Nu exista nicio justificare ca sotul caruia nu i s-a atribuit in lot bunuri la care s-au facut imbunatatiri de catre intervenient, sa fie obligat a le suporta.

(Număr în format vechi 353/MF/2008)

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA MINORI ŞI FAMILIE

INSTANŢA DE RECURS

DECIZIA CIVILĂ NR. 223

Şedinţa publică de la 24 T. 2008

Pe rol, pronunţarea asupra dezbaterilor care au avut loc în şedinţa publică de la 17 T. 2008, consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea recursului declarat de reclamanta M. G., cu domiciliul în S,(...), . A, . 1, judeţul O, împotriva deciziei civile nr. 187 din 11 iunie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l O l t – Secţia Civilă în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul pârât E. H., cu domiciliul în comuna P., sat D., judeţul O şi intimatul intervenient E. E. G, cu domiciliul în S,(...), judeţul O.

Deliberând,

C U R T E A:

Asupra recursului declarat, constată următoarele;

Prin sentinţa civilă nr. 1630/06 martie 2008, s-a constatat masa bunurilor comune ale foştilor soţi, reclamantă şi pârât în cauză, dreptul de creanţă al intervenientului reclamantei fiindu-i atribuite în natură toate bunurile comune supuse partajării iar pârâtului fiindu-i atribuită sultă în valoarea cotei corespunzătoare.

S-a constatat că reclamanta a adus în gospodăria comună o serie de bunuri proprii şi s-a dispus restituirea acestora.

Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată aşa încât pârâtul şi intervenientul au fost obligaţi să plătească fiecare reclamantei câte 506,3 lei.

Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă faţă de probatoriile administrate la data de 28 iunie 2007 a reţinut că s-a pronunţat încheierea de admitere în principiu prin care s-a constatat masa bunurilor comune, contribuţia egală a reclamantei şi a pârâtului la dobândirea acestora, faptul că intervenientul are un drept de creanţă împotriva reclamantei şi a pârâtului, precum şi faptul că parte din bunurile mobile sunt bunurile proprii ale intervenientului.

După efectuarea expertizelor s-a pronunţat sentinţa mai sus prezentată.

Prin decizia civilă nr. 187 din 11 iunie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l O l t – Secţia Civilă s-a admis apelul declarat de apelantul pârât E. H., împotriva sentinţei civile nr. 1630/06.03.2008 pronunţată de J u d e c ă t o r i a S l a t i n a în contradictoriu cu intimata reclamantă M. G. şi intimatul intervenient E. E. G.

S-a schimbat în parte sentinţa în sensul că s-a admis în parte atât acţiunea principală cât şi cererea de intervenţie în interes propriu.

S-a omologat raportul de expertiză construcţii în varianta de lotizare nr. 2, raportul de expertiză agricolă în varianta de lotizare nr. 1, raportul de expertiză evaluare bunuri mobile.

S-a constat că masa bunurilor comune se compune din următoarele:

- construcţiile bunuri comune – 58.426 lei şi îmbunătăţirile aduse acestora de intervenient – 22.153 lei, bunuri individualizate în raportul de expertiză întocmit de expert P. H. filele 161-174 dosar fond, în valoare totală de 80.579 lei, construcţii situate in localitatea S,(...), judeţ O.

- teren cu plantaţii de E. de vie şi pomi fructiferi individualizat în raportul de expertiză întocmit de expert agricol E. G., filele 145-148 dosar fond, în valoare totală de 47.1367,16 lei, terenuri situate in localitatea S,(...), judeţul O, teren individualizat in titlul de proprietate nr. 6773/61/14.02.1995.

- bunuri mobile individualizate în raportul de expertiză întocmit de expert E. G filele 138-142 dosar fond, în valoare totală de 5.242 lei: un D. pentru fabricat ţuica de 60 l, un teasc pentru struguri, un zdrobitor pentru struguri un aragaz cu trei ochiuri, două covoare cu dimensiunile 3/2,5 si 3,5/2,5 m, un compresor pentru vopsitorie, un aparat de sudură autogen cu trei tuburi de oxigen, trei butoaie din lemn, o putină.

S-a constat că masa bunurilor comune are o valoare totală de 132.958,16 lei reclamantei şi pârâtului revenindu-le câte un lot valoric în cuantum de câte 66.479,08 lei.

