Existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului atrage după sine şi un drept de folosinţă asupra terenului pe care acesta a fost edificat

Pe rol fiind pronunţarea asupra recursurilor declarate de reclamanta E. G.-B. domiciliată în com. T., sat N., jud.B şi de intervenienţii S. D. şi S. M., ambii domiciliaţi în com. T., jud.B, împotriva deciziei civile nr. 395 din 3 decembrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l B u z ă u, în contradictoriu cu pârâta G. O., domiciliată în com. T., sat N., jud.B.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din 11 aprilie 2008 , fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului , a amânat pronunţarea pentru azi 18 aprilie 2008, dând următoarea decizie.

C U R T E A

Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la J u d e c ă t o r i a B u z ă u sub nr. 13200/2002 reclamantul S. G a chemat în judecată pe pârâta S. O. , solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună partajarea bunurilor comune dobânite în timpul căsătoriei.

In motivarea acţiunii reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta în anul 1976 , iar prin sentinţa civilă nr.10167 din 7.11.2002 pronunţată de J u d e c ă t o r i a B u z ă u , s-a desfăcut căsătoria din vina pârâtei, căsătorie în timpul căreia au dobândit o serie de bunuri în controbuţii egale.

In combaterea acţiunii pârâta a formulat întâmpinare-cerere reconvenţională, prin care a solcitat ca reclamantul să fie obligat să aducă la partaj şi alte bunuri comune expres menţionate în cerere şi a precizat că unele din bunurile menţionate în acţiune ca bunuri comune, sunt în realitate bunurile sale.

La dosar s-a depus din partea numiţilor S. M. şi S. D., cerere de intervenţie în nume propriu prin care au solicitat să se constate că ei sunt proprietarii imobilului casă de locuit în care părţile au avut domiciliul comun şi au solicitat ca reclamantul şi pârâta să fie obligaţi să le respecte dreptul de proprietate şi posesie asupra acestui imobil.

In motivarea cererii intervenienţii au arătat că sunt părinţii reclamantului, că în anul 1977 părţle au achiziţionat un teren şi au obţinut autorizaţie pentru construirea unui imobil dar datorită unor neînţelegeri cu vânzătorii nu au mai edificat construcţia, astfel că i-au lăsat să locuiască într-un corp de clădire separat de casa proprietatea lor, că împreună cu părţile au renovat cele două clădiri aflate pe terenul proprietatea lor, ei fiind unicii proprietari ai clădirii din litigiu.

J u d e c ă t o r i a B u z ă u, prin încheierea de admitere în principiu din 26.03.2003 a admis în parte acţinea, cererea reconvenţională şi cererea de intervenţie în interes propriu, a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei în cotă de 1/2 o casă de locuit, situată în comuna T., sat N., judeţul B, edificată pe terenul proprietatea intervenienţilor, autoturism tip utilitară- E. 1304 dobândită de reclamant cu suma de 8 milioane lei din care pârâta reclamantă trebuia să primească ½, respectiv suma de 4 miloane lei şi o serie de bunuri mobile.

S-a constatat că intervenienţii au o contribuţie personală la edificarea imobilului casă de locuit supus partajului, constând în 50% din valoarea imobilului construcţie, materializată în cheltuielile băneşti pentru procurarea materialelor de construcţie, materiale de construcţie rămase de la vechea casă afectată de cutremurul din 1977 , lucrări şi manoperă de zidărie şi zugrăveli , luându-se act că pârâta reclamantă a renunţat la judecată în privinţa partajării bunurilor societăţii.

Ulterior pronunţării încheierii de admitere în principiu a decedat reclamantul, fiind introdusă în cauză moştenitoarea acestuia E. G. B., iar prin încheierea din 21 iunie 2005 instanţa a luat act de renunţarea părţilor la judecata cauzei.

Incheierea a fost atacată cu recurs de către intervenienţi care au susţinut că în mod nelegal s-a luat act de renunţarea părţilor la judecată, în condiţiile în care nu au făcut o asemenea declaraţie în sensul că ar renunţa la judecarea cererii de intervenţie.

Prin decizia civilă nr.509 din 14 octombrie 2005 T r i b u n a l u l B u z ă u, a admis recursul inteveienţilor, a casat încheierea de admitere în principu şi a trimis cauza Judecătoriei pentru continuarea judecăţii, reţinând că în conformitate cu disp. art. 246 Cod pr.civilă , reclamantul poate renunţa la judecată dar renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi, când s-a intrat în dezbaterea fondului cum este cazul în speţă.

S-a reţinut că recurenţii aveau depusă la dosar o cerere de intervenţie în nume propriu care prin încheierea de admitere în principiu a fost admisă şi în condiţile în care nu au precizat că renunţă la judecată, instanţa era datoare să continue judecarea princinii în raport de această cerere.

