Daca proprietarii initiali ar fi stabilit ca podul comun sa intre in componenta unui singur apartament ar fi stabilit acest lucru prin dezmembrare.

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A

SECŢIA CIVILĂ DECIZIA CIVILĂ Nr. 301/2009

Şedinţa publică de la 26 Iunie 2009

Pe rol se află pronunţarea asupra recursului declarat de către reclamanţii O. M. şi O. N. T. împotriva deciziei civile nr.72 din 27 februarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u în dosar nr(...) având ca obiect partaj judiciar, în contradictoriu cu pârâta intimată H. D..

Procedura este îndeplinită fără citarea părţilor.

Se constată că la dosar s-au depus prin registratură concluzii scrise din partea reclamanţilor recurenţi concluzii scrise având ataşată chitanţă de onorariu avocaţial.

N. dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din 19 iunie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de faţă:

Prin acţiunea înregistrată la J u d e c ă t o r i a S i b i u sub dosar nr(...) reclamanţii O. M. şi O. N. au chemat în judecată pe pârâta H. D. solicitând:

- să se constate că părţile sunt coproprietari în cotă egală de ½ părţi asupra imobilului înscris în CF 11637 Sibiu nr. top 4010/8/2/3 şi 4010/9/2/3 constând în terenul clădit şi neclădit în suprafaţă de 1968 mp şi asupra părţilor comune indivize ale apartamentelor edificate pe teren respectiv fundaţiile, racordurile la instalaţii până la intrarea în apartamente, planşeele şi zidurile comune;

- să se dispună ieşirea din indiviziune cu privire la terenul clădit şi neclădit în suprafaţă de 1968 mp şi a podului clădirii înscrise în CF de mai sus prin atribuirea părţilor de loturi în proporţie de ½;

- stabilirea liniei de graniţă ca urmare a sistării stării de indiviziune asupra terenului şi asupra podului;

- obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta H. D. a solicitat admiterea în parte a acţiunii în sensul sistării stării de indiviziune prin crearea de loturi corespunzătoare cotelor de proprietate în raport de folosinţa actuală cu obligarea la sulte până la egalizarea cotelor, respingerea petitului de sistare a indiviziunii asupra podului şi compensarea cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat:

- rectificarea suprafeţei imobilului teren clădit şi neclădit înscris în CF de mai sus, respectiv de la suprafaţa de 1968 mp la suprafaţa ce va fi determinată în baza raportului de expertiză tehnică de specialitate;

- să se dispună sistarea stării de indiviziune în raport de folosinţa actuală, constatând că lotul folosit de reclamanta reconvenţională este mai mare ca efect a rectificării de suprafaţă;

- să se constate că este proprietară de drept a podului imobilului;

- să se dispună efectuarea cuvenitelor menţiuni în CF.

Prin sentinţa civilă nr. 2569/2008 J u d e c ă t o r i a S i b i u a admis în parte în principiu şi în fond acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţi cât şi cererea reconvenţională şi în consecinţă:

A dispus revenirea provizorie în CF 11637 Sibiu la situaţia dinaintea apartamentării de sub A.4 la nr.top.4010/8/2/3, 4010/9/2/3 – grădină cu casă de locuit cu suprafaţa de 1968 mp, rectificarea suprafeţei terenului imobilului de la 1968 mp la 1990 cât există în realitate, apoi s-a dispus dezmembrarea imobilului cu nr. top. 4010/8/2/3,4010/9/2/3, în trei corpuri funciare astfel:

- corpul funciar nr. l cu nr. top. 4010/8/2/3/1, 4010/9/2/3/1 – teren cu casă de locuit de 187 mp

- corpul funciar nr.2 cu nr.top.4010/8/2/3/2,4010/9/2/3/2 – curte, grădină şi de anexe de 892 mp care a fost atribuit reclamanţilor O. M. şi O. N. T..

- corpul funciar nr. 3 cu nr.top.4010/8/2/3/3,4010/9/2/3/2 – curte, grădină şi anexe de 911 m.p. atribuit reclamantei H. D..

S-a notat servitutea de trecere pentru nevoi de reparaţii pe un culoar lat de 1,5 m în jurul casei pentru corpul funciar nr.4010/8/2/3/1,4010/9/2/3/1 ca fond dominant asupra corpurilor funciare cu nr. top. 4010/8/2/3/2, 4010/9/2/3/2 şi 4010/8/2/3, 4010/9/2/3/3, ca fonduri aservite.

