Venituri mai mari obtinute din strainatate de catre sotie.

Decizia nr. 1085/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 21399/303/2010

Dosar nr._

(886/2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr. 1085

Ședința publică de la 13.06.2013

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE - I. S.

JUDECĂTOR - C. G.

JUDECĂTOR - M. H.

GREFIER - S. R.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenta – reclamantă M. N. și de recurentul – pârât L. F., împotriva deciziei civile nr. 154 A din data de 14.02.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ .

Obiectul pricinii – partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, pe lista amânărilor fără dezbateri, se prezintă avocat G. – C. T., în calitate de reprezentant al recurentei – reclamante M. N., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emise de Baroul București (pe care o depune) și avocat G. B., în calitate de reprezentant al recurentului – pârât L. F. (prezent personal), în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București (pe care o depune).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură s-a depus, la data de 12.06.2013, dovada achitării taxei judiciare de timbru, din partea recurentei – reclamante, în cuantum de 653 lei, potrivit facturii MAN00002768 din data de 30.05.2013 și timbru judiciar de 2,5 lei, precum s-a stabilit prin dispozițiile încheierii de ședință de la 16.05.2013.

Curtea procedează la legitimarea recurentului – pârât, acesta prezentând CI . nr._ – CNP_.

Recurenta – reclamantă, prin apărător, depune și orginalul facturii de achitare a timbrajului prezentului recurs, în cuantum de 653 lei.

Recurentul – pârât, prin apărător, depune dovada achitării taxei judiciare, în cuantum de 1103 lei, potrivit chitanței nr._ (17) din data de 12.06.2013 și timbru judiciar de 2,5 lei, precum s-a stabilit prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu de la 16.05.2013.

Mai solicită a se constata că, potrivit motivelor invocat, apreciază că se impune ca partea adversă să completeze cuantumul taxei judiciare cu suma de 650 lei.

Curtea, în urma deliberării, aduce la cunoștința părții recurente – pârâte că, prin încheierii de ședință din Camera de Consiliu de la 16.05.2013, instanța a tranșat chestiunea vizând timbrajul, astfel încât respinge această cerere, ca neîntemeiată și dispune lăsarea cauzei la ordine la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, se prezintă avocat G. – C. T., în calitate de reprezentant al recurentei – reclamante M. N., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emise de Baroul București și avocat G. B., în calitate de reprezentant al recurentului – pârât L. F. (prezent personal), în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurenta – reclamantă, prin apărător, invocă excepția nulității recursului în temeiul art. 301 din Codul de procedură civilă, fiind depus peste termenul legal de 15 zile.

Recurentul – pârât, prin apărător, solicită respingerea excepției, întrucât a făcut dovada comunicării prin poștă a recursului, în termenul legal.

Curtea, în ceea ce privește excepția tardivității recursului declarat de recurentul – pârât, constată că acesta a fost trimis prin poștă și potrivit datei menționate pe plic 25.04.2013, apreciază că a fost formulat în termen, motiv pentru care respinge excepția tardivității, ca neîntemeiată.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au de formulat alte cereri, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și adminsitrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Recurenta – reclamantă M. N., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel:

În principal, modificarea hotărârii atacate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond și, în subsidiar, să se constate cota de contribuție a reclamantei de 80 %, întrucât aceasta a avut serviciu permanent pe toată perioada căsniciei, a lucrat și în particular obținând venituri suplimentare, ratele imobilul fiind achitate toto de către reclamantă; în perioada 2004 – 2008 reclamanta a lucrat în străinătate realizând venituri mari, trimițând în țară sume importante, sume din care au fost achiziționate bunurile imobile, autoturismul, precum îmbunătățirile aduse imobilului, situație recurnoscută chiar de către pârât.

Mai solicită a se constata că, instanța de apel, în mod greșit, a calculat sulta ce revine reclamantei.

Consideră că tribunalul nu a reținut situația reală cu privire la faptul că la momentul la care reclamanta se afla în străinătate, fiul său, în vârstă de 17 ani, primea sume de bani de la mama sa pentru asigurarea condițiilor financiare ale acestuia.

Solicită respingerea recursului părții adverse.

Depune concluzii scrise.

Solicită cheltuieli de judecată.

Recurentul – pârât L. F., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost promovat, din actele depuse rezultând că toate bunurile au fost achiziționate anterior termenului la care recurenta – reclamantă a făcut dovada că aceasta a lucrat în străinătate, imobilul, de asemenea a fost achiziționat anterior acestui moment de către ambii soți, prin credit bancar. Recurentul – pârât a făcut și dovada că, pe perioada căsniciei, a obținut un salariu foarte bun, potrivit cărții de muncă și a adeverințeloe atașate dosarului cauzei.

În ceea ce privește recursul declarat de partea adversă, solicită respingerea. Față de motivele invocate și față de calculele efectuate, rezultă că imobilul a fost evaluat în euro, iar suma trebuia stabilită la un curs euro – leu și potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, cursul valutar era situat la 4,26 euro. Raportat la acest considerent, în limita cotei pârâtului, acestuia trebuia să-i revină autoturismul și suma de_,7 euro.

Solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._/16.12.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, s-a admis cererea formulată de reclamanta M. N. (fostă L.), în contradictoriu cu pârâtul L. F. și s-a constatat că în timpul căsătoriei soții au dobândit următoarele bunuri: imobilul situat în București, ..2, .; bunuri mobile conform raportului de expertiză mobiliară în valoare de 16.808.lei; autoturismul marca Dacia L., an de fabricație 2006, cu o valoare de_ lei, în cotă de 90% reclamanta și 10% pârâtul; s-a dispus starea stării de indiviziune, au fost omologate rapoartele de expertiză efectuate, s-a atribuit în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.28 și bunurile mobile indicate la pozițiile 23-42 (filele 64-65dosar) către reclamantă; s-a atribuit în deplină proprietate și posesie-autoturismul marca Dacia L., an de fabricație 2006 de la poziția C și bunurile mobile indicate la pozițiile 43-44 către pârât și a fost obligată reclamanta la plata sultei aferente cotei de 10%, respectiv 9336,9 lei,în favoarea pârâtului, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cerere reclamanta M. N. (fostă L.) a chemat în judecată pe pârâtul L. F., solicitând partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr.3214/20.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâtul la data de 07.02.1987.

