Conventia simpla intre mostenitori nu inseamna acceptare tacita.

Existenta unei conventii între succesibili, în sensul de a nu pretinde drepturi succesorale dupa defunct, în timpul vietii unui succesibil ( sotul supravietuitor), nu poate valora acceptare tacita a succesiunii, deoarece acceptarea tacita presupune efectuarea de acte de administrare importante sau de acte de dispozitie asupra bunurilor succesorale, succesibilul pârât apelant neinteresându-se de bunurile succesorale.

Prin cererea înregistrata la Judecatoria Târgoviste sub nr. 1848/315/2009 reclamantul M. D. a chemat în judecata pe pârâtii M. C., M. I. si M. D., solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna iesirea din indiviziune din averea succesorala a defunctei M. I. si sa se constate ca este singurul mostenitor acceptant al succesiunii defunctei.

In motivarea cererii s-a aratat ca reclamantul are calitate de sot supravietuitor, iar pârâtii sunt descendenti de gradul I, ca în timpul casatoriei cu defuncta a cumparat un apartament situat în Târgoviste, ca succesiunea nu a facut obiectul dezbaterii succesorale, fiind singurul care a acceptat tacit succesiunea, urmând a se constata ca este singurul mostenitor acceptant, pârâtii fiind straini de succesiune prin neacceptare.

În sedinta publica din 23.04.2009, aparatorul ales al reclamantului, a invocat exceptia prescriptiei dreptului de optiune succesorala si, conform art. 137 alin. 2 Cod procedura civila, instanta de fond a dispus unirea exceptiei cu fondul cauzei, fiind necesare aceleasi probatorii, atât pe exceptie, cât si pe fond.

La solicitarea reclamantului, prima instanta a încuviintat proba testimoniala, cu înscrisuri si interogatoriu, iar pentru pârâtul M. C. proba testimoniala cu un martor, cu înscrisuri si interogatoriu pentru pârâtul M. I., apreciind ca fiind utile si concludente în sensul art. 167 alin. 1 Cod procedura civila.

În urma administrarii probelor încuviintate, prin sentinta civila nr. 5025/12.11.2009 Judecatoria Târgoviste a admis, în parte, cererea formulata de reclamantul M. D. împotriva pârâtilor M. C., M. I. si M. D.; a admis exceptia prescriptiei dreptului de optiune succesorala, exceptie formulata de reclamant; a constatat prescris dreptul de optiune succesorala al pârâtilor; a constatat ca reclamantul M. D. este singurul mostenitor acceptant, în calitate de sot supravietuitor, al averii succesorale ramasa de pe urma defunctei M. I., decedata la 26.04.1994, respectiv cota de 1 din imobilul apartament situat în Târgoviste, str. I. (în prezent str. A. I.), bl 24, sc. D, ap.66, judetul D., conform titlului de proprietate nr. 36591/15.02.1995; cealalta cota de 1 din imobilul apartament situat în Târgoviste, str. I. (în prezent str. A. I.), bl 24, sc. D, ap. 66, judetul D., apartine reclamantului, în calitate de codevalmas, apartamentul fiind bun comun dobândit în timpul casatoriei cu defuncta;a respins capatul de cerere referitor la iesirea din indiviziune si cererea completatoare formulata de pârâtul M. D. si a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca de pe urma defunctei M. I., decedata la 26.04.1994, au ramas ca mostenitori M. D., în calitate de sot supravietuitor si pârâtii, în calitate de fii, descendenti de gradul I, ca reclamantul a solicitat sa se constate ca a dobândit în timpul casatoriei cu defuncta un apartament situat în Târgoviste, fiind singurul mostenitor acceptant, pârâtii fiind straini de succesiune prin neacceptare, ca exceptia prescriptiei dreptului de optiune succesorala a fost unita cu fondul cauzei; ca pârâtul M. D. a completat masa succesorala cu teren arabil în suprafata de 1 ha, situat în comuna C., judetul Dâmbovita (fila 20); ca din depozitia martorei T.A. (fila 53) se retine ca dupa decesul defunctei apartamentul a fost folosit numai de catre reclamant, ca pârâtii M. I. si D. nu au mai fost în apartament de la înmormântarea mamei lor, ca numai reclamantul s-a ocupat de întretinerea apartamentului si a facut îmbunatatiri la acesta, aceasta situatie fiind confirmata si de martora M. D. (fila 54); ca martora R.D.(fila 55) a aratat ca numai reclamantul s-a folosit de apartamentul bun succesoral, ca pârâtul M. C. era cel ce s-a ocupat de întretinerea reclamantului si ca ceilalti copii ai reclamantului nu s-au preocupat de apartament, nu au locuit în acesta.

