Extras din Decizia nr.1202/2010 cu privire la neconstitutionalitatea dspozitiilor art.8 indice 1 alin.1 din legea nr.146/1997.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:

I. Prevederile art.3 lit.c) din Legea nr.146/1997 au mai format obiect al controlului de constituţionlitate în raport cu critici similare. Astfel, Curtea, prin Decizia nr.504 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.377 din 8 iunie 2010, şi Decizia nr.948 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.546 din 4 august 2010, a statuat că „accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. În virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora <<Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice>>, plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.

De asemenea, Curtea a mai reţinut că, pentru aceleaşi considerente, textul de lege criticat nu cuprinde prevederi de natură să aducă atingere principiului potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, consacrat de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală”.

Considerentele reţinute de Curte în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia.

II. Curtea, prin Decizia nr.948 din 6 iunie 2010, precitată, tot pentru motivele mai sus arătate, a mai constatat că şi dispoziţiile art.81 din Legea nr.146/1997 sunt constituţionale. Cu privire la acest aspect, Curtea urmează să îşi reconsidere jurisprudenţa pentru cele ce vor fi mai jos arătate.

1. Curtea, în analiza sa cu privire la încălcarea art.21 din Constituţie, va porni de la considerentele de principiu reţinute în Decizia nr.458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.256 din 17 aprilie 2009, potrivit căreia „procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia.

Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanţiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil atât în faza judecăţii, cât şi a executării silite, cea mai importantă dintre aceste garanţii fiind "dreptul la un tribunal" în sensul art. 21 din Constituţie şi al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adică liberul acces la o instanţă independentă şi imparţială, stabilită prin lege, şi controlul actelor efectuate în ambele faze ale procesului de către instanţele judecătoreşti”.

În cauza de faţă, se constată că art.81 alin.(1) din Legea nr.146/1997 prevede că cererile pentru eliberarea de către instanţele judecătoreşti de copii de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive şi irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moştenitor, masa succesorală, cotele şi bunurile ce revin fiecărui moştenitor, dacă nu s-a plătit taxa de timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, se taxează potrivit dispoziţiilor art.3 lit.c) din Legea nr.146/1997, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.276/2009.

Curtea observă că textul legal criticat, prin conţinutul său normativ, condiţionează eliberarea unor copii de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive şi irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moştenitor, masa succesorală, cotele şi bunurile ce revin fiecărui moştenitor, de plata taxelor de timbru prevăzute de art.3 lit.c) din lege, în cazul în care nu s-a plătit anterior taxa de timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, ceea ce echivalează în fapt cu plata unor taxe de timbru noi, altele decât cele notariale, chiar şi în situaţia în care, prin procedura prevăzută de lege la momentul judecării cauzei, astfel de taxe nu era prevăzute de lege.

Astfel, în procedura notarială, moştenitorii erau ţinuţi de plata unor taxe notariale, precis determinate prin lege, atât pentru stabilirea masei succesorale, cât şi pentru stabilirea cotei fiecăruia, plată care, odată efectuată, conducea nemijlocit la obţinerea certificatului de moştenitor, cu toate consecinţele juridice ce decurgeau din acest act.

Prin urmare, se constată că parcurgerea procedurii notariale exclude din start parcurgerea procedurii judiciare, iar sub acest aspect textul art.81 din lege nici nu poate fi aplicat decât moştenitorilor care, din varii motive, nu au parcurs procedura notarială. A lega plata unor taxe judiciare de timbru de plata taxelor notariale ar echivala cu obligarea moştenitorilor de a parcurge mai întâi procedura succesorală notarială, ceea ce evident ar fi o sarcina excesivă.

Pe de altă parte, nu poate fi neglijat nici faptul că la apariţia Legii nr.276/2009, care instituie o atare obligaţie, moştenitorii deja au parcurs de mult întreaga procedură judiciară, fără ca legea să le fi impus această taxă şi, prin urmare, s-au văzut obligaţi ca, deşi judecarea cererilor să se fi încheiat, la executarea hotărârii să fie obligaţi retroactiv la plata acestor noi taxe.

Atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului au recunoscut posibilitatea statului de a impune anumite restricţii legitime cu privire la accesul liber la justiţie în vederea asigurării unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional. Însă, în cauza de faţă, textul legal criticat constituie o oprelişte de natură pecuniară menită să îl descurajeze pe justiţiabil în formularea unei acţiuni direct în faţa unei instanţe judecătoreşti. Finalitatea unei atari măsuri nu vizează asigurarea unui climat de ordine, ci mai degrabă dorinţa legiuitorului de a-l obliga pe justiţiabil să îşi rezolve problemele legate de succesiune pe calea necontencioasă notarială şi de a-l sancţiona dacă nu a urmat această cale. O asemenea justificare a acestei măsuri nu este nici obiectivă sau raţională şi nici serioasă.

