Obligatiile sotilor sunt personale si nu obligatii comune.

Obligatie asumata de unul dintre soti in timpul casatoriei.

Caracterul personal al acesteia .

Spre deosebire de bunurile dobandite in timpul casatoriei, care sunt prezumate de la data dobandirii lor de oricare dintre soti ca fiind bunuri comune (conform art. 30 C. fam.), in situatia datoriilor, prezumtia care functioneaza nu este aceea a comunitatii, ci a caracterului personal.

Asadar, cel interesat in a invoca pentru o datorie contractata de unul dintre soti caracterul ei comun, trebuie sa faca dovada ca se regaseste in vreuna din ipotezele reglementate de art. 32 lit. a)-d) C. fam.
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, contestatorul I.I. a formulat in contradictoriu cu intimata creditoare C.L. si intimata I.L. contestatie la executare, solicitand scoaterea de sub urmarire silita a imobilului a€“ apartamentul nr. 108 a€“ proprietatea contestatorului.
In motivarea in fapt a cererii s-a aratat ca imobilul asupra caruia s-a pornit executarea este proprietatea exclusiva a contestatorului, tert fata de executare .
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 399 si art. 404 C. pr. civ. Intimata creditoare a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata, iar pe cale reconventionala a cerut sa se constate nulitatea absoluta a tranzactiei incheiate intre contestator si sotia acestuia, consfintita prin hotarare judecatoreasca, intrucat a fost facuta pentru fraudarea legii si a intereselor legitime ale creditoarei, avand o cauza ilicita.
De asemenea, s-a cerut obligarea contestatorului la despagubiri pentru intarzierea executarii silite. Prin sentinta civila nr. 937 din 3 februarie 2005,
Judecatoria sectorului 2 Bucuresti a respins contestatia la executare si cererea reconventionala, ca neintemeiate.
Pentru pronuntarea acestei hotarari, prima instanta a retinut ca intre intimatele C.L. si I.L., in calitate de imprumutator, respectiv imprumutat, s-a incheiat un contract de imprumut, al carui termen de scadenta nu a fost respectat.
Drept urmare, creditoarea a pornit executarea silita, emitandu-se somatia, inscrisa in cartea funciara la 25 mai 2004. La data inscrierii somatiei, imobilul a€“ obiect al executarii, se afla in coproprietatea debitoarei si a sotului acesteia (in cota de 1/2), cealalta cota de 1/2 fiind proprietatea exclusiva a debitoarei.
Ulterior, respectiv la 15 iunie 2004, contestatorul si intimata debitoare au divortat, iar cu privire la bunurile comune au incheiat o tranzactie (consfintita prin hotarare judecatoreasca), potrivit careia intregul imobil a fost lasat in proprietatea contestatorului, acesta urmand sa achite fostei sotii o sulta de 9.000 euro.
S-a apreciat ca neintemeiata sustinerea contestatorului in sensul ca executarea silita a imobilului nu poate avea loc pentru datoria cuprinsa in titlul executoriu intrucat imobilul ar constitui bunul lui propriu, fata de dispozitiile art. 497 alin. (4) C. pr. civ. care fac inopozabila tranzactia creditoarei, fiind incheiata dupa transcrierea somatiei in cartea funciara.
De aceea, s-a concluzionat ca intimata creditoare poate face abstractie de tranzactie si in felul acesta poate continua urmarirea silita a imobilului, care fata de ea isi pastreaza calitatea de bun comun. De asemenea, instanta a retinut caracterul de datorie comuna a celei contractate de intimata prin contractul de imprumut, prezumand aceasta natura juridica in raport de dispozitiile art. 32 C. fam., potrivit carora sotii raspund cu bunurile comune pentru obligatiile contractate de fiecare dintre ei, pentru nevoile casniciei.
