Transfer gratuit al dreptului de proprietate al statului in baza legii. Neconstitutionalitate.Netemeinicie.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2709/2012

Dosar nr. 42/103/2010

Şedinţa publică din 20 aprilie 2012

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

La data de 11 ianuarie 2010 reclamanta R.N.P. R.S. - prin Direcţia Silvică Neamţ a chemat în judecată pe pârâta Mănăstirea Neamţ pentru ca să fie obligată la plata sumei de 565.217 lei cu titlu de despăgubiri.

In motivarea acţiunii, a învederat că, urmare a aplicării Legii nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 247/2005, prin sentinţa civilă nr. 23 din 09 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu Neamţ a fost obligată să predea pârâtei o serie de imobile - construcţii şi instalaţii edificate de unitatea lor (cuprinse în inventar - ca mijloace fixe) pe terenurile ce au făcut obiectul retrocedării.

Prin Decizia nr. 602/2008 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 31 alin. (3), (4), (7), (8) şi (9) din Legea nr. 1/2000 au fost constatate neconstituţionale, reţinându-se faptul că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere persoanelor fizice şi persoanelor juridice, nu împiedică constituirea unui drept de superficie în favoarea statului, în condiţiile art. 492 şi următoarele C. civ., sau înstrăinarea cu titlu oneros a construcţiilor către persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 602/2008 a reţinut că, nu poate avea loc un transfer gratuit de proprietate privată a statului către persoanele fizice sau juridice private, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (3) din Constituţie cu privire la expropriere.

Aşadar, dispoziţiile acestei decizii trebuie interpretate în lumina garantării justei despăgubiri, expunând enunţiativ o variantă privind valorificarea dreptului de proprietate numai după o justă şi prealabilă despăgubire-condiţie sine qua non a măsurii exproprierii ca modalitate legitimă a lipsirii de libertate.

De asemenea, prevederile de lege în baza cărora au fost obligaţi să predea imobilul încalcă şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie prin care se instituie obligaţia statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie ca atare şi a investiţiilor făcute cu contribuţia întregii societăţi, ocrotindu-se astfel interesul naţional.

Prin urmare, solicită ca pârâta Mănăstirea Neamţ să fie obligată la plata sumei totale de 565.217 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce o datorează urmare a preluării mijloacelor fixe, prin aplicarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 1/2000 declarate în prezent neconstituţionale.

Reclamanta a arătat că suma de 565.217 lei reprezintă contravaloarea următoarelor construcţii mijloace fixe: canton locuinţă Cărbuna, situat în UP III, ua 158 c Mănăstirea Neamţ, în valoare de 26880 lei; canton pepinieră Dumbrava, situat în UP II ua 16R, în valoare de 23275 lei; racord electric canton Dumbrava, în valoare de 4417 lei; canal evacuare pepinieră Dumbrava, situat în UP II ua 16, în valoare de 16255 lei; depozit puieţi aceeaşi locaţie, în valoare de 16718 lei; instalaţie alimentare electrică, aceeaşi locaţie, în valoare de 72528 lei; instalaţie alimentare apă, în valoare de 7096 lei; sediul brigadă silvică Cerbu, situat în UP III ua 178C, în valoare de 22678 lei; magazie materiale cu aceeaşi locaţie, în valoare de 3772 lei; fânărie şi grajd, cu aceeaşi locaţie, în valoare de 10306 lei; coşer dublu porumb, aceeaşi locaţie, cu valoarea de 1933 lei; împrejmuire scândură, aceeaşi locaţie, cu valoare de 7194 lei; cabană forestieră Secu, situată în UP I ua 54, în valoare de 30254 lei; canton locuinţă cu etaj, situată în UP III, ua34 C2, în valoare de 240599 lei; centrală termică cabana Nemţişor, UP III, ua CI, în valoare de 31168 lei; împrejmuire scândură cabana Nemţişor, în valoare de 33541 lei şi topliţe păstrăv cabana Nemţişor, în valoare de 16603 lei.

