Concubini. Relatii de continuitate. Consecinte.

Secţia civilă a Curţii supreme de justiţie

Decizie nr. 44 din 15/01/2003 

Convietuirea pentru o perioada indelungata in care concubinii se comporta ca soti, imprejurare care este cunoscuta de toata lumea, conduce la concluzia ca veniturile dobandite au fost administrate in comun cu consecinta ca ambii concubini detin in coproprietate bunurile achizitionate in timpul concubinajului.

La data de 20 decembrie 1996 reclamanta N.E. a chemat în judecată pe pârâţii P.E., B.L., A.A. şi P.E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile dobândite de reclamantă împreună cu defunctul P.I.H., decedat la data de 20 noiembrie 1996, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Puţul lui Zamfir nr. 3, bl. 20 A, sc. 2, parter, ap. 1 sectorul 1.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că începând cu luna noiembrie 1979 a intrat în relaţii de concubinaj cu defunctul şi că au locuit împreună în imobilul mai sus arătat, până la decesul lui P.I.H., intervenit la data de 20 noiembrie 1996.

În acţiune reclamanta a indicat bunurile pe care le-a dobândit împreună cu defunctul, convieţuirea durând o perioadă de 17 ani, afirmându-se că cei doi s-au comportat ca soţi, concubinajul fiind de notorietate, iar veniturile dobândite au fost administrate în comun.

După decesul lui P.I.H. pârâţii au intrat în apartament în lipsa reclamantei, au blocat încuietorile imobilului şi au împiedicat-o să mai folosească bunurile coachizite. Prin cererea din 6 ianuarie 1997 reclamanta N.E. a indicat mai multe bunuri şi valori cu care a înţeles să întregească masa partajabilă, iar prin petiţia din 17 aprilie 1997 a susţinut că la dobândirea bunurilor cei doi foşti concubini au avut o cotă de contribuţie egală.

În cursul procesului s-a luat act că pârâtele A.A. şi P.E. au decedat şi s-a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor A.G. şi A.G. Prin întâmpinarea din 12 iunie 1997 pârâţii s-au apărat în sensul că toate bunurile au fost dobândite de defunctul P.I.H. prin contribuţia sa exclusivă, fiind un renumit medic specialist şi care a realizat venituri importante, în timp ce reclamanta, obţinând venituri modeste, a apelat deseori la împrumuturi de la defunct, multe nerestituite.

Prin cererea reconvenţională din aceeaşi dată pârâţii au solicitat obligarea reclamantei şi a părinţilor acesteia - N.C. şi N.O. să le restituie bunurile defunctului, bunuri rămase în posesia acestora şi, în subsidiar, obligarea reclamantei de a întregi masa de partaj cu bunurile pretins realizate în timpul concubinajului şi aflate în posesia sa.

Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1511 din 22 decembrie 1999, a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanta N.E. şi în parte cererea reconvenţională promovată de pârâţii P.E., B.L., A.G. şi A.G.

S-a constatat că reclamanta a dobândit cu defunctul P.I.H., decedat la 20 noiembrie 1996, în indiviziune, prin contribuţie egală, următoarele bunuri: un autoturism marca Dacia 1300, în valoare de 9.625.500 lei, un televizor marca NEI în valoare de 2.500.000 lei; mobilă Chipenddale în valoare de 3.000.000 lei, rate plătite la apartamentul proprietatea reclamantei din şos. Pantelimon nr. 356 în perioada februarie 1978 şi până la rambursarea creditului acordat de CEC în valoare de 107.256.192 lei, îmbunătăţiri aduse aceluiaşi imobil în valoare de 20.071.292 lei, toate bunurile însumând 142.452.984 lei.

 S-a dispus ieşirea din indiviziune prin atribuirea către pârâţi a autoturismului Dacia 1310 şi către reclamantă a tuturor celorlalte bunuri.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 61.600.992 lei cu titlu de sultă către pârâţi. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte cereri formulate de părţi.

Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamanta N.E. a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 385 din 28 iunie 2000, a schimbat în parte hotărârea tribunalului în sensul că a inclus în masa partajabilă şi apartamentul nr. 1, situat în Bucureşti, str. Puţul lui Zamfir nr. 3, bl. 20, parter, sectorul 1, în valoare de 459.924.240 lei, dobândit de reclamantă şi defunctul P.I.H. în cotă de 1/2 fiecare, respectiv câte 229.962.020 lei. A fost atribuit apartamentul în indiviziune pârâţilor.