Referitor la bunurile ce constituie masa partajabilă a arătat că acestea sunt: apartamentul situat în București, ..2, ..1, ., sector 6 conform contractului de vânzare-cumpărare nr._/04.06.1993; bunuri mobile: mobilă de bucătărie, combină frigorifică, aragaz, cuptor microunde, oglindă de perete, canapea extensibilă, bibliotecă, jaluzele, veioză cu icoană, tablou timp veioză, dulap, canapea extensibilă, masă tip birou, combină muzicală, cameră video, două jaluze inox, televizor, dulap la chiuvetă, oglindă cu dulapuri laterale, mașină de spălat, jaluze de inox la balcon, un autoturism marca Dacia L..

Instanța de fond a reținut că reclamanta a arătat în motivarea cererii de chemare în judecată că toate îmbunătățirile apartamentului, precum și bunurile mobile au fost achiziționate numai din veniturile sale obținute din munca în străinătate și consideră contribuția sa la dobândirea bunurilor comune la 90 %.

A mai arătat că dorește ca apartamentul împreună cu bunurile mobile, cu excepția veiozei cu icoană „Fecioara M.” și tabloul timp veioză, să îi revină pârâtului, acesta urmând a fi obligat la plata unei sulte reprezentând echivalentul cotei de 90 % din bunurile dobândite în timpul căsătoriei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.36 Codul familiei, art.613 don Codul de procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă de pârât acesta a solicitat să se constate că în timpul căsătoriei, soții, prin egală contribuție, a dobândit în cotele de 50 % apartamentul situat în București, .. 2, ., sector 6, precum și următoarele bunuri mobile: 2 aparate aer condiționat, mobilă bucătărie, masă bucătărie cu scaune, combină frigorifică, aragaz inox, hotă, cuptor microude, canapea extensibilă, bibliotecă, veioză cu icoană, tablou timp veioză, dulap haine, canapea extensibilă, birou lemn, combină muzicală, 1 cameră video, tv, mașină de spălat, autoturism.

A mai arătat că nu dorește atribuirea imobilului și nici a bunurilor mobile și este de acord cu vânzarea acestora prin buna învoială sau prin intermediul executorului judecătoresc și a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele sentinței pronunțate instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.3214/20.04.2010 s-a dispus desfacerea căsătoriei prin divorț.

Imobilul în cauza a fost dobândit de părți în timpul căsătoriei, conform contractului de cumpărare nr._/6/1992, încheiat la 04.06.1993.

Fiind dobândit în timpul căsătoriei, statutul acestui bun, potrivit art.31 alin.1 Cod Fam., este acela de bun comun.

În timpul căsătoriei părțile au dobândit și bunuri mobile în valoare de 16.808 lei și autoturismul marca Dacia L., an de fabricație 2006, cu o valoare de 14.159 lei .

În ceea ce privește cota de contribuție a parților la dobândirea acestora, instanța de fond a reținut o cota de 9o% în favoarea reclamantei și 10 % în favoarea pârâtului.

Instanța de fond a reținut că din înscrisurile depuse la dosar rezultă ca din momentul încheierii căsătoriei și până la data de 11.11.1998, pârâtul nu a lucrat deloc, cea care a obținut venituri fiind reclamanta. Martora propusă de aceasta a declarat că cea care aducea venituri era reclamanta, din 2004, aceasta lucrează în străinătate. Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv înscrisurile bancare rezulta ca aceasta trimitea sume de bani pârâtului.

Din interogatoriul administrat pârâtului rezulta ca reclamanta a lucrat în străinătate (întrebările 2,4) și ca trimitea sume de bani cu care s-au făcut îmbunătățirile și s-au cumpărat bunuri mobile(întrebarea 6).

Referitor la veniturile pârâtului, acestea nu au fost probate, înscrisurile depuse de acesta se refera la perioada februarie 2010-ianuarie 2011, perioada de după desfacerea căsătoriei.

Instanța de fond nu a reținut afirmația pârâtului ca a dobândit imobilul în cota de 50% fiecare nu poate fi reținuta, întrucât nu a fost probata. Astfel martorul propus a declarat ca nu a avut cunoștință ce bunuri au dobândit părțile, în timpul căsătoriei.

Martorul propus de pârât nu a luat cunoștința în mod nemijlocit ,ci din numai din relatările pârâtului. Instanța a avut în vedere că cerința impusa de art.1169 Cod Civ., nefiind îndeplinita și a considerat nefondata pretenția.

Față de dispozițiile art.30 Codul familiei ce instituie prezumția de comunitate de bunuri, văzând și disp.art.36 Codul familiei și disp.art.673 și următoarele Cod procedură civilă, instanța a admis cererea și a constatat că părțile au dobândit bunurile menționate în cotă de 90% reclamanta și 10% pârâtul. Au fost omologate cele trei rapoarte de expertiză auto, mobiliara și imobiliara și a dispus ieșirea din indiviziune.

