Hotarare de expedient. Mostenitor minor

Instanta este obligata sa se convinga, daca partile au capacitatea legala de a tranzactiona, daca mandatarii sau reprezentantii legali au împuternicirile speciale necesare, daca actul respectiv este expresia vointei libere a partilor, precum si daca acestea nu urmaresc scopuri ilicite (art. 129, 130 si 271-273 C. proc. civ.)

Prin certificatul de mostenitor nr. 815/1953, al Notariatului de stat al raionului I.V. Stalin - Bucuresti se constata ca de pe urma defunctului D.S., decedat la 3 octombrie 1953, a ramas ca avere succesorala: 1) 1/6 sau 2.835 mp din suprafata totala de 14.000 mp teren arabil, cu vecinatatile aratate, situat în Baneasa; 2) 1/6 sau 1.808 mp din suprafata totala de 10.850 mp cu vecinatatile aratate, situat în comuna Mogosoaia, si 3) 500 mp loc de casa, situat în vatra noua a comunei Baneasa, vecin la rasarit cu drumul, la apus cu proprietatea S.N., la sud cu proprietatea Gh.P.si la nord cu proprietatea L.M. Întreaga avere este mostenire de la defunctul T.S.A., tatal decedatului D.S., iar succesoarele sînt T.S. sotia acestuia din urma, careia îi revine 1/4 parte, indiviza si E.S., fiica minora, care mosteneste 3/4 parte indiviza din masa succesorala.

La 18 iunie 1958, S.I., S.Gh., S.N., D.E. si I.M. au cerut anularea certificatului de mostenitor sus-mentionat, aratînd ca acesta nu corespunde realitatii, cu privire la terenul - loc de casa - în suprafata de 500 mp situat în vatra noua a comunei Baneasa, din care, potrivit unei întelegeri intervenite între parti, celor doua succesoare le-ar reveni din succesiune numai 250 mp indiviziune cu reclamantii.

Tribunalul popular al raionului I.V. Stalin - Bucuresti, prin sentinta civila nr. 4.632 din 18 iulie 1958, pronuntata în temeiul art. 273 C. proc. civ., a luat act de declaratia partilor prezente ca au convenit, ca de pe urma defunctului D.S. au ramas 250 mp teren - loc de casa - mentionat la pct. 3 din certificatul de mostenitor nr. 815/1953 al Notariatului I.V. Stalin - Bucuresti, care urmeaza a se împarti la 6 mostenitori.

Împotriva acestei hotarîri a declarat recurs în supraveghere Procurorul General al R.P.R., cerînd casarea ei ca nelegala si netemeinica si trimiterea cauzei pentru o noua judecare aceleiasi instante, pe motiv ca nu a fost citata minora E.S. si ca fiind vorba de o dispozitie cu privire la bunurile acesteia, era necesara aprobarea prealabila a autoritatii tutelare.

În adevar, este de principiu în procesul civil socialist recunoasterea dreptului de dispozitie al partilor, care se poate exercita atât cu privire la drepturile materiale, deduse în judecata, cît si cu privire la exercitiul facultatilor pe care legea le pune la îndemîna partilor pentru promovarea în conditii normale a drepturilor si intereselor lor legitime. Dar folosirea acestor drepturi nu se poate face abuziv si în scopul eludarii legii, în scopul dobîndirii de foloase nelegitime sau prin nesocotirea legi.

Prin dispozitiile art. 271-273 C. proc. civ., se acorda partilor dreptul de a cere de comun acord, instantei sa pronunte o hotarîre potrivita cu învoiala lor.

Este adevarat ca în aceste texte nu se arata în mod expres ca instanta poate sa-si exercite dreptul de control asupra actului de dispozitie, adica a tranzactiei intervenite între parti sub forma contractului judiciar, dar nu este mai putin exact ca rolul activ al judecatorului - reglementat, ca atare, prin art. 129 si 130 C. proc. civ. - este, de asemenea, un principiu fundamental în procesul socialist. Potrivit acestui principiu, instanta nu numai ca nu este obligata sa dea curs, în orice conditii, actelor de dispozitie ale partilor, constatand prin hotarîre învoiala lor, ci dimpotriva, este datoare, pe de o parte, sa se convinga daca partile au capacitatea legala de a tranzactiona, daca mandatarii sau reprezentantii legali au împuternicirile speciale necesare si daca actul este expresia vointei libere a partilor, iar pe de alta parte, trebuie sa cerceteze daca nu cumva partile, de comun acord, urmaresc scopuri ilicite, ca de exemplu, transmiterea proprietatii unui bun pe baza unei hotarîri care sa constate un act de vînzare-cumparare, pentru care nu se obtinuse de la organul de stat competent autorizatia ceruta de lege, ori prejudicierea intereselor statului sau ale unor terte persoane, minori etc. De aceea, ori de cate ori instanta, facînd uz de rolul sau activ, constata o atare situatie, ea este obligata sa respinga actul de dispozitie si sa treaca mai departe la judecarea în fond a cauzei, pentru a nu se consfinti, printr-o hotarîre judecatoreasca, o frauda la lege sau prejudicierea grava a intereselor legitime ale tertilor.

În speta, tribunalul popular, lipsind total de la rolul sau activ, nu a exercitat nici un control asupra tranzactiei, nu a examinat daca reclamantii au calitatea de succesori, daca parata, ca tutoare a fiicei sale minore are încuviintarea speciala necesara.

Judecarea cauzei s-a facut si hotararea de expedient a fost pronuntata fara sa fi fost citata minora E.S. careia i se recunoscuse prin certificatul de mostenitor, a carei anulare s-a cerut, dreptul la 3/4 din succesiunea defunctului sau tata D.S., din care face parte si terenul formînd obiectul tranzactiei.

Dar chiar daca minora ar fi fost reprezentata de mama sa, ca tutoare, totusi nu se putea lua nici o dispozitie cu privire la bunurile acesteia, deoarece tutorele nu poate, fara prealabila încuviintare a autoritatii tutelare, sa faca valabila înstrainarea ori gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum si sa încheie orice alte acte, care depasesc dreptul de a administra.

Actele facute cu calcarea dispozitiilor de mai sus sînt anulabile.

În consecinta, si pentru considerentele aratate, recursul în supraveghere fiind întemeiat, se admite, se caseaza sentinta civila nr. 4.632 din 18 iulie 1958 a Tribunalului popular al raionului I.V. Stalin - Bucuresti si se trimite dosarul aceleiasi instante, pentru o noua judecare a cauzei.