Renunţarea nu poate fi tacită căci ea nu se prezumă (art.695 cod civil), aceasta trebuie să fie expresă şi chiar solemnă,

Acceptarea tacită este aceea care rezultă dintr-un act juridic, pe care succesibilul nu-l putea face decât în calitatea sa de erede şi din care rezultă neîndoielnic intenţia de a accepta. Actele conservatorii cu care legea asimilează pe cele de administraţie provizorii, nu valorează acceptarea tacită a moştenirii, căci ele au un caracter urgent, folosesc tuturor, nu atacă fondul moştenirii, astfel încât succesibilul le poate săvârşi fără ca prin aceasta să-şi exercita facultatea de opţiune.

Atitudinea autorului reclamanţilor de a lua din succesiune bunuri cu valoarea sentimentală ori cu valoare economică nesemnificativă denotă doar intenţia acestuia de a păstra anumite bunuri de familie.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la data de 11.11.2009, reclamanţii B. M au chemat în judecată pe pârâtul B. C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se declare simulaţia actului de renunţare la moştenire, respectiv declaraţia de renunţare la moştenire a antecesorului lor B. F., consemnată în procesul-verbal din 30.01.1970 al fostului Notariat de Stat Dolj şi înregistrată sub nr. 112/1970 în Registrul special.

Motivând în fapt acţiunea reclamanţii au susţinut că prin declaraţia de renunţare consemnată în procesul-verbal din 30.01.1970 al fostului Notariat de Stat Dolj înregistrată sub nr.112/1970 în Registrul special, antecesorul lor B. F. a renunţat expres la moştenirea autorului B. G. , decedat la data de 11.12.1969, fapt reţinut în certificatul de moştenitor S 1200/1969, astfel că singurul moştenitor a rămas pârâtul B. C.

Ulterior, autorul reclamanţilor împreună cu pârâtul au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991, eliberându-se pe numele ambilor solicitanţi titlul de proprietate, în continuare aceştia achitând impozitul pentru terenurile agricole, dreptul de proprietate al acestora fiind înscris în Cartea funciară.

Menţionează că la data de 26.05.2008 pârâtul a formulat acţiune de ieşire din indiviziune cu privire la suprafaţa de 5,93 ha, astfel că actul secret real al părţilor fiind înţelegerea acestora de a moşteni în cote egale masa succesorală de pe urma autorului lor.

Au mai arătat că actul secret nu a fost constituit într-un înscris datorită relaţiilor de rudenie dintre părţi cât şi determinat de faptul că autorul reclamanţilor urma să contracteze o locuinţă în Craiova.

La data de 15.02.2010 reclamanţii şi-au precizat acţiunea introductivă, în sensul că au solicitat constatarea nulităţii absolute a declaraţiei nr. 112/30.01.1970, a certificatului de moştenitor nr. S 1200/1969 şi constatarea calităţii de moştenitor legal al lui B. F. autorul reclamanţilor de pe urma defunctului B. G. , în calitate de descendent.

În motivare, au susţinut că după deschiderea succesiunii autorului B. G. , autorul reclamanţilor B. F. , în prezent decedat, a acceptat tacit moştenirea acestuia, participând efectiv la cheltuielile de înmormântare, suportând o mare parte din acestea, tot după deschiderea succesiunii s-a comportat ca un adevărat proprietar venind în imobilul succesoral şi a luat o serie de bunuri mobile din succesiunea acestuia, fapt ce semnifică o acceptare tacită.

Ulterior însă, autorul reclamanţilor B. F. întrucât mai avea în proprietate un imobil, s-a înţeles cu pârâtul care era fratele său, să dea respectiva declaraţie de renunţare la moştenire, cu toate că el acceptase în mod tacit moştenirea.

În aceste condiţii declaraţia sa ulterioară este lovită de nulitate, cu atât mai mult cu cât ulterior pârâtul i-a recunoscut fratelui său calitatea de comoştenitor, solicitând ieşirea din indiviziunea succesorală.