Văzând și disp.art.6739 Cod procedură civilă, instanța a atribuit în deplină proprietate și posesie, reclamantei, imobilul situat în București, ..2, ., ., sector 6 și bunurile mobile conform raportului de expertiză mobiliară, filele 61-67,dosar în valoare de 16.808 lei, iar pârâtului a atribuit în deplină proprietate și posesie autoturismul marca Dacia L., an de fabricație 2006, cu o valoare de_ lei, conform raportului de expertiză efectuat –filele 214-217 dosar și răspunsului la obiecțiuni - filele 237 - 239 dosar .

Instanța a avut în vedere cererile parților în ceea ce privesc bunurile .

În baza art.742 cod civil având în vedere bunurile care au fost atribuite parților, instanța a obligat reclamanta la plata sultei aferenta cotei de 10% în cuantum de 9336,9 lei, conform art.67310 alin.4 Cod procedură civilă, în favoarea pârâtului, în termen de sase luni de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri.

Referitor la sumele solicitate de reclamanta prin concluziile scrise, respectiv suma de 2816,93 lei (cheltuieli de întreținere ale apartamentului) și polița de asigurare obligatorie nu pot fi reținute, întrucât nu au fost puse în discuție pe parcursul procesului.

Instanța a compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel L. F. solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul de a se constata ca soții au dobândit în timpul căsătoriei prin egala contribuție în cotele prevăzute de lege de 50% fiecare.

Se solicită ca instanța să aprecieze asupra atribuirii imobilului reclamantei în condițiile achitării unei sulte către apelant în echivalentul ce 50% ce mi se cuvine.

Solicită compensarea cheltuielilor de judecata.

Apelantul pârât arată că s-a căsătorit cu intimata la data de 08.02.1987 ,iar ulterior aceasta a avut obligația de a achita o creanța pe care a plătit-o din veniturile familiei.

Susține apelantul că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/6/1992 din 04.06.1993 au cumpărat apartamentul compus din 2 camere prin contribuție . de munca și venituri din salarii.

Apelantul arată că a avut loc de munca astfel cum rezultă din copia cărții de muncă și din declarația martorului contribuind în mod constant la cheltuielile privind achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

De asemenea, apelantul a avut venituri din amenajări interioare astfel cum a declarat și martorul propus de către apelant.

Apelantul arată că nu neagă că soția sa a avut venituri din munca prestata în străinătate însă amândoi au făcut eforturi prin care au achiziționat bunurile, astfel că apreciază că drepturile ce li se cuvin sunt egale.

Apelantul susține că a lucrat personal la îmbunatatirile efectuate în apartament, a asigurat creșterea și educarea fiului lor, în lipsa mamei sale.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezulta ca apelantul a achitat credite, cheltuieli comune, fără a pretinde vreo cota majoritara.

C. majoritara nu poate fi invocata numai asupra unui bun ,ci asupra universalității bunurilor dobândite de soții. Apartamentul a fost achiziționat în perioada în care soții aveau venituri din munca și nu se poate constata cota de 90% la achiziție de către reclamanta.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri din care rezulta ca a trimis sume de bani în tara, insa aceste transferuri nu fac dovada unui venit și nici a unei contribuții majoritară astfel cum pretinde aceasta.

Reclamanta poate pretinde o . îmbunătațirile efectuate în casa, insă apelantul și aici a muncit direct prin munca proprie.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare la motivele de apel formulate de apelantul - pârât L. F. prin care arată că nu se poate reține o cotă de contribuție de 50% a apelantului la achiziționarea bunurilor comune.

În legătura cu faptul ca reclamanta ar fi avut „obligația de a achita o

creanța pe care a plătit-o din veniturile familiei " arată că împrumutul la care se refera apelantul - pârât a fost achitat timp de 2 ani - înaintea căsătoriei - reținându-i-se 500 lei din salariu începând din 11.11.1985, iar căsătoria s-a încheiat la data de 8.02.1987.

În timpul căsătoriei a plătit datoria doar timp de 15 luni din salariul său aceste rate fiind mai mici de 500 de lei pe lună.

Referitor la apartamentul cumpărat prin contractul de v-c autentificat sub nr._/6.1993 arată faptul ca a avut contribuție exclusiva la achiziționarea acestuia.

Astfel, arată intimata, apartamentul a fost cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 30 din 4.06.1993 cu prețul total de 124.272 lei.

La data de 04.06.1993 (data încheierii contractului ) a plătit avansul_ lei reprezentând 10% din venitul total (chitanța nr._ din 23.06.1993). Restul ratelor au fost plătite începând din 08.1993 până 07.1997, respectiv s-a plătit diferența de 111.845 lei plus dobânda totala de 8948 lei.

Toate aceste sume pentru achitarea apartamentului s-au plătit numai din veniturile reclamantei. Din momentul încheierii căsătoriei (08.02.1987) și până la data de 11.11.1998, apelantul - pârâtul nu a lucrat deloc (timp de 10 ani) fiind singura care a obținut venituri în aceasta perioada.

În legătura cu veniturile obținute de reclamantă pe parcursul întregii căsătorii arată că din cartea sa de munca rezulta ca în perioada 1979 și până la data de 9.06.1990 a fost salariata la S.C. Urbis S.A. conform adev. nr.5231/17.09.19 adev. 3187/1997. Aceasta mențiune se afla în cartea de munca la poziția (nr. cit.) 8,36 - 41 inclusiv.

Din 19.06.1990 și până la 10.08.2004 a lucrat la Institutul Național de Gerontolgie Geriatrie „A. Aslan" București.

După 25 de ani de munca în tara (după încetarea contractului de munca în 2004) ,arată intimata, a plecat în Israel unde timp de 4 ani a lucrat la familii de bătrâni pe care îi îngrijea obținând venituri atât în euro, cat și în dolari.

Din anul 2008 a început să lucreze în Italia (un an și jumătate), iar ulterior în Spania până în prezent.

