Partajul in noul cod civil

1°. Când se abordează problema efectelor partajului, fie el voluntar ori judiciar, soluţiile consacrate sunt două: partajul are fie caracter constitutiv, fie caracter declarativ de drepturi, urmând ca efectele împărţelii să se producă retroactiv, ex tunc de la data naşterii comunităţii (indiviziune ereditară, comunitate legală sau convenţională etc) sau, după caz, numai pentru viitor, ex nune (de la data actului de partaj - convenţional, respectiv judiciar).

O abordare consecventă a problemei trebuie să fie şi unitară, nefiind deloc dezirabilă o diversitate de soluţii în funcţie de temeiul juridic al comunităţii supuse partajului sau de natura acesteia şi nici de obiectul său (un bun individual determinant, un fond sau o universalitate) ori de modalitatea împărţelii - convenţională sau judiciară.

2°. Tradiţional, legislaţiile consacră preponderent caracterul său sau efectul declarativ al partajului, tendinţa modernă făcând însă loc caracterului sau efectului constitutiv al acestuia.

Soluţia tradiţională (efect declarativ) este întotdeauna o ficţiune juridică, chiar o ficţiune legală şi chiar şi numai pentru acest motiv rămâne discutabilă. într-adevăr, oricare ar fi sursa comunităţii supusă partajului, ea este o modalitate de proprietate cu pluraritate de titluri, dreptul fiind divizat în fracţiuni sau cote părţi ori intervale de timp repetitive (la proprietatea periodică) egale sau inegale, sau nedivizat nici în cote ideale, precum la devălmăşii, nereprezentând relevanţă sub acest aspect obiectul comunităţii (un bun individual determinant, o masă de bunuri diverse ori chiar o universalitate).

Efectul declarativ funcţionând retroactiv, de la data naşterii comunităţii respective (unele chiar evoluează complex în privinţa substanţei, întinderii şi funcţiilor, precum în prezent comunitatea patrimonială a soţilor în regimul legal al comunităţii de bunuri ca regim matrimonial legal, unic şi obligatoriu) înseamnă că în strictă logică ar trebui să acopere întreaga existenţă a acesteia, de la începutul ei, ca şi când n-ar fi existat, rămânând ca ex tune să n-avem de-a face decât cu copărtaşi proprietari exclusivi pe cote revenindu-le prin partaj, ceea ce exacerbează o dată în plus ficţiunea juridică.

în consecvenţa logicii efectului declarativ, toate actele juridice încheiate ex intervallo, pe durata comunităţii (alienări, grevări, constituiri de drepturi etc) rămân prezumate ca încheiate sub condiţia rezolutorie a partajului, ceea ce face comunitatea să rămână sub semnul precarităţii, fiind receptată de legiuitor ca un incident indizerabil pentru securitatea judiciară, de unde şi limitarea temporală constantă a acesteia, chiar când ar fi stipulată prin convenţia coproprietarilor. Or, evoluţia realităţilor economice şi juridice vine să constate fenomenul numit de G. Ripert le depassement du droit, orientând legiuitorii către schimbarea soluţiei în profitul efectului constitutiv al partajului, ceea ce evidenţiază mai toate evoluţiile legislative semnificative din ultimele decenii.

3°. Astfel, art.786 din vechiul cod civil de la 1865 dispune textual că Fiecare erede este prezumat că a moştenit singur şi imediat toate bunurile ce compun partea sa, sau care i-au căzut prin licitaţie, şi că n-a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii. Dispoziţia nu este câtuşi de puţin o prezumţie legală (consecinţa ce legea trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut - art. 1199 C.civ .rom.), deşi se face îndeobşte trimitere de la art.786 la art.688 (Efectul acceptării se suie până la ziua deschiderii succesiunii): dacă retroactivitatea efectului acceptării succesiunii are un suport logic, obiectul său e totuşi succesiunea, nu o parte din aceasta, aşa încât regula de la art.786 rămâne o ficţiune. De altfel, textele subsecvente amenajând garanţia reciprocă între coerezi pentru evicţiune sunt contrazise de însuşi art.786, care dispune că, niciunul din ceilalţi coerezi n-a fost vreodată proprietar pe celelalte bunuri aşa încât obligaţia de garanţie pentru evicţiune este lipsită de suport. Este prin urmare evidentă inconsecvenţa juridică a amenajării legale a efectului declarativ al partajului.