J u d e c ă t o r i a B u z ă u, prin sentinţa civilă nr.900 din 17.02.2006 a admis în parte acţiunea, cererea reconvenţională şi cererea de intervenţie în nume propriu aşa cum a fost precizată, a luat act de tranzacţia încheiată între moştenitoarea reclamantului şi pârâta reclamantă şi a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor, conform variantei a III-a din expertiza construcţii B. J., moştenitoarrea reclamantului primind cu titlu de sultă suma de 13856,34 lei reprezentând ½ din valoarea imobilului casă de locuit şi anexe, situat în comuna T. , sat N., judeţul B.

Prin aceeaşi sentinţă intervenienţilor S. D. şi S. M. li s-a atribuit în deplină proprietate şi posesie casa de locuit în litigiu , aflată pe terenul în suprafaţă de 1000 m.p. proprietatea exclusivă a acestora şi i-a obligat să plătească moştenitoarei reclamantului E. G. B. suma de 13856,34 lei cu titlu de sultă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în imobulul supus partajului nu locuieşte nimeni, că datorită neînţelegerilor cu pârâta, intervenienţii s-au mutat într-o magazie veche, că după moartea reclamantului pârâta a locuit ocazional în casă, apoi s-a aflat în detenţie, iar după căsătorie, moştenitoarea reclamantului a plecat în casa părinţilor soţului, împrejurări în care intervenienţii sunt îndreptăţiţi să primească imobilul la care au şi o contribuţie de ½.

Impotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâta şi reclamanta, pârâta declarând ulterior că renunţă la judecarea apelului, iar reclamanta susţinând că deşi prin încheierea interlocutorie s-a constatat că intervenienţii au o contributie de 50% la edificarea imobilului casă de locuit, instanţa de fond în mod greşit le-a atribuit acestora imobilul, ignorând şi faptul că întodeauna intervenienţii au locuit într-un corp de clădire separat, nu au folost niciodată casa în litigiu, iar mama sa i-a cedat cota parte ce-i revenea tocmai pentru a se detensiona relaţiile cu intervenienţii, că se impunea a i se atribui reclamantei casa, întrucât nu are o altă locuinţă.

T r i b u n a l u l B u z ă u , prin decizia civilă nr.183 din 24 mai 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta E. G. B. şi a luat act de renunţarea pârâtei G. O. la judecarea apelului.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că în mod corect s-a atribuit imobilul intervenienţilor în condiţiile în care acesta este edificat pe terenul proprietatea lor, că la edificarea imobilului intervenienţii au o cotă de 50% , iar relaţiile dintre părţi sunt tensionate.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta E. G. B., considerând-o nelegală şi netemeinică în raport de prevederile art. 304 Cod pr.civilă, constând în aceea că la momentul pronunţării sentinţei, instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat a încheierii de admitere în principiu, prin care s-a stabilit dreptul de creanţă al intervenienţilor constând în 50% din valoarea imobilului şi greşit s-a atribuit acestora casa de locuit, iar recurentei numai o sultă, că instanţa nu a avut în vedere faptul că imobilul casă de locuit nu s-a realizat prin supraetajare sau adăugire la construcţia existentă, fiind o construcţie nouă în întregime, construită pe terenul intervenienţilor, cu consimţământul acestora şi cu contribuţia lor.

A mai susţinut recurenta că intervenienţii nu au locuit niciodată în acest imobil, astfel că nu se justifica atribuirea casei lor, cu atât mai mult cu cât ei nu erau coindivizari alături de recurentă şi pârâtă, ci aveau doar un drept de creanţă, că se impunea a se atribui recurentei, casa de locuit, ea având posibilitatea ca pe cale separată să solicite instituirea unui drept de superficie asupra terenului.

Curtea de A P E L P L O I E Ş T I, prin decizia nr.186 din 28 septembrie 2006 a admis recursul declarat de reclamanta E. G. B. – moştenitoare legală a defunctului reclamant S. G , împotriva deciziei civile nr. 183 din 24 mai 2006 pronunţată de T r i b u n a l u l B u z ă u,a casat decizia şi sentinţa civilă nr.900 din 17 februarie 2006 pronunţată de J u d e c ă t o r i a B u z ă u, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că prin sentinţa civilă nr.900 din 17 februarie 2006 pronunţată de J u d e c ă t o r i a B u z ă u, s-au admis în parte cererea principală, cererea reconvenţională , precum şi cererea de intervenţie, s-a luat act de tranzacţia intervenită între pârâtă şi moştenitoarea reclamantului, prin care acestea au tranzacţionat asupra casei de locuit supusă partajului, în sensul că pârâta a cedat reclamantei moştenitoare, cota parte ce-i revenea din acest imobil.

Instanţa nu putea să ia act de tranzacţia intervenită între aceste părţi, în condiţiile în care imobilul a fost cerut la partaj şi urmare decesului reclamantului nu s-a dezbătut succesiunea acestuia , iar în faţa instanţei niciuna din părţi nu a formulat o asemenea cerere. Numai în această situaţie s-ar fi pus problema unei eventuale tranzacţii , dar în condiţiile în care nu s-a cerut ieşirea din indiviziune asupra averii rămase de pe urma defunctului S. G , instanţa nu se putea pronunţa pe această problemă, astfel încât instanţa a dat mai mult decât s-a cerut încălcând dispoziţiile legale.

