Curte comuna. Anulare decizie si ordin al Prefectului. Legea nr.18/1991.

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ - Decizia nr. 2957 - Dosar nr. 2884/2003

Şedinţa publică de la 21 aprilie 2004

 

Asupra recursului în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 11 august 2000 reclamanţii P.V. şi P.L. au chemat în judecată Prefectura judeţului Bistriţa Năsăud, Primăria Municipiului Bistriţa şi F.I. şi F.M. solicitând anularea parţială a deciziei nr. 30 din 31 ianuarie 1993 şi a Ordinului Prefecturii nr. 100/1993 şi obligarea Prefecturii Bistriţa Năsăud să emită alte ordine privind atribuirea terenurilor aferente caselor de locuit situate în Bistriţa, nr. 5 şi, respectiv, la nr. 15, primul pentru reclamanţi şi cel de-al doilea pe numele pârâţilor F.I. şi M., prin care reclamanţilor să le fie atribuită suprafaţa de 278 mp plus cota de ½ din curtea comună în indiviziune, iar pârâţilor F. suprafaţa de teren aferentă apartamentului proprietatea dânşilor şi, în indiviziune, ½ din curtea comună; au solicitat să se dispună şi radierea din C.F. a înscrierii făcute în baza Ordinului Prefectului nr. 100/1993.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt proprietarii apartamentului nr. 2 din imobil, cu intrare prin str. L., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1952 din 18 septembrie 1984. La data cumpărării s-a făcut, prin acelaşi înscris autentic, o parcelare a terenului cuprins în C.F., ocazie cu care apartamentului nr. 2 i-au revenit 278 mp, iar curtea casei a rămas comună, suprafaţă de teren aferentă construcţiei trecând, la acea dată, în proprietatea statului.

Pârâţii F.I. şi M. sunt proprietarii apartamentului nr. 1 din acelaşi imobil, cu intrarea prin str. P., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2903 din 20 decembrie 1985.

După apariţia Legii nr. 18/1991 reclamanţii P. şi pârâţii F. au solicitat atribuirea terenului trecut în proprietatea statului. Pârâţilor F. li s-a atribuit suprafaţa de 895 mp, mai mult decât terenul aferent apartamentului lor, în care este inclusă şi curtea comună pentru cele două apartamente.

Primăria Municipiului Bistriţa a depus întâmpinare prin care arată că nu se opune admiterii cererii deoarece suprafaţa de teren atribuită reclamanţilor prin decizia nr. 30/1992 este mai mică decât cea la care aveau dreptul.

Pârâţii F. au formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care au învederat că cererea reclamanţilor este tardivă, iar în subsidiar au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1082/2001 Judecătoria Bistriţa respinge acţiunea ca tardivă reţinând că în conformitate cu dispoziţiile art. 54 alin. (2) raportat la art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 ordinul prefectului se contestă în termen de 30 de zile de la comunicare sau de la data luării la cunoştinţă.

În speţă, reclamanţii P., deşi au cunoscut ordinul la 30 martie 2000 când au înaintat cererea la Primărie pentru remedierea greşelilor (sau la data de 18 mai 2000 când au primit răspunsul scris de la Primăria Bistriţa), au solicitat anularea lui abia la data de 11 august 2000, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii P. învederând că cererea a fost respinsă nelegal ca tardivă câtă vreme pentru dânşii nu s-a înaintat nici o documentaţie privind atribuirea cotei ce li se cuvine din teren, iar calificarea lor ca terţi faţă de ordinul Prefectului nr. 100/1993 este greşită.

Prin decizia nr. 775/A/2001 Tribunalul Bistriţa Năsăud admite apelul, schimbă în totalitate sentinţa şi anulează, în parte, decizia nr. 30/1992 a Prefecturii Bistriţa Năsăud şi în totalitate ordinul nr. 100/1993 al Prefectului, obligă Prefectul să emită ordin pentru fiecare parte, având ca obiect atribuirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente construcţiei, grădină şi curte comuna în cote egale, după cum urmează: 498 mp aferenţi apartamentului nr. 2 proprietatea reclamanţilor P. şi 664 mp aferenţi apartamentului nr. 1 proprietatea pârâţilor F. şi dispune rectificarea înscrisurilor C.F. în sensul celor dispuse.

În motivarea soluţiei instanţa de apel a reţinut ca decizia nr. 30/1992 şi ordinul nr. 100/1993 au fost emise cu încălcarea dreptului reclamanţilor P.

Primul act din care se desprinde suprafaţa de teren ce s-a dobândit de către reclamanţi este actul de predare primire intervenit la 30 ianuarie 1984 prin care C.A. a înţeles să vândă reclamanţilor P. curtea în suprafaţă de 233 mp şi grădina de 444 mp.

