Imobil dobandit anterior casatoriei in baza Dl. 61/1990. Rate platite de ambii soti atat inainte de casatorie cat si dupa. Autoturisme folosite exclusiv de unul dintre soti. Consecinte.

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A

SECŢIA PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 73/2009 Şedinţa publică de la 29 Iunie 2009

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de reclamanta D. T. împotriva deciziei civile nr. 86/A din 12 martie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u - Secţia civilă.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns: - av. J. E. pentru intimatul pârât - E. J. E. şi recurent reclamant - D. T. personal şi asistată de av. S. J..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care av. S. depune la dosar taxa de timbru judiciar în valoare de 2053 lei şi timbru judiciar de 10 lei, delegaţie şi nota privind cheltuielile de judecată în recurs. Av. E. depune pentru intimat chitanţa reprezentând onorariul avocaţial.

Faţă de împrejurarea că părţile nu mai au alte cereri instanţa în baza art. 150 C.p.c. declară închisă etapa dezbaterilor şi acordă cuvântul asupra recursului.

Av. S. solicită admiterea recursului aşa cum a fost motivat în scris şi modificarea în parte a deciziei atacate privind cota de proprietate de ½ din apartamentul situat în Sibiu, (...) (...), cu cheltuieli de judecată.

Arată că recurenta avea asupra apartamentului un drept de proprietate şi nu de creanţă şi trebuie aplicat art. 31 lit. f din Codul Familiei. Arată că în anul 1999 cei doi au cumpărat un apartament cu plata în rate iar ratele au fost achitate din veniturile comune. Trebuie observat că apartamentul a fost înscris în cartea funciară în timpul căsătoriei. Este inechitabil ca intimatul să rămână cu un apartament de 70.000 euro iar recurenta cu un drept de creanţă . Solicită să se reevalueze probaţiunea şi să se dea interpretarea corectă probelor de la dosar.

Av. E. solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată. Arată că apartamentul a fost dobândit de către intimat iar contribuţia recurentei este un drept de creaţă corespunzător sumelor cu care a contribuit.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2831/2008 pronunţată de J u d e c ă t o r i a S i b i u în dosar nr(...) a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta D. T. împotriva pârâtului Bancea J. E. şi cererea reconvenţională formulată de reclamantul reconvenţional Bancea J. E. împotriva pârâtei reconvenţionale D. T. şi în consecinţă:

S-a constatat că părţile au dobândit în cote egale de contribuţie următoarele bunuri:

- autoturism marca Opel L. cu nr. de înmatriculare (...) în valoare de 5950 lei

- autoturism marca E. 1310 cu nr. de înmatriculare (...) în valoare de 4000 lei.

S-a dispus sistarea stării de coproprietate prin partajarea în natură a bunurilor mobile sens în care s-a atribuit autoturismul Opel L. cu nr. de înmatriculare (...) reclamantei şi Autoturismul E. cu nr. de înmatriculare (...) pârâtului.

Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului suma de 2487,5 lei cu titlu de sultă.

S-a constatat dreptul de creanţă al reclamantei constând în cota de 1/2 părţi din avansul şi ratele achitate pentru apartamentul situat în Municipiul Sibiu, str. (...) (...), .5, .6, în valoare actualizată totală de 1282,12 lei.

Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 641,06 lei cu titlu de pretenţii.

Alte cereri ale părţilor au fost respinse.

Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că s-a desfăcut căsătoria părţilor încheiată la data de 26.08.2000 prin sentinţa civilă nr.5690/11.12.2006 a J u d e c ă t o r i e i S i b i u, irevocabilă din data de 12.02.2007.

S-a considerat că natura de bun propriu sau bun comun a imobilului cumpărat cu plata preţului în rate de unul din soţi se stabileşte în funcţie de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, care în speţă se situează în afara căsătoriei, respectiv la 31.01.2000.

Contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat în temeiul Legii 61/1990. Potrivit dispoziţiilor acestei legi art. 5 al.2, locuinţele puteau fi vândute numai persoanelor care au avut calitatea de chiriaşi în baza unui contract de închiriere.

