Acceptarea tacită a succesiunii ce poate fi dovedită cu orice mijloc de probă rezultă din încheierea unor contracte de arendare pentru terenuri ce fac parte din masa succesorală întrucât acestea reprezintă acte de administrare cu caracter definitiv.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.8497/4/2010 – DECIZIA CIVILĂ NR.609/04.04.2013)

Prin cererea înregistrată la data de 29.04.2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub nr.8497/4/2010 reclamanta S.J.C. în contradictoriu cu pârâtul S.L., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună constatarea deschiderii succesiunii defunctului S.G., decedat la data de 17.12.2001.

Prin sentinţa civila nr.3642/11.05.2011, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanta-pârâtă S.J.C., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant S.L., a fost respinsă, ca neîntemeiată cererea reconvenţională şi s-a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctului S.G., decedat la data de 17 decembrie 2001, cu ultimul domiciliu în B., sector 4, bd. D.C. nr.15, s-a constatat că reclamanta S.J.C. este unica moştenitoare a defunctului, în calitate de soţie supravieţuitoare, s-a constatat ca pârâtul-reclamant S.L., fiul defunctului, este străin de moştenire prin neacceptare, a fost respins capătul cerere privind includerea în masa succesorală a unor cote indivize din dreptul de concesiune asupra locului de veci şi din dreptul de proprietate asupra unor terenuri situate în Comuna S., judeţul G., precum şi capătul de cerere privind partajarea folosinţei locului de concesiune, au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că la data de 29.04.2010 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub nr.8497/4/2010 cererea având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii defunctului S.G., decedat la data de 17.12.2001, cerere formulată de reclamanta S.J.C. în contradictoriu cu pârâtul S.L..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost soţia defunctului, iar pârâtul, fiul acestuia din prima căsătorie. Se mai arată că nu există copii rezultaţi din căsătoria defunctului cu reclamanta şi că părinţii acestora nu mai sunt în viaţă. De asemenea, nu există bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei, iar defunctul nu deţine niciun fel de avere care să fi fost dobândită înainte de a se căsători cu reclamanta.

Reclamanta a mai precizat că a avut un apartament de 3 camere dobândit înainte de căsătorie, apartament ce a fost schimbat în timpul căsătoriei cu un altul de două camere, primind o diferenţă de bani în cuantum de 25.000 lei, învederând instanţei că după decesul mamei sale, defunctului i-a revenit o cotă indiviză dintr-un teren situat în Comuna S., judeţul G.. Totodată, s-a dobândit prin moştenire şi o cotă indiviză din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în Cimitirul Piatra Neamţ.

La data de 9.09.2010 reclamanta a depus o cerere precizatoare prin care a învederat instanţei că nu au rămas bunuri mobile sau imobile de pe urma soţului său şi că nu are nicio pretenţie referitoare la terenul din judeţul G..

La data de 8.10.2010 reclamanta a depus o nouă cerere precizatoare prin care a învederat că solicită să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului S.G., să se constate că este unica moştenitoare a defunctului, pârâtul fiind străin de moştenire prin neacceptare în termenul prevăzut de art.700 Cod civil, să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din suprafaţa de 1910 mp. teren arabil situat în satul B., comuna S., judeţul G., un teren cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de 1 ha. situat în aceeaşi comună, ½ din dreptul de concesiune asupra locului de veci din cimitirul situat în Piatra Neamţ şi suma de 5520 lei reprezentând contribuţia defunctului la achitarea ultimelor rate pentru restituirea împrumutului contractat în vederea achiziţionării apartamentului de 3 camere. Reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.650 şi următoarele Cod civil, iar în dovedire s-au solicitat proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtului.

La acelaşi termen, 8.10.2010, pârâtul a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate că are calitatea de moştenitor al defunctului alături de reclamantă, iar masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din apartamentul nr.15 situat în B., Bd.D.C. sector 4, un loc de veci situat în Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamţ, cota parte indiviză din terenurile situate în Comuna S., judeţul G..

În motivare pârâtul a susţinut că apartamentul respectiv este bun comun al soţilor iar contractul de schimb este o dovadă în acest sens. A mai precizat că defunctul a avut câştiguri substanţiale.

În dovedire, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială, efectuarea unor expertize de specialitate şi proba cu interogatoriul reclamantei.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 657-art. 667 C.Civil.

La data de 5.11.2010 pârâtul a depus cerere completatoare şi precizatoare prin care a indicat valoarea fiecărui bun din masa succesorală. Pârâtul a mai învederat că 45% din ratele plătite pentru restituirea împrumutului contractat în vederea achiziţionării de reclamantă a apartamentului de 3 camere au fost achitate şi din banii defunctului.

La data de 10.11.2010 reclamanta a depus încă o cerere precizatoare prin care a reiterat în mare pretenţiile din cererile anterioare şi a învederat instanţei că solicită să-i fie atribuit locul de veci deoarece a aparţinut mătuşii sale.

