Anularea certificatului de mostenitor poate fi dispusa numai in situatia acceptarii in termen, chiar daca este vorba de frauda la lege.

Dosar nr. 3049/1748/2009*

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ILFOV

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 45 A

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE O.E.M.

JUDECĂTOR D.C.

Grefier D.C.

Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta V.M. împotriva sentinţei civile nr. 1199/31.03.2011 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 3049/1748/2009*, în contradictoriu cu intimata D.F., în cauza având ca obiect anulare act.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică de la 28.01.2014 fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea la 04.02.2014 când în aceeaşi compunere a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1199/31.03.2011 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 3049/1748/2009*, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. 3049/1748/2009 la data de 10.07.2009 reclamanta D.F. a chemat-o în judecată pe pârâta V. M. solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie anulat certificatul de moştenitor nr. 109/02.04.2007; să se constate că are calitatea de moştenitor legal al defunctului N. D. M., decedat la data de 05.06.1992 şi că în această calitate este îndreptăţită să culeagă o cotă de ½ din succesiune, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a precizat că e soră cu pârâta, fiind sigurele moştenitoare cu vocaţie succesorală utilă şi concretă la succesiunea defunctului, iar masa succesorală se compune din terenurile cuprinse în titlul de proprietate nr. 67628/31.10.2003.

În baza înscrisurilor pe care le deţine are dreptul la 1/2 din moştenire, aşa cum i-a fost lăsată de autorul său, însă pârâta cu rea-credinţă i-a ascuns faptul că a fost emis certificatul de moştenitor nr. …/02.04.2007 de BNP M.V., în care se menţionează că aceasta este unica moştenitoare.

Solicită a se constata că emiterea certificatului de moştenitor atacat s-a realizat în lipsa sa, reclamanta nefiind citată pe parcursul procedurii succesorale notariale, deşi era cunoscut faptul că defunctul avea două fiice şi că pârâta nu era singura persoană cu vocaţie succesorală în calitate de descendent direct.

În speţă pârâta a declarat în fals că este unica moştenitoare a defunctului, reclamanta fiind vătămată în drepturile sale.

În drept cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 88, 77, 75 din L. 36/1995, art. 5, art. 948 şi urm. Cod civil, art. 6735 Codul de procedură civilă.

Pârâta a formulat întâmpinare conform art. 115-118 Codul de procedură civilă, solicitând respingerea cererii.

Invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active întrucât reclamanta nu este moştenitoare acceptantă a succesiunii, dreptul său fiind prescris în termenul de 6 luni de la deschiderea succesiunii, fiind străină de succesiune prin neacceptare în termenul legal. A depus la dosar înscrisuri probatorii.

Instanţa a unit excepţia cu fondul.

Prin sentinţa civilă nr. 1199/31.03.2011, Judecătoria Cornetu a respins excepţia calităţii procesuale active a reclamantei ca neîntemeiată, a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor nr. 109/02.04.2007 şi a obligat pârâta la plata sumei de 24 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că, în principiu, frauda este o cauză de nulitate, fie că este vorba de frauda la lege, fie că este vorba de fraudarea intereselor unor terţe persoane prin încheierea actului.

Prin sancţiunea nulităţii, care este o măsură ce tinde ca anumite efecte ale actului juridic să nu se producă, este ocrotită persoana în frauda căreia a fost încheiat actul.

Astfel, în baza art. 88 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarială, „Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţelor judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.”

Din examinarea textului de lege menţionat se constată că pot cere anularea certificatului de moştenitor cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea acestuia, dar care pretind şi drepturi succesorale proprii după acelaşi defunct.

Aşa cum se poate constata, reclamanta în cauză invocă şi dovedeşte cu actele depuse în cauză, relaţii de rudenie cu defunctul (autorul), precum şi calitatea sa de fiică a acestuia.

Aşa cum reiese şi din declaraţia martorilor, pârâta, care este sora reclamantei, nu era în relaţii bune cu reclamanta.

Totuşi, deşi avea cunoştinţă că şi reclamanta este îndreptăţită la succesiune, pârâta a declarat în faţa notarului public că este singura moştenitoare a defunctului.

Mai mult decât atât, notarul avea obligaţia să verifice în registrul de succesiuni eventualele acte încheiate şi autentificate de defunct şi să cheme la dezbaterea succesiunii pe toţi moştenitorii acestuia, legali sau testamentari.

Prin această omisiune s-a produs fraudarea legii, actul efectuat de notar, respectiv certificatul de moştenitor nr.109/02.04.2007, fiind întocmit nelegal.