Apelantul - pârât a început să lucreze doar din data de 11.11.1998 până în 23.06.2008. Din adeverința depusa de acesta la dosar nu rezulta cuantumul veniturilor începând din 11.11.1998 până în luna ianuarie 2004.

Veniturile indicate în adeverința din luna ianuarie 2004 și până la data de 23.06.2008 sunt veniturile brute și nu veniturile nete.

Din 23.06.2008 și până la desfacerea căsătoriei 20.04.2010 apelantul-pârât nu a mai obținut nici un venit.

De când a început sa lucreze în străinătate, din anul 2004 și până în anul inclusiv, i-a trimis apelantului–pârât frecvent mari sume de bani.

Dovada sunt toate înscrisurile bancare pe care le-a depus la dosar (aproximativ 34.000 euro).

Din aceste sume de bani au fost făcute toate îmbunătățirile apartamentului, au fost cumpărate toate bunurile mobile și a fost cumpărat autoturismul.

Tot din acești bani apelantul - pârât a rambursat creditul făcut de acesta la B.R.D.( acte depuse de pârât).

Referitor la facturile depuse la dosar de apelantul - pârât cu bunuri cumpărate de acesta, arat faptul ca acestea au fost cumpărate cu banii trimiși din străinătate.

O proba în acest sens, este răspunsul apelantului - pârât la întrebarea nr.6 existenta în interogatoriul formulat de subsemnata pentru pârât în care acesta recunoaște ca începând din anul 2004 i-a trimis lunar bani cu care a cumpărat bunurile, autoturismul și s-au făcut toate îmbunătățirile apartamentului.

De asemenea apelantul-pârât răspunzând la întrebarea nr.2 și nr.4 a recunoscut faptul ca începând cu anul 2004 a lucrat 4 ani în Israel și ca ulterior a lucrat în Italia timp de un an și jumătate.

Apelantul - pârât menționează eronat în motivele de apel faptul ca ar fi achitat credite și cheltuieli comune.

Apelantul - pârât a depus la dosar înscrisuri privind depuneri în numerar la B.R.D. Aceste depuneri au fost făcute de banii trimiși de ea din străinătate în scopul plăților ratelor, a depunerilor în vederea rambursării totale a creditelor contractate de apelantul – pârât .

Apelantul - pârât a depus la dosar și copii de pe buletine de schimb valutar, schimb făcut la B.R.D. - din care rezulta faptul ca înainte de a face depuneri, apelantul - pârât a schimbat valuta .

Din veniturile obținute în străinătate apelantul - pârât a plătit impozitele auto, pentru apartament, taxele auto, amenzile de circulație primite de acesta, precum și toate cheltuielile făcute de acesta.

Foile de vărsământ depuse de apelantul - pârât având ca data perioada 12.02._11 - nu probează veniturile acestuia obținute în timpul căsătoriei, fiind perioada de după desfacerea căsătoriei.

Restul foilor de vărsământ având ca data anii 2006, 2007, 2008 nu sunt o dovada a unor venituri în plus obținute de apelantul - pârât pe lângă salariul menționat în adeverința nr._/28.12.2010 depusa de acesta la dosar.

Bunurile achiziționate au fost achitate din veniturile sale trimise din străinătate. Din acestea au fost făcute și îmbunătățirile, materialele de construcție și manopera fiind plătite din aceste venituri.

Referitor la creșterea și îngrijirea copilului lor arată faptul ca până în momentul când a plecat în străinătate s-a ocupat de când era mic de creșterea lui, a fost la grădinița cu program prelungit apoi în timpul scolii l-a supravegheat continuu.

Când a plecat în străinătate, copilul lor era deja mare, avea 17 ani (în 2004).

Intimata mai arată că după 25 de ani de muncă în țară și din 2004 muncind în străinătate, făcând un sacrificiu enorm a acoperit absolut toate cheltuielile (bunuri imobile, bunuri mobile, necesitățile copilului și ale apelantului - pârât.

După, desfacerea căsătoriei, apelantul - pârât a locuit doar el în apartament uzând bunurile, din ele folosind în exclusivitate și autoturismul.

Apelantul - pârât nu a mai plătit cheltuielile de întreținere, având datorii la întreținere.

Apelantul a depus la dosar o motive de apel la data de 29.03.2012 prin care, în esență, reiterează motivele de apel depuse anterior arătând, în plus, că a recunoscut că reclamanta lucrează în străinătate,dar nu și faptul că aceasta a avut o cotă de contribuție mai mare. Se arată că apartamentul a fost cumpărat cu mult timp înainte ca intimata să lucreze în străinătate. Se mai arată de către apelant că a avut venituri proprii ,că a conservat și întreținut imobilul ,inclusiv prin muncă proprie.

M. N. în calitate de intimata a formulat arătat, față de aceste motive de apel depuse în completare, că din veniturile obținute în străinătate a achitat și manopera pentru lucrătorul care a făcut îmbunătățirile. Apelantul nu este lucrător constructor, neștiind sa pună nici gresie, faianța, parchet, tâmplărie, etc. Acesta nu a lucrat personal la aceste îmbunătățiri, doar a plătit manopera cu banii trimiși din străinătate.

Apelantul nu a întreținut și conservat apartamentul și nu a adus nici un aport prin munca proprie. Dimpotrivă, a trăit din veniturile sale constante pe care i le trimitea din care a depus o parte la BRD, dovada fiind și buletinele de schimb valutar din care rezulta ca înainte de a face depuneri, apelantul a schimbat valuta.

Intimata arată ca nu a întreținut apartamentul, în prezent existând o datorie la întreținere de 3400 lei.