S-a dispus dezmembrarea construcţiei edificate pe corpul funciar nr. l, cu nr.top.4010/8/2/3/1,4010/9/2/3/1 în două apartamente astfel:

Apartamentul nr. l cu nr. top. 4010/8/2/3/1/I, 4010/9/2/3/I, situat la parter, compus din două camere, l bucătărie, l D., baie, WC, hol, un coridor, un antreu şi o terasă închisă, la subsol 2 pivniţe şi l antreu, în curte o magazie din scândură, care a fost atribuit reclamanţilor O. M. şi O. N. T..

Apartamentul nr.2 cu nr.top.4010/8/2/3/1/II,4010/9/2/3/1/II situat la etaj compus din: 2 camere, l bucătărie, l D., baie, WC, hol, un coridor şi l balcon, la subsol spălătorie şi pivniţă, care a fost atribuit pârâtei H. D..

S-a constatat că părţile comune indivize ale celor două apartamente sunt:

Terenul clădit de 187 m.p., în cotă de 103/187 pentru apartamentul I şi 84/187 pentru apartamentul II.

Fundaţiile, acoperişul, racordurile instalaţiilor până la intrarea în apartamente, planşeele şi zidurile comune şi podul în cote de ½ părţi pentru fiecare apartament.

S-a dispus şi efectuarea cuvenitelor operaţiuni în cartea funciară.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că edificatele înscrise în C.F.11637 Sibiu, nr. top. 4010/8/2/3, 4010/9/2/3 (grădină de 1968 mp cu casă de locuit) a fost dezmembrare prin actul de dezmembrare şi ieşire din indiviziune autentificat sub nr. 9644/1974 de către fostul Notariat de Stat Sibiu în două apartamente, astfel: apartamentul nr. l cu nr. top. 4010/8/2/3/I, 4010/8/2/3/I situat la parterul clădirii având ca proprietari pe antecesorii pârâtei E. B. şi F. şi apartamentul nr. 2 cu nr. top. 4010/8/2/3/II, 4010/9/2/3/II situat la etajul clădirii având ca proprietari pe antecesorii pârâtei E. B. şi F., a fost transcris în C.F. individual nr.17526 Sibiu.

Prin acelaşi act autentic apartamentul de la parter a fost vândut reclamanţilor O. M. şi T. împreună cu cota de ½ din părţile comune indivize. Acestea sunt: terenul clădit şi neclădit de 1968 mp, fundaţiile, acoperişul, racordurile la instalaţii, instalaţiile până la intrarea în apartamente, planşeele şi zidurile comune.

După decesul antecesorilor săi, pârâta a devenit proprietară asupra apartamentului de la etaj şi asupra cotei de ½ din părţile comune indivize.

Din depoziţiile martorilor H. E., P. M. N., O. E. şi Ţ. J., instanţa a reţinut faptul că podul imobilului a fost folosit din anul 1974 şi până în prezent doar de către proprietarii apartamentului de la etaj.

În cauză a fost efectuat un raport de expertiză topografică de către expert N. E. şi un raport de contraexpertiză de către experţii E. E., E. G şi E. N..

De asemenea a fost efectuat un raport de expertiză construcţii de către expert D. I.. Acesta a concluzionat că accesul în pod se realizează prin apartamentul proprietatea pârâtei H. D.. Acesta a propus pentru apartamentul de la parter o intrare edificată prin exteriorul clădirii.

S-a reţinut că lucrările topografice au relevat faptul că suprafaţa reală a terenului este de 1990 mp şi că ambele părţi au solicitat ca dezmembrarea să fie făcută în funcţie de raportul de contraexpertiză.

Prima instanţă a optat pentru dezmembrare conform variantei II din raportul de contraexpertiză motivat de faptul că aceasta corespunde cotelor de proprietate şi nu este necesară plata unei sulte în sarcina pârâtei. S-a reţinut că suprafaţa de teren existentă în plus se încadrează în procentul admis de 2 % astfel că cererea de rectificare a suprafeţei de teren este întemeiată.

Cu privire la pod s-a constatat că acesta aparţine ambelor apartamente iar dacă proprietarii iniţiali ar fi dorit ca acesta să intre doar în componenţa apartamentului de la etaj ar fi stabilit acest lucru cu ocazia dezmembrării. Mai mult, atât timp cât planşeele şi acoperişul sunt în indiviziune forţată, este clar că şi podul imobilului este parte comună indiviză.

În privinţa holului şi a scărilor de acces în pod cererea reclamanţilor s-a apreciat ca fiind neîntemeiată reţinându-se că cele două dependinţe fac parte integrantă din apartamentul de la etaj şi nu din părţile comune indivize. A considerat instanţa de fond că pentru accesul în pod se impune ca reclamanţii să îşi construiască o intrare separată prin exteriorul clădirii în cazul în care vor dori să folosească podul şi în cazul în care nu va fi atribuit în urma unei sistări de indiviziune a apartamentului de la etaj.

