Accesiune imobiliara. Calitate procesuala pasiva

Dosar nr-1667/2009

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.1237

Ședința publică de la 05.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Cristina Nica

JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe

JUDECĂTOR 3: Fănica Pena

GREFIER - - -

Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți PRIMĂRIA SECTORULUI 1 B și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.543 din 03.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G și.

Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 28.09.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 05.10.2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, sub nr-, astfel cum a fost modificată la data de 15.11.2007, reclamanții G au chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului B prin Primarul General și Primăria Sectorului 1 B prin Primar, solicitând instanței să constate că în baza accesiunii imobiliare artificiale, au dobândit proprietatea asupra construcției situate în B- bis sector 1.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.8958/18.12.1967, de Notariatul de Stat Raionul Roșie și transcris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni al aceluiași notariat, sub nr.1087/18.11.1967, au cumpărat de la, terenul în suprafață de 304 mp, situat în B,- bis, sector 1, iar la scurt timp după momentul cumpărării, au construit o casă compusă din 3 camere, bucătărie și baie.

Prin sentința civilă nr. 8496/19.06.2008, Judecătoria Sectorului 1 B a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Sectorului 1 B; a admis cererea și a constatat că reclamanții sunt prin accesiune imobiliară, proprietarii imobilului construcție, situat în B,- B, sector 1, identificat prin raportul de expertiză înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile nr. 3620/14.04.2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8958/18.12.1967 de Notariatul de Stat Roșie, reclamanții au cumpărat de la terenul în suprafață de 304 mp, situat în B- bis, sector 1. Pe acest teren, reclamanții au edificat fără autorizație, construcția identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert, pentru care reclamanții au fost impuși fiscal, începând cu data de 03.11.1969.

Instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 492 cod civil pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul accesiunii imobiliare artificiale.

În ce privește calitatea procesuală pasivă, instanța a apreciat-o justificată, motivat de faptul că formularea cererii s-a făcut în contradictoriu cu persoanele care ar fi putut să-i conteste calitatea de proprietar reclamantului și să sancționeze lipsa autorizației de construire.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel pârâtele Primăria Sectorului 1 B și Primăria Municipiului B prin Primarul General.

În motivele de apel, apelantul Municipiul B prin Primar a arătat că, față de obiectul cererii deduse judecații, nu are calitate procesuală pasivă. Așa cum rezultă și din actele depuse la dosar, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de la. Prin urmare, apelantul nu este proprietarul terenului pe care s-a edificat construcția și nici al materialelor de construcție folosite la ridicarea acesteia.

În motivele de apel, apelanta Primăria Sectorului 1 a arătat că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 492 Cod civil; că nu pot fi reținute ipotezele avute în vedere de instanța de fond, întrucât în ce privește posibilitatea contestării calității reclamantului de proprietar, potrivit art.21 al Legii nr.215/2001, singurul titular al patrimoniului imobiliar de pe raza Municipiului B, este doar Municipiul B, iar în ce privește ipoteza aplicării sancțiunii contravenționale pentru lipsa autorizației, calitatea apelantei poate fi considerată doar sub aspectul competenței de a aplica o astfel de sancțiune, astfel că, prin constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul accesiunii imobiliare artificiale asupra unei construcții edificate fără autorizație de construcție, se fraudează Legea nr. 50/1991.

A mai arătat faptul că este nereIevant faptul că edificarea construcției s-a făcut în anul 1969, deoarece contravenția este continuă, iar, pe de altă parte, construcția a suferit și lucrări de modernizare după intrarea în vigoare a Legi nr.50/1991.

Prin Decizia civilă nr. 543A/03.04.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat, apelul formulat de apelatele-pârâte Primăria Sectorului 1 B și Primăria Municipiului B prin Primarul General, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, sub aspectul calității procesuale pasive a pârâților, având în vedere faptul că dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară artificială implică, pe de o parte, îndeplinirea anumitor condiții impuse de art.492 sau 494 Cod civil, iar, pe de altă parte, inexistența unor impedimente legale în acest sens.

Prin urmare, calitate procesuală pasivă într-o acțiune în constatarea dreptului de proprietate pe calea accesiunii imobiliare artificiale, au atât cei care pot invoca în favoarea lor, prezumția instituită de art.492 Cod civil (autorul reclamantului, fostul proprietar al terenului), cei care pot invoca un drept de creanță decurgând din faptul construirii, conform art.494 și împotriva cărora proprietarul își exprimă opțiunea de a dobândi construcția, dar și cei care, prin invocarea unor impedimente legale sau de altă natură, pot împiedica constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către cel care formulează cererea în acest sens.

