Contributie de 70 % pentru sotie si de 30 % pentru sot. Credit datorie comuna - pasiv succesoral. Cheltuielile de judecata se acorda proportional cu ceea ce s-a incuviintat.

Dosar nr(...) (2541/2008)

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A III-A CIVILA ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

Decizia civilă nr. 389 Şedinţa publică de la 25.02.2009

Pe rol soluţionarea cererilor de recurs formulate de recurenta – reclamantă – pârâtă E. O. şi de recurentul – pârât reclamant E. N., împotriva deciziei civile nr. 1043/A/18.09.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a III-a Civilă,în dosarul nr(...).

Obiectul cauzei – partaj bunuri comune.

Dezbaterile cauzei au avut loc în şedinţa publică de la 11.02.2009, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie şi când curtea – pentru a da posibilitate părţilor să depună note scrise şi în vederea deliberării – a amânat pronunţarea cauzei la 18.02.2009 şi apoi la 25.02.2009, hotărând următoarele:

 

C U R T E A ,

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 B la data de 13.12.2004, sub nr.15545/2004, reclamanta E. O. a chemat în judecată pe pârâtul E. N., solicitând desfacerea căsătoriei din culpa pârâtului, păstrarea de către reclamantă a numelui din căsătorie şi partajarea bunurilor comune.

În motivarea cererii, pe capătul de cerere privitor la partajarea bunurilor comune, reclamanta a arătat că în timpul căsătoriei a fost dobândit apartamentul nr.3 situat în B,(...), (...)A, .1, sector 3 (prin contractul de vânzare-cumpărare nr.33/1994 încheiat cu B.N.R. însoţit de contractul de credit nr.401/1994 încheiat cu aceeaşi instituţie) în valoare de 60.000 Euro (2.280.000.000 lei). Imobilul este achitat în proporţie de 50%, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în consideraţia persoanei reclamantei şi în condiţii foarte avantajoase. Părţile au mai dobândit locul de parcare nr.16, în suprafaţă de 12,28 mp. situat în subsolul imobilului J. (prin contractul de vânzare-cumpărare nr.20/1998 încheiat cu B.N.R.) – în valoare de 5.000 Euro (190.000.000 lei) şi autoturismul Cielo ELE M/TP/S, E. canter prin factura nr.972/1996 emisă de F. B SRL (acest ultim bun fiind avariat de pârât în proporţie de 60% aflându-se în service) – în valoare de 3.000 Euro (114.000.000 lei).

Cota de contribuţie la dobândirea acestor bunuri este de 100% pentru reclamantă. Solicită să-i fie atribuite în deplină proprietate şi fără plata vreunei sulte apartamentul şi locul de parcare, fiind de acord ca autoturismul Cielo să revină pârâtului, deşi nu a avut vreo contribuţie la dobândirea lui. În timpul căsătoriei, pârâtul a avut venituri deosebit de mici, care au fost risipite pentru cheltuieli personale, în timp ce reclamanta a avut venituri substanţiale, în mod constant şi a acoperit singură toate cheltuielile gospodăriei, cât şi sumele necesare achiziţionării bunurilor sus-menţionate.

Prin întâmpinare şi cererea reconvenţională, pârâtul-reclamant a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii principale şi împărţirea bunurilor comune în cote de 50% pentru fiecare dintre soţi. Bunurile comune sunt: imobilul apartament situat în B,(...), bI.C 3 A, .1, .3, sector 3; garajul în suprafaţă de 12,28 mp. de la aceeaşi adresă, autoturismul marca Cielo şi autoturismul marca Volkswagen înmatriculat sub nr.B-97817.

În motivarea cererii reconvenţionale privitoare la partaj, pârâtul reclamant a arătat că este în întregime fals faptul că nu a avut venituri, dimpotrivă a fost în permanenţă angajat, a realizat venituri şi a contribuit în cote egale cu reclamanta-pârâtă la dobândirea bunurilor comune. Mai mult, a deţinut un imobil propriu pe care l-a vândut pe parcursul căsătoriei, iar venitul rezultat din vânzare l-a folosit în casă, achiziţionând o serie de bunuri comune.

Solicită partajarea apartamentului în natură, iar în cazul în care expertiza va decide că nu este posibil, atribuirea acestuia către reclamanta-pârâtă cu obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare de 50%, care îi revine pârâtului-reclamant din valoarea de piaţă a imobilului. Garajul urmează a fi atribuit de asemenea reclamantei¬-pârâte cu plata sultei, autoturismul Cielo pârâtului-reclamant, iar autoturismul Volkswagen reclamantei-pârâte.

Prin încheierea de admitere în principiu pronunţată la data de 27.01.2006, Judecătoria Sectorului 3 B a admis în parte cererea principală şi tot în parte cererea reconvenţională.

A constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei cu contribuţie inegală de 70% reclamanta – pârâtă şi 30% pârâtul – reclamant imobilul apartament situat B,(...), (...)A, .1, .1, .3, sector 3 şi locul de parcare nr.16 (în suprafaţă de 12,28 mp.) situat în subsolul imobilului J. din(...), sector 3.

A constatat că din creditul contractat pentru achiziţionarea imobilului, la data desfacerii căsătoriei, mai era de achitat 3085 RON (însemnând credit şi dobândă aferentă), sumă achitată de reclamanta –pârâtă şi care se constituie în pasiv al masei de împărţit.

În vederea ieşirii din indiviziune, s-a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea construcţii, având ca obiective să stabilească valoarea de circulaţie a imobilului şi a locului de parcare şi dacă imobilul este comod partajabil în natură.

Aceeaşi instanţă, după administrarea acestor probatorii, prin sentinţa civilă nr.2842/30.03.2007, pronunţată în dosarul nr(...) a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuţie inegală, de 70% reclamanta-pârâta şi 30% pârâtul-reclamant, imobilul apartament situat în B,(...), (...) 3 A, .1, .1, .3, sector 3, în valoare de 539.000 lei şi locul de parcare nr.16 (în suprafaţă de 12,28 mp.) situat în subsolul imobilului J. din(...), sector 3 în valoare de 34.386 lei; valoarea masei partajabile este de 573.386 lei, echivalentul valoric al cotei reclamantei-pârâte fiind de 401.370, 2 lei, iar echivalentul valoric al cotei pârâtului-reclamant de 172.015,8 lei; a constatat că din creditul contractat pentru achiziţionarea imobilului, la data desfacerii căsătoriei mai era de achitat 3.085 Ron (însumând credit şi dobânda aferenta), sumă achitată de reclamanta-pârâta şi care se constituie în pasiv al masei de împărţit; a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor prin atribuirea în deplină proprietate şi posesie a reclamantei-pârâte atât a imobilului apartament situat în B,(...), (...) 3 A, .1, .1, .3, sector 3, cât şi a locului de parcare nr.16 (în suprafaţă de 12,28 mp) situat în subsolul imobilului J. din(...), sector 3; a obligat reclamanta pârâta să achite pârâtului reclamant o sultă în valoare de 171.090,3 lei, în termen de 3 luni de la rămânerea definitiva a hotărârii, stabilind în favoarea pârâtului reclamant un drept de retenţie asupra imobilului apartament mai sus menţionat până la achitarea integrală a sultei şi un drept de folosinţă asupra aceluiaşi imobil, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, compensând în întregime cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că părţile s-au căsătorit în 1973, căsătoria fiind desfăcută, irevocabil, prin sentinţa civilă nr.1480/18.02.2005 a Judecătoriei sectorului 3 B. În timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.33/19.01.1994 încheiat între reclamanta-pârâtă şi Banca Naţionala a României a fost dobândit imobilul apartament situat în B,(...), (...) 3 A, .1, .1, .3, sector 3. Data achiziţionării fiind în timpul căsătoriei, imobilul este bun comun, conform art.30 Codul Familiei. Drept urmare, el urmează a fi supus partajului, la valoarea lui de circulaţie, iar nu în funcţie de ratele achitate în timpul căsătoriei din creditul contractat cu BNR, sub nr.401/28.01.1994, în scopul plaţii preţului de achiziţionare.

Chiar şi în situaţia în care imobilul însuşi ar fi fost achiziţionat cu plata preţului în rate, ar fi trebuit supus partajului tot la valoarea lui de circulaţie, întrucât devine bun comun al soţilor la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, conform art.1295 Cod civil.

Cu atât mai mult în situaţia în care preţul plătit la cumpărare a fost achitat în întregime la data încheierii contractului, nu există nici un argument pentru a se supune partajului numai parte din valoarea imobilului proporţional cu partea din creditul contractat (distinct) pentru plata preţului restituit în timpul căsătoriei (aşa cum susţine reclamanta-pârâtă).

Întrucât o parte din aceste rate au fost achitate exclusiv de către reclamanta-pârâta, după desfacerea căsătoriei, mai exact 3.085 Ron, conform adeverinţei nr.271/12.01.2006 emisă de BNR, iar potrivit art.32 Codul Familiei, creditul contractat este o datorie comună a soţilor fiind utilizat pentru dobândirea bunului comun amintit, instanţa a constatat că masa partajabilă are şi o componenta de pasiv, constând în datoria de 3.085 Ron, suportată exclusiv de către reclamanta-pârâta ulterior desfacerii căsătoriei şi care urmează a fi, de asemenea, împărţită între părţi, în raport cu cota lor de participare la activul masei de împărţit.

In timpul căsătoriei a fost dobândit si locul de parcare nr. 16 (in suprafaţa de 12,28 mp) situat in subsolul imobilului J. din(...), sector B, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 20/26.02. 1998.

