Mostenitorul sezinar trebuie sa faca dovada acceptarii mostenirii in termen.

„Astfel cum rezultă din dispoziția de drept reglementată prin art.653 alin.1 Cod procedură civilă, sezina este un beneficiu al legii în virtutea căruia anumiţi moştenitori „au de drept posesia succesiunii din momentul morţii defunctului”.

În esenţă, potrivit interpretării date de doctrina de specialitate acestei dispoziții legale, sezina conferă moştenitorului în cauză posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale şi de a exercita drepturile şi acţiunile dobândite de defunct sau intrate în moştenire ulterior, fără a fi necesară atestarea prealabilă a calităţii de moştenitor pe cale notarială sau judecătorească.

Posesiunea de drept a moştenirii produce efecte juridice în sensul că moştenitorul sezinar poate intra în stăpânirea de fapt şi administrarea tuturor bunurilor succesorale fără îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile, respectiv poate exercita drepturile şi acţiunile patrimoniale dobândite prin moştenire. Toate aceste facilităţi legale recunoscute moştenitorului sezinar vin în beneficiul descendenţilor şi ascendenţilor defunctului, însă nu exclud obligaţia acestora de a se supune exigenţei înscrise în art. 700 Cod civil, respectiv de a opta pentru succesiunea defunctului, respectiv de a renunţa la aceasta, ştiut fiind că nicio persoană nu poate fi obligată să moştenească în contra voinţei sale.”

Domeniu – succesiune, dreptul de sezină

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.42162/299/2010 – DECIZIA CIVILĂ NR.672/17.04.2014)

Prin cererea înregistrată la data de 13.09.2010, sub nr.42162/299/2010, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta N.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta N.A. : să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei N.I. , decedată la data de 05.10.1999, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Popa Tatu, sector 1; să se constate că N.E., în calitate de fiică este singura moştenitoare a defunctei N.I., în calitate de legatară universală; să se constate că pârâta este străină de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil, pârâta N.A.; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat că la data de 05.10.1999 a decedat N.I. , mama sa, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Popa Tatu, sector 1; în timpul vieţii, aceasta a dispus prin testament în favoarea reclamantei de toate bunurile sale; a acceptat în mod expres succesiunea prin declaraţie autentică, iar pârâta N.A. este străină de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 650 şi următoarele C.civ.

La data de 15.02.2011, pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că N.I. nu a decedat la 05.10.1999, ci la data de 20.09.1996, motiv pentru care a solicitat anularea actului de deces nr. 3218/05.10.1999, obiect al dosarului nr.14896/300/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti; în dosarul nr.25/2000, reclamanta a solicitat dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului lor tată, N.D.

La termenul din 24.10.2012, pârâta-reclamantă N.A. a depus cerere reconvenţională prin care a solicitat, în temeiul art. 841-85 Cod civil – reducţiunea testamentului autentificat sub nr. 25585/18.10.1991 de Notariatul de Stat al Municipiului Bucureşti, întrucât a încălcat rezerva succesorală; să se constate că pârâta-reclamantă are calitatea de moştenitor legal rezervatar al defunctei şi în această calitate moşteneşte o cotă de 1/3 din masa succesorală rămasă, iar reclamanta-pârâtă are calitatea de legatar universal moştenind în această calitate cota de 2/3 din masa succesorală; să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din: teren arabil extravilan în suprafaţă de 0, 25 ha situat în tarlaua 47, parcela 427; teren arabil extravilan în suprafaţă de 1, 6 ha, situat în tarlaua 10, parcela 171; teren arabil extravilan în suprafaţă de 0, 87 ha, situat în tarlaua 1, parcela 4; teren arabil extravilan în suprafaţă de 1, 09 ha, situat în tarlaua 16, parcela 107; teren arabil extravilan în suprafaţă de 0, 76 ha, situat în tarlaua 10, parcela 78; teren arabil extravilan în suprafaţă de 0, 58 ha, situat în tarlaua 27, parcela 69; cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat dispoziţiile art. 132, 115-120 Cod procedură civilă, 841-850 Cod civil.

La termenul din 09.01.2013 au fost unite cu fondul excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsei calităţii procesuale active cu privire la cererea reconvenţională, invocate de reclamanta-pârâtă prin întâmpinarea la cererea reconvenţională.

Prin sentinţa civilă nr.3923/27.02.2013, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis acţiunea astfel cum a fost formulată; a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctei N.I., decedată la data de 05.10.1999, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Popa Tatu, sector 1; a constatat că reclamanta-pârâtă N.E., în calitate de fiică este singura moştenitoare a defunctei N.I., în calitate de legatară universală; a constatat că este străină de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul prevăzut de art.700 Cod civil, pârâta-reclamantă N.A.;

a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins cererea reconvenţională ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, luând act că reclamanta-pârâtă şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 05.10.1999 a decedat numita N.I., având ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Popa Tatu, sector 1, astfel cum reiese din menţiunile certificatului de deces seria DM număr 244017, eliberat de Primăria Sectorului 4 Bucureşti, în temeiul actului de deces nr. 3218 din 06.10.1999. (fila 4). Defuncta a avut două fiice – N.E., născută la 14.02.1934 ( conform certificatului de naştere nr. 21 din 1953 eliberat de Sfatul Popular al comunei Neculele şi N.A. , născută la 02.02.1939 (conform certificatului de naştere nr.725 din 15.06.1953 eliberat de Sfatul Popular al comunei Băleşti. (filele 96).

