Legatarul cu titlul particular -Exprimarea dreptului de optiune succesorala. Natura succesiunii.

Recurs. Exprimarea dreptului de opţiune succesorală în calitate de moştenitor testamentar în privinţa unui legat particular. Renunţarea la moştenire nu poate fi decât expresă şi constituie un act juridic solemn, neputând fi dedusă din anumite circumstanţe de fapt. Posibilitatea legală a coexistenţei calităţii de moştenitor legal asupra succesiunii, privite ca universalitate de drepturi şi obligaţii şi a celei de legatar particular cu privire la un bun individual determinat, devoluţiunea moştenirii fiind testamentară în limita legatului şi legală pentru rest. Situaţia când moştenirea testamentară o înlătură pe cea legală.

Domeniu: succesiune

Art. 650 C.civ., art.928 C.civ.

Potrivit prevederilor art.928 C.civ. dreptul de opţiune succesorală aparţine nu numai moştenitorilor legali ci şi legatarilor, acesta fiind exercitat în cadrul dezbaterii succesorale a defunctei, în cadrul căreia autoarea pârâților și-a manifestat dreptul de opțiune succesorală în privinţa legatului constituit prin testamentul olograf al defunctei, legat care are natura unui legat cu titlul particular. Aşa cum au statuat doctrina şi jurisprudenţa constantă a instanţelor judecătoreşti renunţarea la moştenire nu poate fi decât expresă şi constituie un act juridic solemn, neputând fi dedusă din anumite circumstanţe de fapt.

Din faptul că autoarea pârâţilor a acceptat legatul particular nu poate fi dedus, că aceasta ar fi renunţat la moştenirea legală deoarece moştenirea legală privea restul bunurilor din patrimoniului defunctei; autoarea pârâţilor nu şi-a manifestat ,,indirect,, dreptul de opţiune succesorală cu privire la moştenirea legală, la care ar fi renunţat câtă vreme nu a renunţat expres la această moştenire.

Regula indivizibilităţii opţiunii succesorale se referă în cazul legatului particular la faptul că legatarul nu poate accepta legatul în parte şi în parte să-l respingă; doar situaţia moştenitorului cu vocaţie succesorală dublă, care cumulează situaţia de moştenitor legal cu cea de legatar asupra aceleiaşi fracţiuni sau a universalităţii patrimoniului succesoral privit ca atare reprezintă o excepţie de la principiul indivizibilităţii opţiunii succesorale, situaţie în care renunţarea la moştenirea legală nu operează şi pentru legatul particular, iar această excepţie nu este întâlnită atunci când autoarea unor părţi nu are vocaţie dublă, şi nu a renunţat la moştenirea legală a defunctei ci doar a acceptat un legat particular.

Totodată, există posibilitatea legală - în raport de prevederile art.650 C.civ.- a coexistenţei calităţii de moştenitor legal asupra succesiunii, privite ca universalitate de drepturi şi obligaţii şi a celei de legatar particular cu privire la un bun ce nu face parte din această masă, devoluţiunea moştenirii fiind testamentară în limita legatului şi legală pentru rest; moştenirea testamentară înlătură pe cea legală numai dacă testatorul a instituit mai mulţi legatari cu titlu particular care epuizează masa succesorală, ceea ce nu este cazul când masa succesorală cuprinde şi alte bunuri mobile şi imobile, deci o universalitate.

(Decizia civilă nr.435R/06 aprilie 2015 pronunţată de CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A IV-A CIVILĂ)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, sub nr. 7877/4/2007, la data de 16.08.2007, reclamanţii D.N. şi D,Ş. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii P.G.C.L. şi P.A.E., constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 402/25.05.1987 eliberat de Notariatul de Stat local al Sectorului 4 Bucureşti, constatarea calităţii de moştenitori legali după defuncta D.Ș. a numiţilor P.A., fiica şi D.C., fiu, fiecare cu o cota de 1/2 din masa succesorală şi respectiv a dreptului reclamanţilor asupra cotei de 1/2 din moştenirea defunctei D.Ș., ca succesori legali ai defunctului D.C.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că certificatul de moştenitor nr.402/25.05.1987 privind pe defuncta D.Ș. a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv Decretul nr.40/1953, autorul reclamanţilor, D.C.nefiind citat la redeschiderea dosarului succesoral, deşi avea vocaţie succesorală concretă în calitate de fiu. S-a mai arătat că atât D.C., cât şi P.A. au calitate de moştenitori legali, fiecare cu o cota de 1/2 din masa succesorală, iar reclamanţii fiind moştenitorii defunctului D.C. au dreptul la 1/2 din masa succesorală a defunctei D.Ş..

În drept, reclamanţii au indicat dispoziţiile art.14-17, art.21-22 şi art.25 din Decretului nr.40/1953 modificat prin Decretul nr.378/1960, art.5, art.790, art.797, art.889 pct.4, art.966, art.968, art.1177 şi urm. Cod civil şi art.111 Cod procedură civilă.

Pârâţii au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi constatarea prescrierii dreptului reclamanţilor şi a autorului lor la acţiune în anularea sau reducţiunea testamentului olograf din data de 27.07.1961.

