Bunuri achizitionate de avocat. Patrimoniu de afectatiune.

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

PRECUM ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 59/FM

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2008

Complet specializat pentru cauze cu minori şi de familie

Preşedinte - (...) (...)

Judecători - (...) (...)

- (...) (...)

Grefier - (...) (...)

S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:

1. reclamanta D. I D., cu domiciliul procesual la avocat E. B. în B,(...), bloc 2., . A, . 2,

2. pârâtul E. D., domiciliat în C,(...), (...) . B, . 38, judeţul C şi

3. intervenientul CABINET AVOCAT E. D., cu sediul în C,(...), (...) . B, . 38, judeţul C,

împotriva deciziei civile nr. 160 din 25 martie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul civil nr(...), având ca obiect partaj bunuri comune.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 4 iulie 2008 şi au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispoziţiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 7 iulie 2008.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul J u d e c ă t o r i e i C o n s t a n ţ a la 14.02.2005 reclamanta E. I D. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul E. D., ca prin hotărâre judecătorească să se dispună desfacerea căsătoriei părţilor din culpa pârâtului, reluarea de către reclamantă a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de D., încredinţarea spre creştere şi educare a minorului M. J., născut la 26.09.2004, către reclamantă, obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorului şi partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

Prin sentinţa civilă nr. 4048/21.04.2005 J u d e c ă t o r i a C o n s t a n ţ a a admis acţiunea reclamantei şi acţiunea conexă formulată de pârât, a dispus desfacerea căsătoriei încheiată de părţi din culpa comună a acestora, reluarea de către reclamantă a numelui purtat anterior căsătoriei, încredinţarea către aceasta a minorului născut în timpul căsătoriei şi obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea acestuia, a stabilit în favoarea pârâtului un program de vizită a minorului şi a disjuns cererea privind partajul bunurilor comune.

Ulterior disjungerii, cererea de partaj a fost înregistrată la J u d e c ă t o r i a C o n s t a n ţ a sub nr.5433/2005.

Prin cerere reconvenţională, pârâtul a solicitat atribuirea în natură a apartamentului bun comun şi a arătat că nu pot fi incluse în masa partajabilă îmbunătăţirile aduse acestuia, efectuate pe cheltuiala cabinetului de avocatură care îşi are sediul în imobil şi că, pe cale de consecinţă, cota de contribuţie a părţilor urmează a fi stabilită după deducerea contravalorii acestor lucrări.

S-a pretins şi efectuarea unui împrumut în cuantum de 99.000.000 ROL, utilizat integral în scopul amenajării apartamentului, din care până la data divorţului s-a achitat doar suma de 17.500.000 ROL, precum şi excluderea din masa partajabilă a unei canapele, a covorului din sufragerie şi a măsuţei de cafea, ca fiind bunuri ale cabinetului de avocatură, şi completarea masei partajabile cu un epilator achiziţionat prin contract de vânzare-cumpărare cu plata in rate alături de aspirator, cu valoarea poliţei de asigurare a reclamantei, încheiată în timpul căsătoriei, precum şi cu c/val unui împrumut D. încasat de reclamantă şi oferit părinţilor ei, dar achitat de părţi.

Cabinetul de avocatură D. E. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat obligarea reclamantei şi a pârâtului la plata sumei de 52.761.912 ROL, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului bun comun al părţilor.

În sustinerea cererii s-a arătat că, potrivit acordului exprimat de reclamantă şi pârât, sediul cabinetului de avocatură a fost stabilit în imobilul ce a constituit domiciliul comun al părţilor şi că, în acest context, cabinetul a investit în reparaţii şi achiziţionare de bunuri în cuantumul amintit în petitul cererii, suma astfel cheltuită fiind înregistrată în contabilitatea acestuia şi scăzută din totalul veniturilor realizate.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea de intervenţie şi a arătat ca, în realitate, activitatea cabinetului de avocatură se desfăşoară la alt sediu, că nu a existat acordul ei ca sediul acestuia să fie la domiciliul părtilor, că îmbunătăţirile aduse imobilului au fost realizate prin contribuţia foştilor soţi, iar registrul-jurnal de încasări şi plăţi al intervenientului nu îi este opozabil.