La data de 3.12.2010 reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvenţională, întâmpinare în care s-au reluat precizările anterioare. A depus şi o nouă cerere precizatoare prin care a solicitat instanţei să nu includă în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului S.G. apartamentul nr.15 din B., Bd. D.C. nr.15 sector 4 pe considerentul că apartamentul este bunul propriu al acesteia dobândit în locul unui alt apartament achiziţionat înainte de căsătoria cu defunctul.

La data de 21.01.2011 reclamanta a depus o altă cerere precizatoare prin care a învederat instanţei că îşi menţine toate cererile depuse anterior la dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 3642/11 05 2011, Judecătoria a admis în parte cererea, a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctului S.G., a constată că reclamanta este unica moştenitoare, în calitate de soţie supravieţuitoare şi că pârâtul este străin de moştenire prin neacceptare, respingând totodată introducerea în masa succesorală cota indiviză din dreptul de concesiune a locului de veci şi dreptul de proprietate asupra terenurilor situate în comuna S., judeţ G.. S-au respins ca neîntemeiate cererea reconvenţională a pârâtului, partajarea folosinţei locului de concesiune,precum şi cererile de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanţa a reţinut că la data de 17.12.2001 a survenit decesul lui S.G., fiul lui C. şi M., CNP 1290505400404, cu ultimul domiciliu în B., Bd. D.C. nr.15 sector 4, împrejurare atestată de certificatul de deces seria DR nr.312290 eliberat de Primăria Sectorului 4 Bucureşti la data de 18.12.2001.

Conform susţinerilor părţilor şi menţiunilor certificatului de căsătorie seria C.6 nr.116706 emis de Consiliul Popular al Sectorului 5 Bucureşti, la data decesului, defunctul era căsătorit cu reclamanta-pârâtă, căsătorie încheiată la data de 28 aprilie 1979 şi trecută în registrul de stare civilă al Sectorului 5 Bucureşti sub nr. 817/1979.

Potrivit certificatului de naştere seria N.j nr. 0823249 eliberat de Sfatul Popular al Oraşului Craiova, pârâtul-reclamant S.L. este fiul defunctului rezultat dintr-o altă relaţie a acestuia, cu S.E.. Pe de altă parte, potrivit susţinerilor părţilor, confirmate de martorul P.R. (fratele reclamantei-pârâte) defunctul nu a avut alţi copii în afara pârâtului-reclamant.

Din probele de la dosar nu au rezultat date cu privire la existenţa altor rude ale defunctului cu vocaţie şi capacitate succesorală la moştenirea de pe urma acestuia.

Din probatoriul administrat în cauza de faţă s-a reţinut că apartamentul nr.15 situat în B., Bd. D.C. nr.15 bl. 9 sector 4 este compus din două camere şi a fost dobândit de reclamanta-pârâtă şi de către defunct prin contractul autentificat sub nr. 3285/30.03.1990 la Notariatul de Stat al Sectorului 4 Bucureşti în schimbul apartamentului nr. 3 situat în acelaşi bloc, compus din 3 camere, ce fusese achiziţionat de reclamantă în anul 1973, aşadar, înainte de căsătoria dintre reclamantă şi defunct. Conform contractului de schimb, reclamanta şi defunctul au primit şi o sumă de bani în cuantum de 25.000 Rol iar conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 17/1973 apartamentul nr. 3 situat în B., Magistrala N.-S. nr. 5 bl. 6 etaj 1 a fost cumpărat de V.J.C. de la Întreprinderea pentru Construirea şi Vânzarea Locuinţelor la data de 17 octombrie 1973 în schimbul unui preţ de 82.655 Rol, plătit în rate: 20.664 Rol, avans, şi diferenţa de 61.991 Rol dintr-un împrumut contractat la CEC.

Prin titlul de proprietate nr.1351754 din 19 martie 2001 emis de Comisia Judeţeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din judeţul G. s-a reconstituit defunctului şi numitului S.P. dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 3820 mp situat în Comuna S. judeţul G., reţinându-se că aceştia sunt moştenitorii defunctei S.M..

La data de 5.11.2002 aceeaşi comisie a mai eliberat un titlu de proprietate, nr.1018, pe numele lui S.A., S.P., S.G. şi S.P., ca moştenitori ai defunctei S.M. pentru un hectar de teren cu vegetaţie forestieră.

Cu privire la aceste două terenuri nu s-a depus la dosar niciun act de partaj între persoanele menţionate în titlurile de proprietate şi nici vreun certificat de moştenitor prin care să se fi stabilit cotele de pe urma defunctei S.M..

Potrivit certificatului de moştenitor nr.1434/21.09.1992 eliberat de Notariatul de Stat al Judeţului Neamţ, reclamanta-pârâtă S.J.C. şi defunctul S.G. sunt moştenitori testamentari ai defunctei V.E., decedată la data de 28 august 1992, cu ultimul domiciliu în P.N., Aleea I. nr. 7, ap. 2, judeţul N. iar masa succesorală de pe urma acesteia se compune din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în Cimitirul „Eternitatea” din Piatra Neamţ.

Niciuna dintre părţi nu a depus la dosar actul de concesiune cu privire la acest loc de veci, fiind prezentată numai o chitanţă eliberată de Întreprinderea de Gospodărire Comunală ce nu poate fi reţinută ca dovadă a dreptului de concesiune.

