Actiune oblica.Dovedirea contribuţiei majore la dobândirea unui bun în timpul căsătoriei se poate face cu orice mijloc de probă.

 

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE - DOSAR NR.8552/303/2008 - DECIZIA CIVILĂ NR.155/14.02.2011)

Prin cererea formulată la 24.10.2008 reclamanta B.T. a chemat în judecată pe pârâţii O.M. şi O.F. solicitând, pe calea acţiunii oblice, sistarea stării de coproprietate devălmaşă a părţilor asupra imobilului apartamentul nr.16, din B., str.M. nr.5, bl.10, sc.2, et.1, sectorul 6, în vederea recuperării debitului în sumă de 120.931,66 lei, cu dobânzile aferente, debit ce constituie obligaţie personală neexecutată asumată de pârâtul O.M. prin contractul de credit nr.9214/17.07.2006 şi nr.5583/23.05.2006, modificat prin actul adiţional nr.01/5583/21.11.2006.

În motivarea acţiunii s-a arătat că societatea SC M.L.M. - Agent de Asigurare a contract mai multe credite, iar pentru garantarea acestora s-au emis trei bilete la ordin şi ştampilate, în alb şi avalizate de către asociatul unic O.M., acesta având şi calitatea de administrator al societăţii.

În cauză, pârâtul răspunde cu întreg patrimoniul său pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate, reclamanta începând executarea silită datorită neexecutării obligaţiilor de restituire a creditului, motiv pentru care a solicitat partajul bunurilor comune.

În drept s-au invocat prevederile art.33 alin.2 Codul familiei şi art.493 Cod procedură civilă.

Judecătoria sectorului 6 Bucureşti prin sentinţa civilă nr.7942/30.10.2009 a admis în parte acţiunea, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă O.F., a constatat că masa partajabilă şi cota de contribuţie a părţilor la dobândirea acesteia a fost stabilită prin încheierea premergătoare din data de 7.04.2009, a constatat că suma de 6.030 euro (25.831 lei), reprezentând sultă stabilită prin încheierea provizorie din data de 5.05.2009 a fost achitată pârâtei O.F. de către pârâtul O.M., a atribuit în natură, pârâtei O.F. imobilul situat în B., str.M. nr.5, bl.10, sc.2, et.1, apartamentul 16, sectorul 6, cu o valoare de circulaţie de 60.298 euro (258.305 lei) (1 Euro-4283 lei).

În considerentele sentinţei s-a reţinut că prin contractul de credit nr.9214/17.07.2006 şi contractul de credit nr.5583/23.05.2006 modificat prin actul adiţional nr.01/5583/21.11.2006, a acordat două credite SC M.L.M.-Agent de Asigurare SRL, în sumă totală de 120.931,66 lei cu destinaţia achiziţie cu destinaţia achiziţie echipamente şi completare capital de lucru cu o dobândă anuală de 16% şi respectiv 17%. Pentru garantarea executării obligaţiilor contractuale pe lângă garanţiile reale mobiliare constituite, societatea debitoare a emis trei bilete la ordin semnate şi ştampilate în alb, avalizate de pârâtul O.M. în calitate asociat unic şi administrator al societăţii.

În timpul căsătoriei părţilor aceştia au achiziţionat în anul 1999 imobilul situat în B., str.M. nr.5, bl.10, sc.2, et.1, sector 6 astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1155/08.11.1999 la BNP M.V.L..

Din înscrisul depus la fila 116 dosar şi intitulat "chitanţă" rezultă că pârâta O.F. în schimbul renunţării la dreptul de moştenire de pe urma părinţilor săi în favoarea fratelui său, a primit de la părinţii săi în octombrie 1999 suma de 100 milioane lei ce a constituit parte din preţul apartamentului din Bucureşti. Acest început de dovadă se completează cu declaraţiile martorilor D.G. şi D.D.C., ultimul martor la întocmirea chitanţei sub semnătură privată menţionată mai sus.

Din declaraţiile coroborate ale celor doi martori - filele 119-120 - se reţine că pârâta reclamantă a renunţat la partea din moştenire de pe urma părinţilor săi în favoarea fratelui, moştenire compusă nu numai din casa părintească dar şi din anumite suprafeţe de teren. Martorul D.D.C., mai arată în declaraţia sa că suma dată de părinţi nu a fost restituită niciodată acestora nefiind dată cu titlu de împrumut ci, în considerarea răscumpărării cotei ce i se cuvenea, iar banii luaţi de la părinţi au avut destinaţia de preţ apartament.