Reclamanta nu a avut această calitate, prin urmare, nu ar fi putut dobândi dreptul de proprietate asupra acestui imobil.

Locaţiunea a început înainte de încheierea căsătoriei, titular de contract fiind numai pârâtul, şi numai acestuia legea îi recunoaşte dreptul de a dobândi prin cumpărare imobilul închiriat, astfel că cererea de a se constata dreptul de coproprietate al reclamantei este contrară legii.

În aceste condiţii imobilul este bun propriu al pârâtului. Prin urmare, cererea reclamantei de a se constata dreptul de coproprietate asupra imobilului a fost respinsă.

Fapt necontestat este că ratele apartamentului au fost achitate în timpul căsătoriei, iar testimonial s-a dovedit contribuţia reclamantei şi la plata avansului.

Aceste aspecte dau naştere unui drept de creanţă în favoarea reclamantei în cota ce va fi stabilită ca şi cotă de contribuţie la dobândirea întregii mase de bunuri comune.

Cu privire la bunurile mobile instanţa a constatat că părţile recunosc calitatea de bunuri comune a celor două autoturisme, iar valoarea acestora nu a fost contestată.

Testimonial s-a dovedit că autoturismul marca Opel L. a fost cumpărat cu bani împrumutaţi din bancă de către reclamantă (martorul E. G). Cu privire la martorul J. E. J. instanţa a reţinut că acesta cunoaşte de la pârât faptul că din banii obţinuţi din chiria apartamentului a fost cumpărat autoturismul. Indiferent de provenienţa banilor bunul este comun în temeiul art. 30 codul familiei fiind achiziţionat în timpul căsătoriei părţilor.

Cu privire la contribuţia soţilor la dobândirea bunurilor comune instanţa a reţinut:

Din actele de la dosar şi din declaraţiile martorilor a rezultat că în timpul căsătoriei ambii soţi au avut un loc de muncă, că pârâtul a lucrat în străinătate şi sume mari de bani au investit soţii în renovarea unui imobil pe str.(...), aparţinând părinţilor reclamantei. În acest sens este relevantă declaraţia martorului J. E. J..

Deşi s-a dovedit faptul că pârâtul a lucrat în străinătate veniturile obţinute nu sunt indicate.

Cu martora N. T. s-a dovedit că pârâtul a obţinut venituri din chiria apartamentului bun propriu.

Copia cărţilor de muncă relevă faptul că reclamanta a avut venituri superioare celor obţinute de pârât. S-a dovedit însă că soţii au locuit împreună la domiciliul reclamantei, împrejurare care constituie aport al soţiei la dobândirea bunurilor comune.

Având în vedere că determinarea cotei părţi ce revine fiecărui soţ este strâns legată de contribuţia soţilor la dobândirea bunurilor comune, contribuţie care trebuie înţeleasă nu în sensul de contribuţie la dobândirea fiecărui bun în parte, ci în sensul de contribuţie a soţilor la dobândirea tuturor bunurilor comune precum şi faptul că din ansamblul probelor administrate nu rezultă că unul din soţi a contribuit în mai mare măsură, instanţa a constatat că bunurile comune au fost dobândite în cote egale de contribuţie.

În temeiul art. 6735 şi art. 728 C.civ. instanţa a dispus sistarea stării de codevălmăşie şi a efectuat partajul în natură a bunurilor mobile. Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 741 C.civ. potrivit căruia „la formarea şi compunerea părţilor, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi natură şi valoare”

În acest sens, s-a dispus sistarea stării de coproprietate prin partajarea în natură a bunurilor mobile sens în care s-a atribuit autoturismul Opel L. cu nr. de înmatriculare (...) reclamantei şi Autoturismul E. cu nr. de înmatriculare (...) pârâtului.

Pentru egalizarea loturilor instanţa a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 2487,5 lei cu titlu de sultă.

Instanţa a constatat dreptul de creanţă al reclamantei constând în cota de 1/2 părţi din avansul şi ratele achitate pentru apartamentul situat în Municipiul Sibiu, str. (...) (...), .5, .6, în valoare actualizată totală de 1.282,12 lei, potrivit expertizei contabile efectuată în cauză şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 641,06 lei cu titlu de pretenţii.