La dosar nu au fost depuse înscrisuri cu privire la alte bunuri şi nici părţile nu au solicitat includerea altora în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului.

Reclamanta-pârâtă a acceptat în mod expres succesiunea respectivă prin declaraţie autentificată la data de 22 mai 2002 sub nr.1355 de notarul public I.C. iar pârâtul-reclamant a recunoscut la interogatoriu că nu a dat o asemenea declaraţie notarială. Deşi a susţinut prin răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriu că ar fi acceptat moştenirea de pe urma tatălui său, pârâtul-reclamant nu a făcut dovada unor acte de acceptare tacită a succesiunii. Dimpotrivă, prin răspunsul la întrebarea nr. 8 din interogatoriu pârâtul-reclamant a recunoscut că toate impozitele şi taxele aferente apartamentului şi locului de veci au fost achitate de reclamanta-pârâtă.

Conform art.689 C. Civil acceptarea unei succesiuni poate fi expresă ori tacită, este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat şi este tacită când eredele face un act pe care nu ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare. Legea nu stabileşte în concret care acte săvârşite de succesibil constituie manifestarea intenţiei de a accepta moştenirea, prevăzându-se în mod expres numai că actele de conservare şi cele de administrare provizorie nu reprezintă acte de acceptare dacă cel care le-a săvârşit nu îşi însuşeşte calitatea de moştenitor şi faptul că actele de dispoziţie ce au ca obiect drepturi succesorale reprezintă acte de acceptare chiar dacă aparent îmbracă forma unor acte de renunţare la moştenire. În consecinţă, s-a lăsat instanţelor judecătoreşti sarcina să aprecieze în concret de la caz la caz dacă actele săvârşite de un succesibil reprezintă acte de acceptare a moştenirii, respectiv dacă acestea denotă intenţia acelui succesibil de a accepta moştenirea. În practica judiciară şi în doctrina de specialitate se admite că reprezintă acte de acceptare a unei succesiuni intrarea în posesia (preluarea ori deţinerea) şi folosirea bunurilor succesorale care prin natura, numărul şi valoarea lor exclud ideea unor amintiri de familie, actele de dispoziţie cu privire la anumite bunuri din moştenire ori cu privire la întregul patrimoniu privit ca universalitate de bunuri, renunţarea unui moştenitor cu titlu gratuit sau cu titlu oneros la moştenire în favoarea altui succesibil, promovarea unor acţiuni în justiţie ce presupun indirect dar neîndoielnic însuşirea calităţii de moştenitor, acte de administrare definitivă a patrimoniului succesoral.

În toate cazurile, declaraţia de acceptare a unei succesiuni ori actele de acceptare tacită a moştenirii trebuie să intervină în 6 luni de la deschiderea succesiunii, conform art.700 Cod civil, sub sancţiunea desfiinţării titlului de moştenitor cu efect retroactiv, în sensul că succesibilul devine străin de moştenire prin neacceptare.

În cauza de faţă pârâtul-reclamant nu a făcut dovada efectuării unor astfel de acte, formularea cererii reconvenţionale neputând valora acceptare tacită câtă vreme decesul a survenit la data de 17.12.2001, iar sesizarea instanţei cu cererea reconvenţională a avut loc la data de 8.10.2010.

Având în vedere cele reţinute mai sus, inexistenţa la dosar a unor acte din care să reiasă că succesiunea de pe urma defunctului S.G. ar fi fost dezbătută până la data pronunţării prezentei hotărâri şi dispoziţiile art.651 Cod civil conform cărora succesiunile se deschid prin moarte, instanţa a constatat deschisă succesiunea defunctului S.G., decedat la data de 17.12.2001.

Cât priveşte moştenitorii îndreptăţiţi să culeagă moştenirea rămasă de pe urma acestuia, instanţa a reţinut că sunt aplicabile regulile devoluţiunii succesorale legale dat fiind că din probatoriul administrat nu rezultă existenţa vreunui testament lăsat de defunct. Ca atare, în temeiul prevederilor art.659, art.669 şi art.670 Cod civil coroborate cu cele ale Legii nr.319/1944, potrivit cărora moştenirea se cuvine descendenţilor defunctului în concurs cu soţul supravieţuitor, existenţa unor descendenţi înlăturând de la moştenire rudele din clasele subsecvente (ascendenţi, fraţi şi alte rude colaterale ale defunctului), instanţa a reţinut că la moştenirea defunctului S.G. aveau vocaţie succesorală concretă reclamanta-pârâtă S.J.C., în calitate de soţie supravieţuitoare, şi pârâtul-reclamant S.L. în calitate de fiu al defunctului. În raport de probele administrate în cursul judecăţii, instanţa a constatat că numai reclamanta-pârâtă a acceptat această succesiune, pârâtul-reclamant fiind străin de moştenire prin neacceptare în termenul de opţiune succesorală prevăzut de art.700 Cod civil.

Pe cale de consecinţă, în raport de dispoziţiile art.1 din Legea nr.319/1944 şi cele ale art. 669 şi art.700 Cod civil instanţa a constatat că reclamanta-pârâtă este unica moştenitoare a defunctului S.G..