Pe parcursul procesului, pârâtul B. C. a decedat, în cauză fiind introduşi moştenitorii acestuia B. G. în calitate de soţie supravieţuitoare şi B. M , descendent grad I.

Prin sentinţa civilă nr.17929/08.11.2010, pronunţată de Judecătoria Craiova a fost respinsă acţiunea precizată formulată de reclamanţii.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constatat că prin acţiunea precizată reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a declaraţiei nr. 112/30.01.1970, şi implicit a certificatului de moştenitor nr. S 1200/1969 precum şi constatarea calităţii de moştenitor legal al lui B. F. , autorul reclamanţilor de pe urma defunctului B. G, în calitate de descendent.

Instanţa a reţinut că în urma decesului autorului B. G. , Notariatul de Stat Judeţean Dolj a întocmit certificatul de moştenitor nr. S 1200/1969/30.01.1970, conform căruia moştenitori acceptanţi au fost B. C. - fiu, care moştenea întreaga avere rămasă în succesiune, în baza art. 669 C.CIV., iar ca renunţător la succesiune a fost trecut B. F. - fiu, prin declaraţia făcută în procesul-verbal din 30.01.1970 înregistrată în Registrul de renunţări la succesiuni sub nr. 112/1970.

Reclamanţii au susţinut în mod constant că actul de renunţare la moştenire făcut de autorul lor B. F. ar fi lovit de nulitate şi ineficient din punct de vedere juridic întrucât acesta ar fi făcut acte de acceptare a succesiunii anterior declaraţiei de renunţare.

În acest sens, instanţa a reţinut că teza juridică susţinută de reclamanţi este cât se poate de corectă din punct de vedere teoretic, însă inaplicabilă în speţă, întrucât starea de fapt afirmată de reclamanţi nu rezultă din probele administrate.

Astfel, în situaţia în care un succesibil face acte de acceptare tacită a succesiunii, conform art. 689 Cod Civil, el devine moştenitor acceptant şi operează confuziunea între patrimoniul său şi patrimoniul defunctului. Actul juridic de opţiune succesorală constând în acceptarea voluntară tacită a moştenirii are caracter irevocabil, iar moştenitorul acceptant nu mai poate reveni asupra acestuia, în virtutea principiului „semel heres, semper heres”.

În consecinţă, o declaraţie de renunţare la moştenire făcută după acceptarea tacită ar fi lovită de nulitate, întrucât ea nu se poate face decât cu încălcarea normelor legale care consfinţesc devoluţiunea succesorală legală, mai precis a art. 685 şi 688 Cod Civil, moştenitorul acceptant culegând retroactiv bunurile succesorale.

În speţă, reclamanţilor le-a revenit sarcina probei, potrivit art. 1169 Cod Civil, în dovedirea susţinerii că autorul lor, B. F. a făcut acte de acceptare tacită a succesiunii autorului B. G. , decedat la 11.12.1969, între data deschiderii acestei succesiuni şi data declaraţiei de renunţare - 30.01.1970.

O asemenea dovadă nu a fost însă făcută, iar aserţiunea reclamanţilor referitoare la actele de acceptare tacită nu poate fi reţinută ca stare de fapt ce corespunde realităţii.

Sub aspectul avut în vedere, depoziţiile martorilor B. M. şi Ş. C. sunt total neconcludente, martorii relatând împrejurări legate de înmormântarea defunctului şi de pomenirile ulterioare ca şi faptul că autorul lor a luat din succesiune unele bunuri mobile ca de ex. un ceas de buzunar, ştergare, un suport pentru vase, ceea ce nu dovedeşte acceptarea tacită a succesiunii de către B. F. , autorul reclamanţilor.

Este nefondată sub aspect juridic şi susţinerea reclamanţilor, conform căreia declaraţia de renunţare la moştenire ar fi fost dată în urma acceptării tacite a moştenirii pentru ca autorul reclamanţilor să poată obţine o locuinţă în Craiova, atât timp cât în cauză nu s-a dovedit acceptarea tacită anterioară renunţării, iar declaraţia respectivă a fost trecută în registrul special şi îndeplineşte condiţiile legale ale unei declaraţii de renunţare.