Hotărârea apare cu atât mai mult nelegală, cu cât din aceeaşi sentinţă, moştenitoarei reclamantului, căreia în baza tranzacţiei îi revenise imobilul casă de locuit i se atribuie o sultă în valoare de 13.856,34 lei reprezentând J din valoarea imobilului, imobil care este atribuit intervenienţilor care au numai un drept de creanţă şi nu un drept de coproprietar.

Atribuirea imobilului către intervenienţi, încalcă astfel dispoziţiile încheierii de admitere în principiu care , nefiind atacată, a intrat în puterea lucrului judecat şi care statuase că intervenienţii sunt beneficiarii unui drept de creanţă şi deci nu puteau primi în proprietate imobilul.

Instanţa de recurs a dispus ca în rejudecare, instanţa să aibă în vedere în ce măsură tranzacţia încheiată între reclamantă şi pârâtă îşi poate produce eficienţa şi căreia dintre părţi i se cuvine a i se atribui imobilul.

După casarea cu trimitere, s-a înregistrat pe rolul J u d e c ă t o r i e i B u z ă u , dosarul civil nr.11582/2006 în care reclamanta E. G. a depus o cerere completatoare a acţiunii, prin care a solicitat dezbaterea succesiunii defunctului S. G şi ieşirea din indiviziune , instituirea unui drept de superficie asupra terenului pe care se află casa de locuit ce au aparţinut părinţilor săi S. G şi G. O..

In motivarea cererii reclamanta a învederat că averea succesorală rămasă de pe urma defunctului reclamant S. G se compune din bunurile stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 26.03.2006 pronunţată de J u d e c ă t o r i a B u z ă u , respectiv : o casă de locuit formată din 2 dormitoare, o sufragerie, hol, bucătărie, baie, anexe gospodăreşti- 2 coteţe din cărămidă tencuite având deasupra leasă de porumb din plasă de sârmă, un D. mare de porci din cărămidă acoperit cu plăci din azbociment, un garaj pentru maşină şi bunurile mobile.

Pârâta G. O. a depus la dosar întâmpinare la acţiunea completatoare învederând instanţei că este de acord cu aceasta.

Intervenienţii S. D. şi S. M. au depus la dosar întâmpnare prin care au solicitat disjungerea cererii completatoare.

La termenul de judecată din 18.04.2007 cu acordul părţilor, instanţa a revenit asupra măsurii disjungerii cererii completatoare dispuse anterior.

J u d e c ă t o r i a B u z ă u, prin sentinţa civilă nr.3780 din 4.07.2007 a admis în parte acţiunea aşa cum a fost completată şi precizată, formulată de reclamanta E. G. B., a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta G. O., a admis cererea de intervenţie aşa cum a fost precizată, formulată de intervenienţii S. D. şi S. M., a declarat deschisă succesiunea defunctului S. G, decedat la data de 7.10.2003, constatând că reclamanta E. G. este unica moştenitoare a acestuia.

S-a luat act că reclamanta şi pârâta au renunţat la partajarea bunurilor mobile, a autoturismului şi a bunurilor societăţii.

S-a dispus partajarea imobilului casă de locuit şi anexe gospodăreşti în varianta unică , modificată de instanţă, a raportului de expertiză întocmit de expert S. N., atribuind reclamantei imobilul casă de locuit şi anexe în valoare de 33.200 lei situate în comuna T. , sat N., judeţul B , s-a constatat că reclamanta are un drept de superficie asupra terenului de sub construcţie şi aferent acestuia, delimitat conform punctelor A, A1,J,I,H 1, E 1, identificate pe schiţa anexă a raportului de expertiză aflat la fila 54 dosar şi a fost obligată reclamanta să plătească sultă pârâtei de 6.267,5 lei şi suma de 15.875 lei intervenienţilor, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri, s-au compensat cheltuielile de judecată.

Instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte cererea completatoare, având în vedere decizia de casare, urmare decesului reclamantului S. G intervenit în cursul judecăţii la data de 7.01.2003, acţiunea a fost continuată de fiica sa E. G. în calitate de unică succesoare.

In ceea ce priveşte cererea de partaj succesoral formulată de reclamantă, instanţa a reţinut că aceasta nu se află în stare de indiviziune cu pârâta G. O., întrucât divorţul părinţilor săi intervenise cu mult înainte de decesul reclamantului S. G , astfel că aceasta are doar un drept de coproprietate asupra imobilului conform încheierii de admitere în principiu, urmând să continue procesul de partaj bunuri comune iniţiat de autorul său.

