.10.2000.

Cu privire la antecontractul de vânzare-cumpărare, prima instanţă a reţinut că are posibilitatea, în baza art. 1073-1077 Cod civil, să valideze acest antecontract, pronunţând o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, dar că pentru aceasta este necesară îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru transmiterea valabilă a dreptului de proprietate în patrimoniul promitentului-cumpărător.

S-a reţinut că, în speţă, garsoniera care a format obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nu este proprietatea reclamanţilor-pârâţi, aceştia nefăcând dovada existenţei vreunui titlu, deşi instanţa le-a pus în vedere acest lucru, astfel că ei nu puteau transmite în mod valabil dreptul de proprietate asupra garsonierei în patrimoniul pârâţilorreclamanţi, iar instanţa nu poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în baza art. 1073-1077 Cod civil.

În privinţa cererii de rezoluţiune a antecontractului de vânzare-cumpărare şi despăgubiri, formulate în mod subsidiar de către pârâţii-reclamanţi, instanţa a reţinut că potrivit art.969 Cod civil „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, iar neexecutarea culpabilă de către una dintre părţile contractante a obligaţiilor dând posibilitatea celeilalte părţi de a cere rezoluţiunea convenţiei, în baza art. 1020 Cod civil.

Instanţa a reţinut, din probele administrate, că, deşi reclamanţii-pârâţi s-au obligat să transmită pârâţilor-reclamanţi dreptul de proprietate asupra garsonierei situate în Craiova, până la data de 09.10.2005 şi au primit preţul acesteia la 05.05.2000 şi 12.06.2000, nu şi-au îndeplinit această obligaţie până în prezent şi, prin urmare, pârâţii-reclamanţi au suferit un prejudiciu prin fapta ilicită a reclamanţilor-pârâţi de a nu-şi executa obligaţia contractuală.

Prima instanţă a apreciat că, în cauză, executarea obligaţiei principale, cerută de pârâţii-reclamanţi prin pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de vânzarecumpărare nefiind posibilă, urmează ca aceştia să obţină îndeplinirea clauzei penale, clauză penală care obligă pe ambii reclamanţi-pârâţi, chiar dacă este semnată numai de reclamantapârâtă, având în vedere caracterul său de convenţie accesorie antecontractului de vânzarecumpărare consemnat în înscrisurile sub semnătură privată din 05.05.2000 şi 12.06.2000, încheiate de ambii reclamanţi-pârâţi.

În acest sens, s-a reţinut că prin antecontractul menţionat, s-a născut în patrimoniul acestora o obligaţie de a face - încheierea contractului de vânzare-cumpărare, obligaţie comună, în sensul prevederilor art. 32 lit. b Cod fam., iar neexecutarea acesteia dă naştere unei alte obligaţii comune - de a despăgubi creditorii la un cuantum stabilit prin clauza penală (şi dovedit de pârâţii-reclamanţi prin ofertele imobiliare depuse)- asumată de reclamanta pârâtă în nume propriu, dar şi în numele soţului, în baza prezumţiei de mandat tacit reciproc.

În concluzie, prima instanţa a apreciat că, faţă de natura juridică reală a convenţiei dintre părţi este de antecontract de vânzare-cumpărare şi nu de contract de împrumut, iar reclamanţii-pârâţi nu şi-au îndeplinit obligaţia de a transmite pârâţilor-reclamanţi dreptul de proprietate asupra garsonierei şi nici nu le-au achitat acestora daunele interese convenite prin clauza penală, nu se poate valida oferta reală de plată şi nici radia ipoteca instituită asupra apartamentului proprietatea reclamanţilor-pârâţi, obligaţia nefiind îndeplinită de către reclamanţii-pârâţi, iar menţinerea ipotecii este necesară pentru garantarea executării obligaţiei de plată a daunelor interese, până la plata efectivă a acestora.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii P.O.I.R. şi P.O.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt eronată şi a făcut o greşită apreciere a probelor administrate, nelămurind astfel pe deplin toate

aspectele cauzei.