Împotriva sentinţei civile nr. 1199/31.03.2011, a formulat apel pârâta.

În şedinţa publică din data de 04.12.2012, Tribunalul a recalificat calea de atac ca fiind recurs.

Prin decizia civilă nr. 911R din 10.12.2012, Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă a admis recursul formulat de recurenta pârâtă V. M. împotriva sentinţei civile nr.1199/31.03.2011, pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. 3049/1748 /2009, în contradictoriu cu intimata reclamantă D.F., a modificat în tot sentinţa civilă recurată în sensul că: A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. S-a luat act că părţile şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, intimata - reclamantă a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea cererii având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor legal nr. 109/02.04.2007 emis de BNP M.V..

În determinarea vocatiei succesorale generale, faţă de dispoziţiile art. 654 şi 655 din Codul civil din anul 1864 si, având în vedere materialul probator administrat la dosarul cauzei, faţă de legătura de descendenţă între defunct şi părţi, se reţine că vocaţie succesorală generală la moştenirea defunctului N.D. M. ar avea părţile din prezenta cauză.

Cu toate acestea, pentru a veni efectiv la moştenirea lui de cujus, cel cu vocaţie succesorală generală trebuie să accepte succesiunea înăuntrul termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. 1 Cod civil din anul 1864. Expirarea termenului de prescripţie, fără ca succesibilul să fi făcut acte de acceptare expresă sau tacită a moştenirii are drept consecinţă pierderea dreptului de a accepta moştenirea, iar odată cu acesta şi a vocaţiei succesorale, fiind considerat străin de moştenire.

Instanţa a constatat că intimata - reclamantă nu a dovedit că a acceptat expres sau tacit succesiunea lăsată de defunct în termenul legal prevăzut de art. 700 cod civil, respectiv 6 luni de la data deschiderii succesiunii şi astfel are vocaţie succesorală concretă la moştenirea lăsată de defunct. Pentru a constata acest fapt nu era necesară formularea vreunei cereri exprese din partea pârâtei, având în vedere excepţiile invocate de aceasta.

Acceptarea succesiunii constă în actul sau faptul juridic unilateral săvârşit de succesibil, prin care acesta îşi consolidează calitatea de moştenitor, definitivând transmisiunea succesorală care a operat la data deschiderii succesiunii.

Potrivit art. 689 C.civ. din anul 1864 succesiunea este acceptată tacit dacă succesibilul face un act sau fapt juridic pe care nu îl putea îndeplini decât în calitatea sa de moştenitor şi din care rezultă neîndoielnic intenţia sa de acceptare a succesiunii. Legea nu stabileşte în concret care sunt actele prin care se manifestă intenţia de a accepta succesiunea, însă prin art. 690 c.civ. se precizează că nu constituie acte de acceptare a succesiunii actele de conservare, îngrijire sau administrare provizorie a bunurilor din succesiune. De asemenea, art. 691 c.civ. stabileşte că au ca efect acceptarea succesiunii actele de donaţie, vindere sau cesiune a drepturilor succesorale.

S-a mai reţinut că în practica judiciară au fost considerate acte de acceptare a succesiunii intrarea în posesia şi folosinţa bunurilor succesorale, care prin natura, numărul şi valoarea lor exced ideea unor amintiri de familie, mutarea definitivă în casa moştenită, demolarea unor construcţii, efectuarea unor lucrări care nu comportă urgenţa, edificarea unor construcţii pe terenul succesoral etc.

În cauza de faţă, deşi reclamanta a invocat existenţa unor acte de acceptare nu a făcut dovada efectuării vreunui act în calitate de moştenitor. Astfel, acţiunea pentru emiterea titlului de proprietate asupra terenului de 1, 22 ha a fost formulată şi exercitată de recurenta – pârâtă, la fel şi punerea în executare a dispozitivului sentinţei prin care a fost admisă în mod irevocabil acţiunea. Tot aceasta a fost aceea care a achitat impozitele pentru terenurile din titlul de proprietate nr. 67628/2003 (f. 47 ) şi a suportat cheltuielile de înmormântare, aşa cum rezultă din interogatoriul luat intimatei – reclamante care a recunoscut că nu a suportat aceste cheltuieli. De asemenea, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu rezultă efectuarea de către intimata - reclamantă a vreunui act de acceptare a moştenirii, luarea cazanului din curtea recurentei – pârâte unde locuia şi defunctul, în condiţiile în care nu s-a stabilit cui îi aparţinea acest cazan, nu face dovada acceptării moştenirii şi contrazice faptul că intimatei – reclamante nu i se permitea accesul în curtea imobilului pentru a lucra pământul.

