Repunerea de drept in termenul de acceptare a succesiunii.

 

Legea 10/2001, art. 2 (1), lit h ; art. 4 al. (2) şi (3)

Potrivit articolului 4 alin. 2 şi 3 din Legea 10/2001, de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii, pentru bunurile care fac obiectul acestei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii.

Atunci când legiuitorul a conturat aria persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii a ţinut seama de împrejurarea că, de cele mai multe ori victimele preluărilor abuzive, nu mai supravieţuiesc la data reparaţiei, stabilindu-se ca atare, prin textele mai sus indicate, vocaţia de a succede în drepturile şi obligaţiile acestora.

Repunerea succesibililor în termenul de acceptare a succesiunii, a vizat tocmai situaţia lipsei – la data deschiderii succesiunii – din patrimoniul defunctului a unor bunuri imobile, de o valoare importantă, aspect care nu i-a motivat pe aceştia să declanşeze dezbaterea succesorală.

 

Î.C.C.J. Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2479 din 20 martie 2007.

 

Prin dispoziţia nr.2569 din 22 decembrie 2003, Primarul Municipiului Timişoara a respins notificarea formulată, în baza dispoziţiilor Legii nr.10/2001 de G.F.I.I şi de O.V.C., vizând restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, cu motivarea că notificatoarele nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite şi a dreptului de proprietate invocat, în sensul că nu au probat calitatea lor de moştenitoare după H. I., fostul proprietar tabular al imobilului.

La 30 ianuarie 2004, persoanele îndreptăţite au contestat această dispoziţie, solicitând instanţei ,în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timişoara, să constate că notificarea a fost greşit respinsă în condiţiile în care, din actele de stare civilă depuse, rezultă că sunt aceleaşi persoane cu cele menţionate în certificatul de moştenitor eliberat de notarul de stat.

În cauză, au formulat cereri de intervenţie în interesul intimatului, S.C. M. D. SRL, S.C. D. SNC Timişoara şi S.C. X. R. SRL Timişoara, prin care s-a solicitat respingerea contestaţiei, ca nefondată, invocându-se că autoarele notificării nu au depus declaraţie notarială din care să rezulte că sunt unicele moştenitoare ale fostului proprietar tabular al imobilului, faţă de care nu s-au aflat în nici un raport de rudenie.

Tribunalul Timiş – Secţia Civilă, prin sentinţa nr.554 din 6 mai 2004 a admis contestaţia şi anulând dispoziţia atacată a dispus reluarea de către intimat a procedurii administrative, în condiţiile Legii nr.10/2001, în sensul soluţionării notificării prin emiterea unei noi dispoziţii motivate, asupra cererii de restituire în natură, având în vedere că petentele-contestatoare au legitimare procesuală activă, fiind astfel îndreptăţite a formula notificare. A respins cererile de intervenţie accesorii în interesul intimatului, formulate de S.C. M. D. SRL, S.C. D. SNC şi S.C. X. R. SRL.

Prima instanţă a reţinut în esenţă că fostul proprietar tabular al imobilului, a fost căsătorit cu mama contestatoarelor, H. F., decedată la 11 decembrie 1977, care moştenise în calitate de soţie supravieţuitoare – întreaga avere rămasă după soţul său, H. I., astfel cum o atestă certificatul de moştenitor emis la 24 mai 1974.

Tot astfel, se mai arată, contestatoarele au venit, în calitate de fiice, la moştenirea mamei lor H. F., împrejurare atestată de certificatul de moştenitor nr.321 din 27 aprilie 1978 care, chiar dacă prezintă anumite greşeli de ortografie, se completează, din punct de vedere probator, cu declaraţiile autentificate date de persoanele îndreptăţite, în sensul că sunt una şi aceeaşi persoană cu O. V. C. şi respectiv G. F. I., din mai sus menţionatul certificat de moştenitor.

Prin decizia nr.1950 din 22 septembrie 2004, Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile declarate de pârât şi intervenienţi şi schimbând în tot sentinţa, a respins contestaţia ca nefondată, reţinând că nu s-a dovedit împrejurarea că reclamantele sunt beneficiarele unui testament sau ale unui contract de donaţie de bunuri viitoare întocmit de defunctul H. I., după cum nu au reuşit să facă dovada că ar fi moştenitoarele acestuia, în virtutea beneficiului legii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Civilă şi de proprietate Intelectuală, prin decizia nr.9569 din 21 noiembrie 2005 a admis recursul contestatoarelor şi casând decizia nr.1950 din 22 septembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia Civilă, a trimis cauza aceleiaşi instanţe, în vederea rejudecării apelurilor.

Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut în esenţă că manifestând lipsă de rol activ, instanţa de apel nu a făcut o judicioasă aplicare a dispoziţiilor art.1, 3 şi 4(2) din Legea nr.10/2001.