La termenul de judecată din 19 aprilie 2010 reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul reducerii cuantumului pretenţiilor la suma de 493.905 lei, cu motivarea că renunţă la contravaloarea a 3 construcţii respectiv: centrală termică cabana Nemţişor, UP III, ua CI, în valoare de 31168 lei; împrejmuire scândură cabana Nemţişor, în valoare de 33541 lei şi topliţe păstrăv cabana Nemţişor, în valoare de 16603 lei.

Pârâta Mănăstirea Neamţ a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că trecerea în proprietatea lor, s-a făcut prin sentinţa civilă nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamţ fără a fi obligaţi la despăgubiri ca urmare a aplicării de către instanţă a textului art. 31 din Legea nr. 1/2000, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 602/2008 nu are aplicabilitate asupra sentinţei civile menţionate întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 147 din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale nu retroactivează.

Prin cererea reconvenţională a solicitat să fie obligată reclamanta să emită o adresă către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ, prin care să ceară radierea din Cartea Funciară de la O.C.P.I. Neamţ - Oficiul Târgu Neamţ a următoarelor intabulări privind dreptul de proprietate al Statului pentru clădirile: Sediu Ocol Silvic Târgu Neamţ, Canton Secu, Cabana Nemţişor, dreptul de folosinţă al Direcţiei Silvice Neamţ pentru terenurile aferente acestor clădiri în suprafaţă de 3302 mp şi 1000 mp, ca urmare a faptului că prin sentinţa civilă nr. 23/1997 a Judecătoriei Târgu Neamţ acestea au intrat în proprietatea Mănăstirii Neamţ.

A mai solicitat ca, în situaţia în care se va aprecia că anumite bunuri mobile sau imobile din cele pretinse de reclamantă nu sunt parte integrantă a imobilelor dobândite în proprietate de către Mănăstirea Neamţ, prin punerea în executare a sentinţei civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamţ, să fie obligată reclamanta să şi le ridice pe cheltuiala sa.

Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Neamţ prin sentinţa civilă nr. 840/C din 16 august 2010 a respins ca neîntemeiată atât acţiunea principală formulată de reclamantă cât şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă.

Prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 1/2000 au fost declarate neconstituţionale (prin Decizia nr. 602 din 20 mai 2008 a Curţii Constituţionale) ulterior pronunţării şi executării sentinţei civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamţ, iar această împrejurare nu-i deschide reclamantei calea unei acţiuni în despăgubiri pentru imobilele preluate, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (7) din Constituţie şi art. 11 c. (3) din Legea nr. 47/1992 privind Organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.

Or, atât timp cât textul de lege în vigoare la data pronunţării sentinţei civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamţ nu reglementa vreo modalitate de despăgubire pentru construcţiile şi instalaţiile în litigiu, pârâta nu poate fi obligată în prezent, în urma declarării neconstituţionale a acelui text de lege la plata contravalorii acelor bunuri, deoarece decizia Curţii Constituţionale are efecte „ex nunc", ceea ce înseamnă că efectele sale nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor, nu şi situaţiile juridice definitiv constituite precum şi efectele juridice produse de acestea definitiv realizate înainte de publicarea sa.

Acţiunea reclamantei este lipsită de temei, întrucât dispoziţiile art. 492 şi următoarele C. civ. nu sunt aplicabile în speţă.

Astfel, dispoziţiile art. 492, art. 493, art. 494 şi următoarele C. civ. reglementează dreptul de creanţă al constructorului asupra construcţiei edificate pe terenul altuia şi care se întemeiază pe îmbogăţirea fără justă cauză a proprietarului terenului.

Îmbogăţirea fără justă cauză este faptul juridic ilicit, prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.