Prin testamentul autentificat sub nr. 25585/18.10.1991 de Notariatul de Stat al Municipiului Bucureşti şi nerevocat până în prezent, N.I. a instituit legatar universal pe N.E. , lăsându-i toate bunurile mobile şi imobile ce vor fi în patrimoniul său la data decesului.

Prin declaraţia autentificată sub nr. 90 din 13.01.2000 de Biroul Notarului Public Emil Purdescu, N.E. a declarat că acceptă succesiunea mamei sale, N.I.

La data de 08.03.2000, N.E. a formulat cerere pentru deschiderea succesiunii notariale de pe urma defunctei N.I., formându-se dosarul notarial nr. 25/2000 aflat pe rolul Biroului Notarial Public „Notarex”, dosarul fiind suspendat prin încheierea din data de 12.04.2000 întrucât N.A. nu s-a prezentat la dezbaterea succesiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 10642 din 16.09.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr.14896/300/2010, irevocabilă prin nerecurare, a fost respinsă ca neîntemeiată, acţiunea formulată de pârâta – reclamantă având ca obiect anularea actului de deces nr. 3218/05.10.1999.

Dispoziţiile legale incidente: art.651 Cod civil prevede că succesiunile se deschid prin moarte, moştenirea putând fi legală sau testamentară. Pentru a putea veni la moştenirea defunctului, o persoană trebuie să îndeplinească trei condiţii: să aibă vocaţie succesorală; să nu fie nedemnă; să nu fie exheredată de defunct şi să fi acceptat moştenirea defunctului. Nedemnitatea succesorală este sancţiunea civilă ce se aplică nedemnului vinovat de săvârşirea unei fapte grave faţă de cel care lasă moştenirea sau memoria acestuia, în cazurile prevăzute de art. 655-657 Cod civil.

Potrivit art. 669 Cod civil, sunt descendenţi copii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la infinit, fără deosebire de sex şi indiferent dacă sunt din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite; când vin singuri la moştenire, în nume propriu, ei culeg întreaga moştenire în mod egal, în funcţie de numărul descendenţilor de gradul I (pe capete).

Potrivit art. 700 Cod civil „Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie în termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii”, respectiv data decesului celui despre a cărui moştenire este vorba.

Art. 685 Cod civil prevede că succesiunea poate fi acceptată pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar, sau se poate renunţa la aceasta.

Art. 689 Cod civil defineşte acceptarea pură şi simplă ca fiind expresă sau tacită. Este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de a accepta.

Raportând textele de lege de mai sus la situaţia de fapt reţinută, instanţa a constatat, în temeiul art.651 Cod civil şi art.111 C.proc.civ., că la data de 05.10.1999 a decedat numita N.I. , având ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Popa Tatu, sector 1.

Termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală de 6 luni prevăzut de art. 700 Cod civil se calculează, conform art. 1887 Cod civil, de la data deschiderii succesiunii, respectiv de la data de 05.10.1999, împlinindu-se la data de 05.04.2000.

În data de 13.01.2000, a acceptat succesiunea în mod expres, pur şi simplu, reclamanta-pârâtă N.E. , în calitate de legatar universal, prin declaraţia autentificată sub nr. 90 din 13.01.2000 de Biroul Notarului Public Emil Purdescu, urmând să culeagă întreaga masa succesorală. Este o acceptare expresă, pură şi simplă, a moştenirii, prin însuşirea calităţii de moştenitor testamentar într-o declaraţie scrisă dată în faţa notarului public de la locul deschiderii succesiunii.

Termenul de opţiune succesorală de 6 luni prevăzut de art. 700 Cod civil se calculează de la data deschiderii succesiunii şi în cazul moştenirii prin reprezentare, fără a avea relevanţă dacă moştenitorul a cunoscut sau nu moartea celui care lasă moştenirea, dacă era în ţară sau străinătate, în relaţii de prietenie sau duşmănie cu acesta. Acest termen de prescripţie de 6 luni este supus suspendării în cazul prevăzut de art. 13 din Decretul nr.167/1958, precum şi repunerii în termen conform art.19 din Decretul nr.167/1958. Cazurile de suspendare a cursului prescripţiei sunt prevăzute de 13 din Decretul nr.167/1958, respectiv: forţa majoră; pe timp cât creditorul sau debitorul face parte din forţele armate ale României, iar acestea sunt pe picior de război; până la rezolvarea reclamaţiei administrative făcută de cel îndreptăţit, iar cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei sunt prevăzute de art.16 din Decretul nr.167/1958 respectiv: prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia; prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, printr-un act începător de executare.

Instanţa de judecată poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic motivate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu, repunerea în termenul de opţiune succesorală, dar potrivit art.19 alin. 2 din Decretul nr.167/1958, cererea de repunere în termen poate fi făcută într-o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie. Prin „cauze temeinic justificate” trebuie să se înţeleagă acele împrejurări care nu pot fi imputate titularului dreptului de opţiune, dar care nu întrunesc nici condiţiile forţei majore; este vorba de cazuri fortuite, adică împrejurări neimputabile succesibilului, dar care nu sunt totuşi împiedicări absolute ca cele reprezentând forţa majoră.