Prin sentinţa civilă nr.1944/01.04.2008 Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis cererea reconvenţională a pârâţilor-reclamanţi P.G.C.L. şi P.A.E., a constatat prescrierea dreptului reclamanţilor-pârâţi şi a autorului acestora la acţiunea în anularea sau reducţiunea testamentului olograf din data de 27.07.1961 şi a disjuns cererea principală, formându-se dosarul nr.3215/4/2008.

La data de 30.06.2008 reclamanţii D.N. şi D.Ş. au formulat cerere modificatoare cu privire la capetele doi şi trei de cerere solicitând să se constate că D.C. este moştenitor legal al defunctei D.Ş., în calitate de fiu, cu cota legală cuvenită, iar reclamanţilor, succesori legali ai lui D.C. le revine cota autorului lor din masa succesorală rămasă după defuncta D.Ş.. S-a arătat prin încheierea din 29.09.1961 din dosarul notarial nr.325/1961 autoarea pârâţilor a optat pentru moştenirea testamentară, renunţând la moştenirea legală.

Dosarul nr.3215/4/2008 a fost suspendat în baza art.244 pct. 1 Cod procedură civilă până la data de 19.09.2011, când s-a dispus repunerea cauzei pe rol ca urmare a rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr.1944/01.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

La data de 19.09.2011 reclamanţii au formulat cerere completatoare în ceea ce priveşte motivele de nulitate absoluta a certificatului de moştenitor nr.402/25.05.1987, pentru fraudă la lege, deoarece succesiunea a fost începută cu doi moştenitori şi continuată doar cu un moştenitor, prejudiciind drepturile autorului lor de moştenitor legal. De asemenea, în certificatul de moştenitor nr.402/1987 este trecut un legat universal, iar nu un legat cu titlu particular, a cărui validitate urmează a fi constatat după verificarea de scripte, fapt ce prejudiciază interesele autorului lor. În cazul în care testamentul olograf nu ar fi scris şi semnat de defunctă, acesta urmează a fi înlăturat. S-a mai arătat că autorul reclamanţilor a acceptat succesiunea tocmai prin nerecunoaşterea testamentului în faţa notarului public şi prin plata taxelor succesorale şi prin solicitarea împărţirii moştenirii, făcută înăuntrul termenului de 6 luni.

La aceeaşi dată a fost solicitată verificare de scripte cu privire la scrisul şi semnătura defunctei D.Ş., solicitare încuviinţată de instanţă date fiind considerentele sentinţei civile nr.1944/01.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

La dosarul cauzei a fost depus raport de expertiză grafică extrajudiciară şi s-a dispus efectuarea unei expertize grafice judiciare de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice care a stabilit că testamentul a fost scris în întregime şi semnat de autoarea părţilor, D.Ş..

Au fost formulate obiecţiuni la raportul de expertiză, la care expertul a răspuns menţinându-şi opinia şi s-a respins cererea de efectuare a unei noi expertize grafice.

Pârâţii au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la nulitatea relativă a certificatului de moştenitor nr.402/25.05.1987 (în privinţa calificării testamentului), arătându-se că prin sentinţa civilă nr.1944 din 01.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti s-a constatat prescris dreptul la acţiune al reclamanţilor cu privire la anularea sau reducţiunea testamentului olograf din data de 27.07.1961. A fost invocată şi excepţia prescripţiei dreptului material al acţiunii în privinţa nulităţii relative a certificatului de moştenitor nr.402/25.05.1987 (în privinţa calificării testamentului).

Asupra excepţiilor invocate de pârâţi instanţa a reţinut că acestea sunt neîntemeiate de vreme ce reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 402/25.05.1987 pentru frauda la lege, motivele invocate nefăcând parte din sfera de aplicare a nulităţii relative la care se referă cele două excepţii invocate.

De altfel, observând motivarea pârâţilor, instanţa a constatat că se face o confuzie între certificatul de moştenitor, ca act procedural succesoral emis de notar ce atestă calitatea de moştenitor legal sau testamentar a unei persoane şi testament ca act juridic special, generator de drepturi şi obligaţii.

Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii (art.88 alin.1 din Legea nr.36/1995 sau art.23 din Decretul nr.40/1935 modificat prin Decretul nr.378/1960 în reglementarea anterioară). Chiar dacă terminologia folosită – anulare – ar duce la concluzia că este vorba despre nulitate relativă, acţiunea fiind prescriptibilă în termenul general de trei ani, trebuie observat că acţiunea în anularea certificatului de moştenitor nu este o acţiune de sine stătătoare, ci grefată pe acţiunile care sancţionează direct drepturile moştenitorilor sau terţilor, fiind aplicabile regulile specifice acestor din urma acţiuni care constituie suportul şi dau consistenţă acţiunii în anularea certificatului de moştenitor.

Astfel, se face distincţia între situaţia în care moştenitorul a participat sau nu la procedura succesorală. În caz de participare, certificatul emis are valoarea unei convenţii între moştenitori, anularea putând fi cerută pentru vicii de consimţământ sau incapacitate ori pentru cauze de nulitate absolută, potrivit dreptului comun. Dacă nu a participat, acţiunea în anularea certificatului de moştenitor este imprescriptibilă când vizează constatarea calităţii de moştenitor, stabilirea masei succesorale şi a drepturilor fiecărui moştenitor.