S-a constat că intervenientul are un drept de creanţă împotriva reclamantei şi a pârâtului constând în îmbunătăţirile aduse construcţiilor bunuri comune în cuantum de 22.153 lei şi cheltuieli de înmormântare în cuantum de 907 lei, în total o creanţă în sumă de 23.058 lei.

Lotul nr.1 s-a atribuit în proprietate reclamantei M. G. şi se compune din următoarele: teren în suprafaţă totală de 1090, 5 m.p. în valoare de 25.163,58 lei, respectiv: -129 m.p. (6 m lăţime x 21,5 m lungime) curţi construcţii teren intravilan în titlul de proprietate 6773/61/14.02.1995 situat pe raza mun. S, T.38, P.4 în valoare de 2599,35 lei cu vecinătăţile: N - Ş. C, E - str. (...), S - cc E. H., V - cc E. H.; - 660 m.p. teren vii intravilan în titlul de proprietate 6773/61/14.02.1995, situat în raza mun. S T.38 P.6 în valoare de 13530 lei cu vecinătăţile: N - Ş. C, E - lotul nr. 2, (E. H.), S - B. E., V - Lv M. G.; - 361,50 m.p. teren pomi fructiferi intravilan în titlul de proprietate 6773/61/14.02.1995, situat în raza mun. S T.38 P.5, în valoare de 9034,23 lei cu vecinătăţile: N - Ş. C, E - vh M. G., S - B. E., V - Drum exploatare; construcţiile în valoare de 22.153,58 lei, respectiv: camera 1 = 12.447 lei, camera 2 = 8.074 lei, hol nr. 1 = 1.364 lei, total 21.867 lei şi sobă teracotă = 450 lei. Total valoare 22.317 lei. Urmând să primească sultă de la lotul nr. 2 atribuit pârâtului suma de 6.896 lei.

Bunurile mobile individualizate în raportul de expertiză bunuri mobile întocmit de expert E. G, în valoare totală de 5.242 lei: un D. pentru fabricat ţuica de 60 l, un teasc pentru struguri, un zdrobitor pentru struguri, un aragaz cu trei ochiuri, două covoare cu dimensiunile 3/2,5 si 3,5/2,5 ml, un compresor pentru vopsitorie, un aparat de sudura autogen cu trei tuburi de oxigen, trei butoaie din lemn, o putină.

Total valoare lot nr. 1: 52.722,58 lei.

Primeşte sultă de la lotul nr. 2 atribuit pârâtului suma de 13.756,5 lei.

Lotul nr. 2 se atribuie în proprietate pârâtului E. H. şi se compune din următoarele bunuri: terenuri în suprafaţă de 1090,5 m.p. în valoare de 21.973,58 lei, respectiv: - 371 m.p. curţi construcţii teren intravilan în titlul de proprietate 6773/61/14.02.1995 situat pe raza mun. S, T.38, P.4 în valoare de 7475,65 lei cu vecinătăţile: N - Ş. C şi M. G., E - str. (...) şi M. G., S - B. E., V - A5 (E. H.); - 719,50 m.p. teren arabil intravilan în titlul de proprietate 6773/61/14.02.1995 situat pe raza mun. S, T.38, P.5 în valoare de 14497,93 lei cu vecinătăţile: N - Ş. C, E - cc4, (E. H.), S-B. E., V - vh (M. G.) ; construcţiile respectiv: camera 3 = 14.399 lei, camera 4 = 8.045 lei, hol nr. 2 = 2.384 lei, total 24.828 lei, anexă cu 2 camere = 9.021 lei, magazie din scândură = 1.162 lei, pătul = 312 lei, D. porci = 786 lei. Total valoare construcţii - 36.109 lei şi îmbunătăţirile aduse acestor construcţii în cuantum de 22.153 lei.

Total valoare lot nr. 2 = 80.235,58 lei.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 13.756,5 lei cu titlu de sultă.

A fost obligată, în solidar, reclamanta şi pârâtul la plata către intervenientul în interes propriu a sumei de 23.058 lei.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că J u d e c ă t o r i a S l a t i n a a fost sesizată cu acţiune de partaj bunuri comune promovată de reclamanta M. G. în contradictoriu cu pârâtul E. H..