Soluţia românească de lege lata reproduce art. 883 originar din C.civ. francez de la 1804. Interesant este însă că la 138 de ani după Codul Napoleon, legiuitorul italian stăruie în a consacra efectul declarativ, art.757 C.civ. italian din 16 martie 1942 (sistem monist, abrogând C.civ. de la 1865 şi C.com. de la 1882) dispunând textual că oricare erede este reputat/considerat unic şi imediat succesor în toate bunurile componente ale cotei sale sau revenite lui din succesiune, chiar prin dobândire la licitaţie (bunuri succesorale vândute pentru plata datoriilor succesorale şi adjudecate de erede) şi este considerat a nu fi avut vreodată proprietatea altor bunuri din succesiune. Tot astfel, în materia comunităţii matrimoniale, în inerţia doctrinei efectului declarativ, art. 193 alin.4 C.civ. it. dispune că sentinţa de pronunţare a separaţiunii de bunuri retroactivează la data cererii introductive de instanţă.

In Codul civil al provinciei canadiene Quebec din 1991 (care de asemenea consacră reglementarea monistă a dreptului privat), art. 884 consacră expres caracterul declarativ al partajului, dispunând certis verbis:

"Partajul este declarativ de proprietate .

Fiecare copărţaş este reputat a fi succedat, singur şi imediat la toate bunurile cuprinse în lotul său sau care i-au revenit printr-un act de partaj total sau parţial; el este considerat a fi avut proprietatea acestor bunuri începând de la deces şi a nu fi fost niciodată proprietarul altor bunuri ale succesiunii".

4°. Legiuitorul elveţian, pionier în consacrarea reglementării moniste a dreptului privat prin adoptarea în 1908 a Codului civil elveţian (Cărţile 1 -IV) şi în 1912 a Codului Federal al Obligaţiilor (Cartea a V-a din C.civil) debutează cu caracterul constitutiv al partajului, art. 634 C.civ. elv. dispunând că partajul obligă pe erezi de îndată ce loturile au fost constituite şi primite sau când actul de partaj a fost încheiat, actul nefiind valabil decât dacă a fost făcut în formă scrisă.

Noua reglementare românească de drept privat, respectiv Codul Civil (legea nr. 287/2009) şi noul Cod de procedură civilă consacră soluţia efectului constitutiv de drepturi al partajului, fapt notabil pentru că vădeşte mult realism. în acest sens, art.680 din noul Cod civil dispune:

„( 1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

(2) în cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară".

Consacrarea efectului constitutiv al partajului, fie el voluntar sau judiciar, ca operând numai ex nune ("dar nu mai devreme de data încheierii actului", respectiv a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti") obligă la concluzia că în noul cod civil, care va intra în vigoare la 1 octombrie 2011, partajul, indiferent pe ce cale s-ar opera, nu mai poate fi declarativ nici prin convenţia copărtaşilor, dispoziţiile referite fiind evident imperative, inderogabile.

In acelaşi spirit, proiectul noului Cod de procedură civilă prevede textual la art. 949 alin.(l) că hotărârea de partaj are efect constitutiv la data rămânerii definitive născându-se dreptul copărtaşului; chiar când părţile ar fi declarat expres că nu solicită predarea bunurilor, hotărârea nefiind susceptibilă de executare silită, partea interesată intrând în posesia bunurilor atribuite pe calea acţiunii în revendicare (art. 958 alin.(2), adică în calitate de proprietar.

Se abandonează astfel, în fine ficţiunea legală de lege lata greşit calificată prezumţie: prezumţia are un suport logic - raţionamentul inductiv - fiind raţională, iar raţiunea nu se schimbă nici măcar "prin voinţa legiuitorului", căci "la raison est de tous climats"; nu cunoaşte "etape de evoluţie", ci uneori, din nefericire, eclipse iar atunci "somnul raţiunii naşte monştri".

Autor: Notar public Nica Nicolae Ciprian