Imobil intrat în patrimoniul statului ca urmare a emiterii certificatului de vacanţă succesorală.

Notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001. Imobil intrat în patrimoniul statului ca urmare a emiterii certificatului de vacanţă succesorală

                                                 Legea nr. 10/2001  art. 4

 

Opţiunea de acceptare a moştenirii, manifestată prin notificarea formulată, în baza Legii nr. 10/2001, are drept efect înlăturarea statului de la succesiunea vacantă a fostului proprietar, lipsind de eficienţă juridică însuşi certificatul de vacanţă succesorală şi reactivând calitatea de succesori a celor în drept.

Astfel, chiar situaţia absenţei actului de expropriere, nu este necesară o hotărâre distinctă privind constatarea nulităţii certificatului de vacanţă succesorală pentru ca bunul să poată fi restituit persoanelor îndreptăţite.

 

I.C.C.J., Secţia civilă şi de Proprietate Intelectuală, decizia civilă nr. 3097 din 17 aprilie 2007.

 

 

Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, prin sentinţa nr. 1378 din 25 noiembrie 2005 a admis contestaţia formulată de Z.T. şi F.A.F. şi a anulat dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti, prin care s-a respins notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001  şi a obligat intimatul să emită o altă dispoziţie motivată privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul în litigiu, teren în suprafaţă de 448 m.p. şi construcţie demolată.

Pentru a pronunţa această soluţie  s-a reţinut că intimata a respins notificarea formulată de Z.T. şi F.F., vizând acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu motivarea că notificatorii nu pot fi persoane îndreptăţite, în sensul legii, întrucât autorii lor au renunţat la moştenire în favoarea Statului Român.

       In considerentele sale, instanţa a reţinut însă că opţiunea de acceptare a moştenirii manifestată prin chiar notificarea formulată, în baza Legii nr. 10/2001, are drept efect înlăturarea statului de la succesiunea pretins „vacantă” a autoarei contestatorilor, lipsind de eficienţă juridică însuşi certificatul de vacanţă succesorală şi reactivând calitatea de succesori a celor în drept.

În această situaţie particulară, se mai reţine, nu este necesară o hotărâre distinctă privind constatarea nulităţii certificatului de vacanţă succesorală.

Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie care, prin decizia nr. 288/A din 22 mai 2006, a respins ca nefondat apelul intimatei, reţinând, în esenţă, că în chiar situaţia absenţei actului de expropriere, certificatul de succesiune vacantă nu putea împiedica persoanele îndreptăţite să beneficieze de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora moştenitorii cu vocaţie succesorală sunt repuşi în termenul de acceptare a moştenirii, urmare a formulării notificării, în termenul prevăzut de lege.

În cauză a declarat recurs Municipiul Bucureşti, prin Primar General, care susţine, în esenţă, că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii în condiţiile în care contestatorii nu au depus toate actele din care să rezulte calitatea lor de persoane îndreptăţite iar, pe de altă parte, aceştia puteau fi repuşi în termenul de acceptare a succesiunii, numai după ce solicitau constatarea nulităţii absolute a certificatului de vacanţă succesorală, sau, în situaţia în care statul nu ar fi acceptat succesiunea vacantă.

Recursul a fost respins ca nefondat.

Este de necontestat că imobilul în litigiu a aparţinut autoarei contestatorilor, urmare actului de vânzare-cumpărare, din 27 ianuarie 1898, actului dotal, din 30 mai 1908 şi actului de tranzacţie şi partaj voluntar consfinţit prin sentinţa civilă nr. 620 din 12 iunie 1947 a fostului Tribunalul Ilfov, Secţia a I-a civilă.

După decesul autoarei contestatorilor, imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 1167 din 30 decembrie 1967 în scopul declarat al construirii unor blocuri de locuinţe şi a dotărilor aferente oraşului Bucureşti, figurând la poziţia nr. 338 din anexa acestui act normativ.

Ulterior, la aproape doi ani de la data preluării, Notariatul de Stat al Sectorului 2 Bucureşti, emite certificatul de succesiune vacantă din 28 februarie 1969, prin care se constată că în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, care să fi acceptat succesiunea, imobilul în discuţie – ce constituia întreaga masă succesorală rămasă după defuncta A.T. – revine Statului Român.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei legi, beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

Alineatul 3 al textului, dispune că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii.

Tot astfel, cererea de restituire, are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestui act normativ.

Soluţia legislativă are în vedere, ipoteza comună când lipsa din patrimoniul defunctului a unor bunuri de valoare semnificativă, nu i-a motivat pe succesibili să declanşeze dezbaterea succesiunii şi să obţină actul ce atestă vocaţia de a succede în drepturile şi obligaţiile defunctului, respectiv certificatul de moştenitor.

Din această perspectivă, atât practica judiciară cât şi doctrina au statuat că vocaţia la restituire nu este restrânsă decât cu privire la persoanele ce au renunţat expres la moştenire, legea acoperind ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a moştenirii.

Este şi cazul în speţă, instanţele reţinând corect că notificarea formulată în baza art. 22 din lege în termen legal, echivalează cu acceptarea succesiunii, opţiune ce lipseşte de eficienţă actul prin care Statul Român, a cules moştenirea rămasă de pe urma defunctei T. A. sub pretextul că aceasta ar fi fost vacantă.

De altfel, certificatul din 28 februarie 1969, prin care s-a constatat că succesiunea autoarei contestatorilor este vacantă a fost, de plano, lipsit de eficienţă juridică în condiţiile în care, cu mult înainte de emiterea acestuia, bunul fusese deja preluat în patrimoniul statului, urmare exproprierii, prin Decretul nr. 1167 din 30 decembrie 1967.

Cât priveşte, proba calităţii de persoane îndreptăţite, prin actele depuse la dosarul cauzei, contestatorii au făcut pe deplin dovada faptului că sunt moştenitorii autoarei A.T., fiind îndreptăţiţi astfel la măsurile reparatorii prevăzute de lege, înscrisurile prezentate îndeplinind cerinţa de „acte doveditoare”, în înţelesul art. 23, din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară republicării.

Aşa fiind, recursul a fost respins, ca nefondat.