Interpretand per a contrario dispozitiile art. 493 C. pr. civ., instanta a retinut posibilitatea creditorilor comuni ai sotilor codevalmasi in a urmari bunurile comune ale acestora. In ce priveste cererea reconventionala, prima instanta a apreciat ca nu se poate constata nulitatea tranzactiei incheiate de soti, fata de imprejurarea ca ea a fost consfintita prin hotarare judecatoreasca, astfel incat procedandu-se in sens contrar s-ar ajunge la incalcarea puterii lucrului judecat.
S-a retinut ca tranzactia este, oricum, inopozabila creditoarei in raport de prevederile art. 497 alin. (4) C. pr. civ., iar referitor la pretentia acesteia de acordare a despagubirilor pentru pagubele cauzate prin intarzierea executarii silite, s-a constatat ca nu a fost facuta dovada existentei si cuantumului prejudiciului suferit, astfel incat pretentia este nefondata.
Apelul declarat de contestator impotriva acestei sentinte a fost admis prin decizia civila nr. 446 din 9 septembrie 2005 a Tribunalului Bucuresti, sectia a IV-a civila, care a schimbat in parte solutia in sensul admiterii contestatiei la executare, anularii formelor de executare si dispunerii incetarii executarii silite, cu mentinerea celorlalte dispozitii ale sentintei.
In considerentele deciziei, raspunzand criticilor formulate, tribunalul a retinut ca este gresita interpretarea data de instanta fondului contractului de imprumut ca fiind perfectat in interesul ambilor soti. S-a constatat in acest sens, ca imprumutul a fost contractat de catre intimata I.L. in nume personal, aceasta garantand restituirea sumei cu toate bunurile imobile si mobile pe care le detine in proprietate .
Drept urmare, creditoarea avea posibilitatea sa urmareasca pentru recuperarea imprumutului numai bunurile pe care debitoarea ei le avea in proprietate .
Or, potrivit sentintei civile nr. 4586 din 15 iunie 2004 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti s-a pus capat starii de codevalmasie a sotilor asupra imobilului a€“ care a revenit, potrivit tranzactiei incheiate, in lotul apelantului contestator, ceea ce inseamna ca la momentul pornirii executarii silite bunul apartinea unui tert .
Ca atare, s-a apreciat asupra caracterului fondat al contestatiei la executare, cu atat mai mult cu cat creditoarea nu a instituit un drept de ipoteca asupra imobilului, pentru a-l putea urmari in mainile oricui s-ar afla.
Referitor la invocarea exceptiei de inadmisibilitate a cererii reconventionale in cadrul procedurii speciale a contestatiei la executare, s-a apreciat caracterul nefondat al criticii. In acest sens, s-a considerat ca, desi invocarea nulitatii tranzactiei nu s-a facut cu respectarea dispozitiilor art. 119 C. pr. civ. a€“ care reglementeaza formularea cererii reconventionale, desfasurarea in aceasta modalitate a procesului, in acelasi cadru, nu a fost de natura a prejudicia in vreun fel partile litigante.
Decizia tribunalului a fost atacata cu recurs de catre creditoarea C.L., care a formulat critici de nelegalitate in conditiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., sustinand urmatoarele:
- Instanta de apel a apreciat gresit asupra caracterului de datorie personala asumata de intimata I.L. prin contractul de imprumut incheiat, avand in vedere dispozitiile art. 32 C. fam., potrivit carora sotii raspund cu bunurile comune pentru obligatiile contractate de fiecare dintre ei pentru nevoile casniciei, prezumandu-se astfel, caracterul comun al datoriei asumate de fiecare din soti. De aceea, dispozitiile art. 402 raportat la art. 399 C. pr. civ. permiteau executarea silita a unui bun comun de catre creditorul comun al sotilor. Totodata, instanta de apel nu a tinut cont de imprejurarea ca intimata parata detinea cota de 3/4 din imobil (respectiv, cota de 1/2 dobandita prin mostenire, iar cealalta cota de 1/2 in devalmasie cu sotul).
- Hotararea este nelegala si pentru ca instanta de apel a ignorat dispozitiile art. 497 alin. (4) C. pr. civ., potrivit carora tranzactia incheiata in fraudarea intereselor creditoarei nu-i era opozabila acesteia, astfel incat fata de creditoare imobilul isi pastra calitatea de bun comun si executarea silita imobiliara putea continua asupra acestuia.
Faptul ca era vorba de o tranzactie pur fictiva, incheiata doar in scopul fraudarii creditorului rezulta si din adeverinta Asociatiei de proprietari potrivit careia intimata debitoare locuieste si in prezent in imobil, ca si din alte hotarari judecatoresti, investite cu formula executorie, prin care intimata a fost obligata la restituirea de sume de bani si altor persoane .
Intimatii nu au depus intampinare.
Examinand criticile formulate, Curtea retine urmatoarele:
- Aprecierea pe care a facut-o instanta de apel asupra caracterului datoriei asumate de intimata I.L. prin contractul de imprumut incheiat, in sensul ca este o datorie personala iar nu una comuna, este corecta.
Dispozitiile art. 32 C. fam. invocate de recurenta justifica pentru obligatia asumata de unul dintre soti caracterul ei de datorie comuna, atunci cand a fost contractata pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casniciei [lit. c)].
Spre deosebire de bunurile dobandite in timpul casatoriei, care sunt prezumate de la data dobandirii lor de oricare dintre soti ca fiind bunuri comune (art. 30 C. fam.), in situatia datoriilor prezumtia care functioneaza nu este aceea a comunitatii, ci a caracterului personal.
Asadar, cel interesat in a invoca pentru o datorie contractata de unul dintre soti caracterul ei comun, trebuie sa faca dovada ca se regaseste vreuna din ipotezele reglementate de art. 32 lit. a)-d) C. fam.
In speta, contractul de imprumut a fost incheiat de sotie in nume propriu, aceasta fiind cea care a garantat restituirea a€žcu toate bunurile imobile si mobile pe care le are in proprietatea€ť. Nu rezulta din continutul contractului faptul ca imprumutul ar fi fost facut cu scopul a€žimplinirii nevoilor obisnuite ale casnicieia€ť.
Chiar in absenta unei astfel de clauze, recurenta avea posibilitatea sa probeze ca suma de bani imprumutata a fost utilizata in acest sens si ca astfel, datoria este una comuna.
In lipsa unor asemenea dovezi, simpla imprejurare ca obligatia a fost contractata de unul din soti in timpul casatoriei, nu e de natura sa duca prin ea insasi la concluzia caracterului comun, pentru ca aceasta ar contraveni dispozitiilor art. 32 lit. c) C. fam. si ar insemna o extindere a prezumtiei de comunitate reglementata de art. 30 C. fam., care functioneaza in materia dobandirii bunurilor.
De aceea, critica pe acest aspect, a calificarii obligatiei asumate de catre intimata debitoare, este nefondata.
- In privinta dispozitiilor art. 497 alin. (4) C. pr. civ. si ignorarea lor de catre instanta de apel in judecata cauzei, criticile sunt insa intemeiate.
Potrivit textului mentionat, a€ždin momentul notarii somatiei in cartea funciara, orice act de instrainare sau constituire de drepturi reale cu privire la imobilul urmarit este inopozabila€ť.
Asa cum a rezultat din probele dosarului si cum a stabilit pe situatia de fapt instanta fondului, intervenirea tranzactiei intre soti a€“ prin care, lichidandu-se starea de codevalmasie, imobilul a fost atribuit in lotul contestatorului a€“ a avut loc dupa ce fusese emisa somatia de executare .
In aceste conditii, sanctiunea care intervine cu privire la tranzactie este aceea a inopozabilitatii efectelor ei fata de creditor .
Sustinerea intimatului contestator potrivit careia tranzactia produce efecte declarative si ca atare, textul de lege ar fi inaplicabil, nu poate fi primita. Desi in principiu are caracter declarativ, efectul in acest sens al tranzactiei se realizeaza doar daca aceasta nu are drept scop sa confere partilor drepturi noi, ci numai sa recunoasca drepturi preexistente.
Altminteri, atunci cand in schimbul renuntarilor sau concesiilor facute de o parte, cealalta efectueaza anumite prestatii (de exemplu, plateste o suma de bani, transmite un drept de proprietate), tranzactia produce efect constitutiv sau translativ de drepturi .
Or, in speta, tranzactia realizata de parti a produs un astfel de efect, avand in vedere ca bunul imobil ce a constituit obiectul ei nu se afla decat in cota de 1/2 in devalmasia sotilor. In rest, cota de 1/2 reprezenta proprietatea exclusiva a sotiei [in temeiul dispozitiilor art. 31 lit. b) C. fam., fiind dobandita de aceasta prin mostenire de la mama sa].
In consecinta, tranzactionandu-se prin cedarea intregii proprietati a imobilului in schimbul unei sume de bani, nu se poate sustine caracterul declarativ al tranzactiei. Intimatul contestator a dobandit in aceasta modalitate si cota de proprietate ce apartinea exclusiv sotiei sale, nefiind vorba deci de recunoasterea unor drepturi preexistente in patrimoniul contestatorului.
Sub acest aspect insa, prin incidenta dispozitiilor art. 497 alin. (4) C. pr. civ., tranzactia e lovita de inopozabilitate. Imprejurarea ca tranzactia a fost consfintita prin hotarare judecatoreasca nu inlatura aplicarea sanctiunii, intrucat ea vizeaza contractul, ca manifestare de vointa a partilor (supus ca atare, conditiilor de validitate si cauzelor de ineficacitate).
Retinand caracterul de datorie personala a obligatiei asumate si faptul ca instrainarea cotei de 1/2 proprietate personala a debitoarei nu-i este opozabila creditoarei, rezulta ca ea poate urmari a€“ in aceasta limita a€“ bunul imobil, in vederea satisfacerii creantei sale.
Executarea silita in aceasta modalitate este conferita de dispozitiile art. 493 alin. (2) C. pr. civ.: a€žcreditorii personali pot urmari cota-parte determinata a debitorului lor din imobilul aflat in coproprietate, fara a mai fi necesar sa ceara impartealaa€ť.
In ce priveste insa, cota de 1/2 care face obiect al proprietatii devalmase, ea nu poate fi supusa urmaririi fata de dispozitiile art. 33 C. fam. (bunurile comune nu pot fi urmarite de creditorii personali ai unuia dintre soti decat dupa urmarirea bunurilor proprii ale sotului debitor) si de dispozitiile art. 493 alin. (1) C. pr. civ. a€“ potrivit carora, creditorii personali ai unui debitor codevalmas nu vor putea sa urmareasca partea din imobilele aflate in proprietate comuna, ci vor trebui sa ceara mai intai imparteala acestora. Rezulta ca admiterea contestatiei la executare nu se putea face decat corespunzator cotei de 1/2 reprezentand proprietatea codevalmasa a sotilor, creditoarea avand insa posibilitatea urmaririi imobilului pentru cota de 1/2, drept de proprietate personala.
Admitand contestatia la executare in intregime, instanta de apel a pronuntat o solutie nelegala, cu ignorarea textelor de lege incidente in materie si mentionate anterior, ceea ce atrage aplicabilitatea dispozitiilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
In consecinta, recursul a fost admis si decizia tribunalului a fost modificata in parte, in sensul admiterii numai in parte a contestatiei, pentru cota de 1/2 reprezentand proprietate codevalmasa a sotilor, care nu poate face obiect direct al executarii silite, fara respectarea in prealabil a conditiilor impuse de dispozitiile art. 33 C. fam. si art. 493 alin. (1) C. pr. civ.