S-a mai reţinut că deşi în acţiunea completatoare reclamanta precizează asupra căror bunuri tatăl său deţinea o cotă de ½, în ceea ce priveşte aceste bunuri reclamanta nu a insistat în partajarea lor, atitudine din care rezultă fără echivoc intenţia de a renunţa, aşa cum a fost exprimată şi reţinută în primul ciclu procesual.

In ceea ce priveşte anexele gospodăreşti, reclamanta şi pârâta au încercat să extindă judecata şi asupra unor construcţii amplasate pe terenul proprietatea intervenienţilor, construcţii ce nu au făcut obiectul încheierii de admitere în principiu.

Cu referire la dreptul de superficie, instanţa a reţinut că aceasta s-a născut în temeiul acordului pe are intervenienţii şi l-au dat ca fiul lor şi soţia acestuia să ridice un imobil pe terenul proprietatea lor.

Prin încheierea de admitere în principiu defunctului S. G şi pârâtei G. O. li s-a recunoscut dreptul de proprietate în devălmăşie asupra imobilului, răsturnându-se astfel prezumţia prevăzută de art. 489 Cod civil, ce opera în favoarea intervenienţilor, astfel că existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului atrage după sine şi un drept de folosinţă asupra terenului pe care acesta a fost edificat.

Cum prin încheierea de admitere în principiu s-a reţinut că intervenienţii au un drept de creanţă, constând în J din valoarea imobilului casă de locuit, nu şi din valoarea anexelor gospodăreşti, instanţa a constatat că expertul desemnat în cauză a procedat corect cu ocazia întocmirii celei de a doua propuneri de partajare.

Pentru partajarea imobilului instanţa a reţinut că prima propunere de atribuire ( mai puţin în ceea ce priveşte anexele ce nu au făcut obiectul încheierii de admitere în principiu) este varianta care respectă îndrumările deciziei de casare astfel că instanţa a modificat-o în sensul atribuirii reclamantei a imobilului casă de locuit cu cele două anexe, cămara şi bucătăria, constatând dreptul de superficie a reclamantei asupra terenului pe care sunt amplasate aceste construcţii şi terenului aferent care să îi asigure accesul la acest imobil, modificând schiţa întocmită de expert pentru delimitarea prin figurarea a două puncte H-colţul din spate al anexei bucătărie de vară şi D. şi E – punctul de intersecţie al liniei trasate perpendicular din punctul H pe hotar, puncte figurate cu culoarea albastră pe schiţa aflată la fila 54 dosar.

Faţă de cele constatate cu ocazia efectuării cercetării locale, respectiv, că între imobilul supus partajării şi imobilul proprietatea intervenienţilor există o distanţă relativ mică, pentru a nu afecta prea mult dreptul de proprietate al intervenienţilor asupra terenului instanţa a apreciat că varianta propusă este echitabilă atât pentru reclamantă cât şi pentru intervenienţi.

Impotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâta-reclamantă G. O., intervenienţii S. D. şi S. M. precum şi reclamanta E. G. B..

Motivele de apel formulate de către reclamanta E. G. au fost însuşite şi de către pârâta reclamantă G. O., fiind criticată sentinţa sub aspectul neincluderii la masa de partaj a anexelor gospodăreşti constând în coteţe de cărămidă tencuite, 2 lease de porumb din plasă de sârmă acoperite cu geam securizat, un D. de porci din cărămidă tencuit şi acoperit cu plăci de azbociment, garaj pentru maşină, anexe despre care s-a susţinut că au fost prevăzute în încheierea de admitere în principiu din 26.03.2003 pronunţată de J u d e c ă t o r i a B u z ă u în dosarul nr.13200/2002 şi s-a arătat că, excluzându-le, instanţa de fond a interpretat greşit această încheiere de admitere în principiu.

S-a precizat că anexele gospodăreşti sunt cele susmenţionate, deoarece bucătăria şi cămara fac parte din corpul de clădire ce conţine şi camerele de locuit.

In ceea ce priveşte variante de lotizare s-a criticat sentinţa apreciindu-se că prima variantă a raportului de expertiză întocmit de expert S. N. este cea care corespunde realităţii şi în consecinţă s-a solicitat omologarea acestei variante.

S-a mai susţinut că nu trebuie să fie compensate cheltuielile de judecată făcute de intervenienţi cu cele făcute de reclamantă, deoarece aceasta din urmă a cheltuit mai mult şi instanţa trebuia să-i oblige pe intervenienţi la cheltuieli de judecată.

Intervenienţii S. D. şi S. M. au criticat sentinţa susţinând că este nelegală deoarece cadrul procesual a fost stabilit în anumite limite prin decizia de casare pronunţată de Curtea de A P E L P L O I E Ş T I şi peste aceste limite instanţa de fond s-a pronunţat şi cu privire la constatarea unui drept de superficie în beneficiul reclamantei cu încălcarea dreptului lor la apărare, susţinându-se că instanţa era datoare să se pronunţe numai cu privire la ieşirea din indiviziune sub aspectul cererii principale, cererii reconvenţionale şi cererii de intervenţie.

