Lipsa notificarii. Calitatea de mostenitor.

 Imobil preluat în mod abuziv de stat. Neîndeplinirea procedurii prevăzute de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 de către moştenitorul proprietarului din patrimoniul căruia a fost preluat imobilul.

  Lege nr. 10/2001 art. 4 alin.(3)

    

          În constatarea calităţii procesuale active, cesiunea de drepturi litigioase nu poate fi interpretată ca o acceptare a succesiunii în termen, în raport de

dispoziţiile clare ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru a fi repus de drept în termenul de acceptare a succesiunii, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, moştenitorul proprietarului imobilului de la momentul preluării abuzive trebuie să adreseze o notificare în nume propriu sau prin reprezentant.

 

Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 137 din 15 ianuarie 2008

 

Prin acţiunea înregistrată la 14 februarie 20005 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul M.S. a formulat o contestaţie împotriva deciziei, nr. 299 din 25 octombrie 2005 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând obligarea pârâtei să-i restituie în echivalent un  imobil situat în sectorul  1 Bucureşti, compus din 875 m2 teren şi construcţie.

S-a arătat că în mod greşit s-a respins notificarea pentru lipsa dovezilor privind calitatea de moştenitor a reclamantului, acesta precizând că este moştenitorul vărului său, I.E.C.M. şi că cedarea de drepturi litigioase s-a făcut prin actul autentificat la nr. 1495/338 din 25 iunie 2001 la Ambasada României.

Tribunalul Bucureşti, Secţia a V a civilă a respins contestaţia ca neîntemeiată.

În motivarea  acestei  hotărâri,  instanţa a  constatat că M.I.E.C. este într-adevăr succesor al mamei sale, M.St. S. (decedată la 17 iulie 1958) şi totodată moştenitor al defuncţilor A.M.L. (decedată în 1975)  şi N.D.I.C. (decedat în 1960), în calitate de nepot, dar că el nu a formulat în nume propriu nici o notificare în termenul stabilit de  art. 21 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 şi prelungit ulterior prin OUG nr. 109/2001 şi prin Legea nr.145/2001.

S-a constatat că, potrivit art. 4 alin. (3), care repune pe succesori în termenul de acceptare al succesiunii prin faptul notificării, nu se poate aplica în persoana moştenitorului foştilor proprietari câtă vreme moştenitorul în discuţie nu a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001.

Neputând fi considerat moştenitor în temeiul Legii nr. 10/2001, nici oferta de drepturi litigioase întocmită la 25 iunie 2001 de acesta nu poate fi apreciată ca un act de acceptare a succesiunii în termen. Deşi reclamantul a fost repus în termenul de acceptare a succesiunii, el nu a făcut singurul act de acceptare a succesiunii care, potrivit legii în temeiul căreia revendică, era cererea de restituire în termenul stipulat de Legea nr. 10/2001, singura în măsură să declanşeze procedura specială prevăzută de această lege.

Ca urmare, s-a apreciat că nici cesiunea către reclamant nu echivalează pentru persoana acestuia  din urmă un drept de revendicare în temeiul acestei legi.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 490 din 2 iulie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 1551 din 6 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că M.I.E.C. a dovedit cu certificate de calitate de moştenitor emise de notar public că este succesorul defuncţilor M.S., N.D.I.C. şi D.M.L.

S-a constatat însă că prin actul încheiat la 25 iunie 2001 de M.I.E.C. cu reclamantul M.S. şi intitulat „Cesiune de drepturi litigioase” cedentul nu a transmis drepturile sale succesorale ci a transmis eventualele sale drepturi litigioase. S-a considerat că la momentul transmisiunii neexistând nici un litigiu asupra dreptului cedentului, cesionarul nu a putut primi drepturi pe care cedentul nu şi le-a valorificat în temeiul Legii nr. 10/2001.

Instanţa a mai reţinut că reclamantul a formulat o notificare în nume propriu la 31 iulie 2007, deşi acceptarea cesiunii de drepturi litigioase s-a produs ulterior, la 24 septembrie 2007.

Ca urmare s-au respins criticile reclamantului şi s-a constatat că acesta nu a dovedit că este persoană îndreptăţită în temeiul art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 Cod procedură civilă.

În fapt s-a criticat soluţia curţii de apel care s-a pronunţat pe un alt temei decât cel invocat, şi anume art. 1391, art. 1393, art. 1319 şi art. 1016 C.civ.

S-a arătat că, în mod neîntemeiat, instanţa a interpretat actul după titlul dat de consulul care l-a înlocuit şi nu după voinţa reală a părţilor. S-a susţinut că actul este în realitate o cesiune de drepturi – din categoria celor prevăzute de art. 1391 C.civ.

Un asemenea act trebuia interpretat potrivit voinţei reale a părţilor contractante conform art. 570 C.civ., art. 977 – art. 985 C. civ.

Intenţia pârâţilor rezultă clar din contextul actului încheiat în care s-a prevăzut că se transferă „toate drepturile asupra unor imobile, inclusiv pe plan procesual”.

S-a explicat titlul dat de consul actului pe presupunerea acestuia că după procedura necontencioasă prevăzută de Legea nr. 10/2001 se va ajunge la procedura contencioasă (litigiu).