În rejudecare, Curtea de Apel Timişoara – Secţia Civilă, prin decizia nr.145 din 20 aprilie 2006 a respins apelurile declarate în cauză de pârât şi intervenienţi, împotriva sentinţei civile nr.554 din 6 mai 2004 pronunţată de Tribunalul Timiş, pe care a menţinut-o, reţinând că reclamantele sunt beneficiarele dispoziţiilor art.4 alin.2 din lege, erorile de înscriere a prenumelor nefiind de natură a înlătura calitatea acestora de persoane îndreptăţite, în condiţiile în care autoarea lor a dobândit şi apoi a retransmis dreptul fostului proprietar al imobilului de a solicita măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr.10/2001.

În cauză, au declarat recurs în termen legal, pârâtul Primarul Municipiului Timişoara şi intervenienţii S.C. X. R. SRL şi S.C. M. D. SRL, care invocând temeiurile prevăzute de art.304 pct.7, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- contestatoarelor nu le poate fi recunoscută calitatea de persoane îndreptăţite, în accepţiunea Legii nr.10/2001, în condiţiile în care imobilul a fost preluat cu titlu de către stat, iar nemişcătorul nu a figurat niciodată în patrimoniul F. H. şi nici în cel preluat de contestatoare, urmare devoluţiunii succesorale;

- indicaţiile instanţei supreme au fost interpretate extensiv, atunci când s-a considerat că reclamantele beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de lege, pentru imobilul în litigiu şi că în speţă, ar fi aplicabile dispoziţiile art.4(2) din Legea nr.10/2001;

- cum imobilul a fost preluat cu titlu valabil, în cauză nu este aplicabilă „ficţiunea” juridică prevăzută în art.2(2) din lege, întrucât autorul contestatoarelor nu şi-a păstrat calitatea de proprietar avută la data preluării;

- reclamantele nu fac dovada dreptului de proprietate întrucât bunul nu s-a aflat în patrimoniul defunctului H. I. în anul 1972, când acesta a gratificat-o pe soţia sa H. F., prin testamentul nr.1974 din 1 februarie 1972 şi nici la momentul decesului, 22 martie 1974.

Recursurile sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art.2(1) lit. h din Legea nr.10/2001, în categoria imobilelor preluate abuziv, în sensul acestui act normativ, sunt incluse şi imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum acesta este definit prin art.6 alineat 1 din Legea nr.213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.

Tot astfel, potrivit articolului 4 alin.2 şi 3 din acelaşi act normativ, de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

Chiar şi succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii, pentru bunurile care fac obiectul acestei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii.

Atunci când legiuitorul a conturat aria persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul acestui act normativ, a ţinut seama de împrejurarea că, de cele mai multe ori victimele preluărilor abuzive, nu mai supravieţuiesc la data reparaţiei, stabilindu-se ca atare, prin textele mai sus indicate, vocaţia de a succede în drepturile şi obligaţiile acestora.

Or, repunerea succesibililor în termenul de acceptare a succesiunii, a vizat tocmai situaţia lipsei – la data deschiderii succesiunii – din patrimoniul defunctului a unor bunuri imobile, de o valoare importantă, aspect care nu i-a motivat pe aceştia să declanşeze dezbaterea succesorală.

Criticile recurenţilor vizând lipsa imobilelor din patrimoniul autoarei contestatoarelor, este în dezacord cu toate textele legii, într-o interpretare coroborată şi cu însăşi scopul legiuitorului postdecembrist care dă dreptul moştenitorilor să succeadă în drepturile celor deposedaţi abuziv.

Astfel, în speţă, este de necontestat că proprietar tabular al imobilului a fost H. I., de la care imobilul a fost preluat abuziv, ca efect al naţionalizării, prin Decretul nr.92/1950.

Urmare devoluţiunii legale, soţiei acestuia H. F. – mama contestatoarelor – i-a revenit la data decesului fostului proprietar, respectiv la 22 martie 1974, întreaga succesiune, conform art.887 Cod civil.

Cât priveşte imobilul în litigiu, este firesc că acesta lipsea din masa succesorală, de vreme ce fusese preluat abuziv.

F.H. i-au succedat în drepturi, fiicele sale din prima căsătorie, G.F.I.I. şi O. V. C., conform certificatului de moştenitor nr.321 din 27 aprilie 1978, acestea preluând întreaga moştenire.

Ca atare, în mod corect a reţinut instanţa de control judiciar şi în limitele îndrumărilor date prin decizia instanţei supreme, că antecesoarea celor în cauză, a dobândit prin moştenire şi apoi a retransmis fiicelor sale, dreptul fostului proprietar tabular al imobilului de a solicita măsuri reparatorii, în temeiul dispoziţiilor Legii nr.10/2001.

Aşa fiind, recursurile au fost respinse, fiind nefondate.