Partaj conventional ce rezulta din continutul unei procuri.

CURTEA DE A P E L C L U J

SECŢIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ŞI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ŞI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 2230/R/2009

Şedinţa publică din 28 octombrie 2009

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta O. M.-D. împotriva deciziei civile nr. 295/a din 6 mai 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosarul nr(...), privind şi pe pârâtul O. N.-D., având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei-recurente O. M.-D., avocat T. N., în substituirea d-lui avocat T. D., şi reprezentantul pârâtului-intimat O. N.-D., avocat T. E.-J..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru ţi 0,15 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 20 octombrie 2009, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanţei, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Un exemplar din aceasta a fost comunicat reprezentantului reclamantei-intimate la data de 27 octombrie 2009, aşa cum rezultă din menţiunea făcută pe înscrisul de la fila 22.

La termenul de azi reprezentanta reclamantei-recurente depune la dosar delegaţia de substituire şi copia facturii prin care se atestă plata onorariului avocaţial.

Reprezentanta reclamantei-recurente susţine recursul aşa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul admiterii în întregime a apelului formulat de reclamantă cu consecinţa admiterii în întregime a acţiunii întroductive de instanţă, cu cheltuieli de judecată potrivit chitanţei depuse la dosar.

Reprezentantul pârâtului-intimat susţine întâmpinarea depusă al dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei pronunţată de instanţa de apel şi obligarea reclamantei-recurente la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocaţial, potrivit chitanţei depuse la dosar.

C U R T E A

Prin sentinţa civilă nr. 13159 din 26.11.2008 pronunţată în dosar nr(...) al J u d e c ă t o r i e i C l u j-N a fost respinsă ca inadmisibilă actiunea civilă formulată de reclamanta O. M. D., împotriva pârâtului O. N. D..

A fost admisă cererea reconventională formulată de pârâtul-reclamant reconventional O. N. D. împotriva reclamantei-pârâtă reconventională O. M. D. şi în consecinţă:

A constatat existenta partajului voluntar intervenit între părţi cu privire la imobilul situat în C-N,(...), . II, . 2, .23, jud. C, înscris în CF nr. 36729 C-N, cu nr. top. 23189/S/XXIII, cu părţile commune indivize înscrise în CF col. Nr.36706 C-N, care a revenit pârâtului-reclamant reconventional cu obligaţia acestuia de a plăti reclamantei-pârâtâ reconventională o sultă compensatoare în cuantum de 12.500 USD din care s-a achitat suma de 8.000 USD, ramanand de achitat o diferenţă de 4.500 USD.

A fost obligată reclamanta pârâtă reconventională să platească pârâtului reclamant reconventional cheltuieli de judecată în cuantum de 1213,86 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a constatat că prin sentinţa civilă nr. nr. 10760/2002 pronunţată de J u d e c ă t o r i a C l u j-N în dosarul civil nr. 11200/2002 s-a desfăcut prin divorţ, căsătoria încheiată între părţi la data de 10.11.1990.

Din extrasul de carte funciară depus la dosar rezultă că părţile sunt coproprietare asupra imobilului apartament situat în C-N,(...), .23, înscris în CF nr.36729 C-N, B., cu nr. U. 23189/S/XXIII compus din trei camere, bucătărie, D. de alimente, baie, antreu, debara, logie, T., cu suprafaţa utilă de 63,70 mp., având părţile indivize comune înscrise în CF col. nr. 36706 C-N.

Imobilul a fost dobândit de către foştii soţi în timpul căsătoriei, prin donaţie de la părinţii pârâtului, conform contractului de donaţie autentificat sub nr. 1016/09.07.1997 de BNP E. N. D., reprezentând astfel bun comun.

Conform art. 36 al. 1 C. fam. la desfacerea căsătoriei soţii pot, prin bună învoială sau pe cale judecătorească, să împartă bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei.

Partajul bunurilor comune se poate realiza fie pe cale convenţională, prin acordul coproprietarilor, fie pe cale judiciară, în măsura în care coproprietarii nu se înţeleg. Drept urmare, partajul judiciar este admisibil numai în cazul în care nu a avut loc un partaj voluntar.