S-a arătat că soluţionarea cererii completatoare în această fază procesuală s-a făcut fără să fie administrate probe cu privire la existenţa şi întinderea dreptului de superficie şi că admiţând cererea de constatare a unui drept de superficie prima instanţă a produs un prejudiciu intervenienţilor pentru nerespectarea drepturilor corelative derivate din calitatea de proprietar asupra terenului, apreciindu-se că s-ar fi impus stabilirea contravalorii superficiei la care intervenienţii erau îndreptăţiţi.

 

Apelanţii intervenienţi au mai susţinut că prin atribuirea întregului imobil într-un lot şi stabilirea de sulte pentru intervenienţi s-a încălcat principiul atribuirii în natură, iar prin completarea la expertiză întocmită de expert S. N. s-a propus o variantă cu includerea în lotul intervenienţilor a unei părţi din imobilul casă de locuit şi anexe, astfel încât în locul cotei valorice de 16.600 lei ar fi primit în natură construcţii în valoare de 15.875 lei diferenţa putând fi primită prin echivalent bănesc.

S-a apreciat că se impunea a fi omologată această variantă de lotizare cu atât mai mult cu cât intervenienţii sunt şi proprietarii terenului aferent casă de locuit.

Apelanţii intervenienţi au mai arătat că instanţa a modificat raportul de expertiză, obligând-o pe reclamantă la sultă în valoare de 15.875 lei către intervenienţi, însă cota ce se cuvenea acesteia era de ½ din valoarea imobilului de 33.200 lei adică o cotă valorică de 16.600 lei.

T r i b u n a l u l B u z ă u, prin decizia civilă nr.395 din 3 decembrie 2007 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta E. G. B. şi intervenienţii S. D. şi S. M. , împotriva sentinţei civile nr.3780 din 4.07.2007 pronunţată de J u d e c ă t o r i a B u z ă u şi a luat act de renunţarea la apel a pârâtei G. O..

Pentru a pronunţa această decizie, cu privire la apelul reclamantei E. G. , instanţa de apel a reţinut că prin încheierea de admitere în principiu rămasă definitivă şi irevocabilă ca urmare a neexercitării căilor de atac prevăzute la acel moment de C o d u l d e pr.civilă, pronunţată de J u d e c ă t o r i a B u z ă u la data de 26.03.2003, în dosarul nr.13200/2002, s-a reţin ut că părţile au dobândit în cote egale de ½ în timpul căsătoriei : o casă de locuit formată din 2 dormitoare , o sufragerie, hol, bucătărie , baie şi anexe gospodăreşti – bucătărie de vară şi D., construite pe terenul aparţinând intervenienţilor , şi nu cele indicate de către apelantă respectiv coteţe, lease, garaj, acestea nefiind incluse în masa de partaj şi în mod corect nu au fost partajate de prima instanţă.

Sub aspectul compensării cheltuielilor de judecată, instanţa a constatat că în mod corect au fost aplicate disp. art. 276 Cod pr.civilă.

In ceea ce priveşte apelul intervenienţilor, instanţa de apel a constatat că prima instanţă s-a conformat deciziei de casare. In ce priveşte cererea completatoare, aceasta a fost soluţionată de prima instanţă avându-se în vedere conexitatea ei cu obiectul dedus judecăţii şi nu au fost încălcate drepturile la apărare ale intervenienţilor fiind administrate probe sub aspectul întinderii dreptului de superficie.

Existenţa acestui drept de superficie a fost corect reţinută şi motivată de prima instanţă, în sensul că acesta s-a născut în temeiul acordului pe care intervenienţii l-au dat ca fiul lor şi soţia lui să ridic un imobil pe terenul proprietatea lor şi în condiţiile în care prin încheierea de admitere în principiu defunctului S. G şi pârâtei G. O. li s-a recunoscut dreptul de proprietate în devălmăşie asupra imobilului, răsturnându-se astfel prezumţia prevăzută de art.489 Cod civil, ce opera în favoarea intervenienţilor, întrucât existenţa dreptului de proprietate asupra construcţiei atrage după sine şi un drept de folosinţă asupra terenului pe care acesta a fost edificat.

In ce priveşte despăgubirile corelative constatările superficiei, intervenienţii nu au solicitat acordarea acestora în cursul procesului în primă instanţă şi instanţa nu putea dispune acordarea de despăgubiri, în favoarea lor, peste cea ce s-a cerut.

In privinţa cotei valorice din raportul de expertiză refăcut, întocmit la fond de expert S. N., rezultă că s-a stabilit corect contravaloarea cotei de ½ din casa de locuit, evaluată la 31.750 lei, respectiv 15.875 lei pentru intervenienţi iar cealaltă cotă de ½ s-a reţinut în patrimoniul reclamantei, fiind adăugată la aceasta din urmă şi contravaloarea anexei, deoarece pentru intervenienţi s-a constatat o contribuţie de ½ numai în privinţa casei de locuit, nu şi din anexe.