Apelanții pârâți se încadrează în această ultimă categorie, în calitate de autorități publice, Municipiul B, ca deținător al patrimoniului imobiliar la nivelul unității administrativ teritoriale, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr.213/1998 și art.21 din Legea nr.215/2001, iar Primăria Sectorului 1 B, ca autoritate învestită cu atribuții în domeniul autorizării construcțiilor, conform art. 4 din Legea nr.50/1991 republicată. Această calitate este suficientă pentru a justifica legitimarea procesuală pasivă a apelanților pârâți și în ipoteza în care aceștia nu invocă nici un drept asupra terenului sau asupra construcției, întrucât neîndeplinirea cerințelor legale de autorizare este suficientă pentru a paraliza calea necontencioasă a dobândirii dreptului de proprietate prin valorificarea faptului construirii.

Astfel, reclamanții urmăresc recunoașterea dreptului de proprietate asupra construcției, respectiv punerea în acord a situației de fapt cu cea de drept.

Potrivit art.17 din Legea nr.7/1996, în cartea funciară se înscriu atât actele juridice, cât și faptele juridice referitoare la imobilele. Faptul construirii și al exercitării unei stări de fapt îndelungate este în mod cert, generator de efecte juridice.

Numai că valorificarea acestui fapt generator de efecte juridice, nu se poate realiza pe calea recunoașterii necontencioase stabilite de art.17, întrucât există un impediment legal și anume art.37 alin.5 din Legea nr.50/1991, rep. potrivit căruia"construcțiile executate fără autorizație de construire. nu pot fi întabulate în cartea funciară".

Potrivit dispozițiilor art.20 alin 1 și 3 din aceeași lege, înscrierea dreptului de proprietate se poate face și în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care să înlocuiască acordul de voință cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă este opozabilă titularului.

Neavând deschisă procedura grațioasă, reclamanților trebuie să li se asigure posibilitatea recunoașterii dreptului lor prin intermediul justiției, iar această hotărâre trebuie să fie opozabilă apelanților pârâți, în considerarea calității menționate.

În ce privește motivele vizând fraudarea Legii nr.50/1991, Tribunalul a constatat că acestea nu pot fi reținute.

Astfel, construcția, astfel cum rezultă din probele administrate la instanța de fond, a fost edificată în anul 1969, deci cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.50/1991, astfel că aceasta nu își poate întinde efectele și asupra situațiilor intervenite anterior intrării sale în vigoare în virtutea neretroactivității legii civile, consacrat de art. 5 din Codul civil.

Prin urmare, nu se poate reține că au fost încălcate prevederile unei legi care nu era în vigoare. Referirile anterioare la dispozițiile Legii nr.50/1991 au fost făcute prin prisma cerințelor Legii nr.7/1996, pe care registratorul de carte funciară nu are mijloacele necesare să le verifice, el neputând stabili data edificării construcției, tocmai din acesta motiv fiind necesară stabilirea pe cale judiciară a situației de fapt și consecințelor juridice, fără a se putea aprecia că prin aceste considerente, Tribunalul ar fi reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile și sancțiunile acestei legi.

Argumentele apelantei Primăria Sectorului 1 B, în sensul că reclamații au modificat construcția ulterior intrării în vigoare a Legii nr.50/1991, nu au nici un suport probator, nedovedindu-se în nici un fel existența acestora, în ce au constat, dacă era necesară autorizarea, etc. astfel că, în baza art.296 cod procedură civilă, Tribunalul a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, pârâta Primăria Sectorului 1 Baf ormulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, deoarece greșit s-a respins apelul său, cât timp conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, primăriile sunt doar structuri funcționale permanente, fără personalitate juridică, aceasta fiind deținută de unitățile administrativ - teritoriale, conform art. 20 și 21 din Legea nr. 215/2001.

Această recurentă nu se erijează într-un terț care ar contesta prezumțiile evocate de art. 492 Cod civil și art. 496 Cod civil: aceea că proprietarul terenului a construit pe cheltuiala sa și cea de proprietate asupra construcției, deoarece nu deține în drept, patrimoniu.