Potrivit disp. art.730 al.1 C.c. partajul convenţional se poate realiza numai dacă toţi coproprietarii sunt majori şi îşi exprimă consimţământul, neexistând nici o condiţie de formă pentru validitatea convenţiei de partaj, aceasta putându-se încheia chiar şi numai verbal, indiferent dacă acordul de voinţă este sau nu confirmat ulterior în forma scrisă. Această formă are importanţă numai sub aspect probator, dovada acestuia urmând a se face în condiţiile art.1191 C.civ.

In ce priveşte condiţiile de fond, ele sunt cele comune pentru validitatea actului juridic civil în general.

Instanţa de fond a reţinut că între părţi a intervenit un partaj voluntar cu privire la imobilul situat în C-N,(...), .23, înscris în CF nr.36729 C-N, B., cu nr. U. 23189/S/XXIII compus din trei camere, bucătărie, D. de alimente, baie, antreu, debara, logie, T., cu suprafaţa utilă de 63,70 mp., având părţile indivize comune înscrise în CF col. nr. 36706 C-N.

Din răspunsul reclamantei la interogatoriu coroborat cu menţiunile din procura autentică din data de 14.03.2003, făcută de reclamantă fratelui ei pentru a o reprezenta în fata notarului public, rezultă ca părţile s-au înţeles asupra modalităţii de partajare a bunului, între ele intervenind un partaj convenţional. Chiar dacă în răspunsul la interogatoriu reclamanta precizează ca au avut loc doar discuţii despre încheierea unui partaj voluntar, din procura mai sus menţionată, reiese cu certitudine că acordul de voinţă între părţi se realizase anterior, sens în care cei doi au stabilit de comun acord, cotele lor de contribuţie la dobândirea imobilului, preţul acestuia, sulta ce urma a fi achitată şi în ce modalitate, precum şi faptul că imobilul va reveni pârâtului.

Încheierea partajului convenţional nu a fost condiţionată de achitarea integrală a sultei, şi că aceasta nefiind integral achitată, partajul nu s-a finalizat, astfel cum reclamanta a încercat să inducă prin răspunsul la interogatoriu, de vreme ce, în procura notarială emanând de la reclamanta s-a menţionat că diferenţa de sultă se va achita în termen de 2 ani de la momentul încheierii partajului voluntar.

Totodată împrejurarea că reclamanta a acceptat suma de 8.000 USD plătită de pârât ca parte din sulta stabilită, reprezintă o dovadă în plus a existentei convenţiei dintre părţi, constituind chiar un început de executare a acesteia.

In temeiul art.1197 C.civ. instanţa, apreciind că procura emanând de la reclamanta reprezintă un început de dovadă scrisă, care chiar dacă nu atesta expres existenta unei obligaţii a reclamantei, este totuşi de natură să o facă verosimilă, a încuviinţat administrarea probei testimoniale.

Martorii audiaţi au arătat că au cunoştinţă despre convenţia dintre părţi, conform căreia, apartamentul în litigiu a revenit pârâtului, urmând că acesta să achite o sultă corespunzătoare cotei de ½ parte din valoarea imobilului la data respectivă şi anume, 12.500 USD către reclamanta, din care a plătit acesteia suma de 8.000 USD. Martorul G. B. E. a mai precizat ca a aflat despre existenta înţelegerii dintre părţi la scurt timp după divorţul lor, în contextul în care « toată familia s-a străduit să procure aceasta suma de bani » respectiv cei 8.000 USD plătiţi de către pârât.

Având în vedere aceste considerente precum şi disp. art.729, 730 C.civ. instanţa de fond a apreciat că s-a făcut dovada existentei consimţământului părţilor precum şi a celorlalte condiţii de fond (capacitate, obiect şi cauză) în ce priveşte realizarea unui partaj convenţional asupra imobilul în litigiu. Perfectarea ulterioară a actului în formă autentică ar fi constituit doar un act confirmativ a acordului de voinţă şi o formalitate necesară pentru realizarea operaţiunilor de carte funciară aferente.