S-a reţinut că în privinţa bunurilor comune ce fac obiectul partajării nu există obiecţiuni formulate de vreuna dintre părţi după cum nu există obiecţiuni în privinţa cotei comune.

Singurul aspect contestat prin motivele de apel îl constituie modalitatea de partajare pentru care a optat prima instanţă şi anume atribuirea în natură a tuturor bunurilor reclamantei şi atribuirea unei sume egală cu cota parte ce i-ar fi revenit din bunuri pârâtului.

Faţă de considerentele primei instanţe se reţine că aceasta a avut în vedere pentru atribuirea bunurilor în modalitatea aleasă propunerile de lotizare făcute de experţi, faptul că nici una nu a fost însuşită de părţi, iar partajarea în natură nu este posibilă.

Unul din criteriul avut în vedere a fost acela potrivit căruia pârâtul a trecut la viaţa monahală iar în aceste condiţii a renunţat la exercitarea posesiei asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

În raport de cele puse în discuţia instanţei de apel prin calea de atac promovată şi văzând şi dispoziţiile art. 741 Cod civil art. 6739 67310 Cod procedură civilă s-a arătat că atât normele de drept substanţial cât şi normele de drept procesual consacră regula partajului în natură, această regulă se impune a fi respectată în virtutea efectului declarativ al partajului dar şi a echităţii care trebuie să guverneze împărţirea unor bunuri aflate în proprietate codevălmaşă.

Din textele anterior enunţate s-a reţinut că se disting mai multe criterii pe care instanţa le poate avea în vedere la împărţirea bunurilor comune respectiv: fiecare parte trebuie să beneficieze pe cât este posibil de aceeaşi cantitate de bunuri mobile şi imobile pentru că numai în această măsură partajul este echitabil, iar pe de altă parte trebuie respectate drepturile fiecărui copărtaş respectiv calitatea lui de proprietar consacrată cu efect retroactiv prin hotărârea de partaj cu caracter declarativ.

În consecinţă s-a precizat că argumentul primei instanţe potrivit căreia bunurile nu sunt susceptibil de a fi partajabile în natură vine în contradicţie cu variantele de lotizare alcătuite de experţii agricoli şi construcţii, unde sunt materializate trei variante de lotizare ale terenului şi construcţiilor cu posibilitate de partajare în natură.

Faptul că împărţirea bunului imobil de locuit presupune unele inconveniente pentru reclamantă şi chiar efectuarea unor construcţii sau a unor îmbunătăţiri necesare unei utilizări confortabile a construcţiilor atribuite în loturi s-a arătat că nu este de natură a forma convingerea că bunul nu poate fi uşor partajabil în natură.

Imposibilitatea partajării în natură a unei singure construcţii poate fi spre exemplu reţinută în măsura în care unităţile noi de locuit nu ar fi în realitate apte de locuit sau ar implica modificări de structură funcţională, arhitectonică sau de rezistenţă a casei şi care ar fi deosebit de costisitoare, ori pentru care nu s-ar obţine autorizaţie de construcţie.

Din contră, modul în care este realizată construcţia şi numărul de încăperi fac pe deplin posibilă împărţirea camerelor aşa încât să ofere ambelor părţi posibilitatea de a locui şi folosi separat camere din construcţie, chiar dacă o atare împărţire presupune construcţia unor utilităţi cum ar fi: baie, bucătărie.

Atâta vreme cât ambele părţi au solicitat partajarea în natură s-a precizat că şi în jurisprudenţă s-a apreciat că este inadmisibil să se recurgă la o altă modalitate de împărţeală şi cu atât mai mult cu cât nu există o imposibilitate fizică sau economică, respectiv o îmbucătăţire peste măsură a bunului care sa se opună unei atare partajări.

S-a arătat şi că varianta atribuirii părţilor numai a unor sume de bani în contul bunurilor ce le-ar reveni este prevăzută ca ultimă şi extremă modalitate de partajare exclusiv în situaţia în care părţile nu cer atribuirea bunului sau deşi au cerut atribuirea provizorie în natură a bunului nu s-au plătit sumele cuvenite celorlalţi proprietari – art. 67311 Cod procedură civilă.

Ori, faţă de actele şi lucrările dosarului rezultă fără dubiu că ambele părţi au solicitat împărţirea în natură a bunurilor comune.