Prin decizia civilă nr.154A_, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul-pârât L. F., a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a admis, în parte, cererea, a constatat că părțile au dobândit bunurile comune în cotă de 70% reclamanta și 30% pârâtul, a obligat reclamanta la plata către pârât a sultei în cuantum de 59.751,8 lei, a menținut restul dispozițiilor sentinței și a obligat intimata la plata către apelant a sumei de 1122 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de apel a reținut că apelantul-pârât L. F. critică sentința apelată prin prisma cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune reținută prin sentință față de cererea formulată de acesta la data de 7.12.2010 respectiv solicitarea ca bunurile să se împartă conform cotelor egale de contribuție.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că apartamentul situat în București, ..2, ., ., sector 6 a fost cumpărat la data de 4.11.1993, adică în timpul căsătoriei.

Prin urmare, apartamentul este bun comun conform art.30 alin 1 din Codul Familiei, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată care arată că bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.

La data cumpărării apartamentului s-a achitat un avans de 10% din preț, respectiv suma de 12.427 lei, restul de preț de 111.845 lei fiind achitat în rate lunare în timp de 4 ani, astfel cum rezultă din clauzele contractului de vânzare cumpărare.

Potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză coroborat cu mențiunile din cărțile de muncă depuse la dosarul cauzei în copie,ambele părți au lucrat permanent încasând venituri aproximativ egale.

Prin urmare, susținerea intimatei reclamante conform căreia apelantul pârâtul nu a avut loc de muncă și nu a încasat venituri nu este reală.

Din declarația martorelor I. V. și C. M. rezultă că în perioada anterioară plecării intimatei la lucru în străinătate aceasta, pe lângă serviciu, mai lucra și ca menajeră sau infirmieră încasând venituri pentru aceste activități.

Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că intimata a avut de achitat o datorie personală anterioară încheierii căsătoriei, pentru achitarea acesteia intimata împrumutând bani pe care i-a restituit parțial în timpul căsătoriei, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de fond filele 75-86, respectiv copia sentinței civile nr.1171/8.03.1988 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București și copia contractului de împrumut. Suma ce reprezenta rata ce trebuia achitată lunar era de 500 lei la nivelul anului 1985. Restituirea sumei împrumutate s-a realizat în perioada 1985-1989.

Începând cu anul 2004 intimata a plecat în străinătate la lucru în Israel, Italia și Spania de unde a trimis constant sume de bani ,respectiv 34.145 dolari și 3226 euro conform înscrisurilor depuse la dosarul de fond filele 88-135.

Sumele de bani au fost folosite pentru efectuarea îmbunătățirilor la apartament, pentru cumpărarea autoturismului și a bunurilor astfel cum chiar apelantul pârât recunoaște în interogatoriul luat în față instanței de fond. Din declarațiile martorei I. V. rezulta ca intimata trimitea bani și pentru întreținerea fiului părților.

Din copia cărții de munca a apelantului și declarațiile martorilor rezulta ca acesta a lucrat permanent, iar începând cu anul 1998 și până în iunie 2008 a lucrat la RATB unde incasa un salariu bun. Din declarația martorului I. N. rezulta ca ulterior lunii iunie 2008 apelantul ar fi lucrat în străinătate, însa acest aspect nu a fost avut în vedere de vreme ce nici chiar apelantul nu a susținut aceasta prin motivele de apel. Din declarațiile aceluiași martor rezulta ca apelantul a ajutat la efectuarea îmbunătățirilor la apartament ajutând la zugrăvit și cărând materialele și resturile ramase.

În ceea ce privește susținerea apelantului conform căreia în perioada în care intimata a fost plecată în străinătate la lucru s-a ocupat de minor, tribunalul a reținut ca afirmația este reala parțial întrucât în anul 2004 când intimata a plecat fiul părților avea 17 ani.

Având în vedere probele administrate în față instanței de fond și în apel tribunalul a constatat că apartamentul a fost cumpărat și achitat de părți în condițiile în care ambii aveau serviciu în țara și că, deși intimata a lucrat în plus, pentru o perioada de mai mult de un an, aceasta a achitat o datorie proprie.

Se remarcă faptul ca îmbunătațirile și bunurile mobile au fost achiziționate, în principal, din sumele de bani trimise de intimata ce sunt superioare veniturilor încasate de apelant din salariu, ca apelantul a avut grija de fiul părților pe perioada când acesta era minor, respectiv aproximativ un an și ca a ajutat la efectuarea lucrărilor de îmbunătățiri la apartament.

Tribunalul a constatat, pe baza acestor probe, că intimatul are o cota mai mare decât cea reținuta de instanța de fond care nu a avut în vedere faptul că apelantul a avut serviciu cu un salariu bun, ca s-a ocupat de minor, ca a supravegheat și ajutat la efectuarea îmbunătățirilor la apartament. Astfel, tribunalul, a apreciat ca apelantul are o cota de contribuție de 30% ,iar intimata 70%.

Împotriva acestei decizii, la data de 22.02.2013 a declarat recurs reclamanta M. N., iar la data de 29.04.2013 pârâtul L. F., care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 30.04.2013.

În motivarea recursului său, recurenta – reclamantă M. N. a arătat că în mod greșit instanța de apel a stabilit cota sa de contribuție doar de 70%, iar a pârâtului de 30%.

Precizează că are o cotă de contribuție mai mare de 70% aceasta rezultând din faptul că a avut serviciu continuu în țara din 1979 până în 2004, așa cum atesta și cartea sa de munca depusa la dosar ( pg.136) a lucrat din anul 1979 până în anul 1990 la Urbis - din anul 1990 până în anul 2004 - a lucrat continuu la Institutul de Gerontologie A. Aslan; a lucrat și particular - în afara orelor de serviciu - realizând venituri suplimentare - așa cum susține martora audiată. Martora propusa de recurentă a relatat că în afara de serviciu mai deținea venituri suplimentare ca menajera, în timpul liber; că în timpul liber acorda și îngrijiri medicale, fiind infirmiera.

