Determinarea instanţei competente să soluţioneze cererile având ca obiect stabilirea calităţii de moştenitor

Opinia INM:

Acțiunea în constatarea calității de moștenitor este neîndoielnic una patrimonială. În același timp, ea este și evaluabilă în bani, întrucât prin intermediul său se tinde la recunoașterea unui drept patrimonial al reclamantului asupra uneimase succesorale.

În mod efectiv, valoarea în raport de care se stabilește competența este cea determinată de către reclamant în temeiul art. 194 lit. c) NCPC, așa cum prevede art. 98 NCPC, urmând a se avea în vedere și criteriul de stabilire a valorii interesului litigios reglementat de art. 105 NCPC.

Împrejurarea că acțiunea analizată este una în constatare și nu una în realizare nu poate conduce la o altă concluzie. Așa cum rezultă din cuprinsul art. 125 NCPC, în cazul cererilor pentru constatarea dreptului, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.

 

Prin urmare, întrucât acțiunea în constatarea calității de moștenitor este una patrimonială, evaluabilă în bani, competența de soluționarea a acesteia se determină în funcție de valoarea obiectului cererii, ea revenind, după caz, judecătoriei sau tribunalului, după distincțiile cuprinse în art. 94 pct. 1 lit. j) NCPC.

Cele constatate sunt pe deplin valabile și pentru cazul în care reclamantul ar pretinde că masa succesorală nu cuprinde niciun bun (deci că valoarea sa este 0), competența revenind judecătoriei, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. j) NCPC (întrucât valoarea interesului litigios este sub 200.000 lei).

Opinii exprimate de participanții la întâlnire:

În ceea ce privește acțiunea care vizează exclusiv stabilirea calității de unic moștenitor, în cadrul dezbaterilor, contrar punctului de vedere al INM, s-a exprimat opinia că, și în acest caz, instanța este ținută să analizeze temeinicia pretențiilor reclamantului față de pârâtul/pârâții chemați în judecată și care ar putea pretinde, la rândul său/lor, cote-părți din moștenire. În consecință, și această cerere se include în acțiunea de împărțeală judiciară, ceea ce o particularizează, pentru ipoteza în care instanța găsește întemeiată cererea reclamantului, fiind lipsa etapei împărțelii propriu-zise.

În unanimitate, participanții prezenți la întâlnire au apreciat că atât acțiunea în constatarea calității de moștenitor, cât și acțiunea în constatarea calității de unic moștenitor, se circumscriu sferei acțiunii de împărțeală judiciară, competența urmând a fi stabilită în favoarea judecătoriei, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. j) NCPC, indiferent de valoare.