Instanta de fond a mai retinut ca prin raspunsurile date la interogatoriu reclamantul a aratat ca a folosit în exclusivitate apartamentul, ca nu a existat nicio întelegere cu pârâtii, ca în exclusivitate a facut îmbunatatiri la apartament, a achitat utilitatile, descurcându-se singur (fila 61); ca martorul M. C. (fila 73) a aratat ca nu are cunostinta de existenta unei întelegeri între parti si nu cunoaste daca pârâtii au locuit în apartament, precizând ca pârâtul M. D. „nu a luat niciun bun dupa decesul mamei sale”; ca martorul O. I. a aratat ca pârâtul M. D. nu a folosit niciun bun succesoral si a dus alimente reclamantului la solicitarea lui M. D.; ca martora propusa de pârâtul M. I., numita C. E. (fila 75) a declarat ca nu cunoaste nimic în legatura cu procesul partilor; ca la interogatoriul luat din oficiu de instanta pârâtului M. C. (fila 84), acesta a aratat ca din anul 1994, data decesului mamei sale, si, în prezent, nu a folosit niciun bun succesoral, nu a facut niciun act de acceptare a succesiunii, nu l-a interesat succesiunea, reclamantul M. D. fiind singurul ce a folosit bunurile succesorale; ca pârâtul M. I., prin raspunsurile date la interogatoriu din oficiu (fila 85), a precizat aceleasi aspecte în sensul ca nu a folosit apartamentul si nici bunurile succesorale, ca singurul care a acceptat mostenirea este reclamantul.

S-a retinut ca speta a fost analizata si prin prisma dispozitiilor legale incidente în materie, atât cu privire la exceptia prescriptiei dreptului de optiune succesorala, cât si cu privire la fondul cauzei si cererea completatoare formulata de pârâtul M.D..

În drept, s-a retinut ca potrivit art. 651 Cod civil, succesiunile se deschid prin moarte, retinându-se ca pentru a avea dreptul la mostenire sotul supravietuitor trebuie sa aiba calitatea de sot la data deschiderii mostenirii, calitate pe care reclamantul o îndeplineste, ca în cazul decesului unuia dintre soti, prima problema ce trebuie rezolvata pentru stabilirea drepturilor succesorale ale sotului supravietuitor este determinarea masei succesorale, adica a drepturilor si obligatiilor care o compun când exista si alti mostenitori, în cauza descendenti de gradul , iar la moartea unuia dintre soti comunitatea de bunuri înceteaza si trebuie sa se determine partea cuvenita sotului defunct din aceasta comunitate care urmeaza sa intre în masa succesorala, în cauza cota de 1 apartine defunctei din imobilul apartament, iar sotul supravietuitor, în cauza reclamantul, culege partea ce i se cuvine din comunitate, nu în calitate de mostenitor ci în calitate de codevalmas, adica titular asupra comunitatii (în cauza reclamantul are cota sa de 1 din apartament), ca recunoasterea acestui drept asupra comunitatii de bunuri dintre soti nu depinde de regulile care guverneaza materia dreptului succesoral, iar sotul supravietuitor are drepturi asupra bunurilor dobândite în timpul casatoriei cu defuncta în temeiul Codului familiei, a raporturilor de familie, iar nu ca mostenitor si ca împarteala comunitatii se face potrivit dispozitiilor Codului familiei, prevazute pentru desfacerea casatoriei (art. 36 Codul familiei ).

Fata de cele retinute mai sus, prima instanta a constatat ca reclamantul M. D. are cota de 1 din imobilul apartament, în calitate de codevalmas, iar cealalta cota de 1 ce apartine defunctei M. I., se supune regulilor dreptului succesoral, retinând ca în concurs cu descendentii defunctei sotul supravietuitor are dreptul la o patrime din mostenire adica 1 din cota de 1 apartinând defunctei si ca în prezenta sotului supravietuitor, descendentii defunctei împart între ei în parti egale sau pe tulpini nu mostenirea întreaga vizata de codul civil, ci numai ceea ce ramâne dupa defalcarea cotei cuvenite sotului supravietuitor.