Au susţinut că instanţa de fond a apreciat greşit caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr.1746/10.10.2000, întrucât în cauză nu era îndeplinită condiţia esenţială a simulaţiei, aceea a existenţei unui act secret, modificator al actului public, autentic şi nici condiţia concomitenţei încheierii celor două acte – secret şi public, dat fiind că cele două chitanţe s-au încheiat în iunie 2000, iar contractul de împrumut în octombrie 2000.

De asemenea, apelanţii au invocat faptul că instanţa de fond nu ar fi exercitat rol activ pentru a lămuri pe deplin voinţa reală a părţilor la data încheierii actelor, ci a denaturat caracterul juridic al acestora, pe baza unei prezumţii de recunoaştere de către ei a pretenţiilor intimaţilor pârâţi, dedusă din lipsa la interogatoriu, în urma aplicării art.225 Cod procedură civilă

Au mai susţinut că instanţa a respins greşit şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al intimaţilor pârâţi în temeiul promisiunii unilaterale de vânzare-cumpărare, întrucât în cuprinsul acestei promisiuni s-a stabilit un termen limită, respectiv 09.10.2005, la expirarea căruia orice obligaţie a promitentei se stingea.

Ca o ultimă critică de apel, reclamanţii au arătat că prin obligarea lor la plata contravalorii garsonierei la preţul pieţei se ajunge la îmbogăţirea fără justă cauză a intimaţilor pârâţi, deoarece ar încasa o sumă de bani mult mai mare decât cea pe care le-au împrumutat-o.

Prin decizia civilă nr.214 din 30 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul cu nr.5319/215/2006, s-a admis apelul formulat de către reclamanţii P.O.I.R., P.O.V., împotriva sentinţei civile nr. 4826 din 04.04.2008, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi D.N.C., B.A.

S-a schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că s-a admis în parte acţiunea principală şi în parte cererea reconvenţională, s-a constatat simulat contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr.1746 din 10 octombrie 2000 la B N P D.F. şi natura acestuia de antecontract de vânzare-cumpărare, s-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţi, având ca obiect imobilul garsonieră, situat în Craiova, judeţul Dolj, la preţul de 80.000.000 lei ROL şi s-a dispus ca hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul garsonieră menţionat.

A fost dispusă radierea ipotecii instituită prin contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr.1746/10 octombrie 2000 la BNP D.F. şi s-a respins cererea reclamanţilor privind validarea ofertei reale de plată, iar intimaţii pârâţi au fost obligaţi la plata către apelanţi a sumei de 2300 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi voinţa reală a părţilor la încheierea actelor juridice ce au condus la naşterea raportului juridic litigios şi a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, inclusiv a celor reglementând regimul probatoriu în materia simulaţiei.

S-a reţinut, totodată, că, refuzul reclamanţilor de a se prezenta la interogatoriu, are o valoare probatorie redusă, sub aspectul dovedirii simulaţiei, în condiţiile prezentării contraînscrisului, astfel că prima instanţă a apreciat în mod corect, potrivit art. 225 Cod procedură civilă, că această atitudine nu are semnificaţia unei recunoaşteri depline şi neechivoce a pretenţiilor pârâţilor.

În acelaşi context, s-a considerat că Judecătoria a făcut o corectă aplicare şi a dispoziţiilor art. 1191 alin.2 Cod civil, proba testimonială fiind apreciată ca inadmisibilă pentru dovedirea voinţei reale a părţilor.

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al promitenţilor pârâţi s-a apreciat a fi nefondată, deoarece dreptul de a cere executarea obligaţiilor decurgând din antecontractul de vânzare cumpărare s-a născut la data când reclamanţii pârâţi şi-au exprimat refuzul clar de a vinde garsoniera, respectiv momentul notificărilor datate 23.02.2006 şi 24.02.2006.

Chiar dacă termenul de prescripţie ar fi început să curgă anterior, el s-ar fi întrerupt conform art. 16 din Decretul nr.167/1958, prin recunoaşterea dreptului pârâţilor făcută de reclamanta pârâtă în cuprinsul declaraţiei autentificate nr. 2126/2004.

Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenţii reclamanţi au invocat că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1169, 1175 1191, şi 1073-1077 Cod civil, şi art. 225 Cod procedură civilă, şi cuprinde motive contradictorii.

Nu a fost dovedit caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr.1746/2000, iar instanţa de apel a reţinut incidenţa acestei instituţii fără a preciza care sunt argumentele care au format această convingere, doar în baza susţinerilor părţilor adverse, care de altfel, au avut o poziţie procesuală oscilantă.

Tribunalul a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 225 Cod procedură civilă, menţionând, pe de o parte, că sub aspectul simulaţiei, lipsa recurenţilor reclamanţi la interogatoriu are o valoare probatorie redusă, iar pe de altă parte, că instanţa de judecată a coroborat prezumţia recunoaşterii pretenţiilor intimaţilor cu înscrisurile de la dosar.

Cu privire la simulaţie, recurenţii reclamanţi au susţinut că în cauză nu există un act secret modificator al actului public - contractul de împrumut, ci doar înscrisuri sub semnătură privată, reluate într-un act public paralel contractului de împrumut, care nu vin în contradicţie cu clauzele acestuia.

Recurenţii reclamanţi au mai susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1073-1077 Cod civil, deoarece nu se poate prezuma acceptarea succesiunii autorului M.P. de către reclamantă, instanţa de apel dispunând transmiterea dreptului de proprietate de la un neproprietar, cu imposibilitatea constituirii dreptului de proprietate în patrimoniul intimaţilor.

Mai mult decât atât, ipoteza vacanţei succesorale dezvoltată de instanţa de judecată, nu este fondată, pentru că nu rezultă din nici un înscris de la dosar dacă nu sunt şi alţi moştenitori a defunctului, ştiut fiind că, potrivit dispoziţiilor art. 659 Cod civil, la succesiune pot veni şi moştenitori din alte clase.

Intimatul pârât D.N.C. a criticat hotărârea sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2300 lei, arătând că reclamanţii se află în culpă procesuală, astfel că se impune menţinerea obligării lor către pârâţi la plata sumei de 49.000.000.lei vechi ROL, aşa cum a hotărât prima instanţă.

La data de 6.07.2009, intimata pârâtă B.A. a formulat întâmpinare faţă de recursul reclamanţilor, solicitând respingerea acestuia şi admiterea recursului declarat de pârâtul D.N.C.

Prin decizia civilă 1261/17.11.2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 5219/215/2006, au fost admise recursurile declarate de recurenţii reclamanţi P.O.I.R., P.O.V. şi recurentul pârât D.N.C., împotriva deciziei civile nr. 214 din 30 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 5319/215/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă B.A.

A fost casată decizia şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că între părţi a intervenit o simulaţie, operaţiune juridică care constă în perfectarea a două acte juridice, unul public prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii şi unul secret, corespunzător voinţei interne, reale a părţilor.

Astfel, s-a apreciat ca fiind simulat contractul de împrumut autentificat sub nr. 1746/10.10.2000, în realitate între părţile contractante, respectiv P.O.I.R. şi P.O.V., şi B.A. (fostă D.N.) fiind încheiat un antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect garsoniera situată în Craiova, jud. Dolj, materializat în actul intitulat „promisiune unilaterală de vânzarecumpărare”, autentificat sub nr.1745/10.10.2000, precum şi prin înscrisurile sub semnătură privată încheiate la 5.05.2000, şi 12.06.2000, prin care reclamanţii au confirmat faptul achitării de către pârâţi a sumei totale de 74.000.000. ROL, reprezentând parte din preţul de vânzare a garsonierei, convenit de părţi ca fiind de 80.000.000 ROL.

Aceste trei acte juridice, încheiate anterior şi respectiv, concomitent cu actul public, îndeplinesc condiţiile cerute pentru a fi calificate drept contraînscrisuri, în sensul art. 1175 Cod civil, prin intermediul lor fiind anihilată aparenţa juridică creată prin contractul public de împrumut.

