Nevalabilitatea testamentului tehnodactilografiat şi atestat de către avocat.

 

art. 858-860 Codul civil din 1864

Testamentul este un act solemn, pentru care forma speciala este prevazuta de lege ad validitatem. Este fara putinta de interpretare ca singurele trei forme de testament admisibile legal sunt cele prevazute de art. 858 C.civ., anume forma olografa, astfel cum aceasta este definita in art. 859 C.civ., făcut prin act autentic, conform art. 860 C.civ., sau în formă mistică, forma la randul ei definita in art. 864 C.civ .

Un act juridic, in general, este acea manifestare de vointa producatoare de efecte juridice, ceea ce semnifica faptul ca, in masura in care actul juridic este solemn, forma autentica trebuie indeplinita la momentul manifestarii de vointa, la momentul exprimarii consimtamantului.

In cazul actelor juridice solemne, nu este posibila exprimarea consimtamantului la un anumit moment, iar indeplinirea formei autentice sa aiba loc la un alt moment, ulterior, pentru ca in acest caz manifestarea de vointa a fost nula, neproducatoare de efecte juridice, de vreme ce nu fusese efectuata in formele prescrise ad validitatem, astfel ca nu exista actul juridic care sa fie autentificat de notarul ulterior.

(Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.1760/22.10.2013, în dosarul nr. 23298/299/2011)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 27.05.2011, reclamantul D.R.G. a formulat, în contradictoriu cu pârâta I.E., acţiune în constatarea calităţii de legatar cu titlu particular de pe urma defunctului I.I., in temeiul testamentului atestat sub nr. din data de 07.09.2010 de către Cab.Avocat S.C..

În drept, au fost invocate prevederile art. 650 Cod civil şi art. 111 Cod civil.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se constate nulitatea înscrisului ,, Testament” din data de 7.09.2010, redactat de avocat S.C.

Prin sentinţa civilă nr. 311/29.03.2013 Judecătoria sectorului 1 a respins cererea principală, a admis cererea reconvenţională, a constatat nulitatea absolută a testamentului din data de 07.09.2010 atestat de avocat S.C., a obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit înscrisului intitulat ,,Testament” atestat sub nr. la data de 07.09.2010 de către S.C., defunctul I.I. l-a instituit pe reclamant legatar cu titlu particular asupra terenului în suprafaţă de 1400 m.p situat în Bucureşti, A.T..

Testamentul în cauză nu este făcut prin act autentic, nefiind întocmit de către un notar public conform prevederilor art. 860 Cod civil şi ale Legii nr.36/1995, nu este un testament făcut în formă mistică, nefiind îndeplinite condiţiile art. 864 Cod civil si nici nu îndeplineşte condiţiile cerute testamentului olograf. Conform art. 859 Cod civil , testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot, datat şi semnat de mâna testatorului. Testamentul în cauză este doar semnat de către testator, fiind datat de către avocat şi dactilografiat, nefiind respectată cerinţa scrierii în întregime de mâna testatorului.

Prin urmare, fata de art. 886 cod civil care sancţionează cu nulitatea absolută nerespectarea condiţiilor privind forma testamentului, înscrisul in discutie este lovit de nulitate absolută.

Prin decizia civilă nr.311A/29.03.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a IV- a Civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant-pârât DRG împotriva acestei sentinţe.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit art. 858 C.civ., testamentul poate fi sau olograf, sau făcut prin act autentic, sau în formă mistică.

Forma testamentului fiind cerută de lege ad validitatem, nerespectarea acesteia atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului.

În mod corect prima instanţă a reţinut că testamentul tehnoredactat, semnat de testator şi atestat de avocat nu îndeplineşte niciuna din condiţiile de formă prev. de art. 858 C.civ.

Astfel, nefiind scris în întregime şi datat de mâna testatorului nu poate fi un testament olograf, potrivit art. 859 C.civ., şi nici nu poate fi asimilat unui testament mistic, nefiind sigilat şi prezentat judecătoriei spre păstrare, conform art. 864 C.civ.