Până aproximativ în anul 1986, pârâtul-reclamant a avut constant venituri uşor mai mari decât pârâta-reclamanta. În perioada anilor 1987-1994, veniturile părţilor au fost aproximativ egale. Începând cu anul 1995, veniturile obţinute de reclamanta-pârâtă au crescut semnificativ, în raport cu veniturile pârâtului - reclamant, pentru ca în ultimii ani (2000-2003) diferenţa să devină foarte mare, reclamanta-pârâtă câştigând de 5-7 ori mai mult. S-a invocat de către reclamanta-pârâtă ca a achitat exclusiv ratele la creditul contractat în timpul căsătoriei, cheltuielile de întreţinere ale casei, impozitele aferente. Nu s¬-au adus însa probe concludente pe acest aspect. Este indubitabil că ratele creditului şi cheltuielile de întreţinere ale imobilului erau reţinute de BNR, unde este angajată reclamanta-pârâtă, din salariul acesteia, însa din declaraţiile martorilor audiaţi în cauza nu rezultă ca cei doi foşti soţi să-şi fi administrat veniturile lor separat, în timpul căsătoriei. Prin urmare afectarea unei părţi din veniturile reclamantei-pârâte efectuării plaţilor amintite nu înseamnă neapărat şi suportarea lor în exclusivitate de către aceasta, ci doar o ilustrare a dispoziţiilor art.29 Codul Familiei, conform căruia soţii sunt obligaţi să contribuie în raport cu mijloacele fiecăruia la cheltuielile căsătoriei. S-a urmărit de reclamanta-pârâtă, prin motivaţia construită în cererea principală, să se separe perioada căsniciei in care părţile aveau venituri aproximativ egale pe perioada din urma in care veniturile sale au fost mult mai mari, făcându-se referire la faptul ca bunurile supuse partajului sunt achiziţionate în acesta ultima perioadă.

Instanţa a considerat că cele doua perioade nu pot fi disjunse, aşa cum nu poate fi stabilită o contribuţie distinctă a soţilor la dobândirea fiecărui bun comun, ci se stabileşte o cota de contribuţie unica, în raport cu universalitatea de bunuri dobândite în timpul căsătoriei, cântărind întregul ansamblu de argumente relevante. Faptul că soţii au avut anterior o alta proprietate imobiliară, achitată în rate în timpul căsătoriei (prin reţineri, de aceasta dată, din veniturile salariale ale pârâtului-reclamant) are importanta în ansamblul probaţiunii.

Din preţul obţinut din vânzarea acestui imobil, părţile au achiziţionat mobilier, au adus unele îmbunătăţiri locuinţei actuale - care fac parte integranta din acesta sau i-au folosit în alte scopuri comune. Faptul că o parte din bunurile dobândite în timpul căsătoriei au fost împărţite prin înţelegerea pârtilor (prin sentinţa civilă nr.4818/27.05.2005 şi sentinţa civilă nr.637/20.01.2006) nu poate şi nu trebuie să fragmenteze evaluarea cotelor de contribuţie a părţilor la dobândirea bunurilor comune, în raport de fiecare bun supus partajului. Toate acestea se constituie în argumente care se opun stabilirii unei cote de contribuţie de 100% a reclamantei pârâte. În acelaşi timp, are importanţă faptul că, făcând un raport (care nu se vrea şi nu poate fi foarte precis) al veniturilor părţilor pe parcursul întregii căsătorii, rezultă că reclamanta-pârâtă a contribuit semnificativ mai mult la cheltuielile comune, întrucât veniturile sale au fost, per ansamblu, semnificativ mai mari.

Pentru toate aceste argumente, apreciind în echitate, instanţa a considerat potrivit să constate că părţile au contribuit inegal la dobândirea bunurilor comune, 70% reclamanta-pârâta şi 30% pârâtul-reclamant şi, pentru toate motivele mai sus amintite, în conformitate cu art.36 Codul Familiei, art.6755, art. 6756 Cod procedură civilă, prin încheierea de la 27.01.2006, a admis în parte ambele cererii, în principiu, a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuţie inegală, de 70% reclamanta-pârâta şi 30% pârâtul-reclamant, imobilul apartament situat în B,(...), (...) 3 A, .1, .1, .3, sector 3 şi locul de parcare nr.16 (în suprafaţă de 12,28 mp) situat în subsolul imobilului J. din(...), sector 3 şi a constatat că din creditul contractat pentru achiziţionarea imobilului, la data desfacerii căsătoriei, mai era de achitat 3.085 Ron (însumând credit şi dobânda aferenta), suma achitata de rec1amanta-parata si care se constituie în pasiv al masei de împărţit.