S-a reţinut că este neîntemeiată critica apelanţilor cu privire la atribuirea imobilului, întrucât s-a reţinut în mod irevocabil că intervenienţii au numai un drept de creanţă şi nu un drept de coproprietate asupra imobilului.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta E. G. B. şi intervenienţii S. D. şi S. M..

Reclamanta recurentă prin motivele de recurs depuse la data de 3.03.2008 susţine că instanţele au interpretat greşit încheierea de admitere în principiu pronunţată de J u d e c ă t o r i a B u z ă u la data de 26.03.2003, prin aceea că au exclus de la masa de împărţit anexele gospodăreşti care au fost prevăzute în IAP, respectiv coteţele de porc şi garajul , care sunt împrejmuite cu acelaşi gard , prin care este împrejmuită şi casa de locuit şi au fost edificate de părinţii săi care au avut gospodărie separată faţă de cea a intervenienţilor.

De aceea solicită să se dispună partajarea bunurilor, prevăzute în încheierea de admitere în principiu conform variantei I din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert S. N..

1.Recurenţii intervenienţi critică decizia pe motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 Cod pr.civilă susţinând că în considerarea limitelor de casare impuse prin decizia nr. 186 din 28.09.2006 a Curţii de A P E L P L O I E Ş T I , instanţa nu se putea pronunţa asupra altor cereri decât numai cu privire la cererile iniţiale prin care a fost investită, respectiv cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională şi cererea de intervenţie care aveau drept obiect ieşirea din indiviziune asupra imobilelor din litigiu.

Instanţele au reţinut şi soluţionat cererea privind constatarea dreptului de superficie, deşi soluţionarea acestei cereri se impunea să se facă pe cale separată.

La instanţa de fond intervenienţii s-au opus cu privire la soluţionarea acestei cereri, mai ales că în egală măsură se impunea evaluarea lipsei de folosinţă în ceea ce îi priveşte odată cu stabilirea contravalorii superficiei.

Prin soluţionarea acestei cereri apreciază că le-a fost încălcat dreptul la apărare derivând din respectarea drepturilor corelative ce le sunt conferite în virtutea calităţii de proprietari ai trenului.

2.Recurenţii mai susţin că admiterea cererii privind instituirea unui drept de superficie s-a făcut în condiţiile în care , deşi nu s-a cerut în perimetrul terenului atribuit reclamantei E. G. B. s-a inclus şi un cămin de apă, ce aparţine recurenţilor intervenienţi şi nu face parte din masa bunurilor de împărţit.

3.O altă critică adusă deciziei pronunţată în apel este aceea că instanţa nu a răspuns motivului nr. 3 din apel în cadrul căruia intervenienţii au criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate constând în aceea că prin atribuirea întregului imobil casă de locuit reclamantei în valoare de 33.200 lei şi prin stabilirea sultelor atribuite recurenţilor intervenienţi şi pârâtei G. O., reclamanta a primit un lot care valoric depăşeşte cu mult cota legală dobândită din moştenire legală de la autorul său S. G, cota valorică ce li s-ar fi atribuit intervenienţilor era de 16.600 lei, instanţa în mod nelegal obligând reclamanta la sultă în valoare de numai 15.875 lei.

4.Prin stabilirea dreptului de superficie în lotul intimatei a fost inclusă o suprafaţă de teren mult prea mare decât cea strict necesară folosinţei locuinţei, potrivit destinaţiei acesteia.

Se impunea ca la stabilirea acestei suprafeţe să se aibă în vedere numai suprafaţa strict necesară locuinţei, situaţie în care prin restrângerea laturii dinspre calea publică, căminul de apă în discuţie ar fi rămas în integralitatea sa în lotul ce le-a fost atribuit intervenienţilor.

5. In mod nelegal instanţa, deşi expertiza tehnică conţinea o variantă de partajare în natură nu a dat eficienţă principiului partajării în natură instituit de art. 673 (2) Cod pr.civilă , în această variantă în lotul recurenţilor intervenienţi s-ar fi inclus 30,14 m.p. din imobilul casă de locuit , situaţie ce ar fi avut drept consecinţă restrângerea sultei numai la 2115 lei.

In şedinţa publică de astăzi, recurenţii intervenienţi personal şi prin apărător au precizat că înţeleg să susţină numai motivele de recurs ce se referă la dreptul de superficie, renunţând la celelalte motive.

Cu privire la recursul declarat de reclamanta E. G. B., recurenţii intervenienţi au invocat excepţia nulităţii recursului.

