Calitatea procesuala activa. Acceptare tacita tardiva.

Instanţele au reţinut în mod corect că reclamanta nu are calitate de moştenitoare legală a autoarei şi nu justifică un interes legitim în promovarea acţiunii pentru partajarea averii succesorale şi pentru anularea certificatului de moştenitor, întrucât pretinsele acte de acceptare tacită a succesiunii sunt tardive.

Prin hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru pârâţi asupra imobilelor ce fac obiectul acţiunii. Prin urmare, este cu neputinţă a mai face aprecieri legate de acceptarea succesiunii de către pârâţi, actele lor de acceptare fiind deja supuse controlului judiciar.

(Decizia nr.430/R din 4 aprilie 2005 a Curţii de Apel Piteşti).

Reclamanta a solicitat în contradictoriu cu cei doi pârâţi partajarea averii succesorale rămase la decesul autoarei, cu motivarea că aceasta a decedat în Elveţia şi moştenitorii convocaţi la succesiune sunt părţile litigante în calitate de colaterali ordinari, respectiv verişori primari ai defunctei.

Totodată, reclamanta a solicitat şi anularea certificatului de moştenitor nr.540 din 30 iunie 1997, întrucât nu a fost menţionată alături de ceilalţi moştenitori, în acelaşi grad cu ei, deşi a acceptat tacit succesiunea autoarei.

Printr-o cerere ulterioară, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a mătuşii defunctei şi a mamei reclamantei, cu motivarea că şi acestea la rândul lor, sunt moştenitoare ale autoarei, alături de celelalte părţi.

În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Drăgăşani prin sentinţa civilă nr.475 din 25 februarie 2004 a respins acţiunea principală şi cererea ulterioară, ca fiind formulate de o persoană ce nu are calitate procesuală activă.

S-a reţinut de către prima instanţă, în pronunţarea acestei sentinţe, că reclamanta faţă de autoare are calitatea de verişoară primară, si ca nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, ci doar o notificare în baza Legii nr.10/2001, la data de 13 iunie 2003, peste termenul prevăzut de lege.

Totodată s-a mai reţinut, că de pe urma autoarei au rămas ca moştenitori legali, pârâţii care fac parte din clasa a IV-a de moştenitori, cea a colateralilor, mătuşa defunctei şi cei doi veri primari, care au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legilor nr.18/1991, nr.112/1995 şi nr.10/2001.

Referitor la reclamantă, instanţa a constatat că nu are calitate de moştenitor legal al autoarei şi nu justifică un interes legitim în promovarea acţiunii pentru partajarea bunurilor rămase de pe urma acesteia şi anulării certificatului de moştenitor eliberat.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta şi mama acesteia, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr.1655/A din 9 iulie 2004, Curtea de Apel Piteşti, legal investită ca instanţă de apel la acea dată, a respins ca nefondate apelurile, reţinând în esenţă că reclamanta este nepoata defunctei, având calitate de colateral de gradul IV, nu de moştenitor sezinar sau rezervatar şi nu a făcut nici un fel de act de acceptare a succesiunii autoarei în termenul de 6 luni prevăzut de art.700 Cod civil.

Cum reclamanta nu şi-a manifestat în nici un mod intenţia de acceptare a succesiunii autoarei în termen legal, nu are calitate procesuală activă de a cere partajarea averii şi nici nulitatea certificatului de moştenitor nr.540/30 iunie 1997.

S-a reţinut că cealaltă pârâtă nu şi-a motivat apelul, împrejurare faţă de care a fost respins.

Recursul declarat de reclamantă, potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.493/10 noiembrie 2004, a fost trimis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti.

În motivarea recursului au fost invocate criticile întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr.430 din 4 aprilie 2005, această din urmă instanţă a respins ca nefondat recursul, reţinând în esenţă, că autoarea părţilor a decedat în Elveţia în 1996, fapt atestat prin cele două certificate de moştenitor, respectiv nr.417/3 iunie 1997 şi nr.540/3o iunie 1997, acte în care sunt menţionaţi ca moştenitori legali, cu cote egale, în calitate de verişori primari, pârâţii I.L.E. şi A.M.

În timpul vieţii sale, autoarea a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor speciale cu caracter reparatoriu, adoptate după 1989.

Ulterior, cei doi pârâţi şi B.L., mătuşa părţilor, au continuat procedurile demarate şi au formulat cerere în baza Legii nr.10/2001 pentru bunurile pe care autoarea le moştenise de la părinţii săi.

Prin Hotărârea nr.222/1997 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr.112/1995, ulterior prin sentinţa civilă nr.307/1998 a Judecătoriei Drăgăşani, decizia civilă nr.615/1998 a Tribunalului Vâlcea şi sentinţa civilă nr.8574/1997 a Judecătoriei Slatina, a fost recunoscută calitatea de moştenitori a celor trei pârâţi sus menţionaţi, cu autoritate de lucru judecat dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestora.

Prin urmare, este cu neputinţă a mai face aprecieri legate de acceptarea succesiunii de către pârâţi, întrucât actele lor de acceptare au fost deja supuse controlului judiciar, iar pretinsele acte de acceptare a succesiunii de către reclamantă sunt tardive, tocmai faţă de hotărârile menţionate.

Întrucât decizia atacată este legală, recursul a fost privit ca nefundat şi respins ca atare, în temeiul art.312 alin.1, raportat la art.304 pct.9 Cod procedură

civilă.