Caracterul perpetuu al coproprietatii fortate.

 I.C.C.J., secţia comercială, nr. 501 din 10.02.2004. Coproprietatea forţată poartă asupra unui bun care, prin natura lui, este folosit de două sau mai multe persoane, fără posibilitatea de a fi partajat.

Caracterul perpetuu al proprietăţii forţate derivă din caracterul accesoriu al acesteia faţă de bunurile principale aparţinând mai multor proprietari. Soluţia partajării bunurilor aflate în coproprietate forţată, de principiu, nu poate fi primită pentru că ar risca să diminueze însăşi valoarea economică a bunurilor principale sau cel puţin a celor care, urmare a partajului, ar pierde cota parte din bunul accesoriu.

În speţă, faţă de situaţia de fapt şi de prevederile contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta are un drept de proprietate indiviză asupra utilităţilor de folosinţă comună ale clădirii, care se bazează pe o stare de coproprietate forţată pe durata existenţei construcţiei, situaţie în care nu poate solicita ieşirea din indiviziune.

La data de 7 octombrie 1999, reclamanta SC C.Z. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se permită accesul în subsolul clădirii situată în Râmnicu Sărat.

Ulterior, s-a solicitat ieşirea din indiviziune în legătură cu utilităţile de folosinţă comună a clădirii. Prin sentinţa civilă nr. 573 din 16 mai 2000, Tribunalul Buzău a admis acţiunea şi a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor asupra subsolului utilitate comună şi a atribuit reclamantei parte din subsol în suprafaţă de 150,30 mp, proprietatea sa şi a pârâtei, restul subsolului aflat sub spaţiul comercial proprietatea sa.

Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 726 din 4 septembrie 2000, a respins apelul pârâtei care nu a fost motivat în termenul legal.

Prin decizia civilă nr. 6588 din 15 noiembrie 2001 Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul pârâtei, a casat decizia de mai sus şi a trimis cauza spre rejudecare. După casare, prin decizia civilă nr. 31 din 30 mai 2002, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot hotărârea primei instanţe, iar pe fond, a respins acţiunea reclamantei, cu obligarea acesteia la cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti, reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esenţă, respingerea apelului pârâtei şi menţinerea hotărârii primei instanţe, întrucât a cumpărat spaţiul comercial şi a dobândit dreptul de proprietate asupra utilităţilor de folosinţă comună, utilităţi din care face parte şi subsolul.

Recursul este nefondat. Potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 1407 din 30 iunie 1999, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 216,42 mp. Din imobilul în litigiu împreună cu boxa de carne în suprafaţă de 150,30 mp şi dreptul de proprietate indiviză asupra utilităţilor de folosinţă comună ale clădirii.

Astfel că, în raport de prevederile contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta are un drept de proprietate indiviză asupra utilităţilor de folosinţă comună ale clădirii, care se bazează pe o stare de coproprietate forţată pe durata existenţei construcţiei, situaţie în care nu poate solicita ieşirea din indiviziune, aşa cum corect s-a reţinut şi prin hotărârea ce se atacă.

Rezultă că reclamanta nu a dobândit un drept de proprietate asupra subsolului clădirii în cauză şi, deci, nu a dovedit că este titulara unui drept de proprietate asupra acestuia, în forma deţinerii unei cote părţi indivize. În consecinţă, recursul reclamantei a fost respins ca nefondat.