În cauza de faţă nu s-a invocat şi nu s-a demonstrat de către pârâta-reclamantă niciunul dintre cazurile de suspendare sau întrerupere redate mai sus, deschiderea procedurii notariale nefiind o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei, notarul public neputând fi asimilat instanţei de judecată.

De altfel, prin cererea introductivă, reclamanta nu a recunoscut calitatea de moştenitoare a pârâtei, solicitând să se constate că ea este singura moştenitoare.

În cauză nu există o cerere expresă din partea pârâtei pentru a o repune în termenul de opţiune succesorală, dar instanţa a apreciat că prin apărările sale redate în întâmpinare şi precizări s-a urmărit această finalitate. Instanţa de fond a considerat că, pentru a fi soluţionată cererea, pârâta trebuia să dovedească motivele întemeiate care a împiedicat-o să accepte succesiunea, data încetării împiedicării, pentru a se putea calcula dacă cererea s-a formulat în termen de o lună de la data încetării împiedicării, ceea ce pârâta nu a demonstrat.

Instanţa de fond nu a dispus din oficiu repunerea în termenul de exercitare a dreptului de opţiune succesorală de către pârâtă, întrucât aceasta nu a indicat motivele temeinice pentru care acest termen a fost depăşit.

Faptul că nu a cunoscut data decesului nu a fost apreciat de prima instanţă ca fiind un motiv temeinic pentru repunerea în termen.

În dosarul notarial nr. 25/2000 aflat pe rolul Biroului Notarial Public „Notarex”, citată în vedere stabilirii calităţii de moştenitori ai defunctei, pârâta – reclamantă a contestat data decesului acesteia şi masa succesorală a defunctei, dar nu şi-a însuşit prin declaraţie expresă sau în mod tacit calitatea de moştenitor legal sau testamentar al defunctei. Nici prin întâmpinare pârâta nu şi-a însuşit calitatea de moştenitor al defunctei, ci numai a contestat data decesului acesteia. Mai mult, nu a formulat cerere de acceptare a succesiunii în termen de 6 luni de la data respingerii acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr.14896/300/2010.

Abia prin cererea reconvenţională depusă la data de 24.10.2012, pârâta – reclamantă a solicitat să se constate că are calitatea de moştenitor legal rezervatar al defunctei.

La interogatoriu, pârâta – reclamantă a recunoscut că a aflat după o lună de la deces de decesul mamei sale, iar la întrebarea nr. 4 la interogatoriu, reclamanta – pârâtă nu a recunoscut că prin înscrierea sa în cererea de deschidere a procedurii succesorale la notariat i-a recunoscut calitatea de moştenitor.

Întrucât nu există alte probe în sensul datei când pârâta a cunoscut deschiderea succesiunii, instanţa a apreciat că acest moment este 05.11.1999, astfel cum a declarat pârâta la interogatoriu, de la acea dată urmând a se calcula termenul de 6 luni. Aceasta trebuia să-şi exprime opţiunea în sensul acceptării sau renunţării la succesiune până cel târziu la data de 05.05.2010. Nu a fost reţinută susţinerea pârâtei în sensul că a acceptat tacit succesiunea prin comunicarea către notarul public a documentelor solicitate, respectiv acte de stare civilă, în condiţiile în care nu a depus declaraţie de acceptare sau renunţare la moştenire. Pentru a fi considerată că a acceptat tacit moştenirea, pârâta trebuia să facă acte pe care n-ar putea să le facă decât în calitatea lor de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia de a accepta. Faptele de acceptare tacită a moştenirii sunt redate de art. 690 Cod civil, respectiv acte de conservare şi de administrare provizorie a bunurilor moştenirii, dacă cel care le-a făcut şi-a însuşit şi calitatea de moştenitor; acte de administrare definitivă a bunurilor succesorale, donaţia, vinderea drepturilor succesorale. (art. 691 Cod civil). În cauză, pârâta nu a făcut nici un act de acceptare tacită, din înscrisurile depuse în cauză şi la interogatoriu aceasta nu a demonstrat că a intrat în posesia bunurilor din patrimoniul defunctei; nu a făcut niciun fel de acte de administrare sau de conservare, provizorii sau definitive cu privire la acesta.

Având în vedere că la data de 24.10.2012, în şedinţă publică, pârâta prin apărător ales a arătat că înţelege să accepte succesiunea, instanţa de fond a apreciat că a acceptat expres succesiunea. Întrucât abia la data de 24.10.2012 pârâta şi-a însuşit calitatea de moştenitor legal, în condiţiile în care termenul de exercitare a dreptului de opţiune succesorală a expirat la data de 05.05.2010, instanţa a apreciat că aceasta este străină de moştenire prin neacceptare, pierzând calitatea de moştenitor în mod retroactiv.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanţa de fond a constatat că reclamanta-pârâtă N.E., în calitate de fiică este singura moştenitoare a defunctei N.I., în calitate de legatară universală şi că este străină de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul prevăzut de art.700 Cod civil, pârâta-reclamantă N.A. S-a respins astfel, ca neîntemeiat, capătul de cerere reconvenţional privind constatarea că pârâta-reclamantă are calitatea de moştenitor legal rezervatar al defunctei şi în această calitate moşteneşte o cotă de 1/3 din masa succesorală rămasă, iar reclamanta-pârâtă are calitatea de legatar universal moştenind în această calitate cota de 2/3 din masa succesorală.