Cât priveşte masa succesorală, instanţa a reţinut că, faţă de dispoziţiile art.31 lit.1 şi f Codul Familiei conform cărora sunt bunuri proprii, bunurile dobândite dinainte de încheierea căsătoriei şi valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare, apartamentul nr. 15 situat în B., Bd. D.C. nr.15 bl.9 et.3 sector 4 nu poate fi inclus în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului S.G.. Astfel, chiar dacă încheierea contractului de schimb prin care s-a dobândit acest apartament a avut loc în timpul căsătoriei dintre reclamanta-pârâtă şi defunct iar art. 30 C. fam prevede că bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt de la data dobândirii bunuri comune ale soţilor, apartamentul nu poate fi considerat bun comun întrucât dispoziţiile art.30 Codul Familiei reprezintă regula în ceea ce priveşte regimul bunurilor soţilor, iar art.31 Codul Familiei reglementează excepţiile de la această regulă, normele care reglementează excepţii trebuind aplicate cu prioritate. Se reţine, astfel că sunt incidente dispoziţiile art.31 Codul Familiei în privinţa apartamentului nr.15 din B., bd. D.C..

Pe de altă parte, deşi s-au depus copiile a două titluri de proprietate în care este menţionat numele defunctului S.G., întrucât titlurile respective privesc şi alte persoane iar la dosar nu au fost ataşate înscrisuri din care să rezulte întinderea dreptului defunctului asupra acelor terenuri şi nici nu s-a solicitat chemarea în judecată a acelor persoane pentru stabilirea drepturilor deţinute de fiecare, nu se poate include în masa succesorală vreo cotă din dreptul de proprietate asupra terenurilor respective.

Nici în ceea ce priveşte locul de veci nu s-au depus acte care să ateste deţinerea de către defunct în momentul decesului a dreptului de concesiune asupra acestuia şi întinderea cotei defunctului din acel drept, certificatul de moştenitor menţionat mai sus nefăcând dovada drepturilor enumerate în masa succesorală.

De asemenea, din probele administrate nu a rezultat contribuţia defunctului la achitarea ratelor pentru plata preţului apartamentului nr.3 în schimbul căruia a fost dobândit apartamentul nr. 15 menţionat mai sus pentru a se putea reţine în masa succesorală vreun drept de creanţă a defunctului împotriva reclamantei-pârâte. Sub acest aspect, martorul P.R. (fratele reclamantei-pârâte) a susţinut că ratele ce mai erau de achitat din preţul apartamentului nr.3 la data încheierii căsătoriei dintre aceasta şi defunct au fost suportate de reclamanta-pârâtă din salariul său. De asemenea, chitanţele depuse la dosar cu privire la achitarea ratelor sunt pe numele reclamantei-pârâte. Faptul că defunctul a avut venituri salariale în perioada 1979-1991 conform adeverinţei nr.6062/3.03.2011 emisă de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Direcţia Generală Juridică şi Resurse Umane nu poate conduce la o altă concluzie câtă vreme şi reclamanta-pârâtă a avut venituri salariale, conform actelor de la dosar. Chiar dacă reclamanta-pârâtă a recunoscut prin semnarea contractului de schimb că ratele pentru plata preţului apartamentului nr.3 ar fi fost achitate împreună cu defunctul după data de 28 aprilie 1979, nu poate fi reţinut în favoarea defunctului un drept de creanţă fără stabilirea întinderii sale or pe baza probelor administrate la solicitarea părţilor ori din oficiu nu se poate stabili care a fost contribuţia efectivă a defunctului la plata acelor rate.

Ca atare, în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului nu pot fi incluse bunurile şi drepturile indicate de părţi în cererile depuse la dosar.

Având în vedere soluţia dată pe fondul cauzei, dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă conform cărora partea care cade în pretenţii poate fi obligată, la cerere, să plătească celeilalte părţi, cheltuielile de judecată, şi înscrisurile depuse la dosar cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de părţi, instanţa a respins cererile acestora de recuperare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul-reclamant S.L. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.

În motivarea apelului, apelantul a arătat că intimata a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că a fost chemat în termenul de 6 luni de la decesul tatălui său în faţă notarului public I.C. pentru dezbaterea succesiunii. Poziţia apelantului cu acel prilej exprimă manifestarea expresă de voinţă de acceptare a succesiunii, împrejurarea că nu a formulat o cerere expresă nu înseamnă că nu a acceptat succesiunea în termenul prevăzut de lege. Nu este justificată nici motivarea instanţei de fond privind plata impozitelor pentru apartament întrucât, din cauza relaţiilor destul de reci cu fosta soţie a tatălui său, apelantul nu a avut aceasta posibilitate. Fără justificare legală s-a înlăturat din masa succesorală a tatălui sau tocmai terenul situat în comuna S., judeţ G.. Faţă de acest bun din succesiune apelantul a efectuat acte de acceptare tacită a moştenirii, în sensul că, alături de ceilalţi comoştenitori, a plătit pentru teren cota de impozit şi a primit sume de bani rezultate din exploatarea lui, în conformitate cu partea care i se cuvenea tatălui său.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.284 Cod procedură civilă.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civilă nr.398A/17.04.2012 , Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul S.L., a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a constatat că şi pârâtul-reclamant S.L. este moştenitor al defunctului S.G., în calitate de fiu, revenindu-i o cota de ¾ din masa succesoral şi a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea capetelor de cerere privind stabilirea masei succesorale şi ieşirea din indiviziune a părţilor, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că singura critică adusă de apelant vizează greşita apreciere de către prima instanţa a faptului că acesta este străin de moştenirea defunctului S.G., prin neexercitarea dreptului de opţiune succesorală în termenul prevăzut de lege şi, pe cale de consecinţa, respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiate.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că, potrivit certificatului de deces seria DR nr.312290, eliberat de Primăria Sectorului 4 Bucureşti, la data de 18.12.2001, S.G. a decedat la data de 17.12.2001, data la care s-a deschis şi succesiunea acestuia, conform art.651 Cod civil (aplicabil în temeiul art.223 din Legea nr.71/2011).