Cât priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 225 Cod procedură civilă de către prima instanţă, tribunalul a apreciat corect că, în condiţiile în care s-a probat incidenţa instituţiei simulaţiei prin contraînscrisul încheiat între părţi, refuzul reclamanţilor de a răspunde la interogatoriu are o semnificaţie probatorie redusă, aceeaşi relevanţă juridică fiind acordată şi de prima instanţă, care nu a sancţionat absenţa nejustificată a reclamanţilor cu o recunoaştere deplină a pretenţiilor pârâţilor, ci a considerat-o un început de dovadă în folosul părţilor adverse.

Dispoziţiile art. 1191 Cod civil au fost aplicate, de asemenea, corect, de instanţele de fond, proba testimonială fiind apreciată ca inadmisibilă pentru dovedirea raporturilor juridice reale dintre părţi, atâta vreme cât, în materia simulaţiei, între părţi, dovada acestei operaţiuni juridice se face prin prezentarea contraînscrisului (contractului secret), reprezentat în speţă de cele două înscrisuri sub semnătură privată din 5.05.2000 12.06.2000 şi prin promisiunea unilaterală de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 1745/2000.

Prin urmare, s-au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 1175 şi 1191 Cod civil, criticile formulate de recurenţii reclamanţi sub acest aspect fiind nefondate.

Cât priveşte antecontractul de vânzare cumpărare, Curtea a constatat că obligaţia de a transmite în viitor dreptul de proprietate asupra garsonierei a fost asumată doar de către P.O.V., în calitate de potenţială succesoare a părinţilor săi, proprietari ai bunului imobil la data realizării acordului de voinţă, chiar dacă sumele de bani reprezentând plata parţială a preţului, în cuantum de 74.000.000.ROL au fost încasate de ambii soţi. Prin urmare, obligaţiile născute din antecontractul mai sus menţionat sunt doar în sarcina promitentei vânzătoare, nu şi a reclamantului. Neexistând identitate între persoana acestuia şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii, reclamantul nu are calitate procesuală pasivă în cererea având ca obiect executarea antecontractului.

Este întemeiată şi critica referitoare la posibilitatea juridică a reclamantei de a executa în natură antecontractul de vânzare cumpărare.

Tribunalul şi-a bazat argumentaţia pe prezumţia acceptării succesiunii autorului M.P. de către reclamantă, deşi la dosarul cauzei nu există dovezi în sensul acceptării exprese, şi nu s-au administrat probe referitoare la o eventuală acceptare tacită, în condiţiile art. 689 Cod

civil.

Garsoniera obiect al antecontractului de vânzare cumpărare a fost proprietatea autorilor M.P. şi M.A., părinţii reclamantei P.O.V., aşa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1224/10.01.1992 ( fila 58 apel).

M.A. a decedat la data de 9.01.1994, iar succesiunea sa a fost culeasă de soţul supravieţuitor M.P., reclamanta renunţând expres la drepturile sale succesorale, potrivit menţiunilor din certificatul de moştenitor nr. 19/27.02.2006.

Pârâtul D.N.C. a promovat acţiune având ca obiect constatarea nulităţii absolute a acestui act notarial, iar prin decizia civilă nr. 296/30.05.2008 a Tribunalului Dolj, ca efect a admiterii apelului, cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanţă.

Ulterior, la data de 14.06.2008, a decedat şi autorul M.P., iar până la data soluţionării apelului şi respectiv, a recursului, reclamanta nu şi-a manifestat în mod expres dreptul de opţiune succesorală.

În rejudecare, tribunalul, în baza caracterului devolutiv al căii de atac cu care a fost investit, va administra probatorii pentru determinarea formei de manifestare a dreptului de opţiune succesorală al reclamantei faţă de succesiunea autorului M.P., iar în situaţia în care se va aprecia că reclamanta este străină de moştenirea acestuia prin neacceptare, va pune în discuţia părţilor necesitatea administrării probei cu expertiză specialitatea evaluare bunuri imobile, pentru a putea da eficienţă clauzei penale convenită de părţi.