Astfel, Curtea constată că o procedură esenţialmente graţioasă, necontencioasă şi facultativă devine, fără o justificare obiectivă sau raţională, una obligatorie în calea introducerii unei acţiuni direct în faţa instanţelor judecătoreşti, încălcându-se, astfel, prevederile art.21 alin.(1)-(3) din Constituţie.

Totodată, Curtea reţine că textul legal criticat, prin cuantumul ridicat al taxei judiciare de timbru, împiedică executarea hotărârii judecătoreşti, întrucât:

- în cazul cererilor pentru dezbaterea succesiunii pe cale judiciară introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.276/2009 şi care nu au urmat şi procedura notarială, taxa judiciară de timbru necesară eliberării copiei prevăzute de art.81 din Legea nr.146/1997 este disproporţionat de mare în raport cu taxa judiciară de timbru plătită pentru derularea întregii proceduri succesorale judiciare;

- în cazul cererilor pentru dezbaterea succesiunii pe cale judiciară introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.276/2009 şi care nu au urmat şi procedura notarială, partea este nevoită să plătească o taxă judiciară de timbru pentru operaţiunea prevăzută de art.81 din Legea nr.146/1997 egală ca şi cuantum cu cel al taxei judiciare de timbru care a fost plătită pentru dezbaterea succesiunii în condiţiile art.3 lit.c) din Legea nr.146/1997.

Din cele de mai sus, rezultă că textul legal criticat impune condiţionări nejustificate în calea executării hotărârii judecătoreşti, fază componentă a procesului civil. Astfel, fiind încălcate în mod direct prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea reţine că textul în cauză contravine art.21 alin.(1)-(3) din Constituţie.

În consecinţă, Curtea constată că art.81 din Legea nr.276/2009, fiind contrar art.21 alin.(1)-(3) din Constituţie, aduce o gravă atingere dreptului la un proces echitabil, afectând ambele faze pe care le parcurge un proces civil, şi anume judecata propriu-zisă a cauzei şi executarea hotărârii judecătoreşti obţinute.

2. Curtea observă că textul legal criticat încalcă şi prevederile art.56 alin.(2) coroborate cu cele ale art.44 şi art.46 din Constituţie.

Curtea, în jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia nr.176 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.400 din 9 iunie 2003, a precizat faptul că, „în conformitate cu principiile generale ale fiscalităţii, orice taxă instituită pentru persoane fizice sau juridice trebuie să fie urmată de un serviciu sau o lucrare efectuată în mod direct şi imediat de către organe sau instituţii publice”. Rezultă că, în condiţiile în care ar exista o vădită disproporţie între taxa datorată şi serviciul public efectiv prestat, taxa nu a fost instituită în considerarea contraprestaţei datorate de stat, ceea ce ar fi contrar art.56 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”.

În cauza de faţă, Curtea constată că taxa judiciară de timbru prevăzută de art.81 din Legea nr.276/2009 se datorează pentru „eliberarea de către instanţele judecătoreşti de copii de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive şi irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moştenitor, masa succesorală, cotele şi bunurile ce revin fiecărui moştenitor”. Această prestaţie din partea statului este mai degrabă o operaţiune tehnico-materială, fără a implica în sine costuri foarte ridicate. Dovadă în acest sens stă reglementarea legală anterioară adoptării Legii nr.276/2009, şi anume art.3 lit.t) din Legea nr.146/1997, în temeiul căreia taxa judiciară de timbru datorată operaţiunii tehnico-materiale menţionate era egală cu 2 RON.

În consecinţă, Curtea constată că, prin prisma cuantumului ridicat al taxei, aceasta nu reprezintă o contraprestaţie în raport cu serviciul public ce urmează a fi prestat, ci dobândeşte caracterul unei sancţiuni care nu are nici o legătură cu pretinsul serviciu prestat de către stat.

Ca rezultat al nerespectării art.56 alin.(2) din Constituţie, Curtea constată că este încălcat dreptul de proprietate privată al celor ce vin la moştenire, precum şi dreptul la moştenire al acestora.

Astfel, Curtea constată că, datorită faptului că taxa se plăteşte cu titlu anticipat, deci înainte de a fi prestat serviciul public şi înainte ca moştenitorul să intre în posesia moştenirii, este diminuat în mod direct patrimoniul moştenitorilor. Prin instituirea unui cuantum atât de ridicat al taxei judiciare de timbru, se realizează un transfer injust de proprietate care operează din patrimoniul moştenitorilor în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul, potrivit art.19 din Legea nr.146/1997.

Totodată, Curtea reţine încălcarea şi a prevederilor art.46 din Constituţie, întrucât, deşi moştenitorul a obţinut o hotărâre judecătorească prin care se consacră dreptul său de a beneficia de cota sa parte din masa succesorală, i se obstrucţionează accesul la emolumentul concret al moştenirii prin instituirea unei taxe judiciare de timbru pentru o simplă formalitate juridică. De aceea, Curtea constată că o atare măsură atinge chiar substanţa dreptului la moştenire.

