Efectul recunoasterii, de catre parat, la prima zi de infatisare, a masei bunurilor de impartit.

Cheltuieli de judecată în partaj.

Efectul recunoaşterii, de către pârât, la prima zi de înfăţişare, a masei bunurilor de împărţit şi a cotelor. În cadrul operaţiunilor de partaj se are în vedere valoarea bunurilor din momentul împărţelii - decizia civilă nr.189 19.04.2010 - dosar nr.16084 212 2008.Prin sentinţa civilă nr.1559 27.01.2009 Judecătoria Constanţa a admis cererea formulată de reclamantul D.D. în contradictoriu cu pârâtul N.S., a dispus sistarea stării de indiviziune creată prin decesul autoarei D.V., a atribuit reclamantului imobilul situat în Constanţa şi a obligat reclamantul la plata unei sulte în sumă de 50.132,5 lei către pârât. De asemenea, a luat act de renunţarea pârâtului la judecata cererii reconvenţionale şi a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 3.519,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.S-a reţinut că la data de 30.06.2007 a decedat D.V., mama reclamantului şi soţia pârâtului, aceştia având calitatea de moştenitori, reclamantul în calitate de fiu, pârâtul în calitate de soţ supravieţuitor, la moştenirea defunctei au vocaţie succesorală părţile din proces, reclamantul în calitate de fiu cu o cotă succesorală de 3, pârâtul în calitate de soţ supravieţuitor cu o cotă succesorală de 1 , iar în ceea ce priveşte masa partajabilă, instanţa a constatat existenţa bunului constând din apartamentul situat în Constanţa, ca fiind unicul bun supus împărţelii.

Instanţa a atribuit reclamantului imobilul apartament situat în Constanţa, cu obligaţia acestuia de a plăti pârâtului sulta în sumă de 50.132,3 lei, reprezentând contravaloarea cotei corespunzătoare de 1 din valoarea totală de 201.250,0 lei a imobilului.Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a declarat în termen legal apel.În motivarea cererii de apel, a arătat că criticile vizează doar cheltuielile de judecată în sumă de 3519,3 lei, la plata cărora pârâtul a fost obligat în mod nejustificat.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a fost de acord cu acţiunea reclamantului şi a solicitat admiterea cererii formulate de acesta, astfel că nu se află în culpă procesuală şi se impunea aplicarea disp. art.275 din Codul de procedură civilă. Chiar şi renunţarea la judecata cererii reconvenţionale denotă încă o dată dorinţa pârâtului de rezolvare pe cale amiabilă a litigiului, atitudine avută şi anterior introducerii cererii de chemare în judecată, motivul neînţelegerilor constituindu-l doar faptul că reclamantul dorea să-i ofere cu titlu de sultă o sumă nejustificat de mică.

Pe de altă parte, în partaj părţile au dublă calitate, de reclamanţi şi de pârâţi, iar soluţia pronunţată este deopotrivă în interesul tuturor, astfel că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este limitată maximal la cota de 1, cotă pe care nu a contestat-o pe tot parcursul procesului.

Reclamantul a formulat cerere de aderare la apel, formulând critici asupra sentinţei cu privire la faptul că dispozitivul sentinţei nu menţionează calitatea părţilor de moştenitori, cotele ce le revin şi compunerea masei succesorale, limitându-se la a dispune numai cu privire la ieşirea din indiviziune, precum şi cu privire la valoarea imobilului succesoral.A susţinut reclamantul că expertiza Brumă Eugen, efectuată la instanţa de fond, nu reflectă valoarea reală a imobilului. Evoluţia preţurilor pe piaţa imobiliară a fost într-o continuă scădere, determinată de criza economico-financiară cu care se confruntă România, astfel încât suma de 54.850 euro este mult prea mare şi nu reflectă valoarea reală a imobilului, apartament cu 2 camere, nedecomandat, confort 2, situat la ultimul etaj al blocului, în suprafaţă de 39 mp şi care nu este amplasat într-o zonă centrală a oraşului. Dacă s-ar încerca înstrăinarea acestui imobil, nu s-ar putea obţine valoarea rezultată din expertiză, ci cel mult 30.000-35.000 euro.Tribunalul reţine următoarele :

Cu privire la apelul formulat de pârâtul N.S..Potrivit art.275 din Codul de procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Aşadar, textul poate fi aplicat numai în acele litigii în care pârâtul poate să recunoască în mod valabil pretenţiile reclamantului şi în principiu numai în cazul litigiilor susceptibile de procedura punerii în întârziere, cum sunt cele de natură contractuală.În speţa de faţă, este vorba de o acţiune simplă de partaj succesoral potrivit regulilor devoluţiunii legale, iar poziţia pârâtului de a fi de acord cu masa bunurilor de împărţit şi cotele prevăzute de lege nu reprezintă o recunoaştere în sensul art.275 din cod.Întrucât pârâtul a renunţat la cererea reconvenţională şi, deci, nu mai poate fi vorba de pretenţii proprii, în principiu nu ar fi aplicabile nici disp. art.276 din cod.