După rejudecare, Tribunalul Dolj a pronunţat decizia civilă nr. 223 din 30.04.2010, prin care a admis apelul declarat de către reclamanţii P.O.I.R. şi P.O.V., împotriva sentinţei civile nr. 4826 din 01.04.2008, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi D.N.C. şi B.A.

A schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanţi şi în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii D.N.C. şi B.A., s-a constatat simulat contractul de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificat sub numărul 1746/10.10.2000 la BNP D.F., în privinţa naturii acestuia, în realitate fiind vorba de un antecontract de vânzare cumpărare, s-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanta P.O.V. şi pârâţii D.N.C. şi

B.A., având ca obiect imobilul-garsonieră, situat în Craiova, judeţul Dolj,la preţul de 80.000.000 lei ROL şi s-a dispus ca hotărârea să ţină loc de contract autentic de vânzarecumpărare.

S-a dispus radierea ipotecii instituite prin contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub numărul 1746/10.10.2000 şi s-a respins cererea reclamanţilor privind validarea ofertei reale de plată.

Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată suportate la prima instanţă de către părţi, au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâţilor suma de 5283 lei cheltuieli de judecată, iar intimaţii pârâţi la plata sumei de 4448 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În privinţa formei de manifestare a dreptului de opţiune succesorală al reclamantei P.O.V., s-a constatat că aceasta a acceptat în mod tacit succesiunea autorului său M.P., astfel cum rezultă din probele administrate în cauză cu ocazia rejudecării apelului.

Astfel, reclamanta a făcut acte de acceptare tacită constând în luarea în posesie a garsonierei în litigiu după decesul autorului, posesie care a fost probată în special cu depoziţia martorului P.Ş.V., care a relatat că aceasta a achitat cheltuielile de întreţinere.

Este evident că reclamanta, încă de la decesul tatălui său, are posesia garsonierei, fapt ce presupune indubitabil că a acceptat în mod tacit succesiunea conform art. 689 Cod civil, deoarece luarea bunului în posesie, plata cheltuielilor de întreţinere şi dispunerea de mobilierul existent în garsonieră reprezintă acte materiale care nu puteau fi făcute decât în calitatea sa de moştenitor legal acceptant.

S-a apreciat că reclamanta a adoptat o poziţie procesuală nesinceră, invocând în mod cu totul nereal, pro causa, neacceptarea succesiunii pentru a nu-şi îndeplini obligaţia asumată faţă de pârâţi prin actul juridic încheiat, care, în realitate, reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.

Pe fond, tribunalul a reţinut că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi voinţa reală a părţilor la încheierea actelor juridice ce au condus la naşterea raportului juridic litigios şi a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, inclusiv a celor reglementând regimul probatoriu în materia simulaţiei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii P.O.I.R., P.O.V. şi pârâţii D.N.C. şi B.A., criticând-o pentru nelegalitate.

Recursul reclamanţilor P.O.I.R., P.O.V. cuprinde critici de nelegalitate a deciziei civile conform dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, deoarece au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 689 şi 700 Cod civil privind acceptarea succesiunii, probele dosarului demonstrând că succesiunea nu a fost acceptată de moştenitoarea P.O.V.; nu s-a lămurit calitatea procesuală pasivă a reclamantului P.O.I.R., în cererea reconvenţională, având în vedere că acesta este străin de succesiunea din care provine garsoniera în litigiu.

Ulterior, aceşti recurenţi şi-au completat motivele de recurs, invocând, ca motiv de ordine publică, nulitatea absolută atât a înscrisurilor sub semnătură privată, intitulate „chitanţe”, încheiate la 5.05.2000 cât şi 12.06.2000 şi a celor autentificate sub nr. 1845/10.10.2000 şi 2126/8.09.2004, având în vedere că acestea constituie pacte asupra unei succesiuni viitoare, nepermise de art. 965 alin.2 Cod civil şi art. 702 Cod ci vil.