Cât priveşte forma autentică cerută de art. 860 C.civ., Tribunalul a constatat că nici aceasta nu este îndeplinită, notarul public fiind singurul organ competent să autentifice acte juridice, potrivit art. 12 lit. b din Legea nr. 36/1995.

Împrejurarea că prezentul testament a fost atestat de un avocat potrivit Legii nr. 51/1995 nu validează acest act juridic întocmit cu nerespectarea condiţiilor de formă menţionate anterior, art. 858 C.civ. menţionând în mod expres şi limitativ formele în care testamentul poate fi întocmit.

Sub acest aspect, reglementând forma acestui act juridic, art. 858 C.civ. are caracter de normă specială în raport de Legea nr. 51/1995 care prevede în mod general posibilitatea avocatului de a atesta acte juridice, fără ca această facultate să înlăture condiţiile de formă prevăzute în materia anumitor acte juridice sub sancţiunea nulităţii absolute.

Tribunalul a mai reţinut că testamentul în cauză, nul pentru neîndeplinirea formei prevăzute de lege nu poate fi avut în vedere ca un început de dovadă scrisă, acesta fiind prevăzut de lege – art. 1197 C.civ. în materie probatorie.

Impotriva acestei decizii s-a declarat, in termen legal, prezentul recurs de cate reclamant, invocandu-se dispozitiile art. 304 pct. 7, 8 si 9 C.pr.civ. si dezvoltandu-se in esenta urmatoarele:

Tribunalul a analizat testamentul doar din prisma condiţiilor cerute de către testamentul olograf. Instanţa nu s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art.3 alin.3 din Legea 51/1995 si ale art.92 din Statutul Avocatului, prin care avocatul atesta un act si in baza cărora a fost încheiat testamentul.

Testamentul este un act juridic si ca atare, poate fi atestat de către avocat, după ce acesta a verificat îndeplinirea condiţiilor necesare, pentru darea de data certa. Aspecte esenţiale, ce nu au fost cercetate de către instanţa de fond.

Se citeaza art. 92 din Statutul Avocatului si se sustine ca testamentul, care poarta data certa din data de 07.09.2010, atestat de către av. S.C, întruneşte condiţiile mai sus arătate, el putând fi autentificat de către notar sau, ca in cazul de fata, instanţa de judecata sa se pronunţe in acest sens printr-o decizie.

Toate aceste dispoziţii sunt reglementate printr-o lege speciala, care are întâietate ca aplicare fata de dispoziţiile dreptului comun,in contradicţie cu cele susţinute de Instanţa de apel. Mai mult, in cadrul testamentului se face referire si la dispoziţiile art.899 C.civ precum si la art.3 alin. l teza a III-a din Legea 51/1995, aşa cum a fost modificata, fiind atestat conţinutul prezentului act, redactat de către avocat.

In cazul in care se va trece peste aceste considerente, instanţa trebuia sa analizeze testamentul ca fiind vorba de un act mistic, in sensul ca acesta poate sa fie scris de alta persoana, respectiv de către avocat, condiţia esenţiala de valabilitate fiind ca actul sa fie semnat de către testator. Testamentul, a fost păstrat de către avocat si prezentat instanţei de judecata, după decesul defunctului.

Important este faptul ca, semnătura aparţine defunctului, aceasta nu a fost contestata, parata nu s-a înscris in fals, iar voinţa acestuia de a gratifica a fost exprimata in mod repetat.

Cele menţionate in conţinutul testamentelor, in sensul ca aceasta este dorinţa testatorului, sunt reale întrucât vorbeşte despre grija pe care reclamantul parat a purtat-o defunctului, aspect care reiese din existenta unei procuri autentice încheiata de defunct, procura in care se vorbeşte si despre faptul ca defunctul este bolnav si reclamantul s-a ingrijit de afecţiunile acestuia, aspect ce reiese si din cele afirmate in cadrul testamentului.

