Nerespectarea criteriilor de atribuire.

Decizia civila nr.224/R din 24 septembrie 2004, Curtea de Apel Pitesti

Tribunalul nu a tinut cont de criteriile legal instituite de dispozitiile art.6739 Cod procedura civila, in ceea ce priveste atribuirea bunurilor.

Unul din aceste criterii il constituie domiciliul, or, in cauza, chiar reclamantul prin cererea introductiva a aratat ca cei doi parati locuiesc in acest apartament si nu a pretins ca acestia ar avea o alta posibilitate locativa sau ca lui i-ar fi imperios necesar bunul in natura, chiar instanta aratand ca atribuirea s-a facut doar in scopul vanzarii, operatiune care nu ar sta la indemana paratilor.

Judecatoria Ramnicu Valcea a admis actiunea reclamantului C.L. si a dispus iesirea partilor din indiviziunea in care se constatase prin incheierea de admitere in principiu ca se afla in calitate de descendenti, cu cote egale, de pe urma autoarei C.E., si a atribuit bunurile potrivit variantei I propusa de expertiza, in care unicul bun a revenit reclamantului, constand intr-un apartament, cu obligarea acestuia la plata sultei catre ceilalti doi parati, tinandu-se cont si de cuantumul cheltuielilor de inmormantare suportate de paratul C.E.

In motivarea hotararii, s-a retinut ca mostenitorii au solicitat scoaterea la vanzare a bunului, intrucat nici unul nu avea suma necesara achitarii sultei catre ceilalti, alegerea reclamantului ca beneficiar al atribuirii bunului in natura, avand drept criteriu starea de sanatate a celor trei mostenitori.

Apelul paratilor ce viza subevaluarea apartamentului, neretinerea imbunatatirilor efectuate si gresita lotizare si faptul ca au domiciliul in bunul supus impartelii impreuna cu familiile lor, a fost respins prin decizia civila nr.892 din 19 septembrie 2003 a Tribunalului Valcea, care si-a insusit considerentele instantei de fond si a retinut ca starea materiala a celor trei mostenitori nu le permite sa-si plateasca reciproc sultele, impartirea neputandu-se face decat prin vanzare, si singurul care ar putea efectua aceasta operatiune fiind reclamantul.

Formuland recurs, paratii au criticat aceasta hotarare pentru gresita aplicare a legii, cu motivarea ca din probele administrate rezulta ca apartamentul constituie unica locuinta a celor doi parati si al familiilor lor, care au investit venituri proprii in acest bun pentru a-l imbunatati, avand astfel o cota superioara reclamantului, fiind lipsita de fundament afirmatia ca singurul care ar putea instraina bunul este acesta.

Recursul a fost admis prin decizia civila nr.224/R din 24 septembrie 2004, in temeiul art.312 Cod procedura civila si modificata decizia, in sensul admiterii apelului declarat de cei doi parati, cu consecinta schimbarii sentintei prin inversarea lotizarii si atribuirea lotului nr.1 compus din apartamentul individualizat prin dispozitivul deciziei, in natura, in indiviziune recurentilor parati C.E. si C.S., cu obligarea acestora la plata sultei catre reclamant.

Celelalte dispozitii ale sentintei au fost mentinute, iar intimatul a fost obligat si la plata cheltuielilor de judecata.

In recurs, a fost suplimentat probatoriul cu: actele de stare civila ale paratilor si ale familiilor acestora, actul medical din care rezulta handicapul permanent al recurentului-parat C.S. si adeverintele emise de asociatia de locatari ce demonstreaza ca cei doi parati locuiesc in apartament si suporta cheltuielile aferente intretinerii.

Curtea a constatat ca tribunalul nu a tinut cont de criteriile legal instituite de dispozitiile art.6739 Cod procedura civila, in ceea ce priveste atribuirea bunurilor.

Unul din aceste criterii il constituie domiciliul, or, in cauza, reclamantul, prin cererea introductiva, a aratat ca cei doi parati locuiesc in acest apartament si nu a pretins ca acestia ar avea o alta posibilitate locativa sau ca lui i-ar fi imperios necesar bunul in natura, chiar instanta aratand ca atribuirea s-a facut doar in scopul vanzarii, operatiune care nu ar sta la indemana paratilor.

In masura in care se constata ca sunt intrunite criteriile pentru scoaterea la vanzare, instanta era datoare ea insasi sa dispuna, potrivit dispozitiilor art.67311 Cod procedura civila, prin incheiere, vanzarea, sau, in cazul in care reclamantul solicita atribuirea catre sine, se impunea sa procedeze la atribuirea provizorie in conditiile art.673 Cod procedura civila, cu acordarea unui termen de plata a sultelor.

S-a concluzionat ca atribuirea trebuie sa se faca in indiviziune catre cei doi parati ce nu au solicitat partajarea intre ei, cu obligarea acestora la plata sultei catre reclamant care, in caz de neexecutare, are posibilitatea realizarii creantei sale in conditiile oferite de legea romana.