De asemenea, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională a pârâtului şi a solicitat excluderea din masa partajabilă a creditului de 30.000 USD motivat de faptul că nu are cunoştinţă de existenţa şi de destinaţia acestuia.

A mai arătat că împrumutul D. a fost folosit de părţi pentru achiziţii comune şi a solicitat respingerea cererii pârâtului de a-i fi atribuit apartamentul arătând că imobilul îi este necesar ca spaţiu de locuit pentru minorul ce i-a fost încredinţat.

Pârâtul-reclamant a depus precizări la data de 04.10.2005, prin care a solicitat să se reţină că la datoria soţilor de 99.000.000 ROL, trebuie adăugată şi suma de 10.000.000ROL.

Reclamanta a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de exercitiu a intervenientului Cabinetul de Avocat D. E., în susţinerea căreia a arătat că, potrivit art. 188 din Statutul profesiei de avocat şi art 51 din Legea 51/1995, cabinetul nu are personalitate juridică.

Prin încheierea de admitere in principiu pronunţată conform art 6736 raportat la art 6735 din C o d u l d e procedură civilă, la data de 30.01.2006, instanta de fond a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a intervenientului Cabinet de Avocat D. E., ca nefondată, a stabilit bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietari a părţilor, cotele ce se cuvin fiecăruia şi datoriile comune ale acestora.

A reţinut instanţa, în conformitate cu prevederile art.30 din Codul familiei, că intră în categoria bunurilor comune ale părţilor apartamentul situat în C,(...), (...) B, . 38, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3179 din 18.06.1999, şi următoarele bunuri mobile: covor dormitor, corniză galerie dormitor, perdea dormitor, masă televizor, corniză galerie sufragerie, aspirator, cuier de hol, televizor Nokia, perdea bucătărie, epilator, mobilă bucătărie, 2 butelii, aragaz.

Totodată, a constatat că părţile au următoarele datorii: suma de 500 USD împrumutată de la N. U., suma de 517 USD împrumutată de la E. E., suma de 500 USD reprezentând c/val marmorol împrumutat de la E. E., suma de 1000 USD împrumutată de la părinţii reclamantei, suma de 511,3 Euro împrumutată de la matusa reclamantei, suma de 5276,20 lei, reprezentând c/val îmbunătăţirilor aduse apartamentului de către intervenientul Cabinet de Avocat D. E., suma de 1286,23 lei reprezentand c/val ratelor pentru perioada ianuarie-decembrie 2006, conform contractului de credit de la BCR şi că reclamanta are un drept de creanţă faţă de pârât în sumă de 696,70 lei, reprezentând ½ din c/val ratelor achitate în perioada decembrie 2004 - decembrie 2005, conform aceluiaşi contract de credit.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa a reţinut următoarele:

- apartamentul a fost dobândit în timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3179/18.06.1999, iar bunurile mobile retinute au fost, în parte, recunoscute de părţi, iar o altă parte - dovedite prin înscrisuri.

- se impune excluderea din masa bunurilor partajabile a canapelei, covorului din sufragerie şi a masuţei de cafea întrucât au fost achizitionate de intervenient, astfel cum reiese din factura fiscala de achizitionare şi din registrul - jurnal de încasări şi plăţi al intervenientului; totodată, frigiderul este bun propriu al reclamantei, la această pretenţie achiesând şi pârâtul.

- din registrul-jurnal al intervenientului rezultă faptul că acesta a achitat suma de 52.761.912 ROL cu titlu de c/val a îmbunătăţirilor aduse apartamentului bun comun al soţilor.

- datoria comună faţă de N. U. rezultă din declaraţia de martor a acestui creditor, cea faţă de E. E., inclusiv împrumutul de marmorol – din declaraţia martorilor D. D. şi D. G., coroborate cu răspunsul nr. 8 la interogatoriul luat reclamantei, cea faţă de parinţii reclamantei – din declaraţiile martorilor E. N. şi E. D., ca şi cea faţă de N. reclamantei, cu mentiunea ca împrumutul a fost acordat in mărci germane, monedă scoasă din circulaţie la data stabilirii datoriilor neachitate.

