Folosirea coproprietatii fortate in mod legal.

I.C.C.J. - 5293/2005 I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 5293 din 16.06.2005

Prin acţiunea înregistrată la nr. 11602 din 16 octombrie 2002 la Judecătoria Cluj Napoca, reclamanta V.G.A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, D.A., C.V., D.P., K.A., M.S., P.M. şi B.M. solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra terenului imobil din C.F. Cluj, topo 380/1/X din care deţine cota parte de 39,736 parte şi să-i fie atribuit în proprietate spaţiul lateral de o parte şi de alta a căii de acces în imobil (spaţiu pe care l-a şi amenajat ca urmare a autorizaţiei emisă de primărie) precum şi spaţiul situat în partea stângă de lângă poartă;

De asemenea, reclamanta a mai solicitat şi intabularea cotei de teren ce urmează să-i fie atribuită.

În cauză s-a formulat cerere de intervenţie, în interes propriu, de către E.M. şi cerere reconvenţională de către pârâţii D.A., C.V., K.A., M.S. şi B.M., prin care intervenientul şi pârâţii au solicitat respingerea acţiunii şi evacuarea reclamantei din părţile indivize comune ale imobilului, respectiv poarta, scările şi intrarea de sub poartă, înscrise în C.F. Cluj-Napoca şi obligarea reclamantei să elibereze prin ridicarea afişelor cu vederi şi cărţi poştale expuse la vânzare, părţile indivize comune.

Soluţionarea cererii reconvenţionale a fost disjunsă, la data de 4 decembrie 2002 când instanţa a constatat că acţiunea principală este în stare de judecată şi a pronunţat sentinţa civilă nr. 11602 din 4 decembrie 2002 prin care a respins excepţia privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor P.D. şi P.M. şi a respins acţiunea faţă de aceşti pârâţi; a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

După disjungere cererea reconvenţională a format obiectul dosarului nr. 698 din 14 ianuarie 2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 8610 din 8 octombrie 2003, prin care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, s-a admis în parte acţiunea intentată de reclamanţii D.A., C.V., K.A., M.S. şi B.M. împotriva pârâţilor V.G.A. şi Statul Român, prin Consiliul Local Cluj-Napoca; s-a admis, în parte, cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de E.M.; s-a dispus evacuarea pârâtei V.G.A. din părţile indivize comune, respectiv poarta, scările şi intrarea de sub poartă ale imobilului situat în Cluj Napoca; a fost obligată pârâta să elibereze părţile indivize comune prin ridicarea suporturilor cu vederi; s-a respins petitul privind plata daunelor cominatorii.

Apelul declarat de pârâta V.G.A., împotriva sentinţei civile 8610/2003 a fost admis, prin deciziei nr. 500/A din 3 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, şi în consecinţă s-a schimbat sentinţa în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamanţilor precum şi cererea de intervenţie în interes propriu.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că pârâtei V.G.A. i s-a eliberat de către Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca certificatul de urbanism nr. 611 din 26 februarie 2001 şi autorizaţia de construire nr. 353/2001 pentru amenajarea vitrinei existente în holul de la intrarea în imobil.

Reclamanţii D.A., C.V., K.A., M.S., B.M. şi E.M. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 500/2004, susţinând, în esenţă, că în mod nelegal curtea de apel a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile abuzului de drept respectiv art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 31/1954, coroborat cu art. 480 C. civ. deoarece din probele administrate a rezultat că pârâta are un drept de coproprietate asupra părţilor indivize comune înscrise în C.F., coproprietate care este forţată şi perpetuă şi în consecinţă pârâta nu poate folosi în exclusivitate părţile indivize comune asupra cărora şi reclamanţii au un drept de coproprietate.