Cu privire la dreptul de optiune succesorala, instanta de fond a retinut ca pentru ca soarta juridica a mostenirii sa nu ramâna multa vreme incerta, acesta trebuie sa fie exercitat într-un termen de 6 luni, calculat de la data deschiderii mostenirii, aceasta data fiind momentul mortii celui care lasa mostenirea, în acest sens art. 700 alin. 1 Cod civil, prevazând ca dreptul de accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii, iar acest termen este un termen de prescriptie asa cum a statuat Instanta Suprema, retinând ca prescriptia începe sa curga de la deschiderea mostenirii fata de toti succesibilii, or în cauza dedusa judecatii nu ne regasim în cazurile de exceptie de la regula calcularii termenului de prescriptie si ca în cauza nu exista motive de suspendare si întrerupere ale prescriptiei, situatie reiesita atât din depozitiile martorilor ce au fost audiati cât si din raspunsurile date la interogatoriu de pârâti. Din probele administrate, prima instanta a retinut ca în cauza reiese ca pârâtii, în calitate de succesibili, nu si-au exercitat dreptul de optiune în termenul prevazut de art. 700 cod civil si, astfel, se stinge dreptul de a accepta mostenirea si, odata cu acest drept, se stinge, cu efect retroactiv, si titlul lor de mostenitori, pârâtii devenind straini de mostenire, iar stingerea prin prescriptie a dreptului de optiune atrage stingerea chiar a vocatiei succesorale.

Din materialul probator administrat în cauza, coroborat cu raspunsurile date la interogatoriu de pârâti, s-a retinut ca a rezultat ca acestia nu au facut acceptarea pura si simpla a mostenirii, nici expres, nici tacit nu au facut acte cu semnificatia acceptarii tacite nu au facut acte materiale nu au intrat în posesiunea si folosinta bunurilor succesorale nu au întocmit acte de dispozitie si nici actiuni în justitie, pârâtii nefacând acte de administrare si nerezultând o acceptare pura si simpla fortata si nicio acceptare sub beneficiul de inventar (ca varianta intermediara).

S-a mai mentionat ca cererea completatoare formulata de pârâtul M. D. (fila 20) a fost respinsa, în conditiile în care se solicita terenul în suprafata de 1 ha, situat în comuna C., judetul D, aflat în proprietatea reclamantului conform titlului de proprietate nr. 99455/1999 si ca deoarece reclamantul nu a decedat, pârâtul nu poate cere împartirea bunului acestuia, ca succesiunile se deschid prin moarte si nu poate fi mostenit un om viu. Retinând argumentatia de mai sus care vizeaza, atât exceptia invocata, cât si fondul cauzei, instanta de fond a apreciat ca se impune a admite, în parte, cererea formulata de reclamant, ca fiind întemeiata si dovedita, a admite exceptia prescriptiei dreptului de optiune succesorala, ca fiind fondata si a constata prescris dreptul de optiune succesorala al pârâtilor.

Instanta de fond a constatat ca reclamantul este singurul mostenitor acceptant, în calitate de sot supravietuitor, al averii succesorale ramasa de pe urma defunctei M.I., respectiv cota de 1 din imobilul apartament, situat în T, retinând ca cealalta cota de 1 din imobilul apartament, situat în T, apartine reclamantului în calitate de codevalmas, apartamentul fiind bun comun si deoarece reclamantul s-a constatat a fi singurul mostenitor acceptant al cotei de 1 apartinând defunctei si având cota sa proprie de 1 din apartament, nu exista o masa succesorala ce poate fi împartita, ramasa de pe urma defunctei, astfel încât nu sunt incidente dispozitiile art. 728 Cod civil privind iesirea din indiviziune.

Împotriva sentintei civile mentionate a declarat apel, în termen legal, pârâtul M. D., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Se critica faptul ca sentinta civila a fost pronuntata în lipsa apelantului pârât, acesta formulând o cerere completatoare prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantului, respectiv tatal pârâtilor – M. D. si admiterea în principiu a partii care li se cuvine pârâtilor din apartamentul ramas de pe urma mamei defuncte, acest apartament nefiind evaluat.

Prin motivele de apel, apelantul pârât solicita numirea unui expert în constructii pentru evaluarea apartamentului si sa fie împartit, în mod egal, dreptul ce li se cuvine celor trei frati, întrucât niciodata acestia nu au renuntat la dreptul la apartament, asa cum, în mod eronat, precizeaza tatal acestora, M. D.. Se subliniaza faptul ca nu este vorba despre prescriptia dreptului de optiune succesorala, întrucât cei trei frati au fost de acord ca tatal lor sa locuiasca în apartament pâna la finele vietii si dupa aceea sa faca starea succesorala între frati, astfel ca, în mod gresit, instanta de fond a apreciat ca M. D. este singurul mostenitor acceptant al averii succesorale, încalcându-se flagrant drepturile pârâtilor de mostenitori.

