Calitatea de mostenitor recunoscuta potrivit legii elene.

Calitate procesuală activă în acțiunea în revendicare. Dovada calității de moștenitor potrivit legii statului a cărei cetățenie o avea defunctul, fost proprietar al bunului revendicat.

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate. Acțiune în revendicare.


Legea nr. 105/1992, art. 7, art. 11, art. 12

Codul civil de la 1865, art. 480 - 481

Notă : Legea nr. 105/1992 a fost abrogată prin art. 83 lit. e) din Legea nr. 76/2012 la data de 15 februarie 2013

Legea aplicabilă succesiunii este legea ţării a cărei cetăţenie o avea defunctul la momentul decesului, principiu înscris şi în dispoziţiile art. 11 şi 12 din Legea nr. 105/1992, care prevăd că starea, capacitatea şi relaţiile de familie sunt reglementate de legea naţională, respectiv legea statului a cărei cetăţenie se invocă, iar dispoziţiile art. 7 din aceeasi lege instituie regula potrivit căreia conţinutul legii străine se stabileşte de instanţa judecătorească prin atestări obţinute de la organele statului care a edictat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat, partea, la rândul său, putând fi obligată să facă această dovadă.

În acest context, este greșită hotărârea instanței prin care, admițându-se excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților într-o acțiune în revendicare, s-a reținut că dovada calității de moștenitor trebuie să fie făcută cu singurul mijloc de probă recunoscut de legislaţia română, respectiv cu certificatul de moştenitor, cu motivarea ca acţiunea a fost formulată în faţa instanţelor române pentru un imobil aflat pe teritoriul României.

Secția I civilă, decizia nr. 783 din 11 martie 2014

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti la 19 octombrie 2009, reclamanţii F.A.K., N.A.K., S.D.K. şi D.K., cetăţeni eleni, prin mandatar F.A.K., au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, solicitând obligarea acestuia de a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti.

În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 480 - 481 C.civ. şi ale art. II din Decretul nr. 92/1950, reclamanţii au arătat că imobilul a aparţinut părinţilor lor, A. şi D.S.K., conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 32xxx din 6 noiembrie 1942 la Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat şi a fost preluat în mod abuziv de stat, cu încălcarea art. I şi II din Decretul nr. 92/1950. În acest sens, reclamanţii au precizat că autorul lor, D.S.K., era exceptat de la naţionalizare, fiind angajat la diverse societăţi, în calitate de zidar, lăcătuş sau meşter întreţinere.

Pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat legal de Primarul General, a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1434 din 3 decembrie 2009, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi a art. 22 al. (5) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat, astfel, inadmisibilitatea formulării unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 480 C.civ. şi pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001, câtă vreme reclamanţii nu au dovedit că au urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, nedovedind că au înregistrat notificare prin care să solicite restituirea imobilului.

Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei menţionate a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 252 A din 8 aprilie 2010, desființându-se hotărârea apelată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Instanţa de apel a reţinut, având în vedere caracterul imprescriptibil al acţiunii în revendicare, că este necesar a se analiza, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenţia Europeană şi dacă prin admiterea acestei acţiuni nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securităţii raporturilor juridice.

Ca atare, s-a apreciat că se impune analiza fondului litigiului şi din perspectiva dispoziţiilor comunitare, pentru a se verifica dacă reclamantul are un bun în sensul art. 1 din Convenţie.

Rejudecând cauza, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 258 din 10 februarie 2012, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins cererea reclamanţilor ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Prima instanţă a reţinut că din actul de vânzare - cumpărare încheiat la 6 noiembrie 1942 rezultă că imobilul situat în Bucureşti, compus din teren şi construcţii a aparţinut A. şi lui D.K., fiind preluat în baza Decretului nr. 92/1950 de la D.K.

Tribunalul a constatat, însă, că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri care să ateste calitatea de moştenitori a reclamanţilor de pe urma proprietarilor iniţiali, deşi acest aspect le-a fost pus în vedere în mod repetat. Mai mult, la termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2010, la interpelarea tribunalului, reclamanţii au învederat că certificatele de moştenitor sunt depuse într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, pentru ca la ultimul termen să precizeze că, în realitate, succesiunea nu a fost dezbătută.