Având în vedere cele mai de sus, concluzia care se impune este aceea că intimata - reclamantă nu a întreprins nici un demers materializat prin acte sau fapte juridic din care să rezulte intenţia sa de a accepta succesiunea în termen de 6 luni de la data decesului, participarea la înmormântare sau pomeniri nefiind un astfel de act.

În contextul în care intimata - reclamantă nu a acceptat succesiunea autorului său, este lipsit de relevanţă modul în care certificatul de moştenitor a fost emis, deoarece nulitatea acestuia pentru necitarea intimatei - reclamante de către notar nu produce efecte asupra calităţii de moştenitor a acesteia.

Altfel spus, cum moştenirea nu a fost acceptată în termenul legal, reclamanta nu are nici un interes a solicita constatarea nulităţii certificatului de moştenitor emis în favoarea moştenitorului acceptant – recurenta – pârâtă V.M..

După cum s-a arătat, interesul actual şi direct al promovării acţiunii îl constituie recunoaşterea calităţii de moştenitor, care se pretinde a fi rezultatul actelor de acceptare tacită a succesiunii, însă în condiţiile în care astfel de acte nu au fost întreprinse, este lipsit de interes şi efect juridic constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor.

În principiu, calitatea procesuală şi interesul sunt condiţii de executare a acţiunii civile care acţionează autonom, neexistând o legătură de dependenţă între ele.

În anumite situaţii, (precum acelea în care, prin dispoziţia legii, dreptul de a promova acţiunea îi este recunoscut doar persoanei interesate”), lipsa interesului determină şi lipsa de calitate procesuală activă, interesul furnizând calitate procesuală.

În cauza de faţă, se impune reţinerea lipsei calităţii procesuale active a intimatei – reclamante având în vedere că, de vreme ce nu a acceptat în termenul legal succesiunea după defunctul N. D M., decedat la data de 05.06.1992, nu are calitatea de a solicita constatarea nulităţii certificatului de moştenitor nr. 109/02.04.2007 deoarece aceasta nu-i poate profita, lipsindu-i însăşi calitatea de moştenitoare.

Prin urmare, nefiind administrate la dosar dovezi pertinente şi concludente pe aspectul acceptării succesiunii defunctului de către intimata - reclamantă şi nici cu privire la susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, potrivit dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil din anul 1864, care statuează că reclamantului îi revine sarcina de a proba afirmaţiile făcute în cuprinsul cererii de chemare în judecată, tribunalul, în raport de toate considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, tribunalul a admis recursul formulat de recurenta – pârâtă şi a modificat în tot sentinţa recurată în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

De asemenea, s-a luat act că părţile şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată

În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.F..

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că Tribunalul Ilfov, instanţa investita cu soluţionarea caii de atac formulata de parata V.M. împotriva sentinţei civile a Judecătoriei Cornetu, prin care s-a admis acţiunea si s-a constatat nulitatea absoluta parţiala a certificatul de moştenitor legal nr.109/02.04.2007 emis in mod fraudulos de BNP M.V. pe numele paratei, cu omiterea recurentei, în calitate de descendent direct si moştenitor legal al defunctului N.D. M., decedat la data de 05.06.1992, în mod greşit a apreciat ca acţiunea ar fi fost evaluabila în bani si, prin citaţie i-a pus în vedere apelantei V.M.sa evalueze provizoriu valoarea obiectului pricinii în vederea timbrarii la valoare.

In doctrina si jurisprudenta s-a reţinut ca în toate situaţiile în care prima instanţa de control judiciar a calificat gresit calea de atac susceptibila a fi exercitata împotriva sentinţei pronunţata de prima instanţa apreciind ca aceasta ar fi recursul si nu apelul, împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de control judiciar este admisibil a se exercita calea atac a recursului pentru motive care vizează exclusiv greşita calificare a caii de atac.

Fiind vorba despre o decizie pronunţata de tribunal în recurs aceasta este doar aparent irevocabila deoarece, in realitate, daca sentinţa atacata era supusa apelului (aşa cum este cazul si în speţă de fata) iar instanţa sesizata cu judecarea caii de atac în mod gresit a calificaţ-o drept recurs a rapit partilor un grad de jurisdictie si o cale de atac prevazuta de lege, iar aceasta greseala nu poate fi remediata in alt mod decat prin admiterea recursului de instanta competenta, potrivit legii, cu solutionarea acestei cai de atac, casarea în întregime a deciziei pronuntata de tribunal in temeiul art. 304 pct. 1 C.p.c. si trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului pentru solutionarea apelului, in complet legal constitui pentru apeluri si nu pentru recursuri.