Se solicita admiterea apelului. Prin întâmpinarea formulata intimatul reclamant M. D. a apreciat ca, în mod corect, instanta de fond, din probele administrate în cauza, respectiv din declaratiile martorilor audiati si din raspunsurile la interogatoriile luate din oficiu, a retinut ca cei trei pârâti nu au acceptat mostenirea nici expres si nici tacit (art. 689 Cod civil) în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii prin moartea defunctei.

Sustine intimatul reclamant ca pârâtii nu au facut niciun fel de act material care sa poata avea semnificatia acceptarii tacite, nu au intrat în posesia sau folosinta niciunui bun succesoral, nu au întocmit acte de administrare fara caracter urgent, acte de dispozitie sau actiuni în justitie cu privire la bunurile succesorale. De asemenea, pârâtii nu au întocmit acte din care sa reiasa o acceptare pura si simpla fortata (art. 703 si art. 712 Cod civil) sau o acceptare sub beneficiu de inventar a mostenirii reprezentate de cota de 1 din apartamentul în cauza (art. 713 Cod civil).

Se mai arata, de catre intimatul reclamant, ca acesta, în calitate de unic mostenitor acceptant, a fost singurul care a folosit apartamentul din care detinea oricum cota de 1 în calitate de codevalmas, apartamentul fiind bun comun dobândit în timpul casatoriei si ca în cei 16 ani de la decesul sotiei sale a facut în apartament o serie de lucrari de modernizare, îmbunatatire si reabilitare, achitând impozitele si utilitatile, locuind în permanenta în apartament, atât înainte cât si dupa decesul sotiei, nefiindu-i tulburata în vreun fel folosinta si exclusiva de niciunul din cei trei pârâti.

Se subliniaza faptul ca procedura de citare cu apelantul pârât la ultimul termen de judecata la instanta de fond, la care urma sa-i fie luat si interogatoriul, a fost legal îndeplinita, potrivit normelor Codului de procedura civila, citatia fiind semnata de primire de sotia acestuia. Se solicita respingerea apelului, ca nefondat si mentinerea sentintei nr. 5025/12.11.2009 pronuntata în dosarul nr. 1848/315/2009 al Judecatoriei Târgoviste ca fiind legala si temeinica.

Analizând sentinta apelata, prin prisma criticilor formulate, a actelor si lucrarilor dosarului, precum si a dispozitiilor legale incidente în cauza, tribunalul Dâmbovita prin decizia civila nr. 167/15 aprilie 2010 a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât M. D. împotriva sentintei civile nr. 5025/12.11.2009, pronuntata de Judecatoria Târgoviste, în dosar nr. 1848/315/2009, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. D. si intimatii pârâti M. C. si M. I., pastrând hotarârea atacata. Pentru a se decide astfel, s-au retinut urmatoarele: Împrejurarea invocata de catre apelantul pârât M. D., în sensul ca sentinta apelata a fost pronuntata în lipsa sa, nu este de natura sa duca la reformarea solutiei, câta vreme nu exista nicio dispozitie legala care sa impuna judecatorului obligatia de a solutiona cauza în prezenta tuturor partilor, iar pârâtul apelant a fost legal citat, astfel cum rezulta din dovada de îndeplinire a procedurii de citare ( aflata la fila 83 din dosarul de fond), acesta neinvocând alte împrejurari din care sa rezulte vatamarea vreunui drept. Apelantul mai sustine ca nu poate opera prescriptia dreptului de optiune succesorala, întrucât cei trei frati au fost de acord ca tatal lor sa locuiasca în apartament pâna la finele vietii si dupa aceea sa faca iesirea din indiviziune, astfel ca, în mod gresit, instanta de fond a apreciat ca reclamantul M. D. este singurul mostenitor acceptant al averii succesorale, încalcându-se flagrant drepturile pârâtilor de mostenitori.

Nici aceasta critica nu poate fi primita, câta vreme, existenta unei conventii între succesibili, în sensul de a nu pretinde drepturi succesorale dupa defuncta lor mama, în timpul vietii unui succesibil ( sotul supravietuitor), chiar dovedita, ceea ce nu este cazul în speta de fata, nu poate valora acceptare tacita a succesiunii, deoarece acceptarea tacita presupune efectuarea de acte de administrare importante sau de acte de dispozitie asupra bunurilor succesorale, succesibilul pârât apelant neinteresându-se de bunurile succesorale.

Cum critica apelantului sub aspectul gresitei admiteri de catre prima instanta a exceptiei prescriptiei dreptului de obtine succesorala, este neîntemeiata, nu se mai impunea nici evaluarea apartamentului ori partajarea lui, asa cum sustine nejustificat apelantul. Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul în temeiul dispozitiilor art.296 din Codul de procedura civila a respins, ca nefondat, apelul declarat, cu consecinta pastrarii sentintei apelate.