Pentru toate aceste motive de fapt şi de drept, s-a admis în parte atât acţiunea principală cât şi cea reconvenţională.

În temeiul art. 276 C.pr.civ., instanţa a compensat în totalitate cheltuieli de judecată. În acest sens s-au acordat fiecărei părţi cheltuielile de judecată aferente pretenţiilor admise în egală valoare.

Împotriva hotărârii a declarat recurs, calificat ca fiind apel, reclamanta D. T. solicitând modificarea ei în parte în sensul admiterii cererii principale şi atribuirii ambelor autoturisme pârâtului (Opel L. cu nr. de înmatriculare (...) şi E. 1310 cu nr. înmatriculare (...)), cu obligarea acestuia la plata sumei de 1.700 Euro în echivalent în lei la data plăţii, sumă ce reprezintă contravaloarea autoturismului marca Opel L.. De asemenea să se constate că a achiziţionat împreună cu pârâtul prin contribuţie egală, în cotă de 1/2 apartamentul situat în Sibiu, (...) (...), Bl.5, .A, .6, înscris în CF 46408 Sibiu nr.top 4060/1/1/1/1/1/2 prin achitarea avansului şi a ratelor şi a rezultat un drept de creanţă al său constând în cota de 1/2 părţi din valoarea imobilului. Să fie totodată obligat pârâtul la plata sumei de 35.000 Euro în echivalent în lei la data plăţii, suma ce reprezintă 1/2 părţi din contravalorii imobilului indicat mai sus, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 86/2009, T r i b u n a l u l S i b i u – secţia civilă a admis apelul declarat de reclamanta D. T. împotriva sentinţei civile nr. 2831/2008 a J u d e c ă t o r i e i S i b i u, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A dispus sistarea stării de coproprietate asupra autoturismului marca OPEL L. cu număr de înmatriculare (...) şi marca E. 1310 cu număr de înmatriculare (...), pe care le-a atribuit în natură pârâtului reclamant reconvenţional Bancea J. E..

A obligat pârâtul reclamant reconvenţional Bancea J. E. la plata către reclamanta pârâtă reconvenţional D. T. a sumei de 4.975 lei, reprezentând echivalentul valoric al cotei sale de proprietate.

Au fost menţinute în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

A fost obligat intimatul pârât la plata către apelantă a sumei de 19 lei cheltuieli de judecată în apel.

A fost respinsă cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată în apel ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut următoarele:

Apelanta-reclamantă D. T. a contribuit cu sume de bani la plata avansului şi a ratelor datorate de intimatul-pârât E. J. E. pentru apartamentul cumpărat de acesta anterior căsătoriei.

Apartamentul a fost dobândit prin contractul încheiat la 31 ianuarie 2000 între intimat şi S.C. V. S.A. Sibiu, în baza Dl.nr.61/1990 (f.5 dosar fond) în urma purtării unui proces conform hotărârilor judecătoreşti depuse în apel la f.46-52.

Deşi apelanta recunoaşte că în condiţiile în care intimatul a cumpărat acest imobil, numai el putea fi titularul dreptului de proprietate, ca bun propriu, susţine că prin plata în părţi egale a preţului, a dobândit calitatea de coproprietar cu pârâtul asupra apartamentului.

Aportul său la plata preţului nu se poate converti însă în drept de proprietate, ci dă naştere doar unui drept de creanţă, cum corect a apreciat instanţa de fond, corespunzător sumelor cu care a contribuit efectiv la achitarea obligaţiilor de plată ale intimatului.

Apelanta invocă de altfel un drept de creanţă, dar îl asimilează unui drept real de proprietate.

Chiar dacă ambele drepturi sunt drepturi patrimoniale evaluabile în bani, ele prezintă anumite particularităţi. Semnificativă în cauză este aceea că numai un drept real conferă prerogative pe care titularul dreptului le realizează direct asupra unui bun, în timp ce un drept de creanţă implică executarea unei prestaţii de către debitor.