În privinţa ieşirii din în diviziune, ţinând seama de concluziile raportului de contraexpertiza realizat în cauza şi de dispoziţiile art.6739 Cod procedură civilă, instanţa a atribuit în deplină proprietate şi posesie reclamantei pârâte atât imobilul apartament situat în B,(...), (...) 3 A, .1, .1, .3, sector 3, în valoare de 539.000 lei cât şi locul de parcare nr.16 (în suprafaţă de 12,28 mp) situat în subsolul imobilului J. din(...), sector 3, în valoare de 34.386 lei. Având în vedere că ambele părţi au nevoie de locuinţa, neavând alte proprietăţi, cele două criterii determinante pentru atribuirea apartamentului a fost: cota parte stabilită în favoarea reclamantei pârâte, care este mai mare decât cea stabilita în favoarea pârâtului - reclamant şi faptul ca imobilul apartament a fost dobândit în consideraţia calităţii reclamantei pârâte, de angajată a BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI; că reclamanta-pârâtă dispune de posibilităţi financiare mai bune pentru a achita sulta care va fi stabilită în sarcina sa.

Instanţa nu a putut reţine ca posibilitate viabilă în cauză partajarea în natura a imobilului apartament pentru că, aşa cum s-a arătat în concluziile contraxpertizei, apartamentul a fost proiectat şi realizat ca o singura unitate locativă, iar partajarea în natura ar fi posibilă numai cu condiţia rămânerii în indiviziune a părţilor asupra unei părţi din spaţiul apartamentului, ceea ce nu poate fi conceput în lipsa acordului ambelor părţi în acest sens. Cât priveşte locul de parcare, numai reclamanta-pârâtă a solicitat atribuirea lui, acesta fiind criteriul avut în vedere la atribuire.

Ţinând seama că echivalentul valoric al cotei reclamantei pârâte este de 401.370,2 lei, iar echivalentul valoric al cotei pârâtului - reclamant este de 172.015,8 lei (raportat la activul masei de împărţit), iar pârâtul-reclamant trebuie, la rândul sau, să suporte 30% din pasivul masei de împărţit, adică suma de 925,5 lei, a stabilit în sarcina reclamantei pârâte obligaţia de a plati pârâtului - reclamant o sulta în valoare de 171.090,3 lei, în termen de 3 luni de la rămânerea definitiva a hotărârii.

Pentru că, prin hotărâre, în favoarea pârâtului - reclamant s-a stabilit un drept de creanţa rezultat, în principal, din contribuţia sa la dobândirea apartamentului, instanţa a stabilit în favoarea acestuia, până la achitarea integrală a sultei, un drept de retenţie asupra apartamentului.

Pentru ca pârâtul-reclamant are în prezent folosinţa imobilului, dar şi pentru că nu are o alta locuinţa, socotind că este echitabil ca pârâtul-reclamant să nu fie lipsit de drepturile sale de coproprietar mai înainte de rezolvarea irevocabila a partajului, instanţa a stabilit în favoarea pârâtului - reclamant şi un drept de folosinţă asupra aceluiaşi imobil, până la rămânerea irevocabila a hotărârii, conform solicitărilor acestuia din precizările la cererea reconvenţională.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel ambele părţi.

Reclamanta – pârâtă a criticat sentinţa în ceea ce priveşte cota sa de contribuţie stabilită de instanţă de 70% în loc de 100%, întrucât aceasta s-a bazat pe o apreciere greşită a probatoriului şi prin ignorarea cuantumului creanţei născută din starea de coproprietate, cu încălcarea dispoziţiilor art.6735 Cod procedură civilă.

Totodată, s-a învederat aspectul că instanţa nu s-a pronunţat nici prin încheiere, nici prin hotărâre pe excepţia invocată în termen legal de către apelanta – reclamantă cu privire la tardivitatea formulării cererilor privind acordarea unui drept de retenţie şi distinct un drept de folosinţă formulată la mult timp după prima zi de înfăţişare şi că soluţia constituirii în favoarea intimatului a unui drept de folosinţă este nelegală.

Prin ultimul motiv de apel s-a criticat modalitatea în care instanţa de fond a compensat cheltuielile de judecată.

T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a III-a Civilă, prin decizia civilă nr.1043 A din 18.09.2008 a admis ambele apeluri, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a stabilit valoarea masei partajabile la suma de 299.470 Euro şi a obligat reclamanta – pârâtă la plata sumei de 89.841 Euro în echivalent lei la data plăţii cu titlu de sultă către pârâtul – reclamant.

A înlăturat din sentinţa apelată menţiunea „constată că din creditul contractat pentru achiziţionarea imobilului la data desfacerii căsătoriei mai era de achitat 3085 RON (însumând credit şi dobândă aferentă) sumă achitată de reclamanta – pârâtă şi care se constituie în pasiv al masei de împărţit”.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

S-au compensat în parte cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei de 623 lei şi a mai obligat apelantul – pârât la 5.600 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:

Criticile formulate de cele două părţi privind cota de contribuţie nu sunt susţinute.