Prin sentinţa civilă nr.5617/29.06.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, s-au respins ca neîntemeiate excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la nulitatea relativă a certificatului de moştenitor nr.402/25.05.1987 şi excepţia prescripţiei dreptului material al acţiunii în privinţa nulităţii relative a certificatului de moştenitor nr.402/25.05.1987; s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii D.N. şi D.Ş., împotriva pârâţilor P.G.C.L. şi P.A.E.; s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr.402/25.05.1987 emis de Notariatul de Stat Local Sector 4 Bucureşti în dosarul nr.502/1987, repunere pe rol a dosarului nr.325/1961; s-a constatat deschisă succesiunea defunctei D.Ş., decedată la data de 07.08.1961, având ultimul domiciliu în Bucureşti, sector 4; s-a constatat că au calitatea de moştenitori ai defunctei D.Ş., D.C. şi P.A., primul în calitate de moştenitor legal, cu o cotă de 1/2 din moştenire, cea de a doua atât în calitate de moştenitor legal cu o cotă de 1/2 din moştenire, cât şi în calitate de moştenitor testamentar.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, atât reclamanţii cât şi pârâţii sunt nepoţii de fii postdecedaţi ai lui D.Ş., decedată la data de 07.08.1961.

Succesiunea defunctei a fost dezbătută, calitatea de moştenitor, cotele şi componenţa masei succesorale fiind constatate prin certificatul de moştenitor nr.402/25.05.1987 emis de Notariatul de Stat Local Sector 4 Bucureşti în dosarul nr.502/1987, repunere pe rol a dosarului nr.325/1961 (f. 30-31).

Suspendarea procedurii notariale a intervenit ca urmare a neînţelegerilor ivite cu privire la valabilitatea testamentului olograf prezentat de fiica defunctei, succesorii, D.C. şi P.A., fiind îndrumaţi, prin încheierea din data de 29.09.1961, să se adreseze instanţei pentru soluţionarea acestor neînţelegeri.

Repunerea pe rol s-a făcut la cererea pârâţilor, moştenitori ai lui P.A., fiica defunctei, care au prezentat notarului de stat sentinţa civilă nr. 693/24.02.1987 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Dispoziţiile legale în vigoare la data întocmirii certificatului de moştenitor, Decretul nr.40/1935 modificat prin Decretul nr.378/1960, art.15 - 19, prevăd că în cazul în care există neînţelegeri între moştenitori acestea vor fi soluţionate de instanţă, certificatul urmând a fi eliberat pe baza hotărârii judecătoreşti.

În speţa de faţă există o hotărâre judecătorească la baza emiterii certificatului de moştenitor nr.402/25.05.1987, însă acesta nu dezleagă neînţelegerile ivite între moştenitori. Prin dispozitivul sentinţei civile nr. 693/24.02.1987 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti este respinsă acţiunea pârâţilor de constatare a inexistenţei dreptului autorului reclamanţilor de a cere anularea sau reducţiunea testamentului olograf.

Având în vedere că prin dispozitivul sentinţei nu se reţine că doar P.A. are vocaţie succesorală concretă la moştenirea defunctei D.Ş., iar D.C. este exheredat indirect prin testamentul olograf din data 27.07.1961, notarul de stat nu putea să îl excludă pe acesta de la dezbaterea moştenirii.

Astfel, în baza art.12 din Decretul nr.40/1935 modificat prin Decretul nr.378/1960, notarul avea obligaţia să îi citeze şi pe autorul reclamanţilor, în calitate de fiu la dezbaterea moştenirii defunctei D.Ș.. Încălcarea acestor dispoziţii legale imperative atrage nulitatea actului, respectiv a certificatului de moştenitor nr.402/25.05.1987 emis de Notariatul de Stat Local Sector 4 Bucureşti în dosarul nr.502/1987, repunere pe rol a dosarului nr.325/1961.

Având în vedere că instanţa nu poate dispune decât în limitele în care a fost investită, instanţa a constatat deschisă succesiunea defunctei D.Ș. la data de 07.08.1961.

Reclamanţii au arătat expres în şedinţa publică din data de 14.05.2012 (f. 24 vol. III) că nu au înţeles să solicite nulitatea testamentului olograf, iar capetele doi şi trei de cerere vizează doar constatarea calităţii de moştenitor legal autorului reclamanţilor asupra moştenirii lăsată de defuncta D.Ş., respectiv a dreptului reclamanţilor la această moştenire.

Astfel, instanţa a constatat calitatea de moştenitor legal a autorului reclamanţilor care a acceptat moştenirea prin acte neechivoce, contestarea testamentului olograf în faţa notarului de stat, plata taxelor succesorale şi notificarea celuilalt moştenitor pentru împărţirea bunurilor succesorale. Atât timp cât din cuprinsul testamentului olograf nu rezultă intenţia testatoarei de a-l exhereda pe autorul reclamanţilor, iar legatul vizează un anumit bun, deci nu universalitatea bunurilor sau o fracţiune din acestea, acesta păstrează calitatea de moştenitor legal.

În ceea ce o priveşte pe autoarea pârâţilor, P.A., aceasta a acceptat moştenirea atât ca moştenitor legal, cât şi testamentar, cele două calităţi neexcluzându-se una pe cealaltă. Acest fapt rezultă şi din consemnările notarului de stat care a stabilit natura succesiunii ca fiind legală şi testamentară, iar calitatea de moştenitor decurgând din gradul de rudenie (reţinând că este fiica) şi din legat.