In final, se arata ca jurisprudenţa a demonstrat ca actele atestate de către avocat, care poarta data certa si care pot fi autentificate de către notar, produc efecte juridice.

Apărările paratului reclamant au fost doar de respingere a apelului, având in vedere faptul ca înscrisul nu îndeplineşte condiţiile unui testament olograf, neaducând nici un contraargument fata de cele susţinute de către recurentul reclamant pârât în motivele de apel.

Relevant in cauza este faptul ca testamentul a fost supus dezbaterii in fata notarului,acesta acceptandu-l ca atare.

Prin decizia civilă nr. 1760/22.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, a fost respins ca nefondat recursul declarat.

Solutionand recursul formulat, in raport de criticile dezvoltate, Curtea constata urmatoarele:

Sunt total false sustinerile recurentului ca instanta a analizat testamentul doar din perspectiva cerintelor testamentului olograf si ca nu ar fi analizat cauza prin referire la dispozitiile legale care reglementeaza activitatea de avocat, in realitate lecturarea deciziei relevand cu evidenta ca tribunalul s-a referit si la celelalte doua forme de testament reglementate de lege si a motivat in mod expres cu referire la Legea nr. 51/ 1995, astfel cum s-a redat mai sus din motivarea deciziei recurate.

Sunt asadar total contrafactuale aceste afirmatii ale recurentului si vor fi inlaturate.

In ce priveste sustinerile recurentului ca testamentul ar fi valabil pentru ca este atestat de avocat, Curtea constata ca aceasta teorie este contrazisa flagrant de toate dispozitiile legale in materie, aplicate constant in practica dreptului.

Astfel, testamentul este un act solemn, pentru care forma speciala este prevazuta de lege ad validitatem. Este fara putinta de interpretare ca singurele trei forme de testament admisibile legal sunt cele prevazute de art. 858 C.civ., anume forma olografa, astfel cum aceasta este definita in art. 859 C.civ., făcut prin act autentic, conform art. 860 C.civ., sau în formă mistică, forma la randul ei definita in art. 864 C.civ.

Recurentul face referire la drepturile conferite avocatului prin legislatia care ii organizeaza activitatea acestei profesii, dispozitii legale care vizeaza atestarea, darea de data certa etc., pentru a sustine ca ulterior acestei atestari a testamentului de catre avocat testamentul poate fi prezentat notarului pentru autentificare sau poate fi „autentificat” chiar de catre instanta de judecata.

Curtea respinge aceste argumente, constatand ca sunt fundamental contrare institutiilor juridice incidente in cauza.

Astfel, testamentul reprezinta actul juridic de ultima vointa al testatorului, ceea ce presupune in mod inevitabil, esential, ca acesta sa fie in viata la momentul autentificarii ( ca, de altfel, orice act juricic al unei persoane, caci odata cu moartea se pierde si capacitatea de folosinta, deci nu mai pot fi incheiate acte juridice ). Pentru acest prim motiv care tine de logica elementara a lucrurilor este exclusa ideea unei autentificari facuta ulterior decesului, cum apreciaza recurentul ca ar fi admisibil.

Dincolo de aceasta ( in masura in care acest argument nu ar fi dirimant), Curtea constata ca recurentul ignora dispozitiile legale referitoare la modul de incheiere a oricarui act juridic.