De regulă, se consideră că aceasta implică un fapt juridic care constă în mărirea patrimoniului unei persoane, fără temei legitim, prin diminuarea patrimoniului altei persoane, cea dintâi având obligaţia de a înapoia celei de-a doua avantajul pe care 1-a obţinut în dauna ei.

Mijlocul procedural prin care cel care a suferit o sărăcire a patrimoniului ca urmare a îmbogăţirii fără justă cauză a altei persoane poate reclama în justiţie de la acesta restituirea îmbogăţirii dobândite în detrimentul lui îl reprezintă acţiunea în restituire ("Actio in rem verso").

Condiţia juridică a intentării acţiunii în restituire presupune să nu există un temei legal al îmbogăţirii unui patrimoniu pe seama diminuării patrimoniului altei persoane, respectiv să nu fie vorba de o dispoziţie legală, o hotărâre judecătorească, un contract, etc.

Or, în speţă, trecerea fără plată în proprietatea pârâtei a bunurilor a căror contravaloare o pretinde reclamanta, şi cu care susţine că s-a diminuat patrimoniul său, s-a făcut în temeiul dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 1/2000 şi în baza unei hotărâri judecătoreşti şi nu „fără just temei".

Cererea reconvenţională formulată de pârâtă a fost respinsă având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 119 alin. (1) C. proc. civ., prin cererea reconvenţională pârâtul nu poate invoca orice pretenţii împotriva reclamantului, ci numai acelea care au legătură cu cererea principală de chemare în judecată, iar primul capăt de cerere din reconvenţională nu are legătură cu acţiunea principală.

In ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, deşi reclamanta nu a susţinut prin acţiune că o parte din imobilele sau instalaţiile a căror contravaloare o pretinde nu ar fi fost parte integrată din imobilele trecute în proprietatea pârâtei, ca o consecinţă a respingerii cererii principale, acest capăt de cerere rămâne fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi din litigiu.

Pârâta Mănăstirea Neamţ a solicitat modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii cererii reconvenţionale astfel cum a fost formulată. Apelul nu a fost motivat nici în fapt şi nici în drept.

Reclamanta a criticat sentinţa pronunţată de prima instanţă pentru nelegalitate, invocând în esenţă următoarele :

La momentul executării silite din data de 27 noiembrie 2009 (dosar de executare nr. 215/2009) a dispărut temeiul legal în baza căruia a fost emisă sentinţa civilă nr. 23 din 09 ianuarie 2007 pronunţată de Judecătoria Târgu-Neamţ.

La data preluării efective a imobilelor nu a existat un temei legal al îmbogăţirii patrimoniului intimatei pe seama diminuării patrimoniului statului.

Chiar dacă la data pronunţării sentinţei civile nr. 23/2007 nu era reglementată vreo modalitate de despăgubire pentru construcţiile şi instalaţiile în litigiu, consideră că intimata nu poate fi obligată în prezent la plata contravalorii acelor bunuri deoarece nu poate avea loc un transfer gratuit de proprietate privată a statului către persoane fizice sau juridice private, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (3) din Constituţie cu privire la expropriere.

Instanţa de fond avea obligaţia să verifice, din oficiu, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului, care au intrat în vigoare pentru România începând cu data de 20 iunie 1994, cu mult înainte faţă de apariţia textului de lege în vigoare la data pronunţării sentinţei civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamţ.

Întâmpinare la apel a depus numai reclamanta-pârâtă, care a solicitat respingerea apelului declarat de pârâta-reclamantă ca nefondat pentru considerentele invocate şi la prima instanţă.

Nu au fost administrate probe noi în apel.

Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 7 din 31 ianuarie 2011, a respins, ca nefondate, apelurile civile declarate de reclamanta R.N.P. R.S. prin Direcţia Silvică Neamţ şi pârâta Mănăstirea Neamţ.

Instanţa de apel a reţinut că pretenţiile formulate de pârâtă prin cererea reconvenţională nu au nici o legătură cu pretenţiile reclamantului din cererea principală întrucât ele se referă la alte imobile ( construcţii şi terenuri) care nu fac parte din obiectul acţiunii formulate de reclamantă. Această lipsă de legătură ( de cauzalitate) între pretenţii face ca cererea reconvenţională să fie în principiu inadmisibilă, aşa cum în mod judicios a reţinut şi prima instanţă, deoarece din interpretarea per a contrario a art. 119 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că pârâtul poate să facă cerere reconvenţională numai dacă are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului.

Chiar dacă s-ar aprecia că este admisibilă, cererea reconvenţională nu putea fi admisă întrucât nu există nicio prevedere legală prin care reclamanta să fie obligată să formuleze la O.C.P.I cerere de radiere a dreptului de proprietate al Statului.

Curtea a decis că apelul formulat de reclamantă este nefondat deoarece titlul executoriu în baza căruia s-a realizat executarea silită a acesteia nu 1-a reprezentat art. 31 din Legea nr. 1/2000, ci sentinţa civilă nr. 23 din 9 ianuarie 2007 pronunţată de Judecătoria Târgu-Neamţ în dosarul nr. 81/321/2006, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 648/RC din 07 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 81/321/2006, prin care s-au respins, ca nefondate, recursurile formulate de intimatele Direcţia Silvică Neamţ şi Comisia Judeţeană Neamţ împotriva acestei sentinţe.

In aceste condiţii, a conchis Curtea, este irelevant în cauză de faţă faptul că ulterior rămânerii irevocabile a acestei sentinţe Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea acestui articol de lege care a constituit unul dintre motivele de drept pe care instanţa de judecată şi-a întemeiat soluţia pe care a pronunţat-o.

Prin sentinţa mai sus-menţionată instanţa de judecată a stabilit în mod implicit cu putere de lucru judecat că reconstituirea dreptului de proprietate al Mănăstirii Neamţ să se facă cu titlu gratuit, atât cu privire la terenul în suprafaţă de 4.478,74 ha, cât şi cu clădirile aflate pe acesta.

De lege lata este de principiu că unul dintre efectele lucrului judecat îl constituie puterea de lucru judecat care să dreptul oricăreia dintre părţile dintr-un litigiu să opună lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă acesta are legătură cu soluţionarea din urmă. O asemenea legătură există în cauza pendinte deoarece imobilele menţionate de reclamantă în acţiunea principală fac parte dintre imobilele cu privire la care s-a pronunţat Judecătoria Târgu Neamţ prin sentinţa civilă nr. 23/2007.

Titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 23/2007 constituie din punctul de vedere al conflictului legilor în timp, astfel cum a fost definit în doctrină şi practica judiciară o facta praeterita (fapt juridic) ale cărui efecte juridice s-au născut şi produs în totalitate înainte de data intrării în vigoare a legii noi (în cauza de faţă înainte de data la care a început să producă efecte juridice decizia Curţii Constituţionale nr. 602/2008 ), or, este de principiu că deciziile Curţii Constituţionale nu se aplică retroactiv.

Curtea nu a primit susţinerea reclamantei, conform căreia instanţa avea obligaţia să verifice, din oficiu, aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului deoarece, pe de o parte, acest Protocol nu a constituit causa debendi ( temeiul juridic ) al cererii de chemare în judecată, iar, pe de altă parte art. 294 alin. (1) C. proc. civ. prevede, fără echivoc, că în apel nu se poate schimba (se subînţelege nici completa) cauza cererii de chemare în judecată.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamantă R.N.P. R.S., prin Direcţia Silvică Neamţ şi pârâta Mănăstirea Neamţ.

In dezvoltarea criticilor formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta R.N.P. R.S. Neamţ a arătat următoarele:

Argumentarea instanţei de apel este eronată, deoarece, la momentul executării silite din data de 27 noiembrie 2009, dosar executare 215/2009, există o nouă situaţie de fapt prin dispariţia temeiului legal în baza căruia a fost emisă hotărârea judecătorească. La data preluării efective a imobilelor nu a existat un temei legal al îmbogăţirii patrimoniului intimatei, pe seama diminuării patrimoniului statului.