În drept s-a reţinut incidenţa disp. art. 480 şi 728 Cod civ., art. 50 din Legea nr. 7/1996 şi art. 276 Cod pr. civ.

Prin decizia civilă nr. 72/2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u în dosar nr(...) a fost respins apelul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei primei instanţe cât şi cererea de aderare la apel formulată de pârâtă.

În considerentele deciziei s-a reţinut că partajul terenului s-a făcut în varianta a II-a din raportul de expertiză întocmit de cei trei experţi. Apelanta susţine că nu s-a luat în calcul o G. de teren de 28 mp pe care pârâta trebuie să le-o cedeze pentru a avea suprafeţe egale, ceea ce nu este real deoarece din considerentele expertizei rezultă că suprafaţa de teren s-a atribuit părţilor în mod egal. B. lotul pârâtei este mai mare, însă dacă se ia în calcul şi suprafaţa construită pentru fiecare parte, se constată că fiecare lot are un total de 995 mp. Trebuie observat sub acest aspect că din terenul clădit de 187 mp apelanţii reclamanţi au o cotă de 103/168, în timp ce apelanta pârâtă are doar 84/168.

În ceea ce priveşte problema părţilor comune indivize, altele decât terenul, trebuie subliniat de la început că partajul construcţiilor s-a făcut la o dată anterioară, iar unificarea provizorie a apartamentelor şi dezmembrarea care se fac în prezenta cauză reprezintă doar operaţiuni tehnice necesare întabulării întregului corp funciar. Aceasta înseamnă că nu se poate ignora vechiul partaj al construcţiei ci acesta trebuie respectat în totalitate. Privită problema din acest punct de vedere se constată că holul şi scările de acces la care fac referire apelanţii nu fac parte din părţile comune indivize. În raport de această situaţie şi de faptul că ele fac parte structural din apartamentul pârâtei, nu pot fi considerate părţi comune indivize. De altfel, în raport de situaţia arătată anterior în sensul că partajul construcţiei s-a făcut la o dată anterioară, nu se pot constata în prezent, urmare a unificării provizorii, noi părţi comune indivize. Acest lucru era posibil doar în prezenţa unui capăt de cerere expres formulat, separat de cel de partaj şi doar în măsura în care o anumită parte din bun nu figurează nici în proprietate indiviză nici exclusivă urmare a partajului anterior. De aceea nu se poate pune problema modificării hotărârii nici cu privire la instalaţiile care există până la intrarea în apartamente, a căror existenţă ca bunuri proprietate comună nu a fost dovedită.

În ceea ce priveşte eroarea materială din cuprinsul dispozitivului referitoare la numărul topografic, s-a reţinut că aceasta poate fi îndreptată printr-o simplă cerere la prima instanţă fără a fi necesară admiterea apelului.

În ceea ce priveşte cererea de aderare la apel şi aceasta a fost considerată neîntemeiată de către tribunal, deoarece se susţine că s-a renunţat la judecată în cererea de rectificare a suprafeţei de teren şi atunci loturile trebuiau făcute după suprafaţa de carte funciară, a terenului. Motivul este neîntemeiat, deoarece chiar în situaţia în care nu s-ar fi făcut rectificarea suprafeţei de teren, loturile ar fi trebuit formate în acelaşi fel, deoarece suprafaţa excedentară trebuia repartizată conform cotelor de proprietate între ambele loturi şi nu atribuită doar pârâtei.

Referitor la motivul privind nestabilirea liniei de graniţă, un astfel de capăt de cerere nu a existat iar dacă ar fi existat ar fi fost inutil deoarece partajul în natură presupune prin el însuşi stabilirea limitelor loturilor formate, ceea ce implicit înseamnă şi stabilirea unei graniţe între terenuri.

Susţinerea referitoare la scările şi holul de acces trebuie privită ca o parte a întâmpinării şi nu ca motiv de apel deoarece acestea nu au fost incluse în părţile comune indivize.

În ceea ce priveşte podul, este adevărat că el nu figurează în descrierea bunului cumpărat de reclamanţi, dar el nu figurează nici în cartea funciară referitoare la construcţia pârâţilor aşa încât în mod corect a fost considerat parte comună indiviză, deoarece el prin natura lui are această destinaţie.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 296 Cod proc. civ., ambele apeluri au fost respinse de către tribunal.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii solicitând modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii apelului formulat şi precizat, a schimbării în parte a sentinţei şi a admiterii acţiunii reclamanţilor aşa cum a fost formulată şi precizată la termenul din 28.03.2008.