Un act juridic, in general, este acea manifestare de vointa producatoare de efecte juridice, ceea ce semnifica faptul ca, in masura in care actul juridic este solemn, forma autentica trebuie indeplinita la momentul manifestarii de vointa, la momentul exprimarii consimtamantului. In cazul actelor juridice solemne, nu este posibila exprimarea consimtamantului la un anumit moment, iar indeplinirea formei autentice sa aiba loc la un alt moment, ulterior, pentru ca in acest caz manifestarea de vointa a fost nula, neproducatoare de efecte juridice, de vreme ce nu fusese efectuata in formele prescrise ad validitatem, astfel ca nu exista actul juridic care sa fie autentificat de notarul ulterior. Oricum, tine de esenta procedurii de autentificare reglementata de Legea nr. 36/ 1995, luarea consimtamantului personal de catre notar cu prilejul autentificarii, nefiind posibila autentificarea pe baza unui consimtamant luat anterior de avocat. Astfel, se arata in art. 58, 60 si 65 din Legea nr. 36/ 1995 ca „pentru autentificarea unui act, notarul public verifică şi stabileşte, în prealabil, identitatea părţilor. Părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică”, iar „ Pentru a lua consimţământul părţilor, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înţeles conţinutul acestuia şi dacă cele cuprinse în act exprimă voinţa lor.” „Incheierea care constată autentificarea unui înscris va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, pe lângă datele prevăzute la art. 49, şi următoarele menţiuni: a) constatarea că s-a luat consimţământul părţilor; b) constatarea că înscrisul a fost semnat în faţa notarului de toţi cei ţinuţi să-l semneze (…) „.

Dispozitiile legale invocate de recurent prevazute de Statului Avocatilor, act normativ cu forta juridica inferioara codului civil sau Legii nr. 36/ 1995 raman irelevante.

Recurentul sustine ca aceste dispozitii sunt lege speciala aplicabila cu prioritate fata de dreptul comun, insa Curtea constata ca aceste dispozitii nu au acest caracter, ci reglementeaza doar atributiile avocatului, care nu sunt nicidecum acelea de autentificare, atributiile de autentificare revenind exclusiv notarului public. Nu poate fi considerat Statutul Avocatilor, act adoptat de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, un act normativ care sa atribuie avocatilor putere de autentificare a actelor juridice, iar art. 3 din Legea nr. 51/ 1995 nu acorda nici el avocatilor dreptul de autentificare de acte. Singura persoana in sistemul de drept actual care poate efectua autentificari de acte juridice este notarul, conform art. 12 din Legea nr. 36/ 1995 ( sau misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României conform art. 18).

In ce priveste posibilitatea instantei de judecata de a autentifica testamentul - dupa decesul testatorului, de altfel- Curtea constata ca o instanta de judecata nu poate avea aceasta atributie, pentru aceleasi motive, anume ca nu se poate vorbi de autentificarea unui testament dupa decesul testatorului, iar instanta nu are atribute de autentificare de testamente.

Curtea respinge si sustinerea recurentului ca testamentul in discutie ar putea valora ca testament mistic, fiind evident, in raport de dispozitiile art. 864 C.civ., ca nefiind sigilat şi prezentat judecătoriei spre păstrare, nu poate fi valabil. Iarasi, recurentul ignora cu desavarsire conceptele fundamentale ale dreptului, pentru ca face referire la „pastrarea de catre avocat” si prezentarea la instanta a testamentului dupa deces. Curtea constata ca art. 864 C.civ. vorbeste cu claritate despre prezentarea la judecatorie, iar nu „pastrarea de catre avocat”, iar prezentarea la judecatorie trebuie facuta in timpul vietii testatorului, iar nu ulterior decesului.

Este total nejuridica sustinerea recurentului ca singurul aspect important este ca vointa testatorului a fost intr-adevar de a il gratifica si ca semnatura ii apartine, in conditiile in care prin lege se prevede in mod clar si evident ca aceasta manifestare de vointa nu este suficienta, ci este necesara indeplinirea unor formalitati.

Fata de lipsa formei cerute ad validitatem sunt total total irelevante aspectele invocate de recurent referitor la relatiile dintre el si testator sau la jurisprudenta ( care niciodata nu s-a referit in sensul invocat de recurent la testamente ) sau la modul in care s-a aparat parata.

Pentru toate aceste motive, Curtea constata ca nu se regaseste in cauza niciunul dintre motivele de recurs invocate de recurent, iar criticile acestuia sunt profund nefondate si, de aceea, in baza art. 312 C.pr. civ. va fi respins recursul.