Recurenta arată că a achitat și ratele la apartament, fiind reținute la locul de munca; de la INGG A. Aslan, conform dovezilor depuse la dosar - adeverința emisa de Romconfort nr.101/19.09.2012; - din 2004 până în 2008- a lucrat în străinătate - realizând venituri mari, bani pe care i-a trimis în tara, din care s-au făcut toate îmbunătațirile la apartament, s-a cumpărat autoturismul și toate bunurile mobile, fapt recunoscut de către apelant la interogatoriu (pg. 233. intreb. 2. 4. 6)

Din toți acești bani, pârâtul a rambursat creditul făcut de acesta la BRD (conform actelor depuse la dosar); pârâtul nu a lucrat personal la îmbunătățiri, doar a plătit manopera cu banii trimiși de recurentă.

Oricum, mai arată recurenta că a plătit toate cheltuielile cu procesul - taxa de timbru de la fond precum și toate onorariile rapoartelor de expertiza (peste 36 milioane lei), iar pârâtul la fond nu a plătit nimic, doar în apel acesta a plătit o suma modica. Mai mult, toate comisioanele pentru sumele de bani trimise în tara, le-a plătit recurenta (ptr. sumele de 34.145 dolari au fost reținute comisioane de 1180 dolari, iar ptr. sumele de 3226 euro comisioane de 200 euro) - acestea sunt niște cheltuieli pe care numai recurenta le-a făcut.

Timp de 2 ani (înainte de divorț - iunie 2008 până în iulie 2010 - așa cum atestă cartea de munca a apelantului) apelantul nu a avut nici un loc de munca, a trăit din banii recurentei, a fost întreținut din banii săi ( pg.258 - lista chitanțelor cu banii trimiși din străinătate = total 34.145 dolari și 3226 euro - pg. 88-135 );

Din toate probele de la dosar rezulta ca recurenta am avut o cota de contribuție mai mare de 70% ;

Cel mult, instanța de apel putea să stabilească o cota a recurentei de 80% - cum a cerut în subsidiar.

Instanța de apel în mod greșit a stabilit și calculat suita în cuantum de 59. 751.8 lei " nu explica nici cum a calculat aceasta sulta”.

Daca la instanța de fond (Judecătoria 6) pentru cota pârâtului de 10% s-a calculat o sulta de 9.336 lei, atunci pentru o cota de 30% trebuia să se calculeze (9.336 lei x 3 ) adică = suma de 28.008 lei ; deci, în mod greșit s-a calculat 59.751,8 lei; din acest calcul al sultei rezultând ca pârâtului i-a dat o cota mai mare de 30%.

Instanța de apel în mod greșit a apreciat la calculul cotei pârâtului (de 30%), luând în calcul că acesta s-a ocupat de fiul lor minor și ca acesta a ajutat la efectuarea lucrărilor de îmbunătățiri la apartament.

În momentul când recurenta a plecat în străinătate, fiul părților avea vârsta de 17 ani, ea fiind aceea care a asigurat toate condițiile financiare, trimițându-i bani fiului său separat din străinătate direct pe numele fiului - prin westem union și money gram (conform dovezilor ce le-a depus la dosar).

Chiar martora audiată, I. V. a relatat ca a trimis bani în tara și pentru întreținerea fiului lor.

Pârâtul nu a lucrat personal la efectuarea de îmbunătățiri, el a plătit manopera și mâna de lucru cu banii pe care recurenta i-a trimis din străinătate A trimis în tara sumele de 34.145 dolari și 3226 euro . Pârâtul nu are nici o dovada a cheltuirii acestor sume de bani pe îmbunătățiri (cu facturi sau chitanțe). El nu are dovada cu nici o chitanța a sumelor cheltuite pe îmbunătățiri la apartament, pentru banii pe care ea i-am trimis în tara. El a cheltuit mult mai puțin pe îmbunătățiri decât banii pe care ea i-a trimis în tara;

Instanța de apel în mod greșit a apreciat ca recurenta a avut de achitat o datorie personala înainte de încheierea căsătoriei și ca pentru achitarea acesteia a împrumutat bani pe care i-a restituit parțial în timpul căsătoriei.

. o datorie pe care a avut-o de restituit, însa o mare parte a datoriei a achitat-o înainte de a se casatori cu pârâtul, iar în timpul căsătoriei cu pârâtul a mai avut doar o mica parte de restituit.

Instanța de apel nu a luat în considerare următoarele aspecte ce rezultă din probe:

D. pârâtul a locuit în apartament după desfacerea căsătoriei. D. pârâtul folosește toate bunurile în exclusivitate atât apartamentul, autoturismul cât și celelalte bunuri mobile.

Autoturismul l-a folosit pârâtul în exclusivitate. Cele 2 televizoare nu mai se găsesc în casă, acestea le-a înstrăinat pârâtul. - pârâtul are datorii mari la cotele de întreținere (de peste 4.400 lei), datorii pe care nu le achita. Conform adeverinței emise de Asociația de proprietari (nr.11/2012 ) reiese ca intimatul pârât are restante la cotele de întreținere în perioada februarie 2011 - aprilie 2012. Chiar și dupa aprilie 2012 acesta are restante.

- pârâtul a refuzat și refuza sa-i permită accesul în apartament acesta a schimbat yala de la ușa de la apartament refuzând să-i permită accesul. Are datorii și la lumina ( la Enel) - are facturi neplătite.

Față de aceste considerente, solicită, în principal - admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr.154 A pronunțată la 14.02.2013 de Tribunalul București Secția a III-a Civila și art.304 pct.7 și art.304 pct.9 Cod procedură civilă în sensul respingerii apelului formulat de L. F. și a menținerii sentinței instanței de fond (a Jud.sect.6) ca fiind temeinică și legală, iar în subsidiar: - admiterea recursului - modificarea deciziei civile re curate, în sensul admiterii în parte a apelului, în sensul de a constata cota de contribuție a recurentei de 80%, iar a pârâtului de 20%, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au ost invocate dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, art.304 pct.7, art.304 pct.9 Cod procedură civilă - hotărârea pronunțata fiind lipsita de teme legal și data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii.

