Bunul proprietatea comuna a sotilor. Urmarire silita.

Imobil. Proprietate comună devălmaşă. Procedura vânzării la licitaţie Refuzul executorului. Contestaţie la executare.

 

C. proc. civ., art. 399, art. 493 alin. (1)

C. fam., art. 32 lit. c)

C. civ., art. 1169

Împrejurarea că imobilul urmărit s-a dovedit a fi în proprietate comună devălmaşă, iar creanţa ce a stat la baza titlului executoriu nu a rezultat ca urmare a unui împrumut în interesul comun al soţilor, constituie un impediment la executare, întrucât, potrivit art. 493 alin. (1) C. proc. civ., creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş vor trebui să ceară mai întâi împărţeala imobilului aflat în proprietate comună şi apoi executarea silită a debitorului.

Jud. sect. 5 Bucureşti, decizia nr. 851 din 27 februarie 2003

La data de 21 octombrie 2002 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe contestaţia la executare formulată de contestatorul B.E., în contradictoriu cu intimatul B.E.J. S.&N., prin care se solicită obligarea intimatului de a efectua actul de executare silită a cărui îndeplinire a fost refuzată, respectiv să vândă la licitaţie publică apartamentul proprietatea soţilor D.S. şi D.M.N.

În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a arătat că la data de 24 iulie 2001 a încheiat cu D.S. contractul de împrumut autentificat sub nr. 1028/2001, prin care a împrumutat acestuia suma de 11.000 dolari SUA, restituibilă la data de 19 septembrie 2001. În luna octombrie 2001, contestatorul a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut şi executarea silită imobiliară asupra apartamentului situat în Bucureşti, str. S.M.V.T. nr. 15.

Deşi s-au organizat două vânzări la licitaţie publică şi nu s-a prezentat nici un cumpărător, la data de 9 octombrie 2002, în urma unei noi cereri de stabilire a unui termen de vânzare, executorul judecătoresc S.I. a încheiat un proces-verbal prin care a arătat că apartamentul nu poate fi vândut la licitaţie publică, deoarece proprietarii acestuia sunt soţii D., iar, în conformitate cu titlul executoriu, doar D.S. este debitorul contestatorului, deci datoria este personală, şi nu comună, iar, pe de altă parte, în contractul de împrumut nu s-a luat garanţie imobiliară asupra apartamentului, pentru care D.M.N., în calitatea de coproprietar devălmaş, să-şi fi dat acordul.

Contestatorul a arătat însă că datoria contractată de către D.S. este una comună, şi nu una personală, pentru următoarele motive:

- contractul de împrumut a fost încheiat în timpul căsătoriei, în considerarea familiei D., prietenă cu familia contestatorului, şi, de aceea, nu apare semnătura soţiei şi nu s-au solicitat garanţii imobiliare;

- pe perioada căsătoriei funcţionează prezumţia legală potrivit căreia oricare dintre soţi care exercită prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor comune este considerat că are şi consimţământul celuilalt soţ şi că este împuternicit să-l reprezinte. Consimţământul expres al celuilalt soţ este necesar doar pentru încheierea actelor de înstrăinare sau de grevare a bunurilor imobile ce alcătuiesc comunitatea de bunuri, potrivit art. 35 alin. (2) C. fam., acest articol fiind de strictă interpretare şi aplicare;

- prezumţia mandatului tacit reciproc existent între soţi este o prezumţie legală relativă, ce poate fi răsturnată de către soţul interesat, dar acest lucru nu s-a întâmplat de un an de zile de când a început executarea silită, soţia debitorului neinvocând faptul că datoria este personală, şi nu comună, aşa cum se prezumă;

- executorul judecătoresc, prin răsturnarea de la sine putere a prezumţiei mandatului tacit reciproc, şi-a depăşit atribuţiile conferite de lege, încălcând principiul disponibilităţii.

La data de 7 noiembrie 2002, contestatorul şi-a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că formulează contestaţia împotriva refuzului motivat al organului de executare de a îndeplini un act de executare, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 399 şi urm. C. proc. civ., solicitând, totodată, introducerea în cauză, în calitate de intimat, a debitorului D.S., în locul intimatului iniţial, motiv pentru care instanţa a dispus citarea în cauză a acestuia.