Aşa fiind, cotele care se cuvin moştenitorilor defunctei D.Ş. sunt de câte 1/2 din moştenire, iar reclamanţii ca moştenitori legali ai autorului D.C. şi deci, dobânditori universali, au dreptul şi la cota de 1/2 din moştenire.

Faţă ce considerentele expuse în cele ce preced, instanţa a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a constatat nulitatea certificatului de moştenitor nr.402/25.05.1987 emis de Notariatul de Stat Local Sector 4 Bucureşti, a constatat deschisă succesiunea defunctei D.Ș. şi calitatea de moştenitori legali a fiilor acesteia, D.C. şi P.A., fiecare cu cota de ½ din moştenire şi calitatea de moştenitor testamentar, legatar cu titlu particular a fiicei P.A..

Referitor la cheltuielile de judecată, în temeiul art.274 şi art. 276 Cod procedură civilă, instanţa a luat act că acestea nu au fost solicitate.

Împotriva acestei soluţii în termen legal, motivat şi timbrat au formulat apel ambele părţi.

Prin apelul formulat, apelanţii-pârâţii P.G.C.L. şi P.A.E. au solicitat admiterea acestuia şi, în principal, schimbarea sentinţei civile atacate în sensul admiterii excepţiilor autorităţii de lucru judecat şi excepţia prescripţiei dreptului material al acţiunii în privinţa nulităţii certificatului de moştenitor nr. 402/25.05.1987.

În subsidiar, au solicitat schimbarea sentinţei civile atacate în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.

Apelanţii-pârâţi au arătat că nulitatea invocată de reclamanţi în privinţa calificării testamentului olograf ca fiind un legat universal sau cu titlu universal trebuia calificată ca fiind o nulitate relativă şi nu una absolută.

Motivele de nulitate invocate de reclamanți atrag nulitatea relativă a certificatului de moştenitor, care ar putea duce la anularea acestuia cu consecinţa reducțiunii legatului (deoarece criticile vizează conţinutul certificatului de moştenitor).

Cum prin sentinţa civilă nr. 1944/01.04.2008, rămasă definitivă şi irevocabilă s-a stabilit cu putere de lucru judecat că s-a prescris dreptul la acţiune al reclamanţilor în ceea ce priveşte anularea sau reducţiunea testamentului olograf din data de 27.07.1961, toate motivele de nulitate relativă care atrag anularea certificatului de moştenitor şi implicit reducţiunea nu mai pot face obiectul cercetării judecătoreşti, în acest sens fiind întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul de cerere ce face obiectul completării cererii de chemare în judecată.

În privinţa prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune (cu privire la nulitatea relativă privind greşita calificare a testamentului olograf) apelanții au arătat că chestiunea nulităţii privind calificarea testamentului a fost pentru prima dată invocată în faţa instanţei de judecată la data de 19.09.2011 iar nulitatea fiind una relativă să se aibă în vedere ca fiind o acţiune personală se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani. Momentul de la care curge termenul prescripţiei este anul 1987, când autorul reclamanţilor, D.C. a luat cunoştinţă de emiterea certificatului de moştenitor iar după anul 1961, şi nici după anul 1987, autorul reclamanţilor, D.C. deşi luase cunoştinţă de conţinutul testamentului olograf şi fusese îndrumat de notar să se adreseze instanţei de judecată pentru anularea acestuia), acesta nu a făcut niciun demers pentru a contesta testamentul olograf din data de 27.07.1961.

Mai mult decât atât, în anul 1987, autorul D.C. a fost parte într-un proces având ca obiect constatarea intervenirii prescripţiei dreptului acestuia de a mai solicita anularea testamentului olograf din data de 27.07.1961. Fiind prezent la dezbaterile care au avut loc în cadrul acestui proces, D.C. a declarat că, conform practicalei hotărârii judecătoreşti, din data de 24.02.1987, că nu înţelege să solicite anularea sau reducţiunea testamentului olograf lăsat de defuncta D.Ş. la data de 27.07.1961.

În plus, s-a solicitat să se aibă în vedere că prescripţia ar opera şi în defavoarea directă a reclamanţilor ca autori ai defunctului D.C., iar acţiunea a fost introdusă pe rolul instanţei la data de 16.08.2007 (când nu s-a solicitat anularea certificatului pentru acest motiv), iar completarea acţiunii cu acest capăt de cerere a avut loc la data de 19.09.2011, când dreptul reclamanţilor fusese prescris la data de 17.08.2010.

Singurul motiv de nulitate absolută care ar putea face obiectul analizei instanţei de judecată este acela că testamentul nu ar fi fost scris şi semnat de către defunctă, lipsind aşadar, în totalitate consimţământul acesteia, însă din probele administrate în cauză, respectiv expertiza criminalistică, rezultă fără putinţă de tăgadă că testamentul a fost scris şi semnat de către D.Ş..

În privinţa procedurii eliberării certificatului de moştenitor nr. 402/1987, apelanţii au arătat că procedura succesorală s-a dezbătut în contradictoriu cu cei doi moştenitori ai defunctei D.Ş., respectiv A.P. – fiica şi D.C. – fiu, care au fost citaţi şi prezenţi la deschiderea procedurii succesorale a defunctei D.Ş..