În expunerea motivelor de apel invocă motivul prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. şi susţin că, deşi instanţa de apel reţine în mod corect formularea primului motiv de apel precizat, în mod cu totul inexplicabil critica instanţei se referă la primul motiv de apel neprecizat, astfel că, din modul în care s-a redactat hotărârea nu se poate determina dacă legea s-a aplicat corect sau nu.

Consideră că este necesară corecţia dispozitivului instanţei de fond deoarece în acesta nu se precizează faptul că dezmembrarea se efectuează conform variantei II din raportul de contraexpertiză deşi această menţiune este necesară pentru punerea în executare a sentinţei şi pentru efectuarea înscrierilor la cartea funciară.

Arată că suplimentul la raportul de expertiză cu trei experţi corectează cuantumul cotelor părţi comune indivize ale apartamentelor astfel încât şi el trebuie să facă parte integrantă din hotărâre, împrejurare care nu este menţionată niciunde în cuprinsul hotărârii instanţei de fond.

Susţin că nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu s-au pronunţat explicit asupra stabilirii liniei de graniţă petit la care reclamanţii nu au renunţat prin precizarea din 28.03.2008 (pag. 141 dos. fond).

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel consideră că niciuna din afirmaţiile instanţei de apel nu sunt temeinice şi legale deoarece există capăt de cerere în precizarea de acţiunea de la pag. 141 prin care se solicită să se stabilească că din părţile comune indiviză fac parte podul, holul şi scările iar instanţa de fond se şi pronunţă asupra acestora.

În prezent situaţia holului şi a scărilor de acces nu este reglementată din punct de vedere juridic astfel că s-ar fi impus admiterea acestui petit deoarece din extrasul CF al intimatei rezultă că holul şi scările de acces nu fac parte din apartamentul intimatei iar experţii au concluzionat că „scările de acces la etaj, fiind incluse în componenţa casei şi destinate pentru accesul ambelor apartamente la pod nu pot fi atribuite uneia din părţi doar pentru că le foloseşte în prezent”.

Afirmă că accesul la pod este obstrucţionat prin nerecunoaşterea faptului că holul şi scările sunt părţi comune indivize.

Invocând principiul conform căruia accesoriul urmează soarta principalului susţine că din moment ce podul este comun rezultă cu necesitate faptul că holul şi scările de acces în pod au acelaşi regim juridic iar pârâta foloseşte în mod forţat holul şi scara de acces în scopul intrării ei în apartamentul de la etaj. Afirmă, deasemenea, că potrivit schiţei de dezmembrare din 1974, peretele şi uşa identificate în aceasta ar fi trebuit să ofere accesul în coridorul intimatei şi nu în camerele acesteia. Pârâta foloseşte în mod abuziv şi porţiunea de coridor de la etaj în partea din nord a clădirii care duce la urcarea în podul casei şi chiar şi-o atribuie ca făcând parte din apartamentul ei chiar dacă nu este menţionat în niciun act.

Consideră că instanţa de apel în contradicţie cu probele de la dosar a stabilit că din părţile comune indivize ale celor două apartamente fac parte şi instalaţiile până la intrarea în apartamente.

În fine, hotărârea instanţei de apel este criticată şi pentru faptul nepronunţării asupra erorilor materiale.

În drept invocă disp. art. 299 şi urm. Cod pr. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata H. D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că instanţa de apel s-a pronunţat explicit asupra liniei de graniţă, că solicitările cu privire la hol şi scările de acces la pod sunt tardive şi inadmisibile iar motivul cu referire la instalaţiile până la intrarea în apartament este neîntemeiat deoarece experţii precizează că în părţile comune indivize intră şi aceste instalaţii.

Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate şi în raport cu normele legale incidente, Curtea reţine următoarele:

La pag. 2 din hotărârea atacată sunt consemnate doar concluziile reprezentantului reclamanţilor apelanţi cu privire la motivul de apel „precizat” referitor la stipularea în dispozitivul hotărârii atacate a menţiunilor cerute de reclamanţi. În considerentele sale cu privire la apelul promovat (pag. 4-8 ale hotărârii recurate), instanţa de apel nu reţine formularea acestui motiv „precizat” ci doar a motivelor din cererea de apel iniţială astfel că recurenţii se află în eroare atunci când afirmă că instanţa de apel deşi a reţinut acest motiv nu se pronunţă asupra acestuia.