- părţile au contractat un împrumut de la BCR, pe numele reclamantei, cu care au achizitionat mobila de bucătărie; acesta a fost restituit în parte in timpul căsătoriei, de către ambele părti, iar o altă parte după separaţia în fapt din decembrie 2004 şi după pronunţarea divorţului în aprilie 2005, de către reclamanta, astfel cum reiese din ordinele de plată depuse de aceasta; prin urmare, pentru J din sumele plătite în această perioadă reclamanta are un drept de creanţă împotriva pârâtului în cuantum de 1286,23 Ron.

- nu intră în categoria datoriilor comune suma de 5.000.000 ROL, pretinsă de pârât ca datorie faţă de mama sa, întrucât nu a fost dovedită, conform art 1169 Cod civil, şi nici suma de 16.000.000 ROL - pentru că pârâtul nu a reuşit să dovedească folosirea împrumutului D. luat de reclamantă altfel decât pentru sarcinile obişnuite ale căsătoriei.

Prin sentinţa civilă nr.1312/2007 J u d e c ă t o r i a C o n s t a n ţ a a admis acţiunea principală formulată de reclamantă, cererea reconvenţională a pârâtului reclamant şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Cabinetul de avocat D. E..

A constatat că masa partajabilă, datoriile comune şi cotele părţi aparţinând părţilor au fost stabilite prin încheierea pronunţată conform art. 6736 Cod procedură civilă la data de 30.01.2006, în dosar nr. 5433/2005 al J u d e c ă t o r i e i C o n s t a n ţ a.

A constatat că intervenientul Cabinet de Avocat D. E. are un drept de creanţă asupra reclamantei şi pârâtului de 11.282,40 Ron.

A dispus ieşirea părţilor din indiviziune, în sensul ca a atribuit apartamentul nr. 38 din mun. C, bd. 1 (...) nr.23, (...)F 11, .B, .4, jud. C, în valoare de 156.475,40 Ron, către pârâtul - reclamant.

A atribuit covor dormitor, corniză galerie dormitor, perdea dormitor, masă televizor, corniză galerie sufragerie, aspirator Philips, cuier hol, televizor B., bunuri în valoare totală de 2298,53 Ron, către pârâtul - reclamant.

A atribuit epilator E., bucătărie G., aragaz N. şi 2 butelii aragaz, cu o valoare totală de 2411,10 Ron, către reclamanta – pârâtă.

A obligat reclamanta – pârâtă şi pârâtul reclamant la plata sumei de 5641,20 Ron fiecare către intervenientul Cabinet de Avocat D. E. şi a obligat pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 78.181,40 Ron cu titlu de sultă şi a sumei de 696,70 Ron, reprezentând ½ din contravaloarea ratelor pentru perioada decembrie 2004 – decembrie 2005, conform contractului de credit încheiat cu B.C.R.

A constatat că datoria rezultată din contractul de credit încheiat cu BCR devine datorie proprie a reclamantei, iar pârâtul suportă cota de ½ din ea şi că datoriile faţă de creditorii N. U., E. E., părinţii reclamantei şi N. reclamantei devin datorii proprii ale părţilor, pe care reclamanta le suportă în cota de ½, iar pârâtul reclamant - în cotă de ½.

La atribuirea apartamentului s-a avut în vedere că ambele părţi au cote egale de contribuţie, că nu există acordul lor privind atribuirea, că în practica judiciară, încredintarea copiilor minori către unul dintre foştii soţi nu reprezintă un criteriu pentru atribuirea imobilului către acel soţ, că după separaţia în fapt a părţilor imobilul a devenit domiciliul exclusiv al pârâtului, iar apartamentul este sediu social al cabinetului de avocatură ce aparţine acestuia.

Referitor la bunurile mobile s-a reţinut că nici una dintre părţi nu a solicitat atribuirea lor în tot sau în parte, astfel că s-au format două loturi de valori aproximativ egale, în raport de natura bunurilor casnice, iar pentru egalizarea loturilor atribuite părţilor, pârâtul-reclamant a fost obligat la plata unei sulte corespunzătoare cotei de contribuţie a reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de admitere în principiu au declarat apel reclamanta şi pârâtul reconvenient, iar prin decizia civilă nr.160/25.03.2008 T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a a admis apelurile, a schimbat în parte încheierea de admitere în principiu din 30.01.2006 şi sentinţa instanţei de fond, în sensul că a respins cererea de intervenţie în interes propriu ca nefondată, a inclus în masa bunurilor de împărţit o canapea, un covor de sufragerie şi suma de 2751,08 lei reprezentând valoare actualizată a primelor de asigurare.

A atribuit apartamentul bun comun al foştilor soţi, în valoare de 271.000 lei, reclamantei, a inclus în lotul acesteia suma de 1.375,54 lei reprezentând ½ din valoarea actualizată a primelor de asigurare, a atribuit pârâtului reconvenient canapeaua şi covorul de sufragerie şi suma de 1.375,54 lei reprezentând ½ din valoarea actualizată a primelor de asigurare.

A constatat că, în final, lotul reclamantei are valoarea de 274.786,54 ROL, iar lotul pârâtului – valoarea de 4.388,07 lei, a înlăturat din dispozitivul sentinţei obligaţia ambelor părţi de plată a sumei de 11.282,40 RON către intervenientul Cabinet de avocat D. E.. A obligat reclamanta la plata sumei de 135.199,2350 lei către pârâtul reconvenient, cu titlu de sultă şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

La pronunţarea hotărârii s-au avut în vedere următoarele:

Cabinetul individual de avocatură participă în nume propriu la circuitul civil, participare ce se realizează prin contractele de asistenţă şi de consultanţă juridică (art. 3 al Legii nr. 51/1995), este generator de venituri şi este subiect de drept fiscal (art. 46 din Codul fiscal), poate încheia diverse contracte de colaborare (art. 169 alin. 2 din statutul profesiei de avocat), deci are aptitudinea de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii cu respectarea principiului specializării şi posedă capacitate de exerciţiu.

Conform art.51 din Legea nr. 51/1995, numai societatea civilă profesională cu răspundere limitată are personalitate juridică şi patrimoniu propriu; totodată, noţiunea de patrimoniu în situaţia cabinetelor individuale nu se circumscrie sintagmei de “patrimoniu comun” din enunţul art. 172 din Statutul profesiei de avocat deoarece cabinetul individual de avocatură nu poate avea patrimoniu comun cu al lui însuşi, această sintagmă vizând în mod cert situaţia reglementată de art. 170 alin. 1 din acelaşi act normativ, conform cu care cabinetele individuale se pot grupa în scopul folosirii în comun a unui patrimoniu profesional.

Prin urmare, nu este întemeiată cererea intervenientului Cabinetul de Avocat E. D. - prin care se solicită obligarea foştilor soţi la plata sumei de 52.761.912 lei reprezentând c/val îmbunătăţirilor aduse imobilului apartament - în condiţiile în care acesta nu are patrimoniu distinct şi nici nu poate efectua nici o altă activitate în afara exercitării actelor specifice profesiunii de avocat.

Cabinetul de Avocat E. D. are unul şi acelaşi patrimoniu cu patrimoniul pârâtului E. D., iar orice venit obţinut prin prestarea activităţii sale de avocat nu poate fi considerat decât venit din muncă şi reprezintă, pe cale de consecinţă, un venit comun al soţilor.

A mai reţinut instanţa că din înscrisurile depuse în faţa judecătoriei a rezultat cu claritate că investiţiile la imobilul bun comun au fost efectuate din veniturile realizate de E. D. în exercitarea profesiei de avocat, iar aceste plăţi l-ar fi îndreptăţit să solicite o cotă superioară de contribuţie la dobândirea bunurilor comune, faţă de nivelul superior al veniturilor realizate prin comparaţie cu cele obţinute de reclamantă, dar o asemenea cerere nu a fost formulată. Pe cale de consecinţă, valoarea îmbunătăţirilor se include automat în valoarea de circulaţie a apartamentului stabilită prin raportul de expertiză.

Referitor la bunurile mobile excluse din masa partajabilă - canapeaua, covorul de sufragerie şi măsuţa de cafea – s-a reţinut că prin înscrisurile depuse în faţa instanţei de fond s-a probat doar achiziţionarea unei canapele şi a unui covor de sufragerie, nu şi existenţa măsuţei de cafea; afectaţiunea celor două bunuri a căror existenţă a fost demonstrată - ca fiind efectiv folosite pentru desfăşurarea profesiei de avocat - nu a fost făcută, cu atât mai mult cu cât covorul de sufragerie a fost dobândit la 22.12.2003, anterior hotărârii nr. 652/06.07.2004, prin care s-a hotărât exercitarea profesiei de avocat în spaţiul ce a format domiciliul comun al părţilor, astfel că acestea vor fi incluse în masa bunurilor de împărţit.

A mai constatat instanţa că în condiţiile în care cererea de intervenţie în interes propriu - ce a avut ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 52.761.912 cu titlu de contravaloare îmbunătăţiri - a fost respinsă, motivul de apel privind valoarea creanţei stabilită în favoarea cabinetului de avocatură individual apare ca lipsit de interes, că părţile au convenit asupra modalităţii de atribuire a apartamentului în şedinţa din 04.03.2008 – când apelantul - pârât a fost de acord cu atribuirea acestuia către reclamantă – şi că prin raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de apel, valoarea de circulaţie a imobilului a fost stabilită la suma de 271.000 lei.

Cu privire la apelul pârâtului E. D. s-a reţinut că, atâta vreme cât valoarea primelor de asigurare plătite din veniturile comune este un bun comun - doar indemnizaţia de asigurare primită în urma producerii unei suferinţe având caracterul unui bun propriu - se impune includerea în masa partajabilă a valorii actualizate a primelor de asigurare, determinate prin adresa nr. 15069/19.02.2008 la suma de 2.751, 08 lei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta pârâtă D. I D., pârâtul reconvenient E. D. şi intervenientul în interes propriu Cabinet de avocat E. D..

Reclamanta a invocat greşita aplicare a prevederilor art.274 alin.1 din C o d u l d e procedură civilă şi greşita soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată în raport de încheierea de admitere în principiu modificată în apel.

Sub primul aspect s-a arătat că, deşi la termenul din 04.03.2008 apelanta reclamantă a solicitat tribunalului acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat şi cel de efectuare a expertizei, iar această solicitare a fost consemnată ca atare, instanţa a omis să îi dea curs, nepronunţându-se asupra cererii întemeiată pe prevederile art.274 alin.1 din C o d u l d e procedură civilă.

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat s-a susţinut că din apelul pârâtului rezultă în mod evident că nu a atacat încheierea de admitere în principiu pronunţată la 30.01.2006; pe cale de consecinţă, aceasta a intrat în puterea lucrului judecat şi nu mai putea modificată în apel.

Pârâtul E. D. a criticat soluţia tribunalului sub următoarele aspecte:

- nesoluţionarea tuturor cererilor deduse judecăţii, respectiv a celei care a vizat acordarea, în favoarea sa, a unei cote de contribuţie de 60% din valoarea bunurilor comune, depusă la judecătorie la 24.01.2006, ca urmare a invocării de către această instanţă a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a intervenientului.

A susţinut recurentul pârât că, în condiţiile în care excepţia a fost respinsă de instanţa de fond, nu au existat motive de atacare a soluţiei sub acest aspect şi că formularea unei noi cereri în apel nu era necesară procedural, dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac, astfel că soluţia tribunalului este vădit nelegală.

- greşita soluţionare a excepţiei capacităţii procesuale de exerciţiu a Cabinetului de avocat D. E., cu nesocotirea normelor fiscale şi cu consecinţa producerii unor dezechilibre economice importante asupra persoanei pârâtului, care va trebui să refacă delaraţiile fiscale aferente anului 2004 prin includerea sumelor reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor şi a celor două bunuri mobile cuprinse de tribunal în masa bunurilor comune.

S-a mai pretins că soluţia tribunalului încalcă şi principiul îmbogăţirii fără justă cauză deoarece numai pârâtul va fi obligat la plata impozitului datorat pentru 2004, din venituri proprii, ca urmare a dispariţiei comunităţii de bunuri.

Intervenientul Cabinet de avocat D. E. a invocat greşita interpretare a prevederilor art.5, art.170 şi art.172 din Legea nr.51/1995.

A susţinut recurentul că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 5 şi art.172 alin.1 din actul normativ menţionat rezultă că patrimoniul cabinetului individual de avocat este distinct de cel al persoanei fizice care exercită profesia de avocat şi este destinat, exclusiv, activităţii profesionale.