În ceea ce priveşte adeverinţa declaraţiei sub prestare de jurământ depusă la dosar în al doilea ciclu procesual, tribunalul a apreciat că aceasta nu poate face dovada calităţii de moştenitori a reclamanţilor de pe urma proprietarilor iniţiali, pe de o parte întrucât nu există dovada că, în conformitate cu legea elenă, calitatea de moştenitor poate fi dovedită prin declaraţii cu martori, iar, pe de altă parte, declaraţia se referă numai la A.K., iar nu şi la D.K. În consecinţă, s-a constatat că nu a fost făcută dovada identităţii dintre titularii dreptului afirmat şi persoana reclamanţilor, excepţia lipsei calităţii procesuale active fiind întemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, întrucât declaraţia de prestare sub jurământ depusă la dosar face dovada calităţii lor de moştenitori conform legii elene.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin decizia civilă nr. 434 A din 28 noiembrie 2012, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor reţinând că, aşa cum rezultă din certificatul de deces depus la dosar, D.K. a decedat la 8 octombrie 2011, anterior pronunţării sentinţei apelate, motivarea sub acest aspect a hotărârii fiind conformă cu realitatea.

Curtea de Apel Bucureşti a considerat, însă, că nu se poate respinge acţiunea în ceea ce îl priveşte pe D.K. pentru lipsa capacităţii de folosinţă, având în vedere că era decedat la data pronunţării sentinţei, întrucât s-ar crea apelanţilor o situaţie mai grea în propria cale de atac.

Instanţa de apel nu a primit nici critica formulată de apelanţi vizând dovedirea calităţii lor de moştenitori de pe urma autorilor A. şi D.K.

Curtea a constatat că apelanţii nu au făcut dovada calităţii de moştenitori de pe urma celor doi autori, ci doar dovada că sunt rude apropiate cu aceştia. Or, judecându-se în faţa instanţelor române într-o acţiune în revendicare pentru un imobil aflat pe teritoriul României, reclamanţii trebuiau să se supună legii române şi să facă dovada calităţii lor de moştenitori cu singurul mijloc de probă recunoscut de legislaţia română, respectiv cu certificatul de moştenitor.

Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea acesteia în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C.pr.civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamanţii au invocat într-o primă critică dispoziţiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., susţinând că, deşi au adus la cunoştinţa instanţei de apel faptul că tatăl lor, coproprietar al imobilului, a decedat la 8 octombrie 2011, solicitând introducerea în cauză în calitate de moştenitori, şi după tată (pentru că în calitate de moştenitori ai mamei aveau deja calitatea de reclamanţi), curtea de apel a respins apelul, fără a cerceta, conform art. 295 C.pr.civ., în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi modul de aplicare a legii de către prima instanţă.

S-a invocat încălcarea art. 261 al.(1) pct. 5 C.pr.civ. şi reţinerea eronată a nedovedirii calităţii reclamanţilor de moştenitori de pe urma celor doi autori, A. şi D.K.

Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., a vizat greşita aplicare a legii, în condiţiile în care s-a considerat că nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitori a reclamanţilor faţa de defuncta A.K. S-a arătat că instanţa de fond, în rejudecare, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce îl priveşte pe D.K., a făcut o gravă eroare, având în vedere că acesta era coproprietarul imobilului revendicat, având toate drepturile legale în acest sens.

Examinând criticile invocate de recurenţii reclamanţi raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C.pr.civ., Curtea a constatat că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Prin cererea intitulată „precizare", depusă la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă la 8 noiembrie 2012, ca urmare a solicitării instanţei de apel, de la termenul din 12 septembrie 2012, reclamanţii apelanţi K.F.A., K.N.A., K.S.D. au arătat că sunt copiii defuncţilor K.D. şi K.A., astfel cum rezultă din „certificatul de rude apropiate", eliberat la 4 ianuarie 2012 de Biroul Certificate din cadrul Primăriei Atena, Republica Elenă.

Reclamanţii au mai precizat că tatăl lor K.D., coreclamant, a decedat la 8 octombrie 2011, conform certificatului de deces eliberat de starea civilă Primăria Filadelfia, Republica Elenă, iar mama, K.A. a decedat la 14 mai 2004, aşa cum rezultă din „certificatul de rude apropriate", eliberat la 4 ianuarie 2012 de Biroul Certificate din cadrul Primăriei Atena, Republica Elenă,

În dovedirea susţinerilor formulate prin cererea menţionată, reclamanţii au depus la dosar certificatul de deces privind pe K.D. şi certificatul de rude apropriate eliberat la 4 ianuarie 2012 de Primăria Atena.

Reclamanţii au justificat nedepunerea certificatelor de moştenitor de pe urma autorului lor de împrejurarea că declaraţia sub prestare de jurământ depusă la dosar dovedeşte calitatea de moştenitori ai mamei lor A.K., conform legii elene.