Curtea constată că prin „precizarea” apelului primul motiv de apel este modificat, deoarece, deşi iniţial se critica faptul că instanţa fondului nu s-a pronunţat cu privire la fâşia de teren de 28 mp (f.3 dos. apel), ulterior, în urma acestei „precizări”, se solicită ca prim motiv de apel stipularea în dispozitivul hotărârii a anumitor menţiuni referitoare la varianta adoptată, la schiţa anexă, etc.

Este evident astfel că primul motiv de apel a fost modificat şi că la termenul de judecată din 5.12.2008 când s-a depus precizarea apelului, invocarea unui nou motiv de apel era tardivă prin raportare la dispoziţiile art. 287 alin 2 Cod pr. civ.

De altfel, la acelaşi termen de judecată în faţa instanţei de apel pârâta intimată a arătat că se opune acestei precizări în măsura în care este vorba de o completare a motivelor de apel.

Fiind vorba de un motiv nou, formulat peste termenul prevăzut de textul de lege menţionat mai sus, nu se poate imputa instanţei de apel că nu s-a pronunţat asupra acestuia şi nici nu se poate reţine încălcarea disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. pe acest considerent.

Din aceleaşi motive Curtea apreciază că este inadmisibil a verifica pe fond susţinerile recurenţilor referitoare la acest „petit” precizat al apelanţilor reclamanţi formulat cu încălcarea termenelor procedurale.

Cu privire la chestiunea holului şi a scărilor de acces la pod, reclamanţii au avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului.

Prin acţiunea introductivă aceştia nu au investit instanţa să constate că şi cele două dependinţe ar fi bunuri comune indivize iar ulterior au precizat că pârâta foloseşte în mod exclusiv casa scărilor situată la parterul clădirii care îi permite accesul la apartamentul său de la etajul I şi la podul casei şi că această casă a scărilor nu a fost folosită şi nici nu va fi folosită de către reclamanţi pentru că nu îşi permit să U. liniştea pârâţilor (f. 126-127 dos. fond).

Reclamanţii au invocat pentru prima dată caracterul de bun comun indiviz al holului şi a scărilor de acces, oral, la termenul de judecată din 28 martie 2008, după ce prima instanţă a încheiat dezbaterile şi a acordat cuvântul pe fond (f. 140).

Curtea constată că solicitarea reclamanţilor de includere în categoria bunurilor comune a celor două dependinţe, este o completare de acţiune care, sub denumirea de „precizări” a fost depusă la dosarul cauzei după dezbaterile pe fond (f. 141-142) fiind tardivă din perspectiva disp. art. 132 alin 1 Cod pr. civ.

Se reţine, de asemenea, că pârâta a invocat atât tardivitatea acestei completări (prin întâmpinarea din apel – f 14) cât şi împrejurarea că această completare nu a fost dezbătută în contradictoriu în instanţă (f. 20 dos. apel).

Împrejurarea că instanţa de fond în considerente s-a pronunţat asupra acestor „precizări” nu obligă instanţele apelului şi recursului să admită ca procedural formulată completarea şi să o analizeze pe fond .

Se impune însă substituirea motivării primei instanţe în sensul că solicitarea reclamanţilor cu privire la hol şi scările de acces este tardiv formulată iar nu neîntemeiată cum reţine judecătoria.

De vreme ce completarea este tardivă, în mod corect tribunalul a reţinut că nu există capăt de cerere expres formulat pentru hol şi scări, critica formulată de recurenţi sub acest aspect neputând fi primită.

În ceea privesc celelalte susţineri ale recurenţilor referitoare la caracterul de bun comun indiviz al holului şi a casei scărilor subsumate celui de-al doilea motiv de apel, Curtea apreciază că este inadmisibilă examinarea lor în recursul de faţă deoarece vizează o chestiune cu care prima instanţă nu a fost legal învestită.

Deşi în considerentele sentinţei judecătoria reţine că prin actul autentic din 1974 s-a stabilit că instalaţiile până la intrarea în apartamente îl constituie bun comun indiviz, a omis să le includă în dispozitivul hotărârii atunci când enumeră bunurile din categoria menţionată.

Această omisiune poate fi însă corectată în procedura prevăzută de art. 2812 Cod pr. civ. iar nu prin intermediul căilor legale de atac aşa cum se solicită de către recurenţi.

Cu referire la erorile materiale, tribunalul a reţinut în mod corect că procedura de îndreptare a acestora este cea reglementată de art. 281 Cod pr. civ., criticile recurenţilor sub acest aspect neputând fi primite.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la faptul că instanţele fondului nu s-au pronunţat în mod explicit asupra stabilirii liniei de graniţă Curtea constată că acesta nu poate fi luat în considerare atâta timp cât reclamanţii nu l-au invocat în faţa instanţei de apel. Recursul este conceput, potrivit actualelor reglementări, ca o cale extraordinară de atac, nu are caracter devolutiv şi, deci, nu poate atrage o nouă judecată în fond ci numai un control al hotărârii atacate în limita motivelor expres prevăzute de lege.

În acest context şi având în vedere şi prevederile art. 299 alin 1 Cod pr. civ., Curtea reţine că reclamanţii nu pot formula pentru prima dată în recurs critici pe care nu le-a adresat instanţei de apel pentru că s-ar încălca principiul de drept „non omissio medio” , ceea ce este inadmisibil.

Faţă de cele ce preced şi neputând reţine ca fondat niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr. civ. Curtea, în temeiul art. 312 Cod pr. civ. va respinge ca nefondat recursul reclamanţilor.

În baza art. 274 Cod pr. civ. recurenţii vor fi obligaţi să plătească intimatei suma de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat (f. 19).

Pentru aceste motive,

În numele legii

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii O. N. T. şi O. M. împotriva deciziei civile nr.72/2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u în dosar nr(...).

Obligă recurenţii să plătească intimatei H. D. suma de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 26.06.2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) U. (...) - cu opinie separată

în sensul admiterii recursului şi a casării deciziei recurate, a admiterii apelului formulat de reclamanţii O. N. şi M. împotriva sentinţei civile nr.2569/2008 a J u d e c ă t o r i e i S i b i u, a desfiinţării acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Grefier,

D. D.

– C.O. semn. conf. art. 261 c.p.c.

grefier şef N. R

Red. D.M.

Tehn. M.R.2 ex. / 16.07.2009

Jud. .- D. T. M., G.D.

Jud. fond - N. G.

MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE

Evident prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanţii O. M. şi N. au chemat în judecată pe pârâta H. D. solicitând ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună :

-revenirea provizorie în CF 11637 Sibiu, aşa cum a fost anterior apartamentării de sub A4, la nr.top.4010/8/2/3 şi 4010/9/2/3 casă şi grădină de 1960 mp

-a se dispune rectificarea suprafeţei terenului imobilului de la 1968 mp la 1990 mp cât există în realitate

-a se dezmembra imobilul cu nr.top.4010/8/2/3, 4010/9/2(3 în 3 corpuri funciare, după cum urmează :

=corpul funciar nr.1 cu nr.top. 4010/8/2/3/1, 4010/9/2/3/1-teren cu casă de locuit de 187 mp

=corpul funciar nr.2 cu nr.top.4010/8/2/2, 4010/9/2/3(2-curte, grădină şi anexe de 892 mp, care să fie atribuit reclamanţilor

=corpul funciar nr.3 cu nr.top.4010/8/2/3, 4010/9/2/3/2 curte, grădină şi anexe de 911 mp ce urmează a fi atribuit pârâtei H. D.

-a se nota servitutea de trecere pentru nevoi de reparaţii pe un culoar lat de 1,5 m în jurul casei pentru corpul funciar cu nr.4010/8/2/3/1, 4010/9/2/3/1 ca fond dominant asupra corpurilor funciare cu nr.4010/8/2/3/2, 4010/9/2/3/2 şi 4010/8/2/3, 1010/9/2/3/3 ca fonduri aservite

-a se dispune dezmembrarea construcţiei edificată pe corpul funciar nr.1, cu nr.top.4010/8/2/3/1, 4010/9/2/3/1 în două apartamente, astfel :

=apartamentul nr.1 cu nr.top. 4010/8/2/3/1/I, 4010/9/2/3/I situat la parter, compus din 2 camere, bucătărie, D., baie, WC, hol, un coridor, un antreu şi terasă închisă, la subsol 2 pivniţe şi un antreu, în curte o magazie din scândură- care să fie atribut reclamanţilor

=apartamentul nr.2 cu nr.top.4010/8/2/3/1/II, 4010/9/2/3/1/II la etaj, compus din 2 camere, o bucătărie, D., baie, WC, hol, un coridor şi un balcon, la subsol spălătorie şi pivniţă- care să fie atribuit pârâtei

Ca părţi indivize comune la cele două apartamente urmează să se stabilească : terenul clădit de 107 mp, în cotă de 103/487 mp, pentru apartamentul nr.1 şi 84/187 pentru apartamentul nr.2, fundaţiile, acoperişul, racordurile instalaţiilor până la intrarea în apartamente, planşeele şi zidurile comune, podul, în cote de ½ pentru fiecare apartament, holul şi scările de acces la pod.