Chiar dacă la data pronunţării sentinţei nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamţ nu era reglementată vreo modalitate de despăgubire pentru construcţiile şi instalaţiile în litigiu, intimata poate fi obligată în prezent la plata contravalorii acelor bunuri, deoarece nu poate avea loc un transfer gratuit de proprietate privată a statului către persoane fizice sau juridice private, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (3) din Constituţie cu privire la expropriere.

Conform art. 44 alin. (2) din Constituţie, proprietatea privată este garantată şi ocrotită, în mod egal, de lege, nimeni neputând beneficia în ceea ce priveşte bunurile proprietate privată de o protecţie juridică diferită, indiferent că aceasta are ca titulari persoane fizice sau juridice private, statul sau unităţile administrativ teritoriale.

Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere persoanelor fizice şi persoanelor juridice, nu împiedică constituirea unui drept de superficie în favoarea statului, în condiţiile art. 492 şi următoarele C. civ., sau înstrăinarea cu titlu oneros a construcţiilor către persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.

Consideră că atât instanţa de fond cât şi cea de apel aveau obligaţia să se pronunţe cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce a intrat în vigoare pentru România începând cu data de 20 iunie 1994, cu mult înainte faţă de apariţia textului de lege în vigoare la data pronunţării sentinţei civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamţ.

Susţine că a fost încălcat dreptul de proprietate privată al statului, prin transferul gratuit de proprietate asupra unor imobile către persoane fizice sau juridice ce au obţinut retrocedarea terenurilor în urma adoptării normelor reparatorii.

Aşa cum, prin adoptarea de reglementări speciale, statul a conferit celor expropriaţi, deposedaţi, dreptul la restituirea în natură sau la despăgubiri, statul nu poate fi privat de posibilitatea de a valorifica dreptul la despăgubiri pentru că, prin inacţiunea sa pe plan legislativ, nu a prevăzut expres şi o modalitate de despăgubire a proprietarului construcţiilor.

In prezenta cauză, a avut loc o încălcare a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, deoarece, o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, să menajeze un just echilibru între exigenţele de interes general şi imperativele fundamentale ale individului (persoană fizică/juridică), în special prin indemnizarea rezonabilă şi proporţională a valorii bunului, acordată titularului acestuia, condiţii care nu sunt îndeplinite.

Curtea Europeană a decis în mod constant că o privare de proprietate pentru cauză de utilitate publică nu se justifică fără plata unei indemnizări, sub rezerva unor circumstanţe excepţionale.

Solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, cu modificarea în parte a deciziei nr. 7 din 31 ianuarie 2011, în sensul pronunţării unei hotărâri care să oblige intimata Mănăstirea Neamţ la plata sumei totale de 483.905 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce o datorează urmare a preluării mijloacelor fixe edificate de unitatea reclamantă.

Prin motivele de recurs formulate, pârâta Mănăstirea Neamţ a solicitat modificarea parţială a soluţiei date de instanţa de fond si de apel, în sensul admiterii cererii reconvenţionale, în conf. cu art. 1077 C. civ. şi obligarea R.N.P. R.S. - Direcţia silvică Neamţ şi OCPI Neamţ să radieze din Registru de carte funciară următoarele:

a. dreptul de proprietate al Statului pentru clădirile „Sediu Ocol Silvic Târgu Neamţ" şi dreptul de folosinţă al Direcţiei Silvice Neamţ pentru terenul aferent acestor clădiri, în suprafaţă de 3302 mp;

b. dreptul de proprietate al Statului pentru clădirile „Cabana Nemţişor";

c. dreptul de proprietate al Statului pentru clădirile „Canton Secu" şi dreptul de folosinţă al Direcţiei silvice Neamţ pentru terenul aferent acestui canton, în suprafaţă de 1000 mp pentru motivul că toate aceste obiective au intrat în proprietatea şi folosinţa Mănăstirii Neamţ, ca urmare a executării S.C. nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu Neamţ.