Este de principiu că transmisiunea succesorală operează de plin drept de la data deschiderii moştenirii, dar aceasta nu înseamnă că ar fi obligatorie pentru succesibili, dimpotrivă, aceştia trebuie să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală în termenul de 6 luni prevăzut de 700 alin.1 Cod civil.

Apelantul S.L. a pretins că a acceptat tacit moştenirea tatălui său făcând acte de administrare a bunurilor din patrimoniul succesoral.

Acceptarea tacită este definită de art.689 teza a II-a Cod civil, ca fiind atunci când “eredele face un act pe care nu ar putea sa îl facă decât în calitatea sa de erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare”. Codul civil nu reglementează actele de acceptare tacită rezumându-se doar să prevadă în art.690 ca actele de conservare, de îngrijire şi administrare provizorie nu constituie prin ele insele acte de acceptare tacita, iar în art.691 ca actele de dispoziţie asupra bunurilor succesorale constituie acte de acceptare. De aceea, în doctrina şi jurisprudenţă s-a apreciat că fac parte din categoria actelor de acceptare tacită a moştenirii: a) actele de dispoziţie juridică asupra bunurilor succesorale, b) actele de dispoziţie materială asupra bunurilor succesorale, c) actele de administrare definitivă şi de folosinţă şi d) actele care au ca finalitate atribuirea în tot sau în parte a succesiunii.

Din moment ce Codul precizează că actele de conservare şi de administrare provizorie nu constituie acte de acceptare tacită a moştenirii, înseamnă că au o astfel de semnificaţie actele de administrare cu caracter definitiv şi care angajează viitorul.

Or, în cuprinsul înscrisurilor denumite „chitanţe”, depuse de pârâtul-reclamant S.L. în apel, rezultă că acesta, începând cu anul 2002 a dat în arendă o parte din terenurile dobândite de autorul său prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991 lui S.M.. Este irelevant în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de opţiune succesorală faptul că actul de administrare nu este valabil încheiat, atâta vreme cât acesta exprima voinţa neîndoielnica a succesibilului de a accepta moştenirea.

Aşa fiind, instanţa a constatat că apelantul şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală în sensul acceptării tacite a acesteia în termen de 6 luni de la deschiderea moştenirii (suma de 1000000 lei reprezentând contravaloare folosinţei terenului în suprafaţă de 3820 mp., înscris în titlul de proprietate nr.1351754/2001, pentru tot anul 2002).

Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a apreciat ca pârâtul-reclamant este străin de moştenire prin neexercitarea dreptului de opţiune succesorală, astfel că apelul a fost admis, conform art.296 Cod procedură civilă, schimbată, în parte, sentinţa civila apelată, în sensul că s-a constatat că şi apelantul are calitatea de moştenitor al defunctului, în calitate de fiu, cu o cota de ¾ din masa succesorală (conform art.1 din Legea nr.319/1944, care prevede că în concurs cu descendenţii defunctului, soţul supravieţuitor are dreptul la ¼ din moştenire).

Ţinând cont şi că prin constarea că reclamanta-pârâta S.J.C. este unica moştenitoare a defunctului, instanţa nu a soluţionat în fondul petitului din cererea reconvenţionala privind partajul bunurilor succesorale, în temeiul art.297 alin.1 Cod procedură civilă, sentinţa civilă atacată a fost desfiinţată, în parte, respectiv cu privire la soluţia dată capetelor de cerere privind stabilirea masei succesorale (întrucât prin cererea reconvenţională s-a solicitat reţinerea în masa succesorală şi a terenurilor înscrise în titlurile de proprietate nr.1351754/19.03.2001, 1018/05.11.2012 şi 1153/12.06.2003) şi partajul şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe în aceste limite.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii, în sensul respingerii apelului şi menţinerea sentinţei civile nr.3642/11.05.2011 a Judecătoriei Sectorului 4 ca fiind temeinică şi legală.

Recurenta consideră decizia ca fiind nelegală şi solicită casarea acesteia în temeiul dispoziţiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă întrucât hotărârea pronunţata este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii.