Potrivit art.30 Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.

Proprietatea este devălmaşă, iar cota de 50% este doar o prezumţie instituită de dispoziţiile Codului familiei, astfel că prezumţia poate oricând fi răsturnată prin administrarea probelor.

Din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă că în timpul căsătoriei, respectiv anul 1999, părţile au achiziţionat un imobil cu contribuţia majoritară a soţiei, dat fiind suma dată acesteia de părinţii săi. S-a reţinut că banii primiţi de pârâta - reclamantă de la părinţii săi au avut destinaţia de parte preţ imobil domiciliu comun, instanţa apreciind cota majoritară de contribuţie a pârâtei reclamante la achiziţionarea imobilului, domiciliu comun, în proprietate de 90%.

Considerând că în cauză sunt necesare operaţii de măsurătoare, evaluare şi altele asemenea s-a apreciat că se impune pronunţarea unei încheieri potrivit art.6736 Cod procedură civilă, constatându-se că pârâţii au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuţie din partea pârâtei - reclamante de 90% şi a pârâtului de 10% - imobilul situat în B., str.M. nr.5, bl.10, sc.2, et.1, ap.16, sector 6.

Având în vedere că la data de 20.10.2009 instanţa, prin luarea unui interogatoriu din oficiu pârâtului, a constatat că obligaţia impusă pârâtei a fost respectată, potrivit art.67310 alin.2 Cod procedură civilă, a atribuit în natură bunul imobil pârâtei O.F., constatând că suma stabilită ca sultă prin încheierea din data de 05.05.2009 a fost achitată.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor premergătoare a declarat apel reclamanta criticându-le ca netemeinice şi nelegale. În motivele de apel s-a arătat că interesul major şi principal al creditorului într-o cerere de partaj este acela de a-şi realiza creanţa iar instanţa de fond era ţinută de principiul stabilit prin decizia civilă nr.4517/30.05.2005 în sensul că modalitatea de înfăptuire a împărţelii judiciare trebuie aleasă în aşa fel încât să nu îngreuneze situaţia creditorului care urmăreşte un bun comun pentru ceea ce i se datorează de unul din codevălmaşi.

Or, prin atribuirea imobilului în proprietatea exclusivă a codevălmaşului neobligat faţă de creditor s-a încălcat în mod flagrant principiul antemenţionat, întrucât în acest fel urmărirea ulterioară a imobilului a devenit imposibilă. Mai mult banca a fost în imposibilitate de a urmări chiar şi sulta de 6.030 euro pe care pârâta O.F. o datora pârâtului O.M. ca echivalent a cotei sale de 10% din imobil având în vedere că pârâţii în mod convenabil au declarat că sulta s-a achitat şi încasat.

Referindu-ne la înscrisul intitulat "chitanţă", datat 24.10.1999, depus la dosarul cauzei, învederează că este un înscris sub semnătură privată a cărui forţă probantă trebuie apreciată în contextul intereselor pârâţilor din această cauză. Nici data, nici calitatea şi semnătura părţilor din înscris nu este atestată de vreo autoritate cu atribuţii în acest sens. Mai mult, chiar dacă ar fi existat în realitate înţelegerea descrisă în documentul menţionat, nu se poate stabili cu certitudine dacă suma de 100 milioane lei a fost într-adevăr utilizată pentru plata preţului contractului de vânzare-cumpărare având în vedere că nu a fost probată o legătură de cauzalitate între primirea sumei respective de către O.F. şi achitarea preţului stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă prin decizia civilă nr.665/20.05.2010 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa civilă atacată în sensul că a admis acţiunea, a respins cererea reconvenţională, a atribuit imobilul către intimatul O.M., cu obligarea acestuia la plata unei sulte de 30.150 euro către O.F., la cursul BNR din ziua plăţii, a obligat intimata - pârâtă la 10,3 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele deciziei s-a reţinut că art.30 Codul familiei dispune că bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt de la data dobândirii lor - bunuri comune ale soţilor.

Odată încetată comunitatea de bunuri, fie la cererea foştilor soţi, fie la cererea creditorilor ca în speţa de faţă, bunurile urmează să fie atribuite soţilor în aport pe contribuţia cu care fiecare dintre ei a avut-o la dobândirea şi consemnarea bunurilor.

Aşa fiind se observă că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a principiilor care guvernează comunitatea de bunuri a soţilor, reţinând o situaţie de fapt neconformă cu realitatea şi nesusţinută de probatoriile administrate în cauză.