Din analiza tuturor probelor administrate (înscrisuri, interogatorii, martori) rezultă că în mod corect instanţa de fond a reţinut o cotă de contribuţie diferită a soţilor, raportat în principal la veniturile obţinute de către aceştia; că a reţine o cotă de contribuţie de 100% la dobândirea bunurilor comune a apelantei E. O. nu este echitabil, cu toate că după anul 1995 veniturile acesteia au crescut, la aprecierea acestei cote trebuie să se aibă în vedere întreaga perioadă a căsătoriei şi nu numai aspectul că unul dintre soţi a realizat venituri mai mari într-un anumit interval de timp. Acest ultim aspect atrage doar o cotă de contribuţie mai mare a unuia dintre soţi la dobândirea bunurilor comune.

Pentru stabilirea valorii de circulaţie a bunurilor s-a efectuat o nouă expertiză în apel care iniţial a stabilit o valoare a apartamentului de 309.300 Euro, iar a locului de parcare de 22.600 Euro şi că nu poate fi comod partajabil în natură, fiind gândit ca o singură unitate locativă.

Ulterior, au fost admise obiecţiunile părţilor formulate la raportul de expertiză, iar prin răspunsul depus la dosar de către expert la data de 19.05.20008 s-a comunicat că valoarea apartamentului în litigiu este de 283.650 Euro, iar a locului de parcare de 15.800 Euro.

Această din urmă valoare a fost reţinută de tribunal, având în vedere că expertul a precizat că din pricina unor erori de calcul a ajuns anterior la o valoare mai mare a bunurilor supuse partajului.

În consecinţă, stabilind o altă valoare a masei bunurilor comune, tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art.67310 Cod procedură civilă, a obligat reclamanta – pârâtă să plătească pârâtului – reclamant suma de 89.841 Euro, cu titlu de sultă, în echivalent lei la data plăţii.

A mai reţinut instanţa de apel că plăţile făcute de către un soţ, după desfacerea căsătoriei, urmează a se avea în vedere numai dacă apartamentul se atribuie celui care nu a făcut plata, situaţie în care cuantumul sumelor plătite trebuie să fie avut în vedere la efectuarea împărţelii ca aport propriu, nu şi în cazul în care s-a atribuit celui ce a făcut plata.

Cum în speţă această sumă a fost plătită de către apelanta E. O. după desfacerea căsătoriei, iar bunurile supuse partajului au fost atribuite acesteia, tribunalul a înlăturat menţiunea din sentinţa apelată privind pasivul de 3.085 lei apreciind că apelantul E. N. nu este îndreptăţit să primească o parte din această sumă.

Totodată, tribunalul a constatat că prin încheierea de şedinţă din data de 15.09.2006 instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei privind tardivitatea solicitării unui drept de retenţie şi de folosinţă.

Neîntemeiată a fost găsită şi critica privind compensarea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte cheltuielile efectuate în cadrul apelului, tribunalul, faţă de aspectul că E. N. a efectuat cheltuieli în cuantum de 623 lei, iar E. O. de 6573 lei, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, a compensat, în parte, cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei de 623 lei şi a obligat apelantul – pârât la 5.600 lei cheltuieli de judecată către intimata – reclamantă E. O..

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta – pârâtă cât şi pârâtul – reclamant.

Recurenta – reclamantă – pârâtă arată că hotărârea este nelegală pentru următoarele motive:

- Decizia atacată încalcă drepturile garantate de art.1 din Protocolul nr.1 şi art.6 alin.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta susţine că în mod greşit a reţinut tribunalul în considerente că plăţile făcute de un soţ după desfacerea căsătoriei urmează a se avea în vedere numai dacă apartamentul se atribuie celui care nu a făcut plata, întrucât plăţile efectuate de un fost soţ după desfacerea căsătoriei reprezintă o creanţă în faţa celuilalt fost soţ. După desfacerea căsătoriei părţile nu mai au bani comuni, nu mai există prezumţia de comunitate de bunuri, iar o plată efectuată pentru un bun dobândit în timpul căsătoriei are regimul juridic specific oricărei creanţe.

În speţă, s-a reţinut în mod clar, iar partea nu a contestat că după desfacerea căsătoriei s-a achitat restul de preţ pentru apartament în sumă de 3.085 RON, reprezentând o cotă de contribuţie de 60% din valoarea totală a bunului de împărţit.

Atâta timp cât pârâtul nu a pretins şi nici nu a dovedit că a fost achitată din bani comuni, este o creanţă bine stabilită a reclamantei în contra celeilalte părţi.

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, cota de 60% după desfacerea căsătoriei înseamnă: în valoare nominală suma de 3085 RON, iar în valoare actualizată suma de 283.650 x 60% = 170.190 Euro.

În practica constantă a Curţii Europene o creanţă bine stabilită şi necontestată constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie.