La momentul citirii testamentului olograf din data de 27.07.1961, moştenitorul D.C. a declarat că nu recunoaşte că acest testament a fost scris de defunctă, D.Ş.. În mod legal, notarul de stat suspendă procedura notarială şi îndrumă părţile să se adreseze instanţei de judecată pentru soluţionarea neînţelegerilor ivite cu privire la valabilitatea testamentului olograf. Procedura s-a suspendat la data de 29.09.1961.

De la această dată, moştenitorul D.C. a rămas în pasivitate mai bine de 25 de ani. Interesul în introducerea unei acţiuni în anularea sau reducţiunea testamentului olograf, având în vedere că i se încalcă rezerva succesorală, nu a existat în ceea ce îl priveşte pe D.C.. Concluzia care se desprinde din aceasta atitudine este aceea ca D.C. a acceptat în mod tacit efectele testamentului olograf, al cărui conţinut l-a cunoscut la data de 29.09.1961.

După moartea A.P., moştenitorii acesteia (pârâţii din prezenta cauză), având interes în deschiderea succesiunii de pe urma defunctei lor mame, şi pentru că nu există o altă cale pentru redeschiderea procedurii succesorale de urma defunctei D.Ş. au introdus o acţiune prin care au solicitat instanţei să se constate prescris dreptul moştenitorului D.C. să solicite anularea sau reducţiunea testamentului olograf. Fiind prezent la dezbaterile care au avut loc în cadrul acestui proces, D.C. a declarat ca, conform practicalei hotărârii judecătoreşti, din data de 24.02.1987, că nu înţelege să solicite anularea sau reducţiunea testamentului olograf lăsat de defuncta D.Ş. la data de 27.07.1961. Declaraţia are efectul juridic al unui înscris autentic, fiind dată în faţa instanţei de judecată şi poate fi calificată ca o acceptare expresă a testamentului olograf.

În considerentele sentinţei civile nr. 693/24.02.1987, instanţa a reţinut că, deoarece, pârâtul nu a înţeles să solicite în termenul prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 reducţiunea sau anularea testamentului, notariatul de stat era obligat să elibereze certificat de moştenitor reclamanţilor care veneau la succesiunea defunctei D.Ş. a în numele mamei lor, P.A., ce fusese instituită legatar universal în baza testamentului olograf din 27.07.1961. Prin urmare, efectele acestei dispoziţii ale instanţei nu pot fi calificate decât ca o reţinere a unei exheredări indirecte, care rezultă din instituirea de legatar fără a menţiona expres exheredarea unuia dintre moştenitorii legali.

Deşi interesul în promovarea unei acţiuni în anularea testamentului olograf aparţinea numai moştenitorului D.C., acesta rămas în pasivitate (care generează efecte juridice). Prin promovarea acţiunii în constatare din anul 1987, acesta a fost provocat sa-si spună punctul de vedere cu privire la testamentul olograf şi de data aceasta, în mod expres, acesta a declarat că nu înțelege să solicite anularea testamentului. În aceste condiţii, ținând cont de sentinţa civilă nr. 693/1987, care clarifică neînţelegerile cu privire la testamentul olograf, notarul de stat, în temeiul art. 19 din Decretul nr.40/1953 a emis certificatul de moştenitor pe numele pârâţilor.

În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art.12 din Decretul nr.40/1935 modificat prin Decretul nr.378/1960, având în vedere faptul că sentinţa civilă nr.693/24.02.1987 a dezlegat neînţelegerile ivite între moştenitori şi a tranşat problema exheredării indirecte a moştenitorului D.C..

Art.12 se referă la citarea tuturor moştenitorilor (legali sau testamentari) în prima fază, ceea ce notarul a şi făcut, în sensul că la termenul fixat, acesta, şi în prezenţa moştenitorului legal, D.C. a dat citire testamentului. Aşadar, norma de la art. 12 a fost pe deplin respectată, toţi moştenitorii fiind prezenţi.

În cauză, au devenit incidente dispoziţiile art.15 (neînţelegeri între moştenitori) procedura fiind suspendată şi părţile îndrumate spre instanţa de judecată.

Apelanţii-pârâţi au arătat că au în vedere dispoziţiile art.15 teza a II-a, care prevede că "după soluţionarea de către instanţa judecătorească a neînţelegerilor dintre moştenitori, ei pot cere redeschiderea procedurii succesorale şi eliberarea certificatului de moştenitor."

Dispoziţiile art.15 din decret nu mai fac vorbire de citarea tuturor moştenitorilor la redeschiderea procedurii. De fapt, o astfel de dispoziţie, în această fază ar fi fost inutilă, deoarece notarul, se supune hotărârii judecătoreşti care se pronunţă în condiţii de contradictorialitate, prevăzută de Codul de procedură civilă şi nu mai are a stabili aspecte contradictorii, acestea fiind stabilite de instanţa de judecată.

În orice caz, necitarea tuturor moştenitorilor, după soluţionarea de către instanţa de judecată a neînţelegerilor considera că este sancţionată cu nulitatea relativă (pentru că norma încălcată devine una dispozitivă, în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut expres şi în această fază obligativitatea citării, iar interesul pe care îi apară este unul personal). Sub acest aspect, a considerat că această neregularitate nu mai poate fi invocată având în vedere dispoziţiile art.3 din Decretul nr.167/1958, şi expirarea termenului de 3 ani de la data eliberării certificatului de moştenitor. În acest sens a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a invoca nulitatea certificatului de moştenitor, pe acest aspect al necitării.

