Exequator

Decizia nr. 32/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 6656/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 32/C

Ședința publică din data de 08 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Judecător Vanghelița T.

Grefier C. D.

S-a luat în examinare apelul civil având ca obiect recunoaștere hotărâre pe teritoriul României – exequator - formulat de apelanta reclamantă G. D. G., cu domiciliul în Medgidia, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.118 din 26.01.2015 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât N. Y., cu domiciliul în Seyitomer Mahallesi, Fatih-Istanbul, Huseyin kazim Sok, nr. 21 Dicle, ., Turcia.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanta reclamantă G. D. G. personal, lipsind intimatul pârât.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. Totodată evidențiază faptul că apelanta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei.

Apelanta reclamantă depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform rezoluției judecătorești.

Fiind întrebată de către instanță, apelanta reclamantă precizează că nu mai are alte cereri, excepții de invocat sau probe de solicitat.

Instanța reținând că nu mai sunt alte cereri de formulat, în conformitate cu dispozițiile art.392 Cod procedură civilă acordă cuvântul apelantei reclamante pentru susținerea apelului.

Având cuvântul, apelanta reclamantă G. D. G. solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii instanței de fond, în sensul recunoașterii hotărârii de divorț pe teritoriul României.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ din 16.09.2014, reclamanta G. D. - G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul N. Y., recunoașterea pe teritoriul României a sentintei civile nr. 2000/316 pronunțată de Judecătoria Fatih, țara Turcia, la data de 28.04.2000, prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 20.04.1999, în Istanbul. Solicită reclamanta și revenirea la numele anterior căsătoriei – G..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul N. Y. la data de 20.04.1999, iar prin sentința civilă nr. 2000/316 s-a dispus desfacerea căsătoriei.

In drept, reclamanta a invocat disp. Legii nr. 105/1992, art. 103 din Normele de aplicare a Legii nr. 119/1996.

Acțiunea a fost timbrata cu taxa de timbru de 20 lei.

In dovedirea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri.

Paratul N. Y., legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.

Prin sentința civilă nr.118 din 26 ianuarie 2015 Tribunalul C. a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr. 2000/316 din 28-04-2000 pronunțată de Tribunalul civil Fatih - Turcia s-a decis divorțul dintre N. Y. si Y. D. - G..

Conform art. 1094 NCPC - Hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți ori, în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare.

A reținut instanța că hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate, fără a se parcurge vreo procedură in acest sens, exceptând situația unui refuz, manifestat anterior sesizării instanței. S-a considerat că ipoteza existentei unui refuz este prevăzuta de art. 1098 alin. 1 NCPC, potrivit căruia cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine, adică, conform art. 1093 NCOC, actele de jurisdicție contencioasă sau necontencioasă ale instanțelor judecătorești, cele notariale sau ale oricăror autorități competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene”.

În speță, din actele dosarului nu rezultă existența unui refuz din partea unei autorități române. Deși sentința civila nr. 2000/316 a fost pronunțată in 28-04-2000, instanța a observat din copia cărții de identitate a reclamantei (fila 13 dosar), eliberată la data de 23.07.2014, că acesteia i s-a eliberat un act de stare civilă pentru numele G. D. – G..

A arătat că reclamanta a mai depus si adresa nr._/09.09.2014 emisă de Serviciul Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor Medgidia, cu privire la mențiunile aflate pe marginea actului de naștere, însă din această adresă nu rezultă un refuz al acestei autorități de recunoaștere a hotărârii de divorț. Ipoteza existenței unui refuz al unei autorități de a recunoaște efectele unei hotărâri străine rezultă si din practica Înaltei Curți de Casație si Justiție – Secția I Civilă – Decizia nr. 1950/17-06-2014.

In ceea ce privește cererea reclamantei de revenire la numele purtat anterior căsătoriei, instanța a apreciat că această cerere era de competența instanței care a soluționat cererea de desfacere a căsătoriei, procedura recunoașterii unei hotărâri străine nefiind compatibilă cu o astfel de solicitare.

Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că cererea de chemare în judecată este nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta G. D.-G. care a susținut că nu a fost transcrisă în registrele române de stare civilă căsătoria încheiată în Turcia la 20.04.1999, cu cetățeanul turc N. Y., motiv pentru care nu a solicitat eliberarea unui certificat de căsătorie românesc, în baza căruia să solicite eliberarea unui act de identitate în care să apară numele său din căsătorie, „Y.”.

Autoritățile române au fost însă înștiințate despre încheierea căsătoriei în străinătate, fiind operată pe marginea actului său de naștere mențiunea de căsătorie.

Modificările intervenite în statutul său, prin desfacerea căsătoriei, în baza sentinței civile nr. 2000/316 pronunțată de Judecătoria Fatih, trebuie înscrise în actul său de naștere, înscriere care nu se face însă fără recunoașterea hotărârii străine de către tribunalul competent. Republica Turcia nu face parte dintre țările membre ale Uniunii Europene, astfel că hotărârile pronunțate în această țară nu sunt recunoscute de plin drept pe teritoriul României și nu au nevoie de recunoașterea prin procedura exequatorului.

Solicită apelanta ca, după recunoașterea hotărârii de divorț, să se stabilească și numele de familie ce urmează să-l poarte deoarece din cuprinsul sentinței nu reiese numele de familie ce urmează a fi purtat de către foștii soți după divorț.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de susținerile reclamantei, Curtea constată că apelul este în parte întemeiat.