De altfel, prin Minuta nr. 6/17488/1154/2008 a întâlnirii dintre Consiliul Superior al Magistraturii si membri Comisiei pentru unificarea practicii judiciare pentru judecarea problemelor de practica judiciara neunitara din data de 11.06.2008 (pe care o depun în extrans) s-a retinut, cu ocazia solutionarii punctului 37, ca, în acţiunile civile prin care se solicită anularea sau constatarea nulitătii absolute a unui certificat de moştenitor şi pe cale de consecinţă, dezbaterea succesiunii, calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în astfel de litigii, prin prisma prevederilor art.2821 Cod procedură civilă este apelul.

Astfel Comisia pentru unificarea practicii judiciare a CSM a apreciat ca fiind corecta opinia potrivit careia impotriva sentintei pronuntate in prima instanta prin care s-a dispus anularea sau constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor calea de atac este întotdeauna apelul indiferent de valoarea obiectului litigiului, întrucât această cerere este neevaluabilă în bani, iar celelalte capete de cerere sunt subsecvente şi depind de modul de rezolvare a primului capăt de cerere.

Mai mult, s-a reţinut ca, în cazul Iitigiilor prin care se solicită doar constatarea calităţii de moştenitor, respectiv stabilirea cotelor părţi ce revin din masa succesorală, deoarece litigiul nu poartă asupra unui obiect ce poate fi cuantificat, respectiv obiectul litigiului nu este materializat într-o valoare economică, sentinţa pronunţată este supusă atât apelului, cât şi recursului.

In jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut ca "în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătoreasca republicata apelurile se judeca în complet format de 2 judecători. Curtea de Apel Oradea, calificând greşit calea de atac exercitata drept recurs în loc de apel, a pronunţat o hotărâre în complet format din 3 judecători în loc de doi încălcând normele imperative privind compunerea instanţei. (Decizia nr.3558/1999 a Curţii Supreme de Justiţie – revista Dreptul nr.8/2000 p.157 – 158).

In mod similar, în Decizia nr. 3497/2002 (nepublicata), pronunţata de secţia comerciala a instanţei supreme, s-a statuat in sensul ca: "se retine ca in mod greşit curtea de apel a calificat calea de atac împotriva sentinţei tribunalului ca fiind recurs si a soluţionat-o în complet de 3 judecători, deoarece calea de atac împotriva respectivei hotărâri este apelul si se impune a fi soluţionat potrivit normelor legale imperative stabilite de art. 17 alin. 2 din Legea nr. 92/1992.

In prezent, urmare a abrogării parţiale a Legii nr. 92/1992, sunt incidente prevederile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 republicata în care se stipulează, în mod imperativ, ca, la tribunale si curţile de apel, apelurile se judeca în complet de 2 judecători iar recursurile in complet format din 3 judecători.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata a excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere că a fost declarat recurs împotriva unei decizii irevocabile, pronunţată tot în calea de atac a recursului.

Prin decizia civilă nr. 484 R/05.03.2013 curtea a respinge excepţia inadmisibilităţii, a admis recursul formulat de recurenta reclamantă D.F., a casat decizia recurată şi trimis cauza la Tribunalul Ilfov pentru rejudecare ca instanţă de apel.

Pentru a pronunţa această decizie curtea a constatat următoarele:

Sub aspectul excepţiei inadmisibilităţii, Curtea consideră că, în ipoteza în care, prin intermediul căii de atac a recursului, se pune în discuţie însăşi calificarea unei căi de atac declanşată împotriva unei hotărâri pronunţate de o instanţă de fond, această cale de atac nu poate fi inadmisibilă, ci instanţa are obligaţia de a examina dacă a fost respectat în cauză principiul legalităţii căilor de atac.

Astfel, într-o ierarhie a principiului unicităţii căii de atac, invocat de intimată şi a principiului legalităţii căii de atac, instanţa de recurs consideră că are prioritate principiul legalităţii căii de atac, cu precizarea necesară că dispoziţiile procesuale care instituie, într-un sistem de drept, căile de atac pe care o parte poate să le exercite trebuie să fie nu doar accesibile, dar şi previzibile, calitatea legii, de a fi accesibilă şi previzibilă, fiind o garanţie a procesului echitabil în materie civilă, astfel cum este acesta protejat prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Rotaru împotriva României, hotărârea din 4 mai 2000, par. 52, 55).