Existenţa patrimoniului de afectaţiune profesională nu este condiţionată de dobândirea personalităţii juridice, ci de voinţa celui care îşi exercită profesia în una din formele ei de organizare, de a constitui un patrimoniu dedicat exclusiv activităţii profesionale, astfel că sintagma “patrimoniu comun” folosită de art.172 alin.1 lit.a din Legea nr.51/1995 nu trebuie să conducă, automat, la ideea de comunitate de patrimonii.

Au fost invocate în acest sens şi prevederile art.181 din acelaşi act normativ - din a căror interpretare s-a pretins că rezultă reglementarea unui patrimoniu de afectaţiune şi în cadrul cabinetului individual - precum şi cele ale art.48 alin.9 din Codul fiscal, care arată modul de constituire a patrimoniului şi de evidenţiere contabilă a acestuia, şi demonstrează că, atâta timp cât are bunuri şi cheltuieli distincte, cabinetul are şi patrimoniu distinct.

A fost criticată şi greşita includere, în patrimoniul comun al foştilor soţi, a veniturilor brute realizate de cabinetul de avocatură - cu motivarea că nu poate avea caracter de bun comun decât suma rămasă după efectuarea cheltuielilor destinate profesiei şi plata taxelor şi impozitelor legale.

Ultima critică a vizat cele două bunuri mobile dovedite ca fiind achiziţionate pe numele cabinetului, cu privire la care s-a arătat că ar fi trebuit considerate bunuri proprii ale pârâtului, în lumina art.31 din Codul familiei, pentru că sunt destinate exercitării profesiei de avocat, iar dovada contrară acestei susţineri nu a fost făcută.

Pârâtul E. D. a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat.

Prin concluzii scrise recurentul pârât şi recurentul intervenient au reluat, în esenţă, considerentele expuse în recursurile formulate şi în întâmpinare.

Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate instanţa a reţinut următoarele:

Cu privire la recursul reclamantei:

În cazul în care s-au cerut cheltuieli de judecată, dar instanţa a omis să se pronunţe, partea care le-a solicitat poate invoca această omisiune prin intermediul căilor de atac.

În speţă, din încheierea de dezbateri întocmită de tribunal la termenul din 04.03.2008 rezultă că apărătorul apelantei reclamante a solicitat obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, cu menţiunea că va face dovada acestor cheltuieli în termenul de pronunţare, dar deşi a admis apelul reclamantei, tribunalul a omis să soluţioneze cererea formulată de apelanta reclamantă în temeiul art.274 alin.1 din C o d u l d e procedură civilă.

Reţinând îndeplinirea condiţiilor stabilite de prevederile legale menţionate, la stabilirea cuantumului acestor cheltuieli instanţa va avea în vedere că ele cuprind taxele de timbru şi de procedură, plata expertizelor şi despăgubirea martorilor, dar şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, cheltuielile de dactilografiere si altele, în măsura în care sunt necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.

Din actele dosarului de apel rezultă că singurele cheltuieli justificate probator de apelanta reclamantă sunt cele referitoare la onorariul de expert, în cuantum de 400 lei, achitat cu chitanţa seria (...) nr.(...) din 27.11.2007, chitanţa de plată a onorariului de avocat nefiind depusă de parte în apel.

Prezentarea în recurs a facturii de plată a onorariului de avocat achitat în apel nu îndreptăţeşte reclamanta la acordarea acestei sume în prezentul ciclu procesual pentru că existenţa ei nu a fost dovedită pe parcursul soluţionării cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, astfel că plata poate fi solicitată doar pe calea unei acţiuni separate.

Critica referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat a încheierii de admitere în principiu pronunţată la 30.01.2007 nu este întemeiată.

Deşi în petitul cererii de apel formulată de pârâtul E. D. nu se menţionează expres că obiect al căii de atac îl constituie şi încheierea de admitere în principiu pronunţată la 30.01.2006 de instanţa de fond, din considerentele ei rezultă că apelantul pârât a criticat omisiunea din această hotărâre a instanţei de fond, care nu s-a pronunţat cu privire la poliţa de asigurare a reclamantei şi, pe cale de consecinţă, eroarea din sentinţa aceleiaşi instanţe, care nu a dispus completarea masei partajabile în acest sens.