La final s-a solicitat ca toate aceste operaţiuni de CF să fie făcute în baza sentinţei ce va fi pronunţată.

În cauză, pe calea acţiunii reconvenţionale pârâta-reclamantă reconvenţională H. D. a solicitat :

-sistarea indiviziunii cu privire la teren, în sensul rectificării suprafeţei acestuia, teren înscris în CF colectivă nr.11637 Sibiu nr.top.4010/8/2/3, 4010/9/2/3 de la 1968 înscrişi în CF, la suprafaţa reală ce va fi determinată pe baza raportului de expertiză tehnică ce va fi dispus, iar sistarea să se facă conform folosinţei actuale, urmând ca instanţa să constate că lotul folosit de pârâta-reclamantă reconvenţională este mai mare ca efect la rectificării de suprafaţă

-a se stabili că este proprietară de drept a podului identificat şi a se face pe cale de consecinţă menţiunile în CF ce se impun pe baza sentinţei civile ce se va pronunţa.

Instanţa de fond investită cu cele două acţiuni, prin sentinţa civilă nr.2569/11.04.2008 a J u d e c ă t o r i e i S i b i u le-a admis în limitele menţionate, sentinţă menţinută prin decizia civilă nr.72/27.02.2009 a T r i b u n a l u l u i S i b i u-secţia civilă, ca o consecinţă a respingerii apelului declarat de reclamanţii O. N. T. şi O. M..

În argumentarea soluţiilor pronunţate ambele instanţe au reţinut şi motivat în esenţă, că partajul terenului în varianta II din expertiza întocmită de cei trei experţi s-a justificat, în raport de cotele de proprietate. Susţinerea apelanţilor în sensul că nu s-a luat în calcul fâşia de teren de 28 mp, pe care pârâta trebuia să-l cedeze iar pentru a se ajunge la suprafeţe egale a fost înlăturată, cu motivarea că în concret prin expertiză terenul s-a atribuit egal şi că doar aparent lotul intimatei pârâte este mai mare şi că dacă se ia în calcul şi terenul construit de fiecare parte se constată că fiecare deţine 995 mp.

Referitor la problema părţilor indivize, altele decât terenul, s-a reţinut că partajul edificatelor s-a făcut anterior, iar unificarea provizorie a apartamentelor şi dezmembrarea actuală sunt doar operaţiuni tehnice, neputându-se ignora vechiul partaj, care trebuie respectat. S-a reţinut în acest context că holul şi scările de acces la care fac referire reclamanţii apelanţi nu fac parte din părţile comune indivize, ci structural aparţin apartamentului pârâtei şi nu pot fi considerate părţi comune indivize.

Dealtfel, a conchis instanţa de apel, având în vedere vechiul partaj, nu pot fi reţinute noi părţi comune indivize, acest lucru putând fi posibil doar în prezenţa unui capăt de cerere expres formulat, separat de partaj şi doar în măsura în care o anumită parte din bun nu figurează nici în proprietatea indiviză nici în exclusivă.

Din acest considerent nu se poate pune nici problema modificării hotărârii cu privire la instalaţiile ce există până la intrarea în apartament, a căror existenţă ca bunuri proprietate comună nu a fost dovedită.

Referitor la eroarea materială din cuprinsul dispozitivului referitoare la nr.top., aceasta poate fi îndreptată printr-o simplă cerere la prima instanţă, fără a fi necesară admiterea căii de atac a apelului exercitată de reclamanţi.

S-a stabilit tot prin decizia din apel că referitor la cererea de aderare la apel, acesta este neîntemeiată, dat fiind că s-a susţinut că s-a renunţat la judecarea cererii de rectificare a suprafeţei terenului, astfel că loturile trebuiau făcute după suprafaţa înscrisă în CF.

Chiar dacă nu s-ar fi făcut rectificarea suprafeţei de teren, loturile ce se impuneau a fi făcute la fel pentru că suprafaţa excedentară trebuia repartizată conform cotelor de proprietate între ambele loturi şi nu atribuită doar pârâtei.

Cu privire la linia de graniţă, criticile au fost înlăturate cu argumentul că n-a existat un atare capăt de cerere, iar dacă ar fi existat era inutil, pentru că partajul în natură presupune prin el însuşi stabilirea limitelor loturilor formate, ceea ce implicit înseamnă şi stabilire a N. despărţitoare.

Aspectele critice privind scările şi holul de acces trebuie privite ca o parte din întâmpinare şi nu ca motiv de apel pentru că acestea nu au fost incluse în părţile comune indivize. Cât priveşte podul, el nu figurează în descrierea bunului cumpărat de reclamanţi dar nici în CF privind edificatele părţilor, astfel că în mod corect a fost considerat bun indiviz, în contextul în care prin însăşi natura lui are o atare destinaţie, aspecte în raport de care apelul a fost respins.