3. Pe lângă încălcarea textelor constituţionale mai sus amintite şi invocate de autorii excepţiei, Curtea constată că art.81 din Legea nr.146/1997 contravine şi art.15 alin.(2) din Constituţie.

Astfel, din conţinutul normativ al acestei prevederi legale rezultă, fără dubiu, că aplicabilitatea sa vizează atât procedurile succesorale judiciare începute după intrarea în vigoare a Legii nr.276/2009, cât şi cele începute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.276/2009. În aceste condiţii, acelor moştenitori care nu au urmat procedura necontencioasă notarială din diverse motive li se impune plata unei taxe judiciare de timbru, atunci când vor solicita eliberarea unei copii de pe hotărârea judecătorească, cu menţiunea definitivă şi irevocabilă, prin care se stabileşte calitatea de moştenitor, masa succesorală, cotele şi bunurile ce revin fiecărui moştenitor.

Curtea constată că procedura succesorală notarială nu este una obligatorie şi nu condiţionează accesul la procedura contencioasă din faţa instanţelor judecătoreşti, ceea ce determină concluzia irefragabilă că este o procedură graţioasă, necontencioasă şi facultativă, aflată la îndemâna părţilor. De asemenea, Curtea reţine că, până la momentul intrării în vigoare a Legii nr.276/2009, parcurgerea sau nu a procedurii succesorale notariale nu condiţiona nici faptul datorării taxelor judiciare de timbru în materie succesorală şi nici cuantumul sau întinderea acestora. În lipsa unei atari condiţionări şi având în vedere că textul de lege criticat impune plata unei taxe judiciare de timbru ca urmare a neparcurgerii procedurii succesorale notariale, Curtea constată că, în privinţa procedurilor succesoarale judiciare începute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.276/2009, legiutorul, în mod indubitabil, a schimbat efectele susceptibile a se produce din parcurgerea sau nu a procedurii succesorale notariale existente la momentul introducerii acţiunii succesorale în faţa instanţelor judecătoreşti. Or, Curtea, prin Decizia nr.812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.985 din 11 decembrie 2006, sau Decizia nr.830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.559 din 24 iulie 2008, a statuat că, „ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare”.

În consecinţă, raportat la situaţia de faţă, Curtea constată că în cazul cererilor în materie succesorală introduse în faţa instanţelor judecătoreşti înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.276/2009, indiferent de parcurgerea sau nu a procedurii succesorale notariale, prevederile art.81 din Legea nr.146/1997 nu s-ar putea aplica decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, contrar art.15 alin.(2) din Constituţie. Astfel, aceste cereri urmează să fie guvernate, în materia taxelor judiciare de timbru, de cele aplicabile la momentul introducerii lor, pentru că, în caz contrar, prin schimbarea eficienţei juridice a actelor juridice realizate în antecedenţa intrării în vigoare a Legii nr.276/2009, ar fi nesocotit principiul constituţional al neretroactivităţii legii. În aceste condiţii, Curtea constată că operaţiunea tehnico-materială prevăzută de art.81 din Legea nr.276/2009, ca accesoriu al procedurii succesorale judecătoreşti, este guvernată de legea în vigoare la data introducerii în faţa instanţelor judecătoreşti a cererii de dezbatere a succesiunii.

4. Totodată, Curtea observă că textul legal criticat încalcă şi principiul egalităţii în drepturi, întrucât instituie posibilitatea ca, în situaţia unei hotărâri judecătoreşti care a consfinţit procedura succesorală anterior intrării în vigoare a Legii nr.276/2009, un moştenitor, solicitând mai repede o copie legalizată de pe hotărârea judecătorească, să plătească o taxă modică, în timp ce celălalt moştenitor, aflat prin ipoteză în aceeaşi situaţie juridică, acţionând după intrarea în vigoare a legii menţionate, să mai fie nevoit să plătească o taxă judiciară de timbru ce depăşeşte cu mult atât valoarea taxei judiciare de timbru plătită în cursului procesului, cât şi valoarea taxei judiciare de timbru plătite de celălalt moştenitor cu aceeaşi ocazie.

5. În fine, Curtea constată că prevederile art.81 alin.(2) din Legea nr.146/1997 sunt lipsite de previzibilitate, întrucât Hotărârea Guvernului nr.1514/2006, care stabilea valoarea taxei judiciare de timbru la nivelul anului 2007, a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr.956/2009, fără a se stabili vreo altă valoare a taxei judiciare de timbru. Astfel, existenţa normativă a textului este compromisă, nici justiţiabilul şi nici instanţele judecătreşti neputând avea reprezentarea clară a efectelor pe care trebuie să le producă textul în cauză. În consecinţă, Curtea constată că art.81 alin.(2) din Legea nr.146/1997 contravine prevederilor art.1 alin.(5) din Constituţie.