S-a reţinut şi că împrejurarea că iniţial prin întâmpinare pârâtul a fost în eroare cu privire la modalitatea de transmitere a dreptului său de proprietate asupra bunurilor comune nu este un argument pentru a se ajunge la o veritabilă expropriere în interes privat în condiţiile în care pe parcursul judecăţii a revenit asupra opţiunii sale exprimată prin întâmpinare.

Criteriile individualizate de art. 6739 Cod procedură civilă nu trebuie absolutizate ele fiind enumerate cu titlu orientativ şi nu cu titlu limitativ.

S-a mai constatat şi că în mod incorect prima instanţă a reţinut că inexistenţa unui acord al părţilor cu privire la modul de partajare este un argument echitabil pentru a favoriza pe reclamantă şi a se ajunge implicit la o expropriere în interes privat a pârâtului, cu atât mai mult cu cât dezacordul dintre două persoane presupune o atitudine subiectivă ireconciliabilă a ambelor părţi.

Astfel s-a arătat că refuzul ambelor părţi de a ajunge la o înţelegere nu este susceptibil de a fundamenta favorizarea uneia dintre ele.

Acordul codevălmaşilor la formarea şi atribuirea bunurilor este doar un criteriu dintre cele indicate de art. 673 care poate fi folosit sau nu împreună cu restul celorlalte criterii.

De asemenea, criteriul ocupaţiei sau domiciliului părţilor ca şi criteriul anterior al acordului nu trebuie absolutizat aşa încât să poată genera o împărţeală inechitabilă sau o derogare de la principiul partajului în natură.

S-a arătat că împărtăşirea de către pârât a principiilor vieţii monahale nu l-a împiedicat până în prezent să exercite posesia prin intermediul fiului său respectiv intervenientul şi tot prin intermediul acestuia să se ocupe implicit de administrarea bunurilor.

Modul în care pârâtul înţelege să-şi concilieze viaţa privată cu viaţa monahală este o opţiune personală s-a precizat că nu poate constitui un criteriu care să justifice negarea efectului declarativ al partajului respectiv a faptului că prin intermediul partajului părţilor li se consacră cu caracter retroactiv un drept de proprietate, principiu reglementat prin dispoziţiile art.786 Cod civil ce se aplica prin asemănare.

Cu argumente similare s-a arătat că poate fi reţinut un criteriu pentru partajarea bunurilor şi intenţia pârâtului de a înstrăina bunurile ce îi sunt atribuite în lot intervenientului, cu atât mai mult cu cât acest criteriu ar fi de natură să respecte regula partajului în natură şi în condiţiile în care atât doctrina cât şi jurisprudenţa au conturat numeroase alte criterii avute în vedere la partajul bunurilor altele decât cele cuprinse în dispoziţiile art. 6739 Cod procedură civilă.

Faţă de aspectele mai sus reţinute s-a constat că în mod greşit prima instanţă a procedat la atribuirea tuturor bunurilor comune în lotul reclamantei şi a unei sume corespunzătoare cotei părţi ce i-ar fi revenit pârâtului, în lotul acestuia.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept anterior expuse precum şi dispoziţiile art. 282 - 296 Cod procedură civilă s-a constată că apelul este fondat sentinţa primei instanţe urmând să fie schimbată în parte în privinţa lotizării aşa încât aceasta să respecte atât principiul atribuirii în natură dar şi al efectului declarativ al partajului.

S-a reţinut că valoarea totală a masei partajabile se ridică la suma de 132.958,16 lei şi este compusă din valoarea construcţiilor bunuri comune în sumă de 58.426 lei şi a îmbunătăţirilor aduse acestor construcţii de intervenient, îmbunătăţiri care sporesc valoarea bunurilor comune , respectiv a întregii mase partajabile şi care profită implicit ambilor codevălmaşi şi care se ridică la suma de 22.153 lei.

Tot în masa partajabilă s-a precizat că se includ plantaţiile de E. de vie şi pomi fructiferi precum şi terenurile pe care acestea sunt cultivate, bunuri care se ridică la suma totală de 47.137,16 lei, precum şi bunurile mobile în valoare de 5.242 lei (fila 142 dosar fond).

Prin urmare s-a arătat că fiecărei părţi îi revine o cotă valorică de câte 66.479,08 lei.