Ori prestaţia datorată în cauză de intimat nu poate fi decât valoarea actualizată la zi cu indicele inflaţiei a sumelor de bani puse la dispoziţie de apelantă pentru plata preţului şi nu o cotă de 1/2 din valoarea actualizată de circulaţie a apartamentului, întrucât ar viza nemijlocit acest bun de care apelanta nu poate dispune în lipsa unui drept real. Prin urmare tribunalul a apreciat că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.

În ce priveşte cele două autoturisme dobândite de părţi în timpul căsătoriei, s-a procedat la o împărţeală în natură în sensul disp. art.6735 C.pr.civ. şi art.741 C.civ., atribuindu-se câte un autoturism fiecărei părţi.

În cazul concret în speţă, apelanta nu are carnet de conducere şi deci nu poate folosi un astfel de bun. După despărţirea în fapt, ambele autoturisme au rămas în posesia intimatului, care a dispus în mod exclusiv de ele, aşa cum recunoaşte în răspunsul la interogatoriul luat în apel (f.40-41).

Văzând că, potrivit art.6739 C.pr.civ., la formarea şi atribuirea loturilor se va ţine seama inclusiv de natura bunurilor, ocupaţia părţilor şi alte situaţii particulare, s-a găsit justificat motivul de apel privind reaprecierea modalităţii de partaj a acestor bunuri în sensul atribuirii celor două autoturisme în favoarea intimatului.

T. datorată de intimat nu poate fi însă calculată în varianta propusă de apelantă. Se observă în primul rând că, contractul de credit invocat de aceasta a fost încheiat de ambii soţi în calitate de coîmprumutaţi (f.9-11 dosar fond).

Faţă de valoarea creditului (7.200 RON) şi valoarea autoturismului Opel (5.950 RON = 1.700 Euro) pretins a fi achiziţionat din acest împrumut, s-a constatat că nu întregul credit a fost afectat dobândirii autoturismului.

Faptul că pârâta a achitat din bani proprii după despărţirea în fapt ratele la împrumut în perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2008 nu-i dă dreptul la majorarea sultei cu suma de 5.978,65 RON (aprox. valoarea autoturismului declarată de părţi) calculată prin expertiza contabilă efectuată în apel (f.63-74).

În primul rând, este o datorie comună, contractată în timpul căsătoriei, iar pârâtul nu-i datorează decât 1/2 din această sumă. Creditul nu priveşte doar achiziţionarea autoturismului Opel, atât timp cât nu toată suma împrumutată a servit la cumpărarea lui.

Pe de altă parte, în modalitatea solicitată de apelantă s-ar ajunge la stabilirea unei contribuţii diferenţiate la dobândirea fiecărui bun în parte. Ori cota-parte ce revine fiecărui soţ se determină raportat la contribuţia asupra întregii comunităţi de bunuri, cum corect a reţinut instanţa de fond.

Cota de 1/2 din ratele plătite de apelantă după despărţirea în fapt, putea fi pretinsă pur şi simplu ca o creanţă din datoria comună provenind din contractul de credit. T. ca o obligaţie solidară în privinţa creditorului B.R.D. (art.14 lit.d din contract) intimatul era ţinut să plătească partea sa codebitorului solidar care a plătit datoria în totalitate în temeiul art.,1052-1053 C.civ., iar nu ca o contribuţie mai mare la dobândirea autoturismului.

Reţinând că nu s-a contestat cota de contribuţie de ½ părţi stabilită asupra comunităţii de bunuri şi că părţile au fost de acord cu valoarea autoturismelor indicată de apelanta-reclamantă prin acţiune, respectiv de 5.950 RON pentru Opel şi 4.000 RON pentru E., s-a constatat că prin atribuirea ambelor autoturisme intimatului-pârât „sulta” datorată de acesta apelantei este în sumă de 4.975 lei.

Prin urmare, doar în aceste limite au fost primite ca justificate motivele de apel, drept pentru care în baza art. 296 C.pr.civ. a fost schimbată în parte sentinţa atacată în sensul sistării stării de codevălmăşie asupra celor două autoturisme prin atribuirea lor în natură pârâtului-reclamant reconvenţional, care a fost obligat să plătească reclamantei-pârâtă reconvenţional suma de 4.975 lei reprezentând echivalentul valoric al cotei sale de proprietate.