Ca atare, această recurentă, prin primar, nu justifică vreo calitatea procesuală pasivă în cauză, competența sa în domeniul autorizării construcțiilor privind o materie distinctă, reglementată separat, prin norme juridice speciale care nu reprezintă temeiul prezentei acțiuni.

De altfel, este evident că se urmărește o fraudare a legii, cât timp reclamanta se folosește de art. 492 și următoarele Cod civil pentru a frauda prevederile Legii nr. 50/1991 care instituie regula că toate construcțiile pot fi edificate numai în baza și cu respectarea autorizației de construire, conform art. 1 și art. 37 alin. 5 din actul normativ indicat.

Astfel de construcții nu pot fi întabulate în cartea funciară, conform textului ultim menționat. Or, reclamanta urmărește să întabuleze în baza hotărârii prezente. Și această situație constituie o fraudă la lege, scopul urmărit fiind unul nelegal, așa cum se întâmplă în speța prezentă.

A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Și-a întemeiat recursul pe Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 50/1991.

Pârâta Primăria Municipiului B a declarat la rândul său, în termen legal, recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, invocând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 cpt. 9 Cod de procedură civilă, respectiv greșita aplicare a legii în cauză. A arătat că reclamanții au dobândit terenul de la numita, iar Primăria Municipiului B nu este proprietara nici a terenului și nici a materialelor de construcție necesare edificării. Autorizația de construire este actul obligatoriu pentru începerea oricărei lucrări de construire, el fiind eliberat în baza unor avize, certificate și alte documente, de primăria de sector. La data ridicării construcției, acest act se putea obține de reclamanți, inclusiv prin utilizarea Decretului nr. 144/1958.

Există neconcordanțe între considerente și dispozitivul deciziei în sensul că apare în dispozitiv Municipiul B prin Primarul General și nu Primăria Municipiului B care a fost parte în cauză și în al doilea, rând, se respinge prin dispozitiv, apelul Primăriei Sectorului 1 B, fără a se aminti de apelul Primăriei Municipiului

A solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei civile și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Și-a întemeiat recursul, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.

Ambii pârâți au timbrat în mod corespunzător, recursurile promovate, conform art. 3 și art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995.

Intimații - reclamanți G și au formulat întâmpinare, conform art. 308 alin. 2 Cod de procedură civilă, solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate, deoarece cei doi pârâți fac parte din categoria celor care ar putea invoca impedimente legale față de dobândirea dreptului de proprietate. Intimații-reclamanți G și au arătat că sunt proprietarii imobilului dedus judecății ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.8958/18.12.1967, la Notariatul de Stat Roșie, ulterior edificând o construcție.

Potrivit art. 492 Cod civil, orice construcție edificată pe un teren se prezumă a fi tot proprietatea celui care este și proprietarul terenului, iar din probele administrate, nu reiese că imobilele - construcție au fost edificate de alte persoane, decât reclamanții.

Instanța de apel corect a respins apelul apelanților-pârâți, motivat pe a II-a categorie, respectiv inexistența unor impedimente legale în acest sens.

Prin urmare, calitatea procesuală pasivă într-o acțiune în constatarea dreptului de proprietate pe calea accesiunii imobiliare artificiale o au atât cei ce pot invoca în favoarea lor, prezumția instituită de art. 492 Cod civil (autorul reclamanților, fostul proprietar), cei ce pot invoca un drept de creanță decurgând din faptul constituirii, conform art. 494 Cod civil și împotriva cărora proprietarul își exprimă opțiunea de a dobândi construcția, dar și cei ce, prin invocarea unor impedimente legale sau de altă natură, pot împiedica constatarea dreptului de proprietate de către cel care formulează cererea în acest sens.

Argumentele instanței de judecată sunt temeinice și legale, având în vedere atât aplicarea în timp a Legii nr. 50/1991, cât și a dispozițiilor Legii nr. 7/1996.

În recurs, nu au fost administrate probe noi, conform art. 305 Cod de procedură civilă.

Curtea de Apel București, s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 Cod de procedură civilă și art. 299 Cod de procedură civilă.

Verificând decizia recurată, prin prisma criticilor invocate, Curtea apreciază că recursurile formulate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, sub aspectul calității procesuale pasive a pârâților, Curtea constată că una dintre condițiile ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală (legimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă).

