Viaţă familială Definirea noţiunii Părinţi adoptivi

CEDO, secţia II, hotărârea Pini şi Bertani Manera şi Atripaldi contra România, 22 iunie 2004, 78028/01 şi 78030/01

 Simpla existenţă a unei legături juridice între părinţii adoptivi şi copii face aplicabil art. 8 din Convenţie.

Reclamanţii, două cupluri italiene, au obţinut prin decizie definitivă adoptarea câte a unui copil român abandonat, aflat în instituţii private de protecţie a copiilor. Deciziile, pronunţate în România în septembrie 2000, au impus modificarea certificatelor de naştere ale copiilor şi emiterea unora noi. Centrele pentru minori, deşi au fost obligate să predea copiii, împreună cu actele de stare civilă, au refuzat acest lucru, obţinând de câteva ori suspendarea procedurilor de adopţie.

Copiii au introdus acţiuni prin care solicitau anularea adopţiei, iar unul dintre ei a avut câştig de cauză. Potrivit informaţiilor Curţii, copiii se bucură în centrele respective de condiţii de viaţă bune şi nu doresc să plece la reclamanţi, pe care îi cunosc vag.

1. Art. 8 („Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”). Aplicabilitate.

Reclamanţii nu au o relaţii familiale de facto cu copii pe care i-au adoptat. Totuşi Curtea a considerat că între aceştia şi copii există o viaţă familială în sensul art. 8, cât timp relaţia lor a fost stabilită printr-o decizie judecătorească definitivă, în conformitate cu legislaţia română şi internaţională în materie.

Este adevărat că nu exista consimţământul copiilor, însă acest fapt se explică prin vârsta lor fragedă la acel moment. Faptul că nu există relaţii familiale de fapt nu este imputabil reclamanţilor, care s-au considerat şi s-au comportat întotdeauna ca părinţi ai copiilor. De aceea, art. 8 este aplicabil.

2. Respectarea dreptului la viaţă familială. Curtea a considerat că interesul legitim al părinţilor de a-şi fonda o familie intră în contradicţie cu interesele copiilor care nu au vrut să părăsească mediul în care creşteau. Curtea a considerat că în astfel de ipoteze trebuie să primeze interesul superior al copilului, astfel încât statul român nu şi-a încălcat obligaţiile pozitive atunci când nu a acţionat pentru a asigura plecarea copiilor la noile lor familii. De aceea, Curtea a considerat că art. 8 nu a fost violat.

3. Art. 6 („Dreptul la un proces echitabil”) parag. 1. Accesul la justiţie. Deşi decizia de adopţie a fost luată în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, aceasta nu a fost pusă în executare. Chiar dacă lipsa executării este imputabilă centrelor de copii care au refuzat să se conformeze deciziei instanţei, statul român nu a depus niciun efort vreme de trei ani pentru a asigura executarea unor hotărâri judecătoreşti, punând astfel în pericol securitatea raporturilor juridice şi preeminenţa dreptului. În plus, o astfel de atitudine a provocat consecinţe potenţial ireversibile pentru reclamanţi. În consecinţă, dreptul de acces la justiţie al reclamanţilor a fost lipsit de orice efect util, astfel încât există o violare a art. 6 parag. 1.