În motivarea recursului său, recurentul – pârât L. F. a arătat că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină și/sau conține motive contradictorii, hotărârea fiind lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșita a legii. (art.304 pct.7, 9 Cod procedură civilă).

Deși instanța constată că apartamentul a fost dobândit și achitat de părți în condițiile în care, ambii soți aveau serviciul în țara (fila 9 din considerentele deciziei Tribunalului), existând dovezi la dosar privind veniturile părților. Afirmația ca "intimata reclamanta " ar fi lucrat în plus, nu poate fi definitorie pentru cuantumul veniturilor realizate, declarația martorei nefiind coroborată cu alta probă. Astfel apreciază că acest considerent al instanței de apel nu poate duce la aprecierea că în speța dedusă judecații, se poate aprecia contribuția majoritară a intimatei - reclamante.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/6/1992 din 04.06.1993 părțile au cumpărat apartamentul compus din 2 camere prin contribuție comună, amândoi având locuri de munca și venituri din salarii. De altfel, apartamentul este singurul bun imobil dobândit de soți și este bunul cu cea mai mare valoare dintre bunurile dobândit de părți în timpul căsătoriei.

Faptul ca reclamanta a avut obligația de a achita o creanța pe care a plătit-o din veniturile familiei este o certitudine dovedită și pe care instanța trebuia să o aprecieze ca atare, veniturile fiind dovedite cu acte respectiv, cărțile de munca ale parților și nu cu afirmația unui martor care declara ca intimata "făcea menaj, aspect care nu a mai fost susținut anterior în față instanței de fond și nici în apărările din față instanței de apel.

Pentru egalitate de tratament, instanța de apel trebuia să rețina depoziția martorului propus de către recurent de unde rezulta de asemenea ca a lucrat în străinătate, contribuind în mod constant la cheltuielile privind achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

De altfel și în față instanței de fond, martorul propus de către recurent a declarat a avut venituri din amenajări interioare. În baza probelor administrate, în situația în care amândoi am făcut eforturi prin care a achiziționat bunurile, instanța trebuia să constate ca drepturile ce i se cuvin sunt egale.

În consecința ambii soți au avut venituri din munca prestată în țara și străinătate, martorii declarând în față instanței de apel că sumele trimise de către intimata erau primite și de către fiul părților în interes personal. Totodată recurentul a lucrat personal la îmbunătățirile efectuate în apartament, a asigurat creșterea și educarea fiului părților în lipsa mamei sale.

Nu exista nici o justificare pentru care instanța apreciază ca reclamanta a avut o contribuție de 70% neexistând nici un calcul ci o simpla apreciere estimativă.

Instanța de apel apreciază în mod gratuit, ca doar sumele trimise de intimata au fost folosite la îmbunătațirile efectuate, fără a se corobora cu alte probe, în cauza.

Mai mult decât atât daca reclamanta ar avea dreptul asupra îmbunătățirilor efectuate în case deși recurentul – pârât a muncit direct prin munca proprie, instanța ar putea sa îi acorde c/va îmbunătățirilor și nu cota de 30 % din universalitatea bunurilor.

În aplicarea prevederilor art.30 din Codul Familiei aplicabil în speța, raportat la art.39 alin.1 jurisprudența a statuat că stabilirea cotei fiecărei părți nu se face calcul matematic vizând doar veniturile realizate de părți ci, se are în vedere și contribuția efectivă a fiecărei părți la întreținerea familiei.

Astfel, din probele administrate în speța, având în vedere că la momentul achiziționări bunurilor de valoare mare, părțile aveau venituri sensibil, egale, nu se poate constata ca este răsturnata regula prevăzută de lege privind contribuția de 50% a soților.

În consecința recurentul apreciază ca se impune admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul de a se constata părțile au dobândit în timpul căsătoriei prin egală contribuție în cotele prevăzute de lege de 50% fiecare, atribuirea bunurilor către intimata, cu obligarea acesteia la plata către recurentul – pârât a unei sulte, stabilita în euro, conform raportului de expertiza imobiliara efectuat în cauza. Cu plata cheltuielilor de judecata:

La data de 29.03.2013, recurenta – reclamantă a formulat întâmpinare la motivele de recurs formulate de recurentul – pârât solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare întâmpinării, recurenta – reclamantă a arătat că recurentul – pârât L. F. a solicitat admiterea recursului său, în sensul de a se constata ca soții, au dobândit bunurile în timpul căsătoriei, în cote de 50 % fiecare.

Nu se poate ca părțile, foști soți, să aibă cote egale, recurenta precizând că are o cota de contribuție mult mai mare decât a acestuia, deoarece: - a avut serviciu continuu în țara din 1979 până în 2004, așa cum atesta și cartea sa de munca depusa la dosar ( pg.136) a lucrat din anul 1979 până în anul 1990 la Urbis - din anul 1990 până în anul 2004 - a lucrat continuu la Institutul de Gerontologie A. Aslan; a lucrat și particular - în afara orelor de serviciu - realizând venituri suplimentare - așa cum susține martora audiată. Martora propusa de recurentă a relatat că în afara de serviciu mai deținea venituri suplimentare ca menajera, în timpul liber; că în timpul liber acorda și îngrijiri medicale, fiind infirmiera și ratele la apartament, fiind reținute la locul de munca; de la INGG A. Aslan, conform dovezilor depuse la dosar - adeverința emisa de Romconfort nr.101/19.09.2012; - din 2004 până în 2008- a lucrat în străinătate - realizând venituri mari, bani pe care i-a trimis în tara, din care s-au făcut toate îmbunătațirile la apartament, s-a cumpărat autoturismul și toate bunurile mobile,