Potrivit art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa de fond s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Calitatea procesuală activă este una dintre condiţiile generale de exercitare a acţiunii civile şi presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat.

Reclamantul, fiind cel care porneşte acţiunea, în temeiul art. 1169 Cod civil, trebuie să justifice calitatea procesuală activă.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, care în cazul admiterii, determină respingerea acţiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Art.728 Cod civil prevede că ieşirea din indiviziune o poate cere numai un coproprietar, art.673 ind. 1 Cod procedură civilă fiind incident numai în cazul unui partaj privind bunuri asupra cărora toate părţile, reclamanţi şi pârâţi, au un drept de proprietate comună.

Având în vedere cele arătate mai sus, faptul că s-a constatat că pârâta-reclamantă N.A. este străină de succesiunea defunctei N.I., prin neacceptarea acesteia în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la cererea reconvenţională, invocată de reclamanta-pârâtă prin întâmpinarea la cererea reconvenţională şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă, astfel cum a fost precizată, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, reducţiunea liberalităţilor excesive şi partajul succesoral neputând fi solicitat decât de persoane care au dobândit calitatea de moştenitor.

Instanţa de fond a respins ca rămasă fără obiect excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la cererea reconvenţională, invocată de reclamanta-pârâtă prin întâmpinarea la cererea reconvenţională, faţă de soluţia de mai sus.

Totodată, a respins şi solicitarea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 274 Cpc, pârâta căzând în pretenţii prin respingerea cererii reconvenţionale.

Instanţa a luat act că reclamanta-pârâtă şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs (înregistrat ca apel şi calificat apel) pârâta N.A. în temeiul art.304 pct.7, 8 şi 9 şi art.304 ind.l Cod procedură civilă, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea cererii, apelanta a arătat ca o parte din considerentele hotărârii de prima instanța sunt străine de natura pricinii în sensul ca instanţa arată felurile acceptării succesiunii, modalităţile de acceptare, cazurile de suspendare şi întrerupere a prescripţiei dreptului de opţiune succesorala şi de repunere în termen deşi niciuna dintre părţi nu i-a solicitat acest lucru.

A mai susţinut apelanta că în mod străin de natura pricinii instanţa de fond arata în considerentele hotărârii sale că nu a făcut o cerere de repunere în termen şi nici nu a invocat vreo cauză de suspendare sau întrerupere a prescripţiei dreptului de opţiune succesorală deşi nimeni nu a susţinut acest lucru.

Totodată, a susţinut apelanta că în mod străin de natura pricinii instanţa de fond arata faptul ca nici cererea de deschidere a succesiunii defunctei N.I. la data de 08.03.2000 formulata de reclamanta N.I. la notarul public Emil Purdescu (dos.25/2000), cerere în care s-a înscris şi recunoscut ca moştenitoare a defunctei şi nici cererea sa formulata la data de 24.03.2000 în cadrul aceluiaşi dosar notarial prin care cerea sa i se recunoască rezerva succesorala nu ar avea efectul juridic al unei cererii de acceptare tacita a succesiunii defunctei N.I. De asemenea, apelanta a precizat că în mod străin de natura pricinii instanţa de fond în considerentele sale arata faptul ca ar fi formulat o cerere de repunere în termenul de opţiune succesorala însă nu a dovedit-o întrucât nu a formulat o asemenea cerere. La fel străin de natura pricinii instanţa arata ca nu a repus-o în termenul de opţiune succesorala din oficiu întrucât nu a indicat motivele temeinice de împiedicare şi data încetării acestora pentru a putea calcula termenul legal de o lună în care putea sa formuleze o asemenea cerere întrucât nu a solicitat acest lucru.

A mai menţionat apelanta că nu a formulat o cerere de repunere în termenul de opţiune succesorala întrucât prin cererea de deschidere a succesiunii făcuta de sora sa, prin cererea făcută în dosarul notarial şi prin întimpinarea formulata la data de 15.02.2011 în dosarul civil nr.42162/299/2010 a considerat ca au şi caracterul şi efectul unei cererii de acceptare a succesiunii defunctei.

Apelanta a precizat că părtinitor instanţa de fond arată faptul că prin cererea făcută în dosarul notarial nr.25/2000, deşi contestă testamentul şi prin întimpinarea făcuta în dosarul civ. nr.42162/299/2010 prin care contesta acest lucru arătând ca doreşte reducţiunea testamentului şi are calitatea de moştenitor rezervatar cu o cota de 1/3 nu şi-a însuşit expres sau tacit calitatea de moştenitor legal sau testamentar al defunctei. Instanţa de fond cu totul străin de natura pricinii arata în considerentele hotărârii sale ca doar la 24.10.2012 prin cererea reconvenţionala ar fi solicitat să se constate calitatea de moştenitor rezervatar deşi formulase întimpinare în cauză şi cererea în dosarul notarial nr.25/2000 prin care contesta testamentul autentificat sub nr.25585/18.10.1991.

A criticat apelanta hotărârea atacată susţinând că în mod greşit instanţa în considerentele sale arată faptul că ar fi străina de moştenire prin neacceptare întrucât la întrebarea nr. 4 la interogatoriu reclamanta-parata nu a declarat ca nu a recunoscut calitatea de moştenitor rezervatar al paratei reclamante deşi, în cererea de deschidere a succesiunii, a trecut-o şi pe ea ca moştenitor.

Instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia în sensul ca reclamanta-parata a invocat prescripţia opţiunii succesorale, iar instanţa a analizat cauzele de suspendare, de întrerupere şi repunere în termenul de opţiune succesorală. Instanţa a confundat prescripţia dreptului de opţiune succesorală cu lipsa calităţii procesual active. În prima etapă instanţa ar fi trebuit să se pronunţe pe prescripţia opţiunii succesorale şi abia apoi pe excepţia lipsei calităţii procesual active.

În mod nelegal instanţa de fond arata în considerentele hotărârii sale faptul că cererea făcuta la Notarul Public nu este o cerere de acceptare tacită a succesiunii. În mod nelegal (cu interpretarea greşita a legii) instanţa de fond a apreciat că pârâta-reclamantă nu a acceptat tacit succesiunea defunctei întrucât nu a demonstrat prin probe faptul ca a intrat în posesia bunurilor ce compun masa succesorala întrucât moştenitorii rezervatari au de drept „sezina” adică posesiunea bunurilor ce compun masa succesorala. Având de drept posesiunea (senzina) bunurilor ce compun masa succesorala moştenitorii legali rezervatari nu au nevoie de acceptare expresa a succesiunii. În mod nelegal se susţine de către instanţa de fond în considerentele sale faptul ca cererea de acceptare tacita a succesiunii ar fi efectuata tardiv respectiv la 24.10.2012 în şedinţa publica, termenul de opţiune expirându-se la 05.05.2010 întrucât, aşa cum a arătat a efectuat cererea de acceptare a succesiunii cat şi de reductiune a testamentului nr.25585/18.10.1991 în termen în dosarul succesoral nr.25/2000. În mod nelegal instanţa de fond a constatat faptul ca reclamanta-parata N.E. ar fi singura moştenitoare legatara universala a defunctei N.I. şi ca N.E. ar fi străina de succesiune contrar probelor administrate în cauza. Instanţa de fond la pag.5 alin.l teza a II-a arata ca respinge ca neîntemeiata cererea reconvenţionala motivare care este contradictorie cu motivarea de la alin. 1 teza I unde se arata ca N.E. este străina de succesiunea motivare ce duce la nulitatea absoluta a hotărârii întrucât nu se ştie ce a hotărât instanţa. Daca instanţa hotărât ca parata-reclamanta nu a acceptat în termenul legal prevăzut de art.700 C.civ. succesiunea de pe urma defunctei trebuia sa respingă cererea reconvenţionala ca fiind introdusa de o persoana fără calitate procesual activă şi nu ca neîntemeiata. Contradicţia exista şi fata de dispozitivul hotărârii unde este consemnat faptul ca admite excepţia lipsei calităţii procesual active a paratei-reclamante şi respinge cererea reconvenţionala ca fiind introdusa de o persoana fără calitate procesuala activă. Hotărârea este nelegala şi pentru faptul ca în cazul în care nu are calitate procesuala activa în cererea reconvenţionala evident nu are nici calitate procesual pasiva pe cererea reclamantei pârâte.

La data de 17.10.2013, intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de recurenta pârâtă-reclamantă şi menţinerea ca legala şi temeinica a hotărârii judecătoreşti recurate.

Prin decizia civilă nr.1004/A/18.10.2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă a respins apelul ca nefondat.

Pentru a decide astfel, tribunalul, prioritar, a reiterat principiile care guvernează judecata unui apel, respectiv împrejurarea că acesta este o cale de atac ordinara, de reformare, devolutiva. Obiectul unui apel îl constituie întotdeauna o hotărâre judecătorească, ceea ce înseamnă ca apelantul are obligaţia de a indica motivele de critică faţă de modul în care s-a desfăşurat prima judecată, precum şi faţă de considerentele reţinute de judecătorul fondului. O expunere de motive excedentară şi identică în conţinut cu cererea reconvenţionala formulată la judecata în prima instanţa şi cuprinzând citate din textele de drept material nu răspunde cerinţelor prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art.287 alin pct.3 C.proc.civ.

A mai reţinut tribunalul că, deşi hotărârea de primă instanţă a fost pronunţată cu calea de atac a apelului, pârâta a înţeles să promoveze un recurs, motivându-l ca atare.

Totuşi, faţă de prevederile art.295 alin.1 C.proc.civ, tribunalul a procedat la analizarea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţa, dar în limitele cererii de apel.

A invocat apelanta interpretarea greşita de către prima instanţa a actului juridic dedus judecăţii, critica ce va fi respinsa de plano, întrucât textul de lege indicat (art.304 pct.8 C.proc.civ) vizează exclusiv împrejurarea în care controlului judecătorului este supus un act juridic în sensul unei convenţii astfel cum este definita de prevederile art.969 C.civ (de la 1864), respectiv art.1169 C.civ actual. Chiar şi adaptând critica formulată pe calea recursului la calea de atac incidentă în speţă, se observa, fără echivoc că nu are vreo legătura cu situaţia de fapt în cauză.

În ceea ce priveşte prima critică, în sensul că motivele primei instanţe sunt străine pricinii, tribunalul a constatat netemeinicia acesteia, toate aspectele reliefate urmând a fi analizate împreună cu critica vizând încălcarea legii.