Din înscrisul depus de reclamanţi în apel, în ceea ce îl priveşte pe coreclamantul D.K., rezultă că acesta a decedat la 8 octombrie 2011, ulterior introducerii acţiunii (înregistrată la 26 octombrie 2009), însă anterior pronunţării sentinţei primei instanţe.

Având în vedere că unul dintre reclamanţi a decedat ulterior momentului introducerii acţiunii, erau incidente dispoziţiile art. 243 al. (1) pct. 1 C.pr.civ., potrivit cărora judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea unei părţi, afară de cazul în care partea interesată cere termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor.

Ca atare, este nelegală susţinerea instanţei de apel în sensul că în acest caz, dacă ar fi fost informată cu privire la intervenirea decesului acestei părţi, soluţia primei instanţe ar fi fost de respingere a acţiunii, pentru lipsa capacităţii de folosinţă. Se impunea desfiinţarea sentinţei pentru acest motiv şi pentru a nu se încălca principiul dreptului la apărare al moştenitorilor defunctului, care au solicitat introducerea în cauză şi în această calitate.

Critica vizând dovedirea calităţii de moştenitori a recurenţilor de pe urma autorilor A. şi D.K. (acesta din urmă introducând acţiunea în calitate de fost proprietar şi nu de moştenitor) este, de asemenea, întemeiată.

Instanţa de apel a reţinut eronat că reclamanţii trebuie să facă dovada calităţii lor de moştenitori cu singurul mijloc de probă recunoscut de legislaţia română, respectiv cu certificatul de moştenitor, întrucât au formulat o acţiune în revendicare în faţa instanţelor române pentru un imobil aflat pe teritoriul României.

Legea aplicabilă succesiunii este legea ţării a cărei cetăţenie o avea defunctul la momentul decesului, în speţă legea elenă.

Acest principiu este înscris şi în dispoziţiile art. 11 şi 12 din Legea nr. 105/1992 republicată, care prevăd că starea, capacitatea şi relaţiile de familie sunt reglementate de legea naţională, respectiv legea statului a cărei cetăţenie se invocă.

Potrivit legii elene nu se admit derogări de la acest principiu, astfel încât nu se poate alege legea aplicabilă succesiunii.

Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 105/1992 instituie regula potrivit căreia conţinutul legii străine se stabileşte de instanţa judecătorească prin atestări obţinute de la organele statului care a edictat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat, partea, la rândul său, putând fi obligată să facă această dovadă.

Astfel, Curtea a reţinut că potrivit legii elene, succesiunea se deschide automat, fără o procedură specială, acordându-se moştenitorului chiar fără o acceptare expresă, dacă nu se face nicio declaraţie de renunţare în termenul stabilit (de patru luni din momentul în care a luat cunoştinţă de deces şi de vocaţia sa de moştenitor, sau de la publicarea testamentului de către tribunal).

Raportat la conţinutul legii elene în materie de succesiune, înscrisurile depuse la dosar, respectiv certificatul de rude apropiate eliberat de Primăria Atena la 4 ianuarie 2012, face dovada calităţii recurenţilor de moştenitori atât în ceea ce îl priveşte pe tatăl lor K.D., cât şi în ceea ce o priveşte pe mama lor, A.K.

De altfel, filiaţia reclamanţilor a fost dovedită şi cu actele de identitate depuse la dosar.

Instanţa de apel a procedat eronat menţinând întrutotul considerentele sentinţei primei instanţe în ceea ce priveşte nedovedirea calităţii de moştenitori a reclamanţilor de pe urma defunctei A.K.

Cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 al.(1) pct. 5 C.pr.civ., instanţa de apel a constatat că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, fără a indica considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a formulat convingerea şi iară a cenzura, conform art. 295 C.pr.civ., în limitele cererii de apel, modul de aplicare a legii de către tribunal.

Instanţa de apel a menţinut soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi în ceea

ce îl priveşte pe D.K., deşi acesta spre deosebire de ceilalţi reclamanţi era fost coproprietar al imobilului revendicat şi nu moştenitor al fostului proprietar, şi era în viaţă la momentul introducerii acţiunii.

Faţă de aceste considerente, reţinând că s-a soluţionat procesul de către prima instanţă fără a se intra în cercetarea fondului, Curtea, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C.pr.civ., a constatat că se impune, în temeiul art. 312 al. (3) C.pr.civ., modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei 258 din 10 februarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, desfiinţarea sentinţei menţionate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal.