Contravaloarea unor rate achitate in timpul casatoriei. Nu se poate cere o cota procentuala din valoarea imobilului.

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA a IX-a CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.547 R

Şedinţa publică din data de: 17.12.2009

Pe rol se află soluţionarea cererii de recurs formulată de către recurenta reclamantă D. N. împotriva deciziei civile nr. 137A/29.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a IV a Civilă în contradictoriu cu intimatul pârât N. N..

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, se prezintă recurenta reclamantă D. N. prin avocat M. N. cu împuternicirea avocaţială nr.(...)/24.06.2009 aflată la fila 11,intimatul pârât N. N. prin avocat E. B. cu împuternicirea avocaţială nr.(...)/19.10.2009 aflată la fila 16 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care,

Reprezentantul recurentei reclamante D. N. solicită amânarea cauzei pentru ataşarea dosarului de partaj ce a fost ataşat la dosarul de fond la Judecătoria sectorului 6 B, însă când dosarul de fond a plecat de la această instanţă nu mai conţinea şi dosarul de partaj. Totodată precizează că şi în faţa instanţei de apel s-a formulat o astfel de cerere însă a fost respinsă, astfel că la această instanţă insistă în ataşarea dosarului de partaj.

Reprezentantul intimatului pârât N. N. arată că se opune acestei cereri, motivat de faptul că prin acţiunea formulată se solicită un drept de creanţă, la instanţa de fond a fost ataşat dosarul de partaj, însă în această fază procesuală nu este util ataşarea dosarului de partaj atât timp cât se solicită un drept de creanţă.

Curtea, deliberând asupra cererii de probatorii formulată de recurenta reclamantă o respinge ca neîntemeiată, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 304 partea introductivă Cod procedură civilă în calea de atac a recursului controlul judiciar este limitat la calea dedusă judecăţii iar cererea de ataşare a dosarului de partaj se circumscrie unei solicitări de reevaluare a situaţiei de la fond, operaţiune care nu este permisă de aceste dispoziţii. De asemenea nici unul dintre argumentele expuse de apărătorului recurentei reclamante nu a relevat pertinenţa şi utilitatea acestei probe în raport de criticile din recurs, critici care stabilesc limitele judecăţii în această cale de atac.

Reprezentantul recurentei reclamante D. N. solicită depunerea dosarului de partaj însă este în copie şi nu este complet.

Reprezentantul intimatului pârât N. N. se opune şi la această cerere, întrucât avea posibilitatea să fie depus la instanţa de fond şi apel.

Curtea, deliberând cu privire la această cerere solicitată în cadrul probei cu înscrisuri constând în fotocopie a dosarului de partaj, apreciază că nu este utilă şi concludentă pentru soluţionarea recursului pentru aceleaşi considerente pentru care s-a apreciat că nu se justifică ataşarea dosarului de partaj.

Părţile prezente învederează Curţii că nu mai sunt alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.

Reprezentantul recurentei reclamante D. N. solicită amânarea pronunţării pentru depunerea concluziilor scrise. Totodată solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei civile pronunţată de instanţa de apel, şi a sentinţei civile, fie cu trimiterea cauzei spre rejudecare sau judecarea pe fond a cauzei a se dispune admiterea cererii de chemare în judecată motivat de faptul că hotărârea este dată fără temei legal. Mai susţine că recurenta reclamantă are un drept de creanţă, cererea precizatoare nu a schimbat cu nimic cererea de chemare în judecată, iar instanţa de apel nu a ţinut cont de practica judiciară care a fost depusă la dosarul cauzei. Cu privire la cheltuielile de judecată privind onorariul de avocat, acestea vor fi solicitate pe cale separată, la această instanţă a se admite cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Reprezentantul intimatului pârât N. N. solicită respingerea recursului ca nefondat. În combaterea recursului solicită a se aavea în vedere că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct 8 Cod procedură civilă , iar instanţa de apel a interpretat corect actul dedus judecăţii. Mai arată că se solicită un drept de creanţă, însă acest drept nu poate fi cerut în condiţiile în care este bun propriu, astfel că prin cererea de chemare în judecată s-au solicitat unele aspecte, iar în cererea precizatoare alte susţineri. Cu privire la temeinicia deciziei pronunţată de instanţa de apel, acest capăt de cerere este nefondat, întrucât corect a reţinut instanţa că reclamanta a renunţat la un drept de creanţă din ratele achitate în timpul căsătoriei, astfel că instanţa nu putea să se pronunţe pe un aspect pentru care s-a renunţat.

Curtea reţine cauza în pronunţare ce are ca obiect soluţionarea cererii de recurs formulată de către recurenta reclamantă D. N. împotriva deciziei civile nr. 137A/29.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a IV a Civilă în contradictoriu cu intimatul pârât N. N..

CURTEA

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 sub nr(...), reclamanta D. N. a chemat în judecată pe pârâtul N. N., solicitând să se constate că are un drept de creanţă în cotă de 26,3% din preţul actualizat al imobilului situat în B, (...) (...), nr. 5, (...) 1, . D, .3, . 132, sector 6, reprezentând plata pe parcursul căsătoriei a ratelor la imobil şi să se constate existenţa unui drept de retenţie asupra imobilului până la achitarea sumei reprezentând creanţa susmenţionată.

Prin sentinţa civilă nr. 3957/12.06.2008, Judecătoria Sector 6 B a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând că din probele administrate în cauză a rezultat că în condiţiile concrete în care s-a desfăşurat căsătoria părţilor, susţinerile oricăreia dintre părţi sunt de natură a exclude ideea că soţii au colaborat financiar în vederea rambursării unui împrumut contractat de pârât anterior căsătoriei şi că ar fi înţeles să aplice regulile ce guvernează devălmăşia unor obligaţii personale.

Instanţa a precizat că din probele administrate nu se poate deduce că rata contractului de împrumut ar fi fost atât de împovărătoare pentru pârât, încât să se nască o prezumţie în sensul că, dacă nu ar fi fost ajutat de soţie, pârâtul nu ar fi avut posibilitatea de a o achita; întrucât, rata în valoare de 316 lei lunar reprezenta aproximativ a zecea parte a unui venit mediu la nivelul anului 1980, pentru ca, după 1990 valoarea acestei rate să dobândească chiar un caracter derizoriu, aşa încât nu se poate reţine o prezumţie în favoarea reclamantei, în sensul că aceasta ar fi participat la rambursarea împrumutului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen reclamanta, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinţei, iar pe fond admiterea acţiunii, arătând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa a acordat pârâtului mai mult decât s-a cerut şi atâta timp cât pârâtul nu a formulat cerere reconvenţională prin care să se conteste dreptul solicitat, rezultă că există învoiala părţilor cu privire la cererea reclamantei şi ca atare, cererea nu putea fi respinsă, iar instanţa nu a luat în considerare faptul că acţiunea reclamantei este una accesorie partajului, iar în procesul de partaj, instanţa a reţinut că soţii au avut o contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune şi totodată, prin încheierea de admitere în principiu din 8.12.2006, pronunţată în dosarul 6074/2006, s-a constatat existenţa unui drept de creanţă cu privire la preţul achitat pentru acest imobil.

A susţinut apelanta că expertiza a stabilit că în timpul căsătoriei s-au achitat rate în procent de 52% din valoarea acestuia, ceea ce înseamnă că reclamanta are dreptul la o cotă de 26% din valoarea apartamentului la data efectuării partajului şi că prezumţia în sensul că reclamanta a participat la restituirea împrumutului este dată de lege şi nu a fost contestată de pârât, iar prezumţia comunităţii de bunuri se răsfrânge asupra întregului patrimoniu dobândit în timpul căsătoriei.

De asemenea, a arătat că pronunţarea unei hotărâri prin care să se stabilească un drept de creanţă calculat în raport cu rata de inflaţie ar fi nu numai injustă, având în vedere că la această dată cu suma respectivă de cea. 2000 Euro nu s-ar mai putea acoperi 26% din valoarea unui apartament similar, dar ar crea în favoarea pârâtului o îmbogăţire fără justă cauză.

Prin decizia civilă nr. 137A/29 ianuarie 2009 T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i, Secţia a V-a Civilă a respins apelul formulat de reclamanta D. N., împotriva sentinţei civile nr.3957/12.06.2008, pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 B, în contradictoriu cu pârâtul N. N., şi a respins cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta şi pârâtul s-au căsătorit la data de 26.01.1980 iar prin sentinţa civilă 522/23.01.2006 a Judecătoriei Sector 6 B, s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părţi pe baza acordului părţilor; prin contractul de împrumut nr. 9057/1974 pârâtului i s-a acordat un împrumut în cuantum de 70.000 lei pe timp de 25 de ani, în 300 rate lunare, fiecare S. fiind în cuantum de 316 lei lunar, în vederea achiziţionării apartamentului situat în B,(...), (...) 1, . 132, sector 6, dobândit de către pârât prin contractul de construire nr. (...)/1974 (filele 14-17) iar acest bun constituie bun propriu al acestuia fiind dobândit înainte de căsătorie, conf. art. 31 lit. a C. fam.

În speţa dedusă judecăţii, s-a constatat că părţile nu pot avea un drept de coproprietate asupra apartamentului, deoarece acesta este bunul propriu al pârâtului ca bun dobândit înainte de căsătorie, însă în cuprinsul masei partajabile intră contravaloarea ratelor achitate de către soţi în timpul căsătoriei pentru rambursarea creditului acordat de către stat pârâtului în vederea construirii apartamentului proprietate personală, aşadar, solicitarea reclamantei de a se constata că are un drept de creanţă în cotă de 26,3% din preţul actualizat al imobilului situat în B, (...) (...), nr. 5, (...) 1, . D, .3, . 132, sector 6 s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, întrucât, reclamanta are un drept de creanţă, dar nu asupra preţului actualizat al apartamentului, ci numai asupra ratelor achitate în timpul căsătoriei.

Tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat numai să se constate, că are un drept de creanţă în cotă de 26,3% din preţul actualizat al imobilului situat în B, (...) (...), nr. 5, (...) 1, . D, .3, . 132, sector 6, reprezentând plata pe parcursul căsătoriei a ratelor la imobil, astfel încât nu se poate avea în vedere decât acest obiect al acţiunii determinat în mod expres şi explicit de către reclamantă şi că, atâta timp cât reclamanta nu poate avea dreptul la plata unei cote din preţul actualizat al imobilului, nu se poate admite acţiunea nici măcar în parte, respectiv în privinţa unei cote din valoarea actualizată a ratelor întrucât reclamanta prin manifestarea sa de voinţă expresă a exclus această ipoteză pentru instanţă.

Prin încheierea de admitere în principiu din 08.12.2006 şi prin sentinţa civilă 1720/2007 a Judecătoriei Sector 6, nu s-a constatat că reclamanta ar avea dreptul la o cotă parte din preţul actualizat al imobilului, ci numai la un drept de creanţă asupra ratelor achitate pe parcursul căsătoriei şi că atâta timp cât imobilul ce formează obiectul cauzei nu constituie bunul comun al soţilor, ci bunul propriu al pârâtului, în speţă nu poate fi vorba de o îmbogăţire fără justă cauză a pârâtului, iar reclamanta nu poate beneficia decât de valoarea actualizată a ratelor şi nicidecum de valoarea actualizată a apartamentului.

De asemenea s-a apreciat că apelanta se află într-o gravă eroare, întrucât nu se poate considera că instanţa de fond a acordat pârâtului mai mult decât a cerut, atâta timp cât pârâtul nu a formulat cerere reconvenţională, instanţa pronunţându-se strict în limita principiului disponibilităţii, iar respingerea acţiunii formulate nu poate fi interpretată în sensul că instanţa de fond a acordat pârâtului mai mult decât ceea ce a cerut.

La data de 27.03.2009 apelanta D. N., a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 137 A din 29.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i, Secţia a IV-a civilă, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.8 şi 9 C. proc.civ., arătând că partajul este guvernat de principiul egalităţii şi că acţiunea prezentă este o acţiune accesorie partajului, iar pentru asigurarea deplinei egalităţi a soţilor, valoarea ratelor achitate de aceştia în timpul căsătoriei pentru apartamentul proprietate personală a unuia dintre ei, trebuie actualizată, calculul acesteia făcându-se în raport cu valoarea apartamentului la data partajului.

Susţine recurenta că este firesc şi echitabil, în raport de scopul urmărit de părţi, ca dreptul de creanţă să fie actualizat la valoarea imobilului din momentul judecării litigiului, întrucât preţurile apartamentelor în timp, au suferit două inflaţii, inflaţia leului şi inflaţia imobiliară, însă aceasta din urmă a fost cu mult mai mare, din actele depuse la dosar rezultând că apartamentul a fost vândut cu suma de 80.000 EURO, ceea ce înseamnă că valoarea cotei de 26% din ratele achitate, este de 20.800 EURO, de unde rezultă îmbogăţirea fără justă cauză a pârâtului ¬reclamant.

A mai arătat că în ceea ce priveşte motivarea instanţei de fond şi apel, în sensul că ratele în cuantum de 316 lei lunar puteau fi achitate din salariul pârâtului, este inechitabila, întrucât de acest beneficiu (preţul modic al apartamentului) trebuie să profite ambii soţi şi că dacă s-ar fi ataşat dosarul de partaj, s-ar fi observat că pârâtul, în urma partajului, a rămas pe lângă acest imobil proprietate personală, achiziţionat în rate şi cu sume substanţiale de bani în bancă, cu două terenuri, pe când fosta soţie, după 26 de ani de căsătorie, cu doi copii care încă nu se pot întreţine singuri, şi fără locuinţă.

La data de 21.10.2009, intimatul-pârât N. N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă că instanţei de apel nu este afectată de nelegalitate şi netemeinicie, aceasta reţinând în mod corect situaţia de fapt dedusă judecăţii şi aplicând în mod just dispoziţiile legale incidente în cauză.

 

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:

Recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă, fără a arăta în motivarea căii de atac, în ce constă schimbarea naturii sau înţelesului actului juridic, simpla afirmaţie a incidenţei cazului de modificare prev. de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, nefiind suficientă pentru a se admite recursul.

Prin urmare, Curtea va proceda la verificarea deciziei pronunţate de instanţa de apel prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Iniţial, la data de 15 ianuarie 2007, reclamanta a învestit instanţa cu o cerere prin care solicita să se constate că are un drept de creanţă în cotă de 26,3 % din preţul actualizat al imobilului situat în B,(...), (...) . D . III . 132, sector 6.

Ulterior, la 28.02.2007, reclamanta şi-a precizat acţiunea solicitând în legătură cu primul capăt al cererii de chemare în judecată, ca instanţa să constate că are un drept de creanţă asupra ratelor plătite în timpul căsătoriei cu intimatul pârât pentru achitarea preţului apartamentului anterior menţionat (fila 32 dosar fond).

La data de 8.04.2008, după administrarea în cauză a probelor apreciate ca utile, în raport de cererea precizatoare a reclamantei, aceasta a formulat o cerere de renunţare la judecată cu privire la precizarea din data de 28.02.2008, de care instanţa a luat act prin încheierea de dezbateri pronunţată la 8.05.2008, rămânând învestită să soluţioneze cererea reclamantei aşa cum a fost formulată iniţial.

Unul dintre principiile de bază al desfăşurării procesului civil este cel al disponibilităţii, aceasta însemnând, în esenţă, posibilitatea părţilor de a dispune de obiectul procesului – dreptul material, precum şi de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept – dreptul procesual.

Limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în care se va desfăşura judecata cu privire la obiect (pretenţia concretă dedusă judecăţii) şi la părţi (persoanele între care există raportul juridic litigios) sunt fixate de către reclamant, iar potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, instanţa nu poate depăşi limitele obiectului fixat de acesta.

În cauza dedusă judecăţii, Curtea constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut că pretenţia reclamantei, obiect al cererii de chemare în judecată, o constituia solicitarea acesteia de a se constatat că are un drept de creanţă în cotă de 26,3 % din preţul actualizat al imobilului situat în B, (...) (...), nr. 5, (...)1, . D, . 3, . 132, sector 6, cererea care a fost apreciată ca neîntemeiată.

În susţinerea acestei cereri, recurenta invocă în mod nefondat, faptul că prin sentinţa civilă nr. 1720/12.03.2007 a Judecătoriei Sectorului 6 B s-a constatat că are dreptul la o cotă parte din preţul actualizat al apartamentului, în realitate, prin hotărârea mai sus menţionată (încheierea pronunţată la 8 decembrie 2006) constatându-se doar că plata ratelor, i-ar conferi reclamantei dreptul său de creanţă asupra acestora, achitate pe parcursul căsătoriei cu intimatul, al cărui bun propriu este imobilul.

Recurenta este în eroare atunci când afirmă că o cotă procedurală din valoarea ratelor achitate în timpul căsătoriei este echivalentă cu o cotă procentuală din valoarea imobilului, întrucât acestea sunt noţiuni juridice şi diferite, chiar dacă calculul valorii ratelor achitate în timpul căsătoriei şi actualizarea ei se face în raport cu valoarea apartamentului.

În ceea ce priveşte cererea recurentei de ataşare a dosarului de partaj bunuri comune, în susţinerea concludenţei cererii obiect al prezentei cauze, Curtea a arătat, aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, că o astfel de solicitare se circumscrie unei reevaluări a situaţiei de fapt, ceea ce nu este admisibil în calea de atac a recursului, care permite doar controlul legalităţii hotărârii atacate, nu şi al temeiului acesteia.

Întrucât toate aceste motive invocate de recurentă nu reprezintă o aplicare greşită a dispoziţiilor legale, care să atragă incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de către recurenta reclamantă D. N. împotriva deciziei civile nr. 137A/29.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a IV a Civilă în contradictoriu cu intimatul pârât N. N., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.12.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

(...) (...) (...) (...) (...) S.

(...) (...)

GREFIER

E. Ş.

Red. B. / Tehnored. AP/ 2 ex.

T.B. Secţia a IV-a Civilă

Jud. apel: E. H. O., J. U.