Cum, în cauza dedusă judecăţii, în faţa Tribunalului Bucureşti s-a pus în discuţie recalificarea căii de atac formulată împotriva sentinţei civile nr. 1199 din 31.03.2011, pronunţată de Judecătoria Cornetu, este evident că se impune verificarea aspectului legalităţii căii de atac, ce ar fi putut fi exercitată împotriva acestei sentinţe.

În acest context, Curtea apreciază că cercetarea admisibilităţii recursului, în cauza dedusă judecăţii, nu poate fi paralizată prin invocarea acestei excepţii procesuale şi se impune cercetarea motivelor de recurs şi dezlegarea acestui aspect de legalitate.

Procedând la examinarea recursului, Curtea reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta D. F., instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune în anularea certificatului de moştenitor nr.109/02.04.2007 şi constatarea calităţii de moştenitor legal a reclamantei de pe urma defunctului N.D. M., decedat la data de 05.06.1992, calitate care o îndreptăţeşte să culeagă o cotă de ½ din succesiune.

Această cerere nu este evaluabilă în bani, întrucât, în lipsa unui petit subsecvent care să privească masa succesorală, obiectul litigiului nu este materializat într-o valoare economică, astfel încât nu poate fi cuantificat. În această situaţie, Curtea apreciază că sentinţa pronunţată de Judecătoria Cornetu era supusă atât apelului cât şi recursului, Tribunalul Ilfov, învestit cu calea de atac promovată împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, prin aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor 2821 alin.1 Cod de procedură civilă calificând greşit calea de atac ca fiind apel.

O consecinţă logică a calificării căii de atac drept apel constă în posibilitatea părţii de a ataca cu recurs hotărârea pronunţată de către instanţa de apel, astfel încât în prezenta cauză, se pun în dezbatere aspecte ce ţin de dreptul de acces la un tribunal, ca o componentă materială a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, Curtea consideră necesar să precizeze că, dacă în materie civilă, instanţa de contencios european a drepturilor omului nu instituie, în sarcina statelor contractante, obligaţia de a crea instanţe de apel sau de recurs (casaţie), nu mai puţin, în ipoteza în care, statul reglementează, în propriul sistem de drept, atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului, accesul la aceste grade de jurisdicţie trebuie să fie efectiv, garanţiile fundamentale ale articolului 6 din Convenţie fiind aplicabile (cauza Blandeau c. Franţei, hotărârea din 10 iulie 2008, cauza Gregorio de Andra.

În cauza dedusă judecăţii, câtă vreme cererea nu era evaluabilă în bani, Curtea apreciază că sentinţa Judecătoriei Cornetu era susceptibilă de a fi atacată cu apel, şi nu cu recurs, un argument suplimentar al acestui raţionament fiind acela al raţiunii legii (ratio legis), în sensul în care raţiunea legiuitorului român, în actualul sistem procesual, este aceea de a institui, şi în materie civilă, accesul la calea de atac a apelului şi a recursului, dispoziţiile art. 2821 Cod de procedură civilă reglementând excepţia de la această regulă, respectiv de a se ataca doar cu recurs hotărârile pronunţate, în cauze de o importanţă redusă. Excepţiile fiind de strictă interpretare şi aplicare, Curtea apreciază că prin calificarea greşită a căii de atac drept apel i s-a produs recurentei reclamante o vătămare procesuală esenţială, constând în suprimarea unei căi de atac prevăzută de lege, singurul remediu efectiv în cauză, pentru a garanta părţii dreptul de acces la un tribunal, ca o componentă materială a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este acela al casării deciziei recurate şi rejudecării căii de atac.

Pe de altă parte, Curtea apreciază ca întemeiat şi motivul referitor la încălcarea normelor referitoare la compunerea instanţei care a judecat calea de atac, aceasta reprezentând o altă consecinţă a calificării greşite a căii de atac. Astfel, calificarea calea de atac împotriva sentinţei Judecătoriei Cornetu ca fiind recurs a determinat soluţionarea acestei căi de atac în complet de 3 judecători, deşi calea de atac împotriva respectivei hotărâri era apelul si se impunea a fi soluţionat potrivit normelor legale imperative stabilite prevederile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 republicata în care se stipulează, în mod imperativ, ca, la tribunale si curţile de apel, apelurile se judeca în complet de 2 judecători.

În aceste condiţii, vătămarea produsă prin încălcarea unei norme de compunere a instanţei nu poate fi înlăturată decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare care, de altfel, este strict reglementată de dispoziţiile art. 304 pct.1 şi art. 312 alin. (3) C.proc.civ.