De altfel, aceasta ipoteză este susţinută şi de depoziţia martorei N. P. M., care a menţionat că actul pe care reclamanta l-a trimis pârâtului, referindu-se la procură, nu a putut fi folosită pentru intabularea dreptului de proprietate al pârâtului, nefiind completă. De unde rezultă căă scopul pentru care urma să se încheie actul notarial era numai acela ca pârâtul să îşi poată înscrie în cartea funciara dreptul de proprietate asupra imobilului.

Pe de alta parte, în condiţiile în care s-a dovedit că între părţi a intervenit, fie şi verbal, un act de imparţială voluntară, cererea de partaj judiciar a fost respinsa ca inadmisibilă ( E.. Nr.1401/1985 a T.S., s.civ.).

In consecinţă, faţă de considerentele expuse mai sus, instanţa a constatat ca între părţi s-a încheiat un partaj convenţional, a respins ca inadmisibilă acţiunea principală şi a admis cererea reconvenţională şi a constatat existenta partajului voluntar intervenit între părţi cu privire la imobilul situat în C-N,(...), . II, . 2, .23, jud. C, înscris în CF nr. 36729 C-N, cu nr. top. 23189/S/XXIII, cu părţile indivize comune înscrise în CF col. nr. 36706 C-N, care a revenit pârâtului-reclamant reconventional cu obligaţia acestuia de a plăti reclamantei-pârâtă reconventională o sultă compensatoare în cuantum de 12.500 USD din care s-a achitat suma de 8.000 USD, rămânând de achitat o diferenţă de 4.500 USD.

Prin decizia civilă nr. 295/A/6.05.2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta O. M. D. împotriva sentinţei civile nr. 13159/26.11.2008 pronunţată în dosar nr(...) al J u d e c ă t o r i e i C l u j-N, pe care a menţinut-o în totul.

A fost obligată apelanta să plătească intimatului O. N. D. suma de 1064 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că, prin răspunsul la interogatoriu consemnat la f. 25 dosar, reclamanta a arătat că este reală împrejurarea că după divorţ între ea şi pârât au existat discuţii în legătură cu realizarea unui partaj voluntar, conform cărora cota sa de proprietate ar fi fost transferată fostului soţ, în condiţiile plăţii unei sulte compensatoare în termen de 2 ani, cu prilejul discuţiilor referitoare la partajul amiabil apartamentul a fost evaluat la 25.000 USD ca valoare a imobilului la acea dată. Din această sumă Ja de 12.500 USD ar fi reprezentat contravaloarea cotei sale de proprietate, respectiv valoarea sultei compensatoare. Ca urmare a discuţiilor, în vederea încheierii partajului voluntar i-a fost achitate suma de 8000 USD, însă partajul nu s-a finalizat datorită faptului că sulta compensatoare stabilită nu a fost achitată integral în termenul stabilit.

Este real că în urma discuţiilor referitoare la întocmirea unui partaj l-a împuternicit pe fratele său D. O. J. să o reprezinte în faţa unui notar din România pentru încheierea actului de partaj, în condiţiile în care sulta compensatoare ar fi fost plătită în termenul stabilit.

Aşadar, tribunalul a considerat neîntemeiată susţinerea apelantei potrivit căreia instanţa a reţinut fără nici un temei că plata sumei de 8000 USD ar reprezenta o acceptare a plăţii sultei, din moment ce ea însăşi recunoaşte că suma de 8000 USD ce i-a fost plătită de pârât reprezintă o parte din sulta de 12.500 USD convenită.

Câtă vreme s-a trecut la evaluarea apartamentului, stabilirea sultei şi plata ei parţială, deci la executarea convenţiei de partaj, este lipsită de temei susţinerea apelantei că între ea şi pârât ar fi avut loc simple discuţii referitoare la partaj.

În realitate, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, a existat un acord de voinţă al părţilor cu privire la partajarea apartamentului evaluat la suma de 25.000 USD, executat parţial aşa cum am arătat.

Împrejurarea că pârâtul nu şi-a îndeplinit integral obligaţia asumată prin convenţia de partaj, deoarece nu a achitat reclamantei în termen de 2 ani diferenţa de 4500 USD din sulta convenită, putea să pună în discuţie eventual rezoluţiunea convenţiei, însă nu afectează încheierea şi valabilitatea convenţiei.