În motivarea recursului său, recurenta a arătat că instanţa de apel în mod greşit a apreciat că este întemeiat motivul invocat de către apelantul - pârât-reclamant în sensul că acesta şi-ar fi exercitat dreptul de opţiune succesorală prin acceptarea tacită a succesiunii în termenul legal de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, 17.12.2001, întrucât acesta ar fi făcut acte de administrare a bunurilor din patrimoniul succesoral.

În mod nejustificat acest fapt, în opinia instanţei de apel ar fi dovedit prin prezentarea direct în faza apelului a unor înscrisuri intitulate "chitanţe", din care ar rezultă că apelantul - pârât-reclamant S.L., începând cu anul 2002 a dat în arendă o parte din terenurile dobândite de autorul său.

Or, este uşor de observat că aceste înscrisuri au fost produse "pro causa", fiind antedatate, redactate şi întocmite după pronunţarea sentinţei fondului, având acelaşi conţinut şi semnate de aceleaşi părţi, fiind greu de înţeles de ce nu le-a prezentat în apărare şi în faţa instanţei fondului.

Aceste înscrisuri sub semnătura privată nu au fost susţinute şi de alte probe, care să conducă la concluzia că acestea au caracterul unor acte de dispoziţie asupra bunurilor succesorale, care să constituie acte de acceptare tacită a succesiunii, astfel cum prevăd dispoziţiile art.691 Cod civil.

Faptul că apelantul pârât-reclamant pretinde că începând cu anul 2002 a dat în arendă o suprafaţă de teren extravilan în suprafaţă de 3820 mp. înscris în Titlul de proprietate nr.1351754/2001 este neadevărat, întrucât acest teren aparţine în indiviziune moştenitorilor defunctei S.C.M., anume defuncţii S.G. şi S.P., prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991.

Rezulta aşadar că, apelantul pârât-reclamant încearcă să inducă în eroare instanţa, în sensul că acesta ar fi exercitat acte de administrare asupra întregului teren în suprafaţa de 3820 mp., prin arendarea acestuia, acest fapt, în măsura în care s-ar fi realizat, ar reprezenta acte de conservare, îngrijire şi administrare provizorie care nu pot constitui prin ele insele acte de acceptare tacită în accepţiunea dispoziţiilor art.689 teza a II-a C.civ., astfel că acestea nu sunt susceptibile de a exprima voinţa neîndoielnică a succesibilului de a accepta tacit moştenirea.

Rezultă aşadar că instanţa fondului a pronunţat o soluţie temeinică şi legală atunci când a reţinut că pârâtul-reclamant nu a făcut dovada unor acte de acceptare tacită a succesiunii, dimpotrivă prin răspunsul la interogatoriul formulat acesta a recunoscut că toate taxele şi impozitele au fost achitate de recurentă.

În toate cazurile, declaraţia de acceptare a unei succesiuni ori actele de acceptare tacită a moştenirii trebuie sa intervină în 6 luni de la deschiderea succesiunii, conform art.700 Cod civil, sub sancţiunea desfiinţării titlului de moştenitor cu efect retroactiv.

De asemenea, instanţa fondului a reţinut în mod corect în considerentele hotărârii, faptul că în ceea ce priveşte apartamentul nr.15 situat în B., Bd. D.C. nr.15, bl.9, et.3, sector 4, acesta nu poate fi inclus în masa succesorala rămasă de pe urma defunctului S.G., acesta fiind bun propriu, întrucât faţă de dispoziţiile art.31 Codul Familiei sunt bunuri proprii bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei şi valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare, nefiind dovedită contribuţia defunctului la achitarea ratelor.

Faţă de cele mai sus arătate solicită admiterea recursului, casarea menţionatei hotărâri, în sensul respingerii apelului şi menţinerea sentinţei civile nr. 3642/ 1l.05.2011 a Judecătoriei Sectorului 4 ca fiind temeinică şi legală.

La termenul de judecată din 04.04.2013, intimatul-pârât a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului şi menţinerea deciziei civile recurate ca fiind legală şi temeinică cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimatul – pârât a arătat că a fost chemat în judecata de S.J.C. pentru constatarea deschiderii succesiunii de pe urma autorului S.G. (tatăl său) decedat la data de 17.12.2001.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a avut un apartament de 3 camere dobândit înainte de căsătoria cu tatăl său, apartament care a fost schimbat, în timpul căsătoriei, cu un altul de două camere, primind o diferenţa de 25.000 lei.

A mai menţionat că, după decesul bunicii sale, tatălui intimatului i-a revenit o cotă indiviză dintr-un teren situat în comuna S., iar prin moştenire s-a dobândit şi o cotă-indiviză din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în cimitirul Piatra Neamţ.

La data de 9.09.2010 şi-a precizat acţiunea în sensul că a învederat instanţei că autorul S.G. nu are avere de împărţit şi renunţă la pretenţia sa asupra terenului din judeţul G..

De asemenea, la data de 8.10.2010, formulează o nouă cerere precizatoare prin care solicită să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului S.G., să se constate faptul că este unica moştenitoare a defunctului, intimatul devenind străin de succesiune prin neacceptare în termenul prevăzut de art.700 Cod civil şi să se constate că masa succesorală se compune dintr-un teren în suprafaţă de 1510 mp. teren arabil situat în satul B., comuna S., judeţul G., un teren cu vegetaţie forestiera cu o suprafaţa de 1 ha situat în aceeaşi comuna, ½ din dreptul de concesiune asupra locului de veci din cimitirul Piatra Neamţ şi suma de 5.520 lei reprezentând contribuţia defunctului la achitarea ultimelor rate pentru restituirea împrumutului contractat în scopul achiziţionării apartamentului de 3 camere.