În această fază citarea moştenitorului care a fost considerat ca exheredat nu mai este necesară din moment ce acesta a fost parte în litigiul care a soluţionat neînţelegerile dintre ei. Sentinţa civilă nr.693/24.02.1987, deşi, la prima vedere pare că profită lui D.C., aceasta califică moştenirea ca fiind una testamentară cu legatar universal. Această sentinţă nu a fost supusă cenzurii instanţei de control judiciar, care să modifice chiar şi partea din considerente care nu îi profita lui D.C..

Este ştiut faptul că cel care a pierdut procesul are interes să atace acea parte a hotărârii care este susceptibilă de a dobândi puterea de lucru judecat, adică dispozitivul, în timp ce considerentele dobândesc acest efect numai în limita în care explică dispozitivul şi îşi găsesc corespondent în el.

Totuşi, sunt situaţii în care poate apărea interesul pentru atacarea separată a considerentelor. De ex.: dacă printr-o hotărâre se respinge cererea reclamantului ca prematură, ca inadmisibilă, dar în considerente se foloseşte o motivare subsidiară, arătându-se că pe fond, cererea reclamantului este fondată, pârâtul are interes să atace motivarea instanţei, pentru că la introducerea unei cereri noi, i se poate opune autoritatea de lucru judecat. S-a spus, că în acest caz ceea ce este socotit un considerent apare a fi o soluţie dată unei probleme de fapt sau de drept; cu alte cuvinte, nu interesează aşezarea topografică a "considerentului" ce se atacă, ci natura lui juridică potrivit cu conţinutul său. Or, au arătat că instanţa, prin sentinţa civilă nr. 693/24.02.1987, a tratat juridic, chiar dacă a făcut-o în considerente problema naturii succesiunii, precum şi a naturii legatului.

De fapt, în acest mod a considerat și notarul de stat dispoziţia din considerente atunci când a citat în cuprinsul certificatului de moştenitor dispoziţia instanţei potrivit căreia "Notariatul de stat era obligat să elibereze certificatul de moştenitor reclamanţilor care veneau la succesiunea defunctei D.Ş. în numele mamei lor P.A., ce fusese instituită legatar universal în baza testamentului olograf din 27.07.1961,, iar fraza din considerente seamănă cu un dispozitiv, pentru că obligă Notariatul să procedeze într-un anume fel.

În plus, se consideră că instanţa a considerat greşit că autorul reclamanţilor a acceptat succesiunea prin acte neechivoce, enumerând contestarea testamentului olograf, plata taxelor succesorale şi notificarea celuilalt moştenitor pentru împărţirea bunurilor, câtă vreme în considerentele sentinţei civile nr. 693/1987 se ia act de faptul că pârâtul, D.C. nu contestă testamentul olograf.

În privinţa plaţii taxelor succesorale, acestea au fost plătite exclusiv de mama acestora, P.A., D.C. neavând venituri aşa cum singur a declarat printr-o notificare, iar notificarea celuilalt moştenitor, nu reprezintă un act de acceptare, în condiţiile în care acesta a arătat că nu deţine venituri pentru a achita taxele succesorale.

La rândul lor, apelanţii-reclamanţi D.Ş. şi D.N. au criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului lor şi schimbarea în parte a sentinţei apelate.

Apelanţii au criticat sentinţa susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra rezultatului verificării de scripte, motivând aceasta prin faptul că reclamanţii "nu au înţeles să solicite nulitatea testamentului olograf. Moştenitorii legali, în calitate de continuatori ai persoanei testatorului, pot contesta, fără nici o procedură specială, autenticitatea scriiturii/scrisului, datei şi semnăturii unui testament olograf.

Apelanţii arată că în situaţia prevăzută de art.177 şi 178 şi urm. Cod procedură civilă, în privinţa testamentului olograf, cel căruia i se opune un asemenea act (moştenitorii legali sau statul) pot să declare că nu recunosc scrierea sau semnătura ca aparţinând defunctului.

În cazul în care apartenenţa scrierii sau semnăturii rămâne nesigură, instanţa a respins cererea celui care se prevalează de testament în favoarea sa, orice dubiu fiind în favoarea moştenitorului legal (art.983 Cod civil –deoarece în acest caz, debitorii sunt moştenitorii legali).

Deci, nu este vorba despre constatarea nulităţii testamentului, ci de înlăturarea sa (a se vedea şi art.82 (2) Cod procedură civilă), cu consecinţa nulităţii absolute a certificatului de moştenitor eliberat în baza testamentului olograf astfel înlăturat şi a pierderii calităţii de moştenitor testamentar.

Apelanţii au arătat că pe data de 17.03.2008, pârâţii au prezentat testamentul olograf în baza art. 1177 Cod civil, reclamanţii au declarat că nu cunosc scrisul şi semnătura din acest înscris olograf ca fiind ale bunicii Ş., solicitând efectuarea verificării acestora, iar instanţa a apreciat că în cauză nu este necesară efectuarea unei noi expertize.