Dacă n-ar fi fost încheiat actul de partaj, este inexplicabilă primirea de către reclamantă a sumei de 8000 USD pe care a arătat că a primit-o cu titlu de sultă.

Prin răspunsul la interogatoriul formulat la pct. 5 reclamanta sugerează că ar fi înţeles că actul de partaj să fie socotit încheiat în condiţiile în care sulta compensatoare ar fi fost plătită. Conţinutul procurii dată de apelantă fratelui său D. O. J., la care ea însăşi se referă în răspunsul dat la acelaşi punct, infirmă această susţinere întrucât în respectiva procură, vorbind despre conţinutul actului pentru care l-a mandatat pe fratele său, reclamanta a arătat că imobilul urmează să fie atribuit fostului soţ cu obligarea acestuia la plata unei sulte, stabilită de comun acord de 12.500 USD. din care 8000 USD în momentul prezentării în faţa notarului, iar restul de 4500 USD în termen de maxim 2 ani de la data încheierii partajului voluntar.

Răspunsul dat la interogatoriu de apelantă, în care este confirmat cuprinsul clauzelor inserate în procură, este suficient pentru a concluziona în sensul existenţei actului de partaj.

Apelanta a criticat calificarea dată de instanţă de început de dovadă scrisă a procurii. Potrivit art. 1197 este început de dovadă scrisă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiţia şi care scriptură face a fi crezut faptul pretins.

Instanţa a avut la dispoziţie mai mult decât o scriptură, a avut chiar mărturisirea judiciară a apelantei, făcută în cuprinsul răspunsului la interogatoriu, a primirii sumei de 8000 USD în contul sultei pentru apartament, recunoaştere care indiscutabil făcea credibilă susţinerea pârâtului referitoare la existenţa unui partaj voluntar.

Din acest considerent, prin raportare la disp. art. 1197 şi 1204 Cod civil tribunalul a apreciat legală administrarea de către instanţă a probei testimoniale.

Împrejurarea că aspectele relatate de martori ar avea drept sursă de informaţie spusele pârâtului sau ale părinţilor acestuia, nu afectează valoarea probantă a acestor declaraţii, câtă vreme însăşi apelanta a confirmat prin răspunsul la interogatoriu susţinerile martorilor.

Faptul că actul de partaj este ulterior divorţului părţilor, rezultă din interogatoriul apelantei, care a arătat că discuţiile despre partaj au fost după divorţ şi atunci este logic că şi cele convenite de părţi ulterior acestor discuţii referitoare la evaluarea apartamentului, sulta cuvenită apelantei şi modalitatea de plată au fost tot ulterioare divorţului.

Instanţa a analizat elementele de valabilitate a convenţiei, de consimţământ s-a preocupat pe larg, căci în fond toată analiza cuprinsă în pag. 3 a hotărârii se referă la consimţământ.

Împrejurarea că momentul încheierii actului de partaj constatat prin hotărâre este ulterior divorţului părţilor, rezultă din referirea instanţei la procura autentică din 14.03.2003, dată ulterior divorţului şi care în opinia instanţei, coroborată cu răspunsul la interogatoriu al apelantei dovedea existenţa acestui partaj.

Nefiind invocată ca motiv de nevalabilitate a convenţiei de partaj încheierea acestuia în timpul căsătoriei, instanţa de fond nu avea motive să răspundă pe larg acestui aspect.

Chiar dacă nu a cuprins în dispozitiv menţiunea că actul de partaj este ulterior divorţului şi că este valid, aceste elemente au fost stabilite prin considerentele hotărârii.

Dacă dispozitivul hotărârii nu a răspuns întocmai solicitării pârâtului formulată prin cererea reconvenţională, pârâtul avea interesul de a ataca hotărârea sub acest aspect şi nu reclamanta.

Susţinerea inadmisibilităţii cererii reconvenţionale prin raportare la dispoz. art. 111 C.pr.civ. este nefondată, întrucât potrivit acestui text legal este inadmisibilă constatarea unei stări de fapt, ori în speţă nu s-a făcut o astfel de solicitare, ci de constatare a încheierii unui act juridic care dă naştere unui drept de proprietate exclusivă al pârâtului asupra apartamentului în litigtiu.

Motivele invocate referitor la soluţia dată cererii de restituire a taxei de timbru sunt de asemenea nefondate.