Instanţa de apel a reţinut în motivare, cu privire la suma plătită de apelanta – reclamantă o soluţie nelegală, inechitabilă şi lipsită de logică.

Instanţa ajunge la concluzia că nu are nici o importanţă faptul că diferenţa de preţ s-a achitat după desfacerea căsătoriei, iar judecăţile se fac ca şi când întregul preţ s-ar fi achitat în timpul căsătoriei din bani comuni.

Procesul echitabil înseamnă printre altele şi obligaţia de se asigura un tribunal imparţial şi obligaţia de a respecta principiul egalităţii armelor.

Susţine recurenta că soluţia îmbrăţişată de instanţă cu privire la modul de calcul a părţii de preţ achitat după desfacerea căsătoriei favorizează o atitudine partinică cu privire la cealaltă parte şi totodată O. în totalitate dreptul de creanţă necontestat al reclamantei înţeles ca şi un bun proteguit de art.1 din Protocolul nr.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În condiţiile în care creanţa s-a născut în legătură cu un bun imobil supus partajului, protecţia de care beneficiază în baza acestor texte de lege trebuie să fie asigurată prin recunoaşterea unei cote de contribuţie mai mari. Creanţa sa necontestată poate, în mod temeinic, să îi dea dreptul de a dobândi o cotă mult mai mare la dobândirea bunurilor comune.

- Prin cel de al doilea motiv de recurs se arată că decizia este nelegală pentru faptul că i s-a îngreunat situaţia în propria cale de atac, respectiv prin înlăturarea pasivului; şi suma modică, la valoare nominală, constatată de instanţa de fond că se datorează îi este negată sub aspectul constatării creanţei.

- Soluţia este nemotivată şi contradictorie sub aspectul „admiterii apelului reclamantei”, deşi nici una din criticile sale nu a fost primită (art.6 alin.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art.304 alin.7 Cod procedură civilă).

- Prin cel de al patrulea motiv de recurs se critică decizia pe motiv că în mod nelegal s-a menţinut în favoarea intimatului un drept de folosinţă (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).

Arată recurenta că dreptul de folosinţă se constituie în baza unor legi speciale în cazuri anumite şi care nu au nici o legătură cu prezenta speţă, drept pentru care instanţa nu are un temei de drept pentru a recunoaşte intimatului un asemenea drept.

Constituirea unui atare drept nu poate fi recunoscut fără acordul titularului dreptului de proprietate, adică recurentei – apelante, căreia i s-a atribuit apartamentul.

Prin urmare, înseamnă că instanţa nu i-a acordat apelantei un drept de proprietate complet, cu toate atributele recunoscute de lege, ci un drept „ciuntit” de acest drept de folosinţă care nici măcar nu este reglementat sub aspectul întinderii sale. Soluţia apare în egală măsură nelegală şi contradictorie.

Dreptul de folosinţă presupune că pârâtul are dreptul de a păstra un dezmembrământ în sine al dreptului de proprietate, drept ce intră în contradicţie cu dreptul recunoscut reclamantei.

Instanţa a făcut confuzie între natura juridică a dreptului de retenţie şi dreptul de folosinţă, căci doar aşa poate să le pună sub semnul egalităţii.

Atâta timp cât instanţa a recunoscut un drept de retenţie ca urmare a constatării unui drept de creanţă corelativ, a se recunoaşte şi un drept de folosinţă este o măsură nelegală şi exagerată.

Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul de a se reţine pentru recurentă o cotă de contribuţie mai mare la dobândirea masei partajabile şi pe cale de consecinţă diminuarea sultei datorate către apelantul – pârât.

Recurentul – pârât reclamant la rândul său arată că decizia este nelegală pentru următoarele motive:

- Sub aspectul stabilirii valorii de circulaţie a imobilului supus partajului, compus din apartament şi loc de parcare.

Astfel, susţine recurentul, instanţa de apel în mod greşit a validat expertiza efectuată ca răspuns la obiecţiunile formulate la expertiză, întrucât experta nu a răspuns la aceste obiecţiuni, ci a întocmit un nou raport de expertiză, deşi nu i s-a cerut acest lucru.

Instanţa nici măcar nu a sesizat că este vorba de o altă metodă de expertizare folosită de către expertă şi care a dus la reducerea valorii imobilului cu circa 33.000 Euro.

- Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au greşit grav în aplicarea cotelor de participare a părţilor la dobândirea bunurilor.

În opinia recurentului, instanţa de apel, preia cu multă uşurinţă şi fără să examineze probele din dosar, aceeaşi judecată eronată cum că partajul urmează să se facă în cotă de 70% pentru reclamantă şi 30% pentru pârât.

Ideea fundamentală a instanţei este că salariul reclamantei a fost mult mai mare în ultimul an decât al pârâtului, dar acest aspect este insuficient.