Ulterior s-a încheiat actul de parcelare a terenului şi împărţeala pe apartamente prin care apartamentul nr. 1 a dobândit suprafaţa de 895 mp şi apartamentul nr. 2, 278 mp, făcându-se menţiunea că cele două apartamente vor avea curte comună.

Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii F.I. şi M. arătând că plângerea reclamanţilor P. este tardivă conform art. 53 şi art. 54 din Legea nr. 18/1991 şi că instanţa de apel, în mod greşit, nu a ţinut cont de actul de împărţeală.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 1222/2002 respinge recursul deoarece din toate probele administrate în cauză a rezultat, fără îndoială, că Ordinul Prefectului şi Decizia nu au fost comunicate reclamanţilor, iar luarea la cunoştinţă în alt mod decât cel prevăzut de lege (scrisoarea recomandată cu confirmare de primire) nu echivalează cu comunicarea în vederea curgerii termenului de exercitare a plângerii.

Instanţa de recurs mai reţine că la emiterea deciziei nr. 30/1992 şi a ordinului nr. 100/1993 nu au fost respectate cotele de 2/3 părţi şi 1/3 parte din terenul în suprafaţă de 1173 mp, aferent construcţiei, nu s-a ţinut cont, la parcelarea terenului, de suprafaţa construită a celor două apartamente şi de suprafaţa ocupată de curtea comună.

Împotriva deciziei civile nr. 775/A din 15 noiembrie 2001 a Tribunalului Bistriţa Năsăud şi a deciziei nr. 1222 din 30 mai 2002 a Curţii de Apel Cluj a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, considerându-le nelegale şi netemeinice pentru următoarele motive:

- deciziile au fost date cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 18/1991 potrivit căruia terţii care au fost vătămaţi în drepturile lor prin hotărârea Comisiei judeţene sau prin Ordinul Prefectului, ori în alt mod, prin acte administrative, cum este cazul propunerilor primarului, şi care nu aveau interes a se adresa acestor organe, având deja un titlu de proprietate privată asupra terenului sau li se recunoscuse un asemenea drept, potrivit legii, pot folosi calea acţiunilor de drept comun, petitorii sau posesorii, în special revendicarea, şi nu procedura prevăzută de acest capitol, în consecinţă instanţele au admis plângerea pe Legea nr. 18/1991, deşi legea prevede că în astfel de situaţii se poate folosi doar calea acţiunii de drept comun;

- chiar dacă reclamanţii aveau dreptul să formuleze plângere pe Legea nr. 18/1991, aceasta este tardivă deoarece au luat la cunoştinţă de ordinul Prefectului prin adresa Prefecturii Judeţului Bistriţa Năsăud expediată la 6 martie 2000, iar plângerea a fost formulată la 11 august 2000;

- pe fond, s-au încălcat dispoziţiile art. 969 C. civ. potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi.

Recursul în anulare este nefondat.

Intimaţii reclamanţi P.V. şi P.L. nu sunt terţi în raport de ordinul Prefectului nr. 100/1993 şi de decizia nr. 30/1992 deoarece aceste acte administrative privesc reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent locuinţei deţinute în coproprietate cu intimaţii pârâţi F.I. şi F.M., teren care, potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 trece în proprietatea actualilor proprietari ai locuinţei, proporţional cu cota deţinută din construcţie. Ca atare, intimaţii reclamanţi au fost vătămaţi prin emiterea acestor acte administrative şi aveau dreptul de a formula plângere în baza art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Plângerea nu este tardivă. Din probatoriile administrate în cauză a rezultat că decizia nr. 30/1992 şi ordinul Prefectului nr. 100/1992 nu au fost comunicate intimaţilor reclamanţi, iar luarea la cunoştinţă prin alt mod decât cel prevăzut de lege, respectiv prin adresa Prefectului Judeţului Bistriţa Năsăud expediată la 6 martie2000, de care se face vorbire în motivarea recursului în anulare, nu poate echivala cu comunicarea în vederea curgerii termenului de exercitare a plângerii.

Instanţele de control judiciar care au instrumentat cauza au apreciat corect că cele două acte administrative au fost emise cu încălcarea dreptului de proprietate al intimaţilor reclamanţi P. şi au procedat, în mod firesc, la clarificarea amplasamentului cotelor de teren deţinute de cei doi proprietari în cadrul suprafeţei totale de 1173 mp, aşa încât fiecare proprietar să aibă în posesie o suprafaţă corectă de teren şi să fie remediate erorile săvârşite la încheierea actului de parcelare teren nr. 1952/1984 (existent la dosarul de fond). În consecinţă, stabilirea corectă a amplasamentului cotelor de teren nu s-a realizat contrar prevederilor art. 969 C. civ.

Faţă de cele ce preced, recursul în anulare se dovedeşte a fi nefondat şi va fi respins.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

 

Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1222 din 30 mai 2002 a Curţii de Apel Cluj şi a deciziei civile nr. 775/A din 15 noiembrie 2001 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2004.