La termenul de judecată din data de 23 martie 2012 Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, nulitatea recursului declarat de pârâtă în conformitate cu art. 3021 alin. (1) lit. c), raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Analiza recursurilor:

Recursul declarat de pârâta Mănăstirea Neamţ este nul.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

In speţă, nu numai că recurenta nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ. pe care îşi întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurentă constă, practic, în reluarea unor solicitări din cererea reconvenţională privind radierea din cartea funciară a dreptului statului pentru anumite clădiri asupra cărora a ridicat pretenţii pârâta, solicitări care nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar pârâta nu a formulat critici care să poată fi circumscrise acestui cadru legal şi care să vizeze argumentele deciziei recurate, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului acestei părţi, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamanta R.N.P. Neamţ este fondat în următoarele limite şi având în vedere considerentele ce succed:

Instanţele de fond au analizat prioritar efectele declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 31 alin. (3), (4), (7), (8), (9) din Legea nr. 1/2000, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 20 mai 2008, publicată în M.Of. al României nr. 533 din 15 iulie 2008 şi din această perspectivă îndreptăţirea reclamantei, cea care a edificat construcţiile şi instalaţiile ce fac obiectul litigiului, la a primi despăgubiri pentru bunurile ce au fost retrocedate pârâtei, căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietatea asupra terenului.

După cum au reţinut instanţele de fond, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.

In raport de această reglementare, constituţională şi legală, se pune problema dacă declararea neconstituţionalităţii textului de lege menţionat prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunii în curs, având în vedere că la data pronunţării sentinţei civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamţ dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 1/2000 nu erau declarate neconstituţionale.

Este adevărat că la data retrocedării terenului pârâtei Mănăstirea Neamţ nu era reglementată în procedura legii speciale vreo modalitate de despăgubire pentru construcţiile şi instalaţiile în litigiu, dar prin controlul de constituţionalitate exercitat asupra normei incidente, contrar argumentelor reţinute de instanţa de apel, reclamanta nu poate fi împiedicată la data prezentei acţiuni în justiţie de a obţine echivalentul bunurilor transmise odată cu imobilul teren, pârâtei.

Aceasta deoarece la data soluţionării litigiului anterior s-a dezlegat doar chestiunea privitoare la dreptul pârâtei de a revendica imobilul şi îndreptăţirea acesteia la restituire nu şi o eventuală creanţă pe care ar avea-o reclamanta.

In acest context al analizei, nu se poate reţine exclusivitatea sentinţei nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamţ şi efectul lucrului judecat pe aspectul despăgubirilor, în litigiul anterior dezbătându-se doar chestiunea privitoare la dreptul pârâtei la restituirea imobilului nu şi dreptul reclamantei la dezdăunare pentru construcţiile aflate pe teren.

Aşa cum de altfel s-a stabilit ulterior, trecerea în proprietatea persoanei îndreptăţite a construcţiilor de pe terenurile forestiere, cele de colectare a torenţilor, drumurilor forestiere, sediile de cantoane silvice, cabane de vânătoare, pepinierele, alte amenajări silvice, instalaţiile sau mijloacele fixe amplasate pe suprafeţele ce au făcut obiectul retrocedării, reglementată de art. 31 din Legea nr. 1/2000, nu era o normă coerentă şi constituţională, determinând imprevizibilitatea jurisprudenţei, motiv pentru care a fost înlăturată prin controlul de constituţionalitate.

Astfel, s-a reţinut că prin textul declarat neconstituţional ar opera un transfer gratuit al dreptului de proprietate privată, contrar dispoziţiilor art. 44 din Constituţie (potrivit cărora proprietatea privată este garantată şi ocrotită, în mod egal, de lege indiferent de titular) şi de reglementările europene.