Dreptul de proprietate al reclamantei asupra cotei de ½ parte a fost contestat de către pârât, întemeiat, după cum s-a dovedit, astfel încât prin raportare la dispoz. art. 3 lit c) teza II-a din Legea 146/1997, reclamanta, titular al cererii datora o taxă de timbru la valoarea cotei contestate, adică la 40.000 euro (J din valoarea indicată potrivit preţuirii apartamentului făcută de apelantă). Raportat la această valoare, taxa de timbru de 1164 lei era datorată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta, solicitând modificarea sa în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 13159/26.11.2008 a J u d e c ă t o r i e i C l u j-N, şi schimbării acesteia în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului s-au invocat următoarele aspecte:

Hotărârile celor două instanţe nu sunt susţinute de nicio probă concludentă. Nu a fost administrată nicio probă care să dea crezare exprimării de către recurentă a unui consimţământ ferm la încheierea actului de partaj voluntar.

Recurenta nu a recunoscut în nici un moment încheierea unui act de partaj cu pârâtul, ci doar purtarea unor discuţii între aceştia referitoare la încheierea în viitor a unui asemenea act.

Instanţa de fond a schimbat semnificaţia răspunsurilor date de către reclamantă la interogatoriul administrat în cauză, iar considerentele celor două instanţe de fond sunt în contradicţie cu însuşi conţinutul răspunsurilor date de către reclamantă la interogatoriu.

Reclamanta s-a exprimat în sensul „ca urmare a discuţiilor referitoare la întocmirea unui partaj”, ceea ce relevă în mod clar faptul că părţile nu au ajuns la un acord, iar în lipsa unui acord nu poate fi vorba de existenţa unui act juridic.

Nu se poate pune semnul egalităţii între intenţia de a încheia pe viitor un act juridic şi voinţa exprimată la momentul încheierii actului juridic, cele două manifestări de voinţă având un obiect esenţial diferit.

Actul juridic nu există, decât în momentul exprimării acordului deplin şi irevocabil la momentul încheierii acestuia, toate celelalte manifestări de voinţă anterioare acestui moment circumscriindu-se fazei precontractuale.

Interpretarea dată de instanţele de fond semnifică asimilarea negocierilor purtate între părţi cu privire la încheierea contractului, cu perfectarea chiar a actului juridic supus negocierii.

Recurenta critică faptul că instanţa de fond nu a coroborat toate răspunsurile date la interogatoriu, extrăgând din cuprinsul acestuia doar elemente disparate cărora le-a acordat o interpretare proprie.

O altă critică vizează reţinerea de către instanţa de apel a concludenţei şi pertinenţei probelor testimoniale administrate, conferind acestor mijloace de probă o putere semnificativă chiar dacă tot aceeaşi instanţă reţine că cele relatate de martori au drept sursă spusele intimatului ori ale părinţilor acestuia.

Recurenta afirmă că în speţă proba testimonială era inadmisibilă prin prisma art. 1191 C.civil, care reclama prezentarea unui înscris autentic sau sub semnătură privată pentru a dovedi existenţa şi cuprinsul pretinsului act de partaj voluntar.

Probele testimoniale administrate nu sunt directe, martorii relatând cele auzite de la intimat sau familia acestuia.

Una dintre martore a declarat că despre înţelegerea părţilor cu privire la apartament a aflat de la pârât într-un moment la care încă nu era promovată acţiunea de divorţ.

Din depoziţia acestei martore, care trebuie apreciată la fel de concludentă ca şi celelalte declaraţii, reiese că partajul s-a încheiat anterior desfacerii căsătoriei, caz în care este nul absolut.

O altă critică vizează schimbarea naturii şi înţelesului vădit lămurit al procurii de către instanţa de fond şi cea de apel.

Această procură are valoarea unui mandat şi conferă mandatarului obligaţia de a încheia în numele şi pe seama recurentei un act de partaj, încheierea acestuia urmând să aibă loc evident la un moment ulterior datei la care s-a emis procura.

Interpretarea dată de cele două instanţe de fond în sensul că procura acordată fratelui recurentei este un început de dovadă scrisă, s-a făcut cu neobservarea prev. art. 1197 alin. 2, art. 1532 şi urm. C. civil.

