Cel care nu a participat la eliberarea certificatului de mostenitor este tert

Promovarea acţiunii în petiţie de ereditate constă în constatarea calităţii sale de moştenitor şi predarea unui bun imobil succesoral; or, atât acţiunea în constatare cât şi acţiunea în revendicare sunt imprescriptibile din punct de vedere extinctiv; astfel că dacă s-ar accepta prescriptibilitatea acţiunii în nulitatea certificatului de moştenitor, s-ar ajunge la situaţia paradoxală ca cele două capete de cerere care sunt imprescriptibile extinctiv să poată fi paralizate prin constatarea prescripţiei dreptului la acţiune în nulitatea certificatului de moştenitor.

Domeniu - succesiuni

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C.pr.civ. nu este incident în cauză.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin faptul că a lămurit dispozitivul deciziei de casare pronunţată de o instanţă superioară în grad, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 315 alin. 2 C.pr.civ., şi nu a dispoziţiilor art. 315 alin. 3 C.pr.civ.

Curtea arată că textul art. 304 pct. 4 C.pr.civ. are în vedere săvârşirea de către instanţă a unui exces de putere, în sensul că îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl putea face, depăşind astfel atribuţiile puterii judecătoreşti.

Faptul că instanţa de rejudecare stabileşte limitele rejudecării cauzei conform deciziei de casare, observând că s-a pronunţat o casare parţială sau totală, stabilind care sunt problemele de drept dezlegate sau îndrumările din punct de vedere probatoriu date de instanţa de recurs, nu reprezintă o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, ci o corectă aplicare a dispoziţiilor de procedură aplicabile în faza de rejudecare, după pronunţarea unei decizii de casare.

Analizând criticile invocate la acest punct şi din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 315 alin. 2 C.pr.civ., care se aplică în situaţia unei casări parţiale, pentru nerespectarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C.pr.civ. cu referire la art. 105 alin. 2 C.pr.civ.

Astfel, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că împotriva sentinţei de fond au formulat apeluri ambele părţi, reclamanta M.C şi pârâtul M.R.M.

Pe parcursul soluţionării apelului, în primul ciclu procesual, instanţa de apel pronunţă la data de 01.04.2009 o încheiere interlocutorie prin care admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în anularea certificatului de moştenitor nr. 22/2006.

Hotărârea de apel pronunţată în primul ciclu procesual la data de 10.06.2009 a fost casată prin decizia civilă nr. 670R/01.06.2011 pentru motivul de nulitate constând în lipsa încheierii de dezbateri din data de 03.06.2009, instanţa de recurs reţinând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ.

Motivul de nulitate reţinut de instanţa de recurs, al lipsei încheierii de dezbateri din data de 03.06.2009, atrage în condiţiile art. 106 alin. 1 C.pr.civ. şi nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate pe fondul litigiului, act de procedură care este ulterior actului de procedură nul.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 106 alin. 1 C.pr.civ., anularea unui act de procedură (iar lipsa încheierii de dezbateri constituie un motiv de nulitate absolută faţă de încălcarea dispoziţiilor imperative şi de ordine publică ale art. 147 C.pr.civ.) atrage şi nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare. Or, în speţă, prin decizia civilă nr. 670R/01.06.2011 instanţa de recurs a constatat nulitatea derivată a hotărârii judecătoreşti ca urmare a constatării nulităţii actului de procedură anterior.

În nici un caz, nulitatea pe care instanţa de recurs a constatat-o că a operat în cauză nu atrage nulitatea actelor anterioare actului nul, deoarece nu există nici un temei juridic pentru un asemenea efect al nulităţii. Prin urmare, nulitatea încheierii de dezbateri (încheierea lipsă din data de 03.06.2009) şi nulitatea derivată a hotărârii pronunţate în data de 10.06.2009 nu puteau atrage, în condiţiile art. 304 pct. 5 rap. la art. 105 alin. 1 şi art. 106 alin. 1 C.pr.civ., nulitatea unei încheieri anterioare (respectiv a încheierii din data de 01.04.2009).

Având în vedere limitele casării dispuse prin decizia civilă nr. 670R/01.06.2011, în mod corect a constatat instanţa de apel că este o casare parţială, pentru nerespectarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C.pr.civ. cu referire la art. 105 alin. 2 C.pr.civ.

În ceea ce priveşte organul competent să îndrepte neregularitatea procedurală potrivit dispoziţiilor art. 106 alin. 2 C.pr.civ., având în vedere că s-a dispus casarea cu trimitere, îndreptarea se face de instanţa de trimitere, astfel încât Curtea constată că în mod corect instanţa de apel a procedat la refacerea actului anulat, pronunţând o nouă hotărâre judecătorească cu respectarea dispoziţiilor art. 147 C.pr.civ. şi reluând judecata de la actul anulat.

Un alt efect al casării este cel prevăzut de art. 315 alin. 3 C.pr.civ. potrivit căruia instanţa de rejudecare va ţine seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată - deci nu de motivele de recurs invocate în faţa instanţei de recurs.