Pe de altă parte, deşi la data retrocedării terenului nu se prevedea expresis verbis posibilitatea reclamantei de obţine despăgubiri pentru aceste construcţii aceasta posibilitate este actuală în cauza pendinte pentru considerentele anterior expuse şi pentru faptul că lipsirea reclamantei de echivalentul bunurilor, pe care susţine că le-a edificat, trecute în proprietatea pârâtei fără despăgubire, semnifică o încălcarea art. 1 din Protocolul 1 CEDO.

In acest sens, deşi art. 1 din Protocolul 1 CEDO, invocat de reclamantă prin motivele de recurs, nu reprezintă un temei juridic în sine este de reţinut că, protecţia instituită de art. 1 din Primul Protocol cu privire la bunurile unei persoane nu poate fi ignorată. Această protecţie este una absolută, autorităţile statale putând aduce anumite limitări ale exerciţiului acestui drept, în condiţiile tezei a II-a din textul de lege menţionat.

In acest sens, se prevede că „Dispoziţiile precedente [din art. 1 alin. (1) teza I] nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general...".

Prin urmare, art. 1 conţine nu numai principiul general al protecţiei dreptului de proprietate, ci şi alte două principii care constituie limite ale exerciţiului acestui drept: posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică şi reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a consacrat şi o limită jurisprudenţială, dată de „atingerea substanţei" dreptului, care trebuie privită în sensul că, chiar dacă limitarea priveşte realizarea unui interes general, ea nu trebuie să determine golirea de conţinut a dreptului proprietarului bunului.

Partea a doua a art. 1 din Protocolul nr. 1 înscrie, astfel, trei condiţii în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului titularului asupra acelui bun, şi anume, privarea să fie prevăzută de lege, să fie impusă de o cauză de utilitate publică şi să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internaţional, care vizează respectarea principiului proporţionalităţii între interesul general şi imperativele apărării drepturilor individuale.

În acest sens, acordarea unei indemnizaţii corespunzătoare reprezintă expresia respectării principiului proporţionalităţii sus-enunţat.

În consecinţă se reţine că nu există un impediment legal în a-i fi acordate constructorului contravaloarea edificatelor, ca o justă despăgubire pentru lipsirea sa de proprietatea acestor bunuri, iar acesta este în acord şi cu respectarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Prin urmare, soluţia de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare se impune în raport de considerentele precedente, constatându-se greşita interpretare a textelor legale incidente.

In rejudecarea cauzei instanţa de trimitere va verifica dacă reclamanta face dovada calităţii de constructor de bună credinţă la momentul edificării clădirilor menţionate ce fac obiectul acţiunii, anterior recunoaşterii dreptului pârâtei la restituirea terenului, având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamţ (filele 38-40 dosar tribunal) nu s-a dezlegat această chestiune, în considerentele hotărârii reţinându-se doar faptul că reclamanta a avut folosinţa terenului revendicat de Mănăstirea Neamţ.

Faţă de considerentele prezentate, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa decizia recurată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului reclamantei.

Având în vedere soluţia de admitere a recursului reclamantei, care a antrenat modificarea numai în parte a deciziei recurate, în sensul celor arătate şi soluţia de respingere a recursului pârâtei, rămân a fi menţinute acele dispoziţii din decizie şi sentinţă care nu sunt potrivnice măsurilor dispuse de instanţa de recurs.

Astfel, din decizie vor fi menţinute dispoziţiile referitoare la respingerea apelului pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Mănăstirea Neamţ împotriva deciziei nr. 7 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Admite recursul declarat de reclamanta R.N.P. R.S., prin Direcţia Silvică Neamţ împotriva deciziei nr. 7 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului reclamantei.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate referitoare la respingerea apelului pârâtei Mănăstirea Neamţ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2012.