Potrivit art.6738 din C o d u l d e procedură civilă, încheierea de stablire a masei partajabile poate fi atacată cu apel sau, după caz, cu recurs odată cu fondul, fiind supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea dată asupra fondului procesului.

Pârâtul a atacat încheierea din 30.01.2006 conform prevederilor legale menţionate, astfel că în mod corect tribunalul a examinat legalitatea compunerii masei partajabile şi sub aspectul invocat în apelul acestuia, iar această soluţie nu încalcă principiul autorităţii de lucru judecat a acestei încheieri, cum în mod nefondat susţine reclamanta. De altfel, neindicarea în cuprinsul cererii de apel a hotărârii care se atacă atrage, potrivit art.287 alin.2 din C o d u l d e procedură civilă, nulitatea acesteia, ori sancţiunea nu a fost invocată de reclamantă la instanţa de fond.

Cu privire la recursul pârâtului E. D.:

Încălcarea principiului disponibilităţii - prin nerezolvarea tuturor cererilor deduse judecăţii de părţi - nu poate fi reţinută în cauză pentru că instanţa de fond nu a fost legal investită cu soluţionarea cererii de majorare a cotei de contribuţie a pârâtului la dobândirea comunităţii de bunuri.

Din lucrările dosarului de fond rezultă că prin cererea reconvenţională pârâtul a pretins că foştii soţi au contribuit egal la dobândirea bunurilor comune. După închiderea dezbaterilor asupra încheierii de admitere în principiu, prin concluzii scrise, reclamanta a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a intervenientului Cabinet de avocat E. D., iar instanţa a dispus repunerea pe rol a dosarului în vederea discutării în contradictoriu a acestei excepţii. După finalizarea dezbaterilor asupra compunerii masei partajabile şi a excepţiei menţionate, în termenul de pronunţare, pârâtul a formulat “note scrise” prin care a arătat că, în măsura admiterii excepţiei şi a constatării că bunurile mobile menţionate în cererea de intervenţie şi îmbunătăţirile imobilului sunt bunuri comune, să se constate că are o cotă de contribuţie la dobândirea masei partajabile de 60% din valoarea acesteia.

În procesul civil, care este guvernat de principiul disponibilităţii, reclamantul este cel care determină limitele acţiunii, el fiind cel care stabileşte cadrul procesual, persoanele care sunt chemate în judecată şi obiectul, adică ceea ce pretinde prin cerere, modificarea acestuia putând fi făcută numai în condiţiile stabilite de art.132 din C o d u l d e procedură civilă.

În speţă, "notele scrise" prin care recurentul pârât pretinde că a solicitat instantei de fond modificarea acţiunii inţiale nu respectă prevederile legale menţionate anterior, fiind formulate după închiderea dezbaterilor asupra încheierii pronunţată conform art.6735 din C o d u l d e procedură civilă, care a stabilit şi cotele de contribuţie ale părţilor, astfel că instanţa de apel în mod corect a apreciat că judecătoria nu a fost legal investită de pârât cu soluţionarea unei cereri de stabilire a unei cote majoritare de contribuţie în favoarea sa, iar o soluţie contrară ar însemna acceptarea unei modificări nelegale a acţiunii - făcută după închiderea dezbaterilor, cu nerespectarea prevederilor art. 132 şi art. 6735 din C o d u l d e procedură civilă.

În raport de considerentele hotărârii atacate – unde s-a reţinut că “având aptitudinea de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii cu respectarea principiului specializării, intervenientul posedă capacitate de exerciţiu” – apare ca lipsită de interes cea de a doua critică din recursul pârâtului, care vizează greşita soluţionare a acestei excepţii. Motivul respingerii cererii de intervenţie a vizat lipsa patrimoniului propriu al cabinetului de avocatură, nu lipsa capacităţii acestuia de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii, astfel că susţinerea recurentului nu poate fi primită.

Nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză deoarece pârâtul a avut posibilitatea să solicite obligarea celuilalt copărtaş la suportarea cheltuielilor reprezentând taxe şi impozite datorate pentru cheltuielile deduse din venituri de cabinetul de avocat, cu obligaţia dovedirii caracterului cert şi exigibil al acestora, dar o astfel de pretenţie nu a făcut obiect al cererii reconvenţionale.