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs s-a constatat că aceasta este legală iar recursul a fost respins pentru considerentele ce succed.

În cauză s-a reţinut o situaţie de fapt care nu a fost contestată.

Reclamantul a formulat la 31 iulie 2001 o notificare pentru restituirea în natură a unui imobil situat în Bucureşti, sector 1 compus din 875 m2 teren şi construcţie, subsol parter şi 6 etaje.

Pentru a-şi justifica această calitate reclamantul a prezentat certificate de moştenitor emise la 29 ianuarie 2002 de notarul public D.D. potrivit cărora moştenitorul celor trei coproprietari – coindivizari este numitul M.I.E.C.

Cum acesta nu a formulat niciodată o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 de revendicare a imobilului moştenit de la mama, mătuşa şi unchiul său, în mod corect A.V.A.S., entitatea sesizată cu notificarea reclamantului, altă persoană decât moştenitorul proprietarilor, a respins cererea ca fiind făcută de o persoană care nu a dovedit calitatea de moştenitor conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Reclamantul, în dovedirea calităţii sale de moştenitor a invocat existenţa unei cesionări a dreptului succesoral al vărului său I.E.C.M., către acesta, cedare de drepturi succesorale litigioase efectuată prin actul autentificat la nr. 1495/338 din 25 iunie 2001 la Ambasada României la Paris şi acceptată de reclamant prin declaraţia autentificată la nr. 1511 din 24 septembrie 2001 de notar public D.D.

În mod corect instanţele au constatat că la data de 25 iunie 2001 nu exista încă nici un litigiu pentru a opera o cedare de drepturi litigioase şi nici cedentul nu-şi exercitase prerogativele succesorale, în calitatea conferită de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru a revendica în condiţiile art. 22 alin. (1), imobilul în discuţie.

Ca urmare, prin cesiunea de „drepturi succesorale litigioase” reclamantul nu a putut primi nici drepturile succesorale, pentru că succesiunile se transmit numai mortis causa şi nu prin acte inter vivos şi nici drepturi litigioase adică dreptul de a sta în proces şi a lua poziţia procesuală a cedentului în vederea obţinerii pe cale judiciară a dreptului pretins, deoarece M.I.E.C. nu pornise nici un proces în nume propriu.

În raport de această situaţie de fapt s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 – lege în temeiul căreia reclamantul a contestat decizia nr. 299/2005.

Conform art. 3 alin. (1) lit. a, persoane îndreptăţite în înţelesul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent, după caz, sunt persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării lor abuzive.

Art. 4 alin. (2) al legii consacră acelaşi drept şi pentru moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

În înţelesul textelor mai sus redate în mod corect s-a apreciat că reclamantul nu este persoană îndreptăţită.

În concluziile scrise depuse în primă instanţă  reclamantul a invocat dispoziţiile art. 4 pct. 2, în temeiul concesionării drepturilor succesorului asupra imobilului, la 25 iunie 2001, cesiune de drepturi făcută înainte de notificarea depusă de reclamant, la 31 iulie 2001. S-a invocat în acest sens art. 1391 C.civ., în sensul că i s-au transferat irevocabil toate drepturile asupra bunului la momentul notificării debitorului conform art. 1393. S-a mai arătat că cesionarului îi este permis să facă  orice acte de conservare a creanţei ca întreruperea cursului prescripţiei înainte de declaraţia autentică de acceptare a cesiunii.

Este de remarcat că temeiul acţiunii formulate de reclamant în calitate de moştenitor al foştilor proprietari nu a fost modificat.

Ca urmare, art. 1391 şi art. 1393 C. civ., invocate în note scrise nu pot fi considerate ca modificare sau precizare a acţiunii, ele situându-se în afara cadrului procesual de operare a unor asemenea modificări.

Ca urmare, în constatarea calităţii procesuale active, instanţele au făcut o corectă apreciere în sensul că au apreciat că în cauză „cesiunea de drepturi litigioase nu poate fi interpretată ca o acceptare a succesiunii în termen, în raport de dispoziţiile clare ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Ca urmare, s-a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile speţei, în cauză neavând importanţă – faţă de rigorile impuse de revendicarea în temeiul Legii nr. 10/2001 – voinţa reală a părţilor.

Pentru a fi repus de drept în termenul de acceptare a succesiunii, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, moştenitorul proprietarului imobilului de la momentul preluării abuzive trebuie să adreseze o notificare în nume propriu sau prin reprezentant.

Or, acest lucru nu a fost făcut, cum s-a arătat mai sus de către M.I.E.C., cel care a fost prezentat pe parcursul procesului ca fiind succesorul legal al celor 3 coproprietari prin certificate de moştenitor datând din anul 2002.

În mod egal, reclamantul, fără a fi el însuşi succesor şi în absenţa unei delegări din partea succesorului a formulat o notificare fără efecte juridice din punctul de vedere al Legii nr. 10/2001, câtă vreme a acţionat în nume propriu.

Pentru considerentele arătate, constatând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct.9 C.pr.civ. şi conform dispoziţiilor art. 312 C.proc.civ. s-a respins recursul ca nefondat.