Fiind un contract numit, mandatul produce efecte proprii şi nu poate face crezare cu privire la exprimarea unui consimţământ la încheierea unui alt act, de altă natură, anume actul pentru încheierea căruia s-a dat mandatul.

Exprimarea din cuprinsul procurii potrivit căreia bunul va fi atribuit intimatului pârât trebuie interpretată prin prisma disp. art. 978 C.civil, în sensul că la momentul la care se va încheia în viitor contractul, acest bun va fi atribuit intimatului pârât.

Raportat la aceste aspecte, recurenta arată că proba cu martori este nelegală, iar forma scrisă a partajului era absolut necesară pentru dovedirea sa.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanţa de fond a constatat încheierea unui partaj voluntar, fără a-l localiza în timp şi fără a analiza valabilitatea acestuia, deşi acest ultim aspect a constituit obiectul precizării cererii reconvenţionale formulată de pârât.

Dacă s-ar fi preocupat de localizarea în timp a înţelegerii intervenite între părţi, prin coroborarea probelor testimoniale, instanţele ar fi constatat că actul a intervenit înainte de desfacerea căsătoriei, situaţie în care era nul absolut.

Un ultim aspect vizează modalitatea nelegală de stabilire a taxei judiciare de timbru, precum şi dispoziţia de respingere a cererii de restituire a acesteia formulată după administrarea probei cu expertiza.

Contestarea valorii apartamentului aparţine intimatului, astfel încât el trebuia obligat la plata taxei judiciare de timbru.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă intimatul a arătat că afirmaţia recurentei potrivit căreia între părţi s-au derulat doar simple discuţii referitoare la partaj este lipsită de temei.

Din ansamblul probelor administrate a reieşit că partajul voluntar s-a realizat şi s-a şi executat parţial altfel nu poate fi explicată primirea de către reclamantă, cu titlu de sultă a sumei de 8000 USD.

Partajul voluntar se poate face fără îndeplinirea vreunei formalităţi, astfel încât forma scrisă reclamată de recurentă servea numai la dovedirea convenţiei de împărţeală.

Administrarea probei testimoniale este legală în condiţiile în care reclamanta a recunoscut primirea cu titlu de sultă a sumei de 8000 USD.

Tot prin interogatoriu reclamanta a recunoscut că discuţia despre partaj a fost ulterioară divorţului, tot ulterior fiind făcută evaluarea apartamentului şi fiind împuternicit fratele reclamantei.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Sintetizând motivele de recurs invocate, acestea se pot circumscrie la următoarele aspecte:

l. inexistenţa partajului voluntar afirmată de reclamantă;

2. interpretarea eronată a răspunsurilor la interogatoriu referitor la încheierea unui act de partaj voluntar;

3. inadmisibilitatea probei testimoniale;

4. schimbarea naturii şi înţelesului vădit lămurit al procurii date fratelui recurentei;

5. nulitatea partajului, acesta datând anterior divorţului;

6. nelegalitatea taxei judiciare de timbru.

Este adevărat că între părţi nu s-a încheiat un înscris intitulat „partaj voluntar al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei”, sau purtând un alt titlu din care să reiasă expres şi neechivoc împărţirea bunurilor comune.

Un astfel de act însă nici nu este imperativ necesar raportat la disp. art. 730 alin. 1 C.civil, care prevede partajul voluntar între persoane majore şi prezente.

Corect au coroborat instanţele de fond probele administrate, concluzionând din ansamblul lor că un astfel de partaj a existat în fapt.

Prin procura dată fratelui său, reclamanta l-a împuternicit pe numitul D. O. J. să o reprezinte la un partaj voluntar în faţa notarului pentru imobilul dobândit în timpul căsătoriei, în chiar conţinutul procurii menţionându-se modalitatea de partaj: prin atribuirea bunului pârâtului şi obligării acestuia la plata sultei în sumă de 12.500 USD din care 8.000 în momentul prezentării în faţa notarului, iar restul de 4500 USD în termen de 2 ani de la încheierea partajului.