Prezenta acțiune reprezintă o acțiune în constatare - interogatorie, prin care reclamanții au acționat în judecată Primăria Municipiul B prin Primarul General și Primăria Sectorului 1 B pentru ca acestea, singurele care ar putea contesta, să se pronunțe dacă invocă sau nu vreun drept de proprietate asupra construcției, în condițiile în care reclamanții în calitate de proprietari ai terenului sunt prezumați proprietari, în temeiul art. 492 Cod civil.

Aspectele de ordin formal legate de inexistența autorizației de construire nu pot obstrucționa sau limita dreptul de proprietate al reclamanților, după cum constatarea dreptului de proprietate al lor nu poate avea consecințe pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistența autorizației, pentru a se putea afirma că aceștia au tins pe calea acțiunii de față, se eludeze prevederile art. 1 sau art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1990 modificată prin Legea nr. 453/2001.

Dimpotrivă, legitimarea calității de proprietar al construcțiilor de pe teren, a proprietarului unui teren, ar putea, general apreciind, să antreneze în lipsa autorizației și cu respectarea dispozițiilor legale, răspunderea contravențională a acestuia pentru lipsa autorizației de construcție.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, "Unitățile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului d e înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ - teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.

În justiție, unitățile administrativ - teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean".

Curtea reține că justificarea calității procesuale pasive a recurenților Primăria Municipiului B și a Sectorului 1 B trebuie realizată și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 215/2001 amintite și nu prin raportare doar la prevederile art. 489 și următoarele Cod civil, în special art. 492, 493 și 494 Cod civil, cum invocă recurentele. Ca atare, aspectul nedovedirii în cauză, a dreptului de proprietate al recurentelor, asupra materialelor folosite la construcția edificată pe terenul intimaților - reclamanți, sau asupra terenului acestora, nu este de natură singur, să infirme calitatea procesuală pasivă a acestor recurente.

Instanța ține cont așadar, de interesul reclamanților de a face opozabil dreptul lor de proprietate, atât Primăriei Municipiul B (în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală), cât și Primăriei Sectorului 1 B (în considerarea atribuțiilor sale în materie fiscală și de evidență a proprietății imobiliare).

Sub un al doilea aspect, aferent calității procesuale pasive a recurentei Primăria Sectorului 1 B, Curtea constată că obiectul căilor de atac promovate împotriva sentinței fondului, a vizat și dispoziția distinctă privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.

Prin motivele de apel formulate de această pârâtă (filele 22 - 25 dosar apel), soluția primei instanțe, sub acest aspect, a fost criticată, invocându-se mai multe apărări: faptul că pârâta nu deține patrimoniu imobiliar, că imobilul a fost edificat fără autorizație, fiind o contravenție continuă. În ansamblul acestor critici, nu s-a regăsit și critica invocată direct în recurs, referitoare la prevederile art. 77 din Legea nr. 215/2001 privind circumstanțierea primăriei ca o structură funcțională permanentă, fără personalitate juridică.

Așadar, această critică este una invocată omisso medio, cu încălcarea prevederilor art. 316 Cod de procedură civilă raportat la art. 294 Cod de procedură civilă conform căruia: "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi".

Această concluzie se impune în condițiile în care soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, excepție de fond, a devenit obiect al apelului declarat în cauză, cu limitele sale legale devolutive, impuse de art. 295 Cod procedură civilă.

Calificând însă, în baza art. 129 al. 5 Cod procedură civilă, în mod corect această apărare, ca fiind o excepție vizând lipsa capacității procesuale, a recurentei, și dat fiind caracterul absolut al acestei excepții, constatând că ea poate fi invocată direct, în fața Curții de apel, Curtea apreciază că ea este nefondată, pentru că, așa cum am arătat, calitatea procesuală pasivă, precum și capacitatea procesuală ale acestei recurente au fost recunoscute prin prisma atribuțiilor sale în materie de evidență a proprietății și în materie fiscală, ca instituție deservind primarul de sector ce de altfel, a și semnat întâmpinarea depusă la dosarul de fond și motivele de recurs. Potrivit OG nr. 5/2002 act normativ special în raport cu prevederile Legii nr. 215/2001, deci inclusiv în raport cu art. 77 din lege, primarul de sector, deservit de această pârâtă, are atribuții în domeniul autorizării lucrărilor de construire și aplicării sancțiunilor aferente, independent deci, de nedeținerea vreunui patrimoniu, în baza Legii 215/2001.