S- constat că intervenientul are un drept de creanţă împotriva reclamantei şi a pârâtului în cuantum de 22153 lei constând în îmbunătăţiri aduse imobilului bun comun şi 907 lei constând în cheltuieli de înmormântare, în total o creanţă de 23.058 lei.

S-au atribuit loturile potrivit celor precizate în dispozitivul deciziei, mai sus prezentat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs intimata reclamantă in termen şi motivat

În motivarea recursului reclamanta a arătat că prin întâmpinarea depusă de pârât în faţa primei instanţe acesta a arătat că nu se mai află în posesia bunurilor şi nici nu mai solicită ca bunurile să-i fie atribuite în natură, deoarece acesta a intrat în viata monahală şi nu mai poate deţine nici un bun în proprietate. Mai mult pârâtul a invocat şi în cuprinsul motivelor de apel faptul că acesta, odată cu trecerea la viaţa monahală, nu mai poate poseda bunuri conform Regulamentului pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară, art. 41 din acest Regulament prevăzând că „nu este îngăduit nici unui N. să posede bunuri personale ca: maşini, case, apartamente, garsoniere, terenuri şi altele”. S-a precizat şi că pârâtul arată în cuprinsul motivelor de apel că doreşte să lase casa sa intervenientului, persoana care se afla în relaţii de duşmănie cu reclamanta.

Recurenta a mai precizat că de la despărţirea în fapt a soţilor, intervenientul i-a interzis accesul in imobil, aceasta fiind nevoită să locuiască pe la diferite persoane cu chirie sau ca tolerată.

Prin motivele de recurs se argumentează de către reclamantă că s-a făcut de către instanţa de apel o greşită aplicare a legii în sensul că în mod greşit a reţinut incidenta dispoziţiilor art. 67310 ce în cauza de faţă nu îşi găseşte aplicarea.

Făcându-se referire la cele statuate de practică şi doctrină în domeniu, s-a arătat că în determinarea copartajantului cel mai îndreptăţit să primească anumit bun în natură, trebuie să se ţină seama de interesele fiecărui soţ precum şi de toate împrejurările cauzei relevante sub acest aspect, in primul rând, o eventuală disproporţie a cotelor ce revin fiecăruia, natura bunului, posibilităţile de valorificare a bunului din punct de vedere economic, ori în speţă, bunul nu este util uneia dintre părţi, fiind in mod imperios necesar celeilalte.

S-a arătat şi că instanţa de fond în mod corect a apreciat că reclamanta se află în imposibilitate de a-şi procura o altă locuinţă, în timp ce pârâtul deţine o locuinţă pe care o foloseşte prin natura ocupaţiei actuale.

În acest context instanţa de apel a procedat la soluţionarea cauzei, dând dovadă de lipsa de obiectivitate şi imparţialitate, acţionând pentru favorizarea pârâtului, căruia i-a atribuit cea mai mare parte din imobil, in condiţiile in care acesta nu justifică un interes real, fiind şi în imposibilitate de a folosi efectiv acest imobil.

Într-un alt motiv de recurs s-a arătat că instanţa de apel a procedat la mărirea cuantumului despăgubirilor cuvenite intervenientului, în condiţiile în care acesta nu a declarat apel, încălcând principiul autorităţii de lucru judecat şi principiul disponibilităţii în ceea ce îl priveşte pe intervenient.

Astfel, instanţa de apel a procedat la majorarea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin intervenientului, luând în calcul contravaloarea bunului - atelier mecanic - bun ce nu a fost menţionat în încheierea de admitere în principiu din 28.06.2007.

În consecinţă s-a solicitat să se admită recursul cu consecinţa modificării deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâtului şi să se menţină ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de prima instanţă.

În drept, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C.proc.civ

La data de 10.09.2008 intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă argumentând că orice instanţă, chemată să decidă asupra împărţelii unor bunuri comune este obligată să ţină cont de anumite principii de drept consacrate în legislaţie.

Astfel, în primul rând, instanţa învestită cu o cerere de partaj bunuri comune trebuie să respecte principiul echităţii, adică, să asigure fiecărui individ în parte şi tuturor împreună satisfacerea drepturilor şi intereselor legitime ale acestora. Or, drepturile si interesele persoanelor implicate într-un proces de partaj sunt, în principiu, respectate, atunci când se atribuie fiecărei părţi, în primul rând bunuri în natură.