Potrivit principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prima instanţă a fost învestită cu o acţiune principală având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii de pe urma defunctei N.I., constatarea calităţii de unic moştenitor a reclamantei şi constatarea calităţii de persoană străină de moştenire a pârâtei. Ca răspuns la pretenţiile formulate de reclamantă, pârâta a depus cerere reconvenţională, solicitând reducţiunea testamentului, constatarea calităţii de moştenitor rezervatar, constatarea compunerii masei partajabile şi ieşirea din indiviziune.

Tribunalul a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect că numita N.I. a decedat la data de 5.10.1999, conform menţiunilor din certificatul de deces, lăsând doua fiice, N.A. şi N.E., astfel cum rezultă din actele de naştere (filele 96, 98 din dosarul de fond).

Prin testamentul autentificat sub nr.25585/18.10.1991, defuncta a instituit în calitate de legatar universal pe fiica sa, N.E.

Faţă de criticile în concret formulate de apelanta, se cer lămurite anumite aspecte. Astfel, este just că ambele părţi sunt moştenitori descendenţi care, prin efectul legii sunt sezinari. Însa, apelanta face confuzie între posesia în virtutea sezinei şi instituţia acceptării succesiunii. De aceea prima instanţa a simţit nevoia de a explica anumite instituţii de drept. În temeiul 685-686 C.civ, subiectele dreptului de opţiune succesorala sunt toţi moştenitorii, indiferent ca sunt legali sau testamentari, ceea ce presupune ca şi moştenitorul descendent, sezinar, va opta, în interiorul termenului de opţiune succesorala pentru una dintre formele de acceptare a moştenirii sau dimpotrivă, renunţare. Actul de opţiune succesorală este un act juridic unilateral, voluntar, irevocabil, indivizibil, declarativ de drepturi. Aşadar, este lămurit ca şi moştenitorul sezinar trebuie să îşi manifeste dreptul de opţiune succesorală.

Potrivit art.700 alin.1 C.civ, termenul de opţiune succesorală, având natura juridică a unui termen de decădere, este de 6 luni şi curge, de regulă de la data deschiderii succesiunii. Or, în cauza de faţă această dată se situează la 5.10.1999. Contrar opiniei apelantei, aceasta nu a reuşit să facă dovada acceptării moştenirii în interiorul termenului. În actele dosarului notarial nr 25/2000 nu se regăseşte vreo dovadă în acest sens. Prin cererea pe care a adresat-o notarului public la data de 24.03.2000, pârâta contestă data decesului, arătând că a intervenit în luna septembrie 1996 şi reclama „falsitatea actelor” pe care se bazează dosarul succesoral. Aşadar, acest înscris nu este în măsură să probeze că pârâta a acceptat moştenirea de pe urma mamei sale, expres ori tacit.

Procedura notarială fiind suspendată, reclamanta a sesizat instanţa de judecată la data de 13.09.2010, după împlinirea termenului de opţiune succesorală. În cadrul litigiului, rămânea pârâtei să facă dovada că a fost împiedicată din motive mai presus de voinţa sa de a-şi exercita dreptul de opţiune, sens în care avea să ceară repunerea în termen. Este unanim admis în doctrina şi practica judiciară că termenului de opţiune succesorala ii sunt aplicabile regulile privind prescripţia în ceea ce priveşte cauzele de suspendare sau întrerupere ori repunere în termen. Prin urmare, consideraţiile primei instanţe asupra acestor instituţii de drept nu sunt străine cauzei, ci doar extrem de lămuritoare.

Revenind la repunerea în termenul de opţiune succesorală, în cuprinsul motivelor de apel, pârâta arată că nu a formulat o astfel de cerere, apreciind că sunt suficiente cererea înregistrata în cadrul dosarului succesoral şi întâmpinarea depusa la judecata în fond. Cu privire la prima dintre acestea, tribunalul a statuat mai sus asupra motivelor pentru care cererea din 24.03.2000 nu are forţa probanta a unei repuneri în termen. În ceea ce priveşte întâmpinarea depusă la data de 15.02.2011, cum însăşi apelanta arata, este evident ca a fost făcută cu depăşirea termenului de 6 luni, pe de o parte, iar pe de alta parte, conform art.115 C.proc.civ, prin întâmpinare nu se pot formula cereri sau pretenţii, ci doar apărări în legătura cu pretenţiile deduse judecăţii prin cererea principala. Aşadar, indiferent de data la care întâmpinarea ar fi fost înregistrata la dosar, faţă de natura sa juridică, nu ar fi putut cuprinde o pretenţie proprie a pârâtei, împrejurare pe care pare să o fi înţeles de vreme ce, deşi mult peste termenul legal, depune cerere reconvenţională.

Cu privire la susţinerea în sensul ca reclamanta a recunoscut calitatea de moştenitor a surorii sale prin chiar cererea de deschidere a moştenirii formulata în fata notarului public, tribunalul a reamintit ca opţiunea succesorala trebuie sa fie un act juridic voluntar, făcut de titularul dreptului, în nume propriu. Procedura în faţa notarului public are drept scop dezbaterea succesiunii, stabilirea moştenitorilor şi cotelor lor. Or, faptul că reclamanta a indicat-o pe pârâta în calitate de fiica cu vocaţie succesorala în vederea dezbaterii moştenirii de pe urma defunctei N.I. nu echivalează cu manifestarea opţiunii succesorala în sensul acceptării de către pârâta.