Potrivit răspunsului la interogatoriu, reclamanta a arătat că „urmare a discuţiilor în vederea încheierii partajului voluntar, mi-a fost achitată suma de 8000 USD, însă partajul nu s-a finalizat datorită faptului că sulta compensatoare stabilită nu a fost achitată integral în termenul stabilit”.

Acest răspuns vine în flagrantă contradicţie cu cele stabilite în cuprinsul procurii autentice, respectiv faptul că suma de 8000 USD urmează să fie remisă reclamantei în momentul prezentării în faţa notarului.

Recunoaşterea încasării sultei parţiale de 8000 USD coroborat cu momentul la care această sumă trebuia plătită de către pârât – cel al prezentării în faţa notarului –, cu disp. art. 730 alin. 1 C.civil, care nu prevede nicio formalitate în cazul partajului voluntar, precum şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, conduc potrivit art. 1203 C.civil la prezumţia că între părţi a intervenit un act de partaj voluntar la momentul la care pârâtul şi-a îndeplinit obligaţia de plată parţială a sultei.

Împrejurarea că acordul părţilor asupra modalităţii de partajare a apartamentului bun comun nu s-a mai finalizat printr-un înscris notarial sau sub semnătură privată, nu este de natură să înlăture existenţa şi valabilitatea acestei înţelegeri.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea probei testimoniale şi schimbarea naturii şi înţelesului procurii, invocate de recurentă, acestea vor fi înlăturate. În mod corect raportat la disp. art. 1197 C. civil instanţele de fond au interpretat procura dată de recurentă fratelui său, ca un început de dovadă scrisă, în acelaşi sens putând fi apreciat şi răspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriu, prin care aceeaşi reclamantă recunoaşte încasarea sumei de 8000 USD.

Raportat la cele două acte ce pot fi calificate ca început de dovadă scrisă – procura dată fratelui reclamantei şi mărturisirea acesteia cu privire la încasarea sumei de 8000 USD – dovada cu martori putea fi primită, iar declaraţiile luate martorilor încuviinţaţi au fost corect calificate ca fiind concludente, dându-li-se eficienţă.

Motivul vizând nulitatea partajului pe motiv că este încheiat anterior divorţului, este total nefondat.

Căsătoria părţilor a fost desfăcută prin divorţ, hotărârea rămânând irevocabilă la data de 13.11.2002.

Procura dată fratelui reclamantei datează din 14.03.2003, iar plata sultei parţiale de 8000 USD, chiar dacă nu este consemnată într-un înscris datat, s-a făcut evident ulterior redactării procurii şi implicit ulterior desfacerii căsătoriei.

Împrejurarea că părţile au purtat discuţii cu privire la modalitatea în care vor fi împărţite bunurile comune şi anterior divorţului, nu este de natură să atragă nulitatea partajului, care în fapt s-a făcut după desfacerea căsătoriei.

În fine, motivul vizând nelegalitatea modalităţii de stabilire a taxei judiciare de timbru este nefondat, în condiţiile în care potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997 calea de atac pe care partea o are la dispoziţie împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru este cererea de reexaminare.

Reclamanta a uzat în faţa primei instanţe de această modalitate, formulând cerere de reexaminare, care a fost respinsă în mod irevocabil prin încheierea civilă din 14.03.2008 (f. 42 dosar fond).

Fiind o cale de atac reglementată printr-o lege specială, regimul juridic al acesteia este stabilită prin actul normativ care o prevede, iar potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997, încheierea prin care se soluţionează cererea de reexaminare este irevocabilă, ceea ce semnifică faptul că modalitatea de stabilire şi cuantumul taxei judiciare de timbru nu mai poate fi contestată prin căile de atac reglementate de C o d u l d e procedură civilă.

Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

În temeiul B.. 274 alin. 1 Cod proc.civ., recurenta va fi obligată să îi plătească intimatului O. N.-D. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (f. 19).

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta O. M.-D. împotriva deciziei civile nr. 295/A din 6 mai 2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o menţine.

Obligă pe numita recurentă să îi plătească intimatului O. N.-D. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 28 octombrie 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

(...) (...) (...) (...) (...) (...) C.(...) N. TARŢA

Red. MV dact. GC

4 ex/17.11.2009

Jud.apel: M.H., C. E.