Au fost compensate parţial sultele pe care reclamanta şi pârâţii şi le datorează reciproc, înlăturând obligaţia reclamantei la plata sultei de 61.600.992 lei şi au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 168.361.028 lei cu titlu de sultă către reclamantă. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs pârâţii P.E., B.L., A.G. şi A.G. care au criticat hotărârea apelată pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Într-un prim motiv de casare, pârâţii susţin, făcând trimitere la probele administrate în cauză, că instanţa de apel a reţinut greşit că perioada de concubinaj dintre reclamantă şi defunct a început în luna februarie 1978, mai mult, dovezile nu permit concluzia existenţei unui concubinaj neîntrerupt în care respectivele persoane să fi locuit (convieţuit) împreună şi că nu au avut un buget comun.

Într-un al doilea motiv de recurs se afirmă că, în mod greşit instanţele au reţinut, că foştii concubini au avut o contribuţie egală la dobândirea bunurilor, reclamanta nefăcând pe anumite perioade de timp, dovada veniturilor sale, iar dovezile demonstrează că apartamentul situat în str. Puţul lui Zamfir a fost dobândit cu contribuţia exclusivă a defunctului P.I.H. În subsidiar, în situaţia în care se ajunge la concluzia că între reclamantă şi defunct a existat o relaţie de concubinaj, bazată pe un buget comun, s-a cerut instanţei de recurs reformarea deciziei dată în apel în sensul de a se include în masa de partaj numai ratele achitate pentru apartament, începând cu luna noiembrie 1999, la valoarea calculată în raportul de expertiză. Recursul nu este fondat.

Este adevărat că prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanta a indicat anul 1979 ca moment de început al relaţiei de concubinaj cu defunctul P.I.H., dar nu este mai puţin adevărat că probele administrate în cauză demonstrează că părţile au intrat în relaţii de concubinaj în anul 1978, constatare efectuată şi de tribunal atunci când a stabilit că reclamanta şi defunctul au achitat ratele pentru apartamentul din şos. Pantelimon (dobândit de reclamantă anterior concubinajului) în perioada februarie 1978 şi până la rambursarea creditului acordat de CEC.

De altfel, la această constatare au achiesat toate părţile din proces, inclusiv pârâţii, care nu au apelat hotărârea tribunalului prin care s-a stabilit că perioada de concubinaj a început în februarie 1978 şi că ratele plătite la apartamentul proprietatea reclamantei au fost socotite şi calificate ca valori coachizite.

Este deci corect stabilit că, în luna februarie 1978, între reclamantă şi pârât, existau relaţii de concubinaj care au avut un caracter de continuitate şi care au încetat în noiembrie 1996, prin decesul lui P.I.H. Pe cale de consecinţă, apartamentul situat în Bucureşti, str. Puţul lui Zamfir, contractat de P.I.H. la data de 19 mai 1978, a fost dobândit de acesta şi de reclamantă în perioada concubinajului, bunul fiind coachizit, iar ratele au fost plătite integral tot în această perioadă. Probele administrate în cauză nu pot confirma susţinerile recurenţilor-pârâţi, în sensul că imobilul supus partajului judiciar ar fi fost dobândit cu contribuţia exclusivă a defunctului, sau că această contribuţie ar fi fost mai mare decât aceea a reclamantei.

Dovezile cu înscrisuri demonstrează că reclamanta şi defunctul au avut venituri sensibil egale, iar martorii audiaţi au arătat că foştii concubini s-au gospodărit împreună şi că veniturile lor au fost învestite, în principal, în ratele plătite pentru apartamentul achiziţionat de reclamantă anterior concubinajului, în dobândirea apartamentului din Bucureşti, str. Puţul lui Zamfir, pentru dobândirea autoturismului Dacia 1310 şi a bunurilor mobile supuse împărţelii.

Că între reclamantă şi defunct au existat relaţii de concubinaj cu caracter de continuitate şi care au durat o perioadă îndelungată de timp şi că între aceste persoane a existat o convenţie tacită ca toate bunurile dobândite de ei să fie ori să constituie proprietatea lor indiviză, rezultă şi din împrejurarea că apartamentul supus partajului a fost în posesia reclamantei până la decesul lui P.I.H., când nu i s-a mai permis accesul în imobil de către pârâţi, în acest apartament găsindu-se şi toate bunurile personale ale reclamantei. Faţă de cele ce preced, recursul pârâţilor se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă. Având în vedere motivele expuse mai sus, curtea:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii P.E., B.L., A.G. şi A.G. împotriva deciziei nr. 385 din 28 iunie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Irevocabilă.