Apelanţii-reclamanţi au solicitat ca, în urma verificării de scripte, testamentul olograf din 27.07.1961, atribuit bunicii D.Ş., să fie înlăturat, arătând că pârâţii nu au dovedit, fără dubiu, că testamentul olograf din 27.07.1961 a fost scris şi semnat de D.Ş..

Între scrierea şi semnătura din testamentul olograf şi semnăturile de comparaţie, sunt diferenţe majore, neexplicate în raportul de expertiză (se invocă îmbătrânirea scriptorului şi boala sa).

La dosar se găsesc raportul de expertiză grafică din 28.10.2011 şi în nota de obiecţiuni formulate de domnul expert P.G., care arată foarte clar că scrisul şi semnătura din testamentul olograf nu aparţin aceleiaşi persoane, iar semnătura nu aparţine bunicii lor D.Ş..

Pârâţii nu au depus nici un înscris de comparaţie referitor la scrisul bunicii, iar semnăturile de comparaţie au vechime de peste 20 de ani (deşi la termenul din 14.05.2012 au recunoscut că au astfel de înscrisuri de comparaţie).

La termenul din 31.10.2011, s-a aprobat expertiza în cadrul înscrierii în fals iar cei doi pârâţi au fost citaţi, însă la termenul următor, pârâtul P.A.E. a lipsit, iar apărătorul acestuia nu a prezentat procura specială şi nu a dovedit nici o împiedicare întemeiată a pârâtului P. de a fi prezent.

Apelanţii invocă prevederile art. 180 şi 182 Cod procedură civilă, şi susţin că fiind vorba despre înscrierea în fals, rezulta că pârâtul P.A.E. a recunoscut faptul că testamentul este fals.

Referitor la acceptarea succesiunii de către P.A. în mod expres, conform dispoziţiilor testamentare, s-a arătat că instanţa fondului a confundat deschiderea succesiunii făcută la Notariat şi consemnată în încheierea din 29.09.1961, cu cele înscrise în certificatul de moştenitor 402/1987 unde într-adevăr se arată că "natura succesiunii este legală şi testamentară".

Apelanţii susţin că în faţa Notarului, pe data de 29.09.1961, autoarea pârâţilor declara că acceptă succesiunea conform dispoziţiilor testamentare, şi în aceste condiţii, faţă de această acceptare expresă a succesiunii, conform dispoziţiilor testamentare, irevocabilă, care echivalează cu renunţarea indirectă la moştenirea legală, după 26 de ani, în 1987, P.A. nu mai putea să accepte moştenirea legală, la care astfel renunţase, mai ales că tatăl lor, C., acceptase moştenirea legală încă din 1961, în termenul de 6 luni prevăzut de lege şi i se transmisese întreg patrimoniul succesoral legal.

Au solicitat să se ia act de faptul că P.A. este doar moştenitoare testamentară şi nu este moştenitoare legală.

Prin decizia civilă nr.1323 A din 18.12.2013, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi D.Ş. şi D.N. şi de apelanţii-pârâţi P.G.C.L. şi P.A.E., împotriva sentinţei civile nr.5617/29.06.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Pentru a decide astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa civilă apelată, prin prisma motivelor de apel şi din oficiu, conform art.295 şi 129 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat nefondate apelurile, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost investită cu cerere principală prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr.402/25.05.1987 eliberat de Notariatul de Stat Local al Sectorului 4 Bucureşti, constatarea calităţii de moştenitori legali după defuncta D.Ș. a numiţilor P.A., fiica şi D.C., fiu, fiecare cu o cotă de 1/2 din masa succesorală şi respectiv a dreptului reclamanţilor asupra cotei de 1/2 din moştenirea defunctei D.Ș., ca succesori legali ai defunctului D.C., cerere ulterior modificată cu privire la capetele doi şi trei de cerere solicitând să se constate că D.C. este moştenitor legal al defunctei D.Ș., în calitate de fiu, cu cota legală cuvenită, iar reclamanţilor, succesori legali ai lui D.C. le revine cota autorului lor din masa succesorală rămasă după defuncta D.Ș.. S-a arătat prin încheierea din 29.09.1961 din dosarul notarial nr.325/1961 autoarea pârâţilor a optat pentru moştenirea testamentară, renunţând la moştenirea legală şi completată în ceea ce priveşte motivele de nulitate absolută a certificatului de moştenitor nr.402/25.05.1987, pentru fraudă la lege, deoarece succesiunea a fost începută cu doi moştenitori şi continuată doar cu un moştenitor, prejudiciind drepturile autorului lor de moştenitor legal.

De asemenea, în certificatul de moştenitor nr.402/1987 este trecut un legat universal, iar nu un legat cu titlu particular, a cărui validitate urmează a fi constatată după verificarea de scripte, fapt ce prejudiciază interesele autorului lor. În cazul în care testamentul olograf nu ar fi scris şi semnat de defunctă, acesta urmează a fi înlăturat. S-a mai arătat că autorul reclamanţilor a acceptat succesiunea tocmai prin nerecunoașterea testamentului în faţa notarului public şi prin plata taxelor succesorale şi prin solicitarea împărțirii moştenirii, făcută înăuntrul termenului de 6 luni.

Având în vedere motivele pentru care este solicitată anularea, printre altele şi frauda la lege, instanţa de fond în mod corect a reţinut că este vorba despre nulitatea absolută, acţiunea fiind astfel imprescriptibilă.