Soluţia instanţei de fond şi concluzia acesteia privind cota majoritară de 90% a intimatei pârâte reclamante O.F. la dobândirea imobilului bun comun supus partajului în prezenta cauză, fundamentată pe înscrisul intitulat "chitanţă" (fila 116), din care rezultă că O.F. se obligă să renunţe la partea sa din moştenirea de pe urma părinţilor în favoarea fratelui, renunţare condiţionată de primirea sumei de "100 milioane lei" este fundamental greşită şi nelegală.

Tribunalul a constatat că o astfel de "renunţare" la o moştenire viitoare, având în vedere că la data de 24.10.1999 ambii părinţi ai intimatei erau în viaţă, condiţionată de primirea unei sume de bani este imorală şi lipsită de consecinţă juridice, fiind înlăturată ca probă.

"Renunţarea la moştenire" ca şi dreptul de opţiune succesorală reprezintă un drept subiectiv al succesibilului care se naşte şi respectiv se poate uza de el la moartea unei persoane, deci la data deschiderii succesiunii.

Din certificatul de moştenitor nr.413 din 03.11.2004, eliberat de BNP B.M. - Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, rezultă că tatăl intimatei M.E. a decedat la data de 16.04.2001 iar la categoria "moştenitori renunţători" nu este trecută intimata O.F.; mai mult chiar, se observă că aceasta a dat o declaraţie autentificată sub nr.5427/03.11.2004 din care rezultă că este străină de succesiunea defunctului M.E.prin neacceptare.

Neacceptarea succesiunii în termenul de exercitare a dreptului de opţiune succesorală nu echivalează cu "renunţarea la succesiune", la care face referire atât intimata în dovedirea cotei de 90% la dobândirea imobilului cât şi instanţa în motivarea soluţiei pronunţate.

În lipsa unor dovezi certe, verosimile şi pertinente, care să dovedească şi să susţină contribuţia majoritară a intimatei pârâte la dobândirea imobilului supus partajului la cererea creditoarei, tribunalul a reţinut contribuţia egală a celor doi soţi de 50% fiecare, la dobândirea apartamentului situat în B., str.M. nr.5, bl.10, sc.2, et.1 sector 6.

Mai mult, tribunalul a observat că încheierea din 05.50.2008, prin care imobilul a fost atribuit provizoriu intimatei - pârâte - reclamante cu obligaţia corelativă a acesteia de a plăti o sultă de 6.030 euro intimatului - pârât până la data de 01.09.2009, este lovită de nulitate întrucât nu este însoţită de încheierea de dezbateri din data de 21.04.2009, iar instanţa de control judiciar nu poate verifica care au fost susţinerile părţilor de la acea dată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii O.F. şi O.M..

Recurenta O.F. a criticat decizia sub aspectul nelegalităţii în ceea ce priveşte cota de contribuţie la dobândirea imobilului - bun comun.

În acest sens se arată că, înscrisul denumit chitanţă încheiat la 24.10.1999 atestă faptul că recurenta a primit de la părinţii săi suma de 100.000.000 lei ROL în scopul achiziţionării apartamentului ce face obiectul cauzei, recurenta urmând să renunţe la partea sa de moştenire ce i s-ar fi cuvenit de pe urma părinţilor săi, în favoarea fratelui său N.M..

Instanţa a înlăturat greşit acest înscris pe considerentul că "renunţarea la o moştenire viitoare condiţionată de primirea unei sume de bani este imorală şi lipsită de consecinţe juridice".

Acest înscris a avut rolul de a consfinţi o înţelegere în cadrul familiei, prin care au înţeles să gratifice pe unul dintre copii, fără a dezavantaja pe celălalt, scop în care a dat recurentei suma de 100 milioane pentru cumpărarea locuinţei. Astfel, nu se poate trece peste faptul că aceea chitanţă atestă faptul că recurenta a primit de la părinţii săi suma de 100 milioane lei în scopul achiziţionării unei locuinţe.

O dovadă în plus, că recurenta a primit această sumă este şi certificatul de moştenitor nr.413/3.11.2004 eliberat de Biroul Notarului Public B.M., în care s-a dezbătut succesiune tatălui său Nicula Emil, recurenta neacceptând succesiune şi fiind astfel, străină de moştenire. Consecinţa juridică a acestui comportament al recurentei fiind aceea că fratele său a dobândit întreaga moştenire, înţelegerea familială fiind astfel respectată.

