Interdicţia de vânzare între soţi în materie comercială. SRL.

Contract de cesiune de părţi sociale încheiat între soţi. Sancţiunea aplicabilă contractului în raport de dispoziţiile art.1 Cod comercial  şi ale art.1307 Cod civil. Imprescriptibilitatea dreptului la acţiune

 Interdicţia de vânzare între soţi prevăzută expres în art.1307 Cod civil este deopotrivă aplicabilă şi contractului de vânzare-cumpărare comercială (art.1 Cod comercial) interdicţia vânzării comerciale între soţi fiind, de asemenea, menită să apere principiul revocabilităţii donaţiilor între soţi şi, totodată, să ocrotească pe moştenitorii şi creditorii soţului vânzător împotriva unor acte frauduloase ale terţilor.

Cum sancţiunea vânzării între soţi este nulitatea absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil conform art.2 din Decretul nr.167/1958.

 

(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.1367 din 8 aprilie 2008)        

 

            Prin acţiunea înregistrată sub nr.1080/114/2007 la data de 2 februarie 2007, pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta Z.C. a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care să se dispună anularea actului adiţional autentificat sub nr.894/13 mai 1997, în contradictoriu cu pârâta SC G.C.94.

            Tribunalul Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa comercială nr.593 din 20 martie 2007, a admis excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune invocată de pârâta SC G.C.94 şi a respins acţiunea formulată de reclamanta Z.C., obligând pe aceasta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată.

            Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

            Prin actul adiţional autentificat sub nr.894 la data de 13 mai 1997 la Biroul Notarial individual L.S., la Statutul Societăţii Comerciale G.C.94, asociatul unic şi administratorul GH.GH. al societăţii a aprobat intrarea în societate a numitei Gheorghe Aurica. Asociaţii de comun acord au aprobat retragerea din societate a numitului GH.GH., care a cesionat partea sa de capital în valoare de 200.000 lei numitei GH.A. şi nu mai are nicio pretenţie faţă de societate şi nici societatea faţă de acesta. Potrivit actului adiţional sus amintit, asociatul unic şi administratorul SC G.C.94 este GH.A.

            Prin sentinţa nr.4955 din 13 iunie 1997, pronunţată în dosarul nr.6100/1997 al Judecătoriei Buzău s-a dispus înregistrarea menţiunilor în Registrul Comerţului Buzău conform prevederilor actului autentificat sub nr.894/1997 la statutul societăţii autentificat sub nr.11579/1994 şi actele adiţionale nr.10193/1995 şi nr.4636/1996 al SC G.C.94, dispunându-se totodată şi înregistrarea acestei sentinţe la Registrul Comerţului Buzău, la D.G.F.P. a Municipiului B. şi publicarea la Monitorul Oficial.

            Reclamanta Z.C. a solicitat prin acţiunea dedusă judecăţii, în calitate de moştenitor rezervatar al defunctului GH.GH. anularea actului adiţional, prin care fratele său şi-a pierdut calitatea de asociat unic şi administrator al SC G.C.94, prin cesionarea părţii sale de capital, soţiei sale GH.A. şi retragerea sa din societate.

            Pentru protejarea terţilor, legea cere înscrierea cesiunii, în registrul comerţului (art.203 alin.1 şi 2 din Legea nr.31/1990).

            Cesiunea de părţi sociale produce efectele faţă de terţi numai din momentul înscrierii în Registrul Comerţului. 

            Actul adiţional nr.894 autentificat la data de 13 mai 1997 a fost înregistrat în Registrul Comerţului şi a fost publicat în Monitorul Oficial, conform sentinţei nr.4955 din 13 iunie 1997, devenind astfel opozabil terţilor care aveau posibilitatea să ceară anularea lui în termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de dispoziţiile art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

            Având în vedere că actul adiţional al cărui anulare se solicită a început să producă efecte în anul 1997, iar acţiunea dedusă judecăţii a fost formulată la data de 2 februarie 2007, instanţa a constatat că dreptul la acţiune al reclamantei s-a stins prin prescripţie şi a admis excepţia invocată de pârâta SC G.C.94 privind prescrierea dreptului la acţiune, respingând acţiunea reclamantei Z.C. ca fiind tardiv formulată.