Cât priveşte temeiurile de drept, respectiv art. 699 şi urm. cod civil, art. 974 cod civil, invocate de reclamanţi, acestea nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţa dedusă judecăţii, în vederea constatării nulităţii declaraţiei de renunţare şi a certificatului de moştenitor.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului au arătat în esenţă că în mod greşit a interpretat probatoriul administrat prima instanţă, întrucât din acesta rezultă că autorul B. F. a acceptat tacit succesiunea autorului B.G. participând efectiv la cheltuielile de înmormântare, după deschiderea succesiunii a venit în imobilul succesoral chiar de două-trei ori pe săptămână de unde lua diverse produse alimentare, a luat o serie de bunuri mobile din succesiune, respectiv un ceas de buzunar, suporţi de prins în perete, alte bunuri mobile şi chiar a plătit impozitele aferente unei părţi din succesiune, ceea ce semnifică acceptarea moştenirii.

Au mai arătat recurenţii că declaraţia de renunţare a cărei nulitate s-a solicitat este ulterioară acceptării tacite a succesiunii, fiind rezultatul unei înţelegeri a autorului recurenţilor cu autorul intimaţilor pârâţi, având la baza interesul lui B. F. de a cumpăra un apartament şi interdicţia din perioada comunistă de a avea mai mult de o proprietate imobiliară.

Mai mult, chiar B. C. i-a recunoscut lui B. F. calitatea de moştenitor, culminând chiar cu o cerere de ieşire din indiviziune prin care acesta recunoaşte implicit intenţia şi voinţa fratelui său de a accepta moştenirea după B. G.

La data de 03.05.2011 intimaţii pârâţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile constatării simulaţie, neexistând un contraînscris.

La data de 09.06.2011 calea de atac incidentă în cauză a fost calificată ca fiind apelul şi nu recursul.

La solicitarea apelanţilor, în cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu martorul DEE.

Prin decizia civilă nr.502 din 10 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj s-a respins, ca nefondat, apelul.

Au fost obligaţi apelanţii la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 686 cod civil, nimeni nu este obligat a face acceptarea unei moşteniri care i se cuvine. Prin urmare, succesibilii au dreptul să opteze între a accepta moştenirea, caz în care îşi consolidează dobândirea drepturilor succesorale şi a renunţa la moştenire, caz în care dobândirea drepturilor succesorale este desfiinţată retroactiv.

Prima instanţă a avut în mod corect în vedere dispoziţiile art. 689 Cod civil, potrivit cărora, este acceptare tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede şi care lasă a se presupune intenţia sa de acceptare. În raport de aceste dispoziţii şi de cele prevăzute de art.690 Cod civil, actele pur conservatorii nu au valoarea unor acte de acceptare tacită prin ele însele, ci doar dacă sunt susţinute şi de alte elemente care vădesc intenţia succesibilului de a se comporta ca proprietar şi deci însuşirea calităţii de moştenitor.

În cauza de faţă, în mod corect prima instanţă a apreciat că probatoriul administrat nu a dovedit teza susţinută de reclamanţi, aceea a acceptării tacite a succesiunii de către autorul lor, BF.

Astfel, participarea la cheltuielile de înmormântare şi la parastasele creştineşti, exprimă doar îndeplinirea unor obligaţii morale faţă de autor şi nu constituie acte de acceptare a succesiunii.

De asemenea, nu prezintă această semnificaţie nici luarea unor bunuri succesorale cu valoare sentimentală (un ceas) sau a unor bunuri de valoare economică neînsemnată (un cufăr cu velinţe, o oglindă), această atitudine a autorului reclamanţilor conducând mai degrabă la concluzia că aceasta a intenţionat cel mult să aibă aceste bunuri ca „amintire de familie”, şi nicidecum că şi-ar fi manifestat prin aceasta voinţa de a accepta succesiunea.