S-au mai formulat şi alte precizări şi completări prin care reclamanta a mai solicitat atribuirea locului de veci şi constatarea faptului că apartamentul situat în B., Bd. D.C., nr.15, sector 4 este bun propriu.

Prin sentinţa civila nr.3642111.05.2011 pronunţata de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost admisă, în parte, cererea reclamantei, s-a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctului S.G., s-a constatat că unica moştenitoare în calitate de soţie supravieţuitoare a acestuia este S.J.C., iar intimatul în calitate de fiu, este străin de moştenire prin neacceptare.

A fost respins capătul de cerere privind includerea în masa succesorală a unei cote-indivize din dreptul de proprietate asupra unor terenuri situate în comuna S.-G., partajarea folosinţei locului de concesiune şi capetele de cerere privind cheltuielile de judecată.

Intimatul mai arată că i-a fost respinsă cererea reconvenţională prin care a solicitat să i se constate calitatea de moştenitor asupra averii ramase de pe urma autorului S.G..

Împotriva acestei hotărâri intimatul a declarat apel, care a fost admis prin decizia civila nr. 398A/17.04.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul cu nr.8497/4/2010; a fost schimbată, în parte, sentinţa în sensul ca s-a constatat calitatea sa de moştenitor al autorului S.L., revenindu-i o cota de ¾ din masa succesorală.

Cauza a fost trimisă la instanţa de fond pentru rejudecarea capetelor de cerere privind stabilirea masei succesorale şi ieşirea din indiviziune a părţilor.

Concret, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond nu a soluţionat petitul din cererea sa reconvenţionala privind partajarea bunurilor succesorale.

În recursul său, reclamanta-recurentă S.J.C. a criticat hotărârea instanţei de apel pe considerentul că, în mod greşit, instanţa a apreciat că intimatul şi-a exercitat dreptul la opţiune succesorală prin actele de administrare a bunurilor din patrimoniul succesoral, iar înscrisurile depuse au fost produse "pro causa", fiind antedatate şi redactate după pronunţarea sentinţei.

Această afirmaţie folosită de recurenta-reclamantă nu are fundament legal, întrucât ea a cunoscut ca intimatul a administrat acest teren împreună cu ceilalţi comoştenitori, iar în momentul în care a cerut să se constate calitatea sa de moştenitor şi a indicat bunurile ce constituiau masa succesorală, a formulat cerere de renunţare la cota-indiviză din terenurile situate în comuna S., judeţ G., întrucât prin aceasta a încercat să îl înlăture de la succesiunea tatălui său, aşa cum a procedat şi la momentul deschiderii succesiunii, în faţa notarului public.

Faptul că nu a prezentat dovezile de administrare a terenului din comuna S.-G. în timpul judecăţii în faţa instanţei de fond s-a datorat împrejurării că nu a avut pregătire juridică, nefiind asistat de un apărător ales şi nu din considerente de a induce în eroare instanţa, aşa cum a procedat reclamanta-recurenta care, pe tot parcursul soluţionării acestei cauze, a făcut cereri, completări şi precizări prin care a încercat să ascundă bunurile succesiunii.

Tot în aceeaşi modalitate a încercat să excludă din masa partajată, apartamentul din B., Bd. D.C., nr.15, sector 4, despre care, într-una dintre cererile formulate, recunoaşte ca tatăl său a contribuit prin achitarea unui credit pentru achiziţionarea primului apartament de 3 camere, cerere peste care instanţa de fond a trecut fără a o analiza.

Dovada contribuţiei la achiziţionarea apartamentului din partea tatălui său a făcut-o cu împrejurarea că el realiza venituri, în timp ce recurenta-reclamanta S.J.C. nu avea un loc de muncă.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.115-118 Cod procedură civilă.

Constatându-se legal investită şi competentă să soluţioneze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din economia dispoziţiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară şi nedevolutivă, instanţa constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, legiuitorul sancţionând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.

Reclamanta recurentă şi-a întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Făcând aplicarea în speţă a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din această perspectivă.

Acest motiv de recurs (art.304 pct. 9 Cod procedură civilă) conţine două ipoteze şi anume situaţia în care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal precum şi ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Suntem în situaţia în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanţa de recurs este în situaţia de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislaţia în vigoare la data pronunţării hotărârii nu există un text de lege (de drept material) care să justifice soluţia pronunţată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greşită a legii, în cazul în care instanţa recurs la dispoziţiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepţional şi nerespectarea normelor procesual civile.

Examinând cererea de recurs, Curtea constată că principala critică formulată se referă la calificarea dată de instanţa de apel contractelor de arendare încheiate de pârât, ca reprezentând forma de manifestare a acceptări tacite a moştenirii rămase de pe urma tatălui său.