Faţă de cele reţinute, Curtea constată că sunt incidente dispoziţiile art.304 pct.1 Cod procedură civilă, motiv pentru care admite recursul, casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Ilfov, ca instanţă de apel.

Cauza a fot înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 21.03.2013, sub nr. 3049/1748/2009*.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.

Arată intimata că nu sunt corecte alegatiile apelantei in sensul ca prezenta actiune ar avea natura juridica a unei actiuni in constatare, intemeiata pe dispozitiile art. 111 C.p.c.

Obiectul principal al cererii de chemare in judecata l-a constituit constatarea nulitatii absolute partiale a Certificatul de mostenitor legal nr. …./02.04.2007 emis de BNP M. V. cu omiterea intimatei din prezenta cauză, petit intemeiat pe dispozitiile art. art. 88, 77, 75 si 79 din legea nr. 36/1995, si ale art. 5 si art. 948 si urm. C. civ. din 1864, si care, in mod evident este o cerere in realizarea dreptului si nu in constatare.

Petitul prin care intimata a solicitat sa se constate ca are calitate de mostenitor legal al defunctului N.D. M., decedat la data de 05.06.1992 in calitate de descendent direct si ca, in aceasta calitate este indreptatita sa culeagă o cota de 1/2 din succesiunea ramasa de pe urma acestuia, se afla in raport de subsidiaritate fata de capatul de cerere principal si consituie o consecinta legala a constatarii nulitatii absolute a unui certificat de mostenitor pentru omiterea unuia dintre mostenitori si o aplicatie a principiului quod nullum este nullum producit effectum, in materia mostenirii.

Se sustine de catre apelanta ca intimata nu ar jusitifica niciun interes in cererea de constatare a nulitatii absolute a certificatului de mostenitor intrucat desfiintarea acestui certificat emis cu incalcarea normelor imperative ale legii nu i-ar putea aduce niciun folos practic.

Arată intimata că aceste afirmatii nu pot fi primite intreucat este evident ca, pe calea prezentei actiuni, intentionează sa obtină anularea unui act prejudiciabil pentru aceasta, de natura a o priva de drepturile succesorale de pe urma defunctului său tata si, pe cale de consecinta, sa ii fie recunoscuta calitatea de mostenitor.

Se mai sustine de catre apelanta parata ca lipsa interesului in cadrul actiunii "in constatare" ar fi natura a antrena si lipsa calitatii procesuale active a intimatei, rationament incorect deoarece, in materie succesorala, sunt aplicabile dispozitiile art. 88 din legea nr. 36/1995 privind activitatea notariala, potrivit carora actiunea in constatarea nulitatii unui certioficat de mostenitor poate fi promovata de orice persoana care se considera vatamata prin acest act.

Solicită intimata să se constatate ca aceasta este vatamata, in mod direct si neindoielnic, de mentiunea din cetificatul de mostenitor contestat, potrivit careia defunctul N.M.ar fi avut o singura fiica care, in calitate de unic mostenitor legal, este indreptatita sa culeaga intreaga succesiune ramasa de pe urma acestuia.

Or, aceasta mentiune s-a realizat in conditiile in care intimata nu a fost deloc citata pe parcursul dezbaterii procedurii succesorale notariale, pe baza unor marturii false, cu incalcarea esentiala a normelor imperative continute in dispozitiile art. 77, 75 si 79 din Legea nr. 36/1995

In ce priveste chestiunile referitoare la pretinsa neacceptare a succesiunii de catre intimată, inauntrul termenului de optiune succesorala prevazut de art. 700 C. civ. din 1864, solicită intimata sa se retină urmatoarele consideratiuni.

Se afirma de catre apelanta ca intimata, prin probele administrate la fond, nu ar fi dovedit, fara putinta de tagada, faptul aceeptarii tacite a succesiunii, prin preluare de bunuri din masa succesorala, in conditiile art. 689 C. civ. din 1864. Aceste sustineri nu sunt corecte, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor D.G., A. Ş., V.E..

Precizează intimata că proba testimoniala pe aspectul acceptarii tacite a succesiunii s-a administrat si in dosarul nr. 1192/1748/2008 al Judecatoriei Cornetu, cauza avand aceleaşi părţi ca în dosarul de faţă iar ca obiect partaj succesoral, imprejurare care rezulta fara echivoc din Incheierea de admitere in principiu ponuntata in acest dosar, incheiere prin care s-a respins si exceptia lipsei calitatii procesuale active a intimatei din prezenta cauză invocata tot sub aspectul neacceptarii succesiunii in termen legal de catre subsemnata.