            Curtea de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin decizia nr.126 din 18 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Z.C. împotriva sentinţei nr.593 din 20 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SC G.C.94.

            Curtea a reţinut că prin actul adiţional a cărui anulare se cere de apelanta reclamantă, asociatul unic al SC G.C.94, GH.GH. a cesionat părţile sociale numitei GH.A., acesta fiind menţionat în Registrul Comerţului şi publicat în Monitorul Oficial conform sentinţei civile nr.4955 din 13 iunie 1997 pronunţată de Judecătoria Buzău.

            În cauză sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, înfiinţarea sau modificarea actelor constitutive, cesionarea părţilor sociale putând fi valabil făcută chiar dacă părţile au calitatea de soţi.

            Prin recursul declarat în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, reclamanta a susţinut că decizia nr.126/18 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr.1080/114/2007 şi sentinţa comercială nr.593/20 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr.1080/114/2007 sunt nelegale şi netemeinice, întrucât instanţa de apel s-a limitat în a arăta că „în cauză sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, înfiinţarea sau modificarea actelor constitutive, cesionarea părţilor sociale putând a fi valabil făcută chiar dacă părţile au calitatea de soţi.

            În speţă nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art.1307 Cod civil care interzic în general vânzarea între soţi”.

            Recursul este fondat.

            Înalta Curte verificând susţinerile reclamantei constată criticile formulate ca fiind întemeiate.

            Dispoziţiile art.1307 Cod civil interzic în general vânzarea între soţi. Dacă vânzarea între soţi ar fi valabilă, s-ar putea ocoli această dispoziţie imperativă a legii prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare simulate. Scopul interdicţiei este de a împiedica ca soţii să realizeze sub aparenţa unor vânzări simulate donaţii irevocabile.

            Prin această interdicţie se apără şi interesele moştenitorilor (rezervatari sau care beneficiază de raportul donaţiilor). Dacă vânzarea între soţi nu ar fi interzisă, prin vânzări simulate unul dintre soţi ar putea face celuilalt liberalităţi care să exceadă cotitatea disponibilă sau care să fie sustrase raportului donaţiilor (fără îndeplinirea condiţiilor scutirii de raport).

            Nerespectarea interdicţiei cu privire la vânzarea între soţi, duce la nulitatea absolută a contractului, anularea putând fi cerută de oricare dintre soţi, de moştenitorii ocrotiţi sau de creditori, fără a fi obligaţi să dovedească fraudarea drepturilor.

            Interdicţia de vânzare între soţi prevăzută expres în art.1307 Codul civil este deopotrivă aplicabilă şi contractului de vânzare-cumpărare comercială (art.1 Cod comercial), „interdicţia vânzării comerciale între soţi fiind, de asemenea, menită să apere principiul revocabilităţii donaţiilor între soţi şi, totodată, să ocrotească pe moştenitorii şi creditorii soţului vânzător împotriva unor acte frauduloase ale soţilor”.

            Art.1 din Codul comercial prevede: „În comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil”.

            Instanţa de apel în mod greşit a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale Legii nr.31/1990, fără a indica expres temeiul textului prin care este admisă înstrăinarea părţilor sociale între soţi şi fără a observa că prezenta lege se completează cu dispoziţiile Codului comercial şi respectiv ale Codului civil.

            Aşadar, în cauză sunt incidente dispoziţiile art.1307 Cod civil.

            În concluzie, sancţiunea vânzării între soţi este nulitatea absolută, iar în aceste condiţii dreptul la acţiune este imprescriptibil conform art.2 din Decretul nr.167/1958.

            Raportat acestor considerente, Înalta Curte admite recursul declarat de reclamanta Z.C. împotriva deciziei nr.126 din 18 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ, casează decizia recurată şi sentinţa nr.593 din 20 martie 2007 a Tribunalului Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi trimite cauza Tribunalului Buzău pentru soluţionarea pe fond a cererii, în drept fiind aplicabile dispoziţiile art.312(5) Cod procedură civilă coroborat cu prevederile art.313 Cod procedură civilă.