Reclamanta G. D. G. a solicitat instanței recunoașterea pe teritoriul României a sentinței civile nr. 2000/316 din 28.04.2000 pronunțată de Tribunalul Fatih, Turcia, prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamantă, Y. D. G. și Y. N..

Prin recunoașterea unei hotărâri străine, situația juridică pe care o consacră este acceptată în cadrul statului în care se urmărește ca hotărârea să producă efecte, ceea ce înseamnă că hotărârea va avea autoritate de lucru judecat și forță executorie în fața autorităților respectivului stat,întocmai ca și o hotărâre pronunțată de o instanță proprie.

Noul Cod de procedură civilă, aplicabil și cererii de față, distinge între recunoașterea de plin drept (art.1094 Cod procedură civilă) și recunoașterea prin hotărâre judecătorească a instanței române ( art. 1095 – 1096 Cod procedură civilă).

Potrivit art. 1094 cod procedură civilă, hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți ori, în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă potrivit dreptului internațional privat român, nu sunt contrare ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare.

În speță, sentința a cărei recunoaștere se solicită nu îndeplinește condițiile recunoașterii de plin drept pe teritoriul României, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, pentru că sentința pronunțată de o instanță din Republica Turcia se referă la statutul reclamantei din prezenta cauză, cetățean român, iar nu exclusiv la statutul unor cetățeni turci, sentința nu a fost anterior recunoscută pe teritoriul României, nici direct și nici pe cale de excepție invocată într-un proces, iar din cuprinsul ei nu rezultă că legea în temeiul căreia s-a pronunțat divorțul a fost determinată potrivit dreptului internațional român, legea turcă fiind considerată ca fiind aplicabilă potrivit Legii civile Divorțul din Turcia.

Nefiind îndeplinite condițiile recunoașterii de plin drept, în cazul solicitării de recunoaștere a unei hotărâri străine, instanța verifică dacă sunt îndeplinite condițiile de recunoaștere prevăzute de art. 1095 Cod procedură civilă, text care dispune: „Hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1094 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată;

b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competența să judece procesul fără a fi întemeiată exclusiv pe prezența pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicții;

c) există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.

Dacă hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, ea trebuie să constate, de asemenea, că părții în cauză i-a fost înmânată în timp util atât citația pentru termenul de dezbateri în fond, cât și actul de sesizare a instanței și că i s-a dat posibilitatea de a se apăra și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii”.

Sentința nr. 2000/316 din 28.04.2000 pronunțată de Tribun alul Fatih, Republica Turcia, prin care s-a dispus divorțul între N. Y. și D. G. Y. este definitivă din 13.09.2000, conform informării făcută de acest tribunal la 31.05.2004, a fost pronunțată de o instanță competentă potrivit art. 134 al Legii civile Divorțul, iar între România și Turcia există Acord bilateral prin care s-a convenit între cele două state recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, numit Acord între România și Republica Turcia privind asistența judiciară în materie civilă, ratificat de România prin Legea nr. 214/2006.

Având în vedere că sentința 2000/316 din 28.04.2000 pronunțată de Tribunalul Fatih, Turcia, îndeplinește condițiile art. 1095 din codul de procedură civilă și că solicitarea de recunoaștere a acestei hotărâri a fost adresată tribunalului competent de la domiciliul său de către reclamanta G. D. G., care a avut calitatea de pârâtă în procesul finalizat prin această sentință, Curtea constată că sentința sus-menționată poate fi recunoscută pe teritoriul României, motiv pentru care va admite apelul și va schimba sentința Tribunalului C. în sensul admiterii cererii de recunoaștere a hotărârii străine.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de a se stabili numele de familie ce urmează să-l poarte după recunoașterea sentinței, Curtea constată că nu poate fi primită.

Din cuprinsul sentinței nr. 2000/316/28.04.2000 nu rezultă că instanța din Fatiz, Turcia, a dispus în legătură cu numele soților după desfacerea căsătoriei.

Deoarece în procedura de recunoaștere a hotărârii străine instanțele române nu pot examina pe fond hotărârea străină și nici nu pot proceda la modificarea acesteia (prin adăugare la dispozițiile ei), Curtea nu poate dispune, adăugând hotărârii de divorț din Turcia, reluarea de către reclamantă - pârâtă în procesul de divorț – a numelui anterior căsătoriei, pentru că, în caz contrar, ar fi încălcate dispozițiile art. 1097 Cod procedură civilă care dispun în sensul mai sus menționat.

Prin urmare, având în vedere considerentele arătate și prevederile art. 479 și 480 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul și va schimba în parte sentința primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul civil formulat de apelanta reclamantă G. D. G., cu domiciliul în Medgidia, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.118 din 26.01.2015 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât N. Y., cu domiciliul în Seyitomer Mahallesi, Fatih-Istanbul, Huseyin kazim Sok, nr. 21 Dicle, ., Turcia.

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite în parte cererea și recunoaște efectele sentinței nr.2000/316 din 28.04.2000 pronunțată de Tribunalul Civil Fatih, Turcia, pe teritoriul României.

Detalii: https://legeaz.net/spete-civil-curtea-de-apel-constanta-2015/exequator-recunoastere-inscris-08-04-2015-kta