Împotriva deciziei nr. 86/2009 a T r i b u n a l u l u i S i b i u a declarat recurs în termen reclamanta D. T., solicitând modificarea deciziei atacate în sensul

- de a se constata că reclamanta a achiziţionat prin contribuţie comună şi egală cu pârâtul, în cotă de ½ apartamentul situat în Sibiu, (...) (...), . 5, . A, . 6, prin achitarea avansului şi a ratelor rezultând un drept de creanţă de ½ părţi din valoarea imobilului.

- obligării pârâtului la plata sumei de 35.000 euro în echivalent în lei la data plăţii, sumă ce reprezintă ½ din contravaloarea imobilului indicat mai sus (expertizat mai sus la 70.000 euro).

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta arată că ambele părţi au convenit să achiziţioneze apartamentul din bani comuni, ca bun comun, în perioada concubinajului, astfel încât prin plata preţului în cote egale, a avansului şi a ratelor atât înainte cât şi după căsătorie aportul ei propriu s-a transformat în drept de proprietate, în condiţiile art. 31 lit. f Codul familiei.

Se susţine totodată că dreptul de coproprietate în favoarea reclamantei s-a născut încă din anul 1999 asupra întregii mase de bunuri dobândite, motiv pentru care prin sistarea stării de codevălmăşie, sulta trebuie raportată la valoarea de circulaţie a apartamentului iar nu la valoarea actualizată a sumelor investite de reclamantă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304, 312 şi 276 Cod procedură civilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei pentru considerentele ce vor urma:

În cauză, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materie, cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind incident.

Potrivit art. 30 Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor, iar art. 31 Codul familiei determină limitativ categoriile de bunuri proprii ale fiecărui soţ.

Regimul comunităţii de bunuri nu foloseşte concubinilor, în cazul cărora bunurile dobândite devin proprietatea acestora în proporţia în care au contribuit la achiziţionarea lor, dacă a existat o convenţie în acest sens.

Întrucât, în speţă, imobilul a fost dobândit în proprietate de către pârât, anterior încheierii căsătoriei, conform DL 61/1990 a cărui aplicabilitate a fost constatată prin Decizia civilă nr. 1320/1999 a T r i b u n a l u l u i S i b i u, acesta are regimul juridic de bun propriu al pârâtului Bancea J. E..

Deoarece reclamanta nu a putut dobândi asupra imobilului un drept real, ci a devenit titulara unui simplu drept de creanţă asupra ratelor achitate atât în perioada concubinajului, cât şi pe durata căsătoriei, aportul său la plata preţului nu se poate constitui în drept de proprietate care să o îndreptăţească a solicita partajarea imobilului.

Plata a J din preţul apartamentului nu este de natură să-i confere reclamantei o cotă parte corespunzătoare din valoarea de circulaţie a imobilului, odată ce reclamanta este doar titularul unui drept de creanţă corespunzător valorii reactualizate a sumei pe care a plătit-o.

E. de aceasta este de observat că prin DL 61/1990 şi actele normative ulterioare adoptate în acelaşi scop, statul a realizat o vânzare a locuinţelor către chiriaşi la preţuri ce nu corespund valorii reale ale acestora având un evident caracter de protecţie.

Ca urmare, creşterile de valori ale acestor imobile nu pot profita titularului unui drept de creanţă aşa cum nici o eventuală depreciere a valorii lor de circulaţie nu le poate fi defavorabilă.

Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul dedus judecăţii iar în temeiul art. 276 Cod procedură civilă, va obliga recurenta la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru aceste motive,

În numele legii

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta D. T. împotriva deciziei civile nr. 86/A din 12 martie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u - Secţia civilă.

În baza disp. art. 274 C.p.c. obligă pe numita recurentă la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatului pârât Bancea J. E..

Irevocabilă

Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 Iunie 2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) U.

 

 

Grefier,

N. P. Creţa (CO)

Semn. Grefier Ş.

J. G. E.

Red. M.M. Tehnored. A.Ţ. 2 ex/29-09-2009

J. apel M. E., A. D.,

J. fond S. E.