La rândul lor bunurile atribuite trebuie să fie, pe cât posibil, de aceeaşi cantitate.

Mai mult decât atât, în virtutea efectului declarativ al partajului, instanţa este ţinută, ca prin formarea, compunerea si atribuirea loturilor să asigure, pe cât posibil, egalitatea codevalmasilor.

Aceste principii şi norme de drept au fost respectate întocmai de instanţa de apel, îndreptând astfel gravele erori în interpretarea şi aplicarea legii făcute de către instanţa de fond.

S-a precizat şi că este adevărat că un N. nu mai are dreptul să stăpânească bunuri materiale. Dar nu i se poate nega potrivit dreptului civil viitorului N. dreptul de a dispune liber (in sensul de a face ultime acte de dispoziţie) de bunurile pe care acesta le-a deţinut sau încă le mai deţine în proprietate. Intenţia intimatului de a păşi în viaţa monahală nu poate sa justifice lipsirea partajului de efectul sau declarativ.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 67310 cod procedură civilă în cauză s-a arătat că instanţa de apel a dorit să nuanţeze reţinând acest articol situaţia în care proprietarii codevalmaşi se aflau, situaţie ce privea mai ales intenţia ambelor părţi de a li se atribui parte legală din bunurile comune supuse împărţelii.

S-a mai arătat că prin împărţirea bunurilor comune potrivit variantelor de lotizare 2, respectiv 1 propuse de expertul construcţii, respectiv expertul agricol, instanţa nu a modificat în nici un fel dreptul de proprietate al vreunei părţi ci doar, a dat curs, în mod firesc, efectului declarativ al partajului şi le-a fost recunoscut pârtilor, cu efect retroactiv, dreptul de proprietate asupra părţilor legale din bunurile comune, cu respectarea tuturor normelor substanţiale şi procedurale în materie, dar şi a principiilor care fundamentează şi ocrotesc realizarea rolului şi efectelor partajului.

Privitor la criteriile ce trebuie reţinute la impartirea imobilelor s-a subliniat că nu este relevant nici un aspect ce tine de cauza anterioară de divorţ existentă între părţile prezentei cererii de partaj.

S-a arătat că nu este relevantă nici imposibilitatea procurării unei locuinţe de către recurentă întrucât în urma acestei partajări recurenta a primit doua camere şi un hol, însă trebuie ţinut cont şi de faptul că recurenta a părăsit domiciliul conjugal o foarte lungă perioada de timp, demonstrând, în acest fel, că nu există o imposibilitate de a-şi procura o altă locuinţă.

Astfel s-a arătat că la împărţirea imobilului, cât şi la împărţirea întregii mase partajabile, instanţa a ţinut cont de toate criteriile legale aplicabile în materia formării şi atribuirii loturilor. Imobilul a fost partajat in natura, acest lucru fiind permis de împrejurări potrivit expertizei construcţii, iar formarea loturilor s-a făcut cu respectarea întocmai a principiului egalităţii. Din imobilul în litigiu, ambele părţi au primit in proprietate câte două camere şi câte un hol.

Nu interesează imposibilitatea folosirii efective a părţii de imobil căzute în lotul intimatului, atâta timp cât, prin nici o dispoziţie contrară nu se poate îngrădi dreptul de dispoziţie al acestuia cu privire la bunurile deţinute în proprietate.

S-a precizat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 6 cod proc. civ. deoarece, instanţa de apel a hotărât doar în limitele cererii deduse judecăţii. Apelantul intimat a solicitat omologarea rapoartelor de expertiză conform variantei nr. I propuse de expertul agricol E. G. şi variantei nr. II propusă de expertul in specialitatea construcţii, P. H.. Or, cuantumul mărit al despăgubirilor cuvenite intervenientului este o consecinţă directă a ceea ce s-a solicitat. Astfel, prin omologarea rapoartelor de expertiză în variantele solicitate, instanţa de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita) si nici ceea ce nu s-a cerut (extra petita) ci a dispus asupra împărţelii în conformitate cu calculele efectuate de expert. Astfel că, efectul măririi cuantumului despăgubirilor nu este o consecinţă a nerespectării de către instanţa de apel a principiului disponibilităţii ci o consecinţă directă a omologării rapoartelor de expertiză în variantele cerute de pârât.