Curtea, în temeiul disp. art. 137 Cod pr.civilă, analizând excepţia invocată constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă deoarece:

Decizia recurată a fost comunicată reclamantei la data de 20.02.2008, conform dovezii de comunicare aflată la fila 31 dosar apel, termenul de 15 zile de la comunicare pentru declararea şi motivarea recursului, prevăzut de art. 301 Cod pr.civilă, împlinindu-se la data de 7.03.2008 într-o zi lucrătoare , iar motivele de recurs au fost depuse la data de 29.02.2008 – data poştei, deci în termenul legal- filele 9-10 dosar recurs.

Pe fondul recursurilor, Curtea reţine următoarele:

Cu privire la recursul declarat de reclamanta E. G. B..

Prin acţiunea introductivă de partaj b bunuri comune reclamantul S. G- decedat pe parcursul procesului unica moştenitoare fiind reclamanta recurentă în calitate de fiică, a solicitat în contradictoriu cu fosta soţie – pârâta S. (G. ) O. , partajarea bunurilor mobile comune dobândite în timpul căsătoriei dintre părţi.

Pârâta reclamantă prin întâmpinare-fila 4 dosar fond şi întâmpinare-cerere reconvenţională, a solicitat să fie aduse la masa de partaj şi următoarele bunuri: o casă de locuit compusă din 2 dormitoare, o sufragerie , bucătărie , baie , hol, o anexă bucătărie vară şi o D. şi un autoturism marca E. 1310 fabricată în 1987.

Până la pronunţarea încheierii de admitere în principiu din 26.03.2003 , părţile nu au mai formulat nicio cerere pentru aducerea la masa partajabilă şi a altor imobile cum ar fi : coteţele de porc şi gardul, menţionate de recurentă iar componenţa masei partajabile a fost definitiv şi irevocabil stabilită prin încheierea de admitere în principiu împotriva căreia părţile nu au exercitat calea de atac a apelului, prevăzută de lege la acea dată.

Imprejurarea că expertul tehnic S. N. a identificat pe teren şi D. porci cu ţarc, coteţe din lemn, WC, platformă betonată, nu înseamnă că şi aceste bunuri trebuiau să fie lotizate , atâta timp cât nu au fost reţinute în încheierea de admitere în principiu, partea interesată având la îndemână calea partajului suplimentar.

Pentru acelaşi motiv instanţa de fond nu a avut în vedere cererea formulată de reclamanta recurentă în dosar nr.11581/2006 în rejudecare după casarea cu trimitere, de a fi partajate şi anexele gospodăreşti : două coteţe din cărămidă şi tencuite care au deasupra 2 lease de porumb din plasă de sârmă şi acoperite cu geam securizat; un D. mare de porci din cărămidă şi tencuit , acoperit cu plăci de azbociment ; garaj maşină din scândură învelit cu plăci de azbociment.

De aceea, recursul declarat de reclamantă este nefondat şi urmează a fi respins potrivit art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă.

Cu privire la recursul declarat de intervenienţii S..

In rejudecare după casarea cu trimitere, reclamanta E. G. B., a solicitat instituirea unui drept de superficie asupra terenului pe care se află casa de locuit şi anexele gospodăreşti şi terenului aferent necesar folosirii acestor construcţii, cerere admisă de instanţa de fond.

In aplicarea prevederilor art. 315 al. (3) Cod pr.civilă potrivit cărora, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, practica judecătorească a stabilit că părţile sunt îndreptăţite să formuleze orice cerere de natură să conducă la soluţionarea justă şi integrală a pricinii, înlăturându-se astfel inconvenientul ce ar rezulta din judecarea separată a aceluiaşi litigiu, în acelaşi timp, dar în dosare separate.

Cererea reclamantei pentru instituirea unui drept de superficie este în strânsă legătură cu obiectul pricinii dedus judecăţii de natură să conducă la soluţionarea justă şi integrală a acesteia dat fiind că reclamanta şi pârâta reclamantă sun coproprietarele construcţiei edificate pe terenul proprietatea intervenienţilor recurenţi, cu acordul acestora.

Dreptul de superficie constituie o derogare de la regula înscrisă în art. 489 Cod civil, conform căreia, proprietatea terenului cuprinde în sine proprietatea a tot ce se află pe suprafaţa lui, cât şi de la regula cuprinsă în art. 482 Cod civil după care proprietatea asupra unui lucru dă dreptul asupra a tot ce se uneşte ca accesoriu , la acest lucru.

Dreptul de superficie este un drept real, care constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană denumită superficiar, asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări care se află pe suprafaţa de teren care aparţine unei alte persoane, teren asupra căruia superficiarul D. un drept de folosinţă.

El implică întotdeauna, pe lângă proprietatea asupra obiectelor menţionate, şi dreptul de folosinţă asupra terenului pe care acestea se află, iar pentru folosinţa terenului, superficiarul poate fi obligat să plătească o despăgubire.

Din această caracteristică a dreptului de superficie rezultă că este neîntemeiată susţinerea recurenţilor că instanţa nu se putea pronunţa asupra cererii de instituire a dreptului de superficie, formulată de reclamantă.

Este întemeiată critica recurenţilor privind modalitatea de stabilire a dreptului de superficie.

