Evacuarea fostilor coindivizari.Admisibilitate.

Acţiune în evacuarea fostului coindivizar.Admisibilitate.

Acţiune în evacuarea din imobil, pentru lipsă de titlu a fostului coindivizar, exercitată de coproprietarul căruia i-a revenit întregul imobil prin hotărâre de ieşire din indiviziune..

Art. 728 Efectul declarativ al partajului judiciar reglementat prin: art. 6731 C.pr.civ.

Urmarea efectului declarativ al partajului, dreptul de proprietate exclusivă revine fostului coindivizar căruia i s-a atribuit întregul imobil, încetând drepturile celorlalţi coindivizari.

Ca urmare, este admisibilă acţiunea în evacuare a acestora din urmă, pentru lipsă de titlu, printre care şi aceia care au cumpărat, anterior ieşirii din indiviziune, cotele părţi indivize de la ceilalţi coindivizari.

Evacuarea, în situaţia expusă, nu trebuie condiţionată de exercitarea unei acţiuni în revendicare împotriva foştilor copărtaşi care deţin bunul şi refuză să-l predea.

Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4083 din 18 mai 2005.

La data de 9 februarie 1999, reclamantele F.M. şi I. A. au chemat în judecată pe pârâţii G.I. şi G.E.pentru a se dispune evacuarea acestora dintr-un imobilul situat în Bucureşti.

În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că, prin sentinţa civilă nr.15899 din 22 decembrie 1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus ieşirea din indiviziune cu privire la imobil, ce a fost atribuit reclamantelor, care au fost obligate la plata de sulte către ceilalţi moştenitori, inclusiv către pârâţi.

După soluţionarea căilor de atac exercitate împotriva acestei sentinţe, reclamantele au solicitat punerea în executare a hotărârii şi au achitat sultele pe care le datorau celorlalţi coindivizari, depunând, în acest, sens dovezile la dosarul de executare.

Intrarea în posesia nemişcătorului atribuit nu a fost posibilă, deoarece casa a fost încuiată de pârâţi.

Prin întâmpinare, pârâţii au cerut respingerea acţiunii în evacuare cu motivarea că sunt proprietarii imobilului conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5055 din 3 aprilie 1991 de fostul Notariat de Stat al Sectorului 1 şi transcris sub nr. 1722/1991 la acelaşi notariat, act valabil şi nedesfiinţat.

Urmare a decesului reclamantei I.A., s-a luat act că singura moştenitoare a acesteia este reclamanta F.M. (certificatul de calitate de moştenitor nr.3 din 8 februarie 2000).

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.7302 din 17 aprilie 2000, a respins ca neîntemeiată acţiunea principală în evacuarea pârâţilor.

În motivarea sentinţei, s-a reţinut că ambele părţi produc titluri de proprietate asupra imobilului în litigiu, reclamantele prezentând sentinţa prin care le-a fost atribuit imobilul, iar pârâţii contractul de vânzare-cumpărare cu referire la acelaşi bun, astfel că nu se pot compara cele două titluri în cadrul procesual stabilit de cele două reclamante, instanţa nefiind investită cu o acţiune în revendicare.

Soluţia judecătoriei a fost menţinută de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin decizia nr.3387/A din 28 noiembrie 2000, a respins ca nefondat apelul reclamantei F.M..

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamanta F.M..

Pe parcursul soluţionării cauzei în recurs a decedat pârâtul, fiind introduşi în cauză, în aceeaşi calitate, moştenitorii acestuia G.E., în calitate de soţie supravieţuitoare şi Georgescu Florian – fiu.

Prin decizia nr.3752 din 20 decembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat recursul.

Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, la data de 20 decembrie 2002, în temeiul art.330 pct.2 Cod procedură civilă - articol în vigoare la acea dată (abrogat ulterior, prin OUG nr. 58/2003 ), a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie care a considerat că, prin hotărârile criticate, instanţele au nesocotit principiile care guvernează materia indiviziunii, astfel că, pentru soluţionarea acţiunii în evacuare nu era necesară compararea titlurilor de proprietate, fiind suficientă existenţa hotărârii irevocabile de atribuire în natură a bunului către reclamantă.

