Dreptul de optiune al succesibilului chemat la mostenire în dubla calitate de mostenitor legal si testamentar.

Sectia civila a Curtii supreme de justitie, Decizia nr. 698/2001 din 31/01/2001

 Persoana care este chemata la mostenire de lege si totodata gratificata printr-un legat cu titlu particular poate opta în mod diferit cu privire la mostenirea legala sau legat, aceasta fiind una dintre exceptiile de la regula indivizibilitatii optiunii succesorale. Daca persoana a acceptat doar legatul cu titlu particular, nu poate dobândi si calitatea de copartas asupra celorlalte bunuri succesorale si, în consecinta, nu are calitate procesuala activa pentru a cere împarteala mostenirii.

Prin sentinta civila nr. 201 din 9 septembrie 1999, Tribunalul Bucuresti, Sectia a-V-a civila si de contencios administrativ, a respins cererea de împarteala formulata de J.T., ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa. Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut ca, printr-un testament autentificat la data de 9 iunie 1944, defunctul C.O. a instituit ca legatar universal pe pârâta A.R., iar ca legatar cu titlu particular pe sotia sa M.O. si pe nepotul sau I.O. Întrucât, între M.O. si A.R., nu a existat o stare de indiviziune, reclamantul, în calitate de unic mostenitor al lui M.O. nu are calitatea de copartas asupra bunurilor defunctului C.O., astfel încât pe plan profesional nu are legitimare procesuala activa pentru a solicita împarteala bunurilor succesorale.

Solutia tribunalului a fost mentinuta de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a-IV-a civila, care a respins apelul declarat de reclamant. Recursul formulat de reclamant este nefondat. Atunci când aceeasi persoana este chemata la mostenire de lege si, totodata, este gratificata prin testament cu un legat, ea poate opta în mod diferit cu privire la mostenirea legala si la legat, aceasta fiind una dintre exceptiile de la regula indivizibilitatii optiunii succesorale.

Astfel, cel aflat într-o asemenea situatie poate sa nu accepte succesiunea legala, dar poate sa primeasca legatul sau invers, având deplina libertate sa hotarasca asupra pozitiei pe care s-o adopte. Desigur, cel chemat în dubla calitate la o mostenire, îsi poate manifesta optiunea succesorala în sensul de a accepta atât succesiunea legala, cât si pe cea testamentara, dupa cum poate repudia ambele feluri de succesiune. În speta, cu toate ca, prin Legea nr. 319/1944 din 10 iunie 1944, s-a acordat sotului supravietuitor calitatea de mostenitor rezervatar, M.O. a înteles sa respecte ultima vointa a sotului sau exprimata prin dispozitiile testamentare si sa nu se manifeste ca mostenitoare legala.

Astfel, aceasta nu a facut un act expres de acceptare a succesiunii legale, nu a urmat procedura trimiterii mostenitorului nesezinar în posesia bunurilor si nu a avut nici o obiectiune când pârâta, în calitate de legatara universala, a fost trimisa în posesiunea bunurilor. De asemenea, împrejurarea ca, ulterior, M.O. a fost prezenta la inventarierea unor bunuri nu poate fi privita ca o dovada a acceptarii mostenirii legale, dupa cum nu constituie o astfel de proba nici împrejurarea ca reprezentantii pârâtei ar fi tratat-o ca mostenitoare, deoarece calitatea de mostenitor acceptant rezulta din manifestarea de vointa a succesibilului în acest sens, iar nu din modul în care este privita persoana de catre cei din jurul sau.

Dat fiind ca M.O. nu a acceptat succesiunea în calitate de mostenitoare legala rezervatara, ci doar legatul cu titlu particular, prin care a dobândit drepturi exclusive asupra bunurilor cuprinse în acesta, înseamna ca nu s-a nascut starea de indiviziune între ea si A.R., în calitate de legatar universal, pe care sa o poata retransmite reclamantului. Pe cale de consecinta, nici art. 847 din Codul civil, invocat de recurent, potrivit caruia libertatile excesive pot fi reduse la cererea mostenitorului rezervatar, nu sunt aplicabile în speta, deoarece M.O. nu a acceptat mostenirea în aceasta calitate. Constatându-se ca în patrimoniul lui M.O. nu se aflau drepturile indivize pretinse, pentru a putea fi transmise reclamantului, singura solutie era aceea de respingere a cererii de împarteala, astfel cum, în mod corect, au procedat instantele.