Nici vizitele regulate la casa părintească urmate de luarea unor produse alimentare din gospodăria ţărănească nu pot fi apreciate ca fiind expresia unei acceptări tacite a succesiunii, acestea reflectând în fapt bunele relaţii pe care cei doi fraţi BF şi BC le-au cultivat ulterior decesului părinţilor, aşa cum a relevat probatoriul testimonial administrat.

Formularea cererii de ieşire din indiviziune succesorală în cadrul dosarului nr. nu are valoarea unei recunoaşteri a calităţii de moştenitor acceptant, însă alături de celelalte probe (formularea concomitentă a cererilor de reconstituire dedusă din numerele consecutive atribuite cererilor formulate de cei doi fraţi B.- filele 7-8 dosar fond, solicitarea de către fiecare frate a unor suprafeţe determinate, menţionate pe versoul cererilor de reconstituire, neinvocarea nulităţii titlului emis în beneficiul renunţătorului,) reflectă mai curând poziţia subiectivă a autorului pârâţilor, BC, care a înţeles să nu beneficieze de dreptul de acrescământ ce îi revenea în urma renunţării, recunoscând expres calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire a fratelui său.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de recurs reclamanţii susţin că instanţa a apreciat greşit în raport de dispoziţiile art.690 cod civil susţinerile lor în privinţa luării unor bunuri succesorale pe care le-a calificat ca fiind „acte pur conservatorii ce nu au valoarea unor acte de acceptare tacită prin ele însele, ci doar dacă sunt susţinute şi de alte elemente care vădesc intenţia succesibilului de a se comporta ca proprietar, şi deci însuşirea calităţii de moştenitor”, în condiţiile în care au invocat atât la fond cât şi în apel că autorul lor şi-a însuşit o serie de bunuri din succesiune, unele prezentând o valoare materială deosebită, cum ar fi ceasul elveţian, acte ce nu sunt vizate de art.690 Cod civil.

De asemenea, tribunalul a concluzionat greşit că autorul reclamanţilor nu şi-a manifestat voinţa de a accepta succesiunea prin luarea acestor bunuri din succesiune, ignorându-se depoziţia martorei D.E.I, din care rezultă că a existat o înţelege între autorul reclamanţilor şi fratele acestuia, atât cu privire la acceptarea tacită a succesiunii şi implicit recunoaşterea ca atare a acestei acceptări tacite, cât şi în privinţa renunţării ulterioare la aceeaşi succesiune din punct de vedere formal.

Reclamanţii precizează că autorul lor formulase la data deschiderii succesiunii o cerere de cumpărare de locuinţă şi trebuiau să demonstreze în dosarul de cumpărare că acesta nu mai deţinea o altă locuinţă şi din acest motiv a renunţat.

Susţin reclamanţii că atât acceptarea tacită cât şi renunţarea la succesiune trebuie privite în contextul în care cei doi fraţi au avut o înţelegere că ambii sunt moştenitori acceptanţi ai succesiunii tatălui lor, această înţelegere fiind relevată şi de motivele cererii de ieşire din indiviziune formulate de fratele autorului reclamanţilor, în care se arată că terenul ce urmează a fi împărţit a rămas ca moştenire de la defunctul B.G. , decedat în anul 1969.

În drept recursul este întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 cod procedură civilă.

Recursul este nefondat.

Prin demersul judiciar iniţiat la 11.11.2009 la Judecătoria Craiova, reclamanţii B.M. şi B.M. au chemat în judecată pe pârâtul B.C , pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate simulaţia actului de renunţare la moştenire, a antecesorului lor B. F. consemnată în procesul verbal din 30.01.1070 al fostului notariat de Stat Dolj şi înregistrată sub nr.112/1970 în Registrul special.

Ulterior, la data de 15.02.2010, reclamanţii şi-au precizat acţiunea introductivă, în sensul că au solicitat constatarea nulităţii absolute a declaraţiei nr.112/30.01.1070, a certificatului de moştenitor nr. S 1200/1969 şi constatarea calităţii de moştenitor legal al lui B.F., autorul reclamanţilor, de pe urma autorului B.G., în calitate de descendent, temeiul legal invocat de reclamanţi, fiind art.699 şi următoarele cod civil şi art.974 cod civil.

