Legat cu titlu particular. Interpretarea articolului 925 cod civil.

 

Legatul cu titlu particular, instituit asupra unui imobil abuziv naţionalizat, sub condiţia retrocedării, conferă legatarului calitatea procesuală activă de a revendica imobilul de la stat.

 Secţia civilă, decizia nr.3412 din 9 octombrie 2002

 

Prin sentinţa civilă nr.711 din 21 iunie 2000, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei D.A.R. care, în contradictoriu cu C.G.M.B., U.V., U.M. şi I.A.V., a solicitat instanţei să constate că imobilul în litigiu a fost abuziv naţionalizat, iar contractul de vânzare-cumpărare prin care pârâta I.A.V. a dobândit imobilul, precum şi contractul de schimb încheiat de aceasta cu pârâţii U.V. şi U.M. sunt lovite de nulitate absolută.

În motivarea sentinţei, privitor la excepţie, instanţa a reţinut că certificatul de moştenitor invocat de reclamantă atestă calitatea de legatar cu titlu particular a reclamantei asupra unor bunuri determinate individual în certificat, printre care nu este menţionat şi apartamentul revendicat, care figurează numai într-un codicil întocmit de numita H.P.S. la 5 iulie 1994 şi care conţine legate cu titlu particular privind şase imobile, toate afectate de condiţia suspensivă ca aceste imobile să-i revină testatoarei prin “desnaţionalizare”.

În conformitate cu prevederile art.925 C.civ., prima instanţă a reţinut că dispoziţia testamentară din codicil este făcută sub condiţie suspensivă şi devine caducă în cazul în care legatarul a murit înaintea îndeplinirii condiţiei.

Întrucât, în cauză, testatoarea a decedat înainte de îndeplinirea condiţiei, s-a apreciat că legatul invocat de reclamantă având ca obiect apartamentul revendicat este caduc, astfel încât reclamanta nu are calitate procesuală activă în cauză.

Prin decizia nr.35 din 24 ianuarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal, cu motivarea că tribunalul a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 925 C.civ., întrucât acest text se referă la decesul legatarului înainte de îndeplinirea condiţiei suspensive, ceea ce nu este cazul în speţă.

Recursurile declarate de pârâţii I.A., U.V. şi U.M. sunt nefondate.

Astfel, recurenţii au susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de apel este greşită, deoarece intimata nu este legatară asupra apartamentului revendicat decât sub condiţia suspensivă a revenirii imobilului în patrimoniul testatoarei, care însă a decedat înaintea îndeplinirii acestei condiţii.

De asemenea, au mai susţinut că art. 978 C.civ., invocat de instanţa de apel în motivare, nu se aplică interpretării testamentelor, astfel încât, în mod greşit instanţa de apel a reţinut, în baza art. 1016 C.civ. că, în speţă, acţiunea în revendicare este un mijloc de apărare şi conservare a dreptului de proprietate. Totodată, decizia instanţei de apel a fost criticată şi pentru considerentul că nu s-a făcut nici o referire în motivare la art. 926 C.civ., text pe care reclamanta şi-a fondat apelul, fiind examinat doar art. 925 C.civ., iar, pe de altă parte, din certificatul de moştenitor depus la dosar nu rezultă şi calitatea de moştenitoare a reclamantei asupra apartamentului în litigiu.

În speţă, testamentul, ca act juridic unilateral mortis causa, cuprinde atât două legate - unul având ca obiect un apartament situat în imobilul din litigiu şi celălalt un loc de veci, ambele fiind pure şi simple, adică neafectate de nici o modalitate -, cât şi legatele menţionate în codicil – parte integrantă a testamentului care se supun aceloraşi reguli şi au aceeaşi valoare juridică ca şi testamentul – având ca obiect mai multe bunuri individual determinate, printre care şi apartamentul revendicat de reclamantă, deci tot legate cu titlu particular, dar toate afectate de condiţia suspensivă “dacă vor reveni la proprietar prin desnaţionalizare”.

Beneficiara testamentului, a legatelor pure şi simple, ca şi a legatelor sub condiţie suspensivă, este intimata – reclamantă.

La data întocmirii testamentului, 26 iunie 1975, posibilitatea revenirii imobilelor în patrimoniul foştilor proprietari nu exista, dar ulterior o atare posibilitate a apărut şi, în temeiul ei, la 5 iulie 1994, testatoarea a redactat codicilul. De altfel, autoarea testamentului a şi valorificat posibilitatea redobândirii imobilelor naţionalizate în baza Decretului nr.92/1950, promovând o acţiune în instanţă pentru obţinerea apartamentului nr.1 din imobilul aflat în litigiu, finalizată după decesul ei, printr-o hotărâre judecătorească.

În calitate de titulară a legatelor sub condiţie suspensivă, intimata-reclamantă este îndreptăţită să acţioneze în instanţă, în temeiul art.1016 C.civ., corect evocat de instanţa de apel, potrivit căruia “creditorul poate, înainte de îndeplinirea condiţiei, să exercite toate actele conservatoare dreptului său”.

Actele de conservare înglobează toate actele prin care se tinde la evitarea pierderii materiale sau dispariţiei juridice a unui drept, iar “desnaţionalizarea”, la care face referire codicilul, nu se produce de drept, adică în puterea legii, ceea ce face necesară promovarea unei acţiuni prin care legatara reia exerciţiul dreptului de proprietate, drept pe care autoarea ei, dacă se dovedeşte o naţionalizare abuzivă a imobilului, nu l-a pierdut niciodată.

Din acest motiv, în condiţiile analizate, acţiunea în revendicare poate constitui un mijloc de apărare şi, sub un anumit aspect, chiar de conservare a dreptului de proprietate, cum a calificat-o instanţa de apel.

În acest context, este fără relevanţă juridică susţinerea recurenţilor U.V. şi U.M., în sensul că instanţa de apel a omis a analiza prevederile art.926 C.civ., chiar dacă a fost evocat de intimata-reclamantă în apelul ei, iar, pe de altă parte, prevederile art.978 C.civ. conţin reguli de interpretare nu doar a convenţiilor, ci a oricărui act juridic, inclusiv a unui act juridic unilateral mortis causa, cum este testamentul.

În ceea ce priveşte art.925 C.civ., textul se referă la legatar, iar nu la testator, cum greşit a reţinut tribunalul, în sensul că legatarul trebuie să fie în viaţă atât în momentul decesului testatorului, cât şi în momentul îndeplinirii condiţiei suspensive care se poate realiza oricând, înainte sau după decesul testatorului.