Aplicând în mod corect aceste dispoziţii legale, instanţa de rejudecare a apelurilor a ţinut seama de motivele invocate de părţi cu ocazia dezbaterilor ce au precedat pronunţarea hotărârii judecătoreşti din data de 10.06.2009, moment procesual în care nu se putea repune în discuţie problema prescripţiei dreptului material la acţiune în anularea certificatului de moştenitor, deoarece se opunea caracterul interlocutoriu al încheierii din data de 01.04.2009, prevăzut de art. 268 alin. 3 C.pr.civ.

La pronunţarea hotărârii de apel nr. 1002A/24.11.2011, ce face obiectul recursului de faţă, tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 268 alin. 3 C.pr.civ. potrivit cărora judecătorii sunt ţinuţi de încheierile interlocutorii, care rezolvă parţial un aspect al procesului.

Astfel, tribunalul a arătat că este ţinut de încheierea din data de 01.04.2009 prin care a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în anularea certificatului de moştenitor, soluţie care produce consecinţe asupra apelului declarat de reclamantă, astfel că, în opinia Curţii, considerentele instanţei de apel conform cărora respingerea capătului de cerere privind anularea certificatului de moştenitor ca prescris atrage lipsa de interes a reclamantei în a solicita anularea vânzării, nu reprezintă o motivare contradictorie, cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ. nefiind întemeiat.

În schimb, Curtea constată că este întemeiat cazul de recurs privind aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţia dată de instanţa de apel cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în anularea certificatului de moştenitor şi, faţă de incidenţa cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va modifica încheierea din data de 01.04.2009 în sensul că va respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 22/1996; iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 3 şi 5 C.pr.civ., constatând că instanţa de apel a soluţionat procesul pe excepţie (prin greşita admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune) fără a intra în cercetarea fondului, va trimite cauza la T.B spre rejudecarea ambelor apeluri.

Pentru a admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea certificatului de moştenitor nr. 22/1996, tribunalul a reţinut că instanţa de fond a calificat, în cuprinsul considerentelor sentinţei civile nr. 2763/2008, sancţiunea care operează în situaţia emiterii certificatului de moştenitor pe numele altei persoane decât adevăratul moştenitor, ca fiind nulitatea relativă, iar nu absolută a actului. De asemenea, instanţa care a pronunţat încheierea din data de 01.04.2009 a mai reţinut că această calificare dată de instanţa de fond nu a fost contestată prin motivele de apel.

Curtea constată că sunt întemeiate susţinerile recurentei-reclamantei potrivit cărora nu avea interesul de a apela hotărârea de fond sub aspectul calificării nulităţii incidente în cauză, deoarece judecătoria admisese acest capăt de cerere, iar efectul devolutiv al apelului permitea părţilor să repună în discuţie felul nulităţii care ar fi incidentă în situaţia de fapt din speţă.

Într-adevăr, apelul are caracter devolutiv, în sensul că părţile au posibilitatea de a supune judecării în apel problemele de fapt sau de drept care au fost soluţionate de prima instanţă. Prin promovarea apelului, părţile declanşează o nouă judecată în fond, iar problema corectei calificări a nulităţii care operează în situaţia în care certificatul de moştenitor este emis pe numele altei persoane decât adevăratul moştenitor este o problemă de drept care urma să fie supusă devoluţiunii instanţei de apel, deoarece nici un text de lege nu interzicea acest lucru.

Efectul devolutiv al apelului este limitat prin două reguli: tantum devolutum quantum apellatum şi tantum devolutum quantum judicatum.

Prima regulă dispune că instanţa de apel va proceda la o nouă judecată numai în limitele criticilor formulate prin motivele de apel. Însă, aplicând în mod corect dispoziţiile art. 294 alin. 1 C.pr.civ., instanţa de apel a luat în discuţie şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, deşi nu fusese invocată de pârât prin motivele de apel, deoarece excepţiile de fond pot fi invocate oricând, în orice etapă a procesului.

Cea de-a doua regulă limitează judecata instanţei de apel la cadrul procesual stabilit de prima instanţă, în sensul că instanţa de apel nu poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Nici această limită a efectului devolutiv al apelului nu-i interzicea instanţei de apel să se pronunţe, anterior soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, asupra felului nulităţii care opera în cauză.

Cauza cererii de chemare în judecată reprezintă temeiul juridic al acţiunii, fundamentul raportului juridic litigios. Cauza cererii de chemare în judecată promovată de reclamantă constă în recunoaşterea calităţii sale de unic moştenitor al defunctului T.M.C şi obligarea pârâtei T.S, decedată, continuată de pârâtul M.Z.M în calitate de legatar universal al pârâtei T.S la restituirea unui bun imobil succesoral. Prin calificarea felului nulităţii care intervine în situaţia de fapt expusă în speţă nu se schimbă cauza cererii de chemare în judecată, deoarece scopul urmărit de reclamantă prin promovarea cererii de chemare în judecată rămâne neschimbat - restituirea unui bun succesoral către reclamantă, în calitate de adevărat moştenitor, de către cel ce se pretinde de asemenea moştenitor - indiferent dacă se anulează certificatul de moştenitor pe care pârâtul îşi întemeiază calitatea de moştenitor, sau se constată nulitatea acestuia.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că sunt întemeiate susţinerile recurentei-reclamantei, potrivit cărora în mod greşit instanţa de apel a constatat că nu poate repune în discuţie felul nulităţii incidente în cauză, deoarece astfel a fost încălcat efectul devolutiv al apelului.