Urmează a se observa însă că, în procesul de partaj, părţile au o dublă calitate, de reclamanţi şi de pârâţi, iar soluţia pronunţată cu privire la ieşirea din indiviziune este deopotrivă în interesul tuturor. Prin urmare, dacă ambele părţi efectuează cheltuieli în legătură cu procesul, se impune compensarea lor în raport de valoarea pretenţiilor admise şi eventual obligarea părţii care a făcut cheltuieli mai mici la suportarea diferenţei respective.În referire la aplicarea disp.art.274 alin.1, urmează a se observa că, chiar dacă a fost admisă acţiunea, nu se poate considera stricto sensu că pârâtul a pierdut procesul, cum în mod greşit a apreciat prima instanţă, obligându-l pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată, din moment ce şi reclamantul, la rândul său, a fost obligat la plata unei sume de bani, cu titlu de sultă, către pârât.

Pe de altă parte, nu se poate considera nici că nu există o culpă procesuală, din moment ce nu a fost posibil partajul voluntar în faţa notarului sau depunerea unei tranzacţii în faţa instanţei, însă la aprecierea întinderii culpei procesuale urmează a fi avută în vedere întinderea cotei succesorale cuvenite pârâtului.Aşadar, stabilirea cheltuielilor de judecată urmează a se face în baza disp. art.274 alin.1 şi art.276.Cu privire la cererea de aderare la apel formulată de reclamantul D.D.În ceea ce priveşte prima critică din cererea de aderare la apel, se constată că prin dispozitiv prima instanţă a dispus partajul averii succesorale, sistând starea de indiviziune dintre părţi, rezultând din considerente calitatea de moştenitori a părţilor, cotele şi masa succesorală, chiar dacă nu sunt cuprinse în mod explicit în dispozitiv.În ceea ce priveşte critica vizând valoarea stabilită la fond pentru imobilul succesoral, se reţine că partajul este acea operaţiune juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune, în sensul că bunurile stăpânite pe cote-părţi sunt trecute în proprietatea exclusivă a fiecăruia dintre coindivizari, potrivit cu întinderea cotelor cuvenite.Tocmai de aceea, este de principiu că în cadrul operaţiunilor de partaj se are în vedere valoarea bunurilor din momentul împărţelii - prin hotărâre judecătorească sau prin împărţire voluntară, şi nu valoarea existentă în momentul naşterii stării de indiviziune ori al introducerii cererii de chemare în judecată.În acest mod, diminuarea valorii prin uzură morală sau fizică, ori ca urmare a declinului pieţei imobiliare în contextul unei crize economice, la fel ca şi sporul de valoare, în lipsa unei convenţii contrare şi în măsura în care nu este rezultatul activităţii vreunuia dintre coproprietari, se impută asupra drepturilor tuturor coproprietarilor ori, dimpotrivă, profită tuturor şi nu numai unuia dintre ei.

Pentru aceste considerente, avându-se în vedere împrejurarea că hotărârea instanţei de fond s-a bazat pe o valoare a imobilului stabilită prin raportul de expertiză imobiliară efectuat cu mai mult de 1 an în urmă, valoarea imobilului fiind stabilită în octombrie 2008, înainte de declinul pieţei imobiliare şi instalarea crizei economice în România, interval în care valoarea de circulaţie a imobilului a suferit modificări, tribunalul urmează a avea în vedere raportul de expertiză efectuat în apel de către expert Constantinescu Simona.Se apreciază astfel, că valoarea de 131.000 lei corespunde valorii de circulaţie reale a imobilului, în raport de caracteristicile tehnice, coeficienţii de individualizare şi ofertele de pe piaţa imobiliară, faţă de valoarea de 201.250 lei stabilită la fondul cauzei de expertiza Brumă Eugen.În consecinţă, în temeiul art.296 din Codul de procedură civilă a fost admis apelul, precum şi cererea de aderare la apel şi a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată de 2738 lei către reclamant şi a obligării reclamantului la plata unei sulte de 32.750 lei către pârât.