Pentru a răspunde criticilor formulate de reclamantă, Curtea porneşte de la faptul că potrivit prevederilor art. 295 Cod procedură civilă, legiuitorul permite administrarea probelor şi în faza apelului, fiind astfel posibilă refacerea sau completarea probatoriului administrat la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, sub rezerva dovedirii necesităţii lor pentru clarificarea aspectelor de fapt ale cauzei. Din această perspectivă, Curtea constată că administrarea probei cu înscrisuri în faţa instanţei de apel, constând în depunerea la dosar a contractelor de arendare încheiate de pârât în perioada 2002-2011 s-a realizat cu respectarea cerinţelor impuse de dispoziţiile procedurale anterior citate, acestea dovedindu-se a fi utile cauzei, deoarece tind să elucideze chestiunea acceptării tacite a succesiuni defunctului de către pârât.

În egală măsură, nu se pot reţine ca întemeiate susţinerile recurentei referitoare la lipsa de veridicitate a acestor înscrisuri, în sensul că au fost întocmite pro causa (un indiciu în această privinţă fiind prezentarea acestora de abia în faza apelului), Curtea constatând că (susţinerile) nu au nici un suport probator în actele şi lucrările dosarului, precum şi faptul că este admisibilă, din punct de vedere procedural, completarea probatoriului în faţa instanţei de apel. De asemenea, trebuie observat că reclamanta nu a înţeles să conteste pe cale procedurii verificării de scripte sau a falsului autenticitatea înscrisurilor respective, astfel că, potrivit prezumţie de valabilitate de care se bucură orice act juridic, acestea nu pot fi considerate decât valabile, atâta timp cât nu s-a constatat nulitatea acestora.

În ceea ce priveşte natura juridică a contractului de arendare, Curtea constată că acesta constituie acte de administrare (şi nu de conservare sau administrare provizorie, cum eronat susţine reclamanta în motivele de recurs) cu caracter definitiv, deoarece prin intermediul său se urmăreşte valorificarea bunului succesoral, reprezentat de terenul agricol în suprafaţă de 3820 mp, prin obţinerea unui profit, iar prin durata pentru care a avut loc operaţiunea juridică a arendării: 2002-2011, este evident că încheierea contractului a angajat viitorul imobilului succesoral o perioada destul de îndelungată.

Curtea consideră necesar ă precizeze, că ceea ce interesează în cazul acceptării tacite nu este valabilitatea formală a actului, ci intenţia succesibilului exprimată prin intermediul lui, indirect dar neîndoielnic, de a accepta moştenirea defunctului. Din această perspectivă, Curtea constată că este nerelevant faptul că terenul ce a făcut obiectul arendării aparţine în exclusivitate intimatului pârât sau în indiviziune cu alţi comoştenitori, cu precizarea că, chiar în ipoteza în care s-ar da relevanţă acestui aspect, încheierea contractului de arendare ar fi validă, deoarece, din punct de vedere al regimului juridic al indiviziunii, actele de administrare pot fi încheiate în mod valabil chiar şi de un singur coindivizar, nefiind supuse regulii unanimităţii, aşa cum sunt actele de dispoziţie.

În ceea ce priveşte termenului de opţiune succesorală de 6 luni de la data deschiderii moştenirii, care coincide cu data decesului defunctului tată al pârâtului: 17 12 2001, Curtea constată că prima operaţiune de arendare s-a realizat pentru anul 2002. Având în vedere categoria de folosinţă acestui teren: arabil, aşa cum reiese din menţiunile titlului de proprietate, emis în temeiul Legii nr. 18/1991, precum şi faptul că chitanţa sub semnătură privată aflată la fila 53 din dosarul de apel, atestă că arenda este plătită în virtutea folosinţei terenului în cursul anului 2002, Curtea constată că încheierea contractului de arendare s-a realizat cu respectarea termenului opţiune succesorală.

În ceea ce priveşte susţinerea făcută de reclamanta în finalul motivelor de recurs, relativ la caracterul de bun propriu al apartamentului de 2 camere situat în B., B-dul D.C. nr. 15, bl. 9, sc. 3, et.3, ap. 15, sector 4, Curtea constată că, faţă de soluţia corectă pronunţată de instanţa de apel, această chestiune va fi tranşată de prima instanţă în cadrul dezbaterii succesorale de pe urma defunctului S.G..

Cu privire la susţinerile reclamantei din primul memoriu, Curtea constată că reclamanta nu a formulat de fapt critici de nelegalitate faţă de soluţia instanţei de apel, ci se rezumă să prezinte situaţia de fapt din dosar, punând accentul pe faptul că apartamentul de 2 camere anterior menţionat nu face parte din masa partajabilă, fiind bun propriu al recurentei, chestiune, care, aşa cum s-a învederat în cele ce preced, urmează să fie examinată de instanţa de fond în urma desfiinţării cu trimitere spre rejudecare pronunţată de instanţa de apel.

Pentru toate aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul, precum şi cererea recurentei referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit prevederilor ar. 274 Cod procedură civilă (fiind partea care pierde procesul). Se va lua act că intimatul pârât şi-a rezervat dreptul de a cere cheltuielile de judecată pe cale de separată.