Arată că recurentul L. F. a recunoscut la interogatoriu ca recurenta – reclamantă a realizat venituri mai mari, lucrând în străinătate și că a trimis bani în țară, bani din care s-au făcut toate îmbunătațirile la apartament, s-a cumpărat autoturismul și toate bunurile mobile; (pg. 233. intreb. 2, 4, 6)Din toți acești bani, pârâtul a rambursat creditul făcut de acesta la BRD (conform actelor depuse la dosar) ; pârâtul nu a lucrat personal la îmbunătățiri, doar a plătit manopera cu banii trimiși de recurentă (pg. 233, intreb.2,4,6)

Oricum, mai arată recurenta că a plătit toate cheltuielile cu procesul - taxa de timbru de la fond precum și toate onorariile rapoartelor de expertiza (peste 36 milioane lei), iar pârâtul la fond nu a plătit nimic, doar în apel acesta a plătit o suma modica. Mai mult, toate comisioanele pentru sumele de bani trimise în tara, le-a plătit recurenta (ptr. sumele de 34.145 dolari au fost reținute comisioane de 1180 dolari, iar ptr. sumele de 3226 euro comisioane de 200 euro) - acestea sunt niște cheltuieli pe care numai recurenta le-a făcut.

Timp de 2 ani (înainte de divorț - iunie 2008 până în iulie 2010 - așa cum atestă cartea de munca a apelantului) apelantul nu a avut nici un loc de munca, a trăit din banii recurentei, a fost întreținut din banii săi ( pg.258 - lista chitanțelor cu banii trimiși din străinătate = total 34.145 dolari și 3226 euro - pg. 88-135 );

Din toate probele de la dosar rezulta ca recurenta a avut o cota de contribuție mult mai mare decât a fostului soț.

În momentul când a plecat în străinătate, fiul lor avea vârsta de 17 ani, iar recurenta a fost cea care i-a toate condițiile financiare, trimițându-i bani fiului său separat din străinătate direct pe numele fiului - prin westem union și money gram (conform dovezilor ce le-a depus la dosar).

Chiar martora audiată, I. V. a relatat ca a trimis bani în tara și pentru întreținerea fiului lor.

Pârâtul nu a lucrat personal la efectuarea de îmbunătățiri, el a plătit manopera și mâna de lucru cu banii pe care recurenta i-a trimis din străinătate A trimis în tara sumele de 34.145 dolari și 3226 euro . Pârâtul nu are nici o dovada a cheltuirii acestor sume de bani pe îmbunătățiri (cu facturi sau chitanțe). El nu are dovada cu nici o chitanța a sumelor cheltuite pe îmbunătățiri la apartament, pentru banii pe care ea i-am trimis în tara. El a cheltuit mult mai puțin pe îmbunătățiri decât banii pe care ea i-a trimis în tara;

Recurentul susține ca fosta sa soție ar fi avut obligația de a achita o creanța pe care a plătit-o din veniturile familiei; însa chiar instanța de apel a luat în considerare acest aspect, insa consideră recurenta ca în mod eronat instanța de apel a apreciat ca ea a avut de achitat o datorie personala înainte de încheierea căsătoriei și ca pentru achitarea acesteia a împrumutat bani pe care i-a restituit parțial în timpul căsătoriei. . o datorie pe care a avut-o de restituit, însa o mare parte a datoriei a achitat-o înainte de a se casatori cu pârâtul, iar în timpul căsătoriei cu pârâtul a mai avut doar o mica parte de restituit.

Cu privire la susținerea recurentului precum că trebuia să se rețină declarația martorului său din care rezultă ca acesta ar fi lucrat în străinătate

Acestea sunt niște susțineri nedovedite. Acest martor a declarat ca este

un fost coleg de munca și ca au ținut legătura prin telefon. A mai susținut martorul ca a vorbit cu L. F. la telefon, ca știe ca acesta ar fi fost plecat în străinătate, dar nu știe personal (nu a fost plecat cu L. F. în străinătate), știe doar prin intermediul telefonului. Aceste susțineri sunt nedovedite; nu există nici un act care să ateste plecarea recurentului din țara.

Solicită să se aibă în vedere următoarele aspecte ce rezultă din probe:

D. pârâtul a locuit în apartament după desfacerea căsătoriei. D. pârâtul folosește toate bunurile în exclusivitate atât apartamentul, autoturismul cât și celelalte bunuri mobile.

Autoturismul l-a folosit pârâtul în exclusivitate. Cele 2 televizoare nu mai se găsesc în casă, acestea le-a înstrăinat pârâtul. - pârâtul are datorii mari la cotele de întreținere (de peste 4.400 lei), datorii pe care nu le achita. Conform adeverinței emise de Asociația de Proprietari (nr.11/2012 ) reiese ca intimatul pârât are restante la cotele de întreținere în perioada februarie 2011 - aprilie 2012. Chiar și după aprilie 2012 acesta are restante.

- pârâtul a refuzat și refuza sa-i permită accesul în apartament acesta a schimbat yala de la ușa de la apartament refuzând să-i permită accesul. Are datorii și la lumina ( la Enel) - are facturi neplătite.

Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară și nedevolutivă, instanța constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art 304 pct 1-9 cod procedură civilă, legiuitorul sancționând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.

Recurenții și-au întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art 304 pct 7 și 9 cod procedură civilă. Făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din perspectiva motivelor de reformare punctual precizate.

În ceea ce privește recursul formulat de reclamantă, Curtea reține că este întemeiat pe prevederile art 304 pct 7 și 9 cod procedură