În ceea ce priveşte criticile formulate prin recurs referitoare la felul nulităţii incidente în cauză şi la problema prescriptibilităţii sau a imprescriptibilităţii acţiunii în nulitatea certificatului de moştenitor nr. 22/1996, recurenta-reclamantă susţine că în cauză operează nulitatea absolută deoarece prin săvârşirea unor acte care se circumscriu cauzei ilicite şi fraudei la lege a fost încălcat interesul public, siguranţa circuitului civil, deoarece prin fals în declaraţii şi prin falsificarea unor înscrisuri oficiale au fost afectate valori sociale care nu se rezumă doar la interesele câtorva persoane; în timp ce intimatul-pârât susţine teza potrivit căreia nulitatea certificatului de moştenitor sub regimul instituit de art. 88 din Legea nr. 36/1995 este relativă.

Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, "cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii". Acţiunea în anularea certificatului de moştenitor întemeiată pe prevederile art. 88 din Legea nr. 36/1995 a fost calificată în doctrina de specialitate drept o acţiune în petiţie de ereditate.

Acţiunea în petiţie de ereditate este mijlocul juridic cu ajutorul căruia o persoană, care pretinde că este adevăratul moştenitor, cere instanţei judecătoreşti recunoaşterea titlului său de moştenitor şi obligarea pârâtului care se pretinde de asemenea a fi moştenitor, legal sau testamentar, şi care deţine bunurile succesorale în această calitate, la predarea lor către reclamant.

În cauza de faţă, pe lângă capetele de cerere privind constatarea calităţii sale de unic moştenitor al defunctului T.M.C, constatarea faptului că în componenţa masei succesorale intră imobilul situat în com. Snagov compus din teren şi construcţie Vila 33 Snagov şi predarea bunului imobil succesoral către reclamantă în calitate de adevărat moştenitor - reclamanta a promovat şi un petit prin care a atacat titlul de moştenitor al pârâtei, solicitând să se constate nulitatea certificatului de moştenitor nr. 22/1996 emis de BNP B. V solicitând totodată să se dispună şi nulitatea actului juridic subsecvent (contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1472/03.09.2003).

În soluţionarea problemei prescriptibilităţii sau a imprescriptibilităţii acţiunii în nulitatea certificatului de moştenitor, Curtea va pleca de la constatarea faptului că aceste capete de cerere, pe care este grefat capătul de cerere privind constatarea nulităţii certificatului de moştenitor (respectiv: constatarea calităţii de unic moştenitor, constatarea componenţei masei succesorale şi predarea bunului imobil succesoral) sunt imprescriptibile din punct de vedere extinctiv.

Scopul avut în vedere de reclamantă la promovarea acţiunii în petiţie de ereditate constă în constatarea calităţii sale de moştenitor şi predarea unui bun imobil succesoral; or, atât acţiunea în constatare cât şi acţiunea în revendicare sunt imprescriptibile din punct de vedere extinctiv; astfel că dacă s-ar accepta prescriptibilitatea acţiunii în nulitatea certificatului de moştenitor, s-ar ajunge la situaţia paradoxală ca cele două capete de cerere care sunt imprescriptibile extinctiv să poată fi paralizate prin constatarea prescripţiei dreptului la acţiune în nulitatea certificatului de moştenitor.

În al doilea rând, Curtea constată că sunt întemeiate susţinerile recurentei potrivit cărora ea este terţ faţă de certificatul de moştenitor contestat în cauză, în sensul că nu a participat la procedura succesorală notarială, astfel că menţiunile din certificatul de moştenitor îi sunt opozabile numai până la proba contrară (spre deosebire de situaţia în care reclamantul ar fi participat la procedura succesorală notarială şi ar fi consimţit la eliberarea lui, când certificatul de moştenitor este un înscris autentic, constatator al convenţiei dintre moştenitori).

Pentru aceste motive, întrucât vizează constatarea calităţii de moştenitor, stabilirea masei succesorale şi predarea unui bun imobil succesoral, Curtea achiesează la susţinerile recurentei-reclamante şi constată că acţiunea în constatarea nulităţii certificatului de moştenitor nr. 22/1996 este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., constatând întemeiat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă M.C împotriva deciziei civile nr. 1002A/24.11.2011 pronunţată de T.B; rejudecând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 22/1996, o va respinge; iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 3 şi 5 C.pr.civ., constatând că instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, va trimite cauza la T.B rejudecarea ambelor apeluri.

Decizia civilă nr. 1616 R/28.09.2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă