Cererea unuia din moştenitorii proprietarului deposedat. Admisibilitate

Imobil preluat în mod abuziv de stat. Măsuri reparatorii. Cererea unuia din moştenitorii proprietarului deposedat

 

Legea nr. 10/2000

 În aplicarea Legii nr. 10/2001, nu operează regula unanimităţii în cazul indiviziunii indiferent de izvorul acesteia.

Legea nr. 10/2001 având un caracter reparator, măsurile de restituireîn natură sau prin echivalent, pot fi solicitate de persoana îndreptăţită după procedura instituită, adică prin notificarea adresată în termenul legal entităţii deţinătoare a imobilului. Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să şi-l valorifice şi să-l aproprie, fără a fi condiţionat de o eventuală pasivitate a altui moştenitor, deoarece, în caz contrar, legea ar fi golită de conţinut.

Demersurile întreprinse de unul dintre coprprietari pentru restituirea imobilului sau imobilelor preluate în mod abuziv de stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor celorlalţi coproprietari, care, altfel, ar fi decăzuţi din drepturile lor (ca urmare a neformulării notificării în termenul legal) urmând ca ulterior, coproprietarii să se descotească de ei pe calea dreptului comun.

Măsurile reparatorii se cuvin şi pentru construcţiile anexe, care s-au preluat de stat, chiar dacă n-au fost menţionate expres în notificare, ele având un caracter accesoriu imobilului solicitat prin notificare, ce trebuie interpretată în sensul reglementat prin art. 84 C.pr.civ.

În condiţiile existenţei cadrului legal de acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, instanţele nu trebuie să respingă cererile privind acordarea despăgubirilor care se vor stabili potrivit art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi Normele metodologice de aplicare a legii aprobate prin H.G. nr. 498/2003

 

Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1677 din 4 martie 2005

 

La data de 10 octombrie 2001, reclamantul P.C.E. a chemat în judecată societatea comercială CCCF SA Bucureşti, sucursala CFDP – Piteşti pentru a fi obligată să-i restituie suprafaţa de 1500 m.p. teren şi construcţia în suprafaţă de 244 m.p. preluate în mod abuziv de la autorul său.

Reclamantul şi-a completat acţiunea, solicitând restituirea în natură a întregii suprafeţe de teren ce este liberă precum şi a unei magazii în suprafaţă de 224 m.p., stabilindu-se despăgubiri băneşti la valoarea de circulaţie a terenului afectat de o nouă construcţie a pârâtei şi pentru construcţia anexă demolată de societatea pârâtă şi care făcea parte integrantă din imobilul a cărui restituire se solicită.

Prin sentinţa nr. 278 din la 23 decembrie 2002, Tribunalul Argeş a admis în parte acţiunea, a anulat decizia nr. 3043 din 6 septembrie 2001 emisă de societatea pârâtă, şi a dispus restituirea în natură a imobilului-teren liber în suprafaţă de 793,37 m.p. şi magazie în suprafaţă de 23,78 m.p. – identificate printr-un raport de expertiză.

S-au respins capetele de cerere privind stabilirea despăgubirilor băneşti la valoarea de circulaţie a terenului afectat de construcţiile societăţii pârâte precum şi a construcţiilor, proprietatea reclamantului, demolate de societatea pârâtă, pe considerentul că pentru teren nu există cadrul legal de stabilire a acestora, iar în privinţa construcţiilor s-a constatat că reclamantul nu a formulat notificare în acest sens.

Prin decizia nr. 99/A din 24 iunie 2003, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat apelul societăţii comerciale pârâte şi a admis în parte apelul reclamantului numai sub aspectul cheltuielilor de judecată pentru care a schimbat sentinţa şi a obligat societatea apelantă-intimată la plata sumei de 1.500.000 lei cu acest titlu.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a respins excepţia ridicată de societatea pârâtă, privind lipsa calităţii procesuale a reclamantului, pe considerentul că, în aplicarea Legii nr. 10/2001, nu operează regula unanimităţii.

Curtea de apel a înlăturat motivele de apel ale reclamantului privind acordarea despăgubirilor pentru terenul ocupat de construcţiile societăţii pârâte şi pentru construcţiile demolate de aceasta, aparţinând reclamantului, reţinând, ca şi prima instanţă, că nu există cadrul legal în temeiul căruia să se stabilească cuantumul acestora în privinţa terenului, iar, în privinţa construcţiilor demolate, reclamantul nu a formulat notificarea – prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Apelul reclamantului a fost admis numai în privinţa cheltuielilor de judecată solicitate prin acţiunea introductivă, dovedite şi omise de instanţa de fond, deşi societatea pârâtă căzând în pretenţii îi erau incidente dispoziţiunile art. 274 c.p.c.

Împotriva deciziei pronunţată în apel, au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâtul.

În recursul societăţii pârâte se arată, printre altele, că: în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, deoarece Legea nr. 10/2001 nu înlătură regula unanimităţii la proprietatea indiviză şi nu derogă de la dreptul comun; instanţa de apel s-a pronunţat pentru prima dată asupra excepţiei, substituindu-se primei instanţe în faţa căreia au fost ridicate şi care a omis să se pronunţe.

În recursul reclamantului se susţine că hotărârile au fost pronunţate cu interpretarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001 şi a Normelor Metodologice de aplicare unitară a acesteia, aprobate prin HG nr. 498/2003, deoarece stabilindu-se că preluarea imobilelor solicitate a fost abuzivă, cadrul legal de acordare a despăgubirilor a fost stabilit de legiuitor prin dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, iar instanţa le putea acorda în condiţiile în care unitatea deţinătoare a respins cererea de restituire în natură.

Recursul societăţii pârâte este nefondat.

Corect instanţa de apel s-a pronunţat asupra excepţiei prin care s-a susţinut lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, deoarece o atare excepţie, fiind peremptorie, poate fi invocată în orice fază procesuală. Faţă de spiritul şi conţinutul dispoziţiunilor art. 297 şi ale art. 298 c.p.c. – şi întrucât apelul are caracter devolutiv, instanţa de apel se poate pronunţa asupra fondului cauzei şi, cu atât mai mult, asupra excepţiilor, chiar dacă prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestora.

De asemena, corect a reţinut instanţa de apel, în aplicarea Legii nr. 10/2001, că nu operează regula unanimităţii în cazul indiviziunii, indiferent de izvorul acesteia.

Legea nr. 10/2001 având un caracter reparator, măsurile de restituire în natură sau prin echivalent, pot fi solicitate de persoana îndreptăţită după procedura instituită în capitolul III, adică prin notificarea adresată în termenul legal entităţii deţinătoare a imobilului. Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să şi-l valorifice şi să şi-l apropie, fără a fi condiţionat de o eventuală pasivitate a altui moştenitor, deoarece, în caz contrar, legea ar fi golită de conţinut.

De altfel, demersurile întreprinse de unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilului sau imobilelor preluate în mod abuziv de stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor celorlalţi coproprietari, care, altfel, ar fi decăzuţi din drepturile lor (ca urmare a neformulării notificării în termenul legal) urmând ca ulterior, coproprietarii să se desocotească între ei pe calea dreptului comun.

Ca urmare, sub acest aspect recursul societăţii pârâte este nefondat.

Este nefondat şi motivul de recurs prin care pârâta contestă vocaţiunea succesorală a reclamantului şi dreptul de proprietate al antecesorului acestuia (T.P.) asupra imobilului în litigiu.

Reclamantul figurează ca succesor în certificatul de moştenitor 29 din 11 martie 1997 şi faptul că imobilul în litigiu nu figurează în masa succesorală nu exclude vocaţia reclamantului la acesta. Imobilul fiind în proprietatea statului – motiv pentru care reclamantul a recurs la procedura Legii nr. 10/2001 – nu putea fi încorporat succesiunii, deoarece nu făcea parte la acea dată din patrimoniul defunctului.

Recursul declarat de reclamant este întemeiat şi vizează modul în care instanţele au soluţionat capătul de cerere referitor la despăgubirile solicitate ca echivalent al suprafeţei de teren ocupată de societatea pârâtă şi construcţia demolată.

Instanţa de fond şi apoi aceea de apel au respins cererea privind acordarea despăgubirilor pentru că nu s-a formulat notificare în acest sens, după procedura prevăzută de art. 21 Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, pentru că nu există cadrul legal pentru acordarea acestora.

Hotărârile au fost pronunţate cu interpretarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001 şi a normelor metodologice de aplicare unitară a acesteia, aprobate prin HG nr. 498 din 14 mai 2003. Măsurile reparatorii în privinţa imobilelor preluate în perioada de referinţă a legii se caracterizează prin restituirea acestora în natură sau prin echivalent. Aceste măsuri, pe care unitatea deţinătoare le dispune, se stabilesc diferenţiat după cum imobilele au fost preluate cu titlu valabil sau fără titlu valabil în patrimoniul statului.

Instanţele au reţinut corect că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, deoarece, iniţial, prin decizia 699/1952, dată de Ministerul Transporturilor în baza Decretului nr. 184/1949, imobilul a fost rechiziţionat, după care a trecut în proprietatea statului în baza Decretului 511 din 22 septembrie 1955 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, care nu a fost publicat în Monitorul Oficial, fără plata vreunei despăgubiri.

Aceste împrejurări sunt de natură a evidenţia preluarea abuzivă şi fără titlu valabil a imobilului - proprietatea antecesorului reclamantului - şi nelegalitatea respingerii cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul acoperit de construcţiile societăţii pârâte. Cadrul legal pentru acordarea despăgubirilor îl constituia art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi Normele metodologice de aplicare a legii, aprobat prin HG 498 din 8 aprilie 2003 existente la data pronunţării deciziei recurate.

Aşadar, în condiţiile existenţei cadrului legal de acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în mod greşit instanţa de apel a respins capătul de cerere privind acordarea acestora în privinţa terenului ocupat de construcţia edificată de societatea pârâtă.

Greşit a fost respins şi capătul de cerere referitor la măsurile reparatorii aferente clădirilor demolate, pe considerentul că ele nu au fost menţionate explicit în notificare – deoarece notificarea este actul de declanşare a procedurii de acordare a măsurilor reparatorii; care trebuie interpretată în sensul art. 84 c.p.c.

Principiul reparării integrale a prejudiciului – care stă la baza măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 – presupune acordarea lor pentru întreg imobilul pentru care s-a formulat notificarea şi nu pentru fiecare element constructiv al acestuia.

În speţă, acordarea măsurilor reparatorii pentru construcţia anexă demolată se impunea– chiar fără menţionarea sa expresă în notificare, cu atât mai mult cu cât avea un caracter accesoriu imobilului solicitat prin notificare.

Sub aceste aspecte, constatându-se întemeiate criticile formulate de recurentul - reclamant s-a admis recursul acestuia, s-a casat decizia curţii de apel precum şi sentinţa tribunalului, societatea pârâtă fiind obligată să acorde măsuri reparatorii, prin echivalent, făcând ofertă pentru terenul ocupat de construcţiile societăţii şi pentru construcţiile demolate proprietatea reclamantului.