În recursul lor, pârâţii D.N.C. şi B.A. au criticat soluţia în ceea ce priveşte soluţionarea cheltuielilor de judecată, deoarece consideră că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, atâta timp cât nu sunt în culpă procesuală.

Criticile formulate de reclamanţii recurenţi P.O.I.R., P.O.V. sunt admisibile în parte, având în vedere următoarele considerente:

Litigiul existent între părţi cu privire la caracterul actelor încheiate de acestea în mod succesiv a fost tranşat în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 1361/17.11.2009, a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a stabilit că între părţi a intervenit o simulaţie, în sensul că este simulat contractul de împrumut, autentificat sub nr. 1746/10.10.2000, în realitate, între părţi fiind încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect garsoniera situată în Craiova, materializat în actul intitulat „promisiune unilaterală de vânzare-cumpărare”, autentificat sub nr. 1475/10.10.2000, prin care reclamanţii au confirmat faptul achitării de către pârâţi a sumei de 74 milioane lei RON.

Casarea a avut ca scop stabilirea calităţii de succesoare a reclamantei la succesiunea autorului său, în activul căruia se include garsoniera în litigiu, în sensul stabilirii dacă această succesiune a fost acceptată tacit, conform art. 686,689 Cod civil, în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil, deoarece numai după stabilirea acestei calităţii ar putea fi pronunţată o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În rejudecarea apelului, pentru stabilirea situaţiei, au fost administrate noi probatorii cu înscrisuri şi martori, instanţa concluzionând că s-a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii tatălui său de către reclamantă.

Pentru a fi valabilă, acceptarea succesiunii trebuie făcută în termenul de 6 luni de la deschiderea succesiunii prevăzut de art. 700 Cod civil, în una din cele două modalităţi prevăzute de art. 689 Cod civil.

Acceptarea voluntară poate fi făcută în mod expres sau tacit, în această ultimă situaţie intenţia acceptării trebuind să rezulte neîndoielnic din îndeplinirea oricărei activităţi pe care moştenitorul nu ar fi putut să o facă decât în această calitate, respectiv: plata de impozite, intrarea în posesia sau folosinţa bunurilor succesorale, etc.

În cauză, după decesul autorului său, reclamanta a luat în posesie garsoniera în litigiu, în sensul că s-a ocupat de plata cheltuielilor de întreţinere, a dispus de mobilierul existent în garsonieră, acte de dispoziţie pe care nu ar fi putut să le facă decât în calitate de moştenitoare.

Faptul că reclamanta a dat de pomană întregul mobilier din garsonieră nu poate fi interpretat altfel decât ca un act de dispoziţie ce caracterizează dreptul de proprietate asupra bunurilor, atât timp cât întregul mobilier casnic făcea parte din succesiune.

Este adevărat că, în zona Olteniei, există obiceiul de a se da de pomană anumite obiecte de mobilier: masă, scaune, pat, dar aceasta nu implică o înstrăinare a tuturor bunurilor autorului. În speţă, aşa cum rezultă din declaraţia martorului P.Ş.V., a fost dat de pomană tot mobilierul din garsonieră, apoi o cheie a acestei garsoniere a fost predată acestui martor, care este preşedintele asociaţiei de proprietari, pentru a se putea interveni în situaţia în care se întâmpla ceva neprevăzut în locuinţă. Acelaşi martor a precizat că au fost achitate cheltuielile de întreţinere în mod permanent de către reclamantă, iar din când în când reclamanţii au mai trecut prin garsonieră pentru a verifica situaţia acesteia.

Declaraţia acestui martor se coroborează şi cu adresa nr. 2 din 12.04.2010, eliberată de Asociaţia de proprietari, din care rezultă că au fost achitate cheltuielile de întreţinere după decesul autorului M.P., intervenit în iunie 2008, de către fiica acestuia, respectiv reclamantă, ultima plată efectuându-se în ianuarie 2010.