O altă consecinţă a omologării rapoartelor de expertiză amintite este obligarea la sultă a pârâtului-intimat către reclamanta-recurentă în cuantum de 13.756,5 lei.

Referitor la principiul autorităţii lucrului judecat s-a arătat că acest principiu nu poate fi invocat sau mai bine zis aceasta excepţie nu poate fi ridicată atâta timp cât intervenientul nu a făcut apel împotriva hotărârii date de instanţa de fond.

Cu privire la imobil - atelier mecanic – s-a arătat că acesta este inclus în masa partajabilă şi este şi menţionat în încheierea de admitere în principiu din data de 28,06.2007, identificat fiind prin sintagma „o anexa cu doua camere şi beci". Anexa cu două camere se referă la garaj şi la atelierul mecanic.

Recursul este fondat şi urmează a fi admis însă numai în ceea ce priveşte unele dintre criticile formulate prin acestea:

Sintetizând se constată că prezentul recurs, prin argumentele sale, se axează pe două mari coordonate ce constituie şi motive de recurs prin raportare la dispoziţiile art. 304 cod procedură civilă, respectiv: modalitatea de atribuire a bunurilor supuse partajului cu accent pe casa de locuit ce face parte din masa partajabilă, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă şi dreptul de creanţă al intervenientului pus în discuţie prin perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 6 cod procedură civilă.

Referitor la primul motiv de recurs ce pune în discuţie modalitatea de atribuire a bunurilor supuse partajului se constată că acesta este nefondat, deoarece instanţa de apel a făcut o legală şi justă aplicare a normelor de drept substanţial şi procedural ce guvernează materia formării loturilor în cadrul partajului judiciar.

Se are în vedere în acest sens cu prioritate faptul că art. 6735 alin. 2 cod procedură civilă statuează în mod imperativ şi la nivel de principiu că „instanţa va face împărţeala în natură” precum şi dispoziţiile art. 741 cod civil, care statuează că la formarea si compunerea loturilor, trebuie să se dea în fiecare lot, pe cât se poate, aceeaşi cantitate de mobile de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi natură şi valoare.

În cauză, aşa cum rezultă din expertizele întocmite, nu există o imposibilitate obiectivă ca bunurile supuse partajului să fie împărţite în natură, astfel că varianta de lotizare la care s-a oprit instanţa de apel satisface pe deplin exigenţele dispoziţiilor legale mai sus amintite.

De altfel, se constată că argumentele aduse de reclamantă pentru a i se atribui in totalitate bunurile supuse partajului se întemeiază aproape în mod exclusiv pe opţiunea pârâtului de a îmbrăţişa viaţa monahală, ori dacă s-ar considera întemeiate aceste argumente, în contradicţie cu dispoziţiile legale mai sus citate, s-ar crea o discriminare a pârâtului după ocupaţia aleasă de acesta, ipoteză care nu poate fi acceptată.

Este însă întemeiat cel de-al doilea motiv de recurs cu privire la modul de soluţionare al cererii de intervenţie formulată în cauză de către instanţa de apel.

Astfel se reţine că dreptul de creanţă al intervenientului în nume propriu constând în îmbunătăţiri la imobilele supuse partajului şi cheltuieli de înmormântare suportate de acesta pentru fiica reclamantei şi a pârâtului a fost stabilit de prima instanţă la suma de 6.762 lei (5.855 lei îmbunătăţiri şi 907 lei cheltuieli de înmormântare).

În condiţiile în care intervenientul nu a formulat apel, singurul care a formulat apel în cauză fiind pârâtul însă cu privire la modalitatea de atribuire a bunurilor, instanţa de apel nu putea majora dreptul intervenientului în defavoarea reclamantei, deoarece astfel s-au încălcat limitele caracterului devolutiv al apelului statuate prin dispoziţiile art. 295 cod procedură civilă care obligă instanţa de apel să se pronunţe în limitele cererii de apel.