 

A mai susţinut apelanta existenţa unor contradicţii între considerentele şi dispozitivul hotărârii de prima instanţa. Tribunalul a observat că dacă cererile formulate de către pârâta la judecata în fond ar fi fost clare, nu ar fi existat aceste nelămuriri. Astfel, prima instanţa a apreciat, în mod corect, dar într-adevăr fără a explicita suficient, faptul ca al doilea capăt din reconvenţionala nu reprezintă o veritabila pretenţie proprie, ci mai degrabă o apărare faţă de ultimul capăt din acţiunea principala. Reclamanta a învestit instanţa cu un capăt de cerere având drept obiect constatarea calităţii de persoană străină de moştenire a pârâtei, iar în combaterea acestei pretenţii, a invocat pârâta calitatea sa de moştenitor rezervatar. Soluţia instanţei de fond este pronunţată în lumina acestui raţionament. Ca atare, în ceea ce priveşte capetele din cererea reconvenţionala vizând reducţiunea testamentului şi ieşirea din indiviziune a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual active, faţă de inexistenţa unui act de acceptare a succesiunii de către pârâtă.

Tribunalul a apreciat că nu poate fi primită susţinerea apelantei în sensul că admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual active în cererea reconvenţională ar fi atras lipsa calităţii procesual pasive a pârâtei în cererea principala. S-a apreciat că acţiunea principală şi cererea reconvenţională nu sunt identice în conţinut, că faţă de pretenţiile concrete formulate de reclamantă, pârâta ar fi fost singura persoana, în calitate de descendent, care ar fi putut să îi conteste drepturile, că legitimitatea procesual pasivă presupune ca pârâtul cauzei să fie cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

În aceste condiţii, tribunalul a conchis, reţinând legalitatea şi temeinicia hotărârii de primă instanţă, pârâta rămânând străină de moştenirea mamei sale, prin neexercitarea dreptului de opţiune succesorală în termenul legal.

În baza art.296 C.proc.civ, a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei instanţei de fond cu trimiterea cauzei la Judecătoria Sector 1, întrucât a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului.

În motivare, recurenta a arătat că

Invocând dispoziţiile art.304 pct.7 C.proc.civ., recurenta a susţinut că decizia instanţei de apel nu este motivată, ea nu face decât să analizeze considerentele hotărârii instanţei de fond.

Considerentele deciziei instanţei de fond sunt străine de natura pricinii întrucât în mod nelegal confirmă hotărârea instanţei de fond în sensul că se confundă prescripţia dreptului de opţiune succesorală prevăzută de art.700 C.civ.cu excepţia lipsei calităţii procesual active.

Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel trebuia să îşi motiveze hotărârile pe nepronunţarea instanţei pe „prescripţia dreptului de opţiune succesorală a pârâtei-reclamante N.A. faţă de succesiunea mamei sale, N.I. în termenul de 6 luni de la data decesului, 05.10.1999.

Motivarea deciziei instanţei de apel în sensul că dispoz.art.304 pct.8 C.proc.civ. ar privi doar împrejurarea că, controlul judecătoresc se exercita exclusiv la acte juridice de natura convenţiilor prev.de art.969 si art. 1169 C.civ. este străină judecăţii întrucât pe de o parte textul de lege nu prevede expres actele juridice al căror înţeles prin natura juridică să fi fost schimbat iar pe de altă parte şi manifestarea opţiunii de acceptare expresă sau tacită a succesiunii este un act juridic unilateral al cărui înţeles sau natură poate fi schimbat cu ocazia unei judecăţi.

Cu toate acestea la pag.11 alin.4 din considerente, se arată că actul de acceptare este un act juridic unilateral.

In mod cu totul străin de natura pricinii toate nelegalităţile hotărârii instanţei de fond au fost analizate de instanţa de apel ca „motive de netemeinicie” începând cu pag. 10 ultim alineat şi în continuare.

O parte din considerentele hotărârii sunt străine de natura pricinii în sensul că instanţa arată felurile acceptării succesiunii, modalităţile de acceptare, cazurile de suspendare şi întrerupere a prescripţiei dreptului de opţiune succesorală şi de repunere în termen deşi nici una din părţi nu i-a solicitat acest lucru.

În mod străin de natura pricinii, instanţa de fond arată în considerentele hotărârii sale că pârâta nu a făcut o cerere de repunere în termen şi nici nu a invocat vreo cauză de suspendare sau întrerupere a prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, deşi nimeni nu a susţinut acest lucru. Pentru acest motiv recurenta consideră faptul că instanţa a fost părtinitoare cu partea reclamantă.

In mod străin de natura pricinii instanţa de apel, cu toate că la pag.11 alin.4 arată că ambele surori N.E. şi N.A. sunt moştenitoare ale defunctei lor mame, N.I., fiind moştenitori rezervatari şi au de drept sezina, arată în decizia sa faptul că N.A. trebuia să facă acte de acceptare expresă sau tacită a succesiunii.

In mod nelegal instanţa de apel susţine faptul că pârâta ar confunda „posesia în virtutea sezinei” şi instituţia acceptării.