Împotriva aceste decizii în termen legal au declarat recurs reclamanţii O., aducându-i critici sub aspectul nelegalităţii ei, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului lor şi judecând cauza în fond să le fie admisă acţiunea civilă aşa cum a fost formulată şi precizată la termenul din 28.03.2008.

În expunerea de motive au fost reluate punctual criticile şi solicitările din calea de atac a apelului, astfel că ele nu vor mai fi reluate.

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate în scris şi întemeiat în drept pe disp.art.304 punct 9 cod procedură civilă, dar şi din oficiu în limitele conferite de art.306 alin.2 cod procedură civilă, se constată a fi fondat în considerarea următoarelor aspecte :

Evident, instanţele de fond şi apel trebuiau să se pronunţe asupra cauzei în limitele investirii sale, pentru ca instanţa de control judiciar să aibă posibilitatea de a cenzura legalitatea hotărârii pronunţate, ca efect al căii de atac exercitate.

Susţinerea instanţei de apel că prin precizările făcute de reclamanţi primul motiv ar fi fost modificat, prin aceea că deşi iniţial se invocă că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la terenul de 28 mp (fila 3 apel), ulterior prin precizările făcute s-au depăşit limitele acestor aspecte este neîntemeiată.

Aspectele invocate prin aşa-zisele precizări din 5.12.2008, nu schimbă esenţa primului motiv de apel, ci ele se circumscriu motivelor iniţiale, într-o argumentare mai judicioasă.

Prin urmare, nu poate fi vorba de o modificare a apelului (primului motiv), care să determine neanalizarea lor, în considerarea dispoziţiilor art.287 alin.2 cod procedură civilă. Se impunea analiza acelor împrejurări şi în baza caracterului devolutiv al căii de atac exercitată, aspecte care dealtfel au format şi o parte din obiectul acţiunii introductive de instanţă.

Nefiind deci un motiv nou, formulat peste termenul prevăzut de normele procesuale civile se impunea analizarea lor, ceea ce instanţa de apel nu a făcut-o. Sub acest aspect criticile invocate de recurenţi se circumscriu cerinţelor prevăzute de art.304 punct 9 cod procedură civilă.

Întemeiat se priveşte a fi aspectul critic ce vizează regimul juridic al holului şi a scărilor de acces la pod.

Indiferent de momentul în care reclamanţii au invocat caracterul de bun comun la acestora, chiar şi după încheierea dezbaterilor, instanţa de fond l-a analizat, aspect ce rezultă cu evidenţă din considerentele sentinţei apelate.

Prin urmare, dacă instanţa considera că investirea a fost tardivă, în baza rolului său activ trebuia să redeschidă dezbaterile şi să pună în discuţie acest aspect. Instanţa de apel trebuia astfel să analizeze aceste aspecte, pentru că astfel s-ar încălca principiile ce guvernează procesul civil, lăsând astfel necenzurat un aspect prin care prima instanţă l-a analizat chiar şi în contextul menţionat.

Întemeiate sunt şi criticile cu privire la includerea holului şi a podului în părţile comune indivize în cotă de ½ fiecare. Reţinerile instanţei de apel confirmate prin opinia majoritară sunt nefondate, atâta timp cât există un capăt de acţiune în acest sens (vezi precizare fila 141 dosar fond).

Cât priveşte linia de graniţă, prin petitul nr.2 din acţiunea introductivă, recurenţii au investit prima instanţă cu un capăt de cerere în mod expres. Prin acţiunea precizată reclamanţii nu au renunţat la acest capăt de cerere, astfel că instanţa de fond şi apel trebuiau să se pronunţe expres în acest sens, lucru pe care nu l-au făcut, ceea ce înseamnă o nesoluţionare a cauzei în fond sub acest aspect. E. acest aspect a determinat starea conflictuală între părţi.

Toate aceste aspecte denotă că instanţele de fond şi apel nu au analizat pe fond cauza cu privire la toate petitele cu care au fost investite, astfel că motivele de recurs invocate se circumscriu cerinţelor art.312alin.3 raportat la art.312 alin.5, recursul declarat urmând a fi admis, cu consecinţa casării celor două hotărâri şi a trimiterii cauzei spre o nouă judecată a fondului, în vederea analizării tuturor capetelor de cerere, cu care a fost investită prima instanţă.

Judecător,

(...) U.

Dact.C.C.2ex/24.08.2009