O hotărâre judecătorească prin care s-a consfinţit un drept, în mod irevocabil, se bucură de prezumţia absolută de adevăr (res judicata pro veritate habetur) şi nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre.

Principiul lucrului judecat împiedică nu numai o nouă judecată, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză, fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că dreptul recunoscut unei părţi şi constatările reţinute printr-o hotărâre judecătorească nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească, dată într-un alt proces (art.1201 din Codul civil).

Elementele lucrului judecat sunt acelea care structurează lucrul judecat şi care îi determină efectele. Aceste elemente rezultă din art.1201 din Codul civil, text care se referă la tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel, potrivit acestui text, "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate."

În speţă, aceste elemente sunt diferite faţă de sentinţa civilă nr.1944/01.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti s-a constatat prescris dreptul la acţiune al reclamanţilor cu privire la anularea sau reducțiunea testamentului olograf din data de 27.07.1961, cererea ce face obiectul prezentului dosar este diferită de cea din dosarul nu este cerută nr.1944/01.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, obiectul dedus judecăţii este diferit în cele două dosare, astfel că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce priveşte verificarea de scripte, tribunalul a constatat că instanţa de fond s-a pronunţat pe această cerere, admiţând depunerea scriptelor de comparaţie, neavând relevanţă că înscrisurile depuse au peste 20 ani vechime, iar ulterior, a încuviinţat şi a dispus efectuarea unei expertize grafice de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice.

Prin raportul de expertiză întocmit precum şi prin răspunsul la obiecţiuni s-a concluzionat că testamentul olograf este scris şi semnat de D.Ş., fiind astfel stabilit în cadrul unei probe având părerea unui specialist neutru, administrată în cadrul procesului, cu respectarea principiului contradictorialităţii, că testamentul este autentic, emanând de la persoana care se pretinde autorul, fiind scris şi semnat de către aceasta, astfel încât nu poate fi înlăturat şi luată în considerare expertiza extrajudiciară depusă în cauză de către partea care are interesul de a înlătura acest act.

Pe aspectele de fond ale cauzei, tribunalul a reţinut că prin dispozitivul sentinţei civile nr. 693/24.02.1987 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti este respinsă acţiunea pârâţilor de constatare a inexistenţei dreptului autorului reclamanţilor de a cere anularea sau reducțiunea testamentului olograf, fără să analizeze aspecte de fond, ci doar a arătat faptul că Notariatul de stat era obligat să elibereze certificat de moştenitor.

Potrivit art.700 din Codul civil, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.

În sistemul de drept românesc, acceptarea succesiunii poate fi expresă sau tacită, iar conform art. 689 din Codul civil, acceptarea este tacită când moştenitorul îndeplineşte un act pe care nu ar fi putut să-l facă decât în calitate de moştenitor şi care lasă să se supună neapărat intenţia de acceptare.

Întrucât textul nu enumeră actele care pot fi considerate ca expresia unei acceptări tacite rămâne la aprecierea instanţelor să decidă care dintre actele efectuate de moştenitor constituie sau nu o acceptare tacită a succesiunii.

Tribunalul a apreciat că motivarea primei instanţe în sensul că a constatat calitatea de moştenitor legal a autorului reclamanţilor care a acceptat moştenirea prin acte neechivoce, contestarea testamentului olograf în faţa notarului de stat, plata taxelor succesorale şi notificarea celuilalt moştenitor pentru împărţirea bunurilor succesorale.

Pentru nechemarea şi neparticiparea tatălui reclamanţilor la procedura de eliberare a certificatului de moştenitor nr.402/1987, deşi în cuprinsul certificatului de moştenitor se vorbeşte de faptul că este succesiune legală şi testamentară, tribunalul a apreciat că instanţa de fond în mod corect a reţinut că acest certificat este nelegal şi l-a anulat.

În limitele investirii, în raport de principiul disponibilităţii, instanţa a constatat calitatea de moştenitor al celor doi succesori ai defunctei D.Ş., părţile din prezenta speţă preluând cotele acestor succesori fie prin reprezentare, fie prin transmitere.

Faţă de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 301 şi urm. Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanţii D.Ş. şi D.N. şi pârâţii P.G.C.L. şi P.A.E..

În motivarea recursului formulat recurenţii-reclamanţi D.Ş. şi D.N. au invocat dispoziţiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă și au criticat decizia sub următoarele aspecte:

1. Instanța de apel a analizat doar parțial primul motiv de apel şi a omis a analiza cel de-al doilea motiv de apel.

Dezvoltând motivele neanalizate de către instanţa de apel, recurenţii au arătat că au solicitat înlăturarea testamentului olograf din 27.07.1961 atribuit bunicii D.Ş., prin aplicarea art.182 (2) coroborat cu art.180 (1) şi (2) Cod procedură civilă, arătând că la termenul din 31.10.2011, s-a încuviinţat expertiza în cadrul înscrierii în fals, pârâtul P. nefiind de faţă, instanţa a dispus şi cei doi pârâţi au fost citaţi. La termenul următor, din 28.11.2011, pârâtul P.A.E. a lipsit, iar apărătorul acestuia nu a prezentat procură specială şi nu a dovedit nici o împiedicare întemeiată a pârâtului P. de a fi prezent, împrejurare pe care au învederat-o