Aceasta incheiere de admitere in principiu pronuntata in conditiile art. 673 ind. 5 alin. 1 C.p.c. se bucura de autoritate de lucru judecat, provizorie, pana la desfiintarea ei intr-o eventuala cale de atac.

Preluarea de bunuri din succesiune este un fapt juridic caruia legea ii confera valoare juridica de acceptare tacita in sensul art. 689 C. civ. din 1864, fapt juridic ce poate fi dovedit cu orice mijloc de proba, inclusiv cu incheierea sus-mentionata

Daca de va aprecia ca este utila si necesara suplimentarea probei testimoniale in apel, in temeiul art. 295 alin. 2 C.p.c. solicita incuviintarea in contraproba, a probei testimoniale cu 2 martori.

In ce priveste proba cu interogatoriu, apreciază intimata ca suplimentarea acesteia este inutila in apel, fata de complexitatea intrebarilor din interogatoriile administrate la fond.

Mai sustine apelanta parata ca, in cuprinsul considerentelor sentintei apelate nu se face nicio referire la acceptarea succesiunii de catre intimată si nici cu privire la depozitiile martorilor audiati in cauza sub acest aspect. Aceste sustineri nu sunt fondate.

In subsidiar, in ipoteza in care se va aprecia ca hotararea primei instante este lacunara sub acest aspect, urmeaza să se facă aplicatiunea art. 261 pct. 5 rap la art. 105 alin. 2 C.p.c. si sa fie trimisă cauza spre rejudecare pentru a nu priva partile de un grad de jurisdictie.

Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviinţată şi administrată proba testimonială cu câte un martor, sens în care au fost audiaţi martorii D.A., propus de apelantă şi H.V.propus de intimată(filele 45,46 dosar). În condiţiile art. 138 c.p.c. tribunalul a încuviinţat pentru apelant proba cu înscrisuri (filele 40-44 dosar).

Analizând apelul civil de faţă, Tribunalul constată că acesta este întemeiat pentru următoarele motive:

Prin cererea de chemare în judecată, intimata - reclamantă a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea cererii având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor legal nr. …/02.04.2007 emis de BNP M. V.de pe urma defunctului N. D. M.– tatăl părţilor.

Faţă de dispoziţiile art. 654 şi 655 din Codul civil si având în actele de stare civilă depuse la dosar tribunalul constată că vocaţie succesorală generală la moştenirea defunctului N.D. M. au părţile din prezenta cauză, în calitate de fiice.

În ceea ce priveşte vocaţia succesorală concretă tribunalul reţine că pentru a veni efectiv la moştenirea lui de cuius, persoana cu vocaţie succesorală generală trebuie să accepte succesiunea înăuntrul termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. 1 Cod civil. Omisiunea de a efectua acte de acceptare expresă sau tacită a moştenirii are drept consecinţă pierderea dreptului de a accepta moştenirea persoana fiind considerată străină de moştenire.

Acceptarea succesiunii este un act unilateral de voinţă a succesorului prin care acesta se învoieşte să pastreze calitatea de moştenitor al defunctului. Acceptarea poate fi expresă sau tacită.

Dispoziţiile art. 689 C.civ. stabilesc 2 condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a opera acceptarea tacită: actul să nu poată fi îndeplinit decât în calitate de moştenitor şi să nu fie echivoc, intenţia de acceptare a succesiunii rezultând în mod neîndoielnic. De asemenea potrivit art. 690 şi 691 c.civ. nu constituie acte de acceptare a succesiunii actele de conservare, îngrijire sau administrare provizorie a bunurilor din succesiune ci doar cele de dispoziţie cum ar fi actele de donaţie, vindere sau cesiune a drepturilor succesorale.

Astfel, tribunalul apreciază că pot fi considerate acte de acceptare a succesiunii intrarea în posesia şi folosinţa bunurilor succesorale, care prin natura, numărul şi valoarea lor exced ideea unor amintiri de familie, mutarea definitivă în casa moştenită, demolarea unor construcţii, efectuarea unor lucrări care nu comportă urgenţa, edificarea unor construcţii pe terenul succesoral.

Analizând coroborat materialul probator administrat în cauză în ambele cicluri procesuale tribunalul reţine că intimata - reclamantă nu a dovedit că a acceptat expres sau tacit succesiunea lăsată de defunct în termenul legal prevăzut de art. 700 cod civil - 6 luni de la data deschiderii succesiunii. Pe cale de consecinţă constată că aceasta nu are vocaţie succesorală concretă la moştenirea lăsată de defunctul N.D. M..