Neacceptarea succesiunii în termenul prevăzut de lege nu echivalează cu renunţarea la moştenire, însă rezultatul urmărit de părţi, respectiv ca recurenta să nu beneficieze de moştenirea tatălui său, s-a realizat, în acelaşi condiţii în care ar fi renunţat la moştenire.

În acest sens, recurenta a invocat dispoziţiile art.977 Cod civil arătând că înscrisul denumit chitanţă este o probă certă, verosimilă şi pertinentă.

Se mai arată că, şi din cartea de muncă şi declaraţiile martorilor rezultă că recurenta avea venituri mai mari decât soţul său, în perioada 1.04 1999 aceasta obţinând un venit de 966.000 lei, iar pârâtul în perioada 1.05.1999 a obţinut un venit de 585.000 lei.

O altă critică priveşte criteriile de atribuire ale apartamentul, recurenta apreciind că instanţa de fond a aplicat corect prevederile art.6739 Cod procedură civilă, respectiv cota majoritară de 90%a recurentei, în timp ce tribunalul nu a arătat criteriile avute în vedere când a atribuit imobilul intimatului pârât O.M..

Recurentul O.M. a criticat decizia tribunalului sub aspectul greşitei aprecieri a probelor, a aplicării greşite a dispoziţiilor art.6739 Cod procedură civilă şi a nemotivării.

Intimata - reclamantă B.T. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la recursul formulat de recurentul O.M. Curtea a pus în discuţie excepţia anulării sale ca netimbrat.

În conformitate cu dispoziţiile art.20 din Legea nr.147/1996 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micşorează valoarea pretenţiilor formulate în acţiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de reducerea ulterioară. Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.

În cauză, acestui recurent i s-a pus în vedere să timbreze recursul cu suma de 1263,60 lei şi cu 5 lei timbru judiciar fiind citat cu această menţiune din data de 1.10.2010. Întrucât recurentul nu s-a conformat acestei dispoziţii, recursul său urmează a anulat ca netimbrat.

Recursul formulat de pârâta - reclamantă O.F. va fi admis având în vedere următoarele considerente:

Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor, ele alcătuind obiectul dreptului de proprietate comună în devălmăşie al acestora. Calitatea de bun comun, se dispune în mod expres în art.30 alin.3 din Codul Familiei, nu trebuie să fie dovedită.

Prezumţia instituită prin art.30 din Codul Familiei nu are un caracter irefragabil, ci este o prezumţie legală care scuteşte pe cei care o invocă de orice altă probă.

În speţă, creditorul urmăritor nu este obligat să facă dovada că un anumit bun al soţilor este comun, deoarece potrivit art.30 din Codul Familiei calitatea de bun comun nu trebuie dovedită.

Dimpotrivă, partea care pretinde că bunul respectiv este propriu al său în speţă recurenta, trebuie să facă această dovadă.

În acest sens, recurenta a înţeles să formuleze cerere reconvenţională, susţinând că are o cotă majoritară de contribuţie la dobândirea imobilului - apartamentul nr.16 bun comun, fapt probat prin chitanţa din 24.10.1999, încheiată între recurentă şi părinţii săi, înscris prin care recurenta a primit suma de 100.000.000 lei ROL, în scopul achiziţionării acestui apartament, cu condiţia ca recurenta să renunţe la partea sa de moştenire de pe urma părinţilor săi.

Tribunalul a înlăturat această probă apreciind că o astfel de renunţare la o moştenire viitoare, având în vedere că ambii părinţi ai intimatei erau în viaţă la data încheierii înscrisului, condiţionată de primirea unei sume de bani este imorală şi lipsită de consecinţe juridice, urmând a fi înlăturată ca probă.

În apel, s-a mai reţinut că recurenta a dat o declaraţie de neacceptare a succesiunii de pe urma tatălui său, însă neacceptarea succesiunii nu echivalează cu renunţarea la succesiune la care face referire atât intimata în dovedirea cotei de 90% la dobândirea imobilului cât şi instanţa de fond în motivarea soluţiei pronunţate.

Această accepţie a tribunalului nu va primită de Curte având în vedere următoarele:

În conformitate cu prevederile art.5 alin.1 din Decretul nr.32/1954, pentru punerea în aplicare a Codului Familiei şi a Decretului nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice dovada că un bun este propriu se va face între soţi prin orice mijloc de probă.