Recursul în anulare este fondat.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5055 din 3 aprilie 1991 de fostul Notariat de Stat al Sectorului 1 Bucureşti şi transcris sub nr.1722/1991, la acelaşi notariat; pârâţii G.E. şi G.I. au cumpărat de la vânzătoarea I.C. cota indiviză de 1/2 din imobil, situaţie în care pârâţii-cumpărători au dobândit calitatea de coindivizari asupra imobilului litigios.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 15899 din 22 decembrie 1995, hotărâre definitivă şi irevocabilă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus ieşirea din indiviziune cu privire la imobil, nemişcător ce a fost atribuit în natură reclamantelor F.M. şi I.A., cu obligarea acestora de a plăti o sultă către pârâţi. Având în vedere contractul de vânzare-cumpărare prin care pârâţii G.I. şi G.E. au dobândit doar cota parte indiviză de 1/2 din nemişcător, precum şi calitatea lor de coindivizari, ei au fost părţi în procesul de ieşire din indiviziune în urma căruia imobilul a fost atribuit, în totalitate, reclamantelor.

La baza reglementării indiviziunii – indiferent de izvorul ei –, se află două principii:

A. principiul că nici unul dintre coindivizari nu are un drept exclusiv asupra unui bun sau unor anumite bunuri determinate în materialitatea lor;

B. fiecare coindivizar are un drept individual, absolut şi exclusiv asupra cotei-părţi ideale ce i se cuvine din masa indiviză de bunuri aflate în indiviziune.

Cea de a doua regulă constă în dreptul fiecărui copărtaş de a dispune liber şi fără acordul celorlalţi copărtaşi de cota sa parte de drept (proprietate sau alt drept real).

Deoarece fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra cotei sale părţi ideale din indiviziune, el poate înstrăina sau greva această cotă, fără consimţământul celorlalţi coindivizari.

Aşa s-a întâmplat, în speţă, când numita I.C. a dispus în mod liber şi fără acordul celorlalţi copărtaşi, cu privire la cota sa indiviză de 1/2 din imobil, cotă pe care a înstrăinat-o pârâţilor G.I. şi G.E., contra unui preţ.

Astfel fiind, în caz de înstrăinare a cotei ideale de proprietate din imobilul litigios, pârâţii-cumpărători s-au substituit în drepturile coindivizarului vânzător, fiind fără relevanţă rezultatul partajului ce a intervenit ulterior şi la care au participat cumpărătorii (pârâţii), în calitatea lor de coindivizari.

În aceste condiţii, vânzătoarea I.C. a fost ţinută să garanteze numai dreptul asupra cotei indivize de proprietate, iar nu şi rezultatul partajului, adică atribuirea bunului, în integralitatea sa, către pârâţii-cumpărători.

Urmare a efectului declarativ al partajului, dreptul de proprietate al pârâţilor asupra cotei ideale dobândită prin cumpărare, s-a transferat asupra sultei, după cum sentinţa de partaj, odată intrată în puterea lucrului judecat, a consolidat în mod irevocabil dreptul de proprietate exclusiv al reclamantelor asupra bunului imobil.

Totodată, având în vedere cadrul procesual cu care au fost investite instanţele (acţiune în evacuarea pârâţilor), nu se mai poate pune în discuţie contractul de vânzare-cumpărare ca temei al dreptului de proprietate asupra imobilului în materialitatea sa, deoarece vânzătoarea I.C. - moştenitoarea legală a cotei de 1/2 din imobil - nu a putut să transmită pârâţilor decât dreptul de proprietate asupra acestei cote ideale, iar nu dreptul de proprietate asupra nemişcătorului, în materialitatea sa.

Aşadar, singura proprietară asupra bunului în materialitatea sa, prin efectul declarativ al partajului, este reclamanta F.M., toţi ceilalţi coindivizari, fiind creditori, faţă de aceasta, pentru sulte, situaţie în care în mod eronat instanţele au apreciat că actul de vânzare-cumpărare exhibat de pârâţi mai poate fi considerat izvor al dreptului de proprietate asupra imobilului în condiţiile în care actul juridic a reprezentat doar temeiul în baza căruia pârâţii au participat la procesul de ieşire din indiviziune.

Cum nu mai este necesară introducerea de către cel căruia i s-a atribuit bunul în natură a unei acţiuni în revendicare împotriva foştilor copărtaşi care deţin bunul şi refuză să-l predea, s-a admis recursul în anulare, s-au casat hotărârile date în cauză şi, în fond, s-a admis acţiunea şi s-a dispus evacuarea pârâţilor din imobil, pentru lipsă de titlu.