Instanţa de fond a dispus partajarea casei de locuit şi anexă, potrivit variantei unice din raportul de expertiză iniţial întocmit de expert S. N. – filele 47-55 dosar fond 11581/2006, pe care a modificat-o atât sub aspectul atribuirii în natură a imobilului cât şi asupra perimetrului terenului pentru care s-a instituit dreptul de superficie.

In această variantă, expertul tehnic a atribuit în natură reclamantei E. G. B. lotul nr. 1 compus din casa de locuit, anexa D. porc cu ţarc şi dreptul de superficie asupra terenului de 266, 40 m.p. în punctele A A’ J, I,H,G,F,E, iar intervenienienţilor S. lotul nr. 2 compus din D. lemn ,WC şi platformă betonată, egalizarea loturilor făcându-se prin sultă.

Instanţa de fond ţinând seama de faptul că prin încheierea de admitere în principiu nu au fost reţinute în componenţa masei de împărţit anexele: D. porc cu ţarc, D. lemn , WC şi platformă betonată şi intervenienţii au numai un drept de creanţă din valoarea imobilului casă de locuit, corect a modificat modul de atribuire din expertiză în sensul că a atribuit reclamantei imobilul casă de locuit şi anexa în valoare de 33.200 lei cu obligarea acesteia la plata sultei de 6.267,5 lei către pârâtă şi 15.875 lei către intervenienţi.

Corespunzător aceste modificări a atribuirii imobilului casă de locuit şi anexă, trebuia modificat şi amplasamentul teren ului ce face obiectul dreptului de superficie, modificare ce trebuia făcută de expert şi nu de instanţă care în mod greşit a respins obiecţiunile formulate la raportul de expertiză,şi nu a dispus refacerea raportului de expertiză în felul acesta pronunţând o hotărâre al cărei dispozitiv în partea referitoare la dreptul de superficie , nu se poate pune în executare.

In afară de erorile materiale cuprinse în considerentele sentinţei şi dispozitiv referitoare la punctele între care s-a stabilit dreptul de superficie în sensul că acestea nu sunt aceleaşi cu cele trasate de instanţă în schiţa anexă la raportul de expertiză de la fila 54 în culoare albastră şi menţionate în minută, nici nu este stabilită întinderea suprafeţei de teren de sub construcţie şi aferentă acesteia , atribuită în natură reclamantei, fără de care nu se poate pune în executare sentinţa şi nici nu se poate stabili despăgubirea în sarcina reclamantei pentru folosinţa terenului, într-o eventuală acţiune a intervenienţilor formulată în acest sens.

Refacerea raportului de expertiză se impune şi pentru faptul că instanţa de control nu poate verifica susţinerea recurenţilor că pe terenul pe care s-a stabilit dreptul de superficie se află un cămin de apă proprietatea acestora, dat fiind că expertul nu face referire la el şi nici nu este figurat pe schiţa de plan anexă la raportul de expertiză.

Cu referire la amplasamentul terenului aferent construcţiei atribuită reclamantei şi existenţa pe acest teren a D. de apă proprietatea recurenţilor, în rejudecare, instanţa de fond va avea în vedere că reclamanta nu dobândeşte un drept de proprietate asupra acestui teren ci numai un drept de folosinţă, terenul rămânând în proprietatea intervenienţilor recurenţi.

De aceea, urmează ca în baza disp. art. 312 al. (1) şi (3) coroborate cu art. 315 alin.(1) Cod pr.civilă, să fie admis recursul declarat de intervenienţi, casată decizia în partea referitoare la apelul intervenienţilor S. D. şi S. M. şi sentinţa în partea referitoare la constatarea dreptului de superficie în favoarea reclamantei şi trimisă cauza la instanţa de fond pentru rejudecarea capătului de cerere formulat de reclamantă pentru instituirea unui drept de superficie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă, invocată de recurenţii intervenienţi.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta E. G.-B. domiciliată în com. T., sat N., jud.B împotriva deciziei civile nr. 395 din 3 decembrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l B u z ă u, în contradictoriu cu pârâta G. O., domiciliată în com. T., sat N., jud.B.

Admite recursul declarat de intervenienţii S. D. şi S. M., ambii domiciliaţi în com. T., jud.B, împotriva aceleiaşi decizii, şi în consecinţă:

Casează sus-menţionata decizie în partea referitoare la apelul intervenienţilor S. D. şi S. M. şi sentinţa civilă nr. 3780 din 4.07.2007 pronunţată de J u d e c ă t o r i a B u z ă u , în dosarul nr.11581/2006 în partea referitoare la constatarea dreptului de superficie în favoarea reclamantei .

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.

Trimite cauza la instanţa de fond pentru rejudecarea capătului de cerere formulat de reclamanta E. G. B. pentru instituirea unui drept de superficie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 18 aprilie 2008.

Curtea A P E L P L O I E Ş T I - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, d e c i z i a nr.442