Aceasta înseamnă că soţul care neagă calitatea de bun comun va putea să facă dovada prin orice mijloc de probă că bunul respectiv, deşi dobândit în timpul căsătoriei, este bun propriu.

Prin această regulă instituită cu privire la dovada calităţii de bun propriu în raporturile dintre soţi se derogă, în unele privinţe de la normele dreptului comun referitoare la proba actelor juridice.

Astfel, proba că un bun este propriu se poate face nu numai prin înscrisuri, ci şi prin martori ori prezumţii, fără nici o restricţie chiar dacă este vorba de acte juridice cu o valoare mai mare de 250 lei.

În cauză, recurenta a înţeles să dovedească că a primit suma de 100 milioane lei Rol de la părinţii săi în vederea achiziţionării apartamentul, bun comun, înţelegând astfel să o gratifice numai pe ea, cu condiţia de a nu mai ridica pretenţii la moştenirea lor întrucât recurenta mai are un frate.

Convenţii referitoare la succesiunile nedeschise sunt interzise de lege şi nu produc nici un efect juridic în ceea ce priveşte renunţarea ori neacceptarea succesiunii.

În prezenta cauză, însă nu se dezbate o chestiune legată de materia succesiunii pentru a se analiza valabilitatea înscrisului din această perspectivă, ci înscrisul denumit chitanţă din 24.10.1999 este un început de dovadă scrisă care poate fi completat cu prezumţii, în sensul că la dobândirea imobilului bun comun, reclamanta a avut o contribuţie majoritară cu o sumă de bani reprezentând bun propriu.

Astfel, deşi nu este valabilă ca şi convenţie asupra unei moşteniri nedeschise, chitanţa invocată de recurentă dovedeşte faptul că recurenta a primit o gratificaţie personală din partea părinţilor săi, în cuantum de 100 milioane lei Rol, la data de 24.10.1999.

Acest început de dovadă scrisă a fost completat cu martori şi alte înscrisuri din care rezultă faptul juridic al primirii de către recurentă a sumei de 100 milioane lei Rol de la părinţii săi, sumă de bani care a fost folosită în noiembrie 1999 pentru achiziţionarea apartamentul în litigiu.

Declaraţia de neacceptare a succesiunii tatălui recurentei, constată prin certificatul de moştenitor nr.413/3.11.2004 este o prezumţie în favoarea dovedirii împrejurării că aceasta a primit efectiv suma de bani dată de părinţii săi şi a respectării acelei înţelegeri familiale.

De altfel, în jurisprudenţă s-a arată că dacă este vorba de dobândirea de către unul dintre soţi a unor bunuri mobile ca daruri manuale, dovada între soţi că ele sunt proprii se va putea face prin orice mijloc de probă, deoarece obiectul probaţiunii în astfel de situaţii îl constituie faptul predării efective a bunurilor dăruite, existenţa faptelor juridice, în sensul restrâns al cuvântului, putând fi dovedită şi în cadrul dreptului comun prin orice mijloc de probă.

Prin urmare, respingerea cererii reconvenţionale ca nedovedită, exclusiv prin analizarea valabilităţii şi înlăturarea înscrisului denumit chitanţă din 24.10.1999, apreciind că este imoral şi lipsit de eficacitate juridică în ceea ce priveşte succesiunea, fără coroborarea celorlalte probe administrate în cauză este nelegală, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.

Faptul că recurenta a avut o contribuţie majoritară la dobândirea bunului comun rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, iar atribuirea imobilului către recurentă se impunea având în vedere cota majoritară reţinută şi motivată de către instanţa de fond.

Curtea subliniază că şi în condiţiile art.493 alin.1 Cod procedură civilă, soţi au posibilitatea de a face toate apărările prevăzute de lege, inclusiv invocarea cotei majoritare la dobândirea bunurilor comune ori invocarea calităţii de bun propriu pentru un anumit bun din comunitatea de bunuri.

Dacă s-ar da eficienţă soluţiei contrare, ceea susţinută de intimata B.T. prin motivele de apel, ar însemna ca instanţele de judecată să efectueze o judecată formală potrivit căreia, în concurs cu instituţiile bancare soţii nu pot avea decât o contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune, altfel interesele acestor instituţii ar fi ab iniţio prejudiciate, instanţele neavând căderea de apreciere asupra constituirii comunităţii de bunuri.

Astfel fiind, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va anula ca netimbrat recursul formulat de recurentul O.M., va admite recursul formulat de O.F., se va modifica în tot decizia recurată în sensul că se va respinge apelul ca nefondat.