De asemenea, reclamanţii mai arată că instanţa de apel a interpretat în mod greşit actul dedus judecăţii respectiv autorizaţia de comerţ stradal eliberată de Consiliul Local Cluj-Napoca, apreciind că nu are nici o relevanţă juridică faptul că intimaţii în calitate de coproprietari–coindivizari asupra părţilor indivize comune (respectiv asupra spaţiului de sub poarta şi scările imobilului) nu şi-au dat consimţământul la eliberarea acestei autorizaţii întrucât era suficient acordul chiriaşilor; abonamentele de comerţ stradal valabile până la data de 31 decembrie 2004 eliberate la cererea pârâtei de către Consiliul Local Cluj constituie, de asemenea, un abuz de drept deoarece încalcă drepturile celorlalţi coproprietari asupra părţilor indivize comune, care nu şi-au dat consimţământul.

Prin activitatea de comerţ stradal desfăşurată de pârâtă se împiedică accesul în imobil, mai susţin recurenţii. În raport de aceste motive, reclamanţii solicită admiterea recursului, modificarea deciziei apelate în sensul respingerii apelului şi menţinerii dispoziţiilor sentinţei civile nr. 8610/2003. Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, deoarece anterior eliberării autorizaţiei de funcţionare a obţinut acordul tuturor locatarilor, iar faptul că ulterior, în temeiul Legii nr. 112/1995 unii dintre foştii locatari chiriaşi au cumpărat apartamentele, devenind proprietari nu are relevanţă privind consimţământul.

Înalta Curte, analizând decizia apelată în raport de motivele de recurs şi de întâmpinarea formulată, constată că în imobilul din P. se află 13 apartamente, reclamanţii sunt proprietarii câte unui apartament, iar restul apartamentelor sunt proprietatea Statului Român.

Dreptul de proprietate asupra apartamentelor conferă şi un drept de coproprietate asupra părţilor indivize comune respectiv terenul pe care este construit imobilul, fundaţii, coridoare, poarta şi scările de acces în imobil etc.

În intrarea de sub poarta imobilului pârâta a amenajat, pe pereţi, mai multe vitrine în care sunt expuse ilustrate pentru comercializare. Această activitate comercială este desfăşurată de către pârâtă în temeiul certificatului de urbanism nr. 611 din 26 februarie 2001 şi autorizaţiei de construire nr. 353/2001 eliberate de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi abonamentului de comerţ stradal nr. 502/421 din 18 februarie 2004.

Vitrinele în care sunt expuse ilustratele nu au fost construite de reclamantă, ele existau în holul de la intrare, după cum rezultă din adresa nr. 1644 din 18 decembrie 2000 eliberată de Direcţia Monumentelor Istorice din Ministerul Culturii în care se precizează lucrările care se pot executa pentru expunerea ilustratelor.

Din expertiza tehnică efectuată de ing. M.M. rezultă că spaţiul în care se desfăşoară activitatea de comerţ cu ilustrate este parte componentă a părţilor indivize comune ale imobilului (intrarea de sub poartă de acces în imobil) şi se încadrează în prevederile documentaţiei în baza căreia s-a emis autorizaţia de construire.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că pârâta desfăşoară activitatea de comercializare a ilustratelor, în baza autorizaţiilor emise de organul competent, Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca iar legalitatea emiterii acestor autorizaţii este de competenţa instanţei de contencios administrativ şi în consecinţă analizarea motivului de recurs privind consimţământul coproprietarilor la eliberarea acestor autorizaţii nu este de competenţa instanţei civile.

Reclamanţii nu au dovedit că pârâta ar folosi în mod exclusiv şi abuziv spaţiul de la intrarea de sub poarta principală sau că prin activitatea comercială s-ar împiedica folosinţa normală a căii de acces în imobil, şi în consecinţă susţinerile lor sunt simple afirmaţii. În raport de considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că motivele de recurs sunt nefondate şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul. Potrivit art. 274 C. proc. civ., reclamanţii au fost obligaţi la 10.000.000 lei către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (onorariu avocat).