Soluţia adoptată de instanţa de fond, de respingere a acţiunii, confirmată în apel este legală şi temeinică, fiind susţinută de probele administrate şi în acord cu dispoziţiile legale.

Astfel, potrivit art.686 cod civil,” nimeni nu este obligat a face acceptarea unei moşteniri care i se cuvine”.

Prin urmare, succesibilii au dreptul de a opta între a accepta moştenirea, caz în care îşi consolidează dobândirea drepturilor succesorale şi a renunţa la moştenire, caz în care dobândirea drepturilor succesorale este retroactiv desfiinţată.

Susţinerea reclamanţilor că între deschiderea succesiunii lui B.G. şi declaraţia de renunţare la succesiunea acestuia de către autorul reclamanţilor, respectiv B.F. nu are suport probator.

Acceptarea tacită este aceea care rezultă dintr-un act juridic, pe care succesibilul nu-l putea face decât în calitatea sa de erede şi din care rezultă neîndoielnic intenţia de a accepta (art.689 cod civil).

Corect au apreciat instanţele că în raport de aceste dispoziţii, şi de cele reglementate de art.690 cod civil, actele conservatorii cu care legea asimilează pe cele de administraţie provizorii, nu valorează acceptarea tacită a moştenirii, căci ele au un caracter urgent, folosesc tuturor, nu atacă fondul moştenirii, astfel încât succesibilul le poate săvârşi fără ca prin aceasta să-şi exercita facultatea de opţiune.

Pot avea acest caracter fie acte juridice, cum ar fi înscrierea unei ipoteci, poprirea, punerea de peceţi, întocmirea inventarului, plata cu bani succesiunii a unor datorii lichide şi care se cer grabnic achitate, cum ar fi de pildă cheltuielile de înmormântare, fie acte materiale, cum ar fi facerea reparaţiilor urgente, îngroparea defunctului, etc.

Atitudinea autorului reclamanţilor de a lua din succesiune bunuri cu valoarea sentimentală (un ceas) ori cu valoare economică nesemnificativă (un cufăr cu velinţe, o oglindă) a fost apreciată corect de instanţe ca intenţie a acestuia de a păstra anumite bunuri de familie.

Critica reclamanţilor referitoare la faptul că între autorul reclamanţilor şi pârâţi ar fi avut loc o înţelegere cu privire la renunţare, este neîntemeiată.

Renunţarea este actul juridic prin care succesibilul declară că leapădă drepturile sale asupra moştenirii.

Renunţarea nu poate fi tacită căci ea nu se prezumă (art.695 cod civil), aceasta trebuie să fie expresă şi chiar solemnă, neputând să rezulte decât dintr-o declaraţie făcută de grefa tribunalului, ceea ce în speţă există proces verbal din 30.01.1979, înregistrată în Registrul de renunţări la succesiuni sub nr.112/1970.

Ulterior acestei renunţări s-a emis certificatul de moştenitor nr. S

1200/1969/30.01.1070 conform căruia întreaga moştenire revenea pârâtului.

Nu are relevanţă scopul pentru care autorul reclamanţilor a renunţat la succesiune, acesta putea să retracteze renunţarea la succesiune, ceea ce nu a făcut întrucât formulase cerere de cumpărare a unei locuinţe şi l-ar fi prejudiciat.

Faptul că pârâtul a fost de acord ca şi fratele său renunţător să beneficieze de reparaţia acordată de Legea 18/1991, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor deţinute de defunctul B.G., la cca.20 de ani după renunţarea la succesiunea din 1970 a reflectat poziţia subiectivă a defunctului B. C. care a înţeles să împartă acel teren, pe care nu mai sperase să-l redobândească niciodată.

Faţă de cele ce preced, apreciind neîntemeiate criticile formulate, în speţă nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 cod procedură civilă, situaţie în care, în conformitate cu art.312 alin.1 cod procedură civilă, să se respingă recursul ca nefondat.