In mod străin de natura pricinii, instanţa de fond arată faptul că „nici cererea de deschidere a succesiunii defunctei N.I. la data de 08.03.2000 formulată de reclamanta N.I. la notarul public Emil Purdescu (dosarul nr.25/2000) cerere în care pârâta a fost înscrisă şi recunoscută ca moştenitoare a defunctei şi nici cererea recurentei formulată la data de 24.03.2000 în cadrul aceluiaşi dosar notarial prin care solicita să i se recunoască rezerva sa succesorală, nu ar avea efectul juridic al unei cererii de acceptare tacită a succesiunii defunctei N.I. .

Potrivit dispoz.art.16 din Dec.167/1958 prescripţia „se întrerupe” prin introducerea unei cererii de chemare în judecată.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi dosarul notarial la data de 24.03.2000 când recurenta a formulat cererea la notarul public şi a arătat că contestă data decesului şi testamentul pe rolul instanţelor de judecată, se află dosarul civil nr.14896/300/2000 (cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 30.04.200) în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.10642/16.09.2011, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 29.03.2012 prin nerecurare.

In dosarul civil mai sus arătat, recurenta contesta data decesului mamei sale ca fiind 23.09.1996 în loc de 05.10.1999.

Cauza civilă nr.42162/299/2010 a fost suspendată în baza dispoz.art.244 pct.1 C.proc.civ. prin încheierea de şedinţa din 04.05.2011 până la soluţionarea dosarului civil nr.14896/300/2010, fiind repusă pe rol la data de 26.09.2012 prin încheierea de şedinţa din 26.09.2012.

Deci în perioada 30.04.2000 până la data de 26.09.2012 când cauza civilă nr.42162/299/2010 a fost repusă pe rol sau data de 29.03.2012 când sentinţa civilă nr.10642/2012 a rămas irevocabilă, prescripţia dreptului de opţiune succesorală a fost întreruptă în baza art.16 din Decretul nr.167/1958.

Faţă de împrejurarea că la data de 24.03.2000 în dosarul notarial nr.25/2000 la BNP Emil Purdescu, recurenta a formulat cerere prin care contesta data decesului mamei sale şi testamentul, faţă de faptul că la data de 15.02.2011 a formulat întâmpinare în dosarul civil nr.42162/299/2010 în care contesta data decesului defunctei şi testamentul şi faţă de împrejurarea că la data de 24.10.2012 prin avocatul său în cauză civilă nr.42162/299/2010 a formulat cerere reconvenţională prin care a formulat cerere de acceptare a succesiunii, acte din care rezultă intenţia de a moşteni, recurenta consideră a acceptat în termen succesiunea faţă de defuncta N.I.

In mod străin de natura pricinii, instanţa de fond a consemnat în considerentele hotărârii sale faptul că la data de 05.11.1999 recurenta ar fi cunoscut de data decesului mamei sale, (prin răspunsul său Ia interogatoriu) în condiţiile în care în dosarul civil nr.14896/300/2000 a contestat data decesului şi irevocabilă la data de 29.03.2012 şi în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.10642/16.09.2011 rămasă definitivă prin nerecurare.

In mod eronat în raport de data de 05.11.1999 (dată de la care s-a considerat că recurenta a aflat de decesul mamei sale) instanţa a calculat data până la care puteam accepta succesiunea ca fiind 05.10.2000.

Pe acest calcul eronat, instanţa de fond a considerat că pârâta este străină de succesiune prin neacceptare în termenul prev.de art.700 C.civ., iar pe cererea reconvenţionala a admis excepţia lipsei calităţii procesual active.

In mod nelegal instanţele de fond şi apel au motivat în hotărârile lor faptul că întimpinarea depusă de N.A. în dosarul civil nr..42162/3/2011 la data de 15,02.2011 nu ar avea în conţinutul său menţiuni din care să rezulte faptul acceptării în termenul legal a succesiunii mamei sale, N.I. şi acţiune în reducţiunea testamentului autentificat sub nr.25585/18.10.1991 de Notariatul de Stat al Mun.Buc., precum şi faptul că întimpinarea ar fi fost făcută peste termenul legal de 6 luni de acceptare a succesiunii mamei sale.

Recurenta solicită a se constata faptul că în perioada 30.04.2000 până la data de 26.09.2012 când dosarul nr.42162/299/2010 a fost repus pe rol sau data de 29.03.2012 când sentinţa civilă nr.10642/2012 a rămas irevocabilă, prescripţia dreptului de opţiune succesorală a fost întreruptă în baza art.16 din Decretul nr.167/1958 şi faţă de faptul că nu s-a dovedit cu probe obiective faptul că recurenta ar fi aflat de decesul mamei sale la 05.11.1999, consideră că întimpinarea şi deci acceptarea succesiunii mamei sale a fost efectuată în termenul de 6 luni prevăzut de art.700 C.civ. (decesul mamei s-a produs la 05.10.1999 iar în perioada 30.04.2000-26.09.2012 prescripţia dreptului de opţiune succesorală a fost întreruptă).

Instanţa a încălcat dispoziţiile art.129 alin.5 C.proc.civ., întrucât nu a avut un rol activ în administrarea probelor privind acceptarea succesiunii pentru stabilirea adevărului în cauză şi aplicarea corectă a legii pentru a evita o greşeală.

In mod nelegal se susţine de către instanţa de apel că lipsa calităţii procesual active în cererea reconvenţională nu ar duce şi la lipsa calităţii procesual pasive pe cererea principală.

În mod străin de natura pricinii instanţa de fond în considerentele sale arată faptul că rec