Pe de altă parte, Curtea constată că ambele pârâte își justifică a lor calitate procesuală pasivă, și prin prisma considerentelor reținute în mod corect, de către tribunal, prin raportare la dispozițiile art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991 în referire la prevederile art. 20 alin. 1 și 3 din aceeași lege, considerente pe care Curtea și le însușește pe deplin, ele fiind judicios și amplu realizate. Într-adevăr, oponenții întabulării în cartea funciară, a dreptului de proprietate asupra construcțiilor, nu ar putea fi decât pârâtele în considerarea calității lor menționate. O dovadă suplimentară a justeței acestei concluzii, este chiar conduita pârâtelor care, dezbătând a lor calitate procesuală, au formulat critici sub aspectul nelegalei edificări a construcției.

Așadar, în concluzie, Curtea constată faptul că cele două pârâte au calitate procesuală în cauză, iar pârâta Primăria Sectorului 1 B are și capacitate procesuală.

Sub aspectul legalității dispoziției de admitere a acțiunii, deci sub aspectul fondului cererii, Curtea constatată că decizia recurată este legală, nefiind incidentă premisa fraudei la lege invocată, sub nici unul dintre aspectele circumscrise.

Astfel, aspectul privind uzarea de procedura aferentă art. 492 și următoarele Cod civil, pentru eludarea prevederilor art. 1 al Legii nr. 50/1991, referitor la edificarea doar autorizată a construcțiilor, nu subzistă criticii, deoarece sub un prim argument, dreptul de proprietate este constituit/transmis inclusiv asupra unor bunuri care nu îndeplinesc cerințele legale subsumate regimului lor juridic ( exempli gratia, bunuri ilicite, construcții neautorizate). Nerespectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 așa cum am menționat, va atrage răspunderea contravențională și consecințele sale juridice specifice, în condițiile acestui act normativ.

Nici cel de-al doilea aspect întemeiat pe art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991 nu este fondat, deoarece astfel cum corect a stabilit tribunalul, data edificării construcției determină incidența principiului neretroactivității legii civile. Astfel, tribunalul a reținut în cuprinsul situației de fapt, stabilite în mod definitiv, pe care se grefează controlul de legalitate al instanței de recurs, că imobilul a fost edificat în 1969 și că nu a fost modificat ulterior. În consecință, dispoziția legală evocată, referitoare la stabilirea caracterului nefinalizat al construcției și la imposibilitatea întabulării, nu se aplică situației acestei construcții, fără a fi ignorat principiul constituțional menționat. Acest considerent al neretroactivității dispozițiilor Legii nr. 50/1991, constituie și argumentul secund pentru aprecierea caracterului nefondat al primului aspect invocat, subsumat fraudei la lege.

Potrivit art.17 din Legea nr.7/1996, în cartea funciară se înscriu atât actele juridice, cât și faptele juridice referitoare la imobile. Faptul construirii și al exercitării unei stări de fapt îndelungate este în mod cert, generator de efecte juridice.

În mod corect a reținut tribunalul că valorificarea acestui fapt generator de efecte juridice, nu se poate realiza pe calea recunoașterii necontencioase stabilite de art.17, întrucât există un impediment legal și anume art.37 alin.5 din Legea nr.50/1991 rep. potrivit căruia"construcțiile executate fără autorizație de construire. nu pot fi întabulate în cartea funciară".

Potrivit dispozițiilor art.20 alin 1 și 3 din aceeași lege, înscrierea dreptului de proprietate se poate face și în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care să înlocuiască acordul de voință cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă este opozabilă titularului.

Neavând deschisă procedura grațioasă, reclamanților trebuie să li se asigure posibilitatea recunoașterii dreptului lor prin intermediul justiției, iar această hotărâre trebuie să fie opozabilă apelanților pârâți, în considerarea calității lor menționate.

În ceea ce privește contradicțiile evocate de recurenta Primăria Municipiului B între considerentele deciziei apelate și dispozitivul acesteia, Curtea le apreciază ca fiind evidente erori materiale, care pot fi îndreptate cu succes, folosindu-se procedura specială prevăzută de art. 281 Cod Procedură civilă.

În concluzie, Curtea apreciază că soluția de admitere a acțiunii privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin accesiune, este legală.

Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea va respinge potrivit art. 312 Cod de procedură civilă, prezentele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate, recursurile formulate de recurenții-pârâți PRIMĂRIA SECTORULUI 1 PRIN PRIMAR și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.543 din 03.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.10.2009.