În dovedirea cererii, contestatorul a solicitat, iar instanţa a încuviinţat pentru acesta proba cu înscrisuri, proba cu martori şi interogatoriul. În cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse la dosar: procesul-verbal din 9 octombrie 2002 întocmit în dosarul de executare nr. 343/2001, contractul de împrumut autentificat sub nr. 1022 din 24 iulie 2001 la B.N.P. D.C.M, adresa nr. 25134 din 13 mai 2002 emisă de Primăria sectorului 5, direcţia impozite şi taxe locale, şi titlurile executorii nr. 422, nr. 423 şi nr. 424 emise de Primăria sectorului 5, direcţia impozite şi taxe locale. La data de 16 ianuarie 2003 a fost depus la dosar interogatoriul propus pentru intimat, cu privire la care contestatorul a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., iar la termenul din 6 februarie 2003 a fost audiat martorul C.E., declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei. Instanţa a dispus, din oficiu, ataşarea dosarului de executare nr. 577/2001.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că la data de 24 iulie 2001, între contestatorul B.E., în calitate de împrumutător, şi intimatul D.S., în calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr. 1028/2001 la B.N.P. D.C.M., cu privire la suma de 11.000 dolari SUA, restituibilă în întregime la data de 19 septembrie 2001. Întrucât, până la scadenţă, intimatul nu a restituit suma împrumutată, contestatorul a formulat cerere de executare silită imobiliară pentru recuperarea debitului datorat, indicând drept bun supus urmăririi apartamentul nr. 33, situat în Bucureşti, str. S.M.V.T. nr. 15. În acest sens, s-a format dosarul de executare nr. 343/2001 la B.E.J. S.&N.

Prin procesul-verbal întocmit la data de 9 octombrie 2002, în dosarul de executare menţionat mai sus, executorul judecătoresc a constatat că imobilul urmărit aparţine debitorului intimat D.S. şi soţiei sale, D.M.N., şi că, fiind vorba de o datorie personală a soţului, sunt aplicabile dispoziţiile art. 493 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala acestora", motiv pentru care nu se poate trece la vânzarea la licitaţie publică a apartamentului menţionat. Împotriva refuzului executorului de a continua procedura vânzării la licitaţie a imobilului, a formulat prezenta contestaţie la executare creditorul B.E., în condiţiile art. 399 alin. (1) teza finală C. proc. civ., arătând că datoria contractată de debitorul intimat D.S. este o datorie comună a soţilor, şi nu personală.

Faţă de cele reţinute mai sus, instanţa va avea în vedere următoarele:

Potrivit art. 32 lit. c) C. fam., reprezintă datorii comune ale soţilor "obligaţiile contractate de fiecare din soţi pentru îndeplinirea nevoilor obişnuite ale căsătoriei". În temeiul acestui text legal, obligaţia este comună dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele cerinţe:

1) obligaţia să izvorască dintr-un act juridic unilateral sau bilateral;

2) obligaţia să fie asumată de către un singur soţ;

3) obligaţia să fi fost asumată pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei, acestea însemnând nevoi normale pentru căsătoria respectivă. În cauză, deşi primele două condiţii sunt întrunite în privinţa contractului de împrumut încheiat de intimat cu contestatorul, instanţa apreciază că, în ceea ce priveşte cea de-a treia cerinţă, existenţa ei nu a fost dovedită în urma administrării probatoriului propus de contestator şi încuviinţat ca atare.

Astfel, din declaraţia martorului audiat în cauză, C.E., care a arătat că intimatul i-a spus că a contractat împrumutul, deoarece a avut mai multe probleme familiale, şi anume: decesul tatălui, decesul unui unchi şi probleme cu fiul său, care a fost bolnav, nu se poate reţine că obligaţia asumată de debitor a fost contractată de acesta pentru îndeplinirea nevoilor obişnuite ale căsătoriei, întrucât, chiar dacă cel puţin în vederea rezolvării problemelor medicale ale fiului debitorului, dacă acesta este rezultat din căsătoria soţilor, s-ar putea reţine calificarea de datorie comună, totuşi nu a fost dovedită necesitatea contractării unui împrumut relativ mare, şi anume suma de 11.000 dolari SUA, depoziţia martorului necuprinzând detalii în acest sens.

Pentru motivele expuse mai sus, apreciind că, în speţă, contestatorul, căruia îi revenea sarcina probei în condiţiile art. 1169 C. civ., nu a făcut dovada că datoria apreciată de debitor este comună, astfel încât, pentru împrumutul contractat de acesta, să poată fi urmărit imobilul bun comun al său şi al soţiei sale, instanţa a respins contestaţia la executare, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.