Apartamentul şi locul de parcare au fost dobândite împreună, în timpul căsătoriei, la preţuri modice, toată valoarea apartamentului şi a locului de parcare reprezentând aproximativ 10% din veniturile sale.

Susţine recurentul că instanţa ar fi putut avea în vedere o contribuţie mai mare a reclamantei la dobândirea bunurilor comune dacă imobilul ar fi avut o valoare foarte mare la dobândire şi nu ar fi putut contribui la achiziţionarea lui din cauza veniturilor mai mici decât ale celeilalte părţi.

Valoarea de dobândire a bunurilor a fost de 2049 RON apartamentul şi de doar 2852 RON locul de parcare. La aceste valori trebuie raportat aportul fiecăruia dintre soţi şi nu la valoarea de 299.470 Euro, valoarea de circulaţie din expertiză.

-Prin cel de al treilea motiv de recurs se critică decizia în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat; cuantumul acestora în opinia recurentului trebuia să fie calculat raportat la cotele reţinute.

Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul stabilirii unei cote de contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune.

Curtea, examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate de ambele părţi reţine:

În fapt:

Părţile s-au căsătorit la data de 20.10.1973, căsătoria fiind desfăcută prin divorţ conform sentinţei civile nr.1480/18.02.2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 B, în dosarul nr.15545/2004.

În timpul căsătoriei părţile au dobândit imobilul apartament situat în E.,(...), (...)A, .1, .1, .3, sector 3 şi locul de parcare nr.16 (în suprafaţă de 12,28 mp.) situat în subsolul imobilului J. din(...), sector 3, un autoturism marca Cielo H. M/TP/S şi suma de bani achitată în timpul căsătoriei în contul contractului de leasing (...)/28244 din 22.03.2001 încheiat pentru autoturismul Wolkswagen E. CL şi mobilier.

Prin sentinţa civilă nr.4818/27.05.2005, Judecătoria Sectorului 5 B a dat o hotărâre parţială cu privire la ultimele două bunuri, dispunând ieşirea din indiviziune cu privire la acestea prin atribuirea către reclamantă a sumei de bani achitată în timpul căsătoriei în contul contractului de leasing încheiat pentru autoturismul Wolkswagen E. CL şi către pârât a autoturismului Cielo D. M/TP/S.

Prin hotărârea ce a făcut obiectul apelului şi respectiv recursului de faţă, s-a dispus ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile imobile, respectiv apartament şi garaj raportat la cota de contribuţie, de 70% reclamanta şi 30% pârâtul, la dobândirea bunurilor comune.

Prin motivele de recurs, ambele părţi îşi exprimă nemulţumirea cu privire la cota de contribuţie, reclamanta solicitând o cotă mai mare determinată de faptul că a plătit singură restul de 3085 lei RON şi că a avut venituri mult mai mari; pârâtul la rândul său reclamând cote de contribuţie egale (50%) determinate de faptul că valoarea de achiziţionare a celor două bunuri este foarte mică ceea i-ar fi permis să achite singur din salariul pe care l-a avut aceste bunuri.

Ambele critici sunt nefondate.

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, la stabilirea cotei de contribuţie la dobândirea bunurilor comune se are în vedere întreaga masă de bunuri dobândite în timpul căsătoriei. Faptul că o parte din aceste bunuri au fost împărţite prin înţelegerea părţilor (sentinţa civilă nr.4818/27.05.2005 şi sentinţa civilă nr.637/20.01.2007) nu poate să fragmenteze evaluarea cotelor de contribuţie la dobândirea bunurilor comune în raport de fiecare bun supus partajului.

De asemenea, în mod corect s-a avut în vedere la stabilirea cotelor de contribuţie perioada lungă de timp în care cei doi soţi au convieţuit şi gospodărit împreună (1973 – 2005) şi numai perioada în care recurenta – reclamantă a avut venituri mult mai mari.

Pentru aceleaşi argumente nu poate fi primită nici susţinerea pârâtului că la stabilirea cotelor de contribuţie trebuie să se aibă în vedere valoarea de achiziţie a imobilului.

Faptul că imediat după desfacerea căsătoriei reclamanta – recurentă a achitat diferenţa de preţ, respectiv 3085 RON, nu poate fi avut în vedere ca un aspect care să conducă la majorarea cotei de contribuţie a acesteia la dobândirea apartamentului cu această sumă, raportată la valoarea actualizată a apartamentului; pe de o parte pentru că data achiziţionării lui este situată în timpul căsătoriei şi astfel, în mod corect s-a dispus partajarea la valoarea de circulaţie, iar nu în funcţie de ratele achitate în timpul căsătoriei, iar pe de altă parte, pentru că această plată globală, efectuată la scurt timp după desfacerea căsătoriei nu dovedeşte decât intenţia reclamantei – recurente de a-şi majora cota de contribuţie la dobândirea apartamentului.