Tot referitor la soluţionarea cererii de intervenţie instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că dreptul de creanţă al intervenientului nu este similar dreptului foştilor soţi asupra bunurilor comune, astfel intervenientul este în drept a-şi recupera contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate la imobilele bun comun ale foştilor soţi numai de la soţul căruia îi cad în lot bunurile la care acesta a efectuat îmbunătăţirile, deoarece doar dreptul acestuia se consolidează exclusiv şi retroactiv asupra bunurilor dobândite în lot, urmând ca pe viitor tot exclusiv să beneficieze şi de îmbunătăţirile făcute de intervenient.

În aceste condiţii nu există nici o justificare ca soţul căruia nu i s-a atribuit în lot bunuri la care s-au efectuat îmbunătăţiri să fie obligat a le suporta, cu atât mai mult cu cât acestea nici nu fac parte din masa bunurilor comune şi nu pot influenţa valoric drepturile foştilor soţi.

Mai mult se constată că instanţa de apel a obligat foştii soţi în solidar la plata întregului drept de creanţă către intervenient deşi nu există nici un temei pentru această obligaţie, deoarece obligaţiile cu pluralitate de subiecţi, în dreptul civil român, sunt divizibile atât activ cât şi pasiv, numai cu titlu de excepţie obligaţia fiind solidară, dacă din lege sau din convenţia părţilor rezultă expres aceasta (art. 1041 cod civil).

Pornindu-se de la aceste coordonate şi analizându-se rapoartele de expertiză întocmite în cauză se constată că toate îmbunătăţirile realizate de intervenient privesc bunuri atribuite în lotul pârâtului, în consecinţă, acesta din urmă fiind ţinut a-l despăgubi pe pârât pentru îmbunătăţirile realizate.

Intervenientul este astfel în drept a recupera de la reclamantă numai cota de ½ din cheltuielile de înmormântare efectuate de acesta pentru fiica foştilor soţi.

În consecinţă, văzându-se şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 – 4 cod procedură civilă cu referire la art. 304 pct. 6 şi 9 cod procedură civilă urmează a se admite recursul declarat de reclamantă modificându-se în parte decizia, în sensul că, sulta datorată de pârât reclamantei este în cuantum de 2680 lei.

Reducerea sultei datorată de pârât reclamantei este o consecinţă firească a soluţionării cererii de intervenţie în modul mai sus arătat, deoarece o importantă parte din sultă era reprezentată de contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate de intervenient, incluse în mod artificial în masa de partaj şi influenţând drepturile valorice ale părţilor.

Or, nu există nici o justificare, aşa cum s-a explicat mai sus, pentru ca stingerea obligaţiei dintre lotul pârâtului şi intervenient să se producă în mod indirect prin intermediul lotului reclamantei, care primind sultă de la pârât în raport şi cu îmbunătăţirile efectuate de intervenient să fie apoi obligată să plătească această sumă intervenientului.

Va fi obligat pârâtul direct către intervenient la 22.606,5 lei, reprezentând îmbunătăţiri realizate de intervenient la bunurile atribuite şi cotă de 1/2 din cheltuielile de înmormântare pentru fiica reclamantei şi pârâtului.

Va fi obligată reclamanta către intervenient la 453,5 lei reprezentând cotă de 1/2 din cheltuielile de înmormântare pentru fiica reclamantei şi pârâtului.

Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei.

Va fi obligat pârâtul intimat la cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă reprezentând onorariu apărător şi taxă judiciară de timbru în recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 274 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamanta M. G., împotriva deciziei civile nr. 187 din 11 iunie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l O l t – Secţia Civilă în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul pârât E. H. şi intimatul intervenient E. E. G.

Modifică în parte decizia, în sensul că, sulta datorată de pârât reclamantei este în cuantum de 2680 lei.

Obligă pârâtul către intervenient la 22.606,5 lei, reprezentând îmbunătăţiri realizate de intervenient la bunurile atribuite şi cotă de 1/2 din cheltuielile de înmormântare pentru fiica reclamantei şi pârâtului.

Obligă reclamanta către intervenient la 453,5 lei reprezentând cotă de 1/2 din cheltuielile de înmormântare pentru fiica reclamantei şi pârâtului.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei.

Obligă pârâtul intimat la 410 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 24 T. 2008.

 

Preşedinte,

N. E. Judecător,

H. E. Judecător,

U. S.

Grefier,

T. D.

 

Red. jud. G.V.

j.f. M. B.

j.a. D. M. L. E., A. M. Ţ.

4 ex./24.10.2008