Drept de abitatie asupra unui bun supus partajului.

Instanta prin modalitatea de atribuire a loturilor trebuie sa tina seama ca partile sa foloseasca efectiv bunul atribuit. In situatia in care o terta persoana are un drept de abitatie asupra bunului care a fost atribuit unuia dintre soti, iar acesta nu se poate bucura de folosinta bunului, hotararea instantei este nelegala atat timp cat nu s-a tinut seama de acest aspect. 

Tribunalul Iasi a admis apelul reclamantei A.A., schimbând în parte hotarârea Judecatoriei Iasi, în ce priveste atribuirea celor doua apartamente. Instanta de apel a atribuit reclamantei A.A. apartamentul situat în Iasi, str. I. si pârâtului P.I. apartamentul din Iasi str. M., obligând-o pe reclamanta sa-i plateasca pârâtului sulta de 125.426.341 lei vechi.

Tribunalul a retinut – în motivarea deciziei – ca prin atribuirea catre apelanta a imobilului situat în Iasi, str. M., unde matusa intimatului si-a rezervat dreptul de abitatie pâna la sfârsitul vietii, ea s-ar afla în imposibilitatea absoluta de a folosi bunul, finalitatea urmarita de legiuitor prin dispozitiile art. 673 ind. 5 C.pr.civ. fiind astfel nesocotita.

Este ilogic sa fortezi o persoana – în speta apelanta – sa locuiasca împreuna cu o persoana cu care nu are absolut nici o legatura, fie chiar si temporar. Astfel dupa cum a precizat însusi intimatul prin întâmpinarea depusa la dosar, contractul de vânzare-cumparare încheiat între vânzatoarea P.M. si cei doi soti (prima rezervându-si dreptul de abitatie), s-a încheiat tocmai în considerarea relatiei de rudenie între vânzatoare si pârât, aceasta asigurându-se ca atunci când va fi în nevoie, la batrânete, va fi ajutata de cel din urma.

Relatiile de rudenie, dincolo de legatura de sânge între membrii aceleiasi familii, presupun prin ele însele o legatura de afectiune, legatura care nu exista între apelanta si matusa intimatului.

În concluzie, nu exista nici un impediment în situatia în care intimatului i-ar fi atribuit apartamentul situat în str. M., fiindu-i asigurata astfel si nevoia locativa, scopul urmarit la încheierea contractului de vânzare-cumparare fiind astfel si mai bine realizat.

Împotriva deciziei a declarat recurs P.I., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. În motivarea recursului el arata ca tribunalul a încalcat dispozitiile de principiu ale art. 673 ind. 9 C.pr.civ. Textul – pretinde recurentul – enumera criterii orientative si nu limitative pentru atribuire. La aplicarea acestor criterii, instantele trebuie sa se raporteze la posibilitatea efectiva, practica, a fiecarei parti de a uza de bunul atribuit.

Curtea de apel a considerat ca, în partajul de fata, elementul în litigiu îl reprezinta modalitatea de iesire din indiviziune, prin atribuirea celor doua imobile ce fac parte din masa bunurilor comune. Corect au retinut primele doua instante ca dispozitiile relevante sunt acelea ale art. 673 ind. 5 alin. 2 C.pr.civ. si art. 673 ind. 9 C.pr.civ., modul de aplicare a prevederilor respective fiind – însa – diferit.

Curtea de apel a constatat – contrar celor stabilite de tribunal – ca singurul imobil apt a raspunde unei nevoi locative este cel din Iasi, str. I. Pentru apartamentul din str. M. exista dreptul de abitatie înscris în contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 31836 din 12 noiembrie 1993, în favoarea numitei P.M., pe toata durata vietii acesteia. Ca atare, nici unul dintre cei doi fosti soti nu poate intra în stapânirea de fapt a apartamentului pâna la sfârsitul vietii beneficiarei dreptului de abitatie, sub acest aspect fiind lipsite de relevanta relatiile personale (cordiale ori tensionate) între vânzatoare si cumparatori.

Instanta de recurs a constatat ca – prin argumentarea atribuirii apartamentului din str. M. sui P.I. – tribunalul tinde a-l constrânge pe acesta sa încalce dreptul de abitatie al lui P.M. Odata stabilit ca doar apartamentul din str. I. poate fi utilizat ca locuinta, revine instantei care dispune atribuirea în natura sa evalueze care dintre codevalmasi are o mai mare nevoie de aceasta locuinta.

Evaluând situatia celor doua parti, curtea a conchis – astfel cum judicios a retinut si judecatoria – ca nevoia lui P.I. de a ramâne în locuinta din Iasi, str. I. este stringenta, depasind cu mult nevoia lui A.A. de a i se atribui acelasi bun, pe care dânsa nu l-ar folosi drept locuinta, cât timp domiciliaza în strainatate. Curtea de apel a retinut aplicarea gresita de tribunal a dispozitiilor art. 673 ind. 9 C.pr.civ. si, în baza art. 304 pct. 9 si art. 312 (1) C.pr.civ., a admis recursul modificând în tot decizia Tribunalului Iasi, în sensul respingerii apelului reclamantei A.A.