Sumele mici cu care au fost achiziţionate cele două imobile trebuie să profite ambelor părţi şi nu numai uneia care a fost mai diligentă.

Faţă de cele expuse, rezultă că în mod corect instanţele au reţinut o cotă de contribuţie de 70% pentru reclamanta – recurentă şi 30% pentru pârâtul – recurent la dobândirea bunurilor comune.

- Este însă întemeiat motivul de recurs privind greşita eliminare a pasivului din masa de împărţit.

Instanţa de fond a stabilit că reclamanta – recurentă a achitat singură diferenţa de 3085 RON (reprezentând credit şi dobânda aferentă), astfel încât în mod corect pârâtul a fost obligat la restituirea sumei pe care o datorează raportat la cota sa de contribuţie.

- Neîntemeiat este şi motivul de recurs ce are în vedere stabilirea dreptului de retenţie.

Potrivit dispoziţiilor deciziei civile nr.1043 A, reclamanta – recurentă este datoare să plătească pârâtului – recurent suma de 89.841 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de sultă, prin urmare în mod corect i s-a stabilit în favoarea intimatului pârât un drept de retenţie până la achitarea acestei sume.

Într-adevăr, instituirea unui drept de folosinţă asupra imobilului este o dispoziţie care îngrădeşte dreptul de proprietate al reclamantei şi care nu îşi mai avea loc în condiţiile în care s-a admis dreptul de retenţie.

Având în vedere însă că acest drept a fost acordat până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, cererea rămâne fără obiect.

- Neîntemeiat este şi motivul de recurs privind nemotivarea admiterii apelului reclamantei, întrucât instanţa a obligat pârâtul să plătească reclamantei – apelante cheltuielile de judecată, cheltuieli care nu au fost acordate de instanţa de fond.

- În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de recurentul – pârât privind stabilirea valorii de circulaţie a imobilului, Curtea constată că prin felul cum a fost formulată această critică se aduce în discuţie o problemă de netemeinicie a hotărârii atacate, deoarece ceea ce se pretinde este aprecierea greşită a probatoriului, respectiv „validarea expertizei efectuate ca răspuns la obiecţiuni.

O atare critică nu poate face, însă, obiect de analiză în calea extraordinară de atac a recursului întrucât, faţă de actuala configuraţie a art.304 Cod procedură civilă, care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

Este întemeiat însă ultimul motiv de recurs privind obligarea recurentului – pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art.276 Cod procedură civilă „când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor”.

Cum s-a stabilit că reclamanta are o cotă de 70% şi nu de 100% cât a solicitat şi că pârâtul are o cotă de 30% şi nu de 50% cât a solicitat, Curtea constată că în mod greşit recurentul – pârât a fost obligat la plata unor sume cu titlu de cheltuieli de judecată ce depăşeşte cota de 30%.

Faţă de cele reţinute, Curtea în temeiul dispoziţiilor art.312 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va admite ambele recursuri formulate în cauză, va modifica în parte decizia recurată în sensul că, va menţine dispoziţia instanţei de fond cu privire la pasivul masei de împărţit şi în consecinţă va obliga pârâtul – reclamant apelant să plătească reclamantei – pârâte apelante suma de 925,5 RON, va compensa, în parte, cheltuielile de judecată la fond şi apel, proporţional cu cota de contribuţie la dobândirea bunurilor comune şi va obliga apelantul – pârât – reclamant să plătească apelantei – reclamante – pârâte suma de 1535,8 lei cu acest titlu, menţinând restul dispoziţiilor deciziei.

În temeiul dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurentul – pârât – reclamant să plătească recurentei – reclamante – pârâte 1062,98 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat şi taxă de timbru, conform pretenţiilor admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de recurenta – reclamantă – pârâtă E. O. şi de recurentul – pârât – reclamant E. N. împotriva deciziei civile nr.1043 A din 18.09.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a III-a Civilă, în dosarul nr(...).

Modifică în parte decizia recurată în sensul că:

Menţine dispoziţia instanţei de fond cu privire la pasivul masei de împărţit şi în consecinţă obligă pârâtul – reclamant apelant la să plătească reclamantei – pârâte apelante suma de 925,5 RON.

Compensează în parte cheltuielile de judecată la fond şi apel, proporţional cu cota de contribuţie la dobândirea bunurilor comune şi obligă apelantul – pârât – reclamant să plătească apelantei – reclamante – pârâte suma de 1535,8 lei cu acest titlu.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei.

Obligă recurentul – pârât – reclamant să plătească recurentei – reclamante – pârâte 1062,98 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat şi taxă de timbru, conform pretenţiilor admise.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.02.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

(...) (...) (...) (...) (...) (...) B. (...) U.

GREFIER

I B. H.

Red.E.V.

Tehnodact.C.S.

Ex.2/10.04.20089

T.B.Secţia a III-a Civ. – A.D.E.

- I.J.

Jud. sector 3 E.. – C.B.