Din înscrisurile depuse la dosar reiese că atât acţiunea pentru emiterea titlului de proprietate asupra terenului de 1, 22 ha cât şi cererea de punerea în executare a dispozitivului sentinţei prin care a fost admisă în mod irevocabil acţiunea au fost formulate de apelanta – pârâtă. De asemenea doar apelanta a achitat impozitele pentru terenurile din titlul de proprietate nr. 67628/2003 şi a suportat cheltuielile de înmormântare, aşa cum rezultă din răspunsurile la interogatoriu prin care intimata reclamantă a recunoscut că lipsa inexistenţa contribuţiei sale.

Potrivit declaraţiilor martorilor încuviinţaţi intimatei reclamante şi audiaţi în faţa primei instanţe şi în faţa tribunalului cu ocazia judecării prezentului apel intimata reclamanta a luat din curtea de defunctului un cazan cu ţuică, însă nu se poate stabili cui îi aparţinea acest bun. Ambii martori declară că ştiu de la reclamantă faptul că respectivul cazan era al defunctului ( mărturia fiind una indirectă ), astfel încât nu se poate stabili, fără dubiu, natura de bun succesoral a cazanului ( şi implicit natura de act de acceptare a acţiunii de a ridica bunul din curtea defunctului ).

Totodată tribunalul reţine că declaraţiile martorilor conform cărora ştiu de la intimata reclamantă că aceasta a lucrat împreună cu apelanta terenul aferent casei defunctului sunt în contradicţie cu susţinerile reclamantei conform cărora nu i s-a mai permis accesul in curte. Pe cale de consecinţă, apreciază că nici apărările privind efectuarea actelor de acceptare reprezentate de lucrarea terenului în vederea obţinerii recoltelor nu pot fi primite. Participarea la înmormântare şi la pomenirile ulterioare nu pot fi considerate acte de acceptare, ci îndeplinirea unor ritualuri în scopul respectării tradiţiei creştine.

Faţă de cele expuse tribunalul reţine că intimata reclamantă nu a probat efectuarea vreunui act din care să rezulte intenţia sa de a accepta succesiunea în termen de 6 luni de la data decesului tatălui său.

Tribunalul reţine că nulitatea certificatului de moştenitor poate fi invocată doar de succesorii cu vocaţie concretă la moştenire iar intimata reclamanta nu a făcut dovada acceptării în termen a succesiunii şi a consolidării calităţii de moştenitor astfel încât apreciază că nu se impune analizarea modului în care a fost emis certificatul de moştenitor, deoarece nulitatea acestuia pentru necitarea intimatei reclamante în cadrul procedurii notariale nu produce efecte asupra calităţii de moştenitor a acesteia.

Prin urmare, în raport de toate considerentele expuse, întrucât calitatea procesuală reprezintă o condiţie de executare a acţiunii civile în temeiul dispoziţiilor art. 297 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul formulat de apelanta pârâtă, şi va modifica în tot sentinţa apelată în sensul că va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active şi în consecinţă, va respinge cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul apelanta V.M., cu domiciliul în comuna Cornetu, Şos.Alexandriei, nr. 102, judeţul Ilfov, în contradictoriu cu intimata D.F., cu domiciliul ales la avocat I.N. în B., Bd…. nr…..,

Schimbă în tot sentinţa civilă apelată în sensul că:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Respinge cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 04 februarie 2014.

PRESEDINTE, JUDECATOR, GREFIER

O.E.M. D.C. D.C.

Red. jud. C.D./17.03.2014

Thn. red. gr. C.D./4 ex./2014

Com. 2 ex./

Domenii speta

Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.

Spete similare

Sentinţă civilă - 20.12.2013

Judecătoria Tulcea

civil-granituire

Sentinţă civilă - 15.12.2011

Judecătoria Ineu

Constatare nulitate act, si cererea reconvenţională pentru pretenţii

Sentinţă civilă - 10.02.2009

Judecătoria Buzău

CIVIL. ACTIUNE IN PRETENTII. INSCRIERE IN FALS IMPOTRIVA PROCESULUI VERBAL DE CONTRAVENTIE

Decizie - 01.02.2012

Curtea de Apel Iași

Încuviintarea executarii în România a hotarârii judecatoresti pronuntate într-un stat membru al Uniunii Europene, în materia raspunderii parintesti

Sentinţă civilă - 17.03.2015

Tribunalul Vâlcea