Cu privire la recursul intervenientului în interes propriu:

Interpretarea coroborată a prevederilor art.5 din Legea nr. 51/1995 şi a art.172 alin.1 şi art.181 din Statutul profesiei de avocat lipseşte de temei susţinerea referitoare la existenţa unui patrimoniu propriu al cabinetului de avocatură, confirmând legalitatea hotărârii atacate cu privire la acest aspect.

Astfel, prevederile art. 51 alin.1din Legea nr.51/1995 recunosc existenţa unui patrimoniu propriu în favoarea unei singure forme de exercitare a profesiei de avocat, respectiv a societăţii civile profesionale cu răspundere limitată, iar această normă legală nu este modificată sau completată de dispoziţia art.172 alin.1 din Statutul profesiei de avocat publicat în Monitorul Oficial nr.45/13.01.2005 (deşi recurentul a invocat art.172 şi art.181 din Legea nr.51/1995, textele nu pot viza decât Statutul profesiei de avocat, ultimul text al legii fiind art.84), care prevede că în toate formele de exercitare a profesiei de avocat patrimoniul comun este afectat exclusiv activităţii profesionale şi are regimul patrimoniului de afectaţiune profesională, sau a art.181 din acelaşi statut, conform căreia asocierea cabinetelor individuale în scopul exercitării în comun a profesiei nu poate aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor aferente patrimoniului de afectaţiune profesională a fiecărui cabinet intrat în asociere.

Din interpretarea acestor ultime două texte invocate de recurent rezultă cu certitudine că noţiunea de patrimoniu comun la care fac referire vizează comunitatea reglementată de art.170 alin.1 din acelaşi statut, realizată în scopul folosirii în comun a unui patrimoniu profesional, excluzând ideea unui patrimoniu propriu al cabinetului, distinct de cel al persoanei fizice care exercită profesia de avocat.

Nefondată este şi critica referitoare la includerea în compunerea masei de partaj a cuantumului brut al veniturilor realizate de cabinetul de avocatură deoarece din nici un mijloc de probă nu rezultă că la stabilirea cotei de contribuţie a pârâtului au fost avute în vedere veniturile brute obţinute din profesia de avocat.

B. celor două bunuri mobile incluse în compunerea masei partajabile de instanţa de apel – canapeaua şi covorul de sufragerie – a fost în mod corect apreciată câtă vreme din materialul probator administrat nu rezultă utilizarea lor în scopul desfăşurării profesiei de avocat, ori dovada acestei destinaţii cădea în sarcina pârâtului, conform art.1169 din Codul civil, în calitate de titular al pretenţiei întemeiată pe dispoziţiile art. 31 din Codul familiei.

În raport de aceste considerente şi de prevederile art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 din C o d u l d e procedură civilă, instanţa va respinge recursurile formulate de pârât şi de intervenientul în interes propriu, va admite recursul reclamantei şi va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va obliga apelantul pârât la 400 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu de expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursurile formulate de pârâtul E. D., domiciliat în C,(...), (...) . B, . 38, judeţul C şi intervenientul CABINET DE AVOCAT E. D. , cu sediul în C,(...), (...) . B, . 38, judeţul C, declarate împotriva deciziei civile nr. 160 din 25 martie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul civil nr(...).

Admite recursul formulat de reclamanta D. I D., cu domiciliul procesual la avocat E. B. în B,(...), bloc 2., . A, . 2 - declarat împotriva deciziei civile nr. 160 din 25 martie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul civil nr(...).

Modifică în parte decizia atacată, în sensul că :

Obligă apelantul pârât E. D. la 400 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu expert, către reclamanta apelantă.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.iulie.2008.

PREŞEDINTE,

E. H. JUDECĂTORI

J. E.

PTR. K. E.,

aflată în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod proc. civilă, semnează Vicepreşedinte instanţă,

B. J.

Ptr. grefier,

O. D.

aflată în concediu de odihnă,

conf. art. 261(2) Cod proc. civilă,

semnează Prim grefier

E.A N.

Jud.fond. - I.E.